Patul lui Procust – Caracterizare Personaj

     În personalitatea doamnei T., naratorul a intuit posibilitățile unei mari actrițe și
era încredințat că ea poate realiza două din indicațiile scenice impusei eroinei din
Act venețian: vorbea "repede, cu pauze inteligente între propozițiile frazei", în așa
fel încât toate cuvintele "nu făceau parcă decât să repete ce au spus ochii".
Invitației de a juca, doamna T. nu i-a dat curs. Nu dintr-un sentiment de
neîncredere în posibilitățile ei actoriceșți, ci din oroarea de a apărea sub lumina
reflectoarelor: "Lasă-mă, te rog, în magazinul meu de mobile Nu am nimic de
arătat de pe scenă lumii" -îi replică naratorului, "cu o rasfrangere cald interioară".
    Prin contrast, Emilia Rachitaru vrea să joace teatru. Convinsă fiind de
înzestrarea ei fizică dorea cu disperare să ajungă pe scenă, că și cum frumusețea
singură ar fi fost suficientă. Această năzuința explică vanitățile ei de artista
neînțeleasă, deși lipsa de talent rămâne învederată, iar frumusețea ei, o
caracterizează Fred - era "caligrafică": "blondă, sau mai mult spălăcită, grăsuță și
vulgară".
    Tot Fred și-o amintește dublând rolul unei actrițe: articula fiecare silabă,
făcând-o să vibreze că un bob de fier într-o nuca de metal"; comportamentul
scenic era inadecvat: "Ținea umerii drept și nu ridică brațul decât până la
înălțimea lor"; se mișcă încet și maiestuos, deși rolul interpretat era al unei
croitorese care "caută sfioasă de lucru". în timp ce comentează scrisorile lui
Ladima și evocă iubirile ei pasagere, spre a-l impresiona pe Fred Vasilescu, Emilia
se prezintă singură, fără să-și dea seama, drept o femeie de moravuri ușoare, o
"cocotă vulgară"23. Relațiile ei amoroase sunt diverse; numeroși bărbați din înalta
societate o frecventează, cu mai mult sau mai puțînă asiduitate. Tânăra profită de
avantajele feminitățîi pentru a obține foloase materiale adiacente: bani, cadouri,
invitațîi în diferite localități din țară.Cultivă legăturile cu G. D. Ladima deoarece îl
consideră un suport necesar carierii ei profesionale.
    În cronicile teatrale, Ladima îi elogiază "talentul" și tot el se străduiește cu
obstinație să-i obțînă un rol, oricare, indiferent în ce piesă. însă Emilia nu percepe
intensitatea și nu sesizează dimensiunile iubirii lui: "Era un bărbat bun, săracu Mă
necăjea el câteodată Dar îi părea grozav de rău Venea pe urmă să-mi ceară iertare
Ce puteam să fac? Mi-era milă de el Dar înțelegea și el că nu se poate altfel "
Punctele de suspensiune dezvăluie dificultatea Emiliei de a caracteriza un
comportament uman ce scapă înțelegerii ei limitate.
    Emilia, constată Fred Vasilescu, "vorbește", dar "fără minte"; conversația ei "jignește"; ea nu
discuta, ci pălăvrăgește. Comunicarea este anulată de inaptitudinea de a gândi dincolo de
interesele clipei și de realitatea imediată. Emilia este singurul personaj din Patul lui
Procust care face greșeli de exprimare. în limbajul sau, caracterizat prin varianta
standard a stilurilor funcționale, întâlnim forme pleonastice: "Ea a coborât jos";
solecisme, dezacordul dintre subiect și predicat: "Pe mine m-a iubit foarte mulți";
fenomenul de hipercorectitudine: "excrocule", abatere făcută de teamă de a nu
greși, prin efortul de a se confruntă conștient, dar mecanic, normelor limbii
literare; alăturări dizarmonice de silabe." am întors capul că eram grăbită"; "Ce
vrei să facă față?"; "Vine Valeria cu cafelele" etc. Comportamentul Emiliei scoate
la iveală și o răutate înnăscută. Semnificativă rămâne scenă în care protestează
vehement, fără a ține seama de prezența lui Fred în camera alăturată - împotriva
solicitării verișoarei sale, probabil îndreptățite: îi lucrase "două rochii din nou și
două transformări". Când "pramatia" i-a cerut banii pentru muncă efectuată,
Emilia s-a dezlănțuit în invective: "Ține-ți morișcă, madam, că ți-o aduni de pe
jos .. Ee când mi-oi înfige mâinile în claia dumitale ți-o fac ondulatie permanentă".
    Emilia primește dragostea lui Ladima cu suficientă. Tot timpul îl ține la distanță,
cu sentimentul că o incomodează și o plictisește cu prezența lui. într-o zi când
Ladima o roagă să nu iasă în oraș, unde -bănuia - se va întâlni cu un alt bărbat, îl
concediază cu similară vulgaritate: "la ascultă, domnule Ladima domnule Ladima
și Emilia pune pe silabă două un accent greu că spatele ei, iar repetarea numelui o
face cu o ironie sueratoare. Unde te trezești, domnule? Dar ce, ai contact cu mine
să mă pisezi atât? [] Și pe urmă i-am arătat ușa, scurt te rog să ieși     "Nefericitul
de Ladima - spune Ciobanoiu - a iubit cu o iubire nepermisă, de om descreierat, pe
o femeie fără suflet, actrița, fire netrebnica".