Particularități ale unui roman psihologic

studiat

Romanul psihologic „Patul lui Procust” scris de Camil Petrescu apare în anul
1933 și ilustrează concepția autorului despre roman, acesta cultivând estetica
autenticității și formula epica proustiană.

Romanul lui Camil Petrescu este un roman de analiză psihologică în care

accentul este pus pe trăire, comparativ cu un roman de creație în care accentul cade
pe evenimente. O primă trăsătură specifică romanelor psihologice prezentă în text o
constituie situațiile limită la care personajele sunt expuse, încercând să caute
soluționare. Toate personajele implicate trăiesc experiența limită a iubirii și înțeleg
că sentimentul implică și suferința. Fiecare, însă, găsesc soluții diferite și compatibile
cu structura lor interioară. De pildă, doamna T. alege resemnarea, înțelegând că
iubirea rămâne un sentiment unilateral, iar lipsa reciprocității trebuie asumată. În
cazul lui Fred Vasilescu se alege renunțarea la femeia iubită, salvându-și
independența, iar Ladima se sinucide, dând dovadă de lașitate, aceasta fiind atenuată
de aparenta scrisoare de adio adresată nu Emiliei Răchitaru, ci doamnei T.

O altă trăsătură care conturează caracterul psihologic al romanului este

perspectiva narativă subiectivă, opera fiind un roman de confesiune. În romanul
„Patul lui Procust” există o relativizare a perspectivei narative, personajelor care
trăiesc conflicte interioare puternice oferindu-li-se posibilitatea să se confeseze,
exprimându-și un punct de vedere propriu asupra evenimentelor și trăirilor.
Personajele-narator din acest roman sunt doamna T., Fred și Ladima, prin intermediul
scrisorilor. În cazul cuplului Fred Vasilescu – doamna T., partenerilor li se oferă
oportunitatea de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu același subiect,
accentul punându-se pe stările sufletești contradictorii redate prin monolog și
interogație.

Tema romanului este iubirea generatoare a suferinței, văzută ca formă de

eșec. Aceasta este percepută atât ca mod de cunoaștere, cât și ca mod de distrugere
al echilibrului interior, romanul surprinzând mai multe form e ale iubirii și mai multe
direcții pe care aceasta le poate urma – de la iubirea neîmpărtășită la obsesie. În text
sunt prezentate în paralel două povești de dragoste, între Fred Vasilescu și doamna T.
și, respectiv, între George Ladima și Emilia Răchitaru. O primă secvență
reprezentativă pentru tema operei este duelul de la „Movilă”, dintre George Ladima
și Fred Vasilescu: Fred este cuprins de un sentiment de gelozie, văzând-o pe doamna
T. În compania altor bărbați: „Am privit-o furios în ochi și atunci a băut ostentativ,
ciocnind paharul cu toți...”. Astfel, Fred își manifestă sentimentele pe care le are
față de doamna T. și totodată orgoliul masculin, respingând-o pe persoana iubită.

Analog, Ladima și Emilia Răchitaru trăiesc aceeași dramă ca o consecință a

iubirii neîmplinite, Ladima fiind cel care suferă din cauza Emiliei care îl atrage în mod
inexplicabil. În acest fel, secvența morții lui Ladima scoate în evidență slăbiciunea pe
care o are față de această femeie, considerând-o ideală și neglijându-i noncalitățile
(femeie ușoară, materialistă și profitoare). Ladima conștientizează târziu și ajunge să
se sinucidă din cauza ei: „este o femeie fără suflet, fire netrebnică, în carnea căreia
înflorea ochiul diavolului care l-a distrus și pe intelectualul Ladima.”

De asemenea, și elementele de structură și compoziție constituie o

particularitate importantă a romanului psihologic „Patul lui Procust”, un prim
element de structură care se remarcă fiind titlul operei. Acesta este format dintr-o
metaforă ce sugerează incompatibilitatea și constrângerea: ideea patului procustian e
raportată la cele două cupluri – în cazul cuplului Ladima – Emilia Răchitaru,
diferențele enorme dictează și eșecul, iar în celălalt caz, se conturează o oarecare
armonie, incompatibilitatea este redusă, dar eșecul vine din orgoliul masculin al lui
Fred Vasilescu. Mai mult, ideea de constrângere este marcată de relația lui Ladima cu
societatea, acesta proiectând în Emilia idealul său feminin, dar viziunea societății
asupra ei situându-se la polul opus.

Un alt element de compoziție care susține tema textului, cea a iubirii, și

caracterul psihologic al romanului este conflictul. În text se remarcă în mod special
conflictul interior, specific romanului psihologic, relevantă fiind scena în care doamna
T. îi propune lui Fred să petreacă revelionul împreună. Deși el își dorește foarte mult
acest lucru („ ca un sinucigaș care dă totul pe o clipă, îmi vine să zic... da”) refuză,
chiar dacă își produce singur suferință: „M-am gândit la cei care se duc la operație
fără anestezie”. Conflictul este evident între iubirea pe care o resimte față de
doamna T. și orgoliul său exacerbat, care îl blochează. El însuși mărturisește că există
ceva care îl macină (dar nu mărturisește ce) și despre care spune că este „cancerul
vieții mele, care mă face să fug de o femeie iubită.”.

Chiar dacă romanul „Patul lui Procust” prezintă cele două cupluri formate din
parteneri din lumi diferite a căror relație evoluează diferit, în cele din urmă, acestea
se rezumă la aceeași idee, că iubirea trebuie trăită ca un sentiment conștient care
implică în mod vizibil și durerea și suferința.