Sunteți pe pagina 1din 6

Drept International Public Principiul Autodeterminarii

PRINCIPIUL AUTODETERMINARII POPOARELOR


(dreptul popoarelor de a-si hotari singure soarta)

1) Principiile fundamentale ale Dreptului International Public


Exista principii de drept international ce reprezinta o serie de reguli, general
acceptate, specifice raporturilor internationale1. In ansamblul normelor dreptului
international, acestea se detaseaza ca norme de aplicatie universala, cu un nivel maxim
de generalitate si un caracter imperativ, ce dau expresie si protejeaza o valoare
fundamentala in raporturile dintre subiectele de drept international. Cu toate ca unele
dintre aceste principii s-au afirmat o perioada lunga de timp ca norme de comportament,
formularea lor ca principii ale dreptului international este de data mai recenta, fiind
enuntate de state in declaratii unilaterale sau fiind cuprinse in documente ale diplomatiei
normative a statelor, elaborate, in special, in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite.
Principiile dreptului international contemporan sunt expres mentionate in art. 2 al
Cartei O.N.U. Totodata, un rol important (in precizarea continutului acestor principii) il
are Declaratia Adunarii Generale a O.N.U 2. din 1970. Textul acestei Declaratii a facut
obiectul negocierilor, in cadrul unui Comitet special format din 31 de state, printre care si
Romania. Documentul adoptat in 1970 reprezinta un compromis realizat din confruntarea
intereselor celor 3 grupari politice (tarile occidentale, tarile blocului socialist si tarile in
curs de dezvoltare) care au dominat viata politica in acea perioada 3. Aceste principii in
numar de 7 sunt:
- nerecurgerea la forta sau la amenintarea cu forta;
- solutionarea pasnica a diferendelor internationale;
- neamestecul in treburile interne ale altor state;
- indatorirea statelor de a coopera intre ele;
- dreptul popoarelor la autodeterminare;
- egalitatea suverana a statelor;
- indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor internationale (pacta sunt
servanda)
Principiile fundamentale ale dreptului international sunt rezultatul actiunii
conjugate a judecatorului international si a diplomatiei normative a statelor. Aceste
principii reprezinta coloana vertebrala a dreptului international 4. Ele mai sunt
consacrate in Actul final al CSCE (Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa)
de la Helsinki din 1975, Declaratia Mileniului din 2000 etc.
1

Raluca Miga-Besteliu, Drept international. Introducere in dreptul international public, ed. aIII-a, Ed. All
Beck, Bucuresti,2003, p.68
2
A. Nastase, B. Aurescu, I. Galea, Drept international contemporan texte esentiale,ed. a II-a, Ed.
Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 142
3
Raluca Miga-Besteliu,op. cit., p.69
4
Dragos Chilea, Drept international public, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, p.40

Drept International Public Principiul Autodeterminarii


Principiile fundamentale ale dreptului international sunt considerate norme
imperative (ius cogens)5. Statele nu pot deroga de la acestea in relatiile bilaterale.
Principiile contin reguli de conduita, a caror respectare este obligatorie pentru dezvoltarea
relatiilor prietenesti si de cooperare intre state, pentru mentinerea pacii si securitatii
internationale, atat din punct de vedere al substantei (acoperind toate domeniile
raporturilor pe care le reglementeaza dreptul international) cat si prin aplicarea lor in
raporturile dintre toate statele lumii.
Principiile fundamentale sunt strans legate intre ele, atat in ceea ce priveste
continutul, cat si procesul aplicarii lor. Prin urmare, unele elemente ale unor principii sunt
reluate de altele, dintr-un alt unghi; ele se completeaza si se explica reciproc; niciunul nu
poate fi aplicat facand abstractie de continutul celorlalte si niciunul nu poate fi invocat
pentru a incalca un altul.

2) Evolutia conceptului de autodeterminare


Originea principiului autodeterminarii poate fi identificata in revendicarile
revolutiei franceze din 1789 privitoare la suveranitatea poporului. Dreptul popoarelor de
a-si hotari singure soarta este o consecinta al diverselor forme de oprimare sociala care sau perindat de-a lungul vremii. La inceputul secolului al XIX-lea , frecventa crescanda a
luptelor sociale, manifestarea dorintei popoarelor si natiunilor la o dezvoltare libera, a
accentuat necesitatea consacrarii acestui principiu6. In acelasi timp, au aparut si institutii
ale dreptului international menite sa asigure cadrul dezvoltarii libere, independente a
popoarelor si natiunilor. In acest context, principiul autodeterminarii a cunoscut o
consacrare si dezvolare din ce in ce mai accentuate, caracteristica sa de principiu
fundamental al dreptului international fiind astazi unanim recunoscuta ca expresie a
rolului determinant pe care-l au natiunile si popoarele in structura lumii contemporane.

3) Consacrarea juridica a dreptului la autodeterminare


Carta O.N.U. consacra pentru prima data respectarea principiului egalitatii in
drepturi a popoarelor si a dreptului lor de a dispune de ele insele 7 ca principiu
fundamental al dreptului international contemporan.
Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat rezolutii si Declaratii in care reafirma
dreptul fiecarui popoar de a-si hotari singur soarta, prevazut de Carta, ii defineste si ii
precizeaza continutul. Astfel, in rezolutia 675/VII si 676/VII din 1952 se defineste dreptul
5

Aurel Preda-Matasaru, Tratat de drept international public, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2006,
p.69
6
C-tin Andronovici, Drepi international public, Ed. Graphix, Iasi,1993, p.84
7
Gheorghe Moca, Mircea Dutu, Drepi international public, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, p.120

Drept International Public Principiul Autodeterminarii


tuturor popoarelor la autodeterminare si respective dreptul acestora la libera exploatare a
bogatiilor si resurselor lor naturale.
Ulterior, principiul a fost dezvoltat si in Pactele drepturilor omului adoptate de
Adunarea Generala O.N.U. in 1966 (si intrate in vigoare zece ani mai tarziu) si de
Declaratia O.N.U. din 1970. De asemenea, el este consacrat in actele altor organizatii
internationale, in Actul final de la Helsinki8, in documentele conferintelor statelor nealiate
(Belgrad-1961, Cairo-1964, Lusaka-1970, Alger-1973, Colombo-1976, Havana-1979,
Delhi-1982, Harare-1986)9.

4) Continutul dreptului la autodeterminare

Carta O.N.U., in art.1 al. 2, mentioneaza unul dintre scopurile Natiunilor Unite si
anume acela de a dezvolta relatii prietenesti intre natiuni. Declaratia din 1970 dezvolta
continutul principiului egalitatii in drepturi a popoarelor si dreptul lor de a dispune de
ele insele,subliniind ca toate popoarele au dreptul de a-si hotari statutul lor politic, in
deplina libertate si fara amestec din afara si de a realiza dezvoltarea lor economica,
sociala si culturala, si orice stat are obligatia de a respecta acest drept conform
prevederilor Cartei10. Tot in Declaratia din 1970 se precizeaza ca nicio dispozitie nu va fi
interpretata ca autorizand o actiune care ar dezmembra integritatea teritoriala sau unitatea
politica a oricarui stat suveran si independent, care se conduce conform principiului
autodeterminarii si care are un guvern (ce reprezinta ansamblul poporului) apartinand
teritoriului, fara distinctie de rasa, credinta sau culoare11.
Trebuie remarcat ca, spre deosebire de celelalte principii, titularii dreptului la
autodeterminare sunt toate popoarele si toate natiunile, asa cum reiese din formularile
actelor mentionate. Prin urmare, au acest drept toate popoarele si natiunile, indiferent
daca sunt constituite in stat sau lupta pentru constituirea intr-un stat national propriu.
Orice alta interpretare, de natura sa extinda sau sa restranga sfera subiectelor duce la
denaturarea continutului si finalitatii acestui principiu. In cazul popoarelor aflate sub
dominatie straina, principiul autodeterminarii se concretizeaza in drepturile lor la
dobandirea independentei si constituirea in state nationale.
In Europa, acest principiu a fost invocat in situatii diferite, cum ar fi unitatea
Germaniei sau transformarea ex-Iugoslaviei.
Dupa cum am mentionat anterior, dreptul popoarelor de a dispune de ele insele se
refera la popoare si nu la minoritati nationale sau la alte grupuri minoritare (acestea traind
pe un teritoriu impreuna cu o majoritate diferita din punct de vedere etnic, lingvistic sau
religios). Pentru aceste minoritati nu se pune problema autodeterminarii, ci a exercitarii

A. Nastase, B. Aurescu, I. Galea, op. cit., pp. 36-77


C-tin Andronovici, op. cit., p.85
10
Dragos Chilea, op. cit., p. 40
11
A. Nastase, B. Aurescu, C. Jura, Drept international public. Sinteze pentru examen, ed. a V-a, Ed.
C.H.Beck, Bucuresti, 2009, p.89
9

Drept International Public Principiul Autodeterminarii


drepturilor omului, inclusiv a drepturilor specifice la limba, cultura, religie proprie si la
pastrarea identitatii lor12.
In ceea ce privesc drepturile, in virtutea principiului de autodeterminare,
popoarele si natiunile beneficiaza de :
-dreptul la independenta politica si integritate teritoriala;
-dreptul fiecarui popor de a se constitui intr-un stat independent si suveran;
-dreptul popoarelor care lupta pentru eliberarea lor de a stabili relatii oficiale cu
statele si de a fi acceptate cu statut de observator in organizatiile internationale13;
-dreptul sa caute si sa primeasca un sprijin, conform scopurilor si principiilor
Cartei Natiunilor Unite14;
-dreptul de a folosi orice mijloc, inclusiv forta armata, pentru a-si pastra
independenta si exercitiul deplinei sale suveranitati in situatia cand acestea sunt in pericol
prin interventie din afara;
-dreptul de a folosi orice mijloc, inclusiv forta armata, pentru a se elibera de
orice forma de dominatie si a obtine independenta;
-dreptul fiecarui popor organizat in stat de a-si realiza dezvoltarea sa economica,
sociala si culturala in conformitate cu nazuintele sale;
-dreptul fiecarui popor organizat in stat de a-si exercita liber suveranitatea asupra
bogatiilor nationale.
In conformitate cu principiul autodeterminarii, popoarele si natiunile au
urmatoarele obligatii:
-obligatia de a respecta statutul si organizarea politica ale celorlalte state;
-obligatia de a respecta dreptul fiecarei natiuni la dezvoltarea economica, sociala
si culturala, in conformitate cu interesele sale;
-obligatia de a respecta independenta si integritatea teritoriala a celorlalte
popoare;
-obligatia de a se abtine de la orice masura de constrangere care ar priva
natiunile de dreptul lor la autodeterminare15;
-obligatia de a sprijini lupta popoarelor pentru autodeterminare;
-obligatia de a participa activ la procesul de inlaturare a colonialismului si a
oricaror forme de dominare si asuprire;
-obligatia de a sprijini popoarele care sunt victime ale unor acte de agresiune, ce
le pun in pericol existenta si dezvoltarea independenta;
-obligatia de a respecta dreptul fiecarei natiuni de a dispune in mod liber de
bogatiile naturale aflate pe teritoriul pe care-l locuieste.

12

Aurel Preda-Matasaru, op. cit., p.90


Marian Mihaila, Elemente de drept international public si privat, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, p.32
14
Raluca Miga-Besteliu, op. cit., p.72
15
Dragos Chilea, op. cit., p.41
13

Drept International Public Principiul Autodeterminarii

5)Principiul autodeterminarii si procesul decolonizarii


Dreptul popoarelor de a-si hotari singure soarta nu poate fi confundat cu procesul
decolonizarii. Cercetarile din domeniu arata ca dreptul la autodeterminare are un caracter
permanent si apartine tuturor natiunilor. Potrivit Declaratiei asupra principiilor
dreptului international privind relatiile prietenesti si cooperarea dintre state
conform Cartei Natiunilor Unite din 1970 16, teritoriul unei colonii poseda un statut
separat si distinct de cel al teritoriului statului care il administreaza. Acest stat separat si
distinct exista atata timp cat poporul coloniei sau al teritoriului neautonom nu-si exercita
dreptul de a dispune de sine insusi17, in conformitate cu Carta Natiunilor Unite si in
special, cu scopurile si principiile sale.
Totodata, Declaratia cu privire la acordarea independentei tarilor si popoarelor din
colonii (adoptata prin rezolutia 1514/XV din 1960 a Adunarii Generale) prevede
caracterul ilicit al colonialismului si al oricarei forme de stirbire a dreptului la
autodeterminare.

6)Concluzii
Principiul autodeterminarii, impreuna cu celelalte principii fundamentale, domina
si determina valabilitatea dreptului international, fundamentand existenta normelor si
institutiilor sale, conferind autoritate intregului sistem al dreptului international si
constituind criteriul de legalitate al comportamentului statelor in viata internationala
Viata internationala contemporana demonstreaza ca respectarea neabatuta a
principiilor fundamentale ale dreptului international in raporturile interstatale constituie
factorul esential al stabilitatii, pacii, securitatii, factorul determinant al infaptuirii unei
cooperari internationale fructuoase. Dimpotriva, incalcarea acestor principii indiferent
sub ce forma si indiferent de gravitatea actului de incalcare, este de natura sa produca
perturbari grave in evolutia normala a raporturilor internationale.

16
17

A. Nastase, B. Aurescu, I. Galea, op. cit., p.143


Marian Mihaila, op. cit., p.33

Drept International Public Principiul Autodeterminarii

BIBLIOGRAFIE

1. A. Nastase, B. Aurescu, I. Galea, Drept international contemporan texte


esentiale, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007
2. A. Nastase, B. Aurescu, C. Jura, Drept international public. Sinteze pentru
examen, ed. a V-a, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2009
3. A. Preda-Matasaru, Tratat de drept international public, ed. a II-a, Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 2006
4. C-tin Andronovici, Drept international public, Ed. Graphix, Iasi, 1993
5. D. Chilea, Drept international public, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007
6. Gheorghe Moca, Mircea Dutu, Drept international public, vol. I, Ed. Universul
Juridic, Bucuresti, 2008
7. Marian Mihaila, Elemente de drept public si privat, Ed. All Beck, Bucuresti,
2001
8. Raluca Miga-Besteliu, Drept international. Introducere in dreptul international
public, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003
9. Carta O.N.U.
10. Declaratia asupra principiilor dreptului international privind relatiile
prietenesti si cooperarea dintre state (Rezolutia Adunarii Generale a ONU
nr.5625/1970)