INTRODUCERE

Conform art.1 Cod proc.pen, pentru a putea fi realizat scopul procesului penal, este necesar ca orice persoana
care a săvârșit o faptă prevazută de legea penală să fie pedepsită conform vinovăției ei și nicio persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspunderea penală.
În concret, activitatea procesual penală trebuie să se finalizeze prin sancționarea, atunci când este cazul, a
persoanelor ce se fac vinovate de săvârșirea unor infracțiuni.
În cadrul procesului penal, dispozițiile hotărârii penale date de instanța de judecată și rămasă definitivă,
trebuie aduse la îndeplinire, dispoziții ce prevăd constrângerea celor condamnați în așa fel încât aceștia să suporte
efectiv sancțiunile penale aplicate.
Astfel, punerea în executare a hotărârilor penale constituie o fază autonomă a procesului penal.
În faza punerii în executare a hotărârilor penale acționează normele legale care reglementează punerea în
executare a acestora, precum și unele norme care privesc aspecte procesuale legate de executare.
Este important de precizat că există diferență între reglementarea punerii în executare a hotărârilor penale,
ce cade sub incidența exclusivă a normelor dreptului procesual penal, și executarea propriu-zisă a sancțiunii
penale aplicate, ce cade sub incidența normelor de drept substanțial, norme cuprinse în Codul penal, Legea
nr.275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
lege care înlocuiește Legea nr.23/1969 privind executarea pedepselor.
Faza punerii în executare a hotărârilor penale este alcatuită din acte procesuale și acte procedurale proprii, ce
nu sunt întâlnite în celelalte faze ale procesului penal și nici în cadrul executării propriu-zise a sancțiunii penale.

Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață

I. Concept și caracterizare

În vederea realizării scopului procesului penal și pentru a asigura eficiența pedepsei aplicate, este necesară
executarea de îndată a unei hotărâri penale definitive.
Există totuși unele situații deosebite (de natură a pune în pericol viața, sănătatea sau interese majore ale
condamnatului, dacă ar fi privat imediat de libertate) în care se poate dispune amânarea executării pedepsei
închisorii, situații care reprezintă excepții de la regula punerii de îndată în executare a unei hotărâri de
condamnare. Aceste situații însă sunt strict prevăzute de lege, instanța de judecată fiind cea care poate aprecia, în
funcție de condițiile concrete ale cauzei, dacă acordă sau nu amânarea executării unei pedepse.
Prevăzută în secțiunea II, capitolul III, titlul III, art.453-art.454 C. proc. pen., partea speciala, amânarea
executării pedepsei sau a detențiunii pe viață, constă în posibilitatea pe care o are instanța competentă de a amâna
punerea în executare a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, stabilite prin hotărâre judecătorească
definitivă. Amânarea executării pedepsei nu poate fi dispusă decât pentru cazurile care sunt strict prevăzute de
lege și există un text, articolul 453 din Codul de Procedură Penală care prevede care sunt cazurile de amânare a
executarii pedepsei. Sunt cazuri strict și limitativ prevăzute de lege.

II. Cazurile de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață:

a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă,
care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în
libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Instanţa poate dispune amânarea sau întreruperea executării pedepsei atunci când sunt întrunite cumulativ
trei condiţii:

- există o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață;

- se constată în baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face
imposibilă executarea pedepsei;
- când lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Nu se menţioneză dacă boala trebuie să fie incurabilă sau nu, psihică sau fizică sau dacă este necesar pentru
admiterea cererii ca aceasta să-i pericliteze viaţa condamnatului. Altfel spus, boala de care suferă condamnatul,
trebuie să-l pună în imposibilitatea de a executa pedeapsa, imposibilitate care trebuie stabilită de o expertiză
medico-legală, în care trebuie menționată boala.

Ce înseamnă “imposibilitate de a executa pedeapsa”?

Înseamnă ca boala să nu poată fi tratată în rețeaua sanitară a penitenciarelor, adică să fie necesară punerea în
libertate pentru ca acel condamant să poată fi tratat. Este o exigență care decurge dintr-un principiu cu valoare
constituțională și europeană în același timp, și anume al interdicției tratamentelor inumane, degradante și abuzive
( prevederile articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Această imposibilitate trebuie stabilită
însă printr-o expertiză medico-legală, ceea ce implică, pe lângă responsabilitatea instanței penale, a magistraților
și responsabilitatea experților în medicină legală.

Ce se înțelege prin expertiză medico-legală?

 Expertiza medico - legală este o activitate specifică instituției medico legale care constă în examinarea
persoanelor, conform dispozițiilor organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată.
Expertiza medico - legală pentru amânarea executării pedepsei pe motiv de boală este activitatea oficială
specifică instituției medico – legale care constă în examinarea persoanelor, conform dispozițiilor instanțelor de
judecată, pentru a stabili dacă, din punct de vedere medical, persoana/ persoanele respective pot, conform
prevederilor Codului de Procedură Penală să efectueze pedeapsa la care a fost condamnată la locul de muncă sau
în închisoare.
Conform prevederilor legale în vigoare se consideră că o persoană se află, din punct de vedere medical ( din
cauza stării de sănătate precare, stării de boală ), în imposibilitatea de a executa pedeapsa în regim de detenție,
dacă :
 boala de care suferă nu poate beneficia de asistență medicală calificată;
 rețeaua sanitară a penitenciarelor nu poate asigura internarea în vederea rezolvării problemelor
medicale existente;
 se află în faza terminală a unei boli cronice, iar deznodământul nefast este scontat

Particularitățile expertizei

Din prevederile Codului de Procedură Penală putem desprinde o serie de elemente ce caracterizează
expertiza pentru amânarea executării pedepsei pe motiv de boală :
1. expertiza medico-legala este o activitate cu caracter oficial, caracter ce se materializează prin faptul că
se efectuează numai:
- în baza unui document emis de instanța judecătorească ;
- în cadrul instituției medico – legale (Serviciul județean, Institut de medicină legală , INML București);

2. expertiza este efectuată de o comisie medico-legală specială formată din:

- medicul legist – președintele comisiei;
- medicul reprezentant al rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor;
- medici de diferite specialități medicale, în funcție de afecțiunile pretinse de persoana expertizată

3. expertiza medico-legală presupune examinarea fizică a persoanei respective în cadrul comisiei cât și de
medical / medicii de specialitate din cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății

4. expertiza medico-legală se realizează cu respectarea strictă a principiului competențelor :

- conform compețentelor teritoriale;
- conform compețentelor funcționale.

Controlul expertizelor medico-legale se realizează prin :

- semnarea raportului de expertiză medico-legală și de către directorul / medicul șef al instituției

medico-legale;
- solicitarea avizului Comisiei de control și avizare din cadrul institutului medico legal teritorial asupra
raportului de primă expertiză ;
- solicitarea avizului Comisiei superioare asupra unui raport de nouă expertiză.

Obiectivele expertizei :

Obiectivele generale la care trebuie sa raspundă în concluziile unui raport de expertiză (sau de nouă
expertiză), pentru amânarea executării pedepsei pe motiv de boală sunt următoarele :

- să se precizeze bolile de care suferă persoana examinată ;

- să se specifice dacă asistența medicala poate fi asigurată sau nu în cadrul rețelei sanitare a
Administrației Naționale a Penitenciarelor ;
- să se menționeze dacă persoana respectivă se află în imposibilitatea executării pedepsei privative de
libertate.

Față de obiectivele principale, în unele situații pot exista și obiective particulare ca de exemplu :
- dacă persoana a urmat tratamentul prescris în perioada de amânare;
- modul de evoluție a patologiei ;
- dacă a fost aplicat corect tratamentul recomandat în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a
Penitenciarelor.

Concluzionând, efectuarea expertizei medico-legale în acest caz implică acordarea unei posibilități de a
rămâne în libertate sau de a executa pedeapsa privativă de libertate într-un mod mai ușor decât cel prevăzut de
lege pentru fapta săvârșită persoanelor care, în funcție de rezultatele expertizei, prezintă afecțiuni ce induc
imposibilitatea efectuării pedepsei stabilită prin actul normativ în vigoare care se referă la infracțiunea comisă.
După cum am precizat și mai sus, este obligatoriu ca din comisia de expertiză să facă parte şi un specialist în
domeniul medical de care aparţine boala respectivă. De asemenea, într-o astfel de cerere nu se poate folosi un
raport de expertiză medico-legală efectuat anterior într-o altă cauză, la fel cum, atunci când există două rapoarte
de expertiză cu concluzii contradictorii, instanţa are obligaţia de a dispune efectuarea unui nou raport de expertiză.
Pot fi luate însă în calcul aceste acte la efectuarea unei expertize medico-legale, ținându-se în principal cont
de verificarea reală a stării de sănătate a condamnatului la momentul formulării cererii.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală trebuie să fie precise, clare, unele neclarități putând
cnduce la completarea raportului sau efectuarea unei alte expertize medico-legale.
Însă, în urma modificărilor intervenite prin legea 356/2006, nu este suficient ca boala să îl pună pe
condamnat în imposibilitatea de a executa pedeapsa și ea să fie consemnată printr-o dispoziție medico-legală, ci
este necesar să nu existe probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a condamnatului ar prezenta un pericol
concret pentru ordinea publică. Este un criteriu similar cu cel prevăzut și în materia arestării preventive. Ceea ce
înseamnă că, în principiu, boala, nu constituie un impediment nici la luarea măsurii arestării preventive, nici la
menținerea acesteia și nici la executarea pedepsei, a unei pedepse privative de libertate. Instanța de judecată nu
poate contesta rezultatul conținut în actul medico-legal, dar dispoziția de amânare a executării pedepsei nu se
bazează exclusiv pe concluziile raportului medico-legal, ci se au în vedere și alte elemente ce pot fi determinante
în luarea hotărârii. Întotdeauna trebuie să primeze interesul public.

Cine stabilește pericolul concret pentru ordinea publică?

Doar judecătorul este cel care are dreptul de a apreciere daca, in concreto, lăsarea în libertate ar reprezenta
un pericol pentru ordinea publică. Ceea ce înseamnă, de fapt, restabilirea unui echilibru între interesele sociale și
pe care le impune executarea - și aici principiul este cel al executării imediate ca o cerință a apărării sociale - și
interesul privat al persoanei, justificat de boala de care suferă și necesitatea supunerii acestuia unui tratament
adecvat. Însă, dacă ar fi să se acorde prioritate unuia dintre cele două principii, întotdeauna trebuie să primeze
interesul public.
Rezultă că atunci când expertiza medico-legală vine în sprijinul afirmaţiilor petentului condamnat, amânarea
sau întreruperea executării pedepsei nu pot fi dispuse dacă instanţa consideră că eliberarea condamnatului ar
reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat
soluţionând o excepţie de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 323 din 29 martie 2007. Curtea a statuat că
judecătorul este singurul în măsură să aprecieze în baza probatoriului administrat dacă va dispune sau nu
amânarea executării pedepsei. Autorul excepţiei susţinuse că prevederile art. 453 C. proc. pen. sunt contrare
dispoziţiilor art. 22 şi art. 34 din Constituţie.
În cazul în care un expert stabilește că persoana în cauză este atât de bolnavă încât trebuie să fie tratată, dar
tratamentul nu se poate face în sistemul penitenciar și, totuși, condamnatul prezintă pericol social, spre exemplu
este recividist sau este cunoscut ca o persoană violentă, se poate adopta o soluție intermediară, și anume o
internare în rețeaua sanitară din afara celei a penitanciarului, sub pază permanentă, această soluție fiind o
alternativă la amânarea executării pedepsei.
Așadar, cererea de amânare a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul
condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art. 139^1 C. Proc. Pen., care se
aplică în mod corespunzător1. Nu este suficient însă ca boala constatată să poată fi tratată în rețeaua sanitară a
penitenciarelor, ci trebuie să se verifice practic existența condițiilor optime de tratament și terapeutică la locul de
deținere (de exemplu, aparate medicale speciale, medicamente speciale etc).
În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora,
astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare - – art. 453 alin. (1) lit.a) teza a II-a.
Cu toate acestea, amânarea executării pedepsei trebuie acordată pe un termen stabilit de instanță, în raport și
de concluziile expertizei medico-legale, nefiind legală o amânare fără a se stabili un termen sau o indicare
generală că durează până când condamnatul se va afla în situația de a putea executa pedeapsa. În acest fel, se
verifică la expirarea termenului care este starea condamnatului, iar daca boala de care a suferit nu a încetat se
stabilește un nou termen până când este amânată executarea pedepsei privative de libertate.

1
Art. 139^1 C. Proc. Pen. prevede că în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu
poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea
tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt
comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanței de judecată, în cursul judecății.