Patul lui Procust

(referat)

Reprezintă cel de-al doilea roman al lui Camil Petrescu care apare în
1933 februarie la Editura "Nationala Ciornei" în două volume. În
această opera, se observă atât influența scriitorului Marcel Proust
asupra ideilor lui Camil Petrescu cât și autenticitatea în a exprima
realitatea înțeleasa ca flux al conștiinței sincronizând romanul cu
spiritul european.
Modalitatea narativă se remarcă, prin prezența mărcilor formale ale
naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până
la substituirea lui de către personaj.
Perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanța
temporală a evenimentelor. Perspectiva spatială reflectă un spațiu
real și un spațiu imaginar închis, al chinurilor și zbuciumului din
conștiința personajelor.
Tema romanului ilustrează problematica fundamentală a prozei
camilpetresciene, drama iubirii și drama intelectualului lucid, inflexibil
și intransingent, însetat de atingerea absolutului în iubire și în
demnitate umană.
Elementele de noutate estetică ale romanului camilpetrescian sunt
bine conturate în roman: substanțialitatea este evidentă prin cele
doua aspecte ale existentei umane, iubirea și demnitatea.
Relativismul este prezent prin viziunea diversificată a iubirii și
demnității, reflectate diferit în conștiința mai multor personaje,
autenticitatea este receptarea realității în propria conștiință, de către
fiecare personaj în parte dosare de existentă.
 Narațiunea se face la persoana I, fiind modul de relatare al
fiecărui erou care se confesează. Stilul anticalofil presupune
exprimarea concisă și exactă a ideilor, trăirilor, concepțiilor ca într-un
proces verbal.
Titlul este o metaforă, "Patul lui Procust" face trimitere directă la
o poveste mitologică din antichitate, conform căreia tâlharul Procust
din Atica aducea oaspeti la han si ii silea sa incapa perfect in singurul
pat existent, socotit de el ca spatiu real. Orice nepotrivire a calatorului
in patul lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta
era prea lung, sau, dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea
scurt, pana cand individul se potrivea exact masurarii impuse. Titlul
romanului imaginează societatea ca pe un pat al lui Procust, ca spațiu
limitat, în care valorile intelectuale și orice aspiratie către un ideal
respins de societate sunt ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un
tipar fix de existentă și oricine se abate de la regulile sociale stricte
este supus deformărilor chinuitoare, cărora nu le rezistă.
Romanul începe cu cele trei scrisori ale doamnei T și cu notele
explicative - din subsolul paginilor - ale autorului, care o îndeamnă să
facă publică experiența nefericită a sentimentului de iubire
neîmplinită, cu scopul de a crea "un dosar de existențe".
Scrisorile doamnei T narează suferința și dezamăgirea produse de
faptul că amantul ei, X, nu o mai iubește și nu-i dă nicio explicație
privind această atitudine, deși ea suferise din cauza lui aproape
mortal. Eroina se intreabă cum poate el să prefere pe alta și să
trăiască fără ea: "Și dacă, într-adevar el mă prețuiește ca pe singura
femeie al cărei suflet a stat față-n față cu al lui, atunci pentru ce e
acum in brațele alteia, pentru ce mi se întâmplă, pentru ce eu și el
trăim în medii străine, jucând acolo o viață definitivă, când avem
intens și nevăzut același suflet ca doi frați siamezi același pântec?".
Suferința doamnei T se amplifică din cauza umilirii, a mândriei
rănite, mai ales că îl întâlnește în tren ducându-se la munte împreună
cu amanta, așa cum altă dată mergeau împreună ei doi. Tot în aceste
scrisori eroina vorbește și despre iubirea pe care un anume bărbat pe
nume D, i-o poartă de mai bine de 15 ani doamnei T, însă are oroare
de D, dar îl acceptă chiar sexual.
Jurnalul lui Freud Vasilescu reprezintă partea cea mai întinsă și
complexă a romanului și poartă titlul "Intr-o dupa-amiază de august".
Acest jurnal cuprinde confesiunea tânărului privind iubirea pentru
doamna T, scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima către
Emilia, precizarile lămuritoare ale acesteia și notele de subsol ale
autorului. Tot în acest capitol, Camil Petrescu ilustrează și o imagine
complexă a vieții economice, politice și financiare din România între
anii 1926-1928. La rugămintea autorului, Fred Vasilescu consemnează
iubirea pentru doamna T și scrisorile reieșind două puncte de vedere
diferite asupra aceleiași pasiuni, adică "două romane subiective
despre aceeasi poveste de dragoste", la care se adaugă si comentariile
autorului, care reușește să creeze niște veritabile dosare de existență,
toate acestea concretizând noua formulă estetică a relativismului.
Un monden amator, prozatorul îl prezintă pe Fred Vasilescu ca
fiind fiul lui Tănase Vasilescu, personaj întâlnit și în romanul
"Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi". Autorul îl invită
și pe el să scrie deoarece din convorbirea purtată acesta dă o impresie
de trăire adevarată.
 Întâmplările relatate în jurnalul modernului aviator încep într-o
după-amiază de august, când aceasta îi face o vizită Emiliei Rachitaru.
Emilia era o semiprostituată cu pretenții de artistă, iar Fred Vasilescu
este întruchiparea tânărului de 25 de ani, cu o educație aleasă,
diplomat și fiul unui bogat om de afaceri.
Întâmplările dintre cele doua personaje se petrec într-un spatiu
real, acesta fiind reprezentat de patul Emiliei. Deși o regăsește pe
Emilia de o imbecilitate placidă, tânărul ascultă cu interes povestea
relatată de acesta. Din încercarea de a-l impresiona cumva ea îi
relatează despre unul, Lamida "care m-a iubit îngrozitor săracul și care
murise în urmă cu trei luni".
Pentru a face credibilă povestea celor relatate îi dă să citească
scrisorile de dragoste pe care acesta i le trimise în ultimii doi ani.
Tânărul Vasilescu citește pe rând și în ordine fiecare scrisoare din
teancul legat de Emilia cu fundă roz.
Descoperind că Ladima fusese gazetar și poet talentat, Vasilescu
e uimit cum un astfel de om nu se gândise că se compromite scriindu-i
unei astfel de femei, ca fiind vizitată de mulți bărbați.
Din scrisorile lui Ladima reiese faptul că acesta era un bărbat
sensibil și sentimental care din iubire pentru tânăra actriță era
preocupat sa îi obțină un rol într-o piesă, apoi dintr-o altă scrisoare
acesta este fericit că Emilia debutase, în sfârșit într-un spectacol la
Teatrul National.
Deși o gasește gravă, impozantă în atitudine și incapabilă să își
acordeze comportamentul între falsitatea degajată a convorbirii și
vidul sufletesc cu care trece la amor, tânărul cu o prefăcută nepăsare
o descoase pentru a afla tot ce se petrecuse în viața poetului Ladima.
 Emilia îi relatează despre relațiile ei cu alți bărbați printre care
deputatul Nae Ghiorghidiu și strădaniile ei de a evita orice întâlnire a
acestora cu Ladima. Cu toate acestea însă, Ladima aflase întâmplător
că ea avea un amant, pe Traian Justiniu, și-i scrie, cu o tristețe
sfâșietoare, rupând acum orice legatură cu ea: S-a făcut în mine ca o
lumină de moarte și înțeleg acum, neașteptat, toate întâmplările și
toate faptele omenești ale acestui an de delir, de când te cunosc.
Deoarece Ladima era foarte bolnav, Valeria, sora acestuia
vizitându-l, îl găsise zăcând într-o mizerie cruntă și foarte slăbit.
Vestea căsătoriei dintre Emilia și Arghiropal îl aruncă pe Ladima într-o
disperare fără margini însă în momentul în care logodna se anulează,
el îi trimite o scrisoare în care descrie chinurile provocate de
despărțirea ce survenise în viața lui și o roagă să-l reprimească.
De atunci se intâlneau din nou în fiecare seară, ieșeau împreună,
dar nu a fost niciodată a lui, pentru că Ladima altminteri era idealist.
Îi plăcea, așa, să stea aici spune Emilia tot senină mare și goală.
Dintr-o altă scrisoare, adresată Emy scumpa, reiese faptul că
acesta era mândru cu logodnica lui, așa cum o prezintă pe Emilia celor
mai buni prieteni ai sai: Bulgaran, Ciobănoiu și Penciulescu, pe care ii
invita intr-o seara la masa. Cu toate acestea, scumpa Emy, pleacă
devreme pentru că se plictisise îngrozitor, deși unul era mare savant,
altul teozof și celălalt un om de mare cultură.
Dintr-o altă perspectivă narativă, Fred rememorează toate
întâmplările legate de Ladima, în care se implicase în mod direct și își
aminteste faptul ca îl cunoscuse în iulie 1926, într-o împrejurare
foarte personală, deoarece el venise la Techirghiol aflându-se în
aproprierea doamnei T., pe care o iubea în taină.
 Poetul este prima persoană căreia mondenul aviator îi
destăinuiește chinurile prin care trece din iubire pentru doamna T. El
simte o pornire inexplicabilă pentru confesiune: Era singurul pe lume
căruia i-aș fi încredințat taina, pe care nu o stiu nici parinții mei, faptul
cumplit care e cancerul vieții mele, care mă face sa fug de o femeie
iubită.
Cu toate că este îndrăgostit total și definitiv de doamna T, Fred o
evită dovedindu-se capabil să părăsească o femie care-i este
superioară, dintr-un orgoliu specific personajelor camilpetresciene.
Sacrifică definitiv pasiunea pe altarul vanității: în loc să se piardă pe
sine, preferă s-o piardă pe ea [.]. Fred n-a vrut să devină sclavul erotic
al doamnei T.
În concluzie, ,,Patul lui Procust’’ reprezintă un roman modern,
subiectiv, de analiză psihologică consacrându-l pe autor în spectrul
valorilor a istoriei literaturii române.