2.

Metodologia expertizei medico-legale în cazurile de malpraxis

2.1 Expertiza judiciară

Expertiza judiciară este un proces prin care un expert sau un grup de

experți furnizează o evaluare obiectivă și imparțială asupra unor fapte sau
circumstanțe care sunt de interes instanței de judecată, ori de câte ori pentru
soluționarea unui litigiu sunt necesare cunoștințe avansate dintr-un anumit
domeniu. Acest proces implică examinarea și analizarea detaliată a diferitelor
aspecte ale cazului, precum și dezvoltarea unor concluzii bazate pe cunoștințele și
experiența expertului sau grupului de experți.

2.2. Expertul medico-legal

Expertul este definit ca persoana fizică care posedă cunoștințe de

specialitate într-un anumit domeniu la care instanța apelează în calitate de
consultant în vederea lămuririi anumitor împrejurări ale procesului.
[https://legeaz.net/dictionar-juridic/expert]. Expertul judiciar este persoana
competentă într-un anumit domeniu de specialitate, îndrepățită, potrivit legii, să
participe la efectuarea expertizelor dispuse de organele de judecată. Expertul are
dreptul să cunoască conținutul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei și
poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanței de judecată cu
privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei, în cursul urmăririi penale
cercetarea făcându-se cu încuvințarea organului de urmărire.
[https://legeaz.net/dictionar-juridic/expert]

În timp ce constatările medico-legale sunt efectuate de medici legiști,

expertizele medico-legale pot fi realizate numai de către medici legiști care au
calitatea de expert oficial, desemnați de conducerea institutelor de medicină legală
și a serviciilor de medicină legală județene. [Art. 32 din Hotărârea pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind
organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală, M.O 459/2000]

Alături de experții oficiali, la efectuarea expertizelor medico-legale pot

participa experți numiți de organele judiciare, la cerera părților, dintre cei înscriși pe
lista întocmită de institutele de medicină legală. Aceștia pot asista experții oficiali,
pot solicita investigații suplimentare, iar în cazul expertizelor pe documente pot
lucra individual, în paralel cu experții oficiali. . [Art. 33 din Hotărârea pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.
1/2000 privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină legală, M.O
459/2000]

2.3 Expertiza medico-legală

Expertiza medico-legală este un tip de expertiză judiciară care se

concentrează pe aspectele medicale ale unui caz, implicând examinarea unui
pacient sau a unor dovezi medicale de către un expert calificat, cu scopul de a
furniza informații relevante într-un proces judiciar.

Expertiza medico-legală este efectuată de către medici specialiști și

reprezintă cercetarea problemelor cu caracter medical care se ivesc în procesul
activității organelor de urmărire și judecată, precum și elaborarea unor concluzii
bazate pe aplicarea datelor științei medicale la cazul concret. [Mihuleac E.,
Expertiza judiciară, Editura Științifică, București, 1971, 78-140]

Prin raport de expertiză medico-legală se înțelege actul întocmit de un

expert la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată și
care cuprinde datele privind expertiza efectuată. [Art. 9 din Norme procedurale
privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale, M.O.
nr. 459 din 19 septembrie 2000]

Solicitarea raportului de expertiză medico-legală se va face de către

organele de urmărire penală sau a instanțelor de judecată cu respectarea
principiului teritorialității, deci la instituția medico-legală aflată în raza de
competență a organelor de urmărire penală/intanței de judecată sau în funcție de
domiciliul persoanei respective. [Iftenie,V., Medicină legală din perspectivă juridică,
Editura Fundației România de Mâine, București, 2006, 68]

Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea

sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea
adevărului în cauză este necesară opinia unui expert. [Art. 172 din Legea nr.
135/2010 privind Noul cod de procedură penală, MO nr. 486 din 15 iulie 2010]

Expertiza medico-legală poate fi facultativă, necesitatea efectuării ei stând

la decizia organului judiciar, sau obligatorie, în cazuri prevăzute de lege, în care se
consideră că opinia unui specialist este indispensabilă înțelegerii și soluționării
cazului. Expertiza se dispune la cerere sau din oficiu de către organul de urmărire
penală prin ordonanță motivată. Cererea de efectuare a expertizei trebuie
formulată în scris, cu indicarea faptelor și împrejurărilor pe care expertul trebuie să
le constate, să le clarifice și să le evalueze, obiectivele la care trebuie să răspundă,
termenul în care trebuie efectuată expertiza, precum și instituția ori experții
desemnați. [Art. 172 din Legea nr. 135/2010 privind Noul cod de procedură penală,
MO nr. 486 din 15 iulie 2010]

Expertiza poate lua două forme, în funcție de specificul cazului. Aceasta

poate avea ca obiect studierea unui cadavru sau a unei persoane vii. Expertiza
efectuată asupra unei persoane decedate își are bazele în tanatologia medico-
legală și se efectuează respectând procedurile autopsiei medico-legale. Expertiza
asupra persoanelor în viață ia forma unei examinări medicale, dacă există
posibilitatea prezenței persoanei, în caz contrar se studiază documentele medicale
existente, având ca scop identificarea leziunilor și stabilirea gravității acestora.

În cazul în care medicul legist consideră că este necesară consultarea

documentelor medicale, medico-legale, ori efectuarea unor investigații medicale de
specialitate, acesta poate solicita organelor judiciare acest lucru. . [Art. 38 din
Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței
Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea și funcționarea instituțiilor de medicină
legală, M.O 459/2000]

După efectuarea expertizei, constatările , clarificările, evaluările și opinia

expertului sunt consemnate într-un raport care curpinde o parte introductivă, o
parte expozitivă și concluziile. [Art. 178 din Legea nr. 135/2010 privind Noul cod de
procedură penală, MO nr. 486 din 15 iulie 2010]

În cursul urmăririi penale sau al judecății, expertul poate fi audiat de organul

de urmărire penală sau de instanță, dacă organul judiciar apreciază că audierea
este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului. [Art. 179
din Legea nr. 135/2010 privind Noul cod de procedură penală, MO nr. 486 din 15
iulie 2010]

Când se constată că expertiza nu este completă, se dispune efectuarea

unui supliment de expertiză de către același expert sau a unei alte expertize de
către alt expert. [Art. 180 din Legea nr. 135/2010 privind Noul cod de procedură
penală, MO nr. 486 din 15 iulie 2010] Medicul legist care a eliberat un certificat
medico-legal nu mai poate participa la efectuarea unei noi expertize medico-legale
sau la redactarea unui raport de expertiză în aceeași cauză. [Art. 7 din Norme
procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-
legale, M.O. nr. 459 din 19 septembrie 2000]

O nouă expertiză medico-legală se efectuează obligatoriu de către o

comisie de experți formată din cel puțin 2 experți cu un grad profesional egal sau
superior expertului sau experților care au efectuat expertiza anterioară. Noua
expertiză constă în reluarea sau/și refacerea investigațiilor în cazul în care se
constată deficiențe, omisiuni sau aspecte contradictorii la expertizele precedente.
[Art. 49 din Norme procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a
altor lucrări medico-legale, M.O. nr. 459 din 19 septembrie 2000]

Organele de urmărire penală și instanțele de judecată pot solicita avizarea

expertizelor medico-legale realizate de serviciile de medicină legală județene.
Deasemnea, după realizarea noii expertize medico-legale, înainte ca aceasta să
fie transmisă organelor de urmărire penală sau instanțelor de judecată, se
efectuează din oficiu avizarea acesteia de către Comisia de avizare și control al
actelor medicale, comisie care funcționează în cadrul institutelor de medicină
legală. În cazul în care concluziile expetizei sunt contradictorii, Comisia de avizare
și control poate formula anumite precizări sau completări. În cazul în care actele nu
pot fi avizate, Comisia de avizare și control recomandă fie refacerea totală sau
parțială a expertizei, fie efectuarea unei noi expertize. [Art. 19-21 din Regulamentul
de aplicare a dispozițiilor Legii 271/2004 privind Organizarea activității și
funcționarea instituțiilor de medicină legală]

Comisia superioară medico-legală de pe lângă Institutul de Medicină Legală

"Prof. Dr. Mina Minovici" reprezintă autoritatea științifică supremă în domeniul
medicinei legale, care verifică, evaluează, analizează și avizează din punct de
vedere științific conținutul și concluziile expertizelor medico-legale. La cererea
organelor judiciare, Comisia superioară medico-legală se poate pronunța în
legătură cu noile expertize sau în cazurile în care au fost date avize de către
comisiile de avizare și control teritoriale. Ca și în cazul comisiilor de avizare și
control, Comisia superioară poate formula precizări sau completări privind
neconcordanțele între prima expertiză și cea de-a doua, poate aviza parțial sau
total concluziile uneia dintre ele sau poate recomanda refacerea lucrărilor. De
menționat este că aceasta comisie nu efectuează examinări de persoane, iar în
cazul în care membrii comisiei consideră necesar examinarea persoanei, aceștia
recomandă efectuarea unei noi expertize medico-legale, concluziile acesteia
urmând să fie supuse avizării Comisiei superioare. Odată ce Comsia superioară a
eliberat un aviz, organele judiciare nu mai pot solicia efectuarea altor expertize
medico-legale. [Art. 23-28 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii
271/2004 privind Organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină
legală]

2.4 Particularitățile expertizei medico-legale în cazurile de malpraxis

 Conform legislației în vigoare, stările morbide care sunt urmarea unor fapte
medicale ilicite, a unor deficiențe sau a nerespectării normelor tehnice medicale
[Art. 27 din Norme procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a
altor lucrări medico-legale, M.O. nr. 459 din 19 septembrie 2000] și decesele care
sunt puse în legatură cu deficiențe în acordarea asistenței medicale [Art. 34 din
Norme procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări
medico-legale, M.O. nr. 459 din 19 septembrie 2000] sunt supuse obligativității
efectuării expertizei medico-legale.

Este general acceptat că, în lipsa raportului de expertiză medico-legală,

judecătorul se află în imposibilitatea de a distinge între o situație survenită prin
greșeală, neglijență ori imprudență și o situație survenită prin eroare, din cauza
naturii lucrurilor. Lipsa de cunoștințe medicale de specialitate a judecătorului ar
putea duce astfel la angajarea eronată a răspunderii medicale. Pentru a preveni
acest lucru, s-a decis impunerea desemenării unui expert oficial care să
întocmească un raport de expertiză pentru a se putea stabili corect existența sau
nu a culpei medicale.

Expertul desemnat într-un caz de malpraxis are calitatea de a aprecia și de

a descrie, în raportul de expertiză, standardul de îngrijire, care reprezintă un
ansamblu de norme care reglementează calitatea procesului de acordare a actului
medical.

Standardul profesional de practică medicală nu obligă personalul medical să

stăpânească un grad foarte înalt de cunoaștere, ci doar să practice actul medical
respectând calificația de bază cu elementele ei esențiale. [Mihuț T.,Cristache C.,
Standardul de practică medicală în stomatologie și cercetarea clinică, Revista
Dental Target, Nr. 2, mai 2017, ISSN 1842-5054]

Principiul Bolam este un principiu legal care se referă la standardul de

îngrijire medicală pe care un medic trebuie să îl ofere pacientului. Conform acestui
principiu, un medic nu va fi găsit vinovat de neglijență dacă acțiunile sale sunt în
conformitate cu ceea ce este acceptat ca fiind o practică medicală adecvată în
lumina cunoștințelor medicale actuale.

Jurisprudența existentă ne ilustrează foarte clar validitatea acestui principiu,

socotit ca fiind temelia judecății cazurilor de malpraxis. Principiul Bolam scoate de
sub acuzare conduita medicului în cazul aplicării unei practici sanitare acceptate
de o parte a comunității medicale. [Măieț A., Consecințele penale ale malpraxisului
medical, Revista Științifică a Studenților în Drept, Facultatea de Drept,
Universitatea din București, 2013]