CURSUL NR.

CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ

Tratat european deschis spre semnare la Torino în 1961,sub auspiciile Consiliului

Europei şi intrat în vigoare în 1965, Carta socială europeană protejează drepturile
economice, sociale şi culturale fundamentale, venind astfel în completarea Convenţiei
europene a drepturilor omului. (care garantează drepturile civile şi politice).
Carta este completată prin trei protocoale:
- Protocolul adiţional din 1988, intrat în vigoare în 1992 garantează noi drepturi grupate în
patru articole.
- Protocolul de amendare din 1991 sau Protocolul de la Torino restructurează procedura de
control;
- Protocolul adiţional din 9 noiembrie 1995, stabileşte procedura de reclamaţii colective. A
intrat în vigoare la 1 iulie 1998.
Drepturi garantate de Cartă
Carta şi Protocolul ei adiţional din 1988 garantează o serie de drepturi fundamentale care se
referă la locuinţe, sănătate, educaţie, locuri de muncă, protecţie socială cât şi la
nediscriminare. Acestea pot fi clasate în două mari categorii:
a. Condiţiile de muncă
- nediscriminarea la locul de muncă, interdicţia muncii forţate; - dreptul sindical, - dreptul la
condiţii de muncă şi la o remunerare echitabile, inclusiv dreptul femeilor şi bărbaţilor la o
remunerare egală pentru o muncă de valoare egală, - la formare profesională, inserţia
persoanelor handicapate în sfera muncii;- interzicerea muncii pentru copiii sub 14 ani şi
protecţia lor între 15 şi 18 ani;- drepturile privind maternitatea;
b. Coeziunea socială
- dreptul la protecţia sănătăţii, -dreptul la asistenţă socială şi medicală, - dreptul copiilor şi
adolescenţilor la protecţie împotriva pericolelor fizice şi morale; - protecţia familiei, - dreptul
persoanelor în vârstă la o protecţie socială.
Fiecare stat poate decide în momentul ratificării Cartei să nu accepte decât anumite
angajamente, fiind impus totuşi un număr minim de acceptări.
Printre acestea trebuie să figureze în mod obligatoriu minimum 5 din cele 7 articole, care
sunt în mod obişnuit denumite articole ale “nucleului dur” al Cartei şi anume: dreptul la
muncă (articolul 1), dreptul sindical (articolul 5), dreptul la negociere colectivă (articolul 6),
dreptul la securitate socială (articolul 12), dreptul la asistenţă socială şi medicală (articolul
13), dreptul familiei la o protecţie socială, juridică şi economică (articolul 16) şi dreptul
muncitorilor migranţi şi al familiilor lor (articolul 19).
Sistemul de control instituit de Cartă se efectuează pe baza rapoartelor prezentate de
Părţile contractante şi după intrarea în vigoare a Protocolul adiţional din 1995, unul bazat şi
pe reclamaţiile colective, aduse în faţa Comitetului european al drepturilor sociale de
către partenerii sociale şi anumite ONG-uri.( partenerii sociale - organizaţiile internaţionale
ale angajatorilor şi sindicatelor şi anume Confederaţia europeană a sindicatelor (CES),
Uniunea confederaţiilor din industrie şi ale angajatorilor din Europa (UNICE) şi Organizaţia
internaţională a angajatorilor (OIA); sindicatele naţionale din statele în cauză)
În 1996 a fost deschisă spre semnare Carta socială europeană revizuită, care a intrat
în vigoare la 1 iulie 1999 şi va înlocui Carta socială din 1961. Textul reuneşte într-un singur
instrument drepturile garantate de Carta din 1961 cu un anumit număr de amendamente,
drepturile garantate de Protocolul adiţional din 1988 cât şi o serie de noi drepturi. Mai mult,

1
două din aceste noi drepturi, au fost adăugate articolelor care constituie “nucleul dur” al
Cartei, numărul articolelor nucleului dur, care trebuie acceptate, crescând la 6. (erau 5 din 7,
acum câte sunt – 6 din 9)
Mecanismul de control al Cartei revizuite este acelaşi.

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

În faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au fost puse în discuţie probleme privind
protecţia drepturilor fundamentale ale omului, în legătură cu care nici unul dintre tratatele
comunitare adoptate nu cuprindea prevederi exprese.
Deşi la nivelul Uniunii Europene principiile democraţiei şi respectării drepturilor
fundamentale ale omului au fost avute în vedere ca principii de bază în vederea extinderii
comunitare, totuşi, Comunităţile nu beneficiau de un cadru normativ propriu. Tratatele
comunitare nu conţineau o enumerare a drepturilor fundamentale ale omului, completându-se
în acest scop cu prevederile adoptate în cadrul Consiliului Europei.1
A devenit astfel imperativă „codificarea” concepţiei UE despre drepturile omului, într-
un document unic, care să valorifice atât tradiţiile statelor membre cât şi experienţa
anterioară a organizaţiei (BSG p. 246) În acest sens a fost adoptată de către Consiliul
European la Summit-ul de la Nissa din 2000, Carta Drepturilor Fundamentale a UE, ca un
acord interinstituţional (declaraţie comună a Parlam Eu., Cons. UE, si a Comisiei Eu – aceste
instituţii angajându-se să respecte drepturile prevăzute în document). Nefiind un tratat,
Carta a căpătat forţă juridică obligatorie abia în 2009, prin intrarea în vigoare a
Tratatului de la Lisabona asupra funcţionării Uniunii Europene fiind preluată în anexa
acestui tratat.
În textul Cartei se regăsesc principalele drepturi civile, politice, economice, sociale şi
culturale şi în plus elemente de supranaţionalitate referitoare la drepturile cetăţenilor europeni,
drepturi împărţite în 6 titluri – demnitatea, libertăţile, egalitatea, solidaritatea, cetăţenia
uniunii, justiţia, al şaptelea titlu definind dispoziţiile generale.
Carta aprofundează de fapt, drepturile prevăzute de CEDO dar adaugă şi altele noi.
În concluzie, din analiza principalelor documente internaţionale în domeniul drepturilor
omului, putem spune că în dreptul internaţional s-a conturat un adevărat principiu de „jus cogens” -
obligaţia statelor de a respecta drepturile şi libertăţile omului (deci aceasta a devenit o nm imperativă,
de la care nu se poate deroga) iar în caz contrar se declanşează procedurile diplomatice sau
jurisdicţionale prevăzute de aceste documente internaţionale .

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE DE PROMOVARE ŞI GARANTARE A

DREPTURILOR OMULUI

Protecţia drepturilor omului în cadrul „SISTEMULUI NAŢIUNILOR UNITE”

ONU – înfiinţată prin Semnarea la 26 iunie 1945, a Cartei Naţiunilor Unite - în vigoare la 24
octombrie 1945, dată proclamată drept „Ziua Naţiunilor Unite”.
Am arătat în cursul anterior că - Scopul suprem al Naţiunilor Unite, precizat încă din
preambulul Cartei, este acela de a feri generaţiile viitoare de flagelul războiului.

1
V.Marcu, N.Diaconu, Drept comunitar general Tratat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p87

2
 Cu alte cuvinte, instaurarea unui sistem de securitate şi cooperare în lume constituie
obiectivul fundamental, în fapt însăşi raţiunea înfiinţării ONU. In paralel organizaţia
urmăreşte să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, bazate pe respectarea drepturilor
omului, să realizeze o bună cooperare între state pentru rezolvarea problemelor
internaţionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar.
Pentru îndeplinirea tuturor acestor obiective şi a sarcinilor organizaţiei, au fost
create o serie de organe care împreună formează Sistemul Naţiunilor Unite.
În cadrul „Sistemului Naţiunilor Unite” în primul rând vorbim despre cele 6 organe
principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social,
Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul General. Dintre acestea:
Adunarea Generală, Consiliul Economic şi Social şi Secretariatul General au ca principală
misiune promovarea şi protecţia drepturilor omului.(evident ca si celelalte organe au atribuţii
în domeniul dr omului din moment ce prot si gar lor constit unul din obiectivele org.)
Pentru a-şi putea îndeplini largul spectru de sarcini, în Cartă s-a prevăzut că organele
principale ale Naţiunilor Unite pot să creeze la rândul lor organe subsidiare.
Cele 6 organe principale, care constituie nucleul ONU, au uzitat susţinut de această
prevedere pe parcursul anilor de existenţă, astfel încât în jurul lor a luat naştere o reţea
foarte eterogenă de organe, motiv pentru care s-a şi încetăţenit termenul de „Sistem al
Naţiunilor Unite”.
Dintre acestea au atribuţii în domeniul drepturilor omului:
Consiliul pentru Drepturile Omului
Înaltul Comisar pentru drepturile omului
Comitetul pentru drepturile omului
Comitetul pentru drepturile economice, sociale şi culturale
Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale
Comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei
Comitetul împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante
Comitetul pentru drepturile copilului

ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE REGIONALE

ORGANIZAŢIA STATELOR AMERICANE (OSA)

OSA s-a constituit în forma actuală prin adoptarea Cartei OSA la Bogota, la 30 aprilie 1948 –
conform Cartei, membrii organizaţiei pot fi statele americane care recunosc prevederile
Cartei, în prezent 35.(toate st de pe cele 2 continente, fara Cuba suspendată din 1962,
datorita reg sau politic).
Sub auspiciile organizaţiei s-au creat o serie de organe specifice privind promovarea şi
respectarea drepturilor omului precum:
- Comisia interamericană pentru drepturile omului (înfiinţată prin tratatul constitutiv - are
ca scop promovarea şi apărarea drepturilor omului în la nivel regional american )
- Curtea interamericană a drepturilor omului – înfiinţată prin intrarea în vigoare a
Convenţiei americane privind drepturile omului, în 1978, ca organ jurisdicţional care poate
adopta hotărâri obligatorii pentru statele care i-au acceptat jurisdicţia în domeniul drepturilor
omului.

3
 UNIUNEA AFRICANĂ (UA)

UA – organizaţie creată după modelul Uniunii Europene în 2002, succesoare a Organizaţiei

Unităţii Africane (OUA- creată 1963 prin Carta Organizaţiei Unităţii Africane), reuneşte
toate statele de pe continentul african – 53.
Organizaţia are atribuţii privind promovarea democraţiei, drepturilor omului şi dezvoltarea
economică pe continentul african. Organe UA cu atribuţii în domeniul drepturilor omului:
- Comisia africană a drepturilor omului şi popoarelor – înfiinţată prin Carta africană a
drepturilor omului şi popoarelor, adoptată de Organizaţia Unităţii Africane, la Nairobi în
1981, (în vig – 1986) are ca scop principal, promovarea drepturilor omului şi popoarelor şi
asigurarea protecţiei lor în Africa.
- Curtea Africană de justiţie, care include şi Curtea Africană a Drepturilor Omului şi
Popoarelor
- Curtea Africană de justiţie, înfiinţată în 3003.
- Curtea Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor – înfiinţată printr-un
Protocol din 1998 al Cartei Africane, intrat în vigoare în 2004
În iulie 2004 cele două Curţi au fuzionat formând o Curte Unică ce reprezintă principalul
organ juridic al Uniunii Africane.(ND p.147)

CONSILIUL EUROPEI

Înfiinţat prin Tratatul de la Londra din 1949, Consiliul Europei 2 este principala
şi în acelaşi timp cea mai veche organizaţie interguvernamentală şi interparlamentară
europeană, care are ca principală atribuţie apărarea drepturilor omului.
Începând cu 10 state fondatoare în 1949, Organizaţia a ajuns în prezent la 47. România
a aderat în 1993, devenind al 32 lea stat membru. 6 state au statut de observator: Canada,
Vatican, Japonia, SUA, Mexic şi Israel. ( Actul constitutiv al Consiliului Europei prevede că
orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei cu condiţia ca el să accepte
supremaţia legii şi să garanteze principiul în virtutea căruia orice persoană aflată sub
jurisdicţia sa se poate bucura de drepturile omului şi de libertăţile fundamentale.)
CE are o structură administrativă şi una jurisdicţională.
Structură administrativă este alcătuită din mai multe instituţii şi organe, unele cu
competenţe decizionale, altele doar consultative: Comitetul miniştrilor, Adunarea
parlamentară, Congresul autorităţilor locale şi regionale din Europa, Comisarul pentru
drepturile omului şi Secretariatul .

COMITETUL MINIŞTRILOR - reprezintă instanţa de decizie a Consiliului

Europei. Componenţă - Comitetul Miniştrilor este format din miniştrii afacerilor externe ai
statele membre şi din reprezentanţii lor diplomatici permanenţi. Fiecere ministru de externe
deţine preşedinţia pentru 6 luni, prin rotaţie.
Activitate - Comitetul Miniştrilor ţine o sesiune ordinară pe an la nivel ministerial –
iar la nivelul reprezentanţilor diplomatici întrunirile sunt săptămânale.
Competenţă
Lucrările şi activităţile Comitetului Miniştrilor includ3:
2
Sediul Consiliului Europei este Palatul Europei din Strasbourg
3
www.coe.int/t/cm/home_en.asp

4
– adoptarea bugetului Consiliului Europei;
– încheierea convenţiilor şi acordurilor;
– admiterea de noi state membre ale Consiliului Europei;
– adoptarea de recomandări destinate statelor membre;
– monitorizarea respectării angajamentelor statelor membre - Pe această linie se înscrie şi
supravegherea4 executării hotărârilor Curţii. În situaţia în care Comitetul Miniştrilor
consideră că un stat contractant refuză să se conformeze unei hotărâri definitive a instanţei
europene el poate, după punerea în întârziere a statului respectiv, să decidă cu o majoritate
de 2/3 din membrii săi, să sesizeze Curtea cu privire la această problemă. Dacă se constată de
către Curte neexecutarea hotărârii, cauza va fi trimisă Comitetului Miniştrilor pentru ca acesta
să examineze măsurile care se impun. Comitetul poate suspenda sau chiar retrage dreptul
de reprezentare al unui stat în cadrul Consiliului Europei, în cazul unei violări grave a
obligaţiilor acestui stat.
Cea mai mare parte a deciziilor Comitetului Miniştrilor este luată cu votul unei
majorităţi calificate de două treimi.

ADUNAREA PARLAMENTARĂ
Componenţă - Reprezintă forţele politice ale parlamentelor statelor membre, cei 318
membri ai Adunării Parlamentare şi cei 318 supleanţi ai lor, fiind aleşi sau desemnaţi de
parlamentele naţionale, dintre proprii lor membri. Fiecare ţară dispune de la 2 până la 18
reprezentanţi, în funcţie de mărimea populaţiei ei.
Activitate - Adunarea Parlamentară se reuneşte de patru ori pe an, timp de o
săptămână, în sesiune plenară publică la Strasbourg, de asemenea ţine o reuniune de
primăvară într-unul din statele membre ale Consiliului Europei.
Adunarea îşi alege preşedintele dintre membrii săi, în mod tradiţional pentru trei
mandate consecutive cu o durată de un an.
Competenţă - În atribuţiile Adunării intră alegerea Secretarului General al
Consiliului Europei, a judecătorilor Curţii europene a drepturilor omului, precum şi a
Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei.
De asemenea, Adunarea Parlamentară contribuie la pregătirea ţărilor candidate la
adeziune, joacă un rol de control al respectării angajamentelor statelor devenite membre ale
Consiliului Europei, exercitând împreună cu Comitetul Miniştrilor controlul politic al
executării hotărârilor Curţii. În acest sens:
- ţinere o evidenţă permanentă şi actuală a executării acestor hotărâri;
- adoptă recomandări către Comitetul Miniştrilor atunci când constată „întârzieri
anormale” sau rea-voinţă în executarea hotărârilor din partea statelor contractante;
- poate invita statul „pârât” să dea explicaţii în faţa Adunării în caz de refuz sau durată
excesivă a executării unei hotărâri a Curţii;
- în caz de eşec al măsurilor puse la dispoziţia sa, Adunarea poate recomanda
Comitetului Miniştrilor suspendarea sau chiar excluderea statului în cauză din Consiliul
Europei.

COMISARUL PENTRU DREPTURILE OMULUI

Postul de Comisar pentru drepturile omului5 a fost creat în 1999 ca o instituţie
independentă în cadrul Consiliului Europei. Candidaţii trebuie să fie cetăţeni ai statelor
membre ale Consiliului Europei şi să aibă o experienţă recunoscută în domeniul drepturilor
omului.
4
În baza Regulilor privitoare la supravegherea executării hotărârilor şi a conţinutului reglementărilor amiabile,
adoptate de Comitetul Miniştrilor la 10 mai 2006
5
http://www.coe.int/T/E/Commissioner_H.R/Communication_Unit

5
Scopul primordial al instituţiei astfel create constă în promovarea conceptului drepturilor
omului şi în asigurarea respectării efective a acestor drepturi în toate statele membre ale
Consiliului Europei. Nu are putere jurisdicţională, ci un rol de îndrumare şi informare în
materia protecţiei drepturilor omului şi a prevenirii încălcării acestor drepturi.

Activităţile Comisarului pentru drepturile omului sunt orientate în patru direcţii majore:
- promovarea educaţiei în spiritul respectării drepturilor omului şi sensibilizarea statelor
membre în raport cu aceste drepturi;
- încurajarea înfiinţării de structuri naţionale pentru protecţia drepturilor omului acolo
unde ele lipsesc şi stimularea activităţilor desfăşurate de cele deja create;
- identificarea carenţelor existente în legislaţia şi practica statelor referitoare la
drepturile omului;
- promovarea respectării drepturilor omului în toate statele membre, urmărind
aplicarea efectivă a instrumentelor şi deciziilor Consiliului Europei în această materie.

SECRETARIATUL
Secretariatul Consiliului Europei este format din Secretarul general, Secretarul general
adjunct şi personalul necesar (aproximativ 1800 de funcţionari). Secretariatul este organizat
pe mai multe compartimente specializate precum afaceri politice, afaceri juridice, drepturile
omului, coeziune socială, educaţie, cultură şi patrimoniu, tineret şi sport, administraţie şi
logistică.6 Din structura funcţională a Secretariatului face parte şi Direcţia generală pentru
drepturile omului, căreia îi revine un rol major în domeniu, având menirea de a dezvolta şi
implementa politica şi normele Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului, inclusiv
modul în care se respectă tratatele privind drepturile omului.

 SUPORT DE CURS – destinat doar studentilor Academiei de Politie ”Al. I. Cuza” (este
interzisa diseminarea pe platforme sociale, site-uri etc)

6
Stelian Scăunaş, Drept internaţional public- Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2007, p. 169