Caracterzarea personajului Emiliei

In romanul “Patul lui Procust”, de Camil Petrescu este ilustrata o tipologie de femeie vulgara si
insensibila – Emilia Rachitaru. Acest personaj este afisat in scrisorile lui Ladima, care, in pofida dragostei
lui, accentueaza aici si aspecte care demonstreaza lipsa de moralitate a acestei femei: “v-am facut
semne disperate cu mana ca sa va atrag luarea-aminte, dar nu m-ati vazut”, aceasta descriere venita din
partea lui Ladima evidentiaza atitudinea respingatoare a Emiliei, care nu vrea sa fie vazuta cu un om mai
inferior in public. Femeia vulgara, tipologie specifica Emiliei este remarcata in ultimele scrisori: “imi era
greu sa cred odinioara ca as putea astepta la poarta unei femei pana i se incheie amantul la pantaloni’,
unde Emilia, fiind constienta de dragostea lui Ladima, il face sa sufere prin nepasare si relatiile ei cu alti
barbati.

Trivialitatea acestui personaj este neglijata din perspectiva lui Ladima, care, indragostit de ea, o
divinizeaza, ii pare talentata ca actrita, o aureoleaza cu calitati pe care le-ar dori la ea si iubeste aceste
nobile trasaturi: “niciodata n-am intalnit un mai firesc bun-simt, o judecata mai adanca si asa de frumos
domolata”, neobservandu-i saracia sufleteasca, acesta ii pune in evidenta inteligenta si profunzimea,
eronat. Superficialitetea Emiliei o putem deduce indirect din scrisorile lui Ladima. “Nu am parasit nici o
clipa nadejdea ca tu ai sa fii nevasta mea.”, din secventa desprindem ideea de usurinta cu care Emilia
trateaza iubirea, gandul ca Ladima o iubeste este marginalizat de incapabilitatea de a intelege asemenea
sentimente profunde, gandirea ei limitandu-se la placerile carnale.

In perspectiva cititorului, Emilia apare pe tot parcursul romanului ca o femeie incapabila de

ganduri profunde, vulgara si mediocra iar dezgustul fata de acest personaj este o consecinta a purtarii
manifestate de Emilia fata de celelalte personaje, precum Ladima, care, din cauza indiferentei si
goliciunii ei sufletesti, s-a sinucis. Aceasta atitudine creata de cititorul contemporan poate fi adoptata si
in urma observarii comportmentului lui Fred fata de Emilia, care o trata cu dezgust, din cauza ignorantei
si superficialitatii ei.

In contextul scrisorilor, nu o vedem pe Emilia doar ca femeia adorata de Ladima, dar si ca actrita.
Pe cand Ladima o descrie drept o actrita desavarsita si talentata, scrisorile releva o idee de falsitate in
raport cu arta teatrala. In secventa “E o copilarie... sa plangi pentru asta...”, unde Emilia plange pentru
ca nu a primit un rol important intr-o piesa, desprindem ideea de superficialitate cu care Emilia trateaza
teatrul, acesta insemnand pentru ea doar materialism, utilizanu-l in scopuri profane, neputandu-se
delecta cu adevarata arta.

Analizand comportamentul usuratic si tendinta Emiliei de a insela, o putem relationa cu Ela din
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu. Aceasta este de asemenea
inclinata spre lucruri materiale si profane, ajungand de la o femeie ideala la o reprezentanta a
superficialitatii. Ambele personaje sunt incapabile de a aprecia iubirea: Emilia – sentimentele lui Ladima,
iar Ela – dragostea lui Stefan, ambele gasesc placerea in materialism si aleg sa insele barbatii care
manifesta fata de ele sentimente profunde.

Rolul acestui personaj in opera lui Camil Petrescu este de a accentua echilibrul dintre sacru si
profan, dragoste si superficialitate, aspiratia spre perfectiune si mediocritatea umanitatii. Emilia este un
exemplu de suflet alterat, avand misiunea de a arata cititorului contemporan importanta frumosului si a
moralitatii. Din cauza existentei multor femei cu aceasta tipologie, este valoroasa detasarea de
cosmopolitism si ignoranta si aspiratia spre apogeul fericirii umane.