EXPERTIZELE TEHNICE ÎN AGRICULTURĂ

Cadrul legal al expertizelor tehnice

Cadrul legal al expertizelor tehnice provine atat din experiență practică, cât și din
cunoștințe acumulate din programe formale de învățământ, traininguri, cărti, studii de caz etc.
Expertiza tehnică se poate referi la unul sau mai multe domenii: vânzari, financiar,
marketing, dezvoltare organizațională, recrutare și selecție, implementare de sisteme de
management, diagnosticare și/sau evaluare companii etc.
Expertiza tehnică trebuie evaluată în funcție de organizație, căci e posibil:
 să fie utilă doar în funcție de țară / regiune (ex: un consultant specializat pe integrarea
lantului de aprovizionare pentru firme din domeniul IT e probabil să nu poată, incă,
utiliza aceasta experiență în România)
 să fie utilă doar pentru anumite tipuri / mărimi de business-uri (ex: expertiza tehnică
pentru implementarea sistemelor de gestiune a riscului conform Basel 2 este
aplicabilă doar băncilor)
A avea expertiză tehnică într-un anumit domeniu implică a stăpâni și un set de
instrumente / metodologii specifice (de analiză, planificare, evaluare etc), astfel încât să poată
fi utilizată expertiza respectivă (în caz contrar, nu vorbim de expertiză, ci cel mult de un set de
cunoștințe teoretice mai mult sau mai puțin asimilate / înțelese) .
Conform Ordonanței nr.2 din 21 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii de
expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, elaborată de Ministerul Justiției, expertiza
tehnică efectuată de experţi sau de specialişti, din dispoziţia organelor de urmărire penală, a
instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, în vederea lămuririi
unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară.
Expertiza tehnică efectuată la cererea persoanelor fizice sau juridice cu privire la
situaţii care nu au legătură nemijlocită cu activitatea judiciară constituie expertiză tehnică
extrajudiciară.
Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici,
individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate
efectuarea de expertize tehnice.
Calitatea de expert tehnic judiciar se dobândeşte pe bază de examen, cu respectarea
condiţiilor prevăzute de Ministerul Justiției.
 Examenul de expert tehnic judiciar se organizează de Ministerul Justiţiei şi are
scopulde a verifica:
 nivelul cunoştinţelor viitorilor experţi în specialitatea pentru care candidează,
 gradul de însuşire a actelor normative referitoare la specialitatea respectivă,
 a dispoziţiilor din codurile de procedură civilă şi penală referitoare la expertiză
 din alte acte normative care reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară,
drepturile şi obligaţiile experţilor.
Dobândeşte calitatea de expert tehnic judiciar persoana care îndeplineşte următoarele
condiţii:
 orice persoană care este cetăţean român şi cunoaşte limba română;
 are capacitate de exerciţiu deplină;
 a absolvit studii superioare în specialitatea pentru care se prezintă la examenul de
expert, dovedite cu diplomă;
 are un stagiu de cel puţin 5 ani în specialitatea în care a obţinut diploma;
 este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea activităţii de expert;
 nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie profesională şi socială;
 a fost declarat reuşit la examenul organizat în acest scop.
Îndeplinirea condiţiei de a fi apt din punct de vedere medical trebuie dovedită, după
promovarea examenului, cu certificat medical de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute
de comisia medicală constituită potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească,
republicată, cu modificările ulterioare. Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute este
înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe
judeţe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare.

Test de autoevaluare (1)

1. Care este definiția expertizei tehnice?
2. Care este cadrul legal al expertizelor tehnice în România?
3.Cum poate fi obținută calitatea de expert tehnic autorizat?

Trăsăturile expertizelor tehnice în agricultură

Expertiza tehnică în agricultură este activitatea de cercetare efectuată de un specialist
agricol, denumit expert agricol, având ca obiectiv stabilirea adevărului, realităţii într-o
anumită situaţie sau referitoare la un anumit eveniment din domeniul producției agricole.
 Fiind un mijloc de constatare, confirmare, dovedire, lămurire a realităţii privind un
eveniment, o faptă, o situaţie, pe baza cunoştinţelor de specialitate, expertiza tehnică în
agricultură este un mijloc de probă.
Ca mijloc de probă, poate fi definită în variate feluri ca formă, dar cu acelaşi conţinut.
Trăsăturile expertizei tehnice în agricultură sunt:

a) obiectul supus cercetării este de natură economico-financiară, gestionară şi/sau

patrimonială;
b) cercetează parţial sau integral activitatea unui agent economic sau producător
agricol;
c) interpretează informaţiile tehnice şi formulează opinii privitoare la problemele
investigate pe baza normelor care reglementează domeniul respectiv
d) elaborează concluzii, care constituie mijloc de probă pentru organul judiciar care a
dispus expertiza.
Obiectivele expertizei se stabilesc de persoanele care o dispun prin întrebări la care
expertul agricol trebuie să răspundă punctual şi argumentat. Întrebările se consemnează în
scris în „ordonanţa” emisă de organele de urmărire penală sau în „încheierea” emisă de
instanţa de judecată.
Indiferent de actul prin care se dispune expertiza, el trebuie să cuprindă:
 organul care a dispus expertiza
 numărul dosarului
 părţile implicate
 scopul expertizei
 încadrarea judiciară a faptelor
 numele expertului desemnat
 obiectivele expertizei (întrebările adresate expertului)
 actele supuse expertizei
 onorariul provizoriu datorat expertului
 termenul la care se va depune raportul
Privitor la întrebările adresate expertului, se impun următoarele condiţii:
 să fie formulate cu obiectivitate, clar şi concret
  să necesite, în vederea formulării răspunsurilor, cunoştinţe teoretice şi practice
de contabilitate
 să fie în interdependenţă cu conţinutul cauzei în litigiu
 să epuizeze aspectele nelămurite în dosar, pentru a nu mai necesita o expertiză
suplimentară
 să nu ceară expertului încadrarea juridică a faptelor
Numirea expertului se face de către instanţa de judecată sau direct de către părţi când se
înţeleg, respectiv de organul de urmărire penală.
Expertul agricol nu se substituie judecătorului, nu se confundă cu acesta şi nu este
martor.
Evidenţa şi recomandarea experţilor este atributul birourilor locale de pe lângă
Tribunalul Municipiului Bucureşti sau tribunalelor judeţene.
Tot acestea realizează şi decontarea onorariului.
Alegerea experţilor are în vedere specializarea, competenţa şi experienţa expertului.
Expertul se poate abţine sau recuza în cazuri ca:
 el, soţia sau rude până la gradul patru au interes în judecarea cauzei sau este
rudă cu una din părţi
 între expert şi una din părţi s-a derulat un proces penal într-o perioadă de până
la 5 ani anteriori
 este tutore, curator sau consilier al uneia din părţi
 a primit de la una din părţi daruri sau promisiuni etc.
Recuzarea se face de către expert în 5 zile de la numirea sa, cererea soluţionându-se în
şedinţă publică, cu citarea părţilor şi expertului.
Efectuarea expertizei tehnice se poate face:
 în instanţă, dacă se cere doar simpla părere a expertului;
 în afara instanţei dacă sunt necesare verificări, analize, declaraţii.
Efectuarea expertizei necesită:
 examinarea materialului aflat la dosar
 examinarea documentelor aflate la părţi sau la terţi
 analiza explicaţiilor părţilor şi martorilor
 analiza rezultatelor actelor de control şi altor expertize în aceeaşi cauză
  analiza rezultatelor expertizei tehnice sau de altă natură (grafologice)
Examinarea documentelor aflate la părţi sau terţi necesită citarea părţilor şi confirmarea
acestui lucru. În caz contrar, expertiza este nulă. Nu este necesară citarea în cazul expertizei
suplimentare.
Explicaţiile părţilor şi martorilor se folosesc pentru a demonstra concordanţa sau
neconcordanţa lor cu informaţiile conţinute în documente.
Poate apărea şi imposibilitatea efectuării expertizei dacă se impune, în prealabil, un
control gestionar, o expertiza tehnică, reconstituirea de documente, etc.
În acest caz se întocmeşte un proces verbal de imposibilitate a efectuării expertizei.
Raportul de expertiză tehnică agricolă trebuie să fie complet, să răspundă la toate
întrebările puse, iar concluziile să fie bine motivate. Acesta se depune cu cel puţin 5 zile
înainte de termenul fixat pentru judecată. Nedepunerea la termen se sancţionează cu amendă.
Urmează valorificarea raportului de expertiză tehnică agricolă în judecarea cauzei.
Expertiza se poate declara nulă dacă părţile nu au fost citate în timp util şi/sau dacă
raportul nu s-a depus la timp.
Onorariul expertului contabil se fixează provizoriu la numire, în funcţie de:
complexitatea expertizei, volumul de lucru (exprimat în ore) și profesionalismul expertului
Se definitivează după depunerea raportului şi a decontului de cheltuieli (dacă a fost
necesară deplasarea în alte localităţi).
Decontarea se asigură de biroul de expertiză de pe lângă tribunalul judeţean sau al
municipiului Bucureşti.

Raportul de expertiză
Activitatea expertului trebuie să se finalizeze într-o formulă concentrată, care este
chiar reglementată în ceea ce priveşte forma, conţinutul şi procedura de realizare şi
administrare. Această formulă este reprezentată de raportul de expertiză, document elaborat
pentru organul care a dispus / ordonat expertiza (în cazul expertizelor judiciare) sau pentru
beneficiarul care a contractat expertiza (în cazul expertizelor extrajudiciare).
Importanţa raportului de expertiză judiciară este dată de statutul său de probă
ştiinţifică, ce conţine nu doar concluzii sau răspunsuri la întrebări, ci şi elemente care prezintă
succint, dar veridic şi acoperitor pentru justa soluţionare a cauzei, istoricul cauzei, etapele
expertizei, constatările şi consideraţiile expertului, treptat, până la formularea concluziilor.
Datorită acestei varietăţi de informaţii şi a desfăşurării lor în mod logic, raportul de expertiză
capătă o valoare probatorie deosebită, superioară mărturiei şi chiar înscrisurilor.
Raportul de expertiză extrajudiciară are importanţă specială, foarte particulară de la o
situaţie la alta. Un raport de evaluare de active trebuie să fie o dovadă elaborată profesionist
asupra stării cantitative şi calitative a unor active, folosită cel mai adesea ca document pentru
angajări de obligaţii; importanţa sa va fi remarcată atunci când se va constata că prezintă o
bună corespondenţă cu situaţia reală. Un raport tehnico-ştiinţific este un document de referinţă
pentru proiecte care angajează eforturi şi resurse considerabile, aşa cum un raport comandat
de un beneficiar pentru elucidarea unor situaţii contradictorii are caracterul unui mijloc de
informare şi documentare de nivel elevat care înlătură presupuneri şi suspiciuni apăsătoare,
creând condiţiile necesare dezvoltării unor relaţii constructive.
Rigori de formă, de procedură şi de conţinut
Forma unui raport de expertiză poate fi orală (dacă expertiza se desfăşoară în faţa organului
care a dispus / ordonat efectuarea sa) sau scrisă (dacă expertiza presupune cercetare pe teren /
laborator etc.); forma depinde de asemenea, de natura şi de specificul problemei care a
generat expertiza.
În toate cazurile în care efectuarea expertizei necesită timp, documentări, deplasări,
cercetări, analize, teste sau încercări de laborator etc., raportul de expertiză are formă scrisă.
La redactarea raportului de expertiză judiciară trebuie respectate mai multe reguli de
procedură:
- raportul se redactează pe file albe A4, de regulă numai pe o pagină; regula consacrată
a fost redactarea dactilografiată, formulă înlocuită masiv de redactarea printată, cu caractere
standard;
- textul raportului se realizează cu fraze şi propoziţii clare, utilizând un vocabular
accesibil, dar şi termeni de specialitate explicaţi. Dacă se folosesc formule, desene ori
ilustraţii, acestea se inserează în text respectând regulile de redactare specifice;
- o regulă esenţială în redactarea raportului de expertiză o reprezintă acurateţea
documentului; dacă este totuşi nevoie de mici corecţii, acestea se vor putea face pe textul
finalizat, cu semnătură alăturată; dacă aceste corecturi nu se fac, se ajunge la aplicarea unei
forme de îndreptare – Completare la raportul de expertiză. În raportul de expertiză nu sunt
admise greşeli sau ştersături;
- raportul se redactează în mai multe exemplare (originalul pentru instanţă, o copie-
martor pentru expert şi câte o copie pentru fiecare parte din acţiune);
 - fiecare pagină trebuie să fie numerotată şi să poarte semnătura şi parafa expertului.
Semnătura şi parafa se aplică pe toate exemplarele, pentru a evita substituirea unor pagini.
Regula se aplică şi anexelor la raportul de expertiză, în formule adecvate. Pe ultima pagină se
va trece data redactării raportului.
Raportul de expertiză extrajudiciară se redactează aproape după aceleaşi rigori; unele
aspecte pot fi mai pretenţioase (cazul rapoartelor pentru expertize care conţin investigaţii de
laborator, de exemplu), altele pot fi mai puţin riguroase (privind numărul de exemplare ale
raportului, de exemplu).
Pentru a se asigura raportului de expertiză o ţinută corespunzătoare trebuie respectate
unele condiţii privitoare la stil şi conţinut. Astfel, raportul de expertiză trebuie să fie clar şi
concis, fără formulări sau termeni echivoci (ci dimpotrivă se impune o terminologie de
specialitate, adecvată); nu se vor face trimiteri la lucrări în afara dosarului. Se vor utiliza pe
cât posibil fraze scurte, dense şi clare. Termenii tehnici, greu accesibili, se vor explica la
piciorul paginii sau în paranteze, pentru a se înlesni înţelegerea concluziilor.
Raportul de expertiză nu trebuie să conţină păreri personale în legătură cu diferitele
acte normative sau cu dispoziţiile legale ale unor organe administrative. Aceasta nu înseamnă
că expertul nu este liber în formarea opiniei sale, fără însă ca aceasta să reflecte bunul plac
sau arbitrariul expertului.
Raportul de expertiză se depune la termenul stabilit; raportul expertizei judiciare se
depune cu minimum cinci zile înainte de data şedinţei de judecată, menţionată de instanţă în
scrisoarea trimisă expertului; în cazul expertizelor extrajudiciare, termenul este stabilit în
clauza referitoare la termenul de finalizare a expertizei. Nerespectarea, fără motive întemeiate,
a termenului stabilit pentru depunerea raportului de expertiză judiciară, poate conduce la
amendarea expertului de către instanţă. În cazul expertizei extrajudiciare, sancţiunile pentru
nedepunerea raportului la termen trebuie să fie menţionate în contract.
La depunerea originalului raportului de expertiză judiciară, expertul depune la Biroul
local de expertize sau, după caz, la registratura instanţei şi câte o copie după raportul de
expertiză pentru fiecare parte aflată în cauză; de asemenea, expertul prezintă şi copia-martor a
raportului, pe care se va menţiona numărul de înregistrare a setului de documente depuse;
copia-martor rămâne la expert şi constituie proba depunerii raportului. Nu este admisă nici o
diferenţă de conţinut între copiile raportului şi raportul original.

Structura raportului de expertiză

Raportul de expertiză se prezintă ca un document organizat în secţiuni. Organizarea în acest
fel a raportului de expertiză este impusă de nevoia asigurării fluenţei şi clarităţii informaţiilor
în raport.
Un raport de expertiză judiciară cuprinde antetul şi următoarele secţiuni: Preambul;
Părţile; Scurt istoric; Obiectivul expertizei; Desfăşurarea expertizei; Constatările expertului;
Concluzii; (Borderou de anexe); Anexe.
Antetul raportului de expertiză conţine denumirea instituţiei care a dispus expertiza,
numărul dosarului şi termenul de judecată pentru care trebuie depus raportul de expertiză.
Preambulul raportului de expertiză cuprinde: numele şi prenumele expertului, profesia
şi calificarea sa, numărul legitimaţiei de expert, data la care a fost efectuată numirea
expertului, data şi numărul recomandării Biroului local de expertize.
Părţile sunt menţionate cu numele, prenumele, adresa de domiciliu (sau, după caz,
domiciliul ales) şi calitatea lor în proces (reclamat şi pârât – în cauzele civile, respectiv parte
vătămată şi inculpat – în cauzele penale). În unele cazuri pot apărea două sau mai multe
coreclamante sau copârâte, dar şi intervenienţi (părţi interesate).
Scurt istoric al litigiului - în această secţiune se prezintă într-o succesiune cronologică
principalele elemente şi informaţii care constituie puncte de referinţă în evoluţia litigiului.
Aceste elemente sunt preluate din documentele dosarului cauzei şi îndeosebi de la părţi, cu
prilejul cercetării de teren. Se consemnează poziţia sau interpretarea părţilor în legătură cu
litigiul, în special a acelora care vizează obiectivele expertizei, precum şi precizarea daunelor
şi a perioadei când acestea s-au produs. Rostul acestei secţiuni este de a oferi informaţii
coerente şi concentrate în legătură cu obiectivul expertizei.
Obiectivul expertizei - secţiunea conţine redarea ad-literam a obiectivelor stabilite de
către instanţă pentru efectuarea expertizei, precum şi întrebările care au fost transmise în scris
expertului. Procedând astfel, se evită posibilitatea ridicării unor obiecţiuni de către părţi, pe
considerentul că expertul a interpretat limitat sarcina sa ori că nu a dat răspuns întrebărilor
formulate.
În această secţiune se face referire la expertize de aceeaşi specialitate dispuse şi
executate anterior în cauză ori, după caz, se menţionează că nu s-au mai efectuat expertize
anterioare pe problema respectivă.
Desfăşurarea expertizei cuprinde desfăşurătorul acţiunilor desfăşurate în vederea
realizării raportului de expertiză. Se face referire la convocarea părţilor (datele de convocare,
documente), la prezentarea pe teren (legalitatea invitării părţilor; numele şi calitatea
împuterniciţilor; documente de împuternicire; investigaţii efectuate de către expert în prezenţa
părţilor; documente de consemnare a rezultatelor investigaţiilor - proces-verbal, minută etc.,
semnat de către expert).
Constatările expertului constituie cea mai importantă secţiune din raport şi cuprinde
faptele, date, observaţii, investigaţii, extrase din dosarul cauzei şi, respectiv, rezultate din
investigaţiile efectuate de către expert; aceste elemente trebuie descrise exact şi, dacă este
cazul, trebuie comparate sau interpretate. Nepotrivirile între datele provenind din diferite
surse se consemnează, se compară şi se comentează de către expert pentru stabilirea
veridicităţii lor.
În expertizele care au ca obiectiv identificarea şi evaluarea de daune rezultatele
investigaţiilor efectuate de expert se prezintă în ordinea efectuării lor. Trebuie să se acorde o
atenţie stabilirii cauzelor şi împrejurările care au generat vicierea respectivă. Pe lângă
prezentarea elementelor de reconstituire a cauzelor şi împrejurărilor precum şi a mărimii şi
efectului vicierii, expertul va prezenta interpretările corespunzătoare, dar şi soluţiile care ar fi
prevenit daunele.
În expertizele care presupun evaluarea unor bunuri trebuie menţionate principiile
evaluării, considerentele avute în vedere, formula / formulele de calcul, descrierea fiecărui
bun (dacă a fost prezentat sau neprezentat la expertiză, ce caracteristici prezintă, când şi în ce
condiţii a fost achiziţionat, eventuale documente privind achiziţia, stadiul uzurii) şi valoarea
de circulaţie a fiecărui bun.
Dacă expertiza presupune actualizări / reactualizări de valori trebuie reproduse
informaţii ale Institutului Naţional de Statistică privitoare la evoluţia preţurilor, a inflaţiei etc.,
formulele de calcul, valorile calculate, conversia unităţilor monetare.
Constatările şi afirmaţiile expertului conţinute în textul raportului de expertiză trebuie
să fie susţinute prin exemplificări şi argumentări temeinice. În acest sens, expertul trebuie să
fie preocupat de a conferi raportului o anumită inatacabilitate, precum şi de a evita o
eventuală neconcordanţă între datele trecute în raport în cazul unei eventuale noi expertize..
Datele conţinute în raportul de expertiză trebuie să fie reale, demonstrabile. Expertul
răspunde pentru toate datele trecute în raport oricât de neînsemnate ar fi ele. Justeţea datelor şi
responsabilitatea expertului faţă de acestea este caracteristica esenţială a unui raport de
expertiză. Pentru aceste considerente, expertul trebuie să aibă în vedere, printre altele,
următoarele:
- analizele şi încercările de laborator să fie efectuate personal sau de laboratoare de analiză
autorizate în acest scop;
- aparatele şi metodele folosite să aibă o precizie cât mai ridicată, în acest scop fiind indicat să
se efectueze un număr cât mai mare de determinări (în special în cazul analizelor
organoleptice);
Concluziile raportului de expertiză trebuie să conţină într-o formă concentrată
răspunsurile expertului la obiectivele stabilite pentru expertiză ţi alte elemente esenţiale ale
expertizei (modalitatea convocării părţilor, date şi termene, eventuale expertize de aceeaşi
specialitate efectuate anterior în cauză).
Concluziile expertului nu trebuie să cuprindă comentarii asupra unor probleme care
sunt dincolo de statutul său şi de calificarea sa (latura juridică a problemei, alte aspecte).
Obiectivitatea şi corectitudinea concluziilor sunt determinate de:
 nivelul calificării expertului;
 cunoaşterea profundă a problemelor care fac obiectul expertizei;
 experienţa expertului în controlul situaţiilor litigioase;
 probitatea profesională şi morală a expertului;
 capacitatea expertului de a reţine aspecte esenţiale ale investigaţiilor şi evitarea
concluziilor eronate sau false;
 independenţa faţă de părţile implicate de litigiu.
Concizia şi claritatea concluziilor formulate de către expert trebuie să fie evidente.
Concluziile trebuie să reprezinte sinteza logică a constatărilor parţiale la care a ajuns expertul
pe parcursul efectuării investigaţiilor.
Anexele raportului de expertiză se referă la documentele care susţin concluziile
formulate de expert. Fac parte din această categorie: documentele care dovedesc respectarea
procedurii referitoare la convocarea părţilor (în mod obişnuit se ataşează ca anexă cel puţin
confirmările de primire a scrisorilor recomandate trimise de expert, care conţin ştampila cu
data de expediere), buletine de analiză, copii ale unor documente, fotografii, planuri şi schiţe
ale unor depozite, scheme de amplasare a mărfurilor în spaţiile de transport, eventual
procedee de calcul etc.
Este indicat ca în anexele la raportul de expertiză să se găsească asemenea dovezi care
să evidenţieze procedeele de investigare folosite de expert, constatările făcute de către acesta
în anumite momente, situaţii, fotografii sau fotocopii ale unor obiecte, probe sau documente al
căror conţinut nu poate fi integrat în raportul de expertiză
În cazul în care se depun mai multe anexe, se impune să de editeze un borderoul de
anexe, care reprezintă opisul detaliat al tuturor documentelor şi actelor depuse ca anexe.
Borderoul de anexe se ataşează în mod obligatoriu atât la raportul original, cât şi la copiile
raportului de expertiză remise părţilor implicate în litigiu
La redactarea raportului de expertiză se recomandă ca toate aspectele problemei în
cauză desprinse de expert în urma efectuării investigaţiilor sale, să fie încadrate în litera şi
spiritul actelor normative care reglementează domeniul în care se desfăşoară expertiza.

Test de autoevaluare (2)

1. Care sunt trăsăturile expertizelor tehnice în agricultură?
2. Care sunt elementel unui raport de expertiză tehnică?
3 Ce cuprind anexele raportului de expertiză tehnică
 Rezumat (U.I. 7 – EXPERTIZELE TEHNICE ÎN AGRICULTURĂ)
Concluzionând problemele avute în vedere până acum, se poate reţine faptul activitatea de
expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici, individual sau în
societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de
expertize tehnice. Calitatea de expert tehnic judiciar se dobândeşte pe bază de examen, cu
respectarea condiţiilor prevăzute de Ministerul Justiției.
Desfăşurarea expertizei cuprinde desfăşurătorul acţiunilor desfăşurate în vederea
realizării raportului de expertiză. Se face referire la convocarea părţilor (datele de convocare,
documente), la prezentarea pe teren (legalitatea invitării părţilor; numele şi calitatea
împuterniciţilor; documente de împuternicire; investigaţii efectuate de către expert în prezenţa
părţilor; documente de consemnare a rezultatelor investigaţiilor - proces-verbal, minută etc.,
semnat de către expert).
Importanţa raportului de expertiză judiciară este dată de statutul său de probă
ştiinţifică, ce conţine nu doar concluzii sau răspunsuri la întrebări, ci şi elemente care prezintă
succint, dar veridic şi acoperitor pentru justa soluţionare a cauzei, istoricul cauzei, etapele
expertizei, constatările şi consideraţiile expertului, treptat, până la formularea concluziilor.
Datorită acestei varietăţi de informaţii şi a desfăşurării lor în mod logic, raportul de expertiză
capătă o valoare probatorie deosebită, superioară mărturiei şi chiar înscrisurilor.

BIBLIOGRAFIE (U.I. 7)

1. Arion, F. 2000- Aspects of Approaching Agricultural Extension, Buletinul Ştiinţific

al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Facultăţile de
Agricultură şi Horticultură, nr. 54/
2. Brezuleanu S. 2010–Consultanță agricolă-Suport de curs ID, , USAMV Iași
3. Ciurea, I. V., Lăcătuşu, Gh., Puiu, I. 2000.- Consultanţă Agricolă, Editura Ion
Ionescu de la Brad Iaşi, România.
4. Ciumara T., 2013 - Explorarea funcțiilor economice ale consultanței în practicile
inovative de management în condițiile dezvoltării economice durabile, , Institutul
Național de Cercetări Economice.
5. Ison, R.; Russel, D. 2000, Agricultural Extension and Rural Development.
Breaking out of Tradition, Cambridge University Press, Cambridge, United
Kingdom.
6. *** Institutul Român pentru Evaluare și Strategie IRES, 2010 -Raport final.
Identificarea ofertei și a nevoii de servicii de consultanță agricolă.