Universitatea Tehnică a Moldovei

FCIM
Departamentul Științe Socio-Umane

REFERAT
la Filosofie

Tema: Filosofia lui Arthur Schopenhauer

A efectuat: st. gr. TI-193

Plămădeală Cristian

A verificat: Luca Sergiu

Chişinău – 2019
Cuprins

Arthur Schopenhauer (1788-1860).............................................................................................3

Viața........................................................................................................................................3
Opera.......................................................................................................................................3
Estetismul................................................................................................................................4
Concepții asupra moralei........................................................................................................4
Aspecte ce țin de filosfia religiei............................................................................................5
Concluzie................................................................................................................................5
Bibliografie.................................................................................................................................6

2
 Arthur Schopenhauer (1788-1860)
Viața

Arthur Schopenhauer s-a născut în 1788 la Danzig (astăzi Gdansk/Polonia), fiu al unui
comerciant, care îl destinase și pe fiul său negustoriei. Împreună cu tatăl, face numeroase
călătorii prin Europa.
După moartea acestuia în 1809, începe mai întâi studiul medicinei la Universitatea din
Göttingen, la care renunță pentru a se dedica studiului filozofiei. În 1811 pleacă la Berlin,
unde audiază cursurile lui Friedrich Schleiermacher și ale lui Johann Gottlieb Fichte.
Se transferă la Jena și, în 1813, obține titlul de Doctor în Filozofie cu dizertația "Cu privire la
rădăcina cvadruplă a principiului rațiunii suficiente" (Über die vierfache Wurzel des Satzes
vom zureichenden Grunde). În același an întâlnește la Weimar pe Goethe, cu care discută
teoria acestuia asupra culorilor.
În lucrarea apărută după aceea, "Despre vedere și culori" (Über das Sehen und die Farben,
1816), expune propria sa concepție în acest domeniu, în contradicție cu opiniile lui Goethe.

În 1819, primește însărcinarea de a ține cursuri la Universitatea din Berlin, unde preda și
Hegel, care era în acel timp figura dominantă a filozofiei germane, acum criticat vehement de
Schopenhauer.
Opera principală a lui Schopenhauer, "Lumea ca voință și reprezentare" (Die Welt als Wille
und Vorstellung, 1819) apare în același an. Predă ca docent la Universitatea din Berlin până în
anul 1831, când, din cauza unei epidemii de holeră, a cărei victimă a fost Hegel, se refugiază
la Frankfurt am Main, unde va trăi retras până la sfârșitul vieții ca filozof liber.
Aici începe studiul filozofiei budiste și hinduiste precum și al misticilor creștinismului
primitiv, fiind influențat în special de Meister Eckhart și Jakob Böhme. În acest timp îi apar
lucrările "Voința în natură" (Über den Willen in der Natur, 1836), "Cele două probleme de
bază ale eticii" (Die beiden Grundprobleme der Ethik, 1841), aforismele grupate în Parerga
und Paralipomena (1851).

Schopenhauer moare în Frankfurt la 21 septembrie 1860.

Opera

Lumea ca voință și reprezentare

Sub influența lui Platon și a lui Immanuel Kant, Schopenhauer se situează
în problema teoriei cunoașterii pe poziția idealismului. Dar în cadrul acestei
concepții, Schopenhauer își susține propriile sale vederi și combate filozofia lui
Hegel.
Bazat pe achizițiile științelor naturale, dezvoltă un punct de vedere
original asupra fiziologiei percepției. După Schopenhauer, lumea exterioară
există numai în măsura în care este percepută și prezentă în conștiința omului,
deci ca reprezentare. El nu este totuși întru totul de acord cu Kant, care

3
considera că "lucrul în sine" (das Ding an sich) ar fi mai presus de orice
experiență senzorială și în consecință nu ar putea fi cunoscut.
Schopenhauer susține că Voința stă la baza reprezentării lumii, având o
puternică forță lipsită de rațiune și de scop. Spre deosebire de Hegel, consideră
că lumea și istoria sunt lipsite de sens și de o țintă finală. Voința stă nu numai la
baza acțiunilor omului, ci determină întreaga realitate, organică sau anorganică.
Voința se manifestă în lumea animală ca forță vitală și ca impuls spre procreare.
Această teorie asupra "primatului voinței" reprezintă ideea centrală a
filozofiei lui Schopenhauer și a avut, începând cu a doua jumătate a secolului al
XIX-lea până în actualitate, o influență crescândă asupra gândirii filozofice.

Estetismul
Concepțiile lui Schopenhauer asupra literaturii și artei sunt o consecință
directă a pesimismului său și a influenței filozofiei budiste.
Voința este un impuls existențial care nu dă nici o satisfacție, dimpotrivă,
creând permanent noi necesități ce nu pot fi în întregime satisfăcute, devine o
sursă de suferință. De aceea nu poate exista o fericire de durată; viața este o vale
a plângerii, plină de dureri.

La un nivel superior, însă, omul se poate sustrage dictatului Voinței,

reușind să se elibereze. Eliberarea de suferință se realizează prin negarea
Voinței, care poate fi obținută prin contemplația artistică sau prin asceză,
renunțare și meditație.
Prin artă, omul scapă de sub dominația Voinței și devine un "subiect pur
și pasiv al cunoașterii".El a fost numit al doilea Buddha.

Concepții asupra moralei

În timp ce omul se poate elibera doar temporar de cătușele Voinței prin
contemplația artistică, concepția etică a lui Schopenhauer dă soluția negării
durabile a Voinței. Spre deosebire de Kant, etica lui Schopenhauer nu se bazează

4
pe rațiune și pe legile morale; el vede în "milă" singura modalitate a
comportamentului moral.
Prin compătimire și înțelegerea suferinței lumii, omul își depășește
egoismul și se identifică cu semenii săi (Über die Grundlage der Moral, 1840).
Metafizica lui Schopenhauer poartă eticheta budismului; tot astfel etica sa este
impregnată de concepția budistă asupra lumii și de misticismul creștin.

Aspecte ce țin de filosfia religiei

Deși la nivel de menționare explicită ocupă un rol relativ marginal, aspectele ce țin de
filosofia religiei la Schopenhauer se pot deduce din analizarea imaginii de ansamblu și se pot
rezuma astfel:

 Voința este cea care guvernează lumea și cea care face din viață un
calvar, întrucât aceasta nu cunoaște limite, aspect ce este valabil pentru
toate formele de viață;
 Voința ne împinge să urmărim constant noi obiective și să uităm repede
satisfacția derivată din atingerea obiectivelor anterioare; astfel, ne aflăm
într-o cursă perpetuă de atingere a fericirii, cursă pe care nu o putem
încheia învingători;
 Întrucât viața presupune această suferință, în viziunea lui Schopenhauer
non-existența ar fi de preferat;
 Deși viața este percepută ca un chin, Schopenhauer consideră, asemeni
lui Camus, că sinuciderea nu este o soluție. Spre deosebire de filosoful
francez, însă, Schopenhauer consideră că soluția este reprezentată de
artă și de prețuirea frumosului, a esteticului;
 Soluția complementară celei anterioare pentru problema vieții, este în
viziunea lui Schopenhauer, ascetismul, întrucât o minte care reușește să
înlăture tentațiile se poate elibera de sub jugul Voinței, idee
asemănătoare celei dezvoltate de către Spinoza;
 Filosoful german demontează Problema răului (dacă există un Dumnezeu
atotputernic, atotștiutor și binevoitor, cum de există răul în lume?), negând
existența divinității și justificând răul prin existența liberului arbitru
uman, mânat de iraționalitatea Voinței;

Viața atât de scurtă, atât de lungă, devine uneori insuportabilă. Ea se desfășoară

totdeuna la fel, cu moartea la capăt. Nu poate fi nici oprită, nici schimbată, nici înțeleasă.

5
Adesea o revoltă de indignare ne cuprinde în fața neputinței efortului nostru. Orice am face,
murim! Orice am crede, orice am gândi, orice am încerca, murim. Și se pare că vom muri
mâine fără a mai cunoaște, deși dezgustați de ceea e știm. Atunci te simți strivit sub
sentimentul eternei mizerii a neputinței demne și a monotoniei acțiunilor.
(Arthur Schopenhauer, postfață la volumul III din Lumea ca voință și
reprezentare, Editura Moldova, 1995).

Concluzie

Filozofia lui Schopenhauer a avut o influență considerabilă asupra

culturii secolului al XIX-lea și a unor reprezentanți ai ei: Nietzsche, Bergson,
Baudlaire, Thomas Mann, Tolstoi, Turgheniev, Eminescu, Zola, Brahms sau
Wagner.

Bibliografie
1. „Istoria filosofiei partea a doua” M. Braga