PATUL

 LUI  PROCUST  
DE  CAMIL  PETRESCU  
 
 
INTRODUCERE:  
 
„Patul  Iui  Procust”,  cel  de-­‐al  doilea  roman  semnat  de  Camil  Petrescu,  
a  fost  publicat  pentru  prima  dată  în  anul  1933,  la  trei  ani  după  
„Ultima  noapte  de  dragoste,  întâia  noapte  de  război”.  Pe  lângă  
valoarea  artistică  indiscutabilă  a  operei,  aceasta  se  remarcă  prin  
contribuția  importantă  adusă  la  consolidarea  romanului  modern  în  
literatura  română.    
 
TITLUL:  
 
Titlul  operei  face  trimitere  la  legenda  lui  Procust,  un  personaj  din  
mitologia  greacă.  Numele  personajului  este  legat  de  un  obiect-­‐simbol:  
un  pat  care  îi  aparținea,  desigur,  lui  Procust.  Acesta  ademenea  
călători  în  casa  lui,  după  care  le  oferea  un  pat  în  care  să  doarmă.  Dacă  
drumețul  era  prea  scund,  Procust  îl  trăgea  de  mâini  și  de  picioare,  
forțându-­‐i  organismul  să  se  adapteze  la  dimensiunile  patului.  Dacă  
acesta  era  prea  înalt,  Procust  îi  tăia  fie  picioarele,  fie  capul.  Astfel,  
Camil  Petrescu  trasează  o  paralelă  între  viața  socială  și  metodele  
neortodoxe  ale  lui  Procust.  El  vede  societatea  ca  pe  o  sursă  a  
limitărilor,  un  spațiu  care-­‐i  ostracizează  pe  cei  ce  nu  respectă  un  
anumit  tipar.  
 
TEMA:  
 
Tema  principală  a  romanului  este  lupta  intelectualului  modern,  
idealist,  atât  cu  societatea,  cât  și  cu  sine  însuși.  Trăind  cu  scopul  de  a  
atinge  absolutul  atât  în  dragoste,  cât  și  în  viața  socială,  el  speră  să-­‐și  
poată  păstra  demnitatea,  de  care  societatea  încearcă  să-­‐l  lipsească  ori  
de  câte  ori  este  posibil.  „Patul  lui  Procust”  surprinde,  așadar,  criza  
existențială  a  protagonistului,  Fred  Vasilescu,  un  alter-­‐ego  al  lui  Camil  
Petrescu.  
 
REZUMATUL  PE  CAPITOLE:  
 
Romanul  se  deschide  cu  trei  scrisori  semnate  de  „doamna  T.”,  precum  
şi  cu  notele  explicative  ale  autorului.  Acesta  o  sfătuiește  să  
consemneze  în  scris  experiența  iubirii  neîmplinite  pe  care  o  trăise.  
Doamna  T.  refuză,  dar  acceptă,  în  schimb,  să  împărtășească  
experiența  ei  sub  forma  unei  confesiuni  scrise.  Astfel,  cititorului  i  se  
dezvăluie  faptul  că,  în  urmă  cu  cincisprezece  ani,  Maria  T.  Mănescu  
(doamna  T.)  era  iubita  unui  tânăr  pe  nume  D.,  însă  întâlnește  un  
inginer  cu  care  se  mărită  și  părăsește  țara,  revenind  abia  după  divorț.  
Întoarsă  în  București,  își  reîntâlnește  fostul  iubit.  Sentimentele  lui  D.  
nu  se  modificaseră,  însă  doamna  T.  suferă  în  urma  unei  iubiri  
neîmplinite  (pentru  un  misterios  X).  
 
Iubirea  care  îi  leagă  pe  Fred  Vasilescu  și  doamna  T.  reîncepe  în  acea  
după-­‐amiază  de  august.  Bărbatul  este,  însă,  intimidat  de  
superioritatea  (percepută  de  el)  femeii  iubite,  fiind  copleșit  de  
frumusețea  interioară  a  acesteia.  Temându-­‐se  că,  pierzându-­‐se  în  
sentimentele  pentru  ea,  risca  să-­‐și  dizolve  propria  personalitate,  Fred  
Vasilescu  încheie  relația  cu  doamna  T.,  deși  îl  doare  această  decizie.  
În  apropiere  de  Ciulnița,  Fred  moare  într-­‐un  presupus  accident  de  
avion  după  ce  oferă  manuscrisul  autorului  și  scrie  un  testament  în  
care  îi  lasă  averea  sa  doamnei  T.  
 
CARACTERIZAREA  PERSONAJELOR:  
 
Protagonistul,  Fred  Vasilescu,  funcționează  în  cadrul  romanului  ca  un  
alter-­‐ego  al  scriitorului.  Acesta  este  caracterizat  atât  în  mod  direct  
(autocaracterizare,  caracterizare  făcută  de  către  alte  personaje)  cât  și  
în  mod  indirect,  astfel  încât  trăsăturile  personajului  se  deduc  în  
special  din  vorbele,  faptele  și  gândurile  sale.  
 
Fred  Vasilescu  este  fiul  unui  cunoscut  industriaș,  pe  nume  Tănase  
Vasilescu  Lumânăraru.  Din  caracterizarea  făcută  de  autor  reiese  
faptul  că  Fred  era  o  persoană  atrăgătoare,  atât  în  exterior,  cât  și  în  
interior.  Astfel,  Fred  avea  „un  timbru  deosebit”,  fiind  un  „exponent”  al  
societății  interbelice  românești.  El  beneficiază  de  „un  soi  de  loialitate  
și  delicatețe,  un  mod  de  sinceritate  a  vieții,  care  nu  seducea  numai  
femeile,  ci  câștiga  și  prietenia  bărbaților”.  
 
Cu  toate  acestea,  el  avea  și  o  reputație  negativă,  care,  însă  (conform  
autorului),  „este  una  dintre  cele  mai  false  din  câte  se  pot  închipui”.  
Din  cauză  că  obișnuia  să  fie  destul  de  tăcut,  cei  din  jur  se  grăbeau  să-­‐l  
eticheteze  drept  prost  sau  incult,  numai  fiindcă  nu-­‐și  expunea  în  mod  
ostentativ  calitățile.  
 
ROMAN  MODERN:  
  
Romanul  este  o  specie  a  genului  epic  în  proză,  de  mare  întindere,  cu  o  
acțiune  complexă,  desfășurată  pe  mai  multe  planuri  narative,  
organizate  prin  alternanță  sau  înlănțuire,  cu  o  intrigă  amplă  și  
complicată.  Personajele  romanului  sunt  numeroase  și  bine  
individualizate,  iar  destinul  lor  este  determinat  de  trăsăturile  de  
caracter  și  întâmplările  ce  constituie  subiectul  operei.  
 
Romanul  modern  se  caracterizează  prin:  stilul  anticalofil,  prezența  
personajelor-­‐reflector,  autenticitate  (redată  și  prin  organizarea  
operei  în  forma  unui  jurnal  sau  a  unei  colecții  de  scrisori),  precum  și  
prin  abandonarea  epicului  în  favoarea  analizei  psihologice.  Un  alt  
element  caracteristic  romanului  modern  este  protagonistul,  care  
aparține  unei  anumite  tipologii:  intelectualul  superior,  dar  inadaptat  
unei  societăți  neprietenoase,  ostile  principiilor  sale.  
 
Structura  romanului  este  secvențială,  fiind  realizată  printr-­‐o  tehnică  
de  colaj  a  unor  texte  diferite.  Acesta  cuprinde:  trei  scrisori  ale  
Doamnei  T.  adresate  autorului,  jurnalul  Iui  Fred  Vasilescu,  secvența  
denumită  „Epilog  I”  (pe  parcursul  căreia  Fred  Vasilescu  cercetează  
circumstanțele  morții  poetului  Ladima),  „Epilog  II”  („Povestit  de  
autor”),  precum  și  notele  de  subsol  ale  autorului,  cu  explicații  
suplimentare  pentru  cititor.  Fiind  vorba  despre  un  roman  modern,  
firul  epic  este  discontinuu,  renunțându-­‐se  la  desfășurarea  lineară  a  
acțiunii  în  favoarea  fluxului  narativ,  care  presupune  împletirea  
memoriei  voluntare  cu  cea  involuntară.  
 
În  concluzie,  „Patul  lui  Procust”  aparține  speciei  romanului,  
definindu-­‐se  drept  roman  modern.  
 
PERSPECTIVA  NARATIVĂ:  
 
Perspectiva  narativă  este  multiplicată,  întrucât  aceleași  întâmplări  
sunt  relatate  în  diverse  moduri.  Aceasta  se  petrece  din  cauză  că  
fiecare  narator-­‐personaj  expune  propria  interpretare  a  faptelor  
relatate.  Narațiunea  se  realizează  la  persoana  întâi,  cu  focalizare  
dublă,  iar  povestitorii  cunosc  tot  atât  de  mult  cât  știu  personajele.  
Fiind  vorba  despre  un  roman  modern,  avem  de-­‐a  face  cu  o  
perspectivă  narativă  de  tip  autoreflexiv,  care  pune  accentul  pe  
punctele  de  vedere  ale  personajelor,  și  nu  pe  obiectivizarea  faptelor.  
 
SCRISORILE  DOAMNEI  T:  
  
„Scrisorile  doamnei  T.”  sunt  plasate  în  debutul  romanului  „Patul  lui  
Procust”,  de  Camil  Petrescu  și  contribuie  masiv  la  zugrăvirea  
portretului  personajului  principal.  „Doamna  T.”  este  porecla  
misterioasă  pe  care  autorul  i-­‐o  dă  Mariei  T.  Mănescu,  obiectul  
afecțiunii  protagonistului.  Trei  scrisori  ale  doamnei  T.  constituie  
prima  secvență  narativă  a  romanului.  Scrisorile  sunt  numerotate  cu  
cifre  romane  și  cuprind,  printre  altele,  refuzul  femeii  de  a  primi  un  
rol  într-­‐una  dintre  piesele  naratorului.  Dorind  s-­‐o  convingă  să  apară  
pe  scenă,  fiindcă  ar  fi  putut  exprima  în  mod  autentic  „cum  se  
gândește,  cum  se  iubește,  cum  se  suferă”,  naratorul  este  dezamăgit,  
dar  reasigurat  de  calitățile  ei,  precum  discreția  și  eleganța:  „N-­‐am  
nimic  în  mine  de  arătat  pe  scenă,  lumii”.  În  cele  trei  scrisori,  doamna  
T.  își  detaliază  concepțiile  despre  dragoste  și  despre  viață,  
exprimându-­‐și  cu  sinceritate  sentimentele.  
 
CONCLUZIE:  
 
În  concluzie,  „Patul  lui  Procust”  reprezintă  atât  o  inovație,  cât  și  o  
capodoperă  în  cadrul  literaturii  române.  O  creație  modernă  de  
referință,  acest  roman  l-­‐a  consacrat  definitiv  pe  Camil  Petrescu.  
Criticul  literar  George  Călinescu  aprecia  că  „Patul  lui  Procust”  se  
situează  deasupra  romanului  care  l-­‐a  precedat  („Ultima  noapte  de  
dragoste,  întâia  noapte  de  război”)  prin  „tehnică  desăvârșită  și  
superioară”.