Patul lui Procust Camil Petrescu

Date despre autor si opera Camil Petrescu apartine perioadei interbelice a literaturii romane. El este intemeietorul romanului modern de tip subiectiv. Activitatea sa literara este vasta, abordand toate cele 3 genuri: epicul(volumul de nuvele Turnul de fildes, romanele Ultima noapte..., Patul lui Procust, Un om intre oameni), dramaticul(Jocul ielelor, Act venetian, Suflete tari), liricul(volumele Versuri.Ideea.Ciclul mortii, Transcendentalia). Camil Petrescu promoveaza de asemenea ideeea de innoire a literaturii, teoretizand elementele noii estetici a creatiei in volumele de eseuri Teze si antiteze, Modalitatea estetica a teatrului etc. Acesta aduce o contributie remarcabila la dezvoltarea literaturii nationale, prin originalitatea manierei de a scrie, realizand sincronizarea acesteia cu literatura universala. Particularitati ale prozei camilpetresciene Inca din eseul Noua structura in opera lui Marcel Proust, Camil Petrescu considera depasita proza traditionala de tip balzacian, optand pentru cea de tip modern, proustian. Naratorul traditional omniscient si omniprezent, prezinta doar o propunere de realitate, pe cand naratorul modern, utilizand tehnica autenticitatii, reda realitatea insasi. Prefera astfel relatarea la persoana I a unor experiente traite, care confera date subiective(un punct de vedere personal); astfel, isi propune sa scrie decat ceea ce gandesc, ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, eu nu pot vorbi onest decat la pers I. Aparitie. Tema

Patul lui Procust este publicat in 1933 si primeste aprecieri favorabile atat din partea cititorilor, cat si din cea a criticii literare. Opera literara trateaza drama intelectualului roman in raport cu societatea in care traieste. Specia literara Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere, cu personaje numeroase, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, cu un conflict puternic. Patul lui Procust este un roman modern, subiectiv, de analiza psihologica. Acesta adera la realism prin atitudinea critica, la simbolism prin sugestiile date de mitul lui Procust, la clasicism prin mitul antic si conceptul de armonie si echilibru, la expresionism prin problematica constiintei. Semnificatia titlului Titlul romanului este incarcat de semnificatii mitice, fiindca uriasul care inchide drumul spre Atena, spre intelepciune, cunoastere, este insasi societatea burgheza. Asa cum Procust aseza calatorii pe un pat pt a-i lungi sau a-i scurta dupa masura acestuia, tot asa societatea burgheza impune limite inumane, legi, reguli, care mutileaza sufleteste individul, distrugand personalitatea umana. Astfel, autorul surprinde confruntarea dramatica a intelectualului cu determinarile societatii in care traieste. Cei din jur sunt si ei produse ale mediului social, constranse la anumite compromisuri, uneori inacceptabile, dar care, la randul lor constrang pe cei cu care iau contact. Din acest punct de vedere, fiecare devine un Procust pt cei din jur, ingloband atat trasaturile victimei, cat si pe cele ale agresorului. Compozitie Romanul se prezinta ca un dosar de experiente, avand o structura compozitionala aparte. El are 4 parti: prezentarea celor trei scrisori ale doamnei

T, jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat Intr-o dupa-amiaza de august, care include scrisorile lui Ladima si comentariile Emiliei, Epilog I(scris de Fred Vasilescu) si Epilog II (scris de autor). Autorul reda propria viziune asupra faptelor, pe parcursul romanului, in subsolul cartii, completand perspectivele personajelor prin comentarii pertinente. Opera literara este structurata pe trei planuri principale: planul doamnei T., care se confeseaza prin scrisori, reconstituind partial viata ei, planul lui Fred Vasilescu, ce cuprinde date esentiale despre existent sa, refacand si destinul lui Ladima, tot prin scrisori, si planul autorului, configurat prin intermediul notelor de subsol. Prin urmare, Camil Petrescu mimeaza ca nu si-ar fi scris singur romanul si isi rezerva modestul rol de regizor. Constructia subiectului Subiectul romanului se bazeaza pe reconstituirea existentelor vazute din multiple perspective, in oglinzi paralele. Textul T., realizat de Doamna T.(Maria T. Mnescu), este alcatuit din trei scrisori intr-un stil liric, feminin, cald, autentic. Acesta este realist, dar de factura romantica si are ca tema episodul erotic dintre Fred Vasilescu si Doamna T., care incepe cu punctul culminant, adica ruperea cuplului. Pretextul intalnirii cu un prieten din copilarie al doamnei T. este folosit pt rememorari, cand, eleva fiind, el o conducea la scoala, o iubea si a vrut sa se sinucida afland ca ea urmeaza sa se marite cu un inginer si sa plece in Germania. Finalul brusc al textului nu este un capriciu, ci o confirmare a delicatetii eroinei, care refuza sa se dezvaluie, din pudoare, in cele mai intime dimensiuni ale personalitatii. Doamna T. isi rememoreaza o parte din viata, mai bine-zis o parte semnificativa, incepand cu adolescenta, in maniera jurnalului intim, foarte frecvent de altfel in lumea femeilor, inclinate prin natura lor spre confesiune. Notatiile sunt facute cu

trimiteri discontinue in trecut si ne dezvaluie intimitatile unui suflet superior de femeie, dornic sa stie ce se petrece cu el, sau cu cei cu care are tangenta, prin urmare inclinat spre analiza si autoanaliza. Scrisorile pe care Doamna T. le compune, il conduc pe scriitor la gasirea unui nou colaborator. Textul Fred reproduce jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat Intr-o dupa-amiaza de august, o confesiune care prezinta doua povesti de iubire aflate in analogie (narator Doamna T., Ladima - Emilia), cu scopul de a oferi autorului un subiect pt o viitoare scriere. Intr-o oarecare zi de vara, el face o vizita Emiliei Rchitaru, o actrita de mana a doua si o femeie de moravuri usoare. Aceasta il invita in dormitor si, cu dezinvoltura, ii ofera spre lecturare scrisorile amoroase primite de la George Demetru Ladima, un reputat gazetar, care se sinucisese cu putin timp in urma. Relatia dintre acestia este perceputa in mod diferit de fiecare: pt Emilia, ea se concretizeaza intr-un fel de prietenie stranie, izvorata din interes si mila, iar pt Ladima, aceasta devine o iubire platonica, ideala, care ii ofera implinire sufleteasca. Ladima este personajul absent din roman, a carui existenta este reconstituita din scrisori, la care se adauga marturii ulterioare ale cunoscutilor. Patrunzand in intimitatea lui sufleteasca prin lecturarea gandurilor acestuia, Fred realizeaza ca cel pe care il cunoscuse intamplator era un om deosebit, pe care incepe sa-l pretuiasca si sa-l respecte. Pe masura ce citeste, memoria sa involuntara deruleaza propriile amintiri legate de imprejurarea in care l-a cunoscut. Epilog I consta in incercarile lui Fred Vasilescu de a afla exact cauzele care l-au determinat pe Ladima sa se sinucida. Acesta doreste sa cunoasca adevarul pt a elucida o enigma care il macina, taina unui destin analog cu al sau.

Astfel, procurorul care ancheteaza cazul Ladima ii spune ca acesta se impuscase direct in inima, lasand in buzunarul hainei o mie de lei, bani imprumutati de la prieteni pt a nu se presupune ca a murit din cauza saraciei. Preferand motivul iubirii neimpartasite pt o fiinta superioara, acesta dedica ultima scrisoare Mariei T. Manescu. Fred discuta de asemenea cu prietenii lui apropiati, Penciulescu, Bulgaran si Ciobanoiu. Acesta din urma ii marturiseste tanarului ca, intr-adevar, Ladima s-a sinucis din cauza unei femei, dar nu a doamnei T., ci a unei actrite. Un sentiment inaltator este irosit si ajunge cauza dezgustului, rezolvat doar prin moarte. Desi se afla intr-o situatie-limita, Ladima doreste sa ascunda, din orgoliu, drama vietii sale: nu trebuie sa se stie ca am iubit o asemenea femeie si ca in viata am suferit de foame. Epilog II, scris de autor, aduce lamuriri suplimentare asupra lui Fred Vasilescu, cel care se angajeaza sa reconstituie destinul de exceptie al lui Ladima. Descopera astfel placerea de a scrie si, la final, ii trimite autorului caietele sale. Moare intr-un groaznic accident de avion, ramas sub semnul incertitudinii. Averea sa i-o lasese anterior, prin testament, unicei femei pe care a iubit-o, dar pe care a respins-o de fiecare data, din orgoliu. Autorul ii incredinteaza doamnei T. caietele lui Fred, impreuna cu taina care le insoteste: desi a iubit-o cu adevarat, s-a indepartat in mod voit de ea. Textul autorului este obiectiv, explicativ, neutru si este alcatuit din diverse elemente, adunate printr-o tehnica de colaj: articole, poezii ale lui Ladima, comentarii despre arta actorului pe care le preia din Modalitatea eseistica a teatrului, false note, Epilog II. Acesta isi propune sa lege 2 texte distantate de structura, si sa dea o imagine complementara asupra eroilor. Astfel, imaginea doamnei T. se construieste din textul propriu, din textul Fred, dar si din imaginea obiectiva sugerata de textul autorului. Imaginea lui Fred Vasilescu este realizata tot din staturi succesive. Din textul propriu avem imaginea unui om de lume, care este indragostit in relatia cu Doamna T, dar si a

unui tanar lipsit de principii morale(din relatia sa cu Emilia). Fred este un ambitios in textul autorului, si un egoist in textul doamnei T. Textul autorului are sensul de a construi contextul social. Acesta reda elemente din viata parlamentara, prezinta redactia ziarului Veacul, la care lucra Ladima, reproduce articolele si poeziile lui Ladima, precum: Parafa, Cer final, Samarcanda, Patul lui Procust, care dau, in mod simbolic, mesajul romanului. Este redat discursul lui Nae Gheorghidiu din Parlament, articolul lui Sir James Jeans, Soarele care moare, care promoveaza conceptia sa ateista si determina sinuciderea lui Ladima. Sunt reproduse rectiile la articolele lui Ladima, este explicat numele doamnei T., sunt discutate probleme ca fizicul in teatru, vocea, talentul. Personaje Personajele sunt caracterizate printr-o modalitate inedita, ele fiind vazute din mai multe perspective, ca intr-un sistem de oglinzi paralele. Desi relativizate de jocul perspectivelor, personajele se constituie antitetic, impletindu-si destinele: doamna T. si Emilia Rachitaru, Fred Vasilescu si Ladima. Aceasta tehnica narativa pe care o aplica scriitorul modifica partial conceptul de personaj, care nu mai este un tip literar definit din exterior, ci unul care se autoconstituie prin marturisire sau care este reflectat in constiinta celorlalti. Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T. Manescu, detaliu aflat din notele de subsol ale autorului care explica initiala cu care este semnata prima scrisoare, din testamentul lui Fred Vasilescu sau din scrisoarea pe care Ladima i-o adreseaza inainte de sinucidere. Aceasta intruchipeaza feminitatea si superioritatea spirituala. Desi cei din jur o considera uneori urata, aceasta este de fapt o femeie tulburatoare, a carei frumusete fizica este sincronizata armonios cu cea sufleteasca. Doamna T. intruchipeaza, pt prima data intr-o viziune romaneasca, un spirit feminin intelectualizat si, totodata, femeia independenta din punct de vedere material, ea

fiind proprietara unui magazin de mobila. Fred Vasilescu o cunoaste chiar aici, la Arta decorativa, vrand sa-si mobileze o garsoniera.