Cernetchi Diana.

11C

Caracterizarea personajului Emiliei pe baza scrisorilor lui G.D. Ladima

Din scrisorile lui G.D. Ladima, Emilia Răchitaru se încadrează în tipologia umană femme
fatale. Prin definiție, femme fatale este  femeia deosebit de frumoasă, atrăgătoare de
tip erotic seducător, după unii bărbați aceste femei având trăsături magic-demonice prin
intermediul cărora atrag. Ele sunt considerate femei cu un caracter ambivalent: pe de o parte ele
pot duce la îndeplinirea deplină a dorințelor erotice, iar pe de altă parte cauzează nenorociri,
provocând suferințe. 

Emilia Răchitaru din romanul lui Camil Petrescu “Patul lui Procust”, văzută prin ochii lui
George Demetru Ladima întrunește totalitatea caracteristicilor enumerate anterior, acest lucru
fiind văzut în următoarele secvențe din scrisori: „Nu ştiu de ce ai întîrziat intrarea în scenă ... În
clipa aceea mi s-a dilatat tot sufletul de emoție ...Toți recunosc că ai fost admirabilă ... Pe mine
m-ai emoționat pînă la lacrimi ...”. Prin intermediul caracterizării indirecte, vorbind despre
sentimentele proprii, G.D.L. admite frumusețea Emiliei și intensitatea sentimentelor pe care
aceasta i-o trezește. De asemenea, în secvența “...Nu ca femeie, nu de corpul tău duc lipsă,
Emilia. Prezența ta sufletească îmi e necesară... Trebuie să fim împreună...” se observă obsesia
pe care o prezintă Ladima în raport cu Emilia, o obsesie datorată seducției demonice și influenței
pe care aceasta o exercită asupra lui.

Ladima devine însetat de a simţi în profunzime pasiunea iubirii autoiluzionându-se în

dragostea lui pentru Emilia pe care o vedea ca pe femeia ideală, un suflet ales, pură, candidă,
copilăroasă, frumoasă, talentată, refuzînd structural evidenţele. Într-un cuvânt, Ladima o
divinizează şi o înzestrează cu anumite calităţi pe care şi-ar dori să le vadă.
”M-am purtat atît de trivial cu tine, Emilia, singura femeie din oraşul acesta care găseşte din
cînd în cînd cîteva clipe şi pentru un nefericit ca mine - fără niciun interes...”. În acest pasaj este
foarte clar elucidată atracția oarbă și pasională a unui îndrăgostit față de obiectul interesului său,
lucru care confirmă perfecțiunea Emiliei în ochii lui Ladima. Într-un alt răvaș, G.D.L.
accentuează talentele uimitoare de actriță pe care le vede la Emy a lui: ”... Să săruți seara, pe
aleea întunecată a unui parc, o gură care a înfiorat o sală de spectatori ...”.

Analizând descrierile atât directe cât și indirecte oferite de corespondența Ladima-Emilia,

ajung la concluzia că sensul acestora rămâne unul destul de clar și actual. În pofida aparentului
paradox care apare la prima vedre - tipul intelectualului ratat îndrăgostit de o femeie cu moravuri
ușoare - totuși o situație de genul dat este una verosimilă. Acest lucru poate fi văzut drept o lecție
sau o meditație asupra condiției umane și asupra preferințelor romantice. Cred că Ladima o găsea
pe Emy ca fiind întruchiparea perfecțiunii, datorită imaginii proprii create în subconștient și
datorită lipsei de spirt si abordare critică, atât de caracteristică îndrăgostiților. Însă, după ce
Ladima realizează ce se întimplă şi ce intenţii avea Emilia, el a închis ochii şi a acceptat scuzele
inventate de ea deoarece prezenţa Emiliei pentru el este „mai necesară” ca „lumina unui
neurastenic”, ca „morfina unui morfinoman”, pentru că simte pentru ea „ceea ce simte
somnambulul pentru lună”.
 Emilia, deși nu complet, prezintă anumite comportamente comune cu Ela. Deși cu siguranță
aparțin straturilor sociale diferite, totuși ambele posedă trăsături de nimfomane și sunt încântate
de atenție