-1-

Universitatea Titu Maiorescu-Bucuresti

Prof.univ.dr. Nicolae VOICULESCU

PROTECTIA INTERNATIONALA A DREPTURILOR OMULUI -Note de curs si texte reprezentative-

-2-

In societatea contemporana existenta drepturilor omului si garantarea lor este in multe regiuni ale lumii un lucru normal. Meritul acestei stari de fapt revine si activitatii prodigioase pe care organizatiile internationale cu vocatie universala sau regionala au depus-o cu deosebire in ultimele decenii. De realizarile pe care aceste organizatii le-au avut si le au in acest domeniu se bucura si romanii, dat fiind ca, incepand cu 1990 Romania s-a integrat in toate sistemele internationale de protectie a depturilor omului. De aceea, este necesar ca orice cetatean, si cu atat mai mult cei ce urmeaza studii de specialitate juridica, sa cunoasca cele mai importante documente internationale, precum si specificul mecanismelor de protectie si control, pentru a putea fi valorificate cat mai eficient pe plan intern. Aceste note de curs nu sunr redactate astfel incat sa cuprinda in mod exhaustiv informatia referitoare la normele si mecanismele de protectie a drepturilor omului existente. Ne-am propus doar sa facem o sinteza a acestora, suficienta insa sa ghideze studentii in demersurile lor proprii de studiu si cercetare, astfel incat in mod euristic sa le inteleaga si sa le asimileze intru beneficiul propriei lor formari civice. Prof.Univ.Dr. Nicolae Voiculescu

-3-

CAPITOLUL I DREPTURILE OMULUI IN SISTEMUL ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE

REZUMAT Organizatia Natiunilor Unite are un rol deosebit de important in ceea ce priveste promovarea internationala a drepturilor pe de parte prin adoptarea unor documente esentiale in materie, iar, pe de alta parte, prin numeroasele organe principale si subsidiare de control structurate in cadrul ei. In cuprinsul acestui capitol sunt prezentate documente fundamentale adoptate in cadrul Organizatiei natiunilor Unite, cum sunt Carta O.N.U., Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactele internationale cu privire la drepturile omului din 1966, conventiile privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei, ori cea cu privire la drepturile copilului. Cu aceasta ocazie, se trec in revista prevederile esenetiale ale acestor documente, precum si mecanismele de control instituite de acestea. De asemenea, sunt prezentate mecanismele si procedurile de protectie a drepturilor omului dezvoltate sub egida Consiliului Economic si Social al O.N.U. (ECOSOC).

-4-

I.CARTA ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE

Chiar documentul constitutiv al organizatiei, Carta O.N.U., adoptata la 26 iunie 1945 la San Francisco, analizeaza drepturile omului si libertatile fundamentale intr-o serie de dispozitii. Astfel, in Preambul, poporele Natiunilor Unite isi afirma hotararea de a proclama din nou increderea lor in drepturile funamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea drepturilor intre barbati si femei, ca si intre natiuni, mari sau mici. Vointa de a dezvolta si incuraja respectul drepturilor omului si libertatile fundamentale si de a facilita exercitarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este afirmata sub diverse forme si in mai multe randuri: de exemplu, in articolul unu, care trateaza scopurile si principiile Natiunilor Unite; in art.13, relativ la functiile si puterile Adunarii Generale; in art.62 pricind acelea ale Consiliului Economic si Social. Art.8 prevede ca nici o restrictie nu va fi impusa de catre Organizatie accesului barbatilor si femeilor, in conditii egale, la toate functiile in organele sale principale si subsidiare. In art. 56, toti membrii O.N.U. se angajeaza sa actioneze, atat in comun cat si separat, in cooperare cu Organizatia, in vederea realizarii scopurilor enuntate in art. 55, in special respectarea universala si efectiva a drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara desosebire de rasa, sex, limba sau religie. Aceste dispozitii au determinat o serie de importante consecinte referitoare la promovarea internationala a drepturilor omului, printer care amintim: a) Carta a internationalizat protectia drepturilor omului. Aderand la Carta, care este un tratat multilateral, statele parti recunosc ca drepturile omului care sunt invocate in ea devin de-acum o materie internationala si ca, in consecinta, aceste drepturi nu tin numai de competenta lor exclusiva. Aceste principiu a fost frecvent contestat de unele state in timpul primilor ani de functionare a O.N.U., dar astazi nu exista nici o indoiala in aceasta privinta. Totusi, aceasta nu inseamna ca orice violare a drepturilor omului de catre un stat membru al O.N.U. devine automat o problema internationala b) Obligatia statelor membre O.N.U. de a coopera cu aceasta in promovarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale apermis Organizatiei sa dispuna de baza juridica necesara pentru a realize sarcina d a defini si codifica aceste drepturi (pactele si alte instrumente internationale cu vocatie universala)

-5-

c) S-a reusit, de-a lungul anilor,sa se clarifice intinderea obligatiei statelor de a favoriza drepturile omului, dand acestui termen o interpretare suficient de precisa si suficient de larga pentru a permite crearea de institutii in baza Cartei, care trebuie sa asigure respectul drepturilor omului de catre guverne. Carta O.N.U.a acordat un rol important Adunarii Generale, care, prin numeroasele sale rezolutii, a contribuit intr-o masura importanta la afirmarea si dezvoltarea drepturilor omului.Totodata, ea initiaza studii si elaboreaza recomandari, in scopul de a promova cooperarea internationala in domeniile economic, social, cultural, al invatamantului si sanatatii si de a sprijini infaptuirea drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie Dupa anul 1948, data adoptarii Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat numeroase declaratii sau conventii privind teme din domeniul drepturilor omului. Majoritatea problemelor privind drepturile omului sunt rimise de catre Adunarea Generala catre Comisia a III-a care se ocupa de problemele sociale, umanitare si culturale. In anul 1993, Adunarea Generala a creat, prin Rezolutia 48/141 postul de Inalt Comisar al Natiunilor Unite pentru drepturile omului . Acesta este reprezentantul oficial al O.N.U. pentru problemele referitoare la drepturile omului si raporteaza direct Secretarului General al O.N.U. Inaltul Comisar se straduieste sa conduca miscarea internationala in favoarea drepturilor omului. El face in mod regulat declaratii publice si lanseaza apeluri in cazul crizelor ce afecteaza drepturile omului. De asemenea, el calatoreste deseori pentru a se asigura ca mesajul drepturilor omului este inteles in toate zonele globului. In paralel, Inaltul Comisar dialogheaza si coopereaza intr-o maniera constructiva cu guvernele pentru a intari protectia drepturilor omului la nivel national. In plus, Inaltul Comisar colaboreaza cu un evantai tot mai lar, printre care organizatiile neguvernamentale, institutiile unversitare si sectorul privat, in scopul difuzarii intr-o maniera cat mai larga a angajamentelor in materia drepturilor omului. In baza art. 62 al Cartei O.N.U., Consiliul Economic si Social (ECOSOC) poate face recomandari in scopul promovarii respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti. De asemenea, conform art. 68,

-6-

Consiliul poate infiinta comisii in domeniile economic si social si pentru protectia drepturilor omului. ECOSOC poate, de asemenea, sa pregateasca proiecte de conventii pentru a le supune Adunarii Generale si sa convoace conferinte internationale consacrate problemelor referitoare la drepturile omului. In aplicarea art. 68 al Cartei O.N.U., conform caruia el va infiinta comisii pentru problemele economice si sociale si pentru promovarea dreptrilor omului, Consiliul Economic si Social a creat Comisia drepturilor omului1 si Comisia pentru conditia femeii. Articolul 64 abiliteaza Consiliul sa convina cu membrii Natiunilor Unite si cu institutiile specializate spre a obtine rapoarte privind masurile luate in executarea propriilor sale recomandari si a recomandarilor Adunarii Generale in probleme de competenta Consiliului. Mai amintim ca de-a lungul timpului ECOSOC a constituit o serie de comitete speciale, a numit sau a autorizat Secretarul General al O.N.U. sa numeasca raportori speciali sau comitete de experti in probleme de actualitate din domeniul drepturilor omului. Consiliul, care este compus din 54 de membri, tine, in mod normal, o sesiune organizatorica si doua sesiuni regulate in fiecare an. Problemele privind drepturile omului sunt, de obicei, tratnsmise Comitetului al doilea al Consiliului (comitetul social) in care sunt reprezentati toti cei 54 de membri, desi unele probleme sunt dezbatute in plen. Rapoartele Comitetului social, care contin rezolutii si decizii, sunt supuse Consiliului spre examinare si decizie in cadrul unor sedinte plenare.

Vezi infra, p. 25.

-7-

II. DOCUMENTE ADOPTATE DE ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE

In cadrul Organizatiei Natiunilor Unite au fost adoptate, incepand cu anul 1948, aproximativ 70 de conventii si declaratii privind drepturile omului. Domeniile acoperite de acestea sunt urmatoarele: - lupta contra discriminarii - genocid, crime de razboi, crime impotriva umanitatii - drepturile femeilor - drepturile copiilor - drepturile persoanelor in varsta - drepturile persoanelor cu handicap - drepturile omului in administrarea justitiei - bunastarea, progresul si dezvoltarea in domeniul social - promovarea si protectia drepturilor omului - casatorie - dreptul la sanatate - sclavie, servitude, munca fortata si practici analoage - drepturile migrantilor - cetatenie, apatridie, azil si refugiati - drept umanitar

In cele ce urmeaza ne vom limita a prezenta doar cele mai importante documente adoptate in cadrul O.N.U. in materia drepturilor omului.

-8-

Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948)

Declaratia Universala a Drepturilor Omului a fost proclamata si adoptata la 10 decembrie 1948. Ea s-a constituit in primul instrument international care a prevazut drepturile de care trebuie sa se bucure orice persoana, s-a subliniat ca este esential ca drepturile omului sa fie protejate de un sistem de drept(Preambul). De asemenea, Declaratia enumera doua categorii de drepturi: civile si politice, pe de o parte, precum si drepturi economice, sociale si culturale, pe de alta parte. Declaratia Universala a Drepturilor Omului nu este un act juridic , ea neavand puterea juridica a unui tratat. Totusi, de-a lungul timpului de la adoptarea sa, ea a fost folosita ca un document de referinta ce cuprinde standardele minime in domeniul drepturilor omului. Textul Declaratiei s-a impus ca incluzand conceptia comunitatii internationale in acest sens, fiind invocata ori de cate ori existau incalcari flagrante ale acestor drepturi. Ca atare, poate cu temei, ea a fost considerata ca facand parte din dreptul international cutumiar2 . Oricum, de la acest document se origineaza instrumentele internationale din domeniul drepturilor omului cu caracter normative (pacte si conventii) adoptate ulterior in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite si al institutiilor specializate. Impreuna cu cu Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si cele doua Protocoale facultative la acesta, Declaratia formeaza asa-numita Carta internationala a drepturilor omului. Declaratia Universala a Drepturilor Omului se compune dintr-un preambul si un numar de 30 de articole ce enunta drepturile esentiale ale omului si libertatile fundamentale pe care le pot pretinde fara discriminare de orice fel. Primul articol prevede ca Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de altele in spiritul fraternitatii.

A. Kiss, Le role de la Declaration universelle des droits de lhomme dans le developpement du droit international, O.N.U., Bulletin des droits de lhomme, 1988, p.51.

-9-

Acest articol defineste ideal fundamentale din care se inspira Declaratia: dreptul la libertate si egalitate este un drept dobandit prin nastere si nu trebuie sa fie instrainat. Cum omul este o fiinta morala dotata cu ratiune, el difera de celelalte fiinte de pe Pamant si poate, in consecinta sa pretinda anumite drepturi si anumite libertati de care celelalte vietuitoare nu se bucura. Articolul 2, care enunta principiul esential al egalitatii si al non-discriminarii in ceea ce priveste exercitiul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale, interzice orice deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari. Articolul 3, stabileste ca Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale. Acest articol, impreuna cu articolul 22, care introduce drepturile economice, sociale si culturale, sunt considerate adevarate pietre unghiularep entru ca ele exprima doua dintre caracteristicile fundamnetale ale drepturilor omului: ele sunt universale si inalienabile3. Articolul 3 introduce articolele 4-21, in care sunt enuntate alte drepturi civile si politice si care prevad ca nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitude; nimeni nu va fi supus torturii, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante; fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica; orice persoana are dreptul la un recurs efectiv in fata jurisdictiilor; nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar; orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial; orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public; nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa; orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta si de a cauta azil; orice persoana are dreptul la o cetatenie; barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie; orice persoana are dreptul la proprietate, la libertatea gandirii, de constiinta si religie, la libertatea opiniilor si exprimarii, la libertatea de intrunire si de asociere pasnica; orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale si are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.

Vezi Raluca Miga-Besteliu, Drept international. Introducere in Dreptul international public, Editura All Bucuresti, 1998, p.173.

- 10 -

Articolul 22 prevede ca Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinandu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale. El introduce articolele 23-27 in care sunt enuntate drepturile economice, sociale si culturale, drepturi pe care le poate pretinde orice persoana in calitatea sa de membru al societatii. Pe de alta parte, trebuie sa observam ca intinderea acestor drepturi depinde, asa cum chiar art. 22 mentioneaza, de resursele existente in fiecare tara. Articolele 22-27 recunosc un numar de drepturi economice, sociale si culturale de care trebuie sa se bucure orice om, cum sunt: dreptul la securitatea sociala; dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului; dreptul la salariu egal pentru munca egala; dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atat lui, cat si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala; dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale; are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite; dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, dreptul la invatatura; dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui. Articolul 28 recunoaste ca orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi pe deplin infaptuite. Se subliniaza, totodata, faptul ca orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. Articolul 29 prevede ca In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decit numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica. In sfarsit, articolul 30 stabileste ca Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a

- 11 -

se deda la vreo activitate sau de a savirsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta Declaratie. Conceputa ca fiind un idela comun de atins de catre toate popoarele si toate natiunile, Declaratia Universala a Drepturilor Omului e devenit in mod efectiv un etalon ce permite sa se determine in ce masura sunt respectate si aplicate normele internationale in material drepturilor omului. Declaratia Universala a Drepturilor Omului nu este un act juridic , ea neavand puterea juridica a unui tratat. Totusi, de-a lungul timpului de la adoptarea sa, ea a fost folosita ca un document de referinta ce cuprinde standardele minime in domeniul drepturilor omului. Textul Declaratiei s-a impus ca incluzand conceptia comunitatii internationale in acest sens, fiind invocata ori de cate ori existau incalcari flagrante ale acestor drepturi. Ca atare, poate cu temei, ea a fost considerata ca facand parte din dreptul international cutumiar4. Oricum, de la acest document se origineaza instrumentele internationale din domeniul drepturilor omului cu caracter normative (pacte si conventii) adoptate ulterior in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite si al institutiilor specializate. Declaratia Universala a Drepturilor Omului este mentionata si in Constitutia Romaniei. Astfel, art.20 alin.1 prevede ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celalalte tratate la care Romania este parte. Prin aceasta prevedere, se recunoaste faptul ca Declaratia se constituie documentul ce cuprinde principiile si normele generale in material drepturilor omului ce-si au deplina aplicare si in tara noastra.

Pactele internationale cu privire la drepturile omului

La 16 decembrie 1966, prin Rezolutia Adunarii Generale a Natiunilor Unite 2200A (XXI) erau adoptate doua documente internationale ce sistematizau ansamblul drepturilor omului, stabilind, totodata, mecanisme specifice de garantare si de monitorizare a respectarii angajamentelor statelor parti. Este vorba de Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, precum si de
A. Kiss, Le role de la Declaration universelle des droits de lhomme dans le developpement du droit international, O.N.U., Bulletin des droits de lhomme, 1988, p.51.
4

- 12 -

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ambele ratificate si de Romania prin Decretul nr.212 din 31 octombrie 1974. Preambulele ambelor Pacte sunt redactate in termeni aproape identici. Ele precizeaza ca in conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, idealul fiintei umane libere, bucurandu-se de libertatile civile si politice si eliberata de teama si de mizerie, nu poate fi realizat decat daca se creeaza conditii care permit fiecaruia sa se bucure de drepturile sale civile si politice, ca si de drepturile sale economice, sociale sau culturale. De asemenea, primul articol din fiecare act declara dreptul la autodeterminare este universal si cere statelor sa faciliteze realizarea acestui drept si sa-l respecte. Articolul 3 din cele doua Pacte reafirma dreptul egal pe care-l are barbatul si femeia de a se bucura de toate drepturile. Articolul 5, in ambele documente, prevede garantii contra suprimarii sau limitarii nelegale a drepturilor omului sau a libertatilor fundamentale si impotriva interpretarii eronate a dispozitiilor Pactelor pentru a justifica violarea unui drept sau a unei libertati. El interzice de asemenea ca statele sa limteze drepturile deja in vigoare pe teritoriul lor sub pretextul ca Pactele nu le recunosc sau le recunosc intr-o masura mai mica.

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

Drepturile civile si politice garantate de Pactul international cu privire la drepturile civile si politice5 sunt enumerate articolele 6-27 si prevad: - dreptul la viata (art. 6) - Nimeni nu va fi supus torturii si nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante art.7 - Nimeni nu va fi tinut in sclavie; sclavia si comertul cu sclavi, sub toate formele, sunt interzise; Nimeni nu va putea fi tinut in servitute; Nimeni nu va putea fi constrans sa execute o munca fortata sau obligatorie art. 8 - Nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar art.9 - Orice persoana privata de libertate va fi tratata cu umanitate si cu respectarea demnitatii inerente persoanei umane art. 10 - Nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala art. 11 - dreptul de a circula acolo liber si de a-si alege liber resedinta art. 12
5

Adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Intrat in vigoare la 23 martie 1976. Romania a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr.212, publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 346 din 20 noiembrie 1974.

- 13 -

- interzicerea expulzarii unui strain care se afla in mod legal pe teritoriul unui stat parte decat in executarea unei decizii luate in conformitate cu legea art 13 - Toti oamenii sunt egali in fata tribunalelor si curtilor de justitie si sunt prevazute garantii pentru persoanele care fac obiectul urmaririlor judiciare art. 14 - Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau un act delictuos, potrivit dreptului national sau international, in momentul in care au fost savarsite art. 15 - Orice om are dreptul de a i se recunoaste pretutindeni personalitatea juridica art. 16 - Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale in viata particulara, in familia, domiciliul sau corespondenta sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei si reputatiei sale art. 17 - Orice persoana are drept la libertatea gandirii, constiintei si religiei art. 18 - Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare art. 19 - Orice propaganda in favoarea razboiului este interzisa prin lege; Orice indemn la ura nationala, rasiala sau religioasa care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenta este interzis prin lege art. 20 - Dreptul de intrunire pasnica este recunoscut art. 21 - Orice persoana are dreptul de a se asocia in mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui sindicate si de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale art.22 - Dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie este recunoscut barbatului si femeii, incepand de la varsta nubila art. 23 - Masurile menite sa protejeze copiii sunt prevazute la art. 24 - Dreptul de a lua parte la conducerea afacerilor publice, de a vota si de a fi ales, de a accede in conditii de egalitate la functiile publice art. 25 - Toate persoanele sunt egale in fata legii si au, fara discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii art. 26 - Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor etnice, religioase sau lingvistice, de a avea, in comun cu ceilalti membri ai grupului lor, propria lor viata culturala, de a profesa si practica propria lor religie sau de a folosi propria lor limba art 27. Spre deosebire de Declaratia Universala a Drepturilor Omului si de pactul corespondent, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice nu contine o

- 14 -

dispozitie generala aplicabila ansamablului drepturilor prevazute de Pact, care sa autorizeze restrictii in exercitarea lor. Totusi, mai multe articole ale Pactului stipuleaza ca drepturile pe care defineste nu pot face obiectul restrictiilor decat daca acestea sunt prevazute de lege si sunt necesare pentru a proteja securitatea nationala, ordinea publica sau drepturile si libertatile altuia. Oricum, anumite drepturi nu pot fi suspendate sau limitate in nici o circumstanta, chiar in situatii de urgenta. Este vorba de dreptul la viata, la protectie contra torturii, sclaviei saiu servitutii, inchisoarea pentru datorii si aplicarea legilor penale retroactive, dreptul fiecaruia la recunoasterea personalitatii juridice si libertatea gandirii, de constiinta si religie. Mecanismul de control Pactul international cu privire la drepturile civile si politice instituie Comitetul drepturilor omului, care este un organism de experti, compus din 18 membri alesi cu titlu individual, prin vot secret, pentru patru ani de catre statele-parti la Pact. La alegeri se are in vedere o reprezentare echitabila din punct de vedere geografic, a principalelor sisteme juridice si diferitelor forme de civilizatie. Comitetul se reuneste de 3 ori pe an si ia decizii pe baza de consens. Atributiile Comitetului, asa cum reies ele din art.40-45 ale Pactului sunt urmatoarele: a) sa examineze rapoartele statelor parti asupra masurilor luate pentru aplicarea drepturilor recunoscute in Pact si progresele realizate in implementarea acestora; b) sa adreseze statelor parti propriile rapoarte si observatiile pe care le considera potrivite c) sa-si asume anumite functiuni cu scopul de reglementa diferendele dintre statele parti privind aplicarea Pactului, cu conditia ca partile sa fi recunoscut comptenta Comitetului in aceasta privinta d) cand este cazul, sa desemneze o comisie consultativa ad hoc care sa ofere statelor parti, interesate in orice conflic privind aplicarea Pactului, bunele sale oficii. Scopul urmarit de acest comitet este ajugerea la o solutie amiabila fondata pe respectarea Pactului. Procedura rapoartelor este o procedura de cooperare internationala ce are drept obiectiv sa promoveze increderea intre statele-parti si stabilitatea, incercand sa elimine eventualele perceptii sau interpretari diferite. Procedura rapoartelor are ca scop, in primul rand, schimbul reciproc de experienta si informatie pentru promovarea cooperarii, Comitetul incercand sa analizeze in comentariile sale generale experienta obtinuta in examinarea rapoartelor statelor. Mecanismul de control a fost dezvoltat prin adoptarea primului Protocol facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice in baza caruia persoanele care sustin ca sunt victime ale incalcarii unuia din drepturile enuntate in pact si care au epuizat caile interne de atac pot sa transmita comunicari scrise pentru a fi examinate de catre Comitetul drepturilor omului.

- 15 -

Comunicarile declarate admisibile (conditiile de admisibilitate sunt enumerate la art. 2, art. 3 si par.2 al art. 5) de catre Comitet sunt aduse in atentia statului parte care ar fi viola una din dispozitiile Pactului. In cele sase luni care urmeaza, statul respectiv trebuie sa supuna in scris explicatii sau declaratii in problema in chestiune si sa indice, daca este cazul, masurile pe care le-ar putea lua pentru a remedia situatia. Examinarea comunicarilor primate in conformitate cu dispozitiile Protocolului facultativ cu usile inchise tinand seama de toate informatiile scrise care le sunt supuse de catre particular si de catre statul parte interesat. Isi face apoi cunoscuta opinia sa statului parte si persoanei individuale. Deciziile Comitetului, pe fond, sunt de fapt, recomandari neobligatorii si, ca atare, ele sunt numite puncte de vedere, conform art. 5 par. 4 al Protocolului facultativ. Asadar, Comitetul nu are atributii de tip jurisdictional, el neputand lua decizii obligatorii pentru statele parti. Chiar in cazurile in care aprecierile sale nu sunt urmate, Protocolul facultativ nu prevede vreun mecanism coercitiv sau sanctiuni.

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale

Spre deosebire de drepturile civile si politice, incluse in Pactul corespondent, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale 6 este, asa cum am mai subliniat, in corelatie directa nu numai cu vointa politica a unui guvern sau altul, ci, mai ales, cu resursele financiare disponibile, carora li se adauga conditii cum sunt nivelul de educatie sau cooperarea internationala in domeniu. De aceea, alin.1 al art.2 al Pactului permite statelor parti sa-si asume un angajament de aplicare progresiva a drepturilor incluse. Astfel, fiecare stat parte se angajeaza sa actioneze atat prin propriul sau efort, cat si prin asistenta si cooperarea internationala, in special pe plan economic si tehnic, folosind la maximum resursele sale disponibile pentru ca exercitarea deplina a drepturilor recunoscute in prezentul Pact sa fie asigurata progresiv prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de masuri legislative. Drepturile garantate de Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale trebuiesc exercitate fara nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie publica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau pe orice alta imprejurare (art.2 alin.2). Partea a III-a a Pactului enumera drepturile garantate.
6

Adoptat si deschis spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Intrat in vigoare la 23 martie 1976. Romania a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr.212, publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.

- 16 -

Astfel, dreptul la munca cuprinde, conform art.6 alin.1, dreptul pe care il are orice persoana de a avea posibilitatea sa-si castige existenta printr-o munca liber aleasa sau acceptata. Statelor parti li se cere sa adopte acele masuri in vederea asigurarii deplinei exercitari a acestui drept, referitoare in special la orientarea si pregatirea tehnica si profesionala, elaborarea de programe, de masuri si de tehnici potrivite pentru a asigura dezvoltarea economica, sociala si culturala constanta si o deplina intrebuintare productiva a fortei de munca in conditii ce garanteaza indivizilor folosinta libertatilor politice si economice fundamentale (art.6 alin2). Corelativ dreptului la munca, este dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de conditii de munca juste si favorabile care presupune necesitatea asigurarii unui salariu echitabil si a unei remuneratii egale pentru o munca de valoare egala, a securitatii si igienei muncii, a limitarii rationale a duratei muncii si a concediilor periodice platite(art.7). Dreptul de organizare sindicala este detaliat in cuprinsul articolului 8. El cuprinde dreptul de a forma sindicate, de structurare a acestora in federatii, confederatii nationale, precum si organizatii sindicale internationale. Este garantat, de asemenea, dreptul la greva. Mai departe, sunt statuate dreptul la securitate sociala, inclusiv la asigurari sociale (art.9), dreptul la protectia familiei(art.10), dreptul la un nivel de viata satisfacator(art.11), dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mintala pe care o poate atinge(art.12), dreptul la educatie(art.13 si 14) si dreptul de a participa la viata culturala si a beneficia de progresul stiintific si aplicatiile acestuia(art.15). Pentru a aprecia gradul in care statele parti respecta dispozitiile Pactului, acestea trebuie sa prezinte rapoarte asupra masurilor pe care le-au adoptat si asupra progreselor obtinute. Rapoartele sunt examinate de Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale, infiintat in anul 1985, si compus din 18 experti a caror competenta in domeniul drepturilor omului este recunoscuta si care isi desfasoara activitatea cu titlu personal. Expertii sunt alesi de catre Consiliul Economic si Social (ECOSOC) al Natiunilor Unite pentru un mandat de 4 ani prin scrutin secret pe o lista de candidati desemnati de catre statele parti la Pact. Dupa ce examineaza rapoartele, Comitetul face sugestii si recomandari de ordin general. Statele parti pot desemna reprezentanti la reuniunile Comitetului atunci cand rapoartele ce le vizeaza sunt examinate. De asemenea, ele pot face declaratii asupra rapoartelor inaintate si pot raspunde intrebarilor puse de membrii Comitetului.

- 17 -

Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale are o sesiune de lucru anuala la Oficiul Natiunilor Unite din Geneva. Acest mecanism de control al respectarii angajamentelor asumate de diferitele state prin ratificarea Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale este limitat deci la analiza rapoartelor si prezentarea unor sugestii si recomandari. El nu instituie un mecanism de garantare care sa permita primirea si analizarea unor cereri interstatatale sau individuale in cazul incalcarii serioase a drepturilor garantate, asa cum este posibil in sistemul de monitorizare instituit de instrumentul international corespondent, si anume Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Aceasta diferentiere se datoreaza specificitatii drepturilor economico-sociale, carora nu li se pot aplica intotdeauna criterii unice de evaluare a progreselor inregistrate.

Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala

Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala7 a fost adoptata prin reafirmarea convingerii ca discriminarea intre fiintele umane pentru motive de rasa, culoare sau origine etnica este un obstacol in calea relatiilor pasnice de prietenie intre natiuni, fiind susceptibila sa tulbure pacea si securitatea popoarelor, precum si coexistenta armonioasa a persoanelor in cadrul aceluiasi stat. Asa cum se prevede in art. 2 al conventiei, statele-parti condamna discriminarea rasiala si se angajeaza sa urmeze, prin toate mijloacele potrivite si fara intarziere, o politica menita sa elimine orice forma de discriminare rasiala, sa favorizeze intelegerea intre toate rasele si in acest scop: a) fiecare stat parte se angajeaza sa nu recurga la acte sau practici de discriminare rasiala impotriva unor persoane, grupuri d epersoane sau institutii si sa faca in asa fel incat toate autoritatile publice si institutiile publice, nationale si locale sa se conformoze acestei obligatii; b) fiecare stat parte se angajeaza sa nu incurajeze, sa nu apere si sa nu sprijine discriminarea rasiala practicata de vreo persoana sau organizatie, oricare ar fi ea;
7

Adoptata si deschisa spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia 2106 (XX) din 21 decembrie 1965. Intrata in vigoare la 4 ianuarie 1969. Romania a aderat la Conventie la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. 345, publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 92 din 28 iulie 1970.

- 18 -

c) fiecare stat parte trebuie sa ia masuri eficace pentru a reexamina politica guvernamentala nationala si locala si pentru a modifica, abroga sau anula orice lege si orice reglementare avand drept efect crearea discriminarii rasiale sau perpetuarea ei, acolo unde exista; d) fiecare stat parte trebuie, prin toate mijloacele corespunzatoare, inclusiv, daca imprejurarile o cer, prin masuri legislative, sa interzica discriminarea rasiala practicata de persoane, de grupuri sau de organizatii si sa-i puna capat; e) fiecare stat parte se angajeaza sa favorizeze, daca va fi cazul, organizatiile si miscarile integrationiste multirasiale si alte mijloare de natura a eleimina barierele intre rase si a descuraja ceea ce tinde spre intarirea dezbinarii rasiale. In baza art. 8 al Conventiei internationale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala a fost creat, in anul 1970, Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale, compus din 18 experti alesi prin vot secret de statele parti la Conventie care se reunesc de doua ori pe ani si isi desfasoara activitatea cu titlu individual. Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale examineaza rapoartele prezentate de statele-parti la Conventie, odata la doi ani, in legatura cu masurile de ordin legislative, judiciar, administrative sau de alta natura, intreprinse in aplicarea Conventiei. Comitetul este competent sa analizeze nu numai rapoartele statelor asupra problemelor mentionate si de plangerile interstatale referitoare la violari ale Conventiei, dar si comunicari din partea unor personae sau grupuri de personae tinand de jurisdictia statelor parti, cu conditia ca aceste sa fi recunoscut competenta Comitetului in acest domeniu.

Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

- 19 -

In intelesul acestei Conventii8, termenul tortura desemneaza orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, de natura fizica sau psihica,in special cu scopul de a obtine, de la aceasta persoana sau de la o persoana terta, informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis sau este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terte persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o forma de discriminare, oricare ar fi ea, atunci o asemenea durere sau suferinta sunt provocate de catre un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial, sau la instigarea sa cu consimtamantul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Conventia solicita fiecarui stat parte sa ia masurile legislative, administrative, judiciare si alte masuri eficiente pentru a impiedica comiterea unor acte de tortura pe teritoriul de sub jurisdictia sa. Nici o imprejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de razboi sau amenintarea cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de exceptie, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura(art.2). De asemenea, nici un stat parte nu va expulza, respinge si nici extradao persoana catre un alt stat, cand exista motive serioase de a crede ca acolo aceasta risca sa fie supusa la tortura(art.3). Fiecare stat parte trebuie sa vegheze ca toate actele de tortura sa constituie infractiuni din punctul de vedere al dreptului penal.Se va proceda la fel in privinta tenatativei de a practica tortura sau orice act savarsit de oricare persoana si care ar constitui complicitate sau participare la tortura(art.4). In temeiul art. 17 din Conventie a fost constituit, in anul 1987, Comitetul impotriva torturii compus din zece experti independenti alesi de statele-parti pe o perioada de patru ani. Articolele 19-24 din Conventie stabilesc competenta Comitetului de a studia rapoartele pe care i le supun statele-parti in legatura cu masurile pe care le-au intreprins pentru aplicarea acesteia, de a primi plangerile unui stat parte, legate de aplicarea Conventiei de catre alt stat parte si de a examina plangerile particularilor care pretind ca sunt victime ale violarii Conventiei de catre propriul stat. Comitetul intervine numai atunci cand din surse sigure, demne de incredere, are informatii ca tortura este practicata in mod sistematic pe teritoriul unui stat parte la
8

Adoptata si deschisa spre semnare de Adunarea generala a Natiunilor Unite prin rezolutia 39/46 din 10 decembrie 1984. Intrata in vigoare la 26 iunie 1987. Romania a ratificat Conventia la 9 octombrie 1990 prin Legea nr. 19/1990, poblicata in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 112 din 10 octombrie 1990.

- 20 -

Conventie. In acest caz, el invita statul in chestiune sa coopereze in eaminarea probelor si, daca considera necesar, desemneaza pe unul sau mai multi din membrii sai sa intreprinda o ancheta confidentiala in acest sens. Rezulatul anchetei, impreuna cu comentariile si sugestiile Comitetului sunt transmise statului in cauza. Pana in acest moment procedurile sunt confidentiale dar, dupa consultarea statului impotriva caruia exista plangeri, Comitetul poate decide includerea unui rezumat al constatarilor sale in raportul sau anual. Pentru solutionarea eventualelor diferende dintre state in legatura cu aplicarea Conventiei, Comitetul poate exercita anumite functii de conciliere, cu conditia ca statele respective sa fi recunoscut competenta sa in acest domeniu. In acest sens, el poate constitui comisii de conciliere ad hoc, punand la dispozitia partilor interesate bunele sale oficii, in scopul ajungerii la o solutie amiabila. Comitetul poate examna comunicarile (plangerile) supuse de particulari, sau in nmele acestora, care pretind ca sunt victime ale unei violari ale dispozitiilor Conventiei de catre statul parte, sub jurisdictia caruia se afla numai in conditiile in care statul respectiv a recunoscut competenta Comitetului in materie.

Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei

Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei a fost adoptata9 plecandu-se de la premise conform careia discriminarea fata de femei violeaza principiile egalitatii in drepturi si respectului demnitatii umane, ca ea impiedica pariciparea femeilor, in aceleasi conditii ca barbatii, la viata politica, sociala, economica si culturala din tara lor, creeaza obstacole cresterii bunastarii societatii si a familiei si impiedica femeile sa-si serveasca tara si omenirea in deplinatatea posibilitatilor lor. In intelesul Conventiei, expresia discriminare fata de femei vizeaza orice diferentiere, excludere sau restrictie bazata pe sex, care are drept effect sau scop sa compromita ori sa anihileze recunoasterea, beneficul si exercitatea de catre femei, indifferent de starea lor matrimoniala, pe baza egalitatii dintre barbat si femeie, a
9

Adoptata si deschisa spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia 34/180 din 18 decembrie 1979. Intrata in vigoare la 3 septembrie 1981. Romania a ratificat Conventia la 26 noiembrie 1981 prin Decretul nr. 342, publicat in Buletinul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 94 din 28 noiembrie 1981.

- 21 -

drepturilor omului omului si libertatilor fundamentale, in domeniul politic, economic, social, cultural si civil in orice alt domeniu. Conventia solicita statelor parti sa adopte masurile necesare pentru eliminarea discriminarii fata de femei in viata politica si publica, in ceea ce priveste educatia, in domeniul angajarii in munca si in domeniul sanatatii (art.7-11). De asemenea, se retine dezideratul de a se tine seama de probleme specifice ale femeilor din mediul rural si de rolul important pe care aceste femei il au in sustinerea materiala afamiliilor lor, in special prin munca lor in sectoarele nefinanciare ale economiei (art.14). Staele parti recunosc egalitatea femeii cu barbatul in fata legii. In acest sens, ele recunosc femeia, in materie civila, ca avand o capacitate juridica identica cu aceea a barbatului si aceleasi posibilitati pentru a o exercita (art.15). In sfarsit, Conventia solicita statelor parti sa ia toate masurile necesare pentru a elimina discriminarea fata de femei in toate problemele decurgand din casatorie si in raporturile de familie(art.16). In aplicarea art. 17 din Conventie, a fost constituit in anul 1982 Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei compus din 23 de experti ce-si desfasoara activitatea cu titlu individual si care se reuneste de doua ori pe an. Pe baza rapoartelor statelor-membre ale Conventiei, Comitetul intocmeste un raport anual, cuprinzand sugestii si recomandari in domeniu, pe care il inainteaza Adunarii Generale a O.N.U., prin ECOSOC. Potrivit Conventiei, acest Comitet nu este autorizat sa analizeze petitii individuale sau plangeri ale unui stat impotriva altuia.

Conventia cu privire la drepturile copilului

Conventia cu privire la drepturile copilului 10 constituie expreia importantei acordate cooperarii internationale pentru imbunatatirea conditiilor de viata in toate tarile si in mod deosebit in tarile in curs de dezvoltare. In sensul Conventiei, prin copil se intelege orice fiinta umana sub varsta de 18 ani, cu exceptia cazurilor cand, in baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub aceasta varsta.
10

Adoptata de Adunarea Generala a natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Intrata in vigoare la 2 septembrie 1990. Romania a ratificat Conventia la 27 septembrie 1990 prin Legea nr. 18/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990.

- 22 -

Drepturile enuntate in aceasta Conventie trebuie sa fie garantate tututor copiilor care tin de jurisdictia statelor parti, fara nici o distinctie, indifferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie a copilului sau a parintilor sau a reprezentantilor sai legali, de originea lor nationala, etnica sau sociala, de situatia lor materiala, de incapacitatea lor, de nasterea lor sau de alta situatie. Cele mai importante drepturi garantate de catre Conventia cu privire la drepturile copilului sunt urmatoarele: - dreptul la viata(art.6) - dreptul la nume, dreptul de a dobandi o cetatenie (art.7) - dreptul la identitate (art.8) - dreptul copilului de a nu fi separat de parintii sai(art.9) - dreptul la opinie(art.12) - libertateade exprimare (art.13) - dreptul copilului la libertatea de gandire, de constiinta si religie(art.14) - dreptul la libertatea de asociere si la libertatea de de reuniune pasnica(art.15) - dreptul de a nu face obiectul ingerintelor arbitrare sau ileale in viata personala, familia sa, domiciliul sau corespondenta sa si nici al unor atacuri ilegale la onoarea si reputatia sa(art.16) - protejarea copilului impotriva oricaror forme de violenta, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de abandon sau neglijenta, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv violenta sexuala(art.19) - dreptul copilului handicapat mental sau fizic de a se bucura de o viata plina si decenta, in conditii care sa ii garanteze demnitatea, sa ii promoveze autonomia si sa ii faciliteze participarea activa la viata colectivitatii(art. 23) - dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate posibila(art.24) - dreptul de a beneficia de securitate sociala, inclusiv de asigurari sociale(art.26)

- 23 -

- dreptul oricarui copil la un nivel de viata suficient pentru dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala(art.27) - dreptul la educatie (art.28) - dreptul la odihna si timp liber, dreptul de a se juca si de a practica activitati recreative(art. 31) - dreptul copilului de a fi protejat impotriva exploatarii economice si a implicarii in orice munca ce ar comporta riscuri sau ar impiedica educatia sau care ar dauna sanatatii sau dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale(art.32) - dreptul de afi protejat impotriva oricarei forme de exploatare sexuala si de abuz sexual (art.34) - dreptul de a nu fi supus la tortura, la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante si de a nu fi privat d elibertate in mod ilegal sau arbitrar(art.37) - dreptul oricarui copil suspect, acuzat sau dovedit ca a comis o incalcare a legii penale de a fi tratat intr-un mod de natura sa favorizeze simtul sau de demnitate si al valorii personale, sa intareasca respectul sau pentru drepturile omului si libertatile fundamentale ale altora si sa tina seama de varsta sa ca si de necesitatea de a promova reintegrarea copilului si asumarea de catre acesta a unui rol constructiv in societate (art.40).

In temeiul art. 43 din Conventie se prevede instituirea unui Comitet al drepturilor copilului compus din 10 experti prin vot secret de pe o lista desemnata de statele parti si care-si desfasoara activitatea cu titlu individual. Comitetul analizeaza rapoartele pe care statele parti trebuie sa le intocmeasca o data la cinci ani asupra modului in care aplica Conventia, precum si asupra dificultatilor intampinare. Comitetul poate face sugestii si recomandari de ordin general. Aceste sugestii si recomandari de ordin general sunt transmise oricarui stat parte interesat si aduse in atentia Adunarii Generale a O.N.U., insotite, daca este cazul, de observatiile statelor parti.

- 24 -

Mecanisme si proceduri de protectie a drepturilor omului sub egida ECOSOC

Atunci cand analizam organele si mecanismele de protectie a drepturilor omului structurate in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, trebuie sa facem distinctie intre cele care au fost instituite in temeiul diverselor tratate si cele care au fost create in temeiul Cartei O.N.U.. Primele, care isi datoreaza existenta dispozitiilor continute in instrumentele juridice specifice (pactele internationale si conventiile mentionate in lucrare) au mandate mai restranse (de exemplu, ansamblul aspectelor codificate in instrumentul respectiv), se adreseaza unei audiente limitata (de exemplu, instrumentul se adreseaza doar tarilor care l-au ratificat ). Aceste caracteristici au organisme pe care le-am analizat deja cum sunt Comitetul drepturilor omului, Comitetul drepturilor economice, sociale si culturale, Comitetul drepturilor copilului etc. Al doilea tip de mecanisme, care isi isi datoreaza existenta dispozitiilor continute in Carta O.N.U., au mandate foarte largi in materia drepturilor omului, se adreseaza unei audiente nelimitate si iau masuri in functie de votul majoritatii. Astfel, Consiliul Economic si Social (ECOSOC) al O.N.U.11 a creat in temeiul prevederilor Cartei O.N.U. in 1946 Comisia privind conditia femeii si Comisia drepturilor omului care, la randul sau, a infiintat, in 1947, Subcomisia de lupta impotriva masurilor discriminatorii si protectia minoritatilor. Comisia drepturilor omului este principalul organ al ECOSOC in domeniul drepturilor omului. Ea efectueaza studii, pregateste recomandari si elaboreaza proiecte de instrumente internationale privind drepturile omului. Compusa din 43 de membri, selectati potrivit reprezentarii geografice echitabile pentru o perioada de 3 ani, Comisia intreprinde, totodata, unele sarcini speciale pe care i le confera Adunarea Generala a O.N.U. sau Consiliul Economic si Social. Comisia drepturilor omului poate sa ancheteze in privinta alegatiilor privind violari ale drepturilor omului si sa examineze comunicarile relative la aceste violari, precum si raspunsurile statelor in legatura cu pretinsele violari. Comisia isi indeplineste aceste competente in cadrul urmatoarelor tipuri de proceduri:
11

Vezi Supra, p.

- 25 -

a) Procedura instituita prin Rezolutia ECOSOC 1503 din 27 mai 1970. Comisia drepturilor omului este autorizata sa examineze violari flagrante, sistematice si temeinic dovedite ale drepturilor omului si libertatilor fundamentale indiferent de tara in care se produc. Comunicarile pot proveni de la orice persoana sau grup care sustin a fi victime ale unei violari a drepturilor omului sau au cunostinta directa si sigura. Pentru a se evita ca nici o comunicare sa nu fie in contra dispozitiilor Cartei O.N.U, Subcomisia de lupta impotriva masurilor discriminatorii si protectia minoritatilor a instituit o serie de reguli de admisibilitate a comunicarilor. b) Proceduri si organe de ancheta pentru analiza situatiilor ce afecteaza drepturile omului. Cand Procedura 1503 nu si-a atins scopul, Comisia drepturilor omului a mandatat un anumit numar de organe pentru a analiza situatiile afectand drepturile omului intr-un numar de tari. Telul urmarit fiind de a stabili faptele in situatia in cauza si a contribui la restabilirea drepturilor, rapoartele sunt supuse Comisiei si adunarii Generale de catre personalitati (experti, raportori speciali, reprezentanti speciali) insarcinati sa cerceteze situatiile de violare a drepturilor omului fie in regiuni, fie intr-o tara, fie un fenomen determinat. Caracteristicile organelor de ancheta instituite de aceste proceduri ar putea fi sintetizate astfel: Scopul lor este de a ajuta la restaurarea drepturilor omului si nu de a judeca nici de a condamna In aplicarea principiului conform caruia guvernele sunt responsabile pentru respectul drepturilor omului, confruntate cu situatii evidente de violare a acestor drepturi, incumba guvernului sa dovedeasca inexactitatea alegatiilor sau de a arata ca exista masuri sau intelege sa ia masuri necesare pentru a asigura respectul drepturilor omului Rolul si scopul acestor organe este de a asigura protectia drepturilor omului, prevenind vioarile, tintind sa le opreasca daca au avut loc si sa reinstituie intr-o maniera generala drepturile omului. Pe de alta parte, organele de ancheta urmaresc o serie de obiective specifice in activitatea lor, si anume: 1. clasificarea situatiilor 2. asistenta acordata organelor internationale in deliberarea lor in privinta situatiilor si fenomen

- 26 -

3. ajutor guvernelor implicate in luarea la cunostinta a existentei exceselor comise de agentii nationali 4. stabilirea starilor de violare ce au avut loc in trecut permitand astfel guvernului sa ia masurile adecvate pe plan legislativ sau de a intari institutiile de protectie existente 5. sprijin in stabilirea tendintelor (torturi, disparitii, executii sumare sau arbitrare, intoleranta religioasa) 6. mijloc de a face sa intervina o prezenta internationala insarcinata sa se ocupe de anumite situatii.

Asa cum s-a mentionat un rol important in derularea acestor proceduri de ancheta il are Subcomisia de lupta impotriva masurilor discriminatorii si protectia minoritatilor. Aceasta a fost creata pentru a intreprinde studii, in special in lumina Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, si de a adresa recomandari Comisiei drepturilor omului avand ca tema lupta impotriva masurilor discriminatorii de orice fel luate prin violarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Subcomisia are un numar de 28 de membri, care sunt alesi de catre Comisie, la recomandSprearea guvernelor, pentru o perioada de 3 ani, insa nu ca reprezentanti ai guvernelor ci ca experti cu titlu individual. De-a lungul timpului, pe langa Subcomisie s-au creat grupe de lucru pe diverse teme (comunicatii, sclavie, populatii autohtone) sau de lucru in timpul sesiunilor anuale. Prin Rezolutia A/RES/60/251 adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 15 martie 2006, a fost instituit Consiliul drepturilor omului, compus din 47 de membri, care inlocuieste Comisia drepturilor omului, ca organ subsidiar al Adunarii Generale. Noul organism are sarcina sa promoveze respectul universal si apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti, fara nici o deesebire si intr-o maniera justa si echitabila. Consiliul are competenta sa examineze violarile drepturilor omului, cu deosebire atunci cand acestea sunt flagrante si sistematice si face recomandari in acest sens. De asemenea, Consiliul drepturilor omului procedeaza la un examen periodic universal, pe baza informatiilor obiective si fiabile, al modului in care fiecare stat respecta obligatiile si angajamentele sale in materia drepturilor omului.

- 27 -

Spre deosebire de Comisie, Consiliul drepturilor omului se reuneste in mod regulat tot timpul anului si tine minimum 3 sesiuni pe an, din care o sesiune principala, care dureaza cel putin 10 saptamani. In plus, se poate reuni si in sesiuni extraordinare daca un membru solicita aceasta sprijinit de o treime din membrii Consiliului.

SA RETINEM! Deosebiri intre procedura prevazuta de Rezolutia 1503 si Procedura prevazuta in Protocolul facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

Deosebirea fundamentala o Procedura 1503 se aplica analizei situatiilor o Procedura prevazuta de Protocolul facultativ priveste analiza plangerilor individuale, altfel-zis cazurilor izolate de violare presupusa a drepturilor omului Alte deosebiri 1. - Procedura 1503 se bazeaza pe o rezolutie a unui organ O.N.U., care este ECOSOC; cooperarea voluntara a statelor este indispensabila in functionarea sa - Procedura prevazuta de Protocolul facultativ rezulta dintr-un tratat international in termenii caruia statele parti accepta sa fie examinate, dupa o procedura determinata, plangerile depuse impotriva lor 2. - Procedura 1503 este aplicabila tuturor statelor - Procedura prevazuta de Protocolul facultativ nu se aplica decat statelor care au aderat la Pact si la Protocol sau care le-au ratificat 3. - Procedura 1503 se aplica la orice violare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in general

- 28 -

- Procedura prevazuta de Protocolul facultativ nu priveste decat drepturile civile si politice mentionate in Pact 4. - La Procedura 1503 pot recurge orice persoana, grup de persoane sau organizatie neguvernamentala, cu conditia de a avea cunostinta directa sau indirecta a unei violari a drepturilor omului - Comunicarile prezentate in virtutea Protocolului facultativ trebuie sa fie semnate de victima prezumata sau de o persoana avand dreptul sa actioneze in numele sau 5. - Autorii comunicarilor facute in baza Procedurii 1503 nu participa la nici un stadiu al acestei proceduri, ei nefiind informati asupra masurilor care pot fi luate de Natiunile Unite, afara de cazul in care ele sunt facute publice - Autorul unei comunicari adresate Comitetului drepturilor omului in virtutea Protocolului facultativ este participant la procedura, este informat asupra tuturor masurilor luate de Comitet sau de grupul de lucru privind comunicarile

INTREBARI DE CONTROL

1. 2. 3. 4.

Care sunt prevederile Cartei O.N.U. privind respectul drepturilor omului? Ce atributii are Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru drepturile omului? Care este importanta Declaratiei Universale a Drepturilor Omului? Ce drepturi garanteaza Pactul international cu privire la drepturile civile si politice?

5. Care este mecanismul de control prevazut de Pactul international cu privire la drepturile civile si politice? 6. Ce drepturi garanteaza Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale 7. Care este mecanismul de control prevazut de Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale 8. Care este specificul mecanismelor de control al respectarii drepturilor civile si politice in raport cu cele economice, sociale si culturale?

- 29 -

9. Ce mecanisme de control prevad diversele conventii adoptate in cadrul O.N.U. in materia drepturilor omului? 10.Care sunt mecanisme si proceduri de protectie a drepturilor omului infiintate sub egida ECOSOC? 11. Care este raportul intre Procedura instituita prin Rezolutia ECOSOC 1503 si Procedurile si organele de ancheta pentru analiza situatiilor ce afecteaza drepturile omului? 12.Care sunt deosebirile intre procedura prevazuta de Rezolutia 1503 si Procedura prevazuta in Protocolul facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice? BIBLIOGRAFIE 1. Aurescu Bogdan, Bolintineanu Alexandru, Nastase Adrian, Drept international contemporan, All Beck, 2000 2. Raluca Miga Besteliu, Drept international : introducere in dreptul international public - Ed. a 3-a, rev. si adaugita, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003 3. Raluca Miga-Besteliu, Catrinel Brumar, Protectia internationala a drepturilor omului- Note de curs, Editia a IV-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2009 4. Thomas Buergenthal, Alexandre Kiss, La protection internationale des droits de lhomme, Editions N.P. Engel, 199l 5. Radu C. Demetrescu, Irina Moroianu Zlatescu, Drepturile omului in sistemul Natiunilor Unite: protectie si promovare, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2000 6. Ion Diaconu, Drepturile omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1993 7. Cristian Jura, Drepturile omului : drepturile minoritatilor nationale, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006 8. Corneliu Liviu Popescu, Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei (1998-2002), Ed. All-Beck, Bucuresti, 2003;

- 30 -

9. Corneliu-Liviu Popescu, Curtea Europeana a drepturilor Omului, All Beck, Bucuresti, 2004 10. Principalele instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte, vol.I-II, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2007 11. Adrian Nastase, Drepturile omului- religie a sfarsitului de secol , Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1992

CAPITOLUL II Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.)

REZUMAT
Acest capitol prezinta structura si specificul normelor adoptate de cea mai vasta institutie specializata a Organizatiei Natiunilor Unite in ceea ce priveste protectia si promovarea drepturilor economice si sociale. Prin conventiile si

- 31 -

recomandarile adoptate, Organizatia Internationala a Muncii a creat Codul international al muncii, ce a influentat activitatea de reglementare si a altor organizatii internationale cu atributii in materie. Totodata, sunt prezentate mecanismele de control structurate in cadrul acestei organizatii, si anume controlul regulat si procedurile speciale, inclusiv cele vizand protectia libertatii sindicale si a drepturilor sindicale. a. Istoric; domenii de activitate Organizatia Internationala a Muncii, cea mai veche si mai vasta institutie specializata din sistemul Organizatiei Natiunilor Unite, a luat fiinta in anul 1919 prin Tratatul de la Versailles(partea XIII), concretizand ideea fundamentala inscrisa in Constitutia sa conform careia o pace universala si durabila nu se poate stabili decat pe baza justitiei sociale. In acceptiunea O.I.M., justitia sociala implica respectul drepturilor omului, un nivel de viata decent, conditii de munca umane, perspective pozitive pentru ocuparea fortei de munca si securitatea economica. In 1944, prin Declaratia de la Philadelphia, au fost dezvoltate scopurile si principiile sale fundamentale, afimandu-se principial ca: - munca nu este o marfa: - libertatea de expresie si de asociere este o conditie indispensabila a unui progres sustinut: - saracia, oriunde ea exista, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor: - toate fiintele umane, fara deosebire de rasa, credinta sau sex, au dreptul de a-si urmari progresul lor material si dezvoltarea lor spirituala in libertate si demnitate, in securitate economica si cu sanse egale. Organizatia Internationala a Muncii este singura institutie internationala ce functioneaza pe principiul tripatitismului, politica si programele sale fiind formulate de reprezentantii patronatelor si ai sindicatelor pe picior de egalitate cu cei guvernamentali. O.I.M. incurajeaza, de asemenea, instaurarea tripartitismului in cadrul statelor membre, indemnandu-le sa stabileasca un dialog social eficient prin asocierea organizatiilor sindicale si patronale la elaborarea si, daca este cazul, la punerea in aplicare a politicilor nationale in domeniul social si economic, ca si in multe alte sectoare.

- 32 -

Considerandu-se ca neadoptarea de catre o natiune anume a unui regim de munca cu adevarat uman constituie un obstacol in calea eforturilor altor natiuni doritoare sa imbunatateasca soarta muncitorilor in propriile lor tari 3 , O.I.M. a constituit si constituie cadrul institutional cel mai adecvat care, la scara internationala, permite abordarea problemelor si preconizarea solutiilor pentru ca peste tot in lume conditiile de munca si securitate sociala sa fie cat mai bune. In concretizarea principiilor constitutionale, Organizatia Internationala a Muncii si-a structurat activitatile in urmatoarele directii: - elaborarea de politici si de programe internationale ce vizeaza promovarea drepturilor fundamentale ale omului, ameliorarea conditiilor de viata si de munca si dezvoltarea posibilitatilor de angajare in munca: - stabilirea normelor internationale de munca in paralel cu structurarea unui sistem de control al aplicarii normelor, destinat sa orienteze actiunea nationala in sensul aplicarii acestor principii: - organizarea unui vast program de cooperare tehnica pe plan international, definit si pus in aplicare in cadrul unui parteneriat activ cu mandantii, menit sa ajute tarile sa aplice in mod concret aceste principii: - derularea de programe de formare, de invatamant, de cercetare si publicatii ce vin in sprijinul celorlalte forme de activitate. b. Structura O.I.M. Organizatia Internationala a Muncii este compusa dintr-o adunare generala anuala, Conferinta Internationala a Muncii, un consiliu executiv- Consiliul de Administratie, si un secretariat permanent- Biroul International al Muncii (B.I.M.). Organizatia isi desfasoara activitatea si prin organisme subsidiare, cum ar fi conferintele regionale, comisiile industriale si reuniunile de experti. Conferinta Internationala a Muncii alege Consilul de administratie, adopta bugetul O.I.M., finantat prin contributia statelor membre, stabileste norme internationale in domeniul muncii, oferind, totodata, un cadru global pentru discutarea problemelor sociale si de munca. Delegatia nationala a fiecarei tari cuprinde doi reprezentanti ai guvernului, un reprezentant al patronatului si unul din partea organizatiilor sindicale insotiti de consilieri tehnici dupa necesitati. Delegatii patronatelor si ai sindicatelor se bucura de libertate de expresie. Ei pot fi in dezacord cu guvernele lor, ca si intre ei, ceea ce se si intampla adesea.

- 33 -

Consiliul de Administratie are, de regula, trei sesiuni pe an la Geneva, in vederea adoptarii unor decizii privind chestiuni politice, precum si a programelor de actiune. Ca si Conferinta, Consiliul de Administratie este de natura tripartita. El este alcatuit din 28 de membri din partea guvernelor, 14 din partea organizatiilor patronale si 14 din partea sindicatelor. Guvernele unui numar de 10 state puternic industrializate sunt reprezentate permanent, restul membrilor fiind alesi la fiecare 3 ani de Conferinta. Consiliul de Administratie are un rol important in ceea ce priveste controlul aplicarii normelor internationale ale muncii. El a instituit, in acest scop, trei organisme, asupra carora vom mai reveni, si anume: Comisia de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor, Comisia de investigare si de conciliere in materia libertatii sindicale si Comitetul libertatii sindicale. Biroul International al Muncii este, asa cum am amintit, secretariatul permanent al O.I.M.. El elaboreaza documentele si rapoartele care constituie documentatia indispensabila pentru conferintele si reuniunile organizatiei. De asemenea, B.I.M. recruteaza expertii pentru activitatile de cooperare tehnica ce se deruleaza in lumea intreaga. B.I.M. organizeaza activitati diverse de publicare si publicare a unor documente privind o sfera larga de probleme sociale si de munca. c. Normele internationale in domeniul muncii Una dintre sarcinile principale ale Organizatiei Internationale a Muncii a fost, inca de la crearea sa, imbunatatirea conditiilor de munca si viata prin construirea unui cuprinzator cod de legi si practici. Se poate spune, astfel, ca O.I.M. a creat dreptul international al muncii prin cele 188 conventii si 199 recomandari adoptate pana in anul 2007. Conventiile O.I.M. sunt instrumente juridice ce reglementeaza unul sau altul dintre aspectele administrarii fortei de munca, ale bunastarii sociale sau ale drepturilor omului. Ratificarea unei conventii implica o dubla obligatie din partea unui stat membru: ea este un angajament de a aplica prevederile conventiei respective si, in acelasi timp, indica disponibilitatea statului ratificant de a accepta masurile de supraveghere internationala specifice organizatiei. Recomandarile adoptate de catre O.I.M. sunt instrumente juridice similare conventiilor, nefiind insa supuse ratificarii si cuprinzand orientari mai detaliate. Ele nu au, asadar, forta juridica, ci ofera un model si un stimul pentru legislatia si practica tarilor membre. De regula, o data cu o conventie se adopta o recomandare corespondenta. Conventiile si recomandarile sunt adoptate dupa ce obtin doua treimi din voturile Conferintei Internationale a Muncii. Ele sunt definitivate la capatul unui

- 34 -

proces ce incepe cu studiul comparativ al legislatiei si practicii in statele membre si continua cu analiza proiectelor instrumentelor normative internationale de catre B.I.M., guverne, sindicate, patronate, precum si de catre o comisie speciala tripartita instituita in timpul Conferintei Internationale a Muncii. Dat fiind ca normele O.I.M. se adreseaza unor tari cu structuri sociale foarte diversificate, mai mult sau mai putin dezvoltate din punct de vedere economic, au fost concepute o serie de formule menite sa permita unui numar cat mai mare de state sa asigure in mod progresiv nivelul de de protectie dorit. Astfel, se ofera posibilitatea acceptarii doar a anumitor parti ale unei conventii , a excluderii anumitor sectoare de activitate, categorii de muncitori sau anumitor regiuni ale tarii din campul de aplicare a conventiei. Mai trebuiesc amintite, in acest sens, clauzele de aplicare graduala care permit de a ridica in mod progresiv nivelul de aplicare sau de largire a campului de protectie. De asemenea, in unele situatii sunt adoptate conventii care se limiteaza la enuntarea principiilor fundamentale, norme mai precise si mai detaliate figurand in recomandari complementare. Mai amintim posibilitatea oferita de unele conventii de a alege solutii diferite pentru a rezolva o problema, ca si supletea prevazuta in metodele de aplicare. Totusi, trebuie subliniat ca asemenea clauze de aplicare graduala nu pot fi incluse in conventiile privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului. In sistemul O.I.M. sunt cunoscute si asa-numitele conventii promotionale prin care statele se angajeaza, in momentul ratificarii, sa atinga obiectivele enuntate, dar prin metode care, in mare parte, sunt lasate la discretia lor, ca si, de altfel, calendarul masurilor ce urmeaza a fi aplicate. d. Codul international al muncii - continut Cele 185 conventii si 195 recomandari adoptate de catre O.I.M. in perioada 1919-2004 constituie, asadar, codul international al muncii. Analiza continutului acestor norme demonstreaza ca O.I.M. are o competenta generala, ele privind, de fapt, toate aspectele ce tin de munca si securitate sociala. Ele acopera, conform clasificarii realizate de O.I.M. insasi4 , urmatoarele domenii: 1. Drepturile fundamentale ale omului In fapt, toate normele O.I.M. sunt reflexia vointei statelor membre de a asigura prin reglementare internationala un drept fundamental al omului: dreptul la munca si securitate sociala, precum si drepturile conexe acestuia. Dar pentru pentru ratiuni de sistematizare vom cuprinde in categoria conventiilor vizand garantarea drepturilor fundamentale ale omului pe cele referitoare la:

- 35 -

A. Libertatea sindicala Materia libertatii sindicale a fost reglementata prin mai multe conventii, dintre care doua sunt de o deosebita importanta, si anume Conventia nr.87 privind libertatea sindicala si protectia dreptului sindical (1948) si Conventia nr.98 privind dreptul de organizare si de negociere colectiva (1949). Prima dintre ele, Conventia nr.87, prevede ca muncitorii si patronii, fara nici o deosebire, au dreptul, fara autorizare prealabila, sa constituie organizatii, la alegerea lor, precum si sa se afilieze la aceste organizatii, cu singura conditie de a se conforma statutelor acestora din urma (art. 2). Autoritatile publice trebuie sa se abtina de la orice interventie de natura sa limiteze acest drept sau sa-i impiedice exercitarea legala (art.3 par.2). In acest sens, conventia stabileste garantii menite sa permita organizatiilor sindicale sa-si desfasoare activitatea in deplina independenta. Totusi, in exercitarea acestor drepturi care le sunt recunoscute de catre conventie, cei interesati si organizatiile ce-i reprezinta sunt tinuti sa respecte legalitatea. Pe de alta parte, legislatia nationala si maniera in care ea este aplicata nu trebuie, totusi, sa aduca atingere garantiilor prevazute de conventie. Conventia nr.98 urmareste ca organizatiile de muncitori si de patroni sa beneficieze de o protectie adecvata impotriva oricaror acte de ingerinta ale unora fata de celelalte(art.2). Pentru aceasta, trebuiesc luate masuri corespunzatoare conditiilor nationale pentru a incuraja si a promova dezvoltarea si folosirea cat mai larga a procedurilor de negociere voluntara . Sunt interzise actele prin care se subordoneaza angajarea unui muncitor conditiei de a nu se afilia la un sindicat sau de a inceta sa faca parte dintr-un sindicat. B. Interzicerea muncii fortate Conventia nr. 29 privind munca fortata (1930) vizeaza suprimarea recurgerii la munca fortata sau obligatorie sub toate formele ei. Totusi, Conventia nu se aplica, sub rezerva anumitor conditii si garantii, in cazul: serviciului militar obligatoriu, anumitor obligatii civice, munca in penitenciar, munca depusa in cazuri de forta majora.Cu o singura exceptie, munca fortata sau obligatorie, sub toate formele ei, va trebui sa fie remunerata(art.140). O alta conventie, si anume Conventia nr.105 privind abolirea muncii fortate (1957), a interzis folosirea muncii fortate si obligatorii in scopuri politice, ca metoda de mobilizare si utilizare a fortei de munca in scopul dezvoltarii economice, ca masura de disciplina a muncii si pedeapsa pentru participarea la greve si ca masura de discriminare rasiala, sociala, nationala sau religioasa. C. Egalitatea de sanse si tratament

- 36 -

Conventia cea mai importanta in materie este Conventia nr.111 privind discriminarea in domeniul ocuparii fortei de munca si exercitarii profesiei (1958). Discriminarea este definita ca fiind orice diferentiere, excludere sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendenta nationala sau origine sociala, care are ca efect sa suprime sau sa stirbeasca egalitatea de sanse sau de tratament in materie de ocupare a fortei de munca si de exercitare a profesiei (art.1, par.1, lit.a). Campul de aplicare a Conventiei include accesul la pregatirea profesionala, accesul la ocuparea fortei de munca si la exercitarea diferitelor profesii, precum si conditiile de ocupare a fortei de munca. Ca atare, statul care ratifica aceasta conventie trebuie sa abroge orice dispozitie legislativa si sa modifice orice dispozitie sau practica administrativa incompatibila cu politica mentionata, sa adopte legi si sa incurajeze programe de educare capabile sa asigure acceptarea si aplicarea politicii nationale in colaborare cu organizatiile lucratorilor si patronilor. Romania a ratificat toate conventiile O.I.M. ce se raporteaza la drepturi fundamentale ale omului in procesul muncii. Mai trebuie sa amintim ca in anul 1998 a fost adoptata Declaratia O.I.M. referitoare la principiile si drepturile fundamentale ca o expresie a angajamentului guvernelor, organizatiilor patronale si sindicale de a promova valorile umane fundamnetale- valor care sunt de prima importanta pentru viata economica si sociala a oricarei societati. Aceste principii si drepturi sunt: Libertatea de asociere si recunoasterea efectiva adreptului de negociere colectiva; Eliminarea oricarei forme de munca fortata sau obligatorie; Abolirea efectiva a muncii copiilor; Eliminarea discriminarii in materie de angajare si profesie Declaratia stabileste in mod clar ca aceste drepturi sunt universale si se aplica tuturor popoarelor si tuturor statelor, indifferent de nivelul lor de dezvoltare economica. Pentru tarile care n-au ratificat toate conventiile fundamentale din domeniul drepturilor omului, Declaratia prevede elaborarea unor rapoarte anuale privind progresele realizate la nivel nationale, ca si dificultatile intampinate in procesul de ratificare. 2. Ocupare a.Politica de ocupare Obiectivul unei depline ocupari a fortei de munca, in scop productiv si in conditii de libera alegere a muncii este promovat de Conventia nr.122 privind politica

- 37 -

de ocupare a fortei de munca(1964). Politica adoptata in vederea atingerii obiectivului mentionat va trebui sa aiba in vedere stadiul si de nivelul dezvoltarii economice, precum si de legaturile dintre obiectivele utilizarii fortei de munca si alte obiective economice si sociale si va fi aplicata prin metode adaptate la conditiile si obiceiurile nationale(art.1, par.3). In plus, reprezentantii celor ce angajeaza si ai lucratorilor vor trebui sa fie consultati asupra politicilor de angajare, pentru ca sa se tina seama in mod deplin de experienta si opinia lor, ca ei sa colaboreze la elaborarea acestor politici si sa ajute la obtinerea sprijinului in favoarea acestora. Conventia nr.168 privind promovarea angajarii si protectia contra somajului (1988) stabileste in sarcina statelor ratificante obligatia coordonarii sistemelor de protectie contra somajului cu politicile de ocupare. Doua dintre conventii concretizeaza principiul timpului de munca elastic ce caracterizeaza o politica de ocupare moderna. Este vorba de Conventia nr.175 privind munca cu timp partial (1994), precum si de Conventia nr. 177 privind lucrul la domiciliu (1996). B.Serviciul de angajare In baza Conventiei nr.88 (1948), statul trebuie sa instituie un serviciu public si gratuit de angajare. De asemenea, Conventia nr.96 privind birourile de plasare cu plata (1949) prevede suprimarea progresiva a birourilor de plasare cu plata. C. Orientare si formare profesionala Conventia nr. 142 privind punerea in valoare a resurselor umane (1975) solicita statelor parti sa adopte si sa dezvolte politici si programe complete si concertate de orientare si formare profesionala, prin stabilirea, in special datorita serviciilor de angajare, a unei relatii stranse intre orientarea si formarea profesionala, pe de o parte, si ocuparea fortei de munca, pe de alta parte. D. Readaptarea si angajarea persoanelor handicapate Dispozitiile Conventiei nr.159(1983) vizeaza sa asigure persoanelor handicapate, in deplina egalitate, un loc de munca convenabil , ca si insertia lor sociala. E. Securitatea angajarii Conventia nr.158 privind concedierea(1982) urmareste protejarea muncitorilor in cazul incetarii relatiei de munca la initiativa patronilor. 3. Politica sociala

- 38 -

O Conventie generala privind politica sociala nr.117 (obiective si norme de baza) a fost adoptata in 1962. Ea statueaza, principial, ca orice politica trebuie sa urmareasca in primul rand bunastarea si dezvoltarea populatiei, precum si incurajarea acesteia catre progresul social. De asemenea, in definirea oricarei politici de importanta generala va trebui sa se tina seama de repercusiunile acestei politici asupra bunastarii populatiei (art.1). In vederea concretizarii acestor obiective, Conventia instituie o serie de norme de baza privind, in special, nivelurile de salarizare, protectia salariilor, protectia contra oricarei discriminari, varsta minima de admitere la angajare, precum si educatie si formare profesionala. 4. Administratia muncii In aceasta categorie sunt grupate norme ce vizeaza instituirea unor ministere ale muncii competente si eficiente. Sunt avute in vedere domenii de activitate cum sunt: a. Inspectia muncii Conventia nr.81 (1947) prevede un sistem de inspectie a muncii menit sa asigure aplicarea dispozitiilor legale relative la conditiile de munca si de protectie a muncitorilor in unitatile industriale si, in mod facultativ, in cele comerciale. b. Statistici In baza Conventiei nr.160 privind statisticile de munca(1985) statele ratificante se obliga sa publice periodic statistici de baza intr-o serie de domenii expres prevazute de conventie. In situatia elaborarii sau revizuirii conceptelor, definitiilor si metodologiei utilizate in acest scop, acestea trebuie sa ia in considerare normele si directivele cele mai recente stabilite sub auspiciile O.I.M. c.Consultari tripartite O.I.M. a adoptat in 1976 Conventia nr.144 prin care se instituie in sarcina statelor ce o ratifica obligatia asigurarii unor consultari tripartite in vederea punerii in aplicare a normelor internationale ale muncii. Natura si formele procedurilor de consultare sunt stabilite conform practicii nationale si dupa consultarea organizatiilor reprezentative ale patronilor si lucratorilor. 5. Relatii profesionale In aceasta categorie sunt incluse o serie de instrumente normative ce se refera la diverse aspecte ale relatiilor intre patroni si lucratori. a. Negociere colectiva, conciliere si arbitraj voluntare, consultare si colaborare Amintim, in acest sens, Conventia nr. 154 privind negocierea colectiva (1981), prin care se promoveaza negocierea colectiva libera si voluntara in toate domeniile de

- 39 -

activitate economica, cu exceptia fortelor armate si politiei care pot fi exceptate. In ce priveste functia publica, prin legislatie sau practica nationala pot fi fixate modalitati speciale de aplicare (art.1). b.Comunicatii in interiorul intreprinderii, analiza reclamatiilor Referitor la aceste aspecte ale relatiilor profesionale, in cadrul O.I.M. nu au fost adoptate conventii, ci doua recomandari, nr.129 si 130, ambele din 1967, prin care se expun elementele unei politici de comunicare la nivelul intreprinderii , reafirmandu-se dreptul muncitorilor (individuali sau in grup) de a inainta reclamatii care sa nu ramana nesolutionate. 6. Conditii de munca a. Salarii Conventia nr.131 privind fixarea salariilor minime (1970) solicita statelor ratificante sa instituie un sistem de salarii minime care sa protejeze toate grupurile de salariati ale caror conditii de munca sunt de asemenea natura incat acestor salariati sa li se asigure o protectie corespunzatoare. Aceste gupuri sunt determinate de acord cu organizatiile reprezentative ale celor care angajeaza si ale lucratorilor sau dupa deplina consultare a acestora. Protectia salariilor este asigurata de Conventia nr.95 (1949). Se instituie obligatia platii rapide si integrale a salariului prin evitarea practicilor care sunt de natura sa sporeasca peste masura dependenta salariatilor fata de patron. Retinerile din salariu nu vor fi autorizate decat in conditiile si limitele prescrise de legislatia nationala sau stabilite printr-un contract colectiv ori o hotarare arbitrala (art.8). b. Durata muncii, munca de noapte si concedii Prima conventie adoptata de O.I.M. in anul 1919 fixa durata maxima a muncii in industrie la 8 ore pe zi si 48 ore pe saptamana. Mai tarziu, prin Recomandarea nr.116 (1962) se incuraja adoptarea principiului saptamanii de 40 ore fara reducerea salariului. Normele privind munca de noapte (Conventia nr.171 din 1990 si recomandarea corespondenta) vizeaza protectia femeilor si copiilor sau adolescentilor. Repausul saptamanal face obiectul Conventiei nr.14 (1921), iar concediile anuale platite de cel putin trei saptamani sunt prevazute de Conventia nr.132(1970). c. Securitatea si sanatatea la locul de munca Acest subiect face obiectul a peste 30 de conventii si al unui numar si mai ridicat de recomandari, adeverind faptul ca el este in centrul preocuparilor O.I.M.

- 40 -

Conventia nr. 155 privind securitatea si sanatatea muncitorilor (1981) vizeaza crearea unei politici coerente in materie de securitate si sanatate a muncitorilor si mediului de munca. Conventia defineste directiile de actiune ale unei astfel de politici. Ea stabileste o serie de norme destul de detaliate privind actiunile la nivel national, precum si la nivel de intreprindere. De asemenea, o serie de norme vizeaza sa protejeze muncitorii contra unor riscuri precise. Printre conventiile adoptate in ultimii ani, se refera la acest aspect, Conventia nr.172 privind conditiile de munca in hoteluri si restaurante (1991), Conventia nr. 174 asupra prevenirii accidentelor industriale majore (1993), Conventia nr. 176 privind securitatea si sanatatea in mine (1995). d. Servicii sociale, locuinte, timp liber O serie de recomandari (21/1924, 102/1956, 115/1961) stabilesc norme in aceste sectoare complementare prestarii muncii propriu-zise. 7. Securitate sociala Si acest domeniu a fost bogat normativizat prin conventii si recomandari Conventia cadru in materie este Conventia nr.102 privind securitatea sociala (norme minime) din 1952. Prin adoptarea ei s-a urmarit sa se instituie, cu flexibilitatea ceruta de diversitatea existenta in statele membre, a unor niveluri minime de prestatii in 9 ramuri ale securitatii sociale, considerate ca fiind esentiale (ingrijiri medicale, indemnizatii de boala, prestatii de somaj, prestatii de batranete, prestatii in cazul accidentelor de munca si al bolilor profesionale, prestatii catre familii, prestatii de maternitate, prestatii de invaliditate si prestatii pentru urmasi). Pentru a ratifica aceasta Conventie, statul interesat trebuie sa se angajaze sa respecte normele prevazute pentru cel putin 3 din ramurile enumerate, din care una cel putin din cele referitoare la prestatiile de somaj, accidente de munca si boli profesionale, batranete, invaliditate sau urmasi. Ulterior momentului ratificarii, statul respectiv isi poate asuma angajamentul respectarii si cu privire la alte ramuri. Pe langa Conventia nr. 102, au fost adoptate numeroase conventii care detaliaza diferitele domenii ale securitatii sociale. 8. Munca femeilor Normele O.I.M. urmaresc sa asigure egalitatea de remunerare(Conventia nr.100/1951) a femeilor cu barbatii, precum si sa instituie masuri suplimentare de protectie in cazul maternitatii(conventiile nr.3/1919, nr.103/1952 si nr. 183/2000), al muncii de noapte(Conventia nr.89/1948), interzicandu-se totodata munca femeilor in muncile subterane (Conventia nr.45/1935).

- 41 -

9. Munca copiilor si adolescentilor Ca si in cazul muncii femeilor, munca copiilor si adolescentilor a fost reglementata prin conventiile O.I.M. Au fost stabilite, astfel, norme privind varsta minima de admitere la angajare (Conventia nr.138/1973) care nu poate fi sub 15 ani, sau 18 ani pentru muncile periculoase, precum si referitoare la examenul medical la angajare (conventiile nr.77/1946 si 124/1965) De asemenea, adolescentii sub 18 ani nu pot fi folositi in munci de noapte (conventiile nr.79/1946 si 90/1948). De asemenea, pentru a se evita exploatarea muncii copiilor a fost adoptata Conventia nr. 182/1999 privind eliminarea celor mai grave forme de munca a copiilor. 10. Alte categorii de muncitori Norme de protectie a altor categorii de muncitori pot fi regasite in sistemul conventional O.I.M. Ne vom limita insa, in continuare, la enumerarea lor. - muncitorii varstnici - muncitorii migranti - muncitorii indigeni, muncitorii din teritoriile nemetropolitane, indigene si tribale - marinari (mai mult de 50 conventii si recomandari) - pescari - muncitori agricoli - docheri - personal infirmier.

popoare

e. Mecanisme de control Ratificarea uneia sau alteia dintre conventiile O.I.M. de catre un stat implica angajamentul acestuia de a lua toate masurile necesare pentru a concretiza prevederile acestora. Conform Constitutiei O.I.M. , exista un control regulat bazat pe sistemul rapoartelor si un sistem cvasijurisdictional bazat pe sistemul plangerilor si reclamatiilor. A. Controlul regulat Guvernele trebuie sa prezinte rapoarte catre B.I.M. asupra masurilor luate pentru a supune conventiile nou adoptate autoritatilor competente, asupra cadrului legislativ si a practicii lor in ceea ce privesc conventiile neratificate, ca si asupra masurilor luate pentru a pune in aplicare conventiile ratificate. Rapoartele asupra

- 42 -

conventiilor ratificate sunt realizate dupa un formular de raport aprobat de catre Consiliul de Administratie. Copii dupa aceste rapoarte trebuiesc transmise organizatiilor sindicale si patronale cele mai reprezentative. Rapoartele guvernelor sunt examinate in prima instanta, in sedinta anuala, de Comisia de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor compusa din 20 personalitati independente de prim plan, cu o inalta competenta in domeniul juridic sau social, si care isi desfasoara activitatea cu titlu personal. Raportul Comisiei de experti, cuprinzand observatii si cereri directe catre diversele guverne, este supus Conferintei Internationale a Muncii ce se convoaca anual pentru a fi examinat si discutat de catre o comisie tripartita a Conferintei special constituita in acest scop: Comisia de aplicare a conventiilor si recomandarilor. Punctele esentiale ale dezbaterilor si concluziile comisiei sunt incorporate intr-un raport ce se inainteaza plenului Conferintei. O data adoptat de catre Conferinta, raportul este comunicat guvernelor, carora li se atrage atentia asupra punctelor pe care trebuie sa le ia in considerare in momentul redactarii viitoarelor rapoarte. B. Proceduri speciale Pe langa controlul regulat, Constitutia O.I.M. prevede doua proceduri speciale in cazul incalcarii unei conventii ratificate de catre o tara anume: reclamatiile si plangerile. In baza art.24 si 25 ale Constitutiei O.I.M., orice organizatie patronala sau sindicala, fie ea nationala sau internationala, poate prezenta Biroului International al Muncii o reclamatie prin care se invoca maniera nesatisfacatoare prin care un stat membru face aplicarea unei conventii pe care a ratificat-o. Reclamatiile sunt analizate de o comisie tripartita a Consiliului de Administratie. De asemenea, ele pot fi transmise guvernului in cauza pentru ca acesta sa faca o declaratie in acest sens. Daca nu se primeste nici o declaratie, sau daca declaratia primita nu este satisfacatoare, Consiliul de Administratie poate face publica reclamatia si, daca este cazul, raspunsul primit. O procedura mai complexa, este aceea a plangerilor, prevazuta de articolele 2629, 31-34 ale Constitutiei O.I.M. Plangerile pot fi depuse de oricare stat membru contra unui alt stat membru care, in opinia sa, nu ar asigura in mod satisfacator aplicarea unei conventii pe care ambele state au ratificat-o. O procedura analoaga poate fi angajata de catre Consiliul de Administratie fie din oficiu, fie in baza unei plangeri depuse de un delegat (guvernamental, patronal, sindical) la Conferinta Internationala a Muncii. Plangerile sunt de obicei analizate de o comisie de ancheta compusa din trei membri independenti desemnati in acest scop de Consiliul de Administratie. Comisia poate asculta marturii si poate desfasura anchete pe teren pentru a putea redacta un raport in care se includ constatarile privind situatia de fapt si

- 43 -

de drept, ca si recomandarile pe care considera necesar a le face pentru asigurarea aplicarii conventiei in chestiune. Raportul Comisiei de ancheta este comunicat Consiliului de Administratie si fiecaruia din guvernele interesate: totodata, el este publicat. Fiecare din guverne dispune de un termen de 3 luni pentru a indica daca el accepta sau nu recomandarile continute in raport. Orice guvern care nu accepta aceste recomandari poate supune diferendul Curtii Internationale de Justitie, fapt ce nu s-a intamplat pana in prezent. C. Protectia libertatii sindicale si a drepturilor sindicale In conceptia O.I.M., libertatea sindicala este conditia prealabila a oricarui progres catre justitia sociala, ea permitand lucratorilor sa-si exprime aspiratiile lor, sa le intareasca pozitia lor in negocierile colective reechilibrand contributia partilor. De asemenea, libertatea sindicala constituie o utila contrapondere puterii statului, permitand lucratorilor sa participe la elaborarea si aplicarea politicii economice si sociale5 . Importanta deosebita a protectiei libertatii sindicale a determinat instituirea unor proceduri speciale pentru examinarea plangerilor referitoare la violarea drepturilor sindicale, proceduri stabilite pe baza unui acord din anul 1950 intre O.I.M. si Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite. Trebuie retinut ca procedurile speciale referitoare la libertatea sindicala nu inlocuiesc ci completeaza controlul regulat al aplicarii conventiilor ca si mecanismele speciale bazate pe sistemul reclamatiilor si plangerilor. Totodata, aceste proceduri pot fi angajate impotriva guvernelor chiar daca ele nu au ratificat conventiile O.I.M. referitoare la libertatea sindicala, in baza ideii conform careia libertatea siindicala este unul din obiectivele afirmate de Constitutia O.I.M., trebuind deci sa fie respectata de statele membre in virtutea apartenentei lor la organizatie. Prin acordul dintre O.I.M. si ECOSOC au fost instituite doua organe: Comisia de investigare si conciliere in materia libertatii sindicale si Comitetul libertatii sindicale al Consiliului de Administratie. Comisia de investigare si conciliere in materia libertatii sindicale este chemata sa se pronunte in cazuri de importanta deosebita. Compusa, de obicei din 3 membri numiti de Consiliul de Administratie din randul personalitatilor independente de inalta calificare, ea nu-si poate desfasura activitatea decat avand consimtamantul statului in cauza, fapt ce de-a lungul timpului a ingreunat aplicarea intregii proceduri( folosita numai in 6 situatii). Mult mai operational s-a dovedit a fi Comitetul libertatii sindicale al Consiliului de Administratie, instituit in anul 1951 ca un organism tripartit compus din 9 membri

- 44 -

(3 pentru fiecare grup) si prezidat de o personalitate independenta. Functiile sale au un caracter cvasijudiciar, procedura pe care el o urmeaza fiind conforma principiilor fundamentale care guverneaza procedurile judiciare. Reunindu-se de 3 ori pe an, la Geneva, Comitetul libertatii sindicale examineaza plangerile ce-i sunt inaintate referitoare la violari ale conventiilor privind libertatea sindicala, indiferent daca statul in cauza a ratificat aceste conventii sau nu. In plus, consimtamantul guvernelor vizate nu este necesar pentru analiza acestor plangeri. Comitetul examineaza documentele scrise ce-i sunt inaintate, precum si comentariile statului in cauza. In cazurile de o gravitate deosebita, Directorul General al B.I.M. poate cere guvernului sa autorizeze un reprezentant al Directorului General pentru a efectua o ancheta in tara respectiva pentru definitivarea unui raport ce va fi utilizat de comitet in redactarea concluziilor si recomandarilor. Daca se stabileste ca a avut loc o incalcare a drepturilor sindicale, guvernul interesat poate fi invitat de catre Consiliul de Administratie sa ia masurile necesare pentru redresarea situatiei si sa faca, totodata, un raport despre acesta intr-un termen determinat. In plus, daca este necesar a se inlatura o situatie care aduce atingere libertatii sindicale si daca statul respectiv a ratificat conventiile pertinente, chestiunea este trimisa Comisiei de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor pentru a putea fi urmarita conform procedurilor controlului regulat. De la crearea sa Comitetul libertatii sindicale a examinat mai mult de 1800 de cazuri, unele destul de serioase, referitoare la probleme cum sunt: constituirea organizatiilor si dreptul de a se afilia la acestea, alegerea si destituirea liderilor, ingerinte ale administratiei in activitatea sindicatelor, dizolvarea sau suspendarea organizatiilor, dreptul la greva, actele de discriminare antisindicala in angajare, arestarea sindicalistilor si interzicerea reuniunilor si manifestatiilor sindicale. Prin activitatea sa, Comitetul libertatii sindicale a elaborat un ansamblu de principii care formeaza un veritabil drept international al libertatii sindicale12.

INTREBARI DE CONTROL
1. Care este continutul notiunii de justitie sociala in acceptiunea O.I.M.? 2. Care sunt scopurile si principiile sale fundamentale ale O.I.M. continute in Declaratia de la Philadelphia?
12

Vezi, Droit syndical de lOIT, BIT, Geneve,1996, p.126.

- 45 -

3. Care sunt diferentele intre conventiile si recomandarile adoptate in cadrul O.I.M.? 4. Care sunt domeniile de reglementare ale normelor O.I.M.? 5. In ce consta controlul regulat al aplicarii normelor O.I.M.? 6. Care sunt procedurile speciale de control aplicate in cadrul O.I.M.? BIBLIOGRAFIE 12. Aurescu Bogdan, Bolintineanu Alexandru, Nastase Adrian, Drept international contemporan, All Beck, 2000 13. Raluca Miga Besteliu, Drept international : introducere in dreptul international public - Ed. a 3-a, rev. si adaugita, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003 14. Raluca Miga-Besteliu, Catrinel Brumar, Protectia internationala a drepturilor omului- Note de curs, Editia a IV-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2009 15. Thomas Buergenthal, Alexandre Kiss, La protection internationale des droits de lhomme, Editions N.P. Engel, 199l 16. D. Bogdan, M. Selegean, Drepturile si libertatile fundamentale in jurisprudenta CEDO, Ed. All Beck, Bucuresti 2005; 17. Radu C. Demetrescu, Irina Moroianu Zlatescu, Drepturile omului in sistemul Natiunilor Unite: protectie si promovare, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2000; 18. Andrei Popescu, Dreptul international si european al muncii , Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008 19. Principalele instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte, vol.I-II, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2007 20. Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii-reglementari interne si comunitare, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2007 21. Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2009

- 46 -

CAPITOLUL III CONSILIUL EUROPEI

REZUMAT Acest capitol prezinta structura si activitatea normativa a Consiliului Europei. Un spatiu extins este destinat Conventiei pentru protectia drepturilor

- 47 -

omului si a libertatilor fundamentale, precum sistemului de control creat in temeiul acesteia. De asemenea, se subliniaza specificul procedurii in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si conditiile de admisibilitate a cererilor cu care aceasta este sesizata. In materia drepturilor economico-sociale a fost adoptata Carta sociala europeana. In curs se prezinta continutul acestui important document al Consiliului Europei, precum si mecanismul de control prevazut de acesta. In incheierea acestui capitol, sunt trecute in revista alte conventii ale Consiliului Europei, si anume Conventia pentru prevenirea torturii si a pedepselor si tratamentelor inumane sau degradante, Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale, precum si Conventia europeana privind lupta impotriva traficului de fiinte umane.

I. NOTIUNI INTRODUCTIVE a. Obiective, scopuri Consiliul Europei a luat fiinta in anul 1949, ca organizatie europeana de cooperare interguvernamentala si parlamentara, numarand, in prezent, 47 de state membre. Conform primului articol din Statutul sau, scopul organizatiei este de a realiza o uniune mai stransa intre membrii sai pentru salvgardarea si promovarea idealurilor si principiilor care le sunt patrimoniu comun si de a favoriza progresul lor economic si social, cultural, stiintific, juridic si administrativ. Principiile statutare ale Consiliului Europei sunt: democratia pluralista, respectul drepturilor omului si statul de drept. Activitatile Consiliului Europei acopera principalele domenii ce preocupa diversele societati, cu exceptia celui militar, si anume: drepturile omului, mass-media, cooperare juridica, probleme sociale si economice, sanatate, educatie, cultura, sport, tineret, administratie locala si regionala, mediu. In termenii articolului 3 al Statutului Consiliului European, semnat la Londra la 5 mai 1949, "orice membru al Consiliului Europei recunoaste principiul preeminentei dreptului si principiului in virtutea caruia orice persoana plasata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului". Respectul preeminentei dreptului, al drepturilor omului si al libertatilor fundamentale constituie, in acelasi timp, principalul criteriu al admiterii in cadrul Consiliului Europei, ca si obligatia esentiala pe care si-o asuma statele membre.

- 48 -

Normele Consiliului Europei au dat continut notiunii statului de drept. Aceasta implica principiul legalitatii, dreptul la o buna administrare a justitiei, accesul la un tribunal, garantarea unui proces echitabil si public, impartialitatea judecatorului, proportionalitatea pedepselor. Aceste principii trebuie sa caracterizeze actiunea executivului si administratiei, ca si aceea a puterii judecatoresti si legislative. Cat priveste respectul drepturilor omului, acesta a fost obiectivul major al Consiliului Europei, sistemul instituit in acest scop avand un dublu fundament conventional: Conventia europeana a drepturilor omului (1950) si Carta sociala europeana (1961). b . Structura Consiliul Europei are doua organe principale: Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara. Acestea sunt asistate de un Secretariat, plasat sub autoritatea unui secretar general ales de Adunarea Parlamentara. De asemenea, mai functioneaza un Congres al puterilor locale si regionale, compus dintr-o Camera a puterilor locale si o camera a regiunilor Comitetul Ministrilor este organul de decizie al Consiliului Europei. El se compune, de regula, din ministrii de externe ai tarilor membre ca titulari, putand fi supliniti, in anumite situatii, si de alti ministri. Ei se reunesc de cel putin doua ori pe an pentru a analiza stadiul cooperarii la nivel european si pentru a discuta probleme de interes politic. Adjunctii ministrilor sunt reprezentanti permanenti ai guvernelor la Consiliul Europei. Acestia se intrunesc cate o saptamana in fiecare luna si au, practic, aceleasi puteri cu cele ale ministrilor, supervizand activitatile Consiliului. Deciziile Comitetului Ministrilor se fundamenteaza pe recomandarile Adunarii Parlamentare, pe propunerile comitetelor de experti guvernamentali si pe cele ale conferintei specializate ale ministrilor si ale Secretariatului General al Consiliului Europei. Deciziile Comitetului Ministrilor se concretizeaza fie in recomandari catre guvernele statelor membre, fie in conventii si acorduri europene, acestea din urma avand un caracter obligatoriu pentru statele ce le ratifica. Comitetul adopta, de asemenea, declaratii si rezolutii in probleme politice internationale. Cea mai mare parte a deciziilor necesita o majoritate de 2/3 din voturile exprimate. Anumite decizii importante, cum ar fi adoptarea unor recomandari adresate guvernelor, trebuie luate in unanimitate. In problemele de procedura, majoritatea simpla este suficienta. Comitetul Ministrilor poate decide crearea unor comitete de experti guvernamentali care devin responsabile pentru un sector determinat. Cele mai

- 49 -

reprezentative comitete directoare sau europene, cum mai sunt denumite, au ca obiect de activitate drepturile omului, politica sociala, securitatea sociala, populatia, sanatatea, migratia si azilul, cooperarea juridica, problemele criminalitatii s.a. Trebuiesc amintite, totodata, conferintele ministrilor din tarile europene, care au un important rol in fundamentarea deciziilor Comitetului Ministrilor. Astfel, incepand din anul 1959 se desfasoara periodic conferintele ministrilor insarcinati cu problemele familiale, precum si cele ale ministrilor educatiei, din anul 1961 ale ministrilor justitiei, din anul 1972 ale ministrilor muncii, din 1979 ale ministrilor securitatii sociale, din 1980 ale ministrilor insarcinati cu problemele migratiei, din 1986 ale responsabililor ministeriali insarcinati cu problemele egalitatii dintre femei si barbati. Cel de-al doilea organ reprezentativ al Consiliului Europei, Adunarea Parlamentara, este, spre deosebire de Comitetul Ministrilor, care este un organ de decizie, un organ consultativ, fara putere de legiferare. Numarul reprezentantilor fiecarui stat membru (intre 2 si 18) este stabilit in functie de populatia tarii respective, compozitia delegatiilor reflectand raportul de forte intre partidele politice din statul respectiv. Parlamentarii se pronunta, insa, in nume propriu si nu in numele parlamentului care i-a desemnat sau al partidului pe care-l reprezinta. In cadrul Adunarii Parlamentare, s-au format urmatoarele grupuri politice: socialist, partidul popular european, grupul democratilor europeani, liberal, grupul democratic si reformator, grupul pentru stanga unitara europeana. Romania este reprezentata de un numar de 10 parlamentari. Hotararile Adunarii Parlamentare se constituie in orientari pentru guvernele statelor membre, respectiv pentru parlamentele nationale. Pe langa Adunare sunt organizate o serie de comitete de experti in diverse domenii, inclusiv in cel al relatiilor cu statele nemembre. Adunarea intretine un dialog permanent, la toate nivelurile, cu Comitetul Ministrilor, caruia ii prezinta rapoarte si recomandari. In sarcina Adunarii Parlamentare sta alegerea Secretarului General al Consiliului Europei, a Secretarului General adjunct, a judecatorilor Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si a grefierului Adunarii. c. Activitatea normativa Activitatea normativa a Consiliului Europei s-a concretizat in elaborarea a 196 de conventii si acorduri europene pana in anul 2005, precum si protocoale la acestea, majoritatea deschise spre ratificare sau aderare si statelor care nu fac parte din organizatie. Spre deosebire de instrumentele normative adoptate in cadrul Uniunii Europene, care sunt obligatorii pentru statele membre, conventiile Consiliului Europei sunt

- 50 -

obligatorii doar in tarile care le semneaza si le ratifica sau adera la acestea. Asadar, ele nu confera un caracter supranational Consiliului Europei. Pe de alta parte, conventiile si acordurile neratificate se constituie intr-o sursa de inspiratie sau de initiativa pentru guvernele statelor membre. Pe langa conventii, au fost adoptate de catre Consiliul Europei numeroase recomandari adresate statelor membre, ce stabilesc orientari in diverse probleme. Nefiind documente strict juridice, cu caracter obligatoriu, ele traseaza directii de actiune ale organizatiei, putand fi transformate in conventii sau acorduri. Este interesant de amintit ca prin cele 196 de conventii si acorduri incheiate sub egida Consiliului Europei se acopera ceea ce ar fi trebuit sa se reglementeze in zeci de mii de tratate bilaterale. Se invedereaza, astfel, eficienta constituirii organizatiei europene in girarea relatiilor atat de complexe interstatale prin intermediul tratatelor multilaterale. Actele normative adoptate in cadrul Consiliului Europei acopera aproape toate domeniile dreptului: dreptul civil, inclusiv dreptul familiei, dreptul administrativ, drept international, drept penal etc. Intreg acest edificiu normativ vizeaza crearea unei infrastructuri care sa favorizeze cooperarea interstatala in Europa, sa stimuleze actualizarea sistemelor nationale de drept, precum si sa acopere, cand e cazul, unele lacune legislative.

II. CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI (1950)

a. Caracteristici generale Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale a fost semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953. Ea a transformat, pe plan regional european, 18 principii proclamate in 1948 in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Organizatia Natiunilor Unite, in obligatii juridice concrete. Romania a ratificat acest document international prin Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si

- 51 -

a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie (publicata in Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994). Fiind cel mai important instrument juridic in sistemul conventional al Consiliului Europei, Conventia europeana a drepturilor omului constituie un reper de marca in dezvoltarea dreptului international. Influenta sa a fost resimtita nu numai de-a lungul Europei, dar si pe toate continentele si in toate tarile in care s-au depus eforturi pentru a se asigura o mai buna protectie a drepturilor omului. La ora actuala, sistemul de protectie european instituit prin Conventie este nu numai cel mai vechi, dar, totodata, si cel mai avansat si eficace din toate sistemele existente de protectie a drepturilor omului. Conventia europeana a drepturilor omului este un tratat international in virtutea caruia statele contractante isi asuma anumite obligatii juridice. Guvernele au obligatia de a veghea ca persoanele care sunt sub jurisdictia lor, si nu numai cetatenii tarii respective, sa se bucure de drepturile si libertatile prevazute de Conventie. Unele tari au integrat Conventia in dreptul national, astfel incat orice individ sa poata prezenta o plangere sau un apel la un tribunal national sau catre o alta autoritate bazandu-se direct pe prevederile acesteia. Dar, chiar daca o tara nu a integrat Conventia in dreptul sau, acesta nu trebuie sa fie in conflict cu instrumentul european. Conventia nu este destinata sa inlocuiasca sistemele nationale de protectie a drepturilor omului, ci sa constituie o garantie internationala ce se adauga dreptului de recurs in fiecare stat. Aceasta garantie se concretizeaza prin posibilitatea indivizilor care se considera lezati in drepturile lor de a antama proceduri in fata institutiilor create in baza Conventiei in contra guvernului pe care-l considera responsabil Incepand cu anul 1950, 14 protocoale au intarit Conventia europeana a drepturilor omului. Ele garanteaza anumite drepturi si libertati, altele decat cele ce figurau deja in Conventie sau modifica anumite dispozitii procedurale. b. Drepturi si libertati garantate Majoritatea drepturilor si libertatilor protejate de Conventia europeana a drepturilor omuluisi protocoalele aditionalea la aceasta au un caracter civil sau politic. Drepturile sociale si economice sunt inscrise si garantate prin Carta sociala europeana. Drepturile si libertatile inscrise in Conventie sunt recunoscute "oricarei persoane aflate sub jurisdictia statelor membre" (art. 1). Sunt protejate, asadar, nu numai drepturile cetatenilor statului respectiv, dar si cele ale strainilor, persoanelor fara cetatenie, precum si persoanelor fara capacitate juridica, cum sunt copiii sau persoanele cu handicap sever. Sistemul normativ instituit de Conventia europeana a drepturilor omului cuprinde urmatoarele drepturi

- 52 -

Conventia din 1950 Articolul 2: Dreptul la viata Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta: a) pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale; b) pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute; c) pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie. Articolul 3: Interzicerea torturii Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Articolul 4: Interzicerea sclaviei si a muncii fortate Sclavia si munca fortata presupun forme de control asupra individului si sunt caracterizate de conditii opresive pe care individul nu le poate schimba sau pe care nu le poate inlatura. Cat priveste munca fortata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a facut apel, in definirea acesteia, la conventiile Organizatiei Internationale a Muncii, conform carora ea priveste "orice munca sau serviciu care este impus de la orice persoana sau amenintarea oricarei pedepse si pentru care persoana respectiva nu s-a oferit ea insasi ca voluntara" (art. 2 al Conventiei O.I.M. nr. 29). Potrivit art. 4 din Conventia Europeana, nimeni nu poate fi constrans sa desfasoare o munca fortata sau obligatorie; prin exceptie de la aceasta regula, nu se considera munca fortata sau obligatorie: - munca prestata in mod normal de catre o persoana aflata in detentie sau pe durata cat este pusa in libertate conditionata; - serviciul cu caracter militar sau, in cazul obiectiei de constiinta, in tarile in care aceasta este recunoscuta, serviciul cerut in locul serviciului militar obligatoriu; - orice serviciu cerut in caz de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii; - orice munca sau serviciu facand parte din obligatiile civice normale.

- 53 -

Articolul 5: Dreptul la libertate si securitate Conventia prevede o serie de garantii menite sa elimine orice incalcare sau abuzuri legate de exercitarea acesrtui drept. Astfel: 1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent; b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarire pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege; c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cind exista motive verosimile de a banui ca a savirsit o infractiune sau cind exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savirseasca o infractiune sau sa fuga dupa savirsirea acesteia; d) daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarita pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente; e) daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare. 2. Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa. 3. Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere. 4. Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa

- 54 -

introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala. 5. Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii. Articolul 6: Dreptul la un proces echitabil La fel ca si articolul precedent, art. 6 are o importanta deosebita pentru ca prevede garantii procedurale pentru a se asigura un proces echitabil. In acest sens: 1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotarirea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinte poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al oridinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cind interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cind, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei. 2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pina ce vinovatia va fi legal stabilita. 3. Orice acuzat are, in special, dreptul: a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa; b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale; c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cind interesele justitiei o cer; d) sa intrebe daca sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii; e) sa fie asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiere. Articolul 7: Nici o pedeapsa fara lege Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savirsita, nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national

- 55 -

si international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decit aceea care era aplicabila in momentul savirsirii infractiunii. Articolul 8: Dreptul la respectarea vietii personale si familiale Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decit in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora. Articolul 9: Libertatea de gandire, constiinta si religie Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejerea drepturilor si libertatilor altora. Articolul 10: Libertatea de expresie Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restringeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si pevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti. Articolul 11: Libertatea de intrunire si asociere Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu altii sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale.

- 56 -

Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restringeri decit acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protejarea sanatatii sau a moralei ori pentru protectia drepturilor si libertatilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restringeri legale sa fie impuse exercitarii acestor drepturi de catre membrii fortelor armate, ai politiei sau ai administratiei de stat. Articolul 12: Dreptul la casatorie Incepind cu virsta stabilita prin lege, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie conform legislatiei nationale ce reglementeaza exercitarea acestui drept. Articolul 13: Dreptul la un recurs efectiv Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de Conventia europeana a drepturilor omului au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cind incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale. Articolul 14: Interzicerea discriminarii Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de Conventia europeana a drepturilor omului trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie. Drepturi prevazute de Protocolul nr. 1 Articolul 1: Protectia proprietatii Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Articolul 2: Dreptul la educatie Articolul 2 al Protocolului nr. 1 dispune ca "nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire". Mai departe, partea a doua a articolului prevede ca "statul, in exercitarea functiilor pe care si le va asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, va respecta dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie si acest invatamant conform convingerilor lor religioase si filosofice". Asadar, se lasa la discretia statului determinarea naturii si scopului implicarii sale in sistemul educational, neavand

- 57 -

obligatia sa asigure anumite facilitati educationale sau sa garanteze ca fiecare individ primeste educatia pe care o doreste. Pe de alta parte, este garantat dreptul parintilor de a fi respectate convingerile lor in raport cu educatia copiilor lor. La randul ei, jurisprudenta a adancit prin interpretare semnificatia art. 2 al Protocolului nr. 1. Astfel, Curtea a apreciat ca "formularea negativa (a dreptului la educatie) indica faptul ca partile contractante nu recunosc un astfel de drept la educatie astfel incat sa le impuna sa instituie pe cheltuiala lor sau sa subventioneze orice educatie de un anumit tip sau de un anumit nivel". In fond, este vorba de "a garanta persoanelor aflate sub jurisdictia partilor contractante dreptul, in principiu, de a dispune ele insele de mijloacele de instruire existente la un moment dat". De asemenea, pentru ca dreptul la educatie sa fie efectiv, "este necesar ca beneficiarul sa aiba posibilitatea sa profite de pe urma educatiei primite, adica sa aiba dreptul sa obtina, in conformitate cu legile in vigoare in fiecare stat, si intr-o forma sau alta, recunoasterea oficiala a studiilor absolvite" (cazul Legislatie lingvistica belgiana, 1968). Articolul 3: Dreptul la alegeri libere In concretizarea acestui drept, statele parti se angajeaza sa organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Drepturi prevazute de Protocolul nr. 4 Articolul 1: Interzicerea detentiei pentru datorie Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv ca nu este in masura sa execute o obligatie contractuala. Articolul 2: Libertatea de circulatie 1. Oricine se gaseste in mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul sa circule in mod liber si sa-si aleaga in mod liber resedinta sa. 2. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa. 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor constrigeri decit acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea dreptirilor si libertatilor altora. 4. Drepturile recunoscute in paragraful 1 pot, de asemenea, in anumite zone determinate, sa faca obiectul unor restringeri care, prevazute de lege, sint justificate de interesul public intr-o societate democratica.

- 58 -

Articolul 3: Interzicerea expulzarii nationalilor 1. Nimeni nu poate fi expulzat printr-o masura individuala sau colectiva, de pe teritoriul statului al carui cetatean este. 2. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al carui cetatean este. Articolul 4: Interzicerea expulzarilor colective ale strainilor Protocolul nr. 6 Articolul 1: Abolirea pedepsei cu moartea In temeiul acestui articol, pedeapsa cu moartea este abolita, nimeni neputand fi condamnat la o asemenea pedeapsa si nici executat. Drepturi prevazute de Protocolul nr. 7
Articolul 1: Garantii procedurale in caz de expulzare a strainilor

1. Un strain care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decit in temeiul executarii unei hotariri luate conform legii si el trebuie sa poata: a) sa prezinte motivele care pledeaza impotriva expulzarii sale; b) sa ceara examinarea cazului sau; si c) sa ceara sa fie reprezentat in acest scop in fata autoritatilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de catre aceasta autoritate. 2. Un strain poate fi expulzat inainte de exercitarea drepturilor enumerate in paragraful 1 a), b) si c) al acestui articol, atunci cind expulzarea este necesara in interesul ordinii publice sau se intemeiaza pe motive de securitate nationala.
Articolul 2: Dreptul la dublu grad de jurisdictie in probleme penale

1. Orice persoana declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii de catre o jurisdictie superioara. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sint reglementate de lege.

- 59 -

2. Acest drept poate face obiectul unor exceptii in cazul infractiunilor minore, asa cum acestea sint definite de lege, sau cind cel interesat a fost judecat in prima instanta de catre cea mai inalta jurisdictie ori a fost declarat vinovat si condamnat ca urmare a unui recurs impotriva achitarii sale.
Articolul 3: Dreptul la indemnizatie in caz de eroare judiciara

Atunci cind o condamnare penala definitiva este ulterior anulata sau cind este acordata gratierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte.
Articolul 4: Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori

1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluiasi stat pentru savirsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarire definitiva conform legii si procedurii penale ale acestui stat. 2. Dispozitiile paragrafului precedent nu impiedica redeschiderea procesului, conform legii si procedurii penale a statului respectiv, daca fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sint de natura sa afecteze hotarirea pronuntata.
Articolul 5: Egalitatea intre soti.

Sotii se bucura de egalitate in drepturi si in responsabilitati cu caracter civil, intre ei si in relatiile cu copiii lor in ceea ce priveste casatoria, pe durata casatoriei si cu prilejul desfacerii acesteia. Acest articol nu impiedica statele sa ia masurile necesare in interesul copiilor.

c. Conditii de exercitare In exercitarea drepturilor prevazute in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, statele membre trebuie sa urmareasca respectarea urmatoarelor exigente: 1. Nediscriminarea

- 60 -

Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute trebuie sa fie asigurata "fara vreo deosebire fondata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii publice sau orice alte opinii, originea nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie" (art. 14). In acelasi sens, Protocolul 12 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale interzice in mod general discriminarea. Distinctiile necesare pe care unele legi le prevad in favoarea anumitor categorii de persoane nu trebuie sa depaseasca anumite limite, de altfel destul de flexibile in perspectiva jurisprudentei Curtii europene (cazul Lithgow si altii C. Regatul Unit, 1987). Conventia europeana a drepturilor omului garanteaza drepturile indivizilor, si nu ale grupurilor ca atare. Practic, aceasta inseamna ca numai partile care sunt in mod direct afectate prin violarea unuia sau mai multor drepturi prevazute de Conventie pot inainta o cerere la Strasbourg. Chiar in cazul cererilor prezentate in grup, fiecare individ din cadrul acestuia trebuie sa sustina ca a fost victima unei violari anume15. 2. Restrangerea exercitiului unor drepturi Asa cum am mai amintit, dupa ce primul paragraf al articolelor 8-11 ale Conventiei si al art. 1 al Protocolului nr. 4 garanteaza o serie de drepturi, cel de-al doilea paragraf al articolelor amintite (al 3-lea in cazul art. 2 al Protocolului nr.4) stabilesc o serie de temeiuri care pot fi invocate in vederea restrangerii drepturilor si libertatilor respective. Aceasta structura contribuie la identificarea unui echilibru intre drepturile individului si interesele mai largi ale unei societati democratice, ca si in instantele la care s-ar ajunge in caz de conflict (cazul Klass si altii c. R.F. Germania, 1978). Jurisprudenta a stabilit regula strictei interpretari a acestor clauze, astfel, incat sa fie evitate eventualele abuzuri. Aceasta inseamna ca "nici un alt criteriu decat acelea mentionate in insasi clauza de exceptare nu va fi la baza vreunei restrictii si ca aceste criterii trebuie sa fie intelese astfel incat limbajul sa nu fie extins dincolo de intelesul obisnuit" (cazul Times c. Regatul Unit, 1979). In toate paragrafele mentionate, exista doua conditii carora li se aplica regula strictei interpretari, si anume restrictiile drepturilor si libertatilor trebuie sa fie prevazute de lege si necesare intr-o societate democratica. Adoptarea de restrictii in conditiile legii impune ca legea respectiva sa fie accesibila si formulata in mod precis "astfel ca orice cetatean sa-si poata adapta
15

Vezi, Donna Gomien, Short guide to the European Convention on Human Rights, Council of Europe, Strasbourg, 1991, p. 32, 113.

- 61 -

conduita" (cazul Sunday Times c. Regatul Unit), iar exercitiul puterii de discretie a statului sa vizeze un scop legitim (cazul Malone c. Regatul Unit, 1984). De asemenea, un stat nu poate invoca o stare generala de necesitate pentru a justifica restrangerea drepturilor si libertatilor (cazul Grecia, 1969). Articolele 17 si 18 ale Conventiei europene a drepturilor omului privesc si ele restrangerea exercitiului drepturilor si libertatilor prevazute de aceasta. Articolul 17 interzice statelor, gruparilor sau indivizilor de a actiona astfel incat sa fie afectate sau chiar infrante drepturile si libertatile recunoscute in Conventie sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati decat acelea prevazute de ea. Sunt posibile, conform acestui articol, doua situatii: aceea in care statul considera ca un grup sau un individ a actionat contrar principiului, si aceea in care un grup sau un individ acuza statul ca a depasit limitele competentei sale. In schimb, art. 18 dispune ca "restringerile care, in termenii prezentei Conventii, sunt aduse respectivelor drepturi si libertati nu pot fi aplicate decat in scopul pentru care ele au fost prevazute". Acest articol poate fi invocat in legatura cu unul sau altul din drepturile garantate de Conventie. 3. Derogari in caz de razboi sau alt pericol public Articolul 15 al Conventiei europene a drepturilor omului reglementeaza in mod foarte strict derogarile de la obligatiile asumate de statele membre, in caz de razboi sau alt pericol public, si anume "numai in masura stricta in care situatia o cere si cu conditia ca aceste masuri sa nu fie in contradictie cu alte obligatii ce decurg din dreptul international". Termenul de "pericol public" trebuie sa intruneasca urmatoarele elemente (vezi, cazul Grecia, 1969) : 1. sa fie actual sau iminent; 2. efectele sale sa implice intreaga natiune; 3. sa fie amenintata continuarea vietii organizate a comunitatii; 4. criza sau pericolul sa fie exceptionale, astfel incat masurile normale sau restrictiile permise de Conventie pentru asigurarea sigurantei publice, sanatatii si ordinii sa se dovedeasca ineficiente. Mai mult, paragraful 2 al art. 15 interzice derogarile la art. 3 (tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante), art. 4 par. 1 (sclavia) si art. 7 (neretroactivitatea legii penale). d. Mecanismul de protectie a drepturilor omului instituit de Conventia europeana a drepturilor omului

- 62 -

Respectarea drepturilor omului este asigurata, de catre Curtea europeana a drepturilor omului, instituita de catre Conventie, amendata de Protocolul nr. 11. Curtea examineaza cererile continand alegatii privind incalcari ale Conventiei emanand, in temeiul art. 33 al Conventiei, fie de la state (cereri interstatale), fie, conform art. 34, de la persoane fizice, organizatii neguvernamentale sau orice grup de particulari care se pretind victime ale vreunei violari a drepturilor si libertatilor garantate prin Conventie (recursuri individuale). Curtea Europeana a Drepturilor Omului are atat o competenta jurisdictionala (vizand interpretarea si aplicarea Conventiei europene a drepturilor omului), cat si o competenta consultativa. Organizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului Curtea europeana a drepturilor omului se compune dintr-un numar de judecatori egal cu acela al statelor contractante, neexistand insa nici o restrictie in ceea ce priveste numarul de judecatori de aceeasi nationalitate. Judecatorii sunt alesi de fiecare data pentru sase ani, de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Totusi, mandatul unei jumatati din numarul judecatorilor alesi la primele alegeri va expira dupa trei ani, astfel incat reinnoirea mandatelor unei jumatati din numarul judecatorilor sa se faca la fiecare trei ani. Judecatorii isi exercita activitatea cu titlu individual si nu reprezinta nici un stat. Ei nu pot exercita vreo activitate incompatibila cu obligatiile lor de independenta si impartialitate sau cu disponibilitatea ceruta de o activitate exercitata pe timp complet. Mandatul judecatorilor expira la atingerea varstei de saptezeci de ani. Curtea, in plenul ei isi alege presedintele, doi vicepresedinti si doi presedinti de sectiune pe o perioada de trei ani. Conform regulamentului sau, Curtea este formata din patru sectiuni, a caror compozitie, fixata pe trei ani, trebuie sa fie echilibrata atat din punct de vedere geografic, cat si din punct de vedere al reprezentarii pe sexe si tinand seama de diferitele sisteme juridice existente in statele contractante. Fiecare sectiune este prezidata de un presedinte, doi dintre presedintii de sectiune fiind in acelasi timp vicepresedinti ai Curtii. Presedintii de sectiune sunt asistati si, daca este cazul, sunt inlocuiti de vicepresedintii de sectiune. Prin Protocolul 14 la Conventia europeana a drepturilor omului s-a acordat competenta unui singur judecator de a declara o cerere inadmisibila sau sa o scoata de pe rol atunci cand o astfel de decizie poate fi luata fara o analiza suplimentara. Comitete formate din trei judecatori sunt constituite pe o perioada de 12 luni, in cadrul fiecarei sectiuni. Aceste comitete au un rol important in activitatea de selectie a cererilor din punct de vedere al indeplinirii conditiilor de admisibilitate.

- 63 -

Camere din sapte membri (pentru judecata de fond) sunt constituite in cadrul fiecarei sectiuni, pe baza sistemului rotatiei, presedintele de sectiune si judecatorul ales in numele statului interesat participand de drept. Atunci cand judecatorul ales in numele statului interesat nu este membru al sectiunii, el participa in calitate de membru de drept al camerei. Membrii sectiunii care nu sunt membri plini ai Camerei iau parte ca membri supleanti. Compusa din saptesprezece judecatori, Marea Camera este constituita pentru o durata de trei ani si este competenta sa analizeze cauzele privind probleme grave de interpretare a Conventiei precum si pentru cauzele interstatale. In afara membrilor de drept presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectiuni ea se compune, dupa sistemul rotatiei, pornind de la doua grupe care alterneaza la fiecare noua luni si a caror compozitiei se doreste echilibrata din punct de vedere geografic si tine seama de diferitele sisteme juridice existente in statele contractante. Judecatorul ales in numele unui stat parte intr-un litigiu este membru din oficiu al Camerei si al Marii Camere. Fac parte, de asemenea, din Marea Camera, Presedintele Curtii, vicepresedintii, presedintii Camerelor si alti judecatori desemnati conform Regulamentului Curtii. Cand cauza este deferita Marii Camere, dupa ce anterior fusese prezentata Camerei, nici un judecator al Camerei respective nu poate intra in componenta Marii Camere, cu exceptia Presedintelui Camerei si a judecatorului ales in numele statului parte interesat. Procedura in fata Curtii 1. Generalitati Fiecare stat contractant (cerere statala) sau persoana particulara care se considera victima violarii Conventiei (cerere individuala) poate adresa direct Curtii de la Strasbourg o cerere invocand violarea de catre un stat contractant a unuia din drepturile garantate de Conventie. O nota pentru indrumarea petitionarilor si formulare de cerere pot fi obtinute de la grefa. Procedura in fata noii Curti europene a drepturilor omului este adversativa si publica. Audientele sunt publice, daca Camera/Marea Camera nu decide altfel din cauza unor circumstante exceptionale. Memoriile si alte documente depuse la grefa Curtii de catre parti sunt accesibile publicului. Solicitantii individuali pot supune ei insisi cererile, dar se recomanda reprezentarea de catre un avocat si aceasta este chiar necesara pentru audieri sau dupa ce cererea a fost declarata admisibila. Consiliul Europei a infiintat un sistem de asistenta juridica pentru reclamantii care nu au resurse suficiente. Limbile oficiale ale Curtii sunt franceza si engleza, dar cererile pot fi redactate in una din limbile oficiale ale statelor contractante. Indata ce solicitarea a fost declarata

- 64 -

admisibila, trebuie utilizata una din limbile oficiale ale Curtii, daca presedintele Camerei/Marii Camere nu autorizeaza folosirea in continuare a limbii folosite in cerere. 2. Procedura referitoare la admisibilitate Fiecare cerere individuala este repartizata unei sectiuni al carei presedinte desemneaza un raportor. Dupa o examinare preliminara a cazului, raportorul hotaraste daca acesta trebuie examinat de un comitet de trei membri sau de o camera. Un comitet poate declara, in unanimitate, o cerere inadmisibila sau sa o stearga de pe rolul Curtii atunci cand o astfel de hotarare poate fi luata fara alta examinare. In afara cazurilor care le sunt repartizate direct de raportori, camerele au cereri individuale nedeclarate inadmisibile de comitetul celor trei membri, precum si cereri statale. Ele se pronunta in privinta admisibilitatii ca si a fondului cererilor, in general prin decizii separate, dar cand este cazul, prin decizii unice. Camerele pot oricand sa renunte in favoarea unei Mari Camere atunci cand un caz ridica o problema grava de interpretare a Conventiei, sau daca solutionarea problemei poate conduce la o contradictie cu hotararea data anterior de Curte, cu conditia ca una din parti sa nu se opuna in termen de o luna de la data notificarii intentiei de renuntare a Camerei. Prima etapa a procedurii este de obicei scrisa. Luate cu majoritate de voturi, hotararile Camerei privind admisibilitatea trebuie sa fie motivate si aduse la cunostinta publicului. Conditiile de admisibilitate a cererilor individuale sunt stabilite de catre art. 35 al Conventiei europene a drepturilor omului. Astfel, Curtea nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de recurs interne, asa cum se intelege din principiile de drept international general recunoscute, si intr-un termen de 6 luni, incepand cu data deciziei definitive. Tototdata, Curtea nu retine nici o cerere individuala introdusa in aplicarea art. 34, daca: a) este anonima; b) este in mod esential aceeasi cu o cerere examinata anterior de catre Curte sau deja supusa unei alte instante internationale de ancheta sau de reglementare si daca ea nu contine fapte noi.

- 65 -

De asemenea, Curtea declara indmisibila orice cerere individuala introdusa in aplicarea art. 34, atunci cand ea considera cererea incompatibila cu dispozitiiile Conventiei sau ale Protocoalelor sale, in mod vadit nefondata sau abuziva. Regula epuizarii cailor de recurs interne se regaseste, de altfel, in toate sistemele de protectie a drepturilor omului. Ea permite statelor sa rezolve, cu propriile mijloace, o situatie nascuta din violarea dreptului international. De asemenea, se evita posibilitatea supraaglomerarii institutiilor internationale prin multiplicarea plangerilor care pot fi solutionate pe plan intern16. Conform jurisprudentei organelor Conventiei, recursurile trebuie sa fie accesibile, adecvate si eficace, in masura sa remedieze violarea drepturilor garantate. Daca cererea nu este respinsa de catre Curte, statul in cauza poate solicita neacceptarea ei pentru ca nu au fost epuizate caile de recurs interne, trebuind sa faca dovada in acest sens. Statul respectiv, insa, poate renunta la beneficiul regulii epuizarii cailor de recurs interne. Renuntarea trebuie sa fie formulata in mod explicit, dar in practica, cel mai adesea, ea este implicita, in special atunci cand statul reclamat accepta continuarea procedurii fara sa ridice aceasta exceptie. Atunci cand se analizeaza daca un reclamant a epuizat recursurile interne, Curtea ia in consideratie atat fondul cazului, astfel cum a fost cercetat la nivelul jurisdictiei interne, cat si gradul in care recursurile sunt in mod efectiv disponibile. Curtea a fost de parere ca un reclamant nu este obligat sa invoce Conventia europeana a drepturilor omului in fata instantelor nationale, atat timp cat el a invocat prevederi ale legislatiei interne cu continut in mod esential similar (cazul Cardot c. Franta, 1991). Totusi, un reclamant trebuie sa invoce Conventia atunci cand ea constituie singura baza legala pentru o anumita cauza (cazul Deweer c. Belgia, 1980 ). O cerere declarata inadmisibila pentru neepuizarea cailor de recurs interne poate fi reexaminata de Curte o data ce reclamantul a epuizat caile de atac disponibile. Cea de-a doua conditie impusa de art. 35, conform careia cererea trebuie introdusa intr-un termen de sase luni de la data deciziei interne definitive raspunde necesitatii de a se asigura incheierea procesului intr-un termen rezonabil, evitandu-se astfel ca deciziile judiciare sa fie in mod constant puse in cauza ( cererea nr. 214/56, cazul De Becker c. Belgia).

3. Procedura referitoare la fond

16

Vezi, Thomas Buergenthal, Alexandre Kiss, La protection internationale des droits de lhomme, Editions N.P. Engel, Kehl, Strasbourg, Arlington, 1991, p. 60, 64.

- 66 -

Conform art. 38, in cazul in care Curtea declara o cerere admisibila, ea: a) procedeaza la examinarea cauzei in conditii de contradictorialitate, impreuna cu reprezentantii partilor, si, daca este cazul, la o ancheta, pentru a carei desfasurare eficienta statele interesate vor furniza toate facilitatile necesare; b) se pune la dispozitia celor interesati, in scopul de a se ajunge la rezolvarea cauzei pe cale amiabila, pe baza respectarii drepturilor omului, astfel, cum acestea sunt recunoscute in Conventie si in Protocoalele sale. Indata ce Camera a hotarat sa admita cererea, ea poate invita partile sa supuna probe suplimentare si observatii scrise, inclusiv in ceea ce il priveste pe reclamant, o eventuala cerere de satisfactie echitabila si sa asiste la o audiere publica privind fondul cauzei. Presedintele Camerei poate, in interesul unei bune administrari a dreptatii, sa invite sau sa autorizeze orice stat contractant care nu este parte la procedura, sau orice persoana interesata in afara reclamantului, sa faca observatii scrise, sau, in imprejurari exceptionale, sa ia parte la audiere. Un stat contractant al carui cetatean este petitionar in caz poate interveni de drept. In cursul procedurii referitoare la fond, tratative destinate incheierii unei reglementari amiabile pot fi duse prin intermediul grefierului. Aceste negocieri sunt confidentiale. 4. Hotararile Camerele iau hotarari cu majoritate de voturi. Fiecare judecator care ia parte la examinarea cazului are dreptul de a anexa hotararii, fie opinia sa separata concordanta sau diferita - fie o simpla declaratie de dezacord. In decurs de trei luni de la data pronuntarii hotararii unei camere, oricare parte poate solicita ca afacerea sa fie deferita Marii Camere, daca ea ridica o problema grava referitoare la interpretarea sau la aplicarea Conventiei sau a Protocoalelor sale, sau o problema grava cu caracter general. Astfel de cereri sunt examinate de un colegiu de cinci judecatori ai Marii Camere, compus din presedintele Curtii, presedintii sectiunilor, cu exceptia presedintelui sectiunii de care apartine camera care a emis hotararea, si un alt judecator, ales, prin rotatie, dintre judecatorii care nu au fost membrii camerei initiale. Hotararea Camerei devine definitiva la expirarea termenului de trei luni sau inainte daca partile declara ca nu au intentia de a face apel la Marea Camera sau daca

- 67 -

colegiul

de

cinci

judecatori

respins

asemenea

cerere.

Daca colegiul accepta cererea, Marea Camera se pronunta asupra cazului cu majoritate de voturi sub forma unei hotarari care este definitiva. Toate hotararile definitive ale Curtii sunt obligatorii pentru statele parate in cauza. Daca Curtea decide ca a avut loc o violare a Conventiei sau a Protocoalelor si daca dreptul intern al partii contractante nu permite decat in mod imperfect sa se inlature consecintele acesteia, Curtea acorda partii lezate o reparatie echitabila (art. 41). Bineinteles, o reglementare amiabila a cazului este posibila pe tot parcursul procedurii.

Controlul executarii deciziilor Curtii si constatarea incalcarilor survenite revine Comitetului Ministrilor, care asigura, in special, adoptarea de catre state a masurilor generale (modificarea legislatiei, jurisprudentei, reglementarilor si practicilor) necesare evitarii noilor incalcari. El asigura, de asemenea, plata catre reclamant/a a reparatiei echitabile acordate de Curte si, in anumite cazuri, aplicarea masurilor concrete care garanteaza o reparatie integrala (redeschiderea procedurii, ridicarea unei decizii de interdictie sau a unei ordonante de confiscare, stergerea mentiunilor din cazierul judiciar, acordarea unui permis de sedere etc.).

5. Avizele consultative Curtea poate, la cererea Comitetului Ministrilor, sa dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Conventiei si a Protocoalelor sale. Hotararea Comitetului Ministrilor de a cere avizul Curtii este luata cu majoritate de voturi. Cererile de opinii consultative sunt examinate de Marea Camera, ale carei opinii sunt emise cu majoritate de voturi. Fiecare judecator poate sa-i anexeze fie expozeul opiniei sale separate concordanta sau diferita fie o simpla declaratie de dezacord.

III. CARTA SOCIALA EUROPEANA (1961) SI CARTA SOCIALA EUROPEANA REVIZUITA (1996)

- 68 -

a. Caracteristici generale Conventia europeana a drepturilor omului nu se refera, asa cum am aratat, decat la drepturile civile si politice. Ulterior, in vederea garantarii drepturilor economice si sociale, au fost adoptate o serie de conventii, dintre care cele mai importante sunt Carta sociala europeana (1961), impreuna cu Protocolul sau aditional (1988), Codul european de securitate sociala (1964), revizuit in 1990, Conventia europeana de securitate sociala (1972) si Conventia europeana privind statutul juridic al muncitorului migrant (1977). Carta sociala europeana, care-si are originile in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, ale carei articole 22-25 consacra un anumit numar de drepturi sociale (dreptul la munca, dreptul la securitate sociala, dreptul la concedii platite, dreptul sindical, dreptul la protectia mamelor si copiilor), constituie corolarul Conventiei europene a drepturilor omului, instituind un sistem european pentru protectia drepturilor economice si sociale. Elaborarea acestui instrument international nu a fost lipsita de dificultati, datorita noutatii relative a acestor drepturi care, spre deosebire de drepturile civile si politice, nu si-au gasit decat relativ tarziu un loc in constitutiile nationale. Pe de alta parte, diferentele considerabile existente in structurile sociale si economice ale diverselor state complica elaborarea oricarui acord international in acest domeniu. De altfel, acestea sunt dificultati pe care le intampina si in prezent statele ce vor sa adere la sistemul instituit de acest instrument juridic international. Definitivarea Cartei sociale europene a durat aproape zece ani, redactorii ei care au lucrat cu asistenta OIM, inspirandu-se, mai mult sau mai putin, pe de o parte, din substanta Pactului ONU relativ la drepturile economice si sociale, cat, mai ales, din conventiile si recomandarile OIM. Dincolo de denumirea sa, Carta sociala europeana nu este numai o declaratie, ci reprezinta un ansamblu de drepturi fundamentale in domeniul muncii, angajarii, relatiilor sociale si securitatii sociale. Efortul redactorilor ei a fost de a identifica, pentru fiecare dintre drepturile recunoscute, un ansamblu de obligatii mai mult sau mai putin precise ce vor reveni statului ce ratifica acest instrument17. Semnata la Torino, la 18 octombrie 1961, Carta sociala europeana a intrat in vigoare la 26 februarie 1965.

17

X. Prtot - Le droit social europen, Presses universitaires de France, Paris, 1990.

- 69 -

Desi numele sau este "Carta sociala europeana", trebuie precizat ca nu este vorba de o simpla declaratie de principii, fiind, de fapt, o conventie internationala obligatorie pentru statele care au ratificat-o. Cu alte cuvinte, nu ne aflam numai in fata unui text programatic, ci a unui ansamblu de dispozitii obligatorii. Mai precis, dupa o prima parte declarativa, ce enumera 19 drepturi sociale, a doua parte indica obligatiile ce incumba statelor semnatare ale conventiei, reluandu-se aceste 19 puncte. Ulterior, Carta sociala europeana a fost completata prin trei protocoale, si anume: - Protocolul aditional din 5 mai 1988 , prin care se garanteaza noi drepturi grupate in patru articole; - Protocolul de amendare din 21 octombrie 1991 prin care se restructureaza procedura de control; - Protocolul aditional din 9 noiembrie 1995, care stabileste procedura de reclamatii colective. La 3 mai 1996 a fost adoptata Carta sociala europeana revizuita, ratificata si de Romania prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, care va inlocui Carta sociala din 1961.Textul reuneste drepturile garantate de Carta din 1961, cu un numar de amendamente, drepturile garantate de Protocolul aditional din 1988, cat si o serie de noi drepturi, care ating, in noua redactare, un numar de 31. In procesul elaborarii Cartei, s-a pus problema optiunii intre a se stabili un nivel ridicat al normelor sau, din contra, un nivel mediu, care sa permita un numar cat mai mare de ratificari. Din maniera de redactare a Cartei, se pare ca s-a preferat un nivel evident sub cel mediu, autorii dovedindu-se relativ prudenti in acest sens. De altfel, Partea I a Cartei reprezinta o declaratie ce determina obiectivele ce urmeaza a fi realizate prin aplicarea documentului international Pe langa aceasta caracteristica a nivelului de reglementare, pentru ca un stat sa ratifice Carta sociala europeana (revizuita) este suficient a fi acceptate 6 articole din urmatoarele 9 articole ale din cele 31 de articole ale Partii a I -a a Cartei: art. 1, 5, 6, 7, 12, 13, 16, 19 si 20, precum si, la alegere, cel putin 16 articole ale Partii a II-a sau 63 de paragrafe. Aceasta tehnica poate sa para putin ciudata, dar in materia dreptului social international, ea a devenit obisnuita. Initiatorul ei a fost Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.) in procesul elaborarii Conventiei nr.102 privind securitatea sociala (norme minime, 1952). In acest sens, mentionam ca, potrivit Legii nr.74/1999, Romania a ratificat un numar de 17 articole, respectiv 65 paragrafe numerotate.

- 70 -

b. Continut Articolele Cartei sociale europene (revizuite) contin dispozitii privind: Art. 1 - Dreptul la munca Prin garantarea dreptului la munca, partile se angajeaza sa recunoasca ca unul din principalele lor obiective "realizarea si mentinerea nivelului cel mai ridicat si cel mai stabil posibil de ocupare a fortei de munca" (par.1). Art.2 - Dreptul la conditii de munca echitabile In aplicarea acestui sistem se urmareste a se fixa o "durata rezonabila" a zilei de munca sau a saptamanii de lucru, a se prevedea zile de sarbatoare platite si un concediu anual de cel putin patru saptamani, protectia lucratorilor ce-si desfasoara activitatea in conditii periculoase, precum si acordarea unui repaus saptamanal. Dar, asa cum s-a observat in literatura de specialitate, Carta se limiteaza la generalitati si nu se pune problema stabilirii unei durate de munca uniforme, comune. Un paragraf special obliga statele ce ratifica Carta sa se asigure ca lucratorii sunt informati asupra aspectelor esentiale ale contractului sau relatiei de munca. Art. 3 - Dreptul la securitate si la igiena in munca Se prevede necesitatea adoptarii de reglementari privind securitatea si igiena muncii, precum si a masurilor necesare privind controlul aplicarii acestor reglementari. Carta sociala europeana revizuita a introdus o serie de dispozitii prin care statele parti sunt obligate sa defineasca, sa aplice si sa reexamineze periodic o politica nationala coerenta privind securitatea si sanatatea lucratorilor la locul de munca. Art.4 - Dreptul la o salarizare echitabila Statele membre se angajeaza sa recunoasca dreptul lucratorilor la o remuneratie suficienta pentru a le asigura lor, ca si familiilor lor un nivel de viata decent (par.1). Un salariu minim legal nu exista in toate tarile semnatare. Totusi, organele insarcinate cu controlul aplicarii Cartei au reusit, prin interpretari, sa dea o semnificatie mai concreta acestei dispozitii (salariul cel mai scazut nu trebuie sa fie inferior unui procent de 60% din salariul mediu national). Se prevede, totodata, ca remunerarea orelor suplimentare trebuie sa se faca la un tarif majorat. In problema salariilor femeilor, textul afirma dreptul lucratorilor, barbati si femei, la o remunerare egala, pentru o munca de valoare egala, fara alte precizari in plus. In fapt, acest text nu este decat putin diferit de cel privind egalitatea salariilor barbatilor si femeilor, inscris in conventia corespondenta a Organizatiei Internationale a Muncii (Conventia nr. 100/1951).

- 71 -

Articolul 4 contine, de asemenea, o dispozitie privind eliminarea retinerilor din salarii. In sfarsit, se arata ca, pentru a se stabili o remunerare echitabila, statele membre pot alege intre negocieri colective sau o metoda legala. Art.5 - Dreptul sindical Conform art.5, "in vederea garantarii libertatii pentru muncitori si patroni de a constitui si de a adera la aceste organizatii, partile contractante se angajeaza ca legislatia nationala sa nu afecteze aceasta libertate si nici sa nu fie aplicata astfel incat sa afecteze aceasta libertate". Carta autorizeaza o serie de exceptii care au fost solicitate de tarile in care dreptul sindical nu apartine tuturor categoriilor de lucratori, cum este cazul functionarilor care nu se bucura, peste tot, de deplina libertate sindicala. De asemenea, textul prevede ca, pentru membrii fortelor armate, masura in care garantiile dreptului sindical vor fi prevazute va fi determinata de legislatiile nationale. Art.6 - Dreptul de negociere colectiva Recunoasterea dreptului de negociere colectiva este corelata cu aceea a dreptului la greva. Acesta este un serios pas inainte, daca luam in considerare ca dreptul la greva nu este recunoscut in conventiile Organizatiei Internationale a Muncii, iar unele legislatii ale tarilor membre ale Consiliului Europei nu recunosc ca atare acest drept. Art.7 Dreptul copiilor si adolescentilor la protectie Varsta minima de admitere la angajare este fixata la 15 ani, ceea ce este conform cu prevederile conventiilor Organizatiei Internationale a Muncii. Totodata, varsta minima pentru a fi admis la munca in cazul anumitor ocupatii determinate, considerate ca fiind periculoase sau insalubre, a fost fixata prin Carta sociala europeana revizuita la 18 ani. De asemenea, este prevazuta o protectie deosebita din punct de vedere medical, inclusiv un control medical periodic, pentru lucratorii sub18 ani. Varsta pana la care durata de munca trebuie sa fie limitata a fost stabilita la 18 ani. Art.8 - Dreptul lucratoarelor la protectia maternitatii Carta sociala spre deosebire de conventiile O.I.M., prevede ca repaosul de maternitate va putea fi insotit, fie de un concediu platit, fie de prestatii de securitate sociala, fie de un varsamant prelevat din fondurile publice. Altfel spus, dreptul la concediul de maternitate da posibilitatea unei alegeri, fapt ce distinge Carta sociala de prevederile Conventiei O.I.M. nr.3 privind protectia

- 72 -

maternitatii (1919). Conform conventiei europene, protectia maternitatii se poate face in cadrul unei politici de securitate sociala sau in cadrul dreptului muncii, trebuind sa existe o compensare cvasiintegrala a salariului femeii in timpul concediului sau de maternitate. Carta merge, din acest punct de vedere, mai departe fata de conventiile Organizatiei Internationale a Muncii. Carta revizuita a extins perioada in care o femeie insarcinata nu poate fi concediata. Aceasta perioada incepe din momentul in care muncitoarea notifica angajatorului faptul ca este insarcinata si se intinde pana la sfarsitul concediului de maternitate (stabilit la minimum 14 saptamani. Art.9 - Dreptul la orientare profesionala Statele membre se angajeaza sa instituie un sistem institutional care sa sprijine toate persoanele, inclusiv cele cu handicap, sa rezolve problemele legate de alegerea unei profesii sau de promovare profesionala, tinand seama de caracteristicile acestora, precum si de posibilitatile pietei fortei de munca. Art.10 - Dreptul la formare profesionala Acest articol instituie obligativitatea statelor de a implementa un sistem de pregatire, general si coerent, si a altor sisteme de formare profesionala in folosul tinerilor. De asemenea, se prevad masuri speciale pentru recalificarea profesionala a muncitorilor adulti, conform necesitatilor progresului tehnic si noilor orientari pe piata fortei de munca, prin masuri speciale de reconversie si reinsertie de lunga durata a somerilor. Art.11 - Dreptul la protectia sanatatii Se prevede angajamentul adoptarii acelor masuri care sa elimine, pe cat posibil, factorii ce induc o sanatate deficienta, precum si organizarea unor servicii de consultatie si educatie vizand ameliorarea starii de sanatate si intarirea simtului de responsabilitate individuala in materie de sanatate. Art.12 - Dreptul la securitate sociala Se inscrie dezideratul mentinerii unui regim de securitate sociala la un nivel satisfacator, cel putin egal celui necesar pentru ratificarea Codului european de securitate sociala. In acelasi timp, statele membre se angajeaza sa ridice, progresiv, nivelul regimului de securitate sociala, inclusiv prin incheierea unor acorduri bilaterale si multilaterale sau prin alte instrumente juridice internationale.

- 73 -

Art.13 - Dreptul la asistenta sociala si medicala In vederea asigurarii exercitarii efective a dreptului de asistenta sociala si medicala, statele semnatare se angajeaza sa vegheze ca orice persoana care nu dispune de resurse suficiente si care nu este in masura sa si le procure prin propriile mijloace sau sa le primeasca din alta sursa, in special prin prestatii rezultand dintr-un regim de securitate sociala, sa poata obtine o asistenta adecvata si, in caz de boala, ingrijirile cerute de situatia sa. Art.14 - Dreptul de a beneficia de servicii sociale In aplicarea acestui drept se urmareste incurajarea si organizarea serviciilor ce utilizeaza metode proprii serviciului social si care contribuie la bunastarea si dezvoltarea indivizilor si grupurilor profesionale, ca si adaptarea lor la mediul social. Art.15 - Dreptul persoanelor cu handicap la autonomie, integrare sociala si participare la viata comunitatii. Se prevad masuri adecvate pentru plasarea persoanelor cu handicap fizic, in special prin intermediul serviciilor specializate de plasare, precum si masuri de incurajare a patronilor pentru a angaja in munca persoane cu handicap. Art.16 - Dreptul familiei la protectie sociala, juridica si economica Este un drept asigurat prin intermediul prestatiilor sociale familiale, prin dispozitii fiscale de incurajare a constructiilor de locuinte adaptate necesitatilor familiale, de ajutorare a tinerelor familii sau prin orice alte masuri adecvate. Art.17 - Dreptul copiilor si adolescentilor la protectie sociala, juridica si economica Articolul prevede, in mod general, ca statele contractante vor lua toate masurile necesare si adecvate in acest sens, inclusiv crearea sau mentinerea institutiilor sau serviciilor corespunzatoare. Art.18 - Dreptul la exercitarea unei activitati lucrative pe teritoriul celorlalte Parti Pe langa cadrul creat de Uniunea Europeana, acest articol instituie obligatia de a aplica, intr-un spirit liberal, reglementarile privind exercitarea de catre straini a unei activitati pe teritoriul altui stat. Statele semnatare se angajeaza sa faciliteze cetatenilor altor state contractante sa lucreze pe teritoriul lor, fiind expres indicat ca se vor adapta reglementarile in vigoare si ca se vor simplifica formalitatile care privesc lucratorii straini. Art.19 - Dreptul muncitorilor migranti si al familiilor lor la protectie si asistenta

- 74 -

O data ce se permite lucratorilor straini sa se instaleze pe teritoriul unui alt stat, trebuie sa li se recunoasca acestora egalitatea drepturilor. Cele 12 paragrafe ale articolului instituie egalitatea cu privire la impozite, taxe, actiuni in justitie, expulzare, transferul castigurilor s.a. Totusi, conform art.19, lucritorul migrant poate cere doar in limitele legislatiei statului in cauza ca familia sa i se alature, precum si sa transfere integral castigurile si economiile sale. Art.20 - Dreptul la egalitate de sanse si tratament in materie de angajare si profesie, fara discriminare bazata pe sex Sunt vizate, in principal, accesul la angajare, protectia contra concedierii si reinsertia profesionala, reciclarea, recalificarea profesionala, conditiile de angajare si de munca, inclusiv remunerarea, evolutia profesionala, inclusiv promovarea. Art.21 - Dreptul la informare si consultare Conform legislatiei si practicii nationale, statele membre se angajeaza sa ia sau sa promoveze acele masuri care sa permita lucratorilor sa fie informati periodic sau in timp oportun asupra situatiei economice si financiare a intreprinderii. Este retinuta, totodata, obligatia organizarii de consultari privind deciziile susceptibile sa afecteze in mod substantial interesele muncitorilor. Art.22 - Dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca Sunt reglementate protectia sanatatii si securitatii in cadrul intreprinderii, organizarea serviciilor si facilitatilor sociale si socio-culturale ale intreprinderii, precum si controlul respectarii reglementarilor in aceste domenii. Art.23- Dreptul persoanelor in varsta la o protectie sociala Sunt avute in vedere, printre altele, masuri ce au ca obiect garantarea de resurse suficiente, locuinte adecvate, diverse ajutoare, ingrijirea sanatatii etc. Art. 24- Dreptul la protectie in caz de concediere Acest articol protejeaza lucratorii impotriva concedierilor abuzive, precum si dreptul acestora la o indemnizatie adecvata sau la o alta reparatie corespunzatoare. Art. 25- Dreptul lucratorilor la protectia propriilor creante in caz de insolvabilitate a patronului acestora Creantele lucratorilor rezultate ca urmare a contractelor de munca sau a relatiilor de munca trebuie sa fie garantate de o institutie de garantare sau orice alta forma eficienta de protectie.

- 75 -

Art. 26-Dreptul la demnitate in munca Articolul urmareste sa promoveze sensibilizarea, informarea si prevenirea in materie de hartuire la locul de munca sau in legatura cu munca, precum si in privinta oricarui alt comportament ostil sau ofensiv. Art. 27- Dreptul lucratorilor cu responsabilitati familiale la egalitate de sanse si tratament Scopul acestei prevederi este acela de a se evita ca responsabilitatile familiale sa diminueze sansele profesionale ale lucratorilor. De aceea, statele trebuie sa adopte masuri specifice, in special in favoarea mentinerii si intoarcerii la viata activa dupa o perioada de absenta ca urmare a ingrijirii copilului si a concediului parental. Art. 28- Dreptul reprezentantilor lucratorilor la protectie in intreprindere si facilitatile acordate acestora Partile se angajeaza ca, in intreprinderi, reprezentantii lucratorilor sa beneficieze de o protectie efectiva impotriva actelor care ar putea sa le aduca un prejudiciu, inclusiv impotriva concedierii, si care ar fi motivate de calitatea sau de activitatile acestora ca reprezentanti ai lucratorilor din intreprindere. Art. 29- Dreptul la informare si la consultare in procedurile de concediere colectiva Articolul prevede obligatia patronilor de a informa si consulta reprezentantii lucratorilor, in timp util, inaintea unor concedieri colective, precum si asupra posibilitatilor de a evita concedierile colective sau a limita numarul si de a diminua consecintele acestora. Art. 30- Dreptul la protectie impotriva saraciei si excluderii sociale Se retine imperativul adoptarii unor masuri in cadrul unei abordari globale si coordonate pentru promovarea accesului efectiv in special la angajare, locuinta, formare, invatamant, cultura, asistenta sociala si medicala al persoanelor care se gasesc sau risca sa se gaseasca intr-o situatie de excludere sociala sau de saracie si al familiei acestora. Art. 31- Dreptul la locuinta Se prevede necesitatea adoptarii unor masuri menite sa favorizeze accesul la locuinta la un nivel adecvat. c. Mecanismul de control

- 76 -

Exista doua tipuri principale de metode pentru a veghea la aplicarea conventiilor internationale in domeniul social. In primul rand, sunt plangerile emanand de la persoane individuale sau de la grupuri sau asociatii. In al doilea rand, exista sistemul analizei periodice a rapoartelor generale anuale, elaborate de guvernele ce au ratificat o anumita conventie.Aceste rapoarte fac referire la diferite puncte prevazute de conventia respectiva. Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dupa cum s-a aratat in capitolul anterior, se refera la sistemul plangerilor. Initial, Carta sociala europeana a adoptat sistemul rapoartelor. Ulterior, prin Protocolul aditional din 1995 s-a adaugat un sistem de control bazat pe reclamatiile colective. Carta sociala europeana prevede transmiterea de catre guverne a doua feluri de rapoarte: unele vizeaza posibilitatea unui control de legalitate propriu-zisa, altfel spus executarea angajamentelor asumate; celelalte urmaresc un asa-zis control al eficacitatii, vizand, in principal, dispozitiile care nu au fost acceptate de statul respectiv. Aceste rapoarte sunt redactate in mod similar celor elaborate sub auspiciile Organizatiei Internationale a Muncii, Carta prevazand maniera in care ele sunt examinate. Rapoartele se intocmesc bienal pentru dispozitiile nucleului dur (respectiv la patru ani pentru alte dispozitii) si privesc aplicarea dispozitiilor partii a II-a a Cartei pe care statul respectiv le-a acceptat. Rapoartele sunt redactate urmarindu-se un formular adoptat de Comitetul Ministrilor. Copii dupa aceste rapoarte trebuie adresate anumitor organizatii nationale sindicale si patronale reprezentative (art.23), care pot formula observatii asupra continutului lor si pot cere ca acestea sa fie comunicate Secretarului General al Consiliului Europei. Procedura de control propriu-zisa prevede interventia a trei organe. 1) Primul este Comitetul european al drepturilor sociale, comitet de experti independenti, compus din noua membri desemnati de Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei si asistat de un observator al Organizatiei Internationale a Muncii. Dupa analizarea rapoartelor bienale si a eventualelor observatii ale partenerilor sociali, acest comitet prezinta observatiile sale privind gradul de aplicare a dispozitiilor Cartei sub forma "concluziilor"21. 2) Aceste concluzii, precum si rapoartele bienale sunt apoi transmise unui comitet format din reprezentanti ai fiecaruia din statele ratificante si denumit
21

In activitatea de interpretare a anumitor norme ale Cartei, Comitetul european al drepturilor sociale a invocat prevederi ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in special art. 6 (accesul la un tribunal) si art. 13 (dreptul la un recurs efectiv). Este situatia unor drepturi cum sunt nediscriminarea in folosirea fortei de munca, egalitatea de remunerare, egalitatea sanselor si de tratament in folosirea fortei de munca si in profesiune etc.

- 77 -

Comitetul guvernamental. Acest comitet isi desfasoara activitatea in prezenta unor observatori ai organizatiilor internationale sindicale si patronale, care participa la sedintele sale cu titlu consultativ. Comitetul poate, de asemenea, sa consulte reprezentanti ai organizatiilor internationale neguvernamentale ce au statut consultativ pe langa Consiliul Europei. Comitetul guvernamental pregateste deciziile Comitetului Ministrilor si, in particular, selectioneaza, pe baza consideratiilor de politica sociala si economica, situatiile care ar trebui sa faca obiectul recomandarilor pentru fiecare stat parte in cauza. Comitetul guvernamental poate adresa un avertisment unui stat care nu se conformeaza unei prevederi a Cartei, in cazul unei concluzii negative a Comitetului european al drepturilor sociale sau al lipsei de informatii. Acest avertisment nu are insa valoare juridica, fiind mai degraba un semnal de alarma care este menit sa determine statul respectiv sa actioneze, in caz contrar fiind adoptata o recomandare la urmatorul ciclu de control. 3) Conform articolului 27, paragraf 3 al Cartei, Comitetul guvernamental al Cartei trebuie sa elaboreze un raport, pentru Comitetul Ministrilor, in anexa caruia sunt cuprinse, totodata, concluziile Comitetului de experti amintit. Comitetul Ministrilor este apoi chemat sa-si exercite functiile ce i-au fost atribuite prin Carta sociala si care se concretizeaza in emiterea de recomandari, solicitand statelor sa-si modifice legile sau practicile pentru a se conforma Cartei. In noiembrie 1995, a fost adoptat, un Protocol aditional la Carta sociala care instituie procedura reclamatiilor colective, un sistem similar celui existent in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii, prin care organizatii patronale si sindicale, precum si organizatii internationale care au statut consultativ pe langa Consiliul Europei pot invoca incalcari ale Cartei sociale europene. Se concretizeaza, astfel, un sistem care permite plangerile colective privind nerespectarea obligatiilor asumate prin ratificarea Cartei. Plangerile sunt examinate de Comitetul european al drepturilor sociale, care trebuie sa decida mai intai admisibilitatea lor pe baza criteriilor enumerate de protocol. Comitetul inainteaza un raport catre Comitetul Ministrilor, care in cazul aplicarii nesatisfacatoare a dispozitiilor Cartei sociale va adresa o recomandare statului contractant in cauza. De asemenea, in circumstante speciale, Comitetul Ministrilor poate sa consulte Comitetul guvernamental asupra chestiunii in cauza. Pentru a fi admisibila (conform art. 4 al Protocolului nr.3) reclamatia trebuie prezentata in scris, sa se refere la o prevedere acceptata de partea contractanta in cauza si sa indice in ce masura aceasta prevedere nu a fost aplicata in maniera satisfacatoare. Paragraful 31 al raportului explicativ retine in sarcina Comitetului european al drepturilor sociale necesitatea de a lua in considerare si urmatoarele elemente:

- 78 -

o reclamatie poate fi declarata admisibila chiar daca un caz similar a fost supus unei alte instante nationale sau internationale22; - faptul ca substanta unei reclamatii a constituit obiectul examinarii in cadrul procedurii normale a rapoartelor guvernamentale nu trebuie sa impiedice- in sine- admiterea reclamatiei; - o reclamatie nu se poate referi la situatii individuale.
-

d. Domeniu de aplicare Avand un caracter mai restrictiv decat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, conform careia partile contractante recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile enuntate in Conventie, Carta sociala nu se aplica decat cetatenilor statelor contractante. Anexa sa dispune in mod clar ca "persoanele vizate la articolele 1-17 si 20-30 nu includ strainii decat in masura in care ei sunt cetateni ai altor Parti, care isi au resedinta legala sau care lucreaza in mod obisnuit pe teritoriul Partii respective, fiind inteles ca articolele mentionate vor fi intrepretate in lumina dispozitiilor art. 18 si 19". Aceasta conceptie, care se bazeaza pe notiunea de reciprocitate, obisnuita in tratate, se indeparteaza de aceea din care se inspira conventiile internationale ale muncii "deschise" ale Organizatiei Internationale a Muncii care, in mod normal, stabilesc norme de protectie aplicabile ansamblului lucratorilor dintr-o tara, independent de nationalitatea lor. In literatura de specialitate se apreciaza ca aceasta este o trasatura de evidenta inferioritate in maniera de conceptie a Cartei sociale23. Articolul G al Partii a V-a a Cartei sociale revizuite prevede o serie de restrictii ce pot fi aduse drepturilor prevazute de Carta. Conform acestui articol, punerea in aplicare a drepturilor enuntate nu va putea face obiectul unor restrictii sau limitari, cu exceptia celor care sunt necesare intr-o societate democratica pentru a garanta respectarea drepturilor si libertatilor altora sau pentru a proteja ordinea publica, securitatea nationala, sanatatea publica sau bunele moravuri. Pe de alta parte, pentru tarile care nu au legislatie sociala dezvoltata, Carta le permite sa puna in aplicare unele din dispozitiile continute prin intermediul conventiilor colective incheiate intre patroni sau organizatii patronale si organizatii sindicale. De altfel, aceasta metoda prevazuta in articolul 33 este deja admisa si in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii.
22

Este evident o derogare de la regulile ce guverneaza alte mecanisme de control existente la nivel international ce se explica prin faptul ca mecanismul reclamatiilor colective prevazut in aceasta situatie nu este unul jurisdictional .
23

Vezi, Gerard Lyon-Caen, Antoine Lyon-Caen, Droit social international et europen. Prcis Dalloz, Paris, 1991, p. 143.

- 79 -

e. Jurisprudenta Controlul aplicarii Cartei a condus la elaborarea unei vaste jurisprudente. Printre elementele cele mai importante figureaza definirea cu mai mare acuratete a beneficiarilor diverselor drepturi recunoscute de Carta24. - A fost, astfel, necesar sa se expliciteze continutul ratione materiae al Cartei, dandu-se, in unele cazuri, semnificatie conceptelor sau trasandu-se limitele notiunilor utilizate. Astfel, angajamentul figurand in articolul 1, paragraf 1, care este de "a recunoaste ca obiectiv principal realizarea deplinei angajari", exclude adoptarea unui "sistem economic ce prevede o rezerva permanenta de someri". Comitetul european pentru drepturile sociale a interpretat aceasta prevedere ca fiind o obligatie mai degraba de mijloace decat o obligatie de rezultat. Obiectul acestei norme nu este ca statele sa recunoasca un drept individual la un loc de munca, ci acela ca ele sa duca o politica economica pentru a ameliora situatia locurilor de munca si sa ia masurile necesare in acest sens. - Dreptul la securitate si igiena in munca, enuntat de articolul 3, nu mentioneaza in mod expres categoriile de lucratori interesati. Unele organe de control au apreciat ca reglementarea securitatii si igienei trebuie, in principiu, sa fie aplicabila atat muncitorilor salariati cat si muncitorilor familiali sau independenti, in toate sectoarele economiei. Totusi, gradul acestei reglementari si al celui de control al aplicarii sale pot diferi, in functie de sectorul respectiv; astfel, de exemplu, normele de securitate vor avea caracteristici proprii de aplicare in industrie si agricultura. - In fata unei notiuni atat de imprecise, cum este aceea a "duratei rezonabile de munca" (art.2, par.1), organele de control, considerand relativitatea sa in timp si spatiu, s-au abtinut s-o defineasca in mod absolut. Aprecierea trebuie facuta de la caz la caz, tinand seama nu numai de durata muncii, asa cum este ea stabilita de legislatia nationala, dar totodata si de cea care rezulta din conventiile colective. De altfel, un alt element de apreciere trebuie cautat in natura si intinderea dreptului angajatorului de a cere, daca e cazul, efectuarea de ore suplimentare. - Pentru a fi considerat ca echitabil in sensul articolului 4 par.1, un salariu nu trebuie sa fie mult sub nivelul salariului mediu national. Pragul adoptat in acest sens de Comitetul drepturilor sociale este de 60% (valoare neta). Salariile trebuie sa fie, de asemenea, intotdeauna deasupra pragului de saracie din tara respectiva. Metoda de calcul Comitetului se bazeaza pe sumele nete, adica dupa scaderea cotizatiilor de asigurare sociala si tinand seama de scutirile de care beneficiaza salariatul in privinta impozitului pe venit. - Importantul principiu al egalitatii salariilor intre barbati si femei, pentru o munca de valoare egala, recunoscut de articolul 4, par.3, a facut, de asemenea,
24

Vezi si Carta sociala europeana-scurt ghid, Consiliul Europei, 2000.

- 80 -

obiectul unei interpretari a organelor de control, prevazute de Carta. A rezultat ca, in cazul nerespectarii, acest principiu trebuie sa poata face obiectul unui recurs efectiv in fata unui tribunal sau altei instante independente. In astfel de cazuri, reclamantul trebuie sa fie la adapostul oricarui act de retorsiune din partea angajatorului sau. In plus, daca clauze contrare acestui principiu ar fi convenite, totusi, in conventii colective sau in contracte de munca, ele ar trebui sa fie considerate ca nule si neavenite. - Paragraful 4 al articolului 4 califica, de asemenea, ca "rezonabil" termenul de preaviz de care trebuie sa beneficieze orice muncitor, in caz de incetare a angajarii. In acest caz, demersul organelor de control a fost de a aprecia, de la caz la caz, durata preavizului, tinand seama de criterii de echitate, cum sunt, de exemplu, vechimea in munca. - Dreptul la un preaviz rezonabil in caz de incetare a angajarii se aplica tuturor categoriilor de salariati, inclusiv celor care se afla intr-o relatie de munca atipica sau celor care se afla in perioada de proba. - Articolul 5 permite statelor sa restrictioneze dreptul sindical al politistilor, dar nu autorizeaza suprimarea completa a acestui drept. Se poate impune functionarilor de politie sa adere la organizatii sau de a constitui numai organizatii compuse esclusiv din proprii membrii. Totusi, aceste asociatii ale politistilor trebuie sa poata sa-si exercite anumite prerogative sindicale, precum dreptul de a negocia conditiile de munca, retributia si dreptul de intrunire. Aderarea la sindicat nu poate fi in nici un caz obligatorie. - Articolul 6 paragraful 4 recunoaste dreptul patronilor si muncitorilor la actiuni colective. Organele de control au fost unanime in a recunoaste ca, daca pentru lucratori, acest drept se traduce prin recurgerea la greva, pentru patroni "lock-out-ul" este mijlocul principal, daca nu singurul, si ca cele doua tipuri de actiune colectiva nu trebuie puse, in mod necesar, pe picior de egalitate. Dreptul la actiuni colective este garantat doar in cazul conflictelor de interese. Rezulta ca el nu vizeaza grevele "politice" si ca nu trebuie invocat in cazul conflictelor de drepturi, adica in cazul diferendelor avand ca obiect existenta, valabilitatea sau interpretarea unei conventii colective sau violarea unei astfel de conventii. - Dreptul la actiuni colective, ca orice alt drept, poate fi reglementat in exercitiul sau, in limitele sale definite. Astfel, articolul 6 par.4 permite, in mod expres, anumite restrictii, inclusiv obligatia de a respecta un anumit timp "pacea sociala", daca aceasta decurge dintr-o conventie colectiva. - A fost considerata, de asemenea, ca o masura admisibila, obligatia impusa de legislatie, de a respecta, inainte de a se recurge la o actiune colectiva, o perioada de "temporizare", in cazul in care ar fi incepute negocieri sau ar fi in curs de desfasurare proceduri de conciliere si arbitraj.

- 81 -

- Referitor la efectele grevei, conform avizului organelor de control, aceasta nu trebuie sa duca la incetarea contractului de munca. Totusi, nu exista o violare a Cartei daca aceasta incetare nu este decat formala si daca, la sfarsitul grevei, muncitorul continua sa beneficieze de drepturi avute anterior. - Interzicerea muncii copiilor, prevazuta de paragraful 1 al articolului 7 acopera toate domeniile de activitate, adica toate sectoarele economice si toate tipurile de intreprinderi, inclusiv intreprinderile familiale si toate formele de munca, remunerata sau nu, muncile agricole, munca domestica si munca la domiciliu, sub-contractarea si munca efectuata de copii in cadrul familiei. Ca derogare de la interdictia de a angaja copii sub 15 ani, par. 1 autorizeaza angajarea lor la munci usoare determinate, care nu risca sa dauneze sanatatii, moralitatii si educatiei lor. Aceste munci trebuie sa fie in principiu enuntate intr-o lista restrictiva. - Aplicarea principiului egalitatii de tratament in domeniul muncii, s-a concretizat in diverse tari, prin eliminarea progresiva si constanta a oricarei forme de discriminare bazata pe sex. Aceasta a condus organele de control la precizarea intinderii articolului 8 par.4, care comporta obligatia de a reglementa angajarea femeilor pentru munca de noapte in unitatile industriale si de a interzice orice folosire a fortei de munca feminine in lucrul subteran in mine, ca si, daca exista, in orice lucrari ce nu convin acestora, datorita caracterului lor periculos, insalubru sau penibil. Interdictia angajarii fortei de munca feminine in locuri de munca subterane nu vizeaza decat folosirea femeilor la lucrari de extractie subterane in mine, putand fi admise pentru activitati in special de natura sociala, medicala, de inspectie si conducere. - In termenii articolului 15 par. 2, politica locurilor de munca pentru persoanele cu handicap nu trebuie sa se limiteze la posibilitatile de acces la un loc de munca, ci ea trebuie sa vizeze integrarea durabila a persoanelor cu handicap, de exemplu , cu ajutorul masurilor privind mentinearea in serviciu. In acest scop, patronii trebuie sa fie supusi unor obligatii pozitive (obligatia de reabilitare) si negative (interzicerea de a concedia o persoana din cauza handicapului). - Pentru a se asigura respectarea art. 20, statele trebuie sa prevada in legislatia lor o protectie adecvata impotriva oricarei masuri de discriminare sau de retorsiune. Legislatia trebuie sa prevada redresarea situatiei respective- spre exemplu, in caz de concediere, reintegrarea persoanei interesate- si o compensatie pentru orice pierdere financiara suferita in cursul perioadei intermediare. Atunci cand o asemenea solutie nu este posibila, poate fi prevazuta o compensatie financiara, dar numai cu conditia ca aceasta sa fie suficient de importanta pentru a-l descuraja pe patron, dar si pentru a-l despagubi pe lucrator.

- 82 -

De asemenea, este posibil sa se prevada o inversare partiala a sarcinii dovezii in cazurile alegatiilor referitoare la discriminare bazata pe sex, paratul trebuind sa faca dovada ca discriminarea aparenta se datoreaza unor factori obiectivi care nu au nimic de-a face cu discriminarea bazata pe sex si nu constituie, deci, o violare a principiului egalitatii de tratament. -Dreptul la informare si consultare (art.21), precum si dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca (art. 22) trebuie sa fie insotite de garantii care sa asigure exercitarea sa efectiva, in special posibilitatea pentru lucratori de a face recurs cand drepturile nu le sunt respectate. In plus, trebuie prevazute sanctiuni in cazul in care intreprinderile nu se conformeaza obligatiilor lor in aceasta privinta.

IV. ALTE CONVENTII ALE CONSILIULUI EUROPEI Conventia pentru prevenirea torturii si a pedepselor si tratamentelor inumane sau degradante

Consiliul Europei a adoptat, in 1987, Conventia europeana pentru torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, care vigoare in 1989. Aceasta Conventie completeaza protectia asigurata de europeana a drepturilor omului instituind un Comitet european pentru torturii (CPT).

prevenirea a intrat in Conventia prevenirea

Comitetul este compus din experti independenti si impartiali, care provin din domenii diferite: juristi, medici, experti in probleme penitenciare sau ale politiei. El poate vizita orice fel de loc de detentie: inchisori si centre de detentie pentru minori, posturi de politie, centre de detinere a detinutilor imigranti si spitale psihiatrice pentru a examina tratamentul aplicat persoanelor private de libertate. El are acces nelimitat la locurile de detentie, poate intervieva fara martori detinutii si poate intra in contact, in mod liber, cu orice alta persoana sau organizatie neguvernamentala susceptibila de a-i furniza informatii.

- 83 -

Obiectivul urmarit de Comitet este intarirea protectiei detinutilor impotriva torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, si nu condamnarea statelor pentru abuzuri. Dupa fiecare vizita, Comitetul elaboreaza un raport in care stabileste rezultatele vizitei si recomandarile pe care le considera necesare pentru imbunatatirea situatiei persoanelor private de libertate. Acest raport confidential este trimis statului in cauza. Raportul include solicitarea unui raspuns scris din partea statului, in care sa se precizeze masurile luate pentru aplicarea recomandarilor facute, reactiile la comentariile formulate si raspunsurile la informatiile solicitate. Rapoartele Comitetului si raspunsurile statelor in cauza sunt confidentiale, dar a devenit o practica obisnuita ca statele sa fie de acord sa faca publice aceste documente. In cazul exceptional in care un stat nu reuseste sa coopereze, Comitetul european pentru prevenirea torturii poate decide sa faca o declaratie publica.

Conventia cadru pentru protectia minoritatilor nationale

Ca urmare a Summit-ului sefilor de stat si de guvern de la Viena (1993), Consiliul Europei a adoptat in 1994 Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, primul instrument multilateral obligatoriu din punct de vedere juridic destinat protejarii minoritatilor nationale in general. Aceasta conventie-cadru defineste anumite obiective pe care statele contractante se angajeaza sa le urmareasca prin intermediul legislatiei si politicilor nationale, cum sunt egalitatea in fata legii, adoptarea de masuri vizand pastrarea si punerea in valoare a culturilor, protejarea identitatilor, religiilor, limbilor minoritare si traditiilor, garantarea accesului la media, stabilirea de relatii transfrontaliere libere si pasnice. Conventia-cadru a intrat in vigoare la 1 februarie 1998. Statele contractante trebuie sa pregateasca un raport privind masurile adoptate si sa-l prezinte in termen de 1 an de la data ratificarii si apoi odata la fiecare 5 ani. Comitetul Ministrilor, ajutat de un Comitet consultativ alcatuit din 18 experti independenti sunt implicati in monitorizarea Conventiei cadru. Comitetul Consultativ evalueaza aceste rapoarte si determina daca obligatiile au fost complet indeplinite. Opiniile lui sunt transmise Comitetului Ministrilor care informeaza statele parti asupra concluziilor si recomandarilor. Regulile care guverneaza aceasta procedura de monitorizare permit, de asemenea, organizatiilor neguvernamentale si asociatiilor minoritatilor sa transmita informatii si/sau rapoarte alternative.

- 84 -

Consiliul Europei a imaginat o serie de activitati pentru protectia minoritatilor nationale ca parte a programului sau de cooperare si asistenta: organizarea de reuniuni pentru a oferi informatii detaliate despre Conventia cadru pentru minoritatile nationale (si alte instrumente juridice europene) si incurajeaza statele care nu sunt parte la Conventia-cadru sa o semneze si sa o ratifice. Pentru statele parti reuniunile de informare permit discutarea, de o maniera aprofundata, evolutiile intervenite la nivel national si cel privind aplicarea Conventiei-cadru. Delegatiile includ parlamentari, oficiali guvernamentali si reprezentanti ai minoritatilor nationale. Sunt efectuate, de asemenea, expertize legislative privind chestiuni relative la protectia minoritatilor nationale. Sunt organizate, totodata, seminarii de pregatire asupra redactarii rapoartelor statale cu scopul de a eficientiza procedura de supervizare. La 3 noiembrie 2004, Delegatii Ministrilor au decis reactivarea Comitetului de experti privind chestiunile relative la minoritatile nationale (DH-MIN). Mandatul DHMIN prevede cooperarea cu alte organizatii internationale, precum si participarea acestora. Conventia europeana privind lupta impotriva traficului de fiinte umane

In fiecare an, mii de femei, copii si barbati sunt victime ale traficului in scopul exploatarii sexuale sau alt gen de exploatare, in interiorul or in exteriorul frontierelor tarilor lor. Acest fenomen a dobandit o amploare fara precedent, incat se poate vorbi de o noua forma de sclavaj. Consiliul Europei este o organizatie internationala a carei preocupare principala consta in salvgardarea si protectia drepturilor persoanei umane. Printre cele 46 de state membre ale sale exista tari de origine, de tranzit si de destinatie a victimelor acestui trafic. Consiliul Europei a adoptat Conventia europeana privind lupta contra traficului cu fiinte umane la 3 mai 2005, deschisa in vederea semnarii tuturor statelor membre. Obiectul acestei conventii este prevenirea si combaterea traficului cu fiinte umane sub toate formele, nationale si internationale, legate sau nu de crima organizata. Un prim principiu fundamental enuntat cu precizie in noua conventie prevede ca protectia si promovarea drepturilor victimelor trebuie sa fie asigurata fara nici o diseminare, indiferent daca este bazata pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii

- 85 -

politice sau de alta natura, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie. Principala valoare adaugata a acestei conventii este adoptarea unei perspective bazate pe drepturile persoanei umane, atentia pe care ea acorda protectiei victimelor si mecanismul sau independent de monitorizare, care garanteaza respectarea de catre Parti a dispozitiilor conventiei. Comisarul drepturilor omului Postul de Comisar al drepturilor omului a fost instituit in cadrul Consiliului Europei in anul 1999. Comisarul este o institutie independenta imputernicita sa promoveze educatia, sensibilizarea asupra drepturilor omului, cat si respectarea acestor drepturi si sa asigure conformitatea deplina si eficienta cu instrumentele normative ale Consiliului Europei. Jucand un rol complementar si esentialmente preventiv, Comisarul exercita functii diferite fata de cele ale Curtii europene a drepturilor omului si a altor organe conventionale. Fara a avea putere jurisdictionala, el ofera consilii, analize si recomandari statelor membre pentru remedierea insuficientelor legislative si prevenirea incalcarii drepturilor omului in practica. Mandatul sau prevede, de asemenea, cooperarea cu alte institutii internationale pentru promovarea si protectia drepturilor omului, cat si posibilitatea de a interveni pe baza oricarei informatii pertinente care ii este furnizata de guverne, parlamente nationale, avocatul poporului sau alte institutii similare, particulari sau organizatii neguvernamentale. Lucrand impreuna cu alte institutii ale Consiliului Europei, Comisarul poate adresa un raport, o recomandare sau un aviz asupra oricarei chestiuni specifice Comitetului Ministrilor cat si Adunarii Parlamentare.

INTREBARI DE CONTROL

1. Ce diferentiaza Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale de alte norme internationale in materie?

- 86 -

2. Care sunt drepturile si libertatile fundamentale garantate de Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si protocoalele aditionale? 3. Care sunt conditiile de exercitare a drepturilor si libertatilor fundamentale garantate de Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si protocoalele aditionale 4. Cum este organizata Curtea Europeana a Drepturilor Omului? 5. Care este procedura in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului? 6. Care sunt conditiile de admisibilitate a unei cereri individuale la Curtea Europeana a Drepturilor Omului? 7. Care este continutul Cartei sociale europene (revizuite)? 8. Care este mecanismul de control innstituit de Carta sociala europeana? 9. Care sunt prevederile esentiale ale Conventiei cadru pentru protectia minoritatilor nationale?

BIBLIOGRAFIE 1. Aurescu Bogdan, Bolintineanu Alexandru, Nastase Adrian, Drept international contemporan, All Beck, 2000 2. Raluca Miga Besteliu, Drept international : introducere in dreptul international public - Ed. a 3-a, rev. si adaugita, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003 3. Raluca Miga-Besteliu, Catrinel Brumar, Protectia internationala a drepturilor omului- Note de curs, Editia a IV-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2009 4. Corneliu Birsan, Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole. Vol. 1 si 2. Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2005-2006; 5. D. Bogdan, M. Selegean, Drepturile si libertatile fundamentale in jurisprudenta CEDO, Ed. All Beck, Bucuresti 2005; 6. Radu Chirita, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, vol. I si II, Editura CHBeck, 2007 7. Radu Chirita, Dreptul la un proces echitabil, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008

- 87 -

8. Radu C. Demetrescu, Irina Moroianu Zlatescu, Drepturile omului in sistemul Natiunilor Unite: protectie si promovare, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2000 9. Ion Diaconu, Drepturile omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1993 10.Razvan Dinca, Cereri in fata C.E.D.O. Conditii de admisibilitate , Ed. All-Beck, Bucuresti, 2001; 11.Nicolae Ecobescu, Mariana Nitelea ; coord. Nicolae Ecobescu, Manualul Consiliului Europei, Biroul de Informare al Consiliului Europei, Bucuresti, 2006 12.D.J. Harris, M. OBoyle, C. Warbrick, Law of the European Convention on Human Rights, Butterworths, London, Dublin, Edinburgh 1995; 13.Cristian Jura, Drepturile omului : drepturile minoritatilor nationale , Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006; 14.Andrei Popescu, Dreptul international si european al muncii , Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008; 15.Corneliu Liviu Popescu, Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei (1998-2002) , Ed. All-Beck, Bucuresti, 2003; 16.Corneliu-Liviu Popescu, Curtea Europeana a drepturilor Omului, All Beck, Bucuresti, 2004 17. Principalele instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte, vol.I-II, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2007 18.Chirita Radu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Comentarii si explicatii. Editia 1, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008 19.Beatrice Ramascanu, Jurisprudenta CEDO in cauzele impotriva Romaniei, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008 20.J.F.Renucci, Droit europeen des droits de lhomme, LGDJ, Paris, 2002

- 88 -

21.Michele De Salvia, Compendium de la CEDH, 2003 22.Bianca Selejan-Gutan, Protectia europeana a Drepturilor omului. Editia a doua. Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006 23.Bianca Selejan-Gutan, Horatiu Rusu, Hotararile CEDO impotriva Romaniei (1998-2006). Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006 24.Fredric Sudre, Drept European si international al drepturilor omului, Editura Polirom Iasi, 2006 25.F. Sudre, J.P. Marguenaud, J. Andriantsimbazovina, A. Gouttenoire, M. Levinet, Les grands arrts de la Cour europenne des Droits de lHomme, PUF 2003; 26.Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii-reglementari interne si comunitare, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2007; 27.Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2009; 28.OG nr. 94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei si regresul statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 87/2001, modificata prin OUG nr. 64/2003 pentru stabilirea unor masuri privind infiintarea, organizarea, reorganizarea sau functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale si a unor institutii publice 29.HG nr. 868/2003 privind organizarea si functionarea Agentului guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului, modificata prin HG nr. 425/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Externe.
30. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauzele care privesc

Romania: Monitoarele Oficiale ale Romaniei, partea I, site-ul Curtii Europene a Drepturilor Omului (www.echr.coe.int), site-ul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (www.scj.ro)

- 89 -

CAPITOLUL IV UNIUNEA EUROPEANA

REZUMAT Acest capitol prezinta contributia Uniunii Europene la evolutia mecanismelor internationale de protectie a drepturilor omului. Sunt analizate documente cum sunt Carta Comunitatii privind drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor sau Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. O atentie deosebita este acordata uneia dintre libertatile fundamentale ale dreptului comunitar, si anume libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca. Se expliciteaza domeniul de aplicare ala cestei libertati, precum si continutul sau material concretizat in reglementari referitoare la: Dreptul de intrare si de sedere, Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament, Dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa desfasurarea unei activitati salariate in acel stat, ori privind restrictii ale dreptului de intrare si dreptului de sedere pe motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica.

1. Uniunea Europeana - repere istorice

Inceputul celei mai importante constructii economice, sociale si juridice ale Europei si anume Uniunea Europeana, a constat in declaratia din 9 mai l950 a lui Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, in care prezenta planul pe care il elaborase in vederea unificarii industriei europene a carbunelui si otelului. Era, cu adevarat, o initiativa istorica in favoarea unei "Europe organizate si vii", care este "indispensabila civilizatiei" si fara de care "pacea in lume nu ar putea fi salvata". Acest plan a devenit o realitate o data cu incheierea tratatului ce a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA), semnat la l8 aprilie l95l la Paris. Cativa ani mai tarziu, tratatele de la Roma din 25 martie l957 au consfintit constituirea Comunitatii Economice Europeane (CEE) si Comunitatii Europeane a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM). Cele 6 state membre fondatoare erau Franta, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda si Republica Federala Germania. La l ianuarie 1973 Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Danemarca si Irlanda au aderat la Comunitate. Ulterior, Comunitatea europeana s-a extins spre sud prin acceptarea ca membri a Portugaliei si Spaniei (1 I 1986), precum si a Greciei (1 I 1981).

- 90 -

Incepand cu 1 ianuarie 1995, organizatia s-a largit prin aderarea a trei noi state: Austria, Suedia, Finlanda. O data cu intrarea in vigoare a tratatelor de la Roma, au fiintat 3 comunitati diferite, bazandu-se fiecare dintre ele pe cate un tratat. Se poate considera ca aceste 3 comunitati, care privesc domenii diferite, formeaza o unitate prin organizarea lor politica si juridica. Ele au fost instituite de catre aceleasi state membre si urmaresc aceleasi obiective de baza, care sunt reluate in preambulele celor 3 tratate: realizarea unei "Europe organizate", stabilirea fundamentelor unei "uniuni tot mai stranse intre popoarele europene" si un efort comun pentru a contribui la "bunastarea popoarelor lor". Tocmai in acest spirit Parlamentul European a adoptat Rezolutia din 16 februarie 1978 prin a care propus desemnarea celor trei comunitati prin expresia Comunitatea Europeana. Un moment important il constituie semnarea de catre cele 12 state membre la vremea respectiva, in anul 1986, a Actului Unic European. Principal scop al acestui document a fost eliminarea ultimelor bariere in calea crearii pietei unice pana la 31 decembrie 1992. In plus, Actul Unic European a extins sfera competentelor Comunitatii si a introdus o serie de schimbari procedurale menite sa accelereze procesul decizional la nivel comunitar. La 7 februarie 1992 a fost semnat, la Maastricht , Tratatul privind Uniunea Europeana (T.U.E.). Prin ratificarea sa, la sfarsitul anului 1993, de catre toate statele membre ale Comunitatii Europene (numita de-acum oficial Uniunea Europeana), s-a deschis drumul realizarii, in etape, atat a unei uniuni politice, cat si a unei uniuni economice si monetare, constituind, fara indoiala, un reper fundamental in istoria civilizatiei europene. La 1 mai 1999 a intrat in vigoare Tratatul de Amsterdam al carui obiectiv l-a constituit revizuirea Tratatului de la Maastricht prin luarea unor decizii privind, in principal, urmatoarele: 1. Perfectionarea activitatii institutiilor europene si adaptarea lor in perspectiva extinderii Uniunii; 2. Progresele necesare in materie de politica externa si de securitate comuna pentru a dota Europa cu o identitate si cu o influenta externa puternice; 3.Apropierea Uniunii de membrii sai, ceea ce presupune sa fie remediate deficientele Tratatului de la Maastricht in domeniul social, al justitiei si al afacerilor interne, in controlul democratic al functionarii sale. Tratatul de la Amsterdam, a contribuit la consolidarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor europeni. Acesta a introdus o procedura de sanctionare a statelor membre care violeaza drepturile fundamentale ale cetateanului. De asemenea, aria de aplicare a principiului nediscriminarii, limitata pana atunci la na tionalitate, a fost extinsa la sex, rasa, religie, varsta si orientare sexuala.

- 91 -

Totodata, Tratatul de la Amsterdam a imbunatatit politica de transparenta a Uniunii si le-a permis cetatenilor un acces mai larg la documentele oficiale ale institutiilor europene. O Conferinta interguvernamentala convocata pentru a dezbate problemele institutionale legate de viitoarea extindere a Uniunii s-a terminat la 11 decembrie 2000 prin adoptarea Tratatului de la Nisa, a carui ratificare de catre statele membre s-a incheiat la sfarsitul anului 2002. In anul 2004, a avut loc cea mai consisenta largire a Uniunii, 10 noi state capatand statutul mult ravint de stat membru. Incepand cu 1 ianuarie 2007, Romania si Bulgaria au aderat la Uniunea Europeana, ridicand la 27 numarul statelor membre. Sistemul institutional al Uniunii Europene care i-au asigurat eficacitatea in structurarea politicilor, inclusiv pe plan legislativ este compus din: Parlamentul European, Consiliul, Comisia si Curtea de Justitie. Un rol important il au, totodata, Curtea de Conturi, precum si Comitetul Economic si Social. Trebuie remarcata, totodata, si adanca implicare a institutiilor sale in domenii care, in mod traditional, tineau de controlul exclusiv al fiecarui stat individual, ca si in capacitatea sa de a adopta acte normative ce leaga direct si automat nu numai statele membre, si, in egala masura, persoanele fizice si juridice din aceste state. Prin urmare, specific Uniunii este gradul ridicat de implicare a ei in raporturile juridice interne ale statelor membre, zona unde organizatiile internationale clasice tind doar sa fie implicate prin intermediul relatiilor juridice externe ale membrilor lor. Pentru a apropia Uniunea de cetatenii sai, prin Tratatul de la Maastricht s-a creat o noua institutie, si anume Mediatorul European. Acesta, denumit si Ombudsman, este desemnat de Parlamentul European, iar durata mandatului sau este egala cu cea a Parlamentului. Rolul Mediatorului este acela de a investiga plangerile privind administrarea incorecta in institutiile si organismele Uniunii Europene. Orice cetatean al Uniunii sau orice persoana fizica sau juridica cu domiciliul sau sediul intr-un stat membru al UE poate inainta o plangere catre Mediator. Acesta incearca incheierea unui acord amiabil intre reclamant si institutia sau organismul european vizat. Dreptul la petitie catre Parlamentul European de care beneficiaza orice persoana care domiciliaza pe teritoriul Uniunii reprezinta un alt factor important de apropiere a cetatenilor de institutiile europene.

- 92 -

2.Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (2000)

La 7 decembrie 2000 la Nisa a fost adoptata Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene cu scopul de a se intari protectia drepturilor fundamentale in lumina evolutiei societatii, a progresului social si a dezvoltarilor stiintifice si tehnologice. Asa cum se arata in preambulul sau, Uniunea se intemeiaza pe valorile indivizibile si universale ale demnitatii umane, libertatii, egalitatii si solidaritatii; Uniunea se sprijina pe principiul democratiei si pe principiul statului de drept.Uniunea situeaza persoana in centrul actiunii sale instituind cetatenia Uniunii si creand un spatiu de libertate, de securitate si de justitie. Uniunea contribuie la pastrarea si dezvoltarea acestor valori comune respectand diversitatea culturilor si traditiilor popoarelor Europei, precum si a identitatii nationale a statelor membre si a organizarii puterilor publice la nivel national, regional si local; Uniunea cauta sa promoveze o dezvoltare echilibrata si durabila si asigura libera circulatie a persoanelor, marfurilor, serviciilor si a capitalurilor, precum si libertatea de stabilire. Aceasta Carta a fost elaborata de catre o Conven tie alcatuita din membri ai parlamentelor nationale si ai Parlamentului European, reprezentanti ai guvernelor statelor membre si un membru al Comisiei Europene. Alcatuita din sase titluri Demnitatea, Libertatile, Egalitatea, Solidaritatea, Drepturile ceta tenilor, Justitia Carta contine 54 de articole care definesc valorile fundamentale ale Uniunii, precum si drepturile civile, politice, economice si sociale ale cetatenilor europeni. Carta mai accentueaza un adevar, si anume acela conform caruia faptul de a beneficia de aceste drepturi implica responsabilitati si indatoriri atat fata de terti, precum si fata de comunitatea umana in general si fata de generatiile viitoare. Trebuie precizar ca in Tratatul de la Lisabona a fost inclusa si acest important document comunitar. Ca urmare, Curtea de justitie va putea controla respectarea Cartei
drepturilor fundamentale ale omului, si punerea in opera a reglementarilor europene de catre statele membre.

Primul titlu al Cartei, denumit Demnitatea,cuprinde articole care se refera la: demnitatea umana dreptul la viata dreptul la integritate al persoanei Interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante

- 93 -

Interzicerea sclaviei si a muncii fortate Titlul II , Libertatile cuprinde urmatoarele drepturi si libertati: Dreptul la libertate si la securitate Respectarea vietii particulare si de familie Protectia datelor cu caracter personal Dreptul de casatorie si dreptul de intemeiere a unei familii Libertatea de gandire, de constiinta si religioasa Libertatea de exprimare si de informare Libertatea de intrunire si de asociere Libertatea artelor si stiintelor Dreptul la educatie Libertatea profesionala si dreptul la munca Libertatea de a desfasura o activitate comerciala Dreptul de proprietate Dreptul la azil Protectia in caz de evacuare, expulzare sau extradare

Titlul III, denumit Egalitatea, se refera la: Egalitatea in drepturi Nediscriminarea Diversitatea culturala, religioasa si lingvistica Egalitatea intre barbati si femei Drepturile copilului Drepturile persoanelor in varsta Integrarea persoanelor cu handicap Titlul IV, Solidaritatea este inovator prin faptul ca asociaza drepturile sociale si economice dupa cum urmeaza: Dreptul lucratorilor la informare si consultare in cadrul intreprinderii Dreptul la negociere si la actiuni colective Dreptul de acces la serviciile de plasament Protectia in cazul concedierii nejustificate Conditii de munca echitabile si corecte Interzicerea muncii copiilor si protectia tinerilor la locul de munca

- 94 -

Viata de familie si viata profesionala Securitatea sociala si asistenta sociala Asistenta medicala Accesul la serviciile de interes economic general Protectia mediului Protectia consumatorilor

Sa observam includerea in Carta a prevederilor explicite referitoare la mediu si protectia consumatorilor pe care nu le regasim in documentele celorlalte organizatii internationale. Titlul V enumera Drepturile cetatenilor, si anume: Dreptul de a alege si de a fi ales in Parlamentul European Dreptul de a alege si de a fi ales in cadrul alegerilor locale Dreptul la buna administrare Dreptul de acces la documente Mediatorul European Dreptul de petitie Libertatea de circulatie si de sedere Protectia diplomatica si consulara

Titlul VI este dedicate justitiei, si cuprinde o serie de garantii importante privind: Dreptul de a apela efectiv si de acces la o instanta impartiala Prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare Principiile legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit penal de doua ori pentru aceeasi infractiune Observam ca in cuprinsul diverselor titluri regasim atat drepturi civile si politice, cat si drepturi economice, sociale si culturale, Carta optand astfel pentru alte criterii de sistematizare decat cele existente la nivelul celorlalte organizatii internationale cu comptente in materie. Dizpozitiile Cartei se adreseaza institutiilor si organelor Uniunii, ca si statelor membre atunci cand fac aplicarea dreptului comunitar.

- 95 -

Carta are un caracter mai degraba declarativ, ea reafirmand, avand in vedere sarcinile specifice ale Uniunii, ca si principiul subsidiaritatii, drepturile care rezulta in mod special din traditiile constitutionale si obligatiile internationale comune statelor membre, din tratatele comunitare, din Conventia europeana a drepturilor omului, din cele doua Carte sociale adoptate de Comunitate si Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de justitie a Comunitatilor europene si a Curtii europene a drepturilor omului. Ea stabileste standardele comunitare in domeniul drepturilor omului la un nivel cel putin egal cu cel al Consiliul Europei. Ca atare, ea nu instituie un mecanism de control si nici sanctiuni pentru nerespectarea prevederilor sale. Trimiterea la documentele si mecanismele de protectie a drepturilor omului dezvoltate in cadrul Consiliului Europei nu este intamplatoare, daca luam in consideratie eficienta acestora, cat si faptul ca toate statele membre ale Uniunii Europene sunt si membre ale Consiliului Europei. De altfel, asa cum se arata in art. 52 par.3., in masura in care Carta contine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Conventia europeana de aparare a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, sensul si intinderea lor sunt aceleasi ca si cele cuprinse in Conventia mentionata. Aceasta dispozitie nu aduce atingere dreptului Uniunii in asigurarea unei protectii mai largi. Orice limitare in exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute prin prezenta Carta trebuie sa fie prevazuta de lege si sa respecte continutul fundamental al acestor drepturi si libertati. Prin respectarea principiului proportionalitatii, aceste limitari nu pot fi aduse decat daca sunt necesare si daca raspund efectiv unor obiective de interes general, recunoscute de catre Uniune sau nevoii de protejare a drepturilor si libertatilor persoanei (art.52 par.1.). Dispozitiile Cartei, care contin principii, pot fi puse in aplicare prin acte legislative si executive adoptate de catre institutiile si organismele Uniunii, precum si prin acte ale statelor membre in aplicarea dreptului Uniunii, in exercitarea competentelor pe care le au in acest sens. Invocarea lor in fata instantei insa nu este admisa decat in scopul interpretarii si controlului legalitatii unor astfel de acte. De altfel, multe dintre drepturile prevazute de Carta fac deja obiectul unor regulamente si directive si care au instituit norme obligatorii in materie.

Carta Comunitatii privind drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor (1989)

- 96 -

La 9 decembrie 1989, 11 tari ale Comunitatii Europene (exceptie facand Marea Britanie, care a semnat-o, totusi, in 1998) au adoptat o declaratie, intitulata "Carta Comunitatii privind drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor". Ea nu a extins competentele Comunitatii, ideea de baza fiind aceea a formularii unui minim intangibil de drepturi sociale. Neprevazand un sistem de recursuri si sanctiuni, Carta este totusi un instrument menit sa faciliteze realizarea obiectivelor comunitare in cadrul Tratatului de la Roma. In preambulul declaratiei, facandu-se trimitere la art. 117 al Tratatului CEE, se reaminteste necesitatea promovarii unor conditii superioare de munca si viata ale lucratorilor, astfel incat sa fie posibila armonizarea lor, cu mentinerea progreselor obtinute. De asemenea, se arata ca realizarea pietei interne trebuie sa favorizeze apropierea conditiilor de viata si munca, ca si coeziunea economica si sociala in cadrul Comunitatii Europene. Se urmareste, in acelasi timp, sa se asigure, la niveluri adecvate, dezvoltarea drepturilor sociale ale lucratorilor din cadrul Uniunii. Ea stabileste, prin prevederile sale, principiile fundamentale pe care se bazeaza in prezent modelul european de drept al muncii si, pe un plan mai general, locul muncii in societate. Dupa adoptarea Cartei, Comisia Europeana a elaborat un program de actiune vizand dispozitiile din document ce urmeaza a fi implementate la nivel comunitar. In context, insa, s-a reiterat importanta aplicarii principiului subsidiaritatii, actiunea Uniunii intervenind atunci cand obiectivele urmarite pot fi realizate mai eficient la nivel comunitar decat la nivelul fiecarui stat membru in parte. Pentru anumite probleme care sunt de competenta statelor membre, dar care se pun in termeni similari in toate tarile, Comisia urmeaza sa adopte masuri neobligatorii in vederea incurajarii unirii eforturilor, in conditiile respectarii practicilor nationale. Continut Cat priveste continutul sau, Carta defineste drepturile sociale fundamentale ale cetatenilor Uniunii Europene, in special cele ale lucratorilor, atat salariati cat si independenti. In fapt, se confirma drepturi deja inscrise fie in Tratat (libera circulatie, dreptul la formare profesionala, egalitatea sexelor), fie in Carta sociala europeana sau in conventiile Organizatiei Internationale a Muncii. 1) Dreptul la libera circulatie (art. 1-3) 2) Dreptul la angajare si remunerare (art. 4-6) 3) Dreptul la ameliorarea conditiilor de viata si de munca (art. 7-9) 4) Dreptul la protectie sociala (art. 10) 5) Dreptul la libertatea de asociere si negociere colectiva (art. 11-14)

- 97 -

6) Dreptul la pregatirea profesionala (art. 15) 7) Dreptul la egalitatea de tratament intre barbati si femei (art. 16) 8) Dreptul la informatie, consultare si participare (art. 17-18) 9) Dreptul la protectia sanatatii si securitatea la locul de munca 10) Dreptul la protectia copiilor si adolescentilor (art. 20-23) 11) Dreptul persoanelor in varsta (art. 24-25) 12) Dreptul persoanelor handicapate (art. 26) (art. 19)

Punerea in aplicare a Cartei Realizarea prevederilor Cartei Comunitatii privind drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor depinde, in principal, de statele membre sau de institutiile lor care au atributii in domeniul social, ca si de partenerii sociali in masura in care incheie conventii colective atat la nivelul national, regional sau sectorial, cat si la nivelul unitatilor propriu-zise. Pe de alta parte, principiul subsidiaritatii permite Uniunii sa actioneze atunci cand obiectivele pot fi mai usor realizate la nivelul sau decat la cel al statelor membre. Totodata, Comisia redacteaza, anual, un raport privind aplicarea prevederilor Cartei de catre statele membre, ca si de catre Uniunea Europeana in ansamblul sau. Asa dupa cum am subliniat mai inainte, Carta comunitara nu are valoarea juridica a unui regulament, ea doar enunta drepturile fundamentale. In comparatie cu Carta Sociala Europeana a Consiliului European, Carta respectiva este considerata chiar "un regres" pe planul reglementarilor europene. Desigur pot fi date mai multe explicatii. Ea este rezultatul negocierilor, al unor compromisuri facute pe parcursul elaborarii, dar, in egala masura, ea reflecta, din plin, aplicarea principiului subsidiaritatii caci politica sociala revine, in cea mai mare masura, fiecarui stat membru.

- 98 -

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A FORTEI DE MUNCA Una dintre libertatile fundamentale ale dreptului comunitar o constituie libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca13. Libera circulatie a persoanelor urmareste, din punct de vedere economic, sa creeze, in primul rand, o piata unica a fortei de munca, iar din punct de vedere politic sa realizeze o mai mare coeziune a popoarelor ce compun Uniunea Europeana prin eliminarea barierelor privind migratia si promovarea unei "cetatenii comunitare". De asemenea, libera circulatie a fortei de munca trebuie sa permita tarilor care se confrunta cu un anumit nivel al somajului sa exporte din surplusul sau catre tarile in care se inregistreaza o penurie a mainii de lucru. Tratatele comunitare disting intre salariati (muncitori) si persoane precum liberprofesionistii, oamenii de afaceri, care includ atat persoanele fizice cat si cele juridice. Libera circulatie a muncitorilor, asupra careia vom concentra analiza noastra, este prezentata in Tratatul de la Roma, ce a instituit Comunitatea Economica Europeana, in articolele 48-4914, dupa dispozitiile referitoare la libera circulatie a marfurilor si in corelatie cu libera circulatie a serviciilor si capitalurilor. Libera circulatie a muncitorilor se defineste prin dreptul de a raspunde la oferte privind locuri de munca, de a se deplasa in acest scop pe teritoriul statelor membre, de a ramane pe teritoriul statelor membre pentru a desfasura o activitate, precum si de a ramane pe teritoriul unuia din acestea dupa ce o persoana a desfasurat o activitate (art.48 par.3). Deci, libera circulatie presupune de la inceput ca muncitorul care se deplaseaza raspunde unei oferte efectiv facute cu privire la un loc de munca. Nu este vorba, asadar, de dreptul de a pleca in mod liber pe teritoriul tarilor membre pentru a cauta un loc de munca.

13

Pentru o abordare mai detaliata a intregii problematici expuse in aceasta parte a lucrarii, vezi Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2005.
14

In versiunea sa consolidata, incluzand modificarile aduse de tratatele ulterioare, cum sunt Tratatul de la Maastricht sau Tratatul de la Amsterdam, numerotarea articolelor Tratatului de la Roma a fost schimbata. In cuprinsul acestei lucrari am optat, in scopul evitarii eventualelor confuzii, pentru trimiterea la numerotatia originala a diverselor norme prezentate.

- 99 -

Ca un corolar al acestei libertati, statelor membre li se cere sa aboleasca orice discriminare intre muncitori bazata pe nationalitate, cu privire la angajare, remunerare si celelalte conditii de munca si angajare (art.48, par.2). Totusi, o restrictie importanta este adusa de paragraful 3 al aceluiasi articol, prin care statele membre pot limita dreptul liberei circulatii pentru ratiuni de ordine publica, securitate publica, ca si pentru ratiuni de sanatate publica. Libera circulatie a muncitorilor reprezinta in fapt o concretizare in domeniul fortei de munca a principiului general cuprins in articolului 6 al Tratatului CEE conform caruia in domeniul aplicarii prezentului tratat, si fara a aduce prejudicii dispozitiilor particulare pe care acesta le prevede, este interzisa orice discriminare pe baza nationalitatii. Curtea de Justitie a marcat, la randul sau, importanta acestui principiu subliniind ca articolul 48 este direct aplicabil in sistemele juridice din fiecare stat membru facand inaplicabila orice dispozitie juridica nationala contrara ( Comisie c. Republica Franceza, cazul nr.167/73). Curtea a precizat, de asemenea, ca articolul 48 se aplica chiar daca munca este depusa in afara Comunitatii, atat timp cat relatia juridica de angajare este perfectata in cadrul Comunitatii. Cerintelor inscrise in Tratatul CEE le-a fost acordata mai multa consistenta prin intermediul unei bogate legislatii derivate. Este vorba de o serie de regulamente si directive , dintre care cele mai importante sunt: a) Directiva 68/36o privind drepturile de intrare si resedinta;
b) c)

Regulamentul nr.1612/68 privind accesul la conditiile de angajare;

Regulamentul nr. 1251/70 privind dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa angajarea in acel stat; Directiva 64/221 privind dreptul statelor membre de a deroga de la prevederile liberei circulatii pe motiv de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica.
d)

Directiva 2004/38 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 si de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,90/365/CEE si 93/96/CEE.
e)

- 100 -

A. DOMENIU DE APLICARE Drepturile acordate de articolul 48 al Tratatului C.E.E. si de legislatia derivata emisa in aplicarea sa privesc muncitorii si familiile lor. In principiu, numai lucratorii din statele membre au libertatea de a circula in cadrul Comunitatii, dar fiecare stat membru stabileste, conform propriei legislatii, cine ii sunt cetatenii, ca si modalitatile de pierdere si dobandire a cetateniei. Referitor la circulatia persoanelor din tarile terte, trebuie subliniat ca tarile Uniunii Europene nu au conturata inca o politica comuna. Ultimele restrictii existente in spatiul comunitar in domeniul deplasarii si conditiilor de angajare ale lucratorilor au fost ridicate prin Regulamentul Nr. 1612/68 si Directiva 68/36o. S-a raspuns prin aceasta reglementare obiectivelor fixate prin Tratatul de la Roma, concretizandu-se realizarea integrala a liberei circulatii si precizandu-se in acelasi timp mecanismele si procedurile de punere in contact si compensare rapida si eficace a ofertelor si cererilor de locuri de munca pe teritoriul statelor membre. In acelasi timp, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in mai multe randuri asupra prevederilor ce au instituit libertatea de miscare a fortei de munca. Astfel, a reiesit ca legislatia comunitara vizeaza "lucratorii" in sensul dreptului comunitar si nu al dreptului national. In cazul Lawrie-Blum (Nr.66/85), Curtea de Justitie a stabilit ca pentru un muncitor "caracteristica esentiala" este ca, in timpul unei anumite perioade de timp, el presteaza servicii pentru si sub conducerea altuia in schimbul unei remuneratii. Termenul "lucrator" cuprinde persoanele angajate in tara gazda, cele care se afla in cautarea unui loc de munca, somerii apti de munca si care anterior au fost angajati (cazul Hoekstra, Nr.75/63), persoanele incapabile de munca datorita bolii sau accidentarii suferite in timpul angajarii in tara gazda (art.7(l), Directiva 68/36o), persoanele care au atins varsta normala de pensionare in timpul desfasurarii activitatii in tara gazda. Asadar, se acorda o semnificatie mai larga notiunii de lucrator salariat. Lucrator, in intelesul dreptului comunitar, este si cel care presteaza doar o activitate ocazionala sau cu timp partial. E suficient ca activitatea sa fie efectiva, sa nu fie pur si simplu una benevola (cazul Levin Nr.53/81). De asemenea, pentru acordarea statutului de lucrator, munca prestata trebuie sa indeplineasca sau sa derive dintr-un scop economic (cazul Bettray Nr. 344/87). Mult mediatizata la timpul sau a fost cauza adusa cu succes in fata Curtii de fotbalistul belgian Jean-Marc Bosman. Acesta a sustinut ca asa zisa clauza a nationalitatii, existenta in fotbalul profesionist contravine art. 48 al Tratatulul C.E.E., deoarece limita libertatea de miscare a lucratorilor in interiorul Uniunii .

- 101 -

Mai mult, Avocatul General al Curtii a apreciat ca obligatia clubului care preia un jucator de a plati o prima de transfer pentru acesta restrange si ea libertatea de miscare a jucatorilor. Ambele aspecte contravin, totodata, articolelor 85 si 86 ale Tratatului, care interzic abuzurile de pozitie dominanta si practicile concertate pentru limitarea concurentei. Ceea ce Curtea a stabilit prin jurisprudenta sa este faptul ca libera circulatie a fortei de munca stabilita prin articolul 48 nu este menita numai sa realizeze o piata unica in beneficiul economiei statelor, dar ea are scopul de a acorda dreptul lucratorilor de a-si ridica standardul de viata prin orice mijloace, chiar daca acesta nu este suficient pentru atingerea nivelului minim de subzistenta intr-un stat anume. Faptul ca lucratorul are mijloace aditionale, cum sunt sprijinul familiei sau proprietatile private pentru a-si suplimenta veniturile nu afecteaza statutul sau de lucrator protejat in cadrul Comunitatii (Cazul Levin, nr.53/81). Preluand generoasele interpretari jurisprudentiale anterioare, Directiva 2004/38 prevede, la art. 7 alin.(3) ca un cetatean care nu mai este lucrator sau persoana care exercita o activitate independenta isi mentine statutul de lucrator sau persoana care exercita o activitate independenta in urmatoarele conditii: a) se afla in incapacitate temporara de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident; b) este inregistrat(a) in mod corespunzator ca fiind in somaj involuntar, dupa ce a fost angajat(a) pe o perioada de peste un an, si s-a inregistrat ca persoana care cauta de lucru la oficiul de plasare a fortelor de munca competent; c) este inregistrat(a) in mod corespunzator ca fiind in somaj involuntar, dupa ce a indeplinit un contract de munca pe termen limitat, cu durata sub un an, sau dupa ce a devenit somer(a) in mod involuntar in timpul primelor douasprezece luni si s-a inregistrat ca persoana care cauta de lucru la oficiul de plasare a fortelor de munca relevant. In acest caz, statutul de lucrator se mentine pentru o perioada de cel putin sase luni; d) incepe un stagiu de formare profesionala. Cu exceptia cazului in care se afla in somaj involuntar, mentinerea statutului de lucrator presupune ca pregatirea sa aiba legatura cu activitatea profesionala anterioara. Membrilor familiei lucratorului care se deplaseaza li se asigura, de asemenea, dreptul de intrare si sedere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Familia este definita in acest context, ca fiind compusa din sotia (ul) lucratorului(ei) si descendentii lor directi care au varsta sub 21 de ani sau care se afla in intretinerea lor, precum si rudele directe intretinute in linie ascendenta ale lucratorului si ale sotiei (lui).

- 102 -

Directiva 2004/38 a inclus in definitia membrului de familie si partenerul cu care cetateanul Uniunii a contractat un parteneriat inregistrat, pe baza legislatiei unui stat membru, daca legislatia statului membru gazda trateaza parteneriatele inregistrate drept echivalente ale casatoriei si inconformitate cu conditiile prevazute in legislatia relevanta a statului membru gazda.

B. CONTINUTUL MATERIAL 1. Dreptul de intrare si de sedere Directiva 68/360, a suprimat restrictiile privind deplasarea si rezidenta cetatenilor din Uniunea Europeana si ale membrilor familiilor acestora (art.1). Astfel, ea a asigurat lucratorului migrant dreptul : a) de a parasi statul de resedinta pentru a desfasura o activitate ca persoana angajata intr-un alt stat membru (art.2); b) de a intra pe teritoriul altui stat membru pe baza doar a unei carti de identitate sau pasaport (art.3(1)). Vizele de intrare (sau echivalentul lor) nu au mai fost solicitate, cu exceptia membrilor de familie care nu sunt cetateni ai unui stat membru. Acestor state li s-a cerut sa acorde facilitati pentru obtinerea vizelor necesare (art.3(2)). c) de a obtine un permis de rezidenta, pe baza: c -documentului cu care a intrat in teritoriu d -confirmarii angajarii de la angajator sau a unui certificat de angajare (art.3(3) lit.a si b). Prin Directiva 2004/38 s-a dorit sa se codifice si sa se revizuiasca instrumentele comunitare existente care trateaza in mod separat salariatii, persoanele care exercita o activitate independenta, precum si studentii si alte persoane inactive in scopul simplificarii si intaririi dreptului la libera circulatie si sedere 15 pentru toti cetatenii Uniunii. Ca atare, Directiva 68/360 a fost abrogata de la 30 aprilie 2006, urmand ca sediul materiei sa fie Directiva 2004/38. Acest din urma act comunitar retine ca si cel pe care-l inlocuieste dreptul de intrare pe teritoriul unui stat membru pe baza unei carti de identitate valabile sau a unui pasaport valabil, precum si necesitatea de a nu se impune cetatenilor Uniunii nici o viza de intrare sau formalitate echivalenta (art.5(1)).
15

Regulamentul nr. 883/2004 a clarificat si terminologic termenii de rezidenta si cel de sedere. Astfel, rezidenta inseamna locul in care locuieste de obicei o anumita persoana, pe cand sedere inseamna rezidenta temporara (Preambul alin. j) si k)).

- 103 -

Spre deosebire de actul comunitar anterior, Directiva 2004/38 retine nu numai dreptul de intrare, ci si dreptul de iesire pe care-l toti cetatenii Uniunii de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a calatori in alt stat membru (art.4(1)). Membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru li se cere numai sa posede o viza de intrare in conformitate cu Regulamentul CE nr. 539/2001, care enumera tarile ale caror resortisanti trebuie sa posede vize, atunci cand traverseaza frontierele externe ale statelor membre, precum si cele ale caror resortisanti sunt scutiti de aceasta cerinta, sau, daca este cazul, cu legislatia nationala. In scopul facilitarii liberei circulatii a membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, cei care au obtinut deja un permis de rezidenta ar trebui sa fie scutiti de necesitatea de a obtine o viza de intrare in sensul Regulamentului CE nr. 539/2001. Cetatenii Uniunii beneficiaza de dreptul de sedere in statul membru gazda pentru o perioada de cel mult trei luni, fara a face obiectul nici unei conditii sau formalitati, alta decat cerinta de a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, fara a se aduce atingere unui tratament mai favorabil aplicabil persoanelor care cauta de lucru, conform Curtii de Justitie (art.6). In schimb, dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de trei luni se acorda, conform art. 7alin. (1) al Directivei 2004/38, daca cetatenii Uniunii care-l valorifica : a) b) sunt salariati sau exercita o activitate independenta in statul membru gazda ; au suficiente resurse pentru ei si pentru membrii familiilor lor, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere si poseda o asigurare medicala cuprinzatoare, valabila in statul membru gazda ; sunt inscrisi intr-o institutie privata sau publica, acreditata sau finantata de catre statul membru gazda pe baza legislatiei sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesionala; si - poseda o asigurare cuprinzatoare in statul membru gazda si asigura autoritatea nationala competenta, printr-o declaratie sau o alta procedura echivalenta la propria alegere, ca poseda suficiente resurse pentru ei insisi si pentru membrii de familie, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere ; sau d) sunt membri de familie care insotesc ori se alatura unui cetatean al Uniunii care indeplinsete conditiile mentionate la lit.(a), (b) sau (c).

c)

- 104 -

Directiva 2004/38 nu mai retine necesitatea eliberarii permiselor de rezidenta. In schimb, art. 8 acorda acorda posibilitatea statelor membre gazda sa ceara cetatenilor Uniunii sa se inregistreze la autoritatile competente atunci cand perioadele de sedere depasesc trei luni. Termenul pentru inregistrare este de cel putin trei luni de la data sosirii. Se elibereaza imediat un certificat de inregistrare, care contine numele si adresa persoanei inregistrate, precum si data inregistrarii. Nerespectarea cerintei de inregistrare de catre persoana respectiva o poate face pe aceasta pasibila de sanctiuni proportionale si discriminatorii. Pentru eliberarea unui certificat de inregistrare, pot fi solicitate in mod limitativ o serie de documente mentionate la alin.(3) al art. 8. Documentele doveditoare cerute de autoritatile competente pentru eliberarea unui certificat de inregistrare sau a unui permis de sedere sunt specificate pentru a se evita ca practicile administrative sau interpretarile divergente sa constituie un obstacol disproportionat in calea exercitarii dreptului de sedere de catre cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora. In acest sens: - cetatenii Uniunii carora li se aplica art. 7 alin.(1) lit.(a) trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, o confirmare de angajare din partea angajatorului sau un certificat de angajare, ori o dovada ca sunt persoane care exercita o activitate independenta; - cetatenii Uniunii carora li se aplica art. 7 alin.(1) lit.(b) trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil si sa furnizeze dovezi ca satisfac conditiile prevazute in directiva; - cetatenii Uniunii carora li se aplica art. 7 alin.(1) lit.(c) trebuie sa prezinte o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil, sa furnizeze dovezi privind inscrierea lor intr-o institutie acreditata si faptul ca poseda o asigurare medicala cuprinzatoare, precum si declaratia sau procedura echivalenta mentionata la art. 7 alin.(1) lit.(c). Statele membre nu pot cere ca aceasta declaratie sa precizeze valoarea resurselor. Dat fiind ca notiunea de resurse suficiente este natura sa genereze o serie de ambiguitati si neclaritati, se prevede ca statele membre nu pot stabili valoarea acestora, ci trebuie sa ia in considerare situatia personala a persoanei in cauza. In orice caz, aceasta valoare nu poate fi mai mare decat pragul sub care resortisantii din statul membru gazda pot beneficia de asistenta sociala, sau, daca acest criteriu nu este aplicabil, mai mare decat pensia minima de asigurari sociale platita de catre statul membru gazda. De asemenea, alin.(5) al art. 8 enumera documentele care pot fi cerute membrilor de familie ai cetatenilor Uniunii, care sunt ei insisi cetateni ai Uniunii, in vederea eliberarii certificatului de inregistrare.

- 105 -

Dreptul de sedere al membrilor de familie ai unui cetatean al Uniunii care nu sunt resortisanti ai unui stat membru se confirma, in conditiile art. 10 al Directivei 2004/38, prin eliberarea unui document intitulat Permis de sedere de membru de familie pentru un cetatean al Uniunii. Acest permis de sedere, care are natura juridica a permiselor de rezidenta ce se acordau in temeiul Directivei 68/360, este valabil timp de cinci ani de la data eliberarii sau pe perioada prevazuta de sedere a cetateanului Uniunii, daca aceasta perioada este mai mica de cinci ani (art.11). Valabilitatea permisului de sedere nu este afectata de absente temporare care nu depasesc sase luni pe an sau de absente de durata mai mare datorata serviciului militar obligatoriu, sau de o absenta de maximum douasprezece luni consecutive determinata de motive importante, precum sarcina si nasterea, boli grave, studiu sau formare profesionala, sau mutare in interes de serviciu in alt stat membru sau intr-o tara terta. Decesul sau plecarea cetateanului Uniunii din statul membru gazda nu afecteaza dreptul de sedere al membrilor sai de familie care sunt resortisanti ai unui stat membru. Cat privesc membrii de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, acestia nu-si pierd dreptul de sedere in cazul decesului capului familiei, cu conditia sa fi avut resedinta in statul membru gazda in calitate de membri de familie timp de cel putin un an inainte de decesul cetateanului Uniunii (art. 12). Totusi, inainte de a dobandi dreptul de sedere permanenta, dreptul de sedere al persoanelor interesate ramane supus obligatiei ca acestia sa poata dovedi ca sunt salariati sau persoane care exercita o activitate independenta sau ca au suficiente resurse pentru ei insisi si pentru membrii familiilor lor, astfel incat sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda in timpul perioadei de sedere si ca poseda o asigurare medicala cuprinzatoare. Acesti membri de familie isi mentin dreptul de sedere exclusiv pe baza personala. De asemenea, plecarea cetateanului Uniunii din statul membru gazda sau decesul sau nu atrage dupa sine dupa pierderea dreptul de sedere pentru copiii sai sau pentru parintele care are custodia acestor copii, indiferent de nationalitate, in cazul in care copiii isi au resedinta in statul membru gazda si sunt inscrisi intr-o institutie de invatamant pentru a studia acolo, pana la terminarea studiilor. Divortul, anularea casatoriei cetateanului sau incetarea parteneriatului sau inregistrat nu afecteaza dreptul de sedere al membrilor familiei sale, care sunt resortisanti ai unui stat membru (art. 13). Cat privesc membrii familiei unui cetatean al Uniunii care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, acestia nu-si pierd dreptul de sedere in cazul divortului, anularii casatoriei cetateanului sau incetarii parteneriatului sau inregistrat in conditiile prevazute al alin. 2 al art. 13, printre care aceea ca durata casatoriei sau a

- 106 -

parteneriatului inregistrat sa fi fost de cel putin trei ani, ori sotul sau partenerul care nu este resortisant al unui stat membru sa aiba custodia copiilor cetateanului Uniunii. Dreptul de sedere de care se bucura cetatenii Uniunii Europene si membrii familiilor lor subzista atat timp cat acestia nu devin o povara exagerata pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda. Totusi, preluand idei din jursiprudenta anterioara a Curtii de Justitie, Directiva 2004/38 subliniaza, la art. 14 alin.4, ca o masura de expulzare nu trebuie sa fie consecinta automata a faptului ca cetateanul Uniunii sau membrii familiei sale au recurs la sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda. In orice caz, o masura de expulzare nu poate fi in nici un caz adoptata impotriva unor cetateni ai Uniunii Europene sau membrilor de familie ai acestora (cu exceptia situatiilor in care restrictionarea dreptului de sedere se face pe temeiul ordinii publice, sigurantei publice sau sanatatii publice) daca (conform art. 14 alin.4): a) cetatenii Uniunii sunt salariati sau persoane care exercita activitati independente, sau b) cetatenii Uniunii au intrat pe teritoriul statului membru gazda pentru a cauta de lucru. In acest caz, cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora nu pot fi expulzati, atat timp cat cetatenii Uniunii pot furniza dovezi ca sunt in continuare in cautare de lucru si ca au o sansa reala de a fi angajati. In plus, expirarea cartii de identitate sau a pasaportului pe baza caruia persoana in cauza a intrat in statul membru gazda si i s-a eliberat un certificat de inregistrare sau un permis de sedere nu constituie un motiv de expulzare din statul membru gazda (art. 16 alin.2 2. Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament Dreptul de a raspunde la oferte de munca efectiv facute este consacrat de Regulamentul Nr.16l2/68. Dupa adoptarea acestui act normativ, in toate tarile Comunitatii Europene regimul angajarii are doua caracteristici : in primul rand, recrutarea prin grija serviciului public este de acum facultativa. Orice cetatean al unui stat membru si orice angajator ce exercita vreo activitate pe teritoriul unui stat membru pot sa-si schimbe cererile si ofertele lor de munca, sa incheie contracte de munca si sa le puna in executare conform legilor in vigoare si fara discriminare; in al doilea rand, pentru a obtine eliberarea unui permis de rezidenta, salariatul va aduce dovada ca el este beneficiarul unui contract de munca printr-o declaratie de angajare sau un certificat de munca furnizat de angajator.

- 107 -

Acesta este regimul liberului acces la angajare. Astfel, s-a putut afirma ca Regulamentul Nr. 1612/68 a consacrat existenta unei veritabile piete europene a muncii, acordandu-se prioritate lucratorilor comunitari in detrimentul celor proveniti din terte tari. Pentru a se mari eficacitatea sa, mecanismul instituit prin Regulamentul nr, 1612/68 a fost perfectionat prin Regulamentul Nr. 2434/92 din 27 iulie 1992 . Astfel, articolul 15 al Regulamentului 1612/68, astfel cum a fost reformulat de Regulamentul 2434/92, obliga serviciile specializate din fiecare stat membru sa trimita in mod periodic serviciilor specializate din celelalte state membre, precum si Biroului european de coordonare16 informatii privind: a) ofertele de locuri de munca susceptibile sa fie ocupate de resortisantii altor state membre; b) ofertele de locuri de munca adresate statelor membre; c) cererile de locuri de munca depuse de persoanele ce au declarat in mod formal ca doresc sa lucreze in alt stat membru; d) informatii, pe regiuni si ramuri de activitate, privind solicitantii de locuri de munca ce s-au declarat in mod efectiv dispusi sa ocupe un loc de munca in alta tara. De asemenea, articolul 16 in redactarea Regulamentului nr. 2434/92 impune ca orice oferta de locuri de munca adresata serviciilor de ocupare ale unui stat membru sa fie comunicata si analizata de serviciile de ocupare competente ale statelor membre in cauza. Discriminarile de orice fel trebuie sa fie inlaturate, indiferent de sursa acestora: reglementari legale sau clauze ale contractelor colective sau individuale. Curtea de justitie a accentuat asupra acestei idei atunci cand s-a pronuntat asupra Regulamentului Uniunii Cicliste Internationale, si anume asupra dispozitiilor referitoare la compunerea echipelor de sportivi. Ea a reiterat, cu acest prilej, ca interdictia discriminarilor bazate pe cetatenie "se impune nu numai actiunii autoritatilor publice, ci si, in aceeasi masura, reglementarilor de alta natura ce vizeaza sa reglementeze, intr-o maniera colectiva, munca salariata"(cazul Walrave si Koch nr.36/74). Datorita importantei deosebite pe care o are Regulamentul 16l2/68 pentru dreptul comunitar al muncii, vom trece in revista, in continuare, principalele sale prevederi.
16

Conform Deciziei Comisiei 2003/8/CE, Biroul european de coordonare ( redenumit Biroul de coordonare EURES ) supervizeaza respectarea dispozitiilor partii a II din Regulamentul nr. 1612/68 si ajuta reteaua europeana de servicii de ocupare EURES sa-si indeplineasca activitatile. Vezi si Infra, p.

- 108 -

Titlul I (art.1-6) instituie libertatea in procesul angajarii. Astfel, orice cetatean al unui stat membru are dreptul sa desfasoare o activitate, ca persoana angajata, pe teritoriul unui alt stat membru, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat (art.1). Un stat membru nu poate discrimina, in mod deschis sau voalat, pe cetatenii altui stat membru prin limitarea cererilor si ofertelor de angajare (art.3(1)) sau prin stabilirea unor proceduri speciale de recrutare sau prin impiedicarea prin orice alte mijloace a recrutarii lucratorilor nerezidenti (art.3(2)). De asemenea, nu trebuiesc impuse restrictii prin numar sau procentaj cetatenilor straini ce urmeaza a fi angajati, in nici o activitate si in nici un domeniu (art.4). Statele membre trebuie, totodata, sa ofere solicitantilor straini aceeasi asistenta in cautarea locurilor de munca pe care o acorda cetatenilor proprii (art.5). Unele state pot, totusi, sa permita impunerea unor conditii nerezidentilor legate de cunostintele lingvistice cerute de natura postului ce urmeaza a fi ocupat (art.3(l)). Titlul II al Regulamentului Nr. 16l2/68 (art.7-9) contine dispozitii privind angajarea si egalitatea de tratament. Acestea se refera la : a) Conditiile de munca Conform art.7(1), "un lucrator care are cetatenia unui stat membru nu poate, pe teritoriul altui stat membru, sa fie tratat in mod diferit fata de lucratorii acelui stat pe temeiul cetateniei cu privire la oricare din conditiile de munca, si in special in ceea ce priveste remuneratia, concedierea, ca si in situatiile in care ar fi somer, reinstalat sau reangajat". Acest articol acopera toate formele de discriminare, directa sau indirecta. b) Avantajele sociale si in legatura cu taxele Articolul 7(2) acorda lucratorului migrant aceleasi avantaje sociale si in domeniul taxelor ca si acelea ale lucratorilor nationali. Termenul "avantaje sociale" a fost interpretat de Curtea de Justitie a Comunitatii in cel mai larg sens, acoperind si drepturi care nu erau direct legate de contractul de angajare (cazul Fiorini Nr.32/75). c) Accesul in scolile de pregatire profesionala sau in casele de pensionari Se acorda (art.7(3) lucratorilor migranti accesul, in aceleasi conditii cu ale lucratorilor autohtoni, in scolile de pregatire profesionala sau in casele de pensionari. d) Drepturi sindicale; drepturi de reprezentare si management Conform art.8, un lucrator migrant are dreptul la tratament egal in ceea ce priveste apartenenta la sindicate si exercitiul drepturilor derivand din aceasta. El poate fi exclus de la "conducerea organismelor guvernate de dreptul public si de la posesia

- 109 -

unui oficiu guvernat de dreptul public", dar el poate fi ales in organismele reprezentative ale lucratorilor existente in astfel de intreprinderi. e) Locuinte Un lucrator imigrant se bucura de toate drepturile si beneficiile acordate lucratorilor nationali in domeniul locuintelor, incluzand proprietatea locuintei necesare (art.9). Prin dispozitiile incluse in Titlul II al Regulamentului 1612/68 si care se adauga celor din Tratatul CEE (art.7,48,52 si 59), se desfiinteaza orice discriminare bazata pe cetatenie intre lucratorii statelor membre. Principiul fundamental al nediscriminarii se adauga, deci, celui al libertatii de circulatie. Prin el se explica, de fapt, intinderea regulii liberului acces la angajare. Nediscriminarea, egalitatea completa a cetatenilor Uniunii, a facut obiectul unei bogate activitati de interpretare a Curtii de Justitie. Astfel, ea priveste o activitate profesionala oarecare. Ea se aplica tuturor celor care doresc sa exercite in Uniune o activitate salariata, prestari servicii sau sa se stabileasca din ratiuni profesionale. De asemenea, nediscriminarea priveste atat pe cetatenii unui stat membru cat si pe straini. Daca un cetatean al unui stat a obtinut o diploma intr-un alt stat al Uniunii si revine in tara sa de origine, lui nu i se poate opune o reglementare nationala care n-ar fi opozabila unui locuitor al unei alte tari a Uniunii. Este necesara, in mod evident, o armonizare a valorii si nivelului diplomelor. In sfarsit, jurisprudenta a atentionat asupra cauzelor indirecte de discriminare, care pot fi disimulate de alte conditii tinand, de exemplu, de resedinta (cazul R.Italiana c.Comisie Nr.13/83). De aceea, s-a aratat necesitatea indepartarii oricaror dispozitii, chiar nebazate pe cetatenie, care au ca efect (principal sau exclusiv) indepartarea cetatenilor altor state membre. Titlul III al Regulamentului Nr. 1612/68 (art.10-12) contine dispozitii privind membrii de familie ai lucratorului migrant. Pe langa cele amintite mai inainte, mai putem retine pe cele referitoare la: a) Rezidenta Membrii familiei unui lucrator au dreptul sa se instaleze ei insisi cu lucratorul migrant (care trebuie sa fie un cetatean al Uniunii), indiferent de cetatenia lor (art.10 (1)). Statelor membre li se cere sa faciliteze admiterea oricarui membru de familie daca "el este dependent de lucrator (...) sau traieste sub acelasi acoperis in tara de unde vine" (art.10(2)).

- 110 -

In scopul ca familia sa se poata instala cu lucratorul, acesta trebuie sa aiba la dispozitie locuinta considerata ca normala pentru lucratorii nationali in regiunea in care el este angajat (art.10 (3)). b) Angajare Conform art.11, sotia(ul) lucratorului migrant si copiii sub 21 de ani sau aflati in intretinere au dreptul sa desfasoare orice activitate ca persoana angajata pe intreg teritoriul statului respectiv, chiar daca ei nu sunt cetatenii nici unui alt stat membru. c) Accesul copiilor la cursurile de pregatire profesionala si ucenicie Copiii unui cetatean al unui stat membru care este sau a fost angajat pe teritoriul altui stat membru vor fi admisi in invatamantul general, la cursurile de ucenicie si profesionale in aceleasi conditii cu cele ale cetatenilor acelui stat, daca copiii respectivi isi au rezidenta pe teritoriul sau (art.12). In interpretarea acestui articol, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a decis ca un copil al lucratorului migrant are dreptul la un tratament national cu privire la toate formele invatamantului de stat, chiar daca parintele lucrator a fost pensionat sau a decedat in acel stat (cazul Comisie c. Belgia, Nr. 42/87). Curtea a mers chiar mai departe in cazul Moritz (Nr.390/87). Avand in vedere necesitatea unei continuitati in educatia copiilor, nu se va considera ca se pierde statutul de "copil din familie" ce beneficiaza de prevederile Regulamentului 1612/68 doar pentru faptul ca familia sa s-a reintors in statul de origine. Totusi, trebuie retinut, in general, asa cum a decis si Curtea de Justitie (cazul Lebon Nr. 316/85), ca membrii familiei unui lucrator sunt numai indirect beneficiari ai dreptului la tratament egal acordat lucratorului conform art.7(2) al Regulamentului 1612/68. Avantajele sociale pot fi acordate membrilor de familie conform acestui articol doar ca avantaje ale lucratorului. Aceasta este o distinctie de finete, dar una destul de importanta17. Tot pe baza interpretarii oferite de Curtea de Justitie, a fost asigurata libera circulatie a studentilor in spatiul comunitar ( cazurile Gravier nr.293/83, Forcheri nr.15/82, Blaizot nr.24/86 s.a.).

3. Dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa desfasurarea unei activitati salariate in acel stat Cetatenii Uniunii pot fi in anumite perioade neangajati. Pot fi, de aceea, privati de dreptul de a se deplasa si de a rezida in tarile ce constituie Uniunea ?
17

J. Steiner, Textbook on EEC Law, Blackstone Press Limited, London, 1991., p.140.

- 111 -

Articolul 48 (3) (d) al Tratatului CEE recunoaste dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat dupa ce un lucrator a fost angajat in acesta. Regulamentul Nr. 1251/70 a detaliat continutul acestui drept. In cuprinsul acesteia se prevede dreptul lucratorului si al familiei sale de a ramane permanent in statul in care el a lucrat in cazul pensionarii, incapacitatii sau, pentru familie, al mortii lucratorului. Sunt incluse, de asemenea, dispozitii speciale pentru lucratorul "frontalier", adica acela care traieste intr-un stat si lucreaza in altul adiacent. Membrii familiei lucratorului vor avea dreptul sa rezideze in mod permanent atunci cand sunt indeplinite o serie de conditii Directiva 2004/38 cuprinde si ea in cadrul Capitolului IV dispozitii referitoare la dreptul de sedere permanenta. Regula generala pe care ea o introduce pentru cetatenii Uniunii Europene si membrii familiilor lor este aceea conform careia cetatenii Uniunii care si-au avut resedinta legala in statul membru gazda pe o perioada neintrerupta de cinci ani au dreptul de sedere permanenta in statul respectiv (art. 16 alin.1). Dispozitia amintita se aplica si in cazul membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru si care si-au avut resedinta legala impreuna cu cetateanul Uniunii in statul membru gazda, pe o perioada neintrerupta de cinci ani. Continuitatea sederii nu este afectata de absente temporare care nu depasesc un total de sase luni pe an sau de absente de durata mai lunga datorate serviciului militar obligatoriu ori de o absenta de maxim douasprezece luni consecutive determinata de motive importante, precum sarcina sau nasterea, boli grave, studiu sau formare profesionala, sau mutare in interes de serviciu in alt stat membru sau intr-o tara terta . Odata dobandit, dreptul de sedere permanenta se pierde numai in cazul unei absente din statul membru gazda pe o perioada care depaseste doi ani consecutivi (art. 16 alin.3 si 4). Reformuland intr-un sens mai larg dispozitiile din Regulamentul nr, 1251/70 (prin enumerarea si a persoanelor care exercita o activitate independenta), art. 17 al Directivei 2004/38 prevede ca dreptul de sedere permanenta in statul membru gazda se acorda inaintea incheierii unei perioade neintrerupte de cinci ani de sedere daca: a) salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta, in momentul in care inceteaza sa lucreze, au implinit varsta prevazuta de legislatia statului membru respectiv pentru pensia pentru limita de varsta sau lucratorii care inceteaza sa exercite o munca salariata pentru a se pensiona inainte de limita de varsta, cu conditia sa fi lucrat in statul membru respectiv cel putin in cele douasprezece luni precedente si sa-si fi avut resedinta acolo pe o perioada neintrerupta mai mare de trei ani. b) Salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta si au avut resedinta in statul membru gazda timp de cel putin doi ani si au incetat lucrul din cauza unei incapacitati permanente de munca. Daca aceasta

- 112 -

incapacitate este rezultatul unui accident de munca sau al unei boli profesionale, care indreptateste persoana respectiva la o indemnizatie platita integral sau partial de o institutie a statului membru gazda, nu se impune nici o conditie privind durata sederii. Conditiile privind durata sederii si a activitatii prevazute la lit.a) si b) nu se aplica daca lucratorul sau persoana care exercita o activitate independenta are un sot/sotie sau un partener care este resortisant al satului mebru gazda sau si-a pierdut nationalitatea statului membru respectiv prin casatoria cu lucratorul sau persoana care exercita o activitate independenta. c) Salariatii sau persoanele care exercita o activitate independenta si care, dupa trei ani de munca si sedere neintrerupta in statul membru gazda, lucreaza ca angajati sau persoane care exercita o activitate independenta in alt stat membru, dar isi pastreaza resedinta in statul membru gazda in care se intorc de obicei in fiecare zi sau cel putin o data pe saptamana. In mod extensiv, perioadele de somaj involuntar, inregistrate corespunzator la oficiul de plasare a fortelor de munca competent, perioadele in care persoana nu a lucrat din motive independente de vointa sa, precum si absentele de la lucru si incetarea lucrului datorita unei boli sau accident se considera perioade de munca. Indiferent de nationalitate, membrii de familie ai unui salariat sau ai unei persoane care exercita o activitate independenta care locuiesc impreuna cu acesta pe teritoriul statului membru gazda au dreptul de sedere permanenta in statul membru respectiv, daca lucratorul salariat sau persoana care exercita o activitate independenta a dobandit dreptul de sedere permanenta in statul membru respectiv. Totodata, membrii familiei unui cetatean al Uniunii care au dreptul de sedere sau dreptul de sedere permanenta intr-un stat membru sunt indreptatiti sa se angajeze sau sa exercite o activitate independenta in statul respectiv (art. 23). In mod similar art. 3 al Regulamentului nr. 1251/70, si in aceleasi conditii enumerate in acesta, alin. 4 al art. 17 al Directivei 2004/38 prevede acordarea dreptului de sedere permanenta membrilor familiilor salariatilor sau persoanelor care exercita o activitate independenta si care decedeaza in timpul perioadei de activitate, dar inainte de a dobandi statutul de rezident permanent in statul membru gazda. Astfel, membrii familiei dobandesc dreptul de sedere permanenta in statul respectiv, daca: a. in momentul decesului, salariatul sau persoana care a exercitat o activitate independenta isi avusese resedinta pe teritoriul statului membru respectiv timp de doi ani neintrerupti, sau b. decesul a fost urmarea unui accident de munca sau a unei boli profesionale, sau

- 113 -

c. sotul/sotia care a supravietuit si-a pierdut nationalitatea statului membru respectiv prin casatoria cu salariatul sau persoana care a exercitat o activitate independenta. Din punct de vedere administrativ, statele membre urmeaza sa elibereze, la cerere, cetatenilor Uniunii indreptatiti la sedere permanenta un document care sa ateste sederea permanenta. In schimb, pentru membrii de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, dar sunt indreptatiti la sedere permanenta, se elibereaza un permis de sedere permanenta, care se reinnoieste automat la fiecare zece ani (art. 20). Toti cei care in temeiul Directivei 2004/38 isi au resedinta pe teritoriul unui stat membru gazda beneficiaza de tratament egal cu cel al resortisantilor statului respectiv. Totusi, nu exista obligatia statului gazda de a acorda dreptul la asistenta sociala in timpul primelor trei luni de sedere si nici nu este obligat ca, inainte de dobandirea dreptului de sedere permanenta, sa acorde ajutoare pentru studii, inclusiv pentru formare profesionala, constand in burse studentesti sau credite studentesti unor persoane altele decat lucratorii, persoanele care exercita o activitate independenta, persoanele care isi mentin acest statut si membrii familiilor acestora (art.24). Astfel reglementat dreptul de sedere permanenta, acesta are menirea de a intari sentimentul cetateniei in cadrul Uniunii Europene si este perceput ca un element cheie in promovarea coeziunii sociale, care reprinzinta, de altfel, unul dintre obiectivele fundamentale ale Uniunii. Directiva 2004/38 nu prevede in mod explicit abrogarea Regulamentului nr. 1251/70. Ca atare, prevederile celor doua acte comunitare urmeaza a fi avute in vedere in mod corelativ. 4. Angajarea in administratia publica Conform art. 48(4) al Tratatului CEE, statele membre pot refuza sau restrange accesul la locurile de munca din domeniul administratiei publice pe temeiul cetateniei lucratorului. Datorita gradului mare de generalitate al acestei prevederi, Curtea de Justitie a fost nevoita sa se pronunte in mai multe randuri asupra sa. Astfel, in cazul Sotgiu (Nr.152/73) s-a aratat ca exceptia prevazuta in art. 48 (4) nu se aplica tuturor locurilor de munca din administratia publica. Ea se aplica numai anumitor activitati, aflate in legatura cu exercitiul autoritatii de stat. In viziunea Curtii, activitatile respective trebuie sa implice in mod necesar participarea la exercitiul drepturilor conferite de dreptul public si sa se refere la activitati ce vizeaza salvgardarea intereselor generale ale statului. Mai mult, exceptia se aplica numai conditiilor privind accesul in domeniul respectiv. Ea nu permite existenta unor conditii

- 114 -

discriminatorii in angajare o data ce lucratorului i s-a acceptat accesul la locul de munca respectiv. Clarificari in interpretarea textului amintit au fost aduse cu ocazia dezbaterilor prilejuite de cazul Comisie c. Belgia (Nr.149/79). Conceptul de administratie publica este, conform Curtii de Justitie, un concept comunitar. El se aplica numai exercitiului autoritatii oficiale si are in vedere numai lucratorii si functiile care urmaresc apararea intereselor generale ale statului. In aplicarea acestui criteriu, derogarea prevazuta de art.48(4) va fi de uz limitat aplicandu-se, deci, posturilor care solicita din partea persoanelor care le ocupa o loialitate speciala catre stat, cum sunt functiile judecatoresti, esaloanele superioare ale administratiei de stat, fortele armate si politia. Articolul 48 (4) trebuie sa fie analizat impreuna cu art.55 al Tratatului CEE care prevede ca libertatea de stabilire permisa de dreptul comunitar nu se va aplica activitatilor care au legatura, chiar si ocazional, cu exercitiul autoritatii de stat. Avand in vedere practica raspandita printre statele membre de a exclude pe cei ce nu-i sunt cetateni de la un numar mare de profesii in administratia de stat, Comisia Europeana a publicat in l988 o Nota prin care a propus anumite sectoare de angajare ce urmeaza a fi considerate "suficient de indepartate de activitatile specifice sferei publice astfel cum le-a definit Curtea Europeana si care nu ar putea fi acoperite decat in cazuri rare de exceptia din art.48(4)". Acestea cuprind : serviciile privind ingrijirea sanatatii publice; predarea in institutiile de invatamant ale statului; cercetare in domenii nemilitare in institutii publice; organisme publice responsabile cu prestarea serviciilor comerciale. Trebuie totusi sa subliniem ca prin dispozitiile privind cetatenia comunitara introduse prin Tratatul de la Maastricht si dezvoltate prin Tratatul de la Amsterdam, nu putini teoreticieni si practicieni ai dreptului considera ca exceptia prevazuta la art. 48(4), expresie a unei conceptii mai traditionale privind notiunea de loialitate fata de stat, va diminua ca importanta. Si aceasta pentru ca se considera ca exista o contradictie intre art. 48(4) si derularea unui proces tot mai complex de integrare europeana. 5. Restrictii ale dreptului de intrare si dreptului de sedere pe motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica Articolele 48(3) si 56 ale Tratatului CEE prevad posibilitatea limitarii liberei circulatii a lucratorilor. Dupa ce defineste libertatea de circulatie, art. 48(3) precizeaza ca ea "implica dreptul, sub rezerva limitarilor justificate de ratiuni de ordine publica, securitate publica si sanatate publica, de a raspunde la oferte de munca efectiv facute".

- 115 -

Articolul 56 este mai complet, el precizand ca "prescriptiile referitoare la libertatea de stabilire nu prejudiciaza aplicabilitatea dispozitiilor legislative regulamentare si administrative prevazand un regim special pentru cetatenii straini si justificat de ratiuni de ordine publica, securitate publica si sanatate publica". Alineatul 2 dispune ca "inaintea expirarii perioadei de tranzitie, Consiliul adopta directive pentru coordonarea dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative precitate". Acest text a stat la baza adoptarii Directivei 64/221 privind coordonarea masurilor speciale aplicate strainilor in domeniul deplasarii si rezidentei, justificate de ratiuni de ordine publica, securitate publica si sanatate publica si care privesc toti cetatenii statelor membre care exercita sau intentioneaza sa exercite o activitate profesionala, indiferent daca este o activitate salariata sau independenta. Aceasta directiva este abrogata, incepind cu data de 30 aprilie 2006, de catre Directiva 2004/38, care, la Capitolul VI instituie noile standarde in materie. Scopul directivei este dublu. Pe de o parte, ea stabileste principiile pe baza carora un stat poate refuza intrarea sau rezidenta acelora care, in alte conditii ar fi eligibili, pe temeiul ordinii publice, securitatii publice sau sanatatii publice. In al doilea rand, ea stabileste o serie de garantii procedurale care trebuie sa fie respectate de autoritatile competente atunci cand se pune problema excluderii unor straini pe baza unuia din motivele amintite. In timp ce notiunile de securitate publica si sanatate publica nu au ridicat probleme de interpretare, intelesul si scopul notiunii de ordine publica au necesitat interpretarea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. Astfel, in cazul Rutili (Nr.36/75) Curtea a decis ca restrictiile pe acest temei nu pot afecta dreptul unui cetatean al unui stat membru de a intra pe teritoriul altui stat membru, sa ramana si sa circule in acesta decat daca prezenta sa constituie o amenintare reala si suficient de grava pentru ordinea publica. Curtea a adaugat ca aceasta abordare constituie o aplicare a principiilor cuprinse in Conventia europeana a drepturilor omului (l950), conform careia nu vor fi aplicate restrictii privind drepturile prevazute in art.8-11 pe temeiul securitatii nationale si sigurantei publice decat daca acestea ar fi necesare pentru protectia acestor interese intr-o societate democratica 18. Restrictiile fac deci subiectul principiului proportionalitatii. Directiva 2004/38 porneste de la ideea conform careia expulzarea cetatenilor Uniunii si a membrilor familiilor lor din motive de ordine publica sau securitate publica este o masura care poate afecta grav persoane care, folosindu-se de drepturile si libertatile conferite de Tratat, s-au integrat in mod real in statul membru gazda. Domeniul de aplicare al unor asemenea masuri ar trebui prin urmare sa fie limitat, in conformitate cu principiul proportionalitatii, evocat de jurisprudenta, pentru a se tine seama de gradul de integrare al persoanelor in cauza, durata sederii acestora in statul
18

Este vorba despre urmatoarele drepturi: respectul vietii private si familiale, libertatea gandirii, constiintei si religiei, libertatea de opinie.

- 116 -

membru gazda, varsta, starea de sanatate, situatia lor familiala si economica, precum si legaturile cu tara de origine. In consecinta, cu cat este mai mare gradul de integrare al cetatenilor Uniunii si al membrilor familiilor lor in statul gazda, cu atat ar trebui sa fie mai mare gradul lor de protectie impotriva expulzarii. In acest sens, o masura de expulzare indreptata impotriva unor cetateni ai Uniunii care au locuit multi ani pe teritoriul statului membru gazda, in special daca sau nascut si si-au avut resedinta acolo intreaga lor viata, ar trebui sa se ia numai in circumstante exceptionale, daca exista motive imperative ce tin de securitatea publica (Preambul, alin.24) Directiva 2004/38 stabileste un numar de circumstante in care masurile luate pe temeiul ordinii publice sau securitatii publice nu vor fi justificate: a) ele pot fi invocate pentru a sluji unor scopuri economice (art.27(1)); b) masurile luate din motive de ordine publica sau securitate publica respecta principiul proportionalitatii si se bazeaza exclusiv pe conduita personala a individului in cauza. Dar, asa cum a aratat Curtea de Justitie in cazul Van Duyn (Nr.41/74), acest comportament nu trebuie sa fie ilegal pentru a justifica excluderea strainilor, atat timp cat statul a aratat explicit ca el considera activitatile respective ca fiind "social daunatoare" si a luat masuri administrative pentru a le neutraliza. De asemenea, condamnarile penale anterioare nu constituie motive in sine pentru luarea unor asemenea masuri (art.27(2); c) nu se poate lua o decizie de expulzare impotriva unui cetatean al Uniunii, cu exceptia cazului in care decizia se bazeaza pe motive imperative de securitate publica, definite de statele membre, daca acesta : - si-a avut resedinta in statul membru gazda in cei zece ani anteriori sau - este minor, cu exceptia cazului in care expulzarea este in interesul copilului, conform Conventiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Copilului din 20 noiembrie 1989. Cat priveste exceptia bazata pe sanatatea publica, singurele boli care justifica masuri de restrictionare a liberei circulatii sunt bolile cu potential epidemic, conform definitiei din documentele relevante ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, precum si alte boli infectioase sau boli parazitare contagioase, daca acestea fac obiectul unor dispozitii de protectie ce se aplica resortisantilor din statul membru gazda. In plus, bolile ce se declanseaza dupa o perioada de trei luni de la data sosirii nu constituie motive de expulzare de pe teritoriul respectiv (art. 29). Directiva 2004/38 stabileste, totodata, dispozitii menite sa protejeze pe cei ce vor sa-si valorifice drepturile de intrare si de sedere in statele membre. Acestea se refera la :

- 117 -

a) Notificarea deciziilor Persoanele interesate sunt notificate in scris cu privire la orice decizie adoptata in situatia sa, astfel incat sa poata intelege continutul notificarii si implicatiile acesteia (art.30 alin.1). b) Motivarea deciziilor Persoanele interesate sunt informate in mod precis si complet cu privire la motivele de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica pe care se bazeaza decizia luata in cazul lor, cu exceptia situatiilor in care acest lucru este contrar intereselor de securitate ale statului (art.30 alin.2). c) Dreptul la aparare Notificarea precizeaza tribunalul sau autoritatea administrativa la care persoana interesata poate face recurs si, daca este cazul, termenul acordat persoanei respective pentru a parasi teritoriul statului membru, care nu poate fi mai mic de o luna de la data notificarii (art. 30 alin.3). d) Garantii procedurale Persoanele interesate au acces, in statul membru gazda, la cai de recurs judiciare si, daca este cazul, administrative, pentru a face apel sau a solicita o revizuire in legatura cu o decizie luata impotriva lor din motive de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica (art. 31 alin.1). Persoanele care fac obiectul unei interdictii de acces in teritoriu din motive de ordine publica sau securitate publica pot prezenta o cerere pentru ridicarea interdictiei dupa o perioada de timp rezonabila, in functie de circumstante, si in orice caz dupa trei ani de la executarea hotararii definitive de interdictiei care a fost pronuntata in mod valabil in conformitate cu dreptul comunitar, aducand argumente ce atesta ca s-a produs o schimbare reala a circumstantelor care au justificat decizia de interdictie pronuntata impotriva lor (art. 32 alin.1). Mai trebuie mentionat faptul ca statele membre pot adopta masurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept conferit de Directiva 2004/38, in caz de abuz de drept sau frauda, cum sunt casatoriile de convenienta sau alte forme de relatii contractate exclusiv in scopul de a beneficia de dreptul de libera circulatie si sedere (art.35).

- 118 -

C. INSTITUTII COMPETENTE Autoritatea competenta in domeniul liberei circulatii a lucratorilor este Consiliul. Acesta, conform art.49 al Tratatului C.E.E., astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht, respectand o anume procedura (stabilita in art.189 B si dupa consultatea Comitetului Economic si Social), dispune, prin directive si regulamente, masurile necesare in vederea realizarii liberei circulatii. In acest sens, se urmareste: a) asigurarea unei stranse cooperari intre serviciile nationale cu atributii in domeniul fortei de munca; b) abolirea sistematica si progresiva a procedurilor si practicilor administrative ce rezulta din legislatiile nationale sau din intelegeri anterior incheiate intre statele membre si a caror mentinere ar constitui un obstacol in ceea ce priveste libera circulatie a lucratorilor; c) instituirea unui mecanism adecvat care sa puna in legatura ofertele cu cererile de locuri de munca, precum si asigurarea unui echilibru intre cerere si oferta pe piata fortei de munca, astfel incat sa fie evitate amenintarile serioase in ceea ce priveste nivelul de viata si al angajarii in diferite regiuni si sectoare economice. O deosebita importanta in formarea unei constiinte comunitare in randul cetatenilor o are prevederea inscrisa in art. 5o al Tratatului C.E.E., conform careia statele membre sunt chemate sa incurajeze schimbul de lucratori tineri, pe calea unor programe comune. Prin adoptarea Deciziei Comisiei nr 2003/8/CE din 23 decembrie 2002 referitoare la punerea in aplicare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 al Consiliului in ceea priveste compensarea ofertelor si cererilor de locuri de munca, s-a urmarit intarirea retelei de servicii de ocupare europene, cunoscute sub acronimul EURES (EURopean Employment Services), instituita prin Decizia nr. 93/569/CEE (decizie abrogata prin noul act comunitar). EURES contribuie la punerea in aplicare a dispozitiilor partii a II-a a Regulamentului nr. 1612/68. Ea sprijina strategia europeana de ocupare si contribuie la intarirea pietei unice europene, promovand, in interesul solicitantilor de locuri de munca, al lucratorilor si angajatorilor: a) dezvoltarea pietelor de forta de munca europene deschise si accesibile tuturora; b) schimbul transnational, interregional si transfrontalier de oferte si cereri de locuri de munca;

- 119 -

c) transparenta si schimbul de informatii asupra pietelor fortei de munca europene, inclusiv asupra conditiilor de viata si posibilitatilor de dobandire de calificari; d) elaborarea de metode si indicatori in acest sens. Decizia Comisiei nr 2003/8/CE, intrata in vigoare la 1 martie 2003, a fost adoptata luandu-se in considerare si viitoarea largire a Uniunii Europene, retinindu-se necesitatea punerii in aplicare a retelei EURES in tarile aflate in curs de aderare. Conform articolului 3 al deciziei, EURES cuprinde: a) membrii retelei EURES, adica serviciile specializate desemnate de catre statele membre conform art. 13, paragraful 2, al Regulamentului nr. 1612/68, precum si Biroul european de coordonare, conform dispozitiilor articolelor 21, 22 si 23 din regulamentul amintit si b) partenerii EURES prevazuti la articolul 17, paragraful 1, al Regulamentului nr 1612/68, si anume: i) serviciile regionale de ocupare ale statelor membre; ii) serviciile de ocupare competente pentru regiunile limitrofe; iii) serviciile de ocupare specializate comunicate Comisiei conform art. 17 par.2 al Regulamentului nr. 1612/68. Aceste grupuri cuprind organizatiile sindicale si patronale desemnate de catre membrii EURES.

D. LEGISLATIE INTERNA ARMONIZATA PRIVIND LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A FORTEI DE MUNCA Directiva 38/2004 a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulatie si sedere a cetatenilor Uniunii Europene si membrilor de familie pe teritoriul statelor membre a fost transpusa in dreptul intern prin intermediul Ordonantei de urgenta nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului

- 120 -

Economic European19, act normativ de o deosebita importanta in ceea ce priveste integrarea pietei fortei de munca autohtone in cea europeana. Astfel, se bucura de o serie de drepturi fundamentale privind raporturile lor juridice de munca si de securitate sociala, recunoscute de lege lata intr-o serie de acte comunitare de o deosebita importanta si pe care actul normativ roman le recunoaste la randul sau. Astfel, cetatenii Uniunii Europene, precum si membrii familiilor lor care intra si locuiesc legal in Romania, beneficiaza de o serie de drepturi si libertati, printre care si acela al unui acces neingradit pe piata fortei de munca din Romania, precum si la desfasurarea altor activitati de natura economica, in conditiile legii aplicabile cetatenilor romani (art. 3 lit. e)). Urmarind structura directivei europene, O.U.G. nr. 102/2005 cuprinde prevederi referitoare la aspecte cum sunt: Intrarea, sederea pe/de pe teritoriul Romaniei a cetatenilor Uniunii Europene, precum si a membrilor familiilor lor Restrangerea dreptului la libera circulatie pe teritoriul Romaniei, a cetatenilor Uniunii Europene si a membrilor familiilor lor

INTREBARI DE CONTROL
1. Care sunt drepturile si libertatile continute in Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene? 2. In ce conditii se acorda dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de trei luni intr-un stat membru al Uniunii Europene pentru cetatenii comunitari? 3. In ce consta liberul acces la angajare si egalitatea de tratament prevazute de dreptul comunitar? 4. Care sunt conditiile acordarii dreptului de sedere permanenta prevazute de Directiva 38/2004 5. In ce conditii se poate restrictiona dreptul de intrare si dreptul de sedere pe motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica ?

19

Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 646/21iulie 2005. Aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr. 260/2005 (M.Of. nr. 900/7 octombrie 2005). Modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 30/2006(M.Of. nr. 636/24 iulie 2006), aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr. 500/2006 (M.Of. nr. 1055/30 decembrie 2006).

- 121 -

6. care sunt prevederile esentiale ale Ordonantei de urgenta nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European ?

BIBLIOGRAFIE 1. Raluca Miga Besteliu, Drept international : introducere in dreptul international public - Ed. a 3-a, rev. si adaugita, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003 2. Raluca Miga-Besteliu, Catrinel Brumar, Protectia internationala a drepturilor omului- Note de curs, Editia a IV-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2009 3. Andrei Popescu, Dreptul international si european al muncii , Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008

4. J.F.Renucci, Droit europeen des droits de lhomme, LGDJ, Paris, 2002 5. Fredric Sudre, Drept European si international al drepturilor omului, Editura Polirom Iasi, 2006 6. Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii-reglementari interne si comunitare, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2007 7. Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2009 8. Irina Moroianu Zlatescu, Radu Demetrescu, Drept institutional comunitar si drepturile omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2005; 9. Jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene site-ul Uniunii Europene, www.europa.eu

- 122 -

TEME REFERATE LA DISCIPLINA PROTECTIA INTERNATIONALA A DREPTURILOR OMULUI

1. Drepturile omului in sistemul Organizatiei Natiunilor Unite - Carta O.N.U., Declaratia universala a drepturilor omului, Pactele internationale cu privire la drepturile omului 2. Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante si Conventia asupra eliminarii formelor de discriminare fata de femei drepturi garantate, mecanisme de control 3. Conventia cu privire la drepturile copilului - drepturi garantate, mecanisme de control, legislatie nationala, politici internationale si nationale 4. Mecanisme si proceduri de protectie a drepturilor omului sub egida ECOSOC 5. Organizatia Internationala a Muncii - continutul normelor adoptate si transpunerea lor in dreptul intern 6. Organizatia Internationala a Muncii - mecanisme de control 7. Conventia europeana a drepturilor omului - drepturi garantate 8. Curtea Europeana a Drepturilor Omului - organizare si procedura

- 123 -

9. Dreptul la libertate si la siguranta in Romania si in jurisprudenta Curtii Europene a drepturilor omului 11. Dreptul la un proces echitabil jurisprudenta Curtii Europene a drepturilor omului si jurisprudenta impotriva Romaniei 12. Dreptul la respectarea vietii private si de familie in Romania si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului 13. Libertatea de gandire, de constiinta si de religie in Romania si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului 14. Libertatea de exprimare in Romania si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului 15. Libertatea de intrunire si de asociere in Romania si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului 16. Dreptul de proprietate jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si jurisprudenta impotriva Romaniei sinteza si concluzii 17. Dreptul la educatie in Romania si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului 18. Drepturile minoritatilor in Europa 19. Carta sociala europeana revizuita - drepturi garantate si mecanisme de control 20. Conventii ale Consiliului Europei - Conventia pentru prevenirea torturii si a pedepselor si tratamentelor inumane sau degradante, Conventia europeana privind lupta impotriva traficului de fiinte umane, Codul European de securitate sociala drepturi garantate si mecanisme de control 21. Uniunea Europeana si drepturile omului - Carta drepturilor fundamentale 22. Libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca in dreptul comunitar

NOTA: ELABORAREA REFERATELOR PRESUPUNE O ACTIVITATE PERSONALA DE COLECTARE SI ANALIZA A INFORMATIEI RELEVANTE IN MATERIE. CA ATARE, REFERATELE IDENTICE PRECUM SI CELE COPIATE DE PE INTERNET (SI CARE SE POT IDENTIFICA FOARTE USOR!) VOR FI PENALIZATE IN MOD CORESPUNZATOR.

- 124 -

BIBLIOGRAFIE GENERALA
1. Aurescu Bogdan, Bolintineanu Alexandru, Nastase Adrian, Drept international contemporan, All Beck, 2000 2. Raluca Miga Besteliu, Drept international : introducere in dreptul international public - Ed. a 3-a, rev. si adaugita, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003 3. Raluca Miga-Besteliu, Catrinel Brumar, Protectia internationala a drepturilor omului- Note de curs, Editia a IV-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2009; 4. Corneliu Birsan, Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole. Vol. 1 si 2. Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2005-2006 5. Thomas Buergenthal, Alexandre Kiss, La protection internationale des droits de lhomme, Editions N.P. Engel, 199l 6. D. Bogdan, M. Selegean, Drepturile si libertatile fundamentale in jurisprudenta CEDO, Ed. All Beck, Bucuresti 2005; 7. Radu Chirita, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, vol. I si II, Editura CHBeck, 2007 8. Radu Chirita, Dreptul la un proces echitabil, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008

- 125 -

9. Radu C. Demetrescu, Irina Moroianu Zlatescu, Drepturile omului in sistemul Natiunilor Unite: protectie si promovare, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2000 10.Ion Diaconu, Drepturile omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1993 11.Razvan Dinca, Cereri in fata C.E.D.O. Conditii de admisibilitate, Ed. AllBeck, Bucuresti, 2001; 12.Nicolae Ecobescu, Mariana Nitelea ; coord. Nicolae Ecobescu, Manualul Consiliului Europei, Biroul de Informare al Consiliului Europei, Bucuresti, 2006 13.D.J. Harris, M. OBoyle, C. Warbrick, Law of the European Convention on Human Rights, Butterworths, London, Dublin, Edinburgh 1995; 14.Cristian Jura, Drepturile omului : drepturile minoritatilor nationale, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006; 15.Andrei Popescu, Dreptul international si european al muncii , Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008; 16.Corneliu Liviu Popescu, Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei (1998-2002), Ed. All-Beck, Bucuresti, 2003; 17.Corneliu-Liviu Popescu, Curtea Europeana a drepturilor Omului, All Beck, Bucuresti, 2004 18. Principalele instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte, vol.I-II, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2007 19.Chirita Radu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Comentarii si explicatii. Editia 1, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008 20.Beatrice Ramascanu, Jurisprudenta CEDO in cauzele impotriva Romaniei, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008 21.J.F.Renucci, Droit europeen des droits de lhomme, LGDJ, Paris, 2002

- 126 -

22.Michele De Salvia, Compendium de la CEDH, 2003 23.Bianca Selejan-Gutan, Protectia europeana a Drepturilor omului. Editia a doua. Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006 24.Bianca Selejan-Gutan, Horatiu Rusu, Hotararile CEDO impotriva Romaniei (1998-2006). Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006 25.Adrian Nastase, Drepturile omului- religie a sfarsitului de secol, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1992 26.Fredric Sudre, Drept European si international al drepturilor omului, Editura Polirom Iasi, 2006 27.F. Sudre, J.P. Marguenaud, J. Andriantsimbazovina, A. Gouttenoire, M. Levinet, Les grands arrts de la Cour europenne des Droits de lHomme , PUF 2003; 28.Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii-reglementari interne si comunitare, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2007 29.Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2009 30.Irina Moroianu Zlatescu, Radu Demetrescu, Drept institutional comunitar si drepturile omului, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2005; 31.OG nr. 94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei si regresul statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 87/2001, modificata prin OUG nr. 64/2003 pentru stabilirea unor masuri privind infiintarea, organizarea, reorganizarea sau functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale si a unor institutii publice 32.HG nr. 868/2003 privind organizarea si functionarea Agentului guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului, modificata prin HG nr. 425/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Externe.

- 127 33. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in cauzele care privesc

Romania: Monitoarele Oficiale ale Romaniei, partea I, site-ul Curtii Europene a Drepturilor Omului (www.echr.coe.int), site-ul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (www.scj.ro)

Adrese INTERNET: www.ilo.org., Organizatia Internationala a Muncii www.coe.int., Consiliul Europei www.echr.coe.int, Curtea europeana a drepturilor omului www.coe.int/T/E/Human_Rights, Directia generala a drepturilor omului www.coe.int/T/E/Commissioner_H.R, Comisarul drepturilor omului www.europa.eu, Uniunea Europeana

- 128 -

4
5