A.I.

Cuza – fondatorul României moderne epocii sale

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului
național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării
Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai
apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante
reforme interne: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma
învățământului (1864), reforma justiției (1864) , care au fixat un cadru modern de dezvoltare al
țării. Reformele reprezintă cheia succesului și a fondării unei societăți modernizate și
perfecționate, lucru cunoscut și apreciat de domnitor. În următoarele rânduri vor fi prezentate pe
scurt principalele activități reformatoare inițiate și puse în aplicare de Alexandru Ioan Cuza.
Astfel , se va elucida foarte clar importanța personalității acestuia pentru România secolului al
XIX.

Secularizarea averilor mănăstirești

Legea secularizării averilor mănăstirești a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu
scopul de a lua toate proprietățile și averile anumitor biserici și mănăstiri și a le trece în
proprietatea statului, pentru „a spori avuția țării”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri și
schituri au fost desființate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a
instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor
seminarii, centre de asistență socială. În total, au fost preluate de la biserici aproximativ 25% din
suprafața agricolă și forestieră a Țării Românești și a Moldovei.

Reforma fiscală
Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal și a contribuției pentru
drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin
instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma
deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem
fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, importanta inițiativă a guvernului
moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate
a țării, cea ieșeană.

Reforma agrară
Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de țărani au fost
împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de
casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând
astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole
moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai
echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a
satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale, dând
un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate
evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea.

Cu toate cele enumerate mai sus este clară contribuția lui Cuza ca domnitor în dezvoltarea
principatelor, dar înfăptuirea reformelor nu a fost întâmpinată mereu cu entuziasm și susținere,
existând mereu o parte opoziționară. Astfel, de exemplu, când a fost inițiată reforma
secularizărilor averilor instituțiilor teologice, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut
mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocând,
mai târziu, însăși căderea guvernului Kogălniceanu. Astfel, se confirmă că schimbările nu au loc
neapărat rapid și cu success imediat. Este nevoie de răbdare și cugetare, de care a dat dovadă
domnitorul Alexandru Ioan Cuza.