EXPRESIONISMUL 

–O ÎNNOIRE A OMULUI PRIN RE-SPIRITUALIZAREA

REALULUI
Omul reînnoit va iubi acea artă prin care se simte regenerat ,
o unitate a vieții și a artei trebuie să triumfe,
iar creația artistică trebuie să devină o creare a vieții.
Alfred Wolfenstein.

Expresionismul a fost un curent artistic modernist, inițial prezent în poezie

și pictură, ce are ca origine Germania la începutul secolului al XX-lea. Acesta este
caracterizat de prezentarea lumii din perspectivă strict subiectivă, distorsionată
intenționat, pentru a crea momente emoționale care să transmită idei și stări de
spirit.[1] Artiștii de origine expresionistă caută să indice înțelegerea lumii prin
propria lor perspectivă[2] sau experiență emoțională comparată cu înțelegerea
"obișnuită" sau rațională a lumii materiale.[2][3]

Expresionismul este reacția firească a unui grup de pictori germani la academism și

convenții estetice rigide, dar și la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Revolta
artiștilor a proclamat libertatea creatoare absolută și primatul expresiei asupra
formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic și o
estetică revoluționară.

În pofida programelor, expresionismul nu a fost niciodată o școală în adevăratul

sens al cuvântului. Reprezentat de artiști foarte diferiți, expresionismul se impune
mai mult ca un stil, decât ca o mișcare artistică. Acest stil va depăși de altfel repede
granițele picturii: va cuprinde în sfera sa și sculptura, poezia și muzica, cu
compozitori ca Arnold Schönberg și Alban Berg. Revolta expresionistă propune o
formulă nouă, dar păstrează temele tradiționale, rareori abordând revendicări
politice sau sociale. Este o revoluție pur estetică, caracterizată de culori țipătoare,
contrastante, de linii frânte și curbe, de un ritm discontinuu.

Expresionismul, aspiratia eului spre absolut

Aparut ca reactie impotriva realismului si a extensiei acestuia, naturalismul,

expresionismul a pornit initial de la ideologiile unui grup de pictori germani
impotriva academismului si conventiilor estetice rigide. Acest curent literar ia
nastere in Germania, intr-un moment de extrema tensiune sociala a anilor 1911-
1925, inainte si in timpul primului razboi mondial.

Denumirea miscarii artistice studiate porneste de la caracterizarea unor tablouri

ca fiind "expresionisme" de un pictorul francez Julien Auguste Herve. Termenul
i-a mai fost atribuit lui Louis Vauxelles, cronicarul de arta plastica de la celebrul
ziar Le Figaro, care a definit picturile lui Matisse drept "expresioniste".

Arta plastica expresionista pastreaza temele traditionale pe care le expune intr-o

formula noua, prin excesul de culoare, cromatica stridenta, contrastanta, linii
frante si curbe. Aceasta estetica se rasfrange si asupra literaturii, care cultiva cu
precadere trairii corvarsitoare, deci stridente, aspiratia eului spre absolut.

Eul liric se reintoarce la origini, spre paradigma mitica, spre timpurile

primordiale, cand fiinta se contopea cu cosmicului, formand un intreg.
Astfel, apare negarea orasului, poetul cautand refugii in mituri, credinte,
ritualuri stravechi. Crezul artistic reprezinta o intoarcere in timp, in zonele
arhetipale ale culturii si ale omenirii, in general.

Trairile sufletesti, sentimentul inutilitatii, subiectivitatea apar constant in

poezia expresionista. Salvarea vine prin reintoarcerea eului la originar, la
timpurile mitice, primordiale.

Filosofia lui Nietzsche influenteaza tehnica expresionista prin frenezia

dionisiaca a sentimentelor, potentarea ideii de destin implacabil, de dezlantuire,
de eliberare a eului.

Lucian Blaga, poate cel mai valoros expresionist roman, surprinde esenta
acestui curent literar: "De cate ori un lucru e astfel redat incat puterea, tensiunea
sa interioara, il intrece, il transcendeaza, tradand relatiuni cu cosmicul, cu
absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist." (L.
Blaga, Filosofia stilului).

Elemente definitorii ale expresionismului:

● permanenta nevoie de absolut, aspiratia spre ideal

● anularea vechilor dogme ale realismului care nu fac nimic altceva

decat sa surprinda realitatile factice, logice ale vietii, in favoarea
cautarii unei realitati spirituale
 ● cautarea originalului, a increatului, a ineditului

● reintoarcerea la primordial, la origini, la universul mitic

● tragismul existential surprins si depasit odata ce fiinta reuseste sa

atinga absolutul, prin spiritualizarea trairilor, acestea devenind
cosmice, metafizice

● teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica,

disperarea, absenta, neantul, moartea, dezagregarea eului, natura
halucinanta

● categorii estetice cultivate: fantasticul, macabrul, grotescul, miticul,

magicul

● imagini poetice sunt vii, stranii, contrastante asemenea picturilor

expresioniste

● limbajul este uneori violent, socant

In literatura universala, reprezentantii expresionismului sunt: Gottfried Bienn,

Georg Heym, Georg Kaiser (Germania), Georg Trakl, Franz Werfel, Franz
Kafka, Theodor Daubler (Austria), August Strindberg (Suedia).

Literatura romana: Expresionismul blagian

Cum era de asteptat, influentele scriitorilor germani expresionisti au fost
adaptate realitatilor autohtone, in special in Transilvania, unde vechea
apartenenta la imperiul austro-ungar a facilitat infiltrarea acestui curent literar.

In literatura romana, pot fi remarcate semne expresioniste in operele semnate de

Lucian Blaga, Al. Philippide, T. Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu. In
manifestatiile artistice ale acestor scriitori sunt cultivate elemente specifice
expresionismului precum grotescul, miticul, cosmicul, originarul.
Totodata, are loc o hipertrofiere a eului, recrearea lumii prin cuvant, aspiratia
spre absolut, spre ideal, angoasa existentiala.
Lucian Blaga nu este un sclav al expresionismului, in operele sale literare si
filosofice facandu-se simtite influente ale mai multor curente literare. Totusi,
primele doua volume de poezii, "Poemele luminii" si "Pasii profetului", stau clar
sub semnul expresionismului.

Incepand insa cu volumul "La cumpana apelor", influenta expresionista incepe

sa paleasca pe masura ce se dezvolta sentimentul echilibrului, al impacarii eului
poetic cu lumea.

Revenind la crezurile expresioniste, in poezia lui Blaga asistam la o contopire cu

universul, la o transcendenta metafizica a eului liric catre cosmic. Lucian Blaga
anuleaza realitatile imediate ale realismului si naturalismului, mutand lirica intr-
o alta realitate, cea a misterului cosmic, care trebuie ocrotit.

In arta poetica "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", care deschide

volumul "Poemele luminii", se remarca inca din titlul prezenta subliniata a
poetului. Tot din titlul uriasa corola alcatuita din mistere (taine) anunta realitatea
misterului cosmic, care trebuie protejata, dupa cum mentionam mai sus.

Eul si universul plin de taine este legat de verbul "nu strivesc", care subliniaza
atitudinea meditativa si protectoare a poetului. Metafora corolei de floare releva
perfectiunea universului. Asadar, titlul este incarcat de accente expresioniste.

Lumina "altora" este un simbol al cunoasterii rationale, superficiale, ce cauta

explicatii logice, in timp ce propria lumina "sporeste a lumii taina" prin
imaginatie, existand astfel un raport de opozitie:
"(...) Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei- (...)"

Asadar, expresioniste sunt, in creatia lui L. Blaga, sentimentul metafizic,

imaginea contemplativa a lumii si a cosmosului, caracterul vizionar, cultivarea
mitului primitivitatii, al arhaicului si originalului.
 
Expresionismul în literatura românăExpresionismul în literatura română 
Expresionismul
german a avut „ecouri” pozitive în
literatura română
şi uniidintre cei mai de seamă
scriitori români
din epoca modernă sunt, în acelaşi timp,şi reprezentanţi de primă importanţă ai
expresionismului
în manifestările
saleautohtone.Este destul să pomenim aici numele transilvănenilor Lucian
Blaga siAron Cotruş. Şi nu este întâmplător faptul că cei doi iluştri reprezentanţi ai
lirismuluiromânesc
sunt din Transilvania deoarece această provincie istorică, mai multdecât celelalte, a
fost privilegiată, cel puţin din acest punct de vedere, din cauzaapropierii ei, prin
apartenenţa sa îndelungată la imperiul austro-ungar, de spaţiulcultural occidental.
Iar cu expresionismul german atât Lucian Blaga cât şi AronCotruş, prin canale
diferite au avut ocazia să intre în contact direct. Şi aceastăefervescentă miscare
literară nu putea să nu lase urme benefice, măcar şi prinempatie, asupra creaţiei
celor doi poeţi.Amploarea cu care
lirica română
modernă a cultivat „extaticul“, „cosmicul“,„originarul“, se datorează într-
o mare măsură
expresionismului
. Tot subinfluenţa lui, grotescul a căpătat o răspândire apreciabilă în proza noastră
poetică.Sinteza originală pe care Blaga, Cotruş, Arghezi
şi alţi scriitori români aurealizat-o între tradiţionalism si modernism a avut multe i
mpulsuri dinspreestetica expresionistă: hipertrofierea eului, recrearea lumii prin
cuvânt, angoasaexistenţială, sfărâmarea logicii clasice, inclusiv a celei gramaticale,
ermetismul.Desigur, în
literatura română
expresionismul nu a generat aceleaşi structuriestetice ca cele din cultura germană
sau celelalte culturi europene. Specificitateaculturii noastre şi-a spus cuvântul. Dar
ecourile foarte vii ale
expresionismuluigerman
rezonanţele acestuia asupra artei româneşti interbelice se pot decoda cudestulă
usurinţă în operele scriitorilor români şi încă la unii dintre cei maiimportanţi ai
vremii precum Lucian Blaga, Aron Cotruş,Al. Philippide,George Bacovia, Tudor
Arghezi,Dintre numele legate de analiza si implementarea fenomenuluiexpresionist
românesc, pe lângă cel al lui Lucian Blaga, se cuvine să fie pomeniteşi altele
precum cele ale lui Nichifor Crainic, Adrian Maniu, A. Dominic,
FelixAderca, I. M. Sadoveanu, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mihail Ralea, EugenLovin
escu, etc.
Revistele românesti
care au contribuit cel mai mult la răspândireaexpresionismului au fost, în
Transilvania, Gândirea, apărută între 1921-1944,întâi la Cluj (apoi mutată la
Bucuresti), iar în Muntenia, Contimporanul, apărutdin 1922 până în1932 (cu
intermitenţe), sub conducerea lui Ion Vinea, deorientare net modernistă.În
literatura română
pot fi detectate cel puţin trei perioade de evoluţie ainfluenţelor expresioniste, în
sensul evidenţierii unor manifestări ale esteticiiacestui curent în
lirica noastră
. Aceste trei perioade ar fi:-
expresionismul sincronic
, cel al anilor 1920 – 1930: Lucian Blaga, AronCotrus, Adrian Maniu, Cezar
Baltag, Tudor Arghezi etc.-
expresionismul
din preajma celui de-al doilea război mondial: Emil Giurgiuca,Ion Caraion, Mihai
Beniuc.-
expresionismul
anilor 1970 - 1980, cu prelungiri până în poezia optzeciştilor şiîn poezia modernă
de azi: Ion Alexandru, Ion Gheorghe, Marin Sorescu, etc