Chirița în Provincie de Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri

Bucură-te de o călătorie captivantă în universul literar al cărții “Chirița în provincie” de

Vasile Alecsandri, o comedie plină de farmec, umor și satiră socială. Acest roman, scris
în secolul al XIX-lea, se remarcă prin stilul său vibrant și prin capacitatea autorului de a
ilustra cu măiestrie viața într-un mediu rural și caracteristicile societății provinciale.

În paginile cărții rezumate aici vei fi prins în intrigile pline de comic și în situațiile
amuzante prin care trece protagonista, Chirița. Vasile Alecsandri reușește să aducă în
viață personaje excentrice și să creeze un univers satiric în care ridiculul și ipocrizia sunt
expuse într-un mod subtil și amuzant.

Prin intermediul scrierii sale fluide și a dialogurilor pline de haz, autorul te va captiva și
te va face să râzi cu poftă. Vei descoperi trăsăturile și stereotipurile provinciei prezentate
într-un mod inteligent și bine fundamentat, iar prin ochii lui Chirița vei explora natura
umană în toată complexitatea sa.

“Chirița în provincie” nu este doar o simplă comedie, ci și o critică subtilă la adresa

societății vremii. Cu un amestec fascinant de umor, intrigă și observație fină a
comportamentului uman, “Chirița în provincie” te va purta într-o călătorie plină de
umor și revelații. Descoperă această bijuterie a literaturii române și lasă-te captivat de
aventurile și farmecele lui Chirița într-un univers care îți va aduce bucurie și reflectare
în egală măsură.

Acesta este un rezumat succint al cărții, o recenzie care expune detaliat ideile
principale ale cărții, analizându-le și pe capitole - totul pe scurt, în doar câteva minute
de citit. După ce parcurgi rezumatul acesta poți să decizi dacă te interesează cartea.

Rezumatul cărții Chirița în Provincie

Opera Chirița în provincie de Vasile Alecsandri, a fost scrisă la jumătatea anilor 1800 și
este una dintre cele patru opere semnate de Vasile Alecsandri, în care personajul central
este Coana Chirița Bârzoi, soția unui boier din părțile Moldovei. Comedia scoate în
evidență moravurile vremurilor, oferind cititorului șansa să descopere defectele unei
societăți aflate într-o perioadă tulbure a istoriei, în care oamenii cu bani găseau
mijloacele necesare de a-și spori averile pe spatele celor nevoiași.

Chirița în provinție face parte dintr-o serie de patru opere în care coana Chirița trece
prin mai multe peripeții. Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă (1850), Chirița în
provinție (1855), Chirița în voiagiu (1865), Chirița în balon (1875) sunt operele semnate
de autor în care apare același personaj.

Rezumat

Coana Chirița, soția răzeșului Bârzoi, încearcă, prin toate mijloacele, să devină un
personaj important al vieții mondene. Folosindu-se de mijloace uneori hilare, femeia
încearcă să-și promoveze soțul într-o funcție importantă, cea de ispravnic. Și cum
singura „armă” a unor persoane modeste din punct de vedere intelectual de a-și croi
drum în elita socială o reprezintă banii, Chirița reușește să-și atingă scopul.

Mai mult, pentru a spori averea familiei, femeia pune la cale o căsătorie din interes între
fiul său, Guliță, și Luluța, nepoata Chiriței rămasă orfană, dar care deține o avere
consistentă. Cum calitățile fizice, comportamentale și intelectuale ale lui Guliță nu sunt
pe măsura așteptărilor Luluței, aceasta din urmă face totul pentru a evita un mariaj cu
singurul băiat al Chiriței și frate al celorlalte două odrasle, Aristița și Calipsița. Mai mult,
tânăra orfană nutrește o dragoste profundă pentru Leonaș, un bărbat frumos și educat.

Din păcate, povestea de dragoste a celor doi pare a fi sortită eșecului. Folosindu-se de
toate mijloacele, Chirița intervine și dejoacă fiecare tentativă a lui Leonaș de a se întâlni
cu Luluța. Au loc trei încercări ale lui Leonaș de a-și vedea iubita. Mai întâi, tânărul se
deghizează în vizitiu și cu ajutorul unui cadou consistent pentru Bârzoi intră în casa
ispravnicului. Chirița descoperă conspirația și îl înlătură pe Leonaș. Tânărul nu renunță
la visul de a-și împlini dragostea și se deghizează într-un ofițer, care-și caută o gazdă
pentru a locui o bucată de vreme. Și această încercare se soldează cu un eșec.

A treia și ultima tentativă este cu noroc. Leonaș se deghizează într-o actriță de teatru și
intră pe sub pielea coanei Chirița. Complimentele pseudo-artistei o îmbunează pe
doamna Bârzoi, iar tânărul amorez reușește să-și atingă scopul printr-o mutare genială.
Acesta o convinge pe Chirița să organizeze o petrecere în care să anunțe logodna fiului
său Guliță cu Luluța, nepoata sa.

În plin eveniment, Leonaș își declină identitatea și anunță că este noul ispravnic. La
auzul acestei vești și sub amenințarea tânărului că toate abuzurile familiei Bârzoi
(cadouri, bani primiți) vor fi demascate, coana Chirița acceptă să-i ofere mâna Luluței.

Temele principale ale cărții

Cele mai importante teme ale cărții “Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri rezumate
mai sus sunt:

Satira socială și ridiculizarea stereotipurilor provinciale

“Chirița în provincie” este o comedie satirică care explorează și ridiculizează viața și

mentalitatea societății acelor ani. Prin personajul principal, Chirița cea plină de
șiretenie, romanul aduce în prim-plan caracteristicile și comportamentul unei
comunități provinciale într-un mod amuzant și satiric.

Alecsandri expune stereotipurile și limitările societății și satirizează tradițiile și

obiceiurile locale.

Jocurile de putere și intrigile sociale

O temă importantă în “Chirița în provincie” este reprezentată de jocurile de putere și

intrigile sociale. Personajele se luptă pentru a obține avantaje și influență în cadrul
comunității provinciale, folosind diverse scheme și strategii pentru a-și atinge propriile
interese. Chirița însăși este un personaj abil și inteligent care folosește farmecul și
inteligența sa pentru a-și manipula rivalii și pentru a-și atinge obiectivele.

Comedia umană și conflictele romantice

“Chirița în provincie” abordează teme legate de relațiile romantice și de conflictele de
dragoste. Avem multiple personaje care provoacă rivalități și tensiuni. Romanul
explorează iubirea și flirtul, oferind o perspectivă amuzantă asupra relațiilor romantice
și a complexității acestora într-un context provincial.

Aceste teme contribuie la construirea unei comedii satirice în care personajele sunt
surprinse în situații comice și pline de intrigă. “Chirița în provincie” este o operă care
oferă o imagine vivace și captivantă a vieții provinciale din România secolului al XIX-
lea, aducând în prim-plan caracteristici umane și sociale într-o manieră amuzantă și
satirică.

Chiar dacă acesta este un scurt rezumat Chirița în provincie, iată și câteva motive pentru
a citi cartea lui Vasile Alecsandri:

Chirița în provincie este o comedie amuzantă și o satiră socială

“Chirița în provincie” este o comedie plină de umor și satiră, care îți va aduce zâmbetul
pe buze și te va binedispune. Cartea explorează viața într-un mediu rural, prezentând
situații comice, quiproquo-uri și personaje excentrice. Autorul abordează cu ironie și
umor trăsăturile și stereotipurile provinciei, criticând în mod subtil ipocrizia și vanitatea
umană.

Citind această carte, vei avea parte de momente de distracție și vei fi expus la abilitatea
lui Vasile Alecsandri de a combina comicul cu o observație fină a societății vremii.

Importanță culturală și literară:

“Chirița în provincie” este una dintre cele mai reprezentative comedii ale literaturii
române. Scrisă în secolul al XIX-lea, cartea a devenit o piesă clasică a teatrului românesc
și a rămas populară și apreciată de-a lungul timpului. Prin citirea ei, vei avea ocazia să
explorezi universul teatrului românesc și să descoperi personaje memorabile și dialoguri
pline de spirit. Este o carte importantă din patrimoniul cultural românesc, iar prin
intermediul ei vei fi familiarizat cu una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Vasile
Alecsandri.

Prin lectura cărții “Chirița în provincie”, vei experimenta plăcerea unei comedii
spumoase și vei avea ocazia să explorezi universul satiric și ludic al teatrului românesc.
În rezumat, vei descoperi personaje amuzante și situații neașteptate, iar stilul de scriere
al autorului te va captiva și te va invita să reflectezi asupra aspectelor umane și sociale
abordate.
Despre Vasile Alecsandri: Vasile Alecsandri a fost o personalitate importantă a
Moldovei și apoi a României de-a lungul secolului XIX-lea. A fost totodată dramaturg,
poet, membru fondator al Academiei Române și om politic.

CHIRITA IN PROVINCIE
Tineretul Liber septembrie 15, 2009
Chirita in provincie, de Vasile Alecsandri
Cel mai reprezentativ poet al unei framantate epoci din istoria poporului nostru, Vasile
Alecsandri a ilustrat literatura noastra timp de aproape jumatate de veac. Talent cu resurse
multiple, Alecsandri si-a castigat merite de seama in poezie, in dramaturgie si in proza.
Comediile „Iasii in Carnaval” , „Coana Chirita in provincie” , „Sanziana si Pepelea” , drama
„Despot Voda” , povestirile „Istoria Unui galben Balta –alba” etc , sunt realizari de mare valoare
artistica.
Comediile lui Alecsandri sunt structurate in jurul unui caracter, a unei singure trasaturi de
caracter (gelozie, zgarcenie etc) sau vizeaza pacate si neajunsuri dintr-o anumita epoca.
In cariera de comediograf a lui Alecsandri personajul Cucoana Chirita ramane unul dintre cele
mai reusite personaje comice din dramaturgia romaneasca.
Vasile Alecsandri realizeaza un ciclu de comedii, pozitionand acest personaj in centrul
evenimentelor: Chirita la Iasi, Chirita in voiaj, Chirita in balon. Aceste comedii au pregatit
drumul pentru comediile lui I.L.Caragiale.
„Chirita in provintie” este structurata pe doua acte. Numita initial „Inturnarea cucoanei Chirita”,
aceasta comedie este urmarea „Chiritei in Iasi” sau „Doua fete si o neneaca”.
Actul intai prezinta personajele, si pe Chirita ceartandu-se cu taranii. Ea primeste un ravas de la
Iasi prin care sotul ei o anunta ca a fost avansat in functia de ispravnic. In actul doi, Chirita se
plictisise de provincie si hotaraste sa plece la Paris, unde va incearca sa ii logodeasca pe Gulita si
Luluta.
Chirita, comedie de moravuri surprinde modul de viata, moravurile unei epoci. Autorul apare in
mod indirect in text prin intermediul actiunii si al personajelor.
Actiunea comediei „Chirita in provincie” o prezinta pe Chirita, dupa ce-si maritase cele doua
fete, intr-o alta ipostaza, caracteristica perioadei anterioare evenimentelor de la 1848, cand mica
boierime este dornica de parvenire. Chirita vrea sa-si vada sotul ispravnic, iar pe Gulita, fiul ei,
sa-l casatoreasca cu Luluta, o fata orfana, dar care va mosteni o mare avere.
Dar, Luluta este indragostita de Leonas, un tanar istet si cinstit, care intors din strainatate, vine la
Barzoieni pentru a se casatori cu Luluta, spre indarjirea Chiritei care incearca sa se opuna.
Chirita este un prototip al micului proprietar dornic sa parvina in protipendada, e o cucoana cu
teribile fandoseli cosmopolite, debitand cu candoare un stupefiant jargon frantuzit. Chirita poate
fi socotita ca o caricaturizare a tendintelor exagerat sau pretins inovatoare, asa cum ursuzul si
greoiul Barzoi incarneaza conservatorismul sclerozat in vechi tabieturi.
Opera “Chirita in provintie” se incadreaza in specia comediei, deoarce autorul satirizeaza cu
sarcasm intamplari, aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicule, starnind rasul, cu scopul de
a le indeparta.
Tema comediei este critica institutiilor si moravurilor societatii feudale, iar ideea care se
desprinde din continul ei este ca o societate parazitara, bazata pe abuz, trebuie sa dispara.
Subiectul apartine comicului si critica arivismul micilor boieri rurali, care isi dau aere de nobili.
Un scurt rezumat. Chirita este casatorita cu Barzoi, un razes mai instarit. De aceea vrea sa
parvina, sa adune avere si astfel, sa intre in randul boierilor. Ea il indeamna pe Barzoi sa obtina
functia de ispravnic, ca tot prin abuzuri sa se imbogateasca. In casa ei locuieste Luluta, o nepoata
orfana, dar care mosteneste o avere importanta. De aceea Chirita vrea sa-1 casatoreasca pe
Gulita, baiatul ei cam lipsit de minte si de educatie, cu Luluta. Luluta il iubeste pe Leonas.
Acesta se deghizeaza in vizitiu si se preface ca are o pricina cu Barzoi, ca s-o poata vedea pe
Luluta si sa intre in casa. El afla de felul, in care trebuie sa cumpere un curcan si sa-l dea ca
plocon, fiindca la ispravnic nu se intra cu mana goala. A doua oara vine imbracat ca ofiter si
pretinde sa locuiasca in casa. El ii face curte Chiritei si aceasta-i da portretul, ca semn ca-1
accepta. A treia oara vine imbracat ca actrita. Luluta, care se preface ca a innebunit, il recunoaste
si cere sa fie logodita cu actrita. In fata invitatilor chemati la logodna lui Gulita cu Luluta, Chirita
si Barzoi sunt nevoiti sa accepte casatoria dintre Leonas si Luluta, fiindca Leonas a obţinut
functia de ispravnic, si o santajeaza pe Chirita cu portretul.
De asemenea, Vasile Alecsandri critica administratia si moravurile sociale prezente in aceasta
comedie.
Chirita este un personaj comic, care creeaza situatii comice. Mijloacele de realizare a comicului
sunt variate: comicul de limbaj – personajele vorbesc o franceza modernizata ( musiu Sarl,
furculision, fripturision) , utilizarea calcului lingvistic (utilizarea mot-a-mot a expresiilor si
locutiunilor), utilizarea unor neologisme cu forma gresita sau cu sens gresit ; comicul de caracter
– personajele sunt ridicule prin contrastul dintre esenta si aparenta ; comicul de nume – cele mai
multe sunt diminutive – Luluta, Gulita, Chirita ; comicul de moravuri – ipocrizia , incultura,
snobismul, coruptia. Formele comicului sunt umorul si ironia.
Chirita este tipul arivistului, Barzoi este tipul ispravnicului abuziv, iar Leonas este tipul tanarului
inteligent.
Chirita 1-a adus in casa pe musiu Sarl, ca sa-i invete frantuzeste pe ea si pe Gulita. Din acest
motiv, jocul umoristic cu limbajele este un procedeu realist, iar comedia este si ea realista prin
spiritul critic, prin faptul ca eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viata sociala.
Totodata dialogul este caracterizat de o mare naturalete, iar caricaturizarea vorbirii strainilor
predomina.
Cuplul tinerilor indragostiti, antitetici celorlalti membri ai familiei Barzoi, reusesc sa inlature
piedicile Chiritei si sa se casatoreasca. Barzoi, ajuns ispravnic, dovedeste incapacitate si necinste.
“Prin Chirita, Alecsandri a creat tipul boieroaicei provinciale dornica sa parvina in lumea buna a
capitalei de la mijlocul veacului trecut, dupa tipurile comediei clasice, dar nu mai putin
originala” (G. Calinescu), proiectata pe fundalul autohton.
Apreciata drept o pretioasa ridicola (dupa comedia lui Molire, Pretioasele ridicole), Chirita, mica
boieroaica de provincie, ahtiata de parvenire, doreste sa fie asemeni femeilor din marea boierime,
de aceea imita obiceiurile protipendadei. De aici, ridicolul personajului, consecinta a discrepantei
intre ceea ce este in realitate si ceea ce vrea sa para personajul. Vrand cu tot dinadinsul sa fie
moderna, ea invata frantuzeste, calareste ca o
armazoana, fumeaza, cocheteaza, angajeaza un profesor de franceza pentru fiul ei, isi insuseste
obiceiurile unei case mari, spre uimirea celor obisnuiti ai casei.
Astfel, pretinde ca ravasul de la Barzoi, plecat la Iasi, sa-i fie adus pe talger cu servetel.
Tehnica qui-pro-quo-ului naste situatii comice, in care personajul isi dezvaluie ridicolul (scena in
care Leonas, travestit in ofiter, o flateaza cu complimente pe Chirita).
Limbajul ei impestritat, dar plin de savoare, o caracterizeaza, o prezinta in esenta ei; superficiala,
cu o spoiala de cultura, o snoaba. Vorbirea ei este un mestec de limba neaos moldoveneaca, plina
de farmec (sasa, sapte, cumnataca, gasi, taieta), cu constructii ale limbii populare (sarcu de mine,
ma munceste cugetul, nu dau tatarii s.a.), de frantuzisme (desirul, monsiu, uvraj) si grecisme
(metaherisaste).
“ Chirita este un personaj cu trasaturi ingrosate, caricaturale, dar care este totusi simptica prin
firea volubila, prin slabiciunile ei materne. Ea devine un pesonaj pitoresc, manifesta o rapida
receptivitate fata de nou”. (G. Calinescu).
Personajul este viabil si astazi, rezistand timplui. Explicatia o formuleaza George Calinescu:
“Amestecul de anteree si fracuri din aceste vodeviluri de moldoveneasca grecizanta si jargon
franco-roman, de tabieturi patriarhale si de inovatii de lux occidental, da un tablou inedit pentru
ochiul de azi. Veselia nebuna a cupletelor, bufoneria enorma, dar nu triviala, dau nastre unei
placute emotii arheologice”.

Actul I
 Chirita in provintie - actriţa Tamara Buciuceanu -Botez

Se afla cucoana Chirita in provintie. La moşia Bârzoieni, intrară în ograda casei boiereşti
cucoana Chiriţa Bârzoi, călare, şi o ceată de ţărani. Aceştia îşi strigau supărarea împotriva fiului Chiriţei.
Guliţă ori le aducea felurite pagube, ori le ţinea calea fiicelor lor.Chiriţa îi izgoni pe ţărani şi începu a
striga pe Ion, feciorul boieresc, să vină să o dea jos de pe cal.

Cum Ion nu venea, începu să-i strige la rând şi pe Guliţă, pe fiica răposatei văduve Afin, Luluţa, care
acum stătea la ea, pe “monsiu Şarlă” (Charles) , profesorul francez al lui Guliţă, şi pe cumnata ei,
Safta.
Aceştia apărură cu toţii , Ion ţinu calul, iar profesorul Şarl o prinse când sări de pe cal. Guliţă ceru să-l
lase şi pe el călare, dar Chiriţa îl trimise să înveţe franceza cu monsiu Şarlă şi îi promise că îi va cumpăra
un cal când va ajunge tată-său ispravnic.

Chiriţa se trase cu Safta la umbră şi îi spuse că abia aşteaptă să se facă isprăvniceasă. După ea, soţul ei
avea toate drepturile să fie numit ispravnic. Trecuseră prin multe la ’48: le pieriseră vreo zece vite, Bârzoi
avusese friguri şi îl apucase şi groaza, iar pe ea o duruse o măsea…

Cucoana îi mărturisi apoi cumnatei că pusese ochii pe Luluţa şi pe zestrea ei, pentru Guliţă, cu toate că
acesta era mai mic cu un an decât fata. Ii făcu apoi un fel de examen de limba franceză lui Guliţă şi află,
spre disperarea profesorului, că furculiţa, învârtita şi trânta se spun “furculision”, “învârtision” şi
respectiv ” trântision” !

Ion aduse un răvaş de la Iaşi, aşezându-l exact pe dos, sub un şervet deasupra căruia era şi o tavă. În
răvaş, Grigori Bârzoi o anunţa că fusese numit ispravnic. Îi spunea să ia toată gospodăria şi tot neamul,
fără a uita curcanul cel bătrân, şi să vină la târg, nu departe de Bârzoieni. Se bucură că acum poate pleca
la Paris, căci se săturase cucoana Chirita in provintie.

Profitând de zăpăceala iscată de veste, Guliţă porni călare pe calul furat din grajd, dar nu putu să îl
stăpânească. Toată lumea alergă să îl salveze, iar acest timp Luluţa se întâlni cu Leonaş, un tânăr din Iaşi
care o iubea şi pe care îl iubea. Când îl aduseră pe Guliţă, pe cei doi îi umflă râsul, cucoana Chiriţa se
înfurie şi îl goni pe Leonaş de acolo. Leonaş promise că se va răzbuna pentru asta.

Chirița în provinție

Actul II
 Chirita in provintie – Chiriţa şi “ofiţerul” Leonaş

Chirita in provintie se puse pe În timp ce Ion nu mai prididea cu

căratul peşcheşurilor, ea stătea toată ziua la oglindă şi se pregătea să plece în voiaj la Paris. Pe Bârzoi îl
chinuia căci îl silise să treacă la hainele “nemţeşti” şi să facă cheltuieli pe mobilă nouă, haine noi şi altele.

Înainte de plecarea la Paris, Chiriţa voia să îi logodească pe Luluţa şi Guliţă, chiar dacă Bârzoi spunea că
fata e cam apucată. Chiar în ziua aceea urma să dea dea o masă în cinstea acestui eveniment, la care
fusese poftit şi ofiţerul ce venise în gazdă la ei.

Ofiţerul nu era altul decât Leonaş, care venise astfel deghizat ca să îi joace o festă Chiritei in provintie. Se
prefăcu îndrăgostit de ea, iar cucoana, cucerită, îi dărui portretul ei şi fugi, ruşinată.

Sosi Luluţa şi îi spuse lui Leonaş că vor să o logodească cu Guliţă. Acesta sosi chiar când Leonaş o mângîia
pe Luluţa şi făcu un tărăboi de veni toată lumea. Chiriţa îl recunoscu pe Leonaş şi înţelese că se dăduse
pe mâna acestuia.

Travestit în birjar, Leonaş reveni şi intră în vorbă cu Ion. Spuse că are să i se jeluiască ispravnicului într-o
pricină şi află astfel că fără peşcheş boierul nu îl primeşte. Trebuia să aducă fie păstrăvi, fie caş, fie
căpăţâni de zahăr, ba chiar şi bani. Cu banii procedau aşa: împricinatul cumpăra curcanul cel bătrîn cu
bani, apoi dădea curcanul drept plocon şi acesta revenea în ograda ispravnicului. Ion vânduse deja
curcanul de 57 de ori până atunci !

Chiriţa îl recunoaşte iar pe Leonaş, iar cuconul ispravnic vrea să-l dea pe mâna jandarmilor. Leonaş
pleacă după ce îi aminteşte de felul în care împarte el dreptatea şi de curcanul isprăvnicesc…

Sosiră musafirii, la masă. Sosi şi monsiu Şarlă cu paşaportul pentru Franţa al cucoanei Chiriţa. Pe când
povestea ce mai văzuse prin Iaşi, apăru şi Leonaş. Era deghizat în actriţă şi spuse că are un frate, Leonaş,
care e îndrăgostit de duduca Luluţa de la ei din casă. Făcându-se că o sărută ca să o felicite pentru
logodnă, Leonaş îi şopti Luluţei să oprească logodna.

Luluţa se prefăcu a face o criză de nebunie şi ceru să fie logodită cu madama actriţă. Monsiu Şarlă spuse
că e bine să i se facă bolnavei pe plac, aşa că Leonaş şi Luluţa schimbară în faţa tuturor inelele de
logodnă.
După aceasta, Leonaş se dădu pe faţă. Cuconul Grigori începu să strige că nu e de acord cu logodna, dar
Leonaş îi arătă documentul prin care era destituit. Îi mai spuse că va vorbi despre plocoane şi curcan, aşa
că Bârzoi se dădu bătut. La gândul că pierde zestrea Luluţei, Chiriţa sări şi spuse că nu se poate, dar
Leonaş o ameninţă că îi arată portretul lui Bârzoi, iar Chiriţa tăcu şi ea.

Până la urmă se împăcară cu toţii, Leonaş îi dădu portretul înapoi cucoanei şi se aşezară la masă, cei doi
Bârzoi urmând a fi naşi la cununia celor doi tineri.

VASILE ALECSANDRI - CHIRIȚĂ ÎN PROVINȚIE (SPECIA

LITERARĂ COMEDIA)
Genul dramatic cuprinde opere literare destinate reprezentării scenice.
acestea sunt divizate în acte, alcătuite la rândul lor din scene, prin care se
marchează intrarea sau ieșirea unui personaj ori schimbarea loclui acțiunii.
Autorul prezintă, în mod indirect, gândurile și sentimentele, prin intermediul
personajelor, care comunică între ele, dialogul derminând înaintarea
acțiunii. Intervenția directă a autorului este evidentă doar prin didascalii.

Comedia este o specie a genului dramati, în versuri sau în proză, care

provoacă râsul prin surprinderea unor moravuri sociale sau situații umane,
având un final fericit și un rol moralizator. Comicul este o categorie estetică
având drept efect râsul, determinat de contrastul dintre aparență și esența
naturii personajelor, și manifestat prin mijloace specifice de
realizare. Formele de manifestare a comicului sunt foarte variate: comicul
de situație, comicul de caracter, comicul de limbaj, comicul de moravuri,
comicul de intenție, comicul de nume.
Vasile Alecsandri (1818-l890), personalitate marcanta a pasoptismului, se
simte dator sa contribuie la construirea politica, morala si intelectuala a
Principatelor Romane si considera ca spectacolul teatral atrage publicul mult
mai usor decat lectura, deoarece transmite mesajul in chip nemijlocit si poate
fi astfel un mijloc eficient de indreptare a moravurilor societatii si de implinire a
idealurilor nationale si democratice ale epocii. in cei 46 de ani in care a scris
piese de teatru, adica intre 1840, cand s-a jucat "Farmazonul din Harlau" si
1886, cand a fost definitivata drama "Odiu", a abordat cele mai variate specii
dramatice: cantecele comice, farse, vodeluri, feerii, operete, comedii, drame
etc.

Ciclul de comedii cunoscut sub numele "Chiritele" este alcatuit din patru
piese: "Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca" (1850), "Chirita in prontie"
(1852), "Cucoana Chirita in voiaj" (1863), subintitulata "cinticel comic" si
"Chirita in balon".
Comedia "Chirita in Iasi", subintitulata de Vasile Alecsandri "Doua fete s-o
neneaca" (1850) are ca tema demascarea parvenitismului si a snobismului
coanei Chirita, sosita la Iasi, din proncie, ca sa-si marite cele doua fete,
Aristita si Calipsita, cu niste barbati mai de soi decat cei locali, care erau
"grosi in ceafa si morocanoi". in capitala Moldovei ea este escrocata de doi
sarlatani, cu nume sugestive, Bondici si Pungescu. Acestia stiu sa profite de
snobismul si de structura ei de pronciala parvenita si sunt gata sa dena mult-
ravnitii gineri, dar sunt demascati la timp si arestati de serdarul Cuculet.
Grigori Barzoi soseste si el la Iasi, ca sa-si recupereze nevasta si pe cele
doua fiice care umblau dupa "cai pe pareti" si astfel piesa are un final fericit.

Comedia "Chirita in prontie" de Vasile Alecsandri este continuarea

"Chiritei in Iasi", din care cauza fusese intitulata, initial, "inturnarea cucoanei
Chirita", si a avut premiera in mai 1852.
Piesa, denumita de dramaturg "comedie cu cantice", este structurata in doua
acte, fiecare dintre ele fiind alcatuit din mai multe scene." Personajele piesei,
numite de catre autor "persoane", sunt mentionate cu numele si statutul social
pe care il are fiecare in cadrul comediei. Perspectiva spatiala este reala si
deschisa, fiind precizata de catre autor, "Ia mosia Barzoieni" si "intr-un targ
din tinut", iar timpul in care se petrec intamplarile este plasat in prima jumatate
a secolului al XlX-lea. Relatiile temporale sunt in cea mai mare parte
cronologice, adica prezentate in ordinea derularii evenimentelor, iar in cateva
situatii perspectiva temporala este discontinua, remarcandu-se alternanta
temporala a intamplarilor, prin flashback.
Comedia este realista prin spiritul critic, prin faptul ca eroii, conflictul, subiectul
sunt luate din viata sociala. Chirita este tipul arivistului, Barzoi este tipul
ispravnicului abuziv, Leonas este tipul tanarului inteligent.

Vasile Alecsandri, realizeaza un ciclu de comedii avand acest personaj:

Chirita la lasi, Chirita in voiaj, Chirita in balon. Aceste comedii au pregatit
drumul pentru I. L. Caragiale.

Semnificaţia titlului
Chiriţa în provinţie ilustrează statutul real al eroinei principale, acela de
provincială, sugerând în acelaşi timp parvenitismul şi snobismul ei de a
respinge cu toată forţa această situaţie pe care o consideră degradantă şi
străduindu-se să impună în provincie moda orăşenească de la Iaşi ori Paris.

Tema
Chiriţa în provinţie este o comedie realistă de moravuri sociale, ilustrând
contrastul dintre esenţă şi aparenţă prin care sunt construite personajele
aparţinând micii boierimi rurale, care, inculte, vulgare şi corupte, vor să pară
aristocraţi cultivaţi şi emancipaţi.
Conflictul dramatic este reprezentat de încrâncenarea cu care Chiriţa se
împotriveşte, din motive meschine şi răutăcioase, căsătoriei dintre Luluţa şi
Leonaş, doi tineri care se iubesc şi care triumfa în finalul comediei.

Piesa, structurată în două acte, are ca temă satirizarea parvenitismului şi a

snobismului epocii, a stâlcirii limbii române, precum şi demascarea abuzurilor
şi corupţiei din Administraţia statului. In textul piesei sunt presărate cuplete pe
care le cântă, în anumite momente, personajele comediei, cu scopul de a
accentua o situaţie, o trăsătură caracterială sau un aspect social şi care
conferă comediei dinamism şi veselie.

Acţiunea
Acţiunea comediei se petrece după evenimentele revoluţiei de la 1848, când
mica boierime era dornică de parvenire, străduindu-se din răsputeri să se
comporte la Bârzoieni după moda de la Iaşi şi Paris.

Actul I
Actul I se petrece la moşia Chiriţei din Bârzoieni. Începutul piesei ilustrează
ridicolul inovaţiilor mondene înfăptuite Ia Bârzoieni sub îndrumările Chiriţei,
care îşi măritase cele două fete şi acum se ocupa de educaţia mezinului,
Guliţă, de 14 ani. Prost şi răsfăţat, el ia lecţii de franceză cu „monsiu Şarlă”,
nume sugestiv în limba română pentru trăsătura dominantă a personajului,
aceea de „şarlatan”, de „leneş”, provenind, fără îndoială din franţuzescul
Charles.

Chiriţa are scopuri precise: să-şi vadă soţul ispravnic şi pe Guliţă căsătorit cu
Luluţa, pupila ei, care era orfană dar moştenitoarea unei importante averi. Ea
este convinsă că i se cuvine o răsplată pentru spaima pe care o trăise în
timpul Revoluţiei de la 1848, „Dumnezău ştie câte-am pătimit la 48...”.
Asemenea lui Agamiţă Dandanache din mai târzia comedie a lui Caragiale,
femeia socoteşte că, pentru aceste „merite”, trebuie ca Bârzoi să ajungă
ispravnic: „Doară şi el are drituri (drepturi)... ca patriot... c-a pătimit... Nu-i
vezi, acu, care de care are pretenţii să între în slujbă... sub cuvânt că i-o fost
frică la 48?... Helbet! (las’pe mine!) dacă-i pe-aceea... apoi şi noi avem
temeiuri... Adă-ţi aminte ce groază-l apucasă pe Bârzoi... că striga şi pin somn
c-o venit zavera...”.
Chiriţa, avidă să se comporte după moda de la Iaşi, fumează, călăreşte în
costum de amazoană, deşi „hurducă şî gloaba asta, că m-o apucat de vro
şapte ori sughiţu păn-acu...”. De altfel, întreaga viaţă a Chiriţei se derulează
sub comanda modei, deviza după care se conduce constituie un laitmotiv în
piesă: „d-apoi dă!... dacă-i moda...”, „dacă-i moda... şi dacă-mi place...”.
Cu toate că este nerăbdătoare să afle veşti de la soţul ei, plecat la Iaşi să
obţină un post de ispravnic (dregător care răspundea de îndeplinirea
poruncilor domneşti, conducător al unui judeţ sau ţinut), ea refuză să citească
„răvaşul” pentru că nu este adus”după modă” şi-i pretinde argatului Ion să
pună pe „talger” un „şărvet” şi „răvaşu pe şărvet”.

Bietul ţăran nu înţelege „protocolul” şi aşază răvaşul şi şervetul sub tavă, spre
indignarea Chiriţei. În biletul trimis, Grigore Bârzoi îi spune că „s-a isprăvnicit”
şi o cheamă degrabă pe Chiriţa în târg „cu toată gospodăria şi cu tot neamul”,
atrăgându-i atenţia să nu uite „curcanul cel bătrân” pe care o să-l pună „în
slujbă”. Chiriţa este fericită că a ajuns isprăvniceasă „cu jăndari la poartă şi-n
coadă!” şi visează să „dureze” un voiaj la Paris, în „ţara nemţească”.
Luluţa, o tânără de 15 ani, rămasă orfană în urmă cu trei ani, se afla în grija
cucoanei Chiriţa, care intenţionează să o mărite cu Guliţă, deoarece fata „are
zăstre bună”. Ea este însă îndrăgostită de Leonaş, un prieten din copilărie,
tânăr inteligent şi cinstit, cu un acut simţ al umorului, care ştie să îmbine
judecata sănătoasă cu gluma bufonă. Leonaş soseşte la Bârzoieni tocmai în
iureşul provocat de Guliţă, care încălecase fără voia „nineacăi” şi tot satul, în
frunte cu ea, alerga să-l prindă. Băiatul suferă o teribilă „trântition” şi, după ce-
şi revine din spaimă, Chiriţa îl alungă pe Leonaş, care însă o previne: „de azi
înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea mea”.
Finalul actului I înfăţişează plecarea triumfală spre isprăvnicie a Chiriţei, care
ţine în braţe curcanul cel bătrân, fiind însoţită de Guliţă, Luluţa şi „monsiu
Şarlă”, cu toţii urmaţi de jandarmii „cu săbiile scoase”. Este un entuziasm
general, Chiriţa exclamă cu avânt: „nous lavons le baril... spălăm putina [...]
Nous disons comme 9a en moldave”.

Actul II
Acţiunea actului al II-lea se desfăşoară în salonul Chiriţei dintr-un „târg din
ţinut”, unde ea aplică şi impune mai abitir moda. Bârzoi se plânge că-l strâng
hainele pe care nevastă-sa îl obligă să le poarte, este necăjit că ea nu mai
vrea să facă dulceţuri şi cozonac, nu mai catadicseşte să se ocupe de
gospodărie. Bârzoi este nemulţumit şi de cheltuielile fără măsură pe care le
face nevasta pe numeroase rochii şi straie cu fir.
Indiferentă la reproşurile soţului, Chiriţa este preocupată de petrecerea pe
care o organizează în cinstea logodnei dintre Luluţa şi Guliţă, cu toate că
băiatul este prea tânăr iar fata „are toane de nebunie” şi „îi cam lipsâtă”, însă
nu-şi permite să piardă „zăstrea Luluţăi de la mână”. Totodată, este
nerăbdătoare să plece la Paris, gândindu-se cu satisfacţie anticipată la efectul
„ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă”.
Reapare Leonaş care, ca să se răzbune pentru că fusese alungat şi ca să fie
aproape de Luluţa, se deghizează în ofiţer, purtând nişte „musteţi
mincinoase”. Prin quiproquo (cviprocvo - situaţie comică prin care un personaj
este confundat cu altul, rezultând o serie de încurcături), se distinge
comportamentul ridicol al eroinei, care îl ia pe „ofiţerul” Leonaş drept un
admirator înfocat.
El îi face curte Chintei şi-i cere portretul ca dovadă a iubirii ce i-o poartă,
ameninţând-o că se împuşcă dacă-l refuză, dar pistolul cu care o sperie este
de ciocolată. Guliţă îl surprinde pe Leonaş sărutând-o pe Luluţa şi-l provoacă
la duel, spre disperarea Chiriţei care-l recunoaşte pe „curtezan” şi-l alungă din
nou. Pentru a scăpa de logodna cu Gulită, Luluţa se preface nebună, tremură
şi dă continuu din cap, vorbeşte incoerent şi devine agresivă cu Guliţă: „Vină-
ncoace să te muşc... să te mănânc”.

Leonaş apare travestit în „bricicar” (brişcar, vizitiu) şi vine în audienţă la

ispravnic însă fără plocon, de aceea argatul Ion îi „vinde” curcanul cel bătrân,
pe care tânărul să-l lase la isprăvnicie. Curcanul fusese vândut „de 57 de ori
pe la împricinaţi, şi o slujit până-acum de 57 de ori ca peşcheş”, ori de câte ori
petiţionarul venea Ia Bârzoi cu mâinile goale. Recomandându-se Piciu
bricicariul, Leonaş este recunoscut de Chiriţa, dar curajos şi cinstit, tânărul
ameninţă cu demascarea faptelor de corupţie, lovindu-i peste picioare cu
biciuşca.
Musafirii sosiţi cu prilejul logodnei dintre Guliţă şi Luluţa sărbătoresc totodată
şi paşaportul Chiriţei, care-i fusese adus de „monsiu Şarlă” de la Iaşi şi în care
ea declarase titlul de „baroană”, justificându-şi minciuna prin acelaşi slogan:
„De ce nu?... dacă-i moda?”. Deghizat pentru a treia oară, Leonaş se dă drept
actriţă şi sora acestuia. Luluţa se preface nebună şi, în criză fiind, doreşte să
se mărite cu actriţa, „că de nu... nebunesc!...”.

Şarl îi sfătuieşte să n-o contrazică şi s-o logodească pe Luluţa cu „madama”,

apoi fac schimb de inele. Leonaş îşi dezvăluie identitatea, îl anunţă pe Bârzoi
că a fost numit ispravnic în locul său şi-i prezintă acestuia demiterea din
funcţie. Chiriţa se întristează că pierde „bunătate de zăstre”, dar şantajată de
Leonaş că arată portretul lui Bârzoi, este de acord cu căsătoria celor doi tineri,
ba, mai mult acceptă să fie nuni mari la nuntă.

Finalul
Finalul piesei evidenţiază o idee de natură filozofică, aceea a lumii ca teatru,
în care oamenii sunt actori: „Apoi... nu ştii că lumea-i un teatru plin de
comedieni?” (Leonaş), idee reiterată prin cupletele care se cântă de către toţi
cei prezenţi pe scenă, în timp ce „Cortina cade”.
Comedia are, aşadar, un final fericit, binele triumfă, iar pedepsirea
binemeritată a personajelor negative nu atinge forme atât de grave încât să
producă nenorociri ori să împiedice împăcarea finală.
Comicul este creat prin contrastul dintre estenţă şi aparenţă, adică situaţiile
stau cu totul altfel decât vor să pară, iar personajele , Chiriţa în special, se
străduiesc să se comporte diferit faţă de felul lor de a fi şi a gândi. Principalul
mod de realizare a comicului în această piesă este quiproquoul (se pronunţă
cviprocvo), adică încurcătura comică produsă de faptul că un personaj este
luat drept altul.

Sursele comicului
Sursele comicului în piesa Chiriţa în provinţie sunt variate, Alecsandri apelând
la comicul de situaţie, comicul de caracter, comicul de nume şi comicul de
limbaj.

Situaţiile comice
Situaţiile comice sunt numeroase: apariţia pe scenă a Chiriţei călare şi efortul
servitorilor de o da jos de pe cal; travestirile lui Leonaş; nebunia prefăcută a
Luluţei; vinderea perpetuă a curcanului etc.

Comicul de limbaj
Comicul de limbaj reiese, în principal, din stâlcirea limbii române şi a limbii
franceze prin:

 calchierea expresiilor româneşti (traducerea cuvânt cu cuvânt a expresiilor

din limba română în franceză, rezultând o înşiruire de cuvinte care nu
formează o expresie în franceză şi, deci, nu are sens”): „boire un cigare” (a
bea o ţigară), „un tambour d’instruction” (tobă de carte), „pour des fleurs de
 coucou” (de flori de cuc), „donner de l’argent pour du miel” (să dai bani pe
miere);
 amestecul ridicol de cuvinte franţuzeşti cu expresii argotice în acelaşi
enunţ: „O! non te tem... că sunt vurtos” (Şarl); „est-ce que vous etes...
mulţămit de Guliţă?”; „j’aprendre tout seulette le francais... pre legea mea”;
 deformarea cuvintelor franţuzeşti prin pronunţare românizată, barbarisme:
„furculision”, „fripturision”, „învârtision”;
 expresiile populare şi regionalisme, cuvinte de argou şi jargon: „Mai tras-ai
în cărţi, cumnăţâco?”; „Da’ aşa s-aduce răvaşul, măi oblojâltule?”, „bată-te
cucu, mangosâtule!”;
 pronunţia greşită a neologismelor: „Şăde toată zaua pe tandur (divan), la
tauletă (toaletă) şi din blanmajăle (din fr. blanc-manger), din bulionuri, din
garnituri nemţăşti nu mă slăbeşte...”;
 confuzii lingvistice: „Ils sont de minune... cigeres de Halvanne”, adică ţigări
de halva, în loc de Havane, „Am să-i durez ş-un voiaj la Paris”, însemnând
că intenţionează să întreprindă o călătorie la Paris.

Comicul de nume
Comicul de nume se manifestă prin diminutivele Leonaş, Luluţa, Guliţă sau
prin deformarea numelor unor personaje, cum este „monsiu Şarlă”, în loc de
„monsieur Charles”.

Pompiliu Marcea afirma că personajele au fost totuşi salvate de scandaluri şi

de a fi demascate pentru tare morale condamnabile în societate. La un
moment dat, Chiriţa a fost în pericol de a-şi pierde „onoarea de familistă”, dar
Alecsandri dirijează firul situaţiilor astfel încât femeia este salvată de a deveni
adulterină. De altfel, „happy-endul cu Bârzoi şi Chiriţa nuni, prin constrângere
e adevărat, ai lui Leonaş şi Luluţei e semnificativ pentru caracterul umoristic şi
mai puţin satiric al piesei, pentru caracterul idilic al lumii lui Alecsandri”.
Comicul este creat prin contrastul dintre estenta si aparenta, adica situatiile
stau cu totul altfel decat vor sa para, iar personajele , Chirita in special, se
straduiesc sa se comporte diferit fata de felul lor de a fi-si a gandi. Principalul
mod de realizare a comicului in aceasta piesa este qinproquoul (se pronunta
cprocvo), adica incurcatura comica produsa de faptul ca un personaj este luat
drept altul.
Sursele comicului in piesa "Chirita in prontie" sunt variate, Alecsandri apeland
la comicul de situatie, comicul de caracter, comicul de nume si comicul de
limbaj.
Situatiile comice sunt numeroase: aparitia pe scena a Chiritei calare si efortul
sertorilor de o da jos de pe cal; travestirile lui Leonas; nebunia prefacuta a
Lulutei; nderea perpetua a curcanului etc.

Chirita in Provintie – referat

noiembrie 6, 2007 in Referate
Etichete:chirita, liceu, literatura, provintie, referat, romana, scoala

Chirita in provintie
Vasile Alecsandri
Născut 21 iulie 1821 Bacău Decedat 22 august 1890 Mircesti, judetul
Iasi director al teatrului din Iasi impreuna cu C.Negruzzi si
M.Kogalniceanu, colaborator la Dacia literara si Foaie stiintifica si
literara (Propasirea), redactor si proprietar al Romaniei literare. A luat
parte la miscarea revolutionara de la 1848 in Moldova, redactand unul
dintre documentele ei programatice (Protestatie in numele Moldovei, a
omenirei si a lui Dumnezeu) si a petrecut un an in exil in Franta. Intors
in tara ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor, se numara
printre devotatii lui Al. I.Cuza, fiind numit deputat si ministru in mai
multe randuri. Isi sfarseste viata ca ambasador la Paris. Se stinge din
viata la data de 22 august 1890 si este inmormantat la Mircesti.
Debuteaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta in Dacia literara (1840)
Comedia este o specie a genului dramatic in versuri sau in proza care
prezinta intamplari si personaje c starnesc rasul si care are un final
vesel.
Tema operei este critica instituţiilor şi moravurilor societăţii feudale.
Subiectul este comic şi critică arivismul micilor boieri rurali, care-şi dau
aere de nobili.
Chirita, comedie de moravuri surprinde modul d viata, moravurile unei
epoci. Autorul apare in mod indirect in text prin intermediul actiunii si
al personajelor. Chirita este structurata pe doua acte . Actul intai se
prezinta personajele si Chirita se cearta cu taranii. Ea primeste un
ravas d la Iasi princa re sotul ei o anunta ca a fost avansat in functie
ca ispravnic. In actul doi Chirita, deoarece se plictisise in provintie
hotaraste s plece la Paris si incearca s faca logodna dintre Gulita si
Luluta care il iubeste pe Leonas, un prieten din copilarie. Insa, Leonas
apare deghizat in actrita iar Luluta care se preface ca a innebunit cere
s fie logodita cu actrita in fata tuturor celor veniti la logodna lui Gulita.
In urma acestui fapt Chirita si Barzoi sunt obligati s accepte casatoria
dintre cei doi, deoarece Leonas obtine functia de ispravnic.
Chirita e o cucoana cu teribile fandoseli cosmopolite, debitand cu
candoare un stupefiant jargon frantuzit. Ea poate fi socotita ca o
caricaturizare a tendintelor exagerat sau pretins inovatoare, asa cum
ursuzul si greoiul Barzoi incarneaza conservatorismul sclerozat in vechi
tabieturi si vrajmas oricarei primeniri. Gulita, fiul Chiritei, este un baiat
lipsit de minte si de educatie care vrea sa para foarte manierat si
inteligent.
Comedia este realistă prin spiritul critic, prin faptul că eroii, conflictul,
subiectul sunt luate din viaţa socială. Chiriţa este tipul arivistului,
Bârzoi este tipul ispravnicului abuziv, Leonaş este tipul tânărului
inteligent.
Comicul este mijlocul prin care autorul realizeaza critica aspectelor
abordate. Opera aceasta este in primul rand o comedie de moravuri.
Mijloacele de realizare a comicului sunt variate : comicul de limbaj –
personajele vorbesc o franceza modernizata ( musiu Sarl, furculision,
fripturision) , utilizarea calcului lingvistic (utilizarea mot-a-mot a
expresiilor si locutionilor) , utilizarea unor neologisme cu forma gresita
sau cu sens gresit ; comicul de character – personajele sunt ridicule
prin contrastul dintre esenta si aparenta ; comicul de nume – cele mai
multe sunt diminutive – Luluta, Gulita, Chirita ; comicul de moravuri –
ipocrizia , incultura, snobismul, coruptia.
Formele comicului sunt umorul si ironia.
Ca moduri de expunere, autorul foloseste dialogul si monologul, iar
caracterizarea personajelor se face in mod indirect, prin vorbele,
faptele si gandurile lor, ori direct de catre alte personaje.
O alta modalitate o constituie indicatiile scenice prin care autorul isi
“misca” personajele, le da viata, folosind comicul ca principal mijloc
artistic.
Opera “Chirita in provintie” se incadreaza in specia comediei, deoarce
autorul satirizeaza cu sarcasm intamplari, aspecte sociale cu ajutorul
personajelor ridicule, starnind rasul, cu scopul de a le indeparta.
Alecsandri, CHIRIȚA ÎN PROVINCIE –
Rezumat
(SPECIA LITERARĂ COMEDIA)
GENUL DRAMATIC cuprinde opere literare destinate reprezentării scenice, acestea sunt
divizate în acte, alcătuite la rândul lor din scene, prin care se marchează intrarea sau
ieșirea unui personaj ori schimbarea loclui acțiunii. Autorul prezintă, în mod indirect,
gândurile și sentimentele, prin intermediul personajelor, care comunică între ele,
dialogul derminând înaintarea acțiunii. Intervenția directă a autorului este evidentă doar
prin didascalii.

Comedia este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care provoacă râsul
prin surprinderea unor moravuri sociale sau situații umane, având un final fericit și un rol
moralizator. Comicul este o categorie estetică având drept efect râsul, determinat de
contrastul dintre aparență și esența naturii personajelor, și manifestat prin mijloace
specifice de realizare. Formele de manifestare a comicului sunt foarte variate: comicul de
situație, comicul de caracter, comicul de limbaj, comicul de moravuri, comicul de
intenție, comicul de nume.

Vasile Alecsandri (1818-l890), personalitate marcanta a pasoptismului, se simte dator

sa contribuie la construirea politica, morala si intelectuala a Principatelor Romane si
considera ca spectacolul teatral atrage publicul mult mai usor decat lectura, deoarece
transmite mesajul in chip nemijlocit si poate fi astfel un mijloc eficient de indreptare a
moravurilor societatii si de implinire a idealurilor nationale si democratice ale epocii. in
cei 46 de ani in care a scris piese de teatru, adica intre 1840, cand s-a jucat "Farmazonul
din Harlau" si 1886, cand a fost definitivata drama "Odiu", a abordat cele mai variate
specii dramatice: cantecele comice, farse, vodeluri, feerii, operete, comedii, drame etc.

Ciclul de comedii cunoscut sub numele "Chiritele" este alcatuit din patru piese:
"Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca" (1850), "Chirita in provincie" (1852), "Cucoana
Chirita in voiaj" (1863), subintitulata "cinticel comic" si "Chirita in balon".

Comedia "Chirita in Iasi", subintitulata de Vasile Alecsandri "Doua fete s-o neneaca"
(1850) are ca tema demascarea parvenitismului si a snobismului coanei Chirita, sosita la
Iasi, din proncie, ca sa-si marite cele doua fete, Aristita si Calipsita, cu niste barbati mai
de soi decat cei locali, care erau "grosi in ceafa si morocanoi". in capitala Moldovei ea
este escrocata de doi sarlatani, cu nume sugestive, Bondici si Pungescu. Acestia stiu sa
profite de snobismul si de structura ei de pronciala parvenita si sunt gata sa dena mult-
ravnitii gineri, dar sunt demascati la timp si arestati de serdarul Cuculet. Grigori Barzoi
soseste si el la Iasi, ca sa-si recupereze nevasta si pe cele doua fiice care umblau dupa
"cai pe pareti" si astfel piesa are un final fericit.

Comedia "Chirita in provincie" de Vasile Alecsandri este continuarea "Chiritei in Iasi",

din care cauza fusese intitulata, initial, "inturnarea cucoanei Chirita", si a avut premiera in
mai 1852.
Piesa, denumita de dramaturg "comedie cu cantece", este structurata in doua acte,
fiecare dintre ele fiind alcatuit din mai multe scene." Personajele piesei, numite de catre
autor "persoane", sunt mentionate cu numele si statutul social pe care il are fiecare in
cadrul comediei. Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de catre autor,
"Ia mosia Barzoieni" si "intr-un targ din tinut", iar timpul in care se petrec intamplarile
este plasat in prima jumatate a secolului al XlX-lea. Relatiile temporale sunt in cea mai
mare parte cronologice, adica prezentate in ordinea derularii evenimentelor, iar in
cateva situatii perspectiva temporala este discontinua, remarcandu-se alternanta
temporala a intamplarilor, prin flashback.

Comedia este realista prin spiritul critic, prin faptul ca eroii, conflictul, subiectul sunt
luate din viata sociala. Chirita este tipul arivistului, Barzoi este tipul ispravnicului abuziv,
Leonas este tipul tanarului inteligent.

Semnificaţia titlului
CHIRIȚA ÎN PROVINCIE ilustrează statutul real al eroinei principale, acela de provincială,
sugerând în acelaşi timp parvenitismul şi snobismul ei de a respinge cu toată forţa
această situaţie pe care o consideră degradantă şi străduindu-se să impună în provincie
moda orăşenească de la Iaşi ori Paris.

Tema
CHIRIȚA ÎN PROVINCIE este o comedie realistă de moravuri sociale, ilustrând contrastul
dintre esenţă şi aparenţă prin care sunt construite personajele aparţinând micii boierimi
rurale, care, inculte, vulgare şi corupte, vor să pară aristocraţi cultivaţi şi emancipaţi.

Conflictul dramatic este reprezentat de încrâncenarea cu care Chiriţa se împotriveşte,

din motive meschine şi răutăcioase, căsătoriei dintre Luluţa şi Leonaş, doi tineri care se
iubesc şi care triumfa în finalul comediei.
Piesa, structurată în două acte, are ca temă satirizarea parvenitismului şi a snobismului
epocii, a stâlcirii limbii române, precum şi demascarea abuzurilor şi corupţiei din
Administraţia statului. In textul piesei sunt presărate cuplete pe care le cântă, în anumite
momente, personajele comediei, cu scopul de a accentua o situaţie, o trăsătură
caracterială sau un aspect social şi care conferă comediei dinamism şi veselie.

Acţiunea comediei

se petrece după evenimentele revoluţiei de la 1848, când mica boierime era dornică de
parvenire, străduindu-se din răsputeri să se comporte la Bârzoieni după moda de la Iaşi
şi Paris.

Actul I
Actul I se petrece la moşia Chiriţei din Bârzoieni. Începutul piesei ilustrează ridicolul
inovaţiilor mondene înfăptuite Ia Bârzoieni sub îndrumările Chiriţei, care îşi măritase cele
două fete şi acum se ocupa de educaţia mezinului, Guliţă, de 14 ani. Prost şi răsfăţat, el
ia lecţii de franceză cu „monsiu Şarlă”, nume sugestiv în limba română pentru trăsătura
dominantă a personajului, aceea de „şarlatan”, de „leneş”, provenind, fără îndoială din
franţuzescul Charles.

Chiriţa are scopuri precise: să-şi vadă soţul ispravnic şi pe Guliţă căsătorit cu Luluţa,
pupila ei, care era orfană dar moştenitoarea unei importante averi. Ea este convinsă că i
se cuvine o răsplată pentru spaima pe care o trăise în timpul Revoluţiei de la 1848,
„Dumnezău ştie câte-am pătimit la 48...”.

Asemenea lui Agamiţă Dandanache din mai târzia comedie a lui Caragiale, femeia
socoteşte că, pentru aceste „merite”, trebuie ca Bârzoi să ajungă ispravnic: „Doară şi el
are drituri (drepturi)... ca patriot... c-a pătimit... Nu-i vezi, acu, care de care are pretenţii
să între în slujbă... sub cuvânt că i-o fost frică la 48?... Helbet! (las’pe mine!) dacă-i pe-
aceea... apoi şi noi avem temeiuri... Adă-ţi aminte ce groază-l apucasă pe Bârzoi... că
striga şi pin somn c-o venit zavera...”.
Chiriţa, avidă să se comporte după moda de la Iaşi, fumează, călăreşte în costum de
amazoană, deşi „hurducă şî gloaba asta, că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu păn-
acu...”. De altfel, întreaga viaţă a Chiriţei se derulează sub comanda modei, deviza după
care se conduce constituie un laitmotiv în piesă: „d-apoi dă!... dacă-i moda...”, „dacă-i
moda... şi dacă-mi place...”.

Cu toate că este nerăbdătoare să afle veşti de la soţul ei, plecat la Iaşi să obţină un post
de ispravnic (dregător care răspundea de îndeplinirea poruncilor domneşti, conducător
al unui judeţ sau ţinut), ea refuză să citească „răvaşul” pentru că nu este adus”după
modă” şi-i pretinde argatului Ion să pună pe „talger” un „şărvet” şi „răvaşu pe şărvet”.

Bietul ţăran nu înţelege „protocolul” şi aşază răvaşul şi şervetul sub tavă, spre indignarea
Chiriţei. În biletul trimis, Grigore Bârzoi îi spune că „s-a isprăvnicit” şi o cheamă degrabă
pe Chiriţa în târg „cu toată gospodăria şi cu tot neamul”, atrăgându-i atenţia să nu uite
„curcanul cel bătrân” pe care o să-l pună „în slujbă”. Chiriţa este fericită că a ajuns
isprăvniceasă „cu jăndari la poartă şi-n coadă!” şi visează să „dureze” un voiaj la Paris, în
„ţara nemţească”.

Luluţa, o tânără de 15 ani, rămasă orfană în urmă cu trei ani, se afla în grija cucoanei
Chiriţa, care intenţionează să o mărite cu Guliţă, deoarece fata „are zăstre bună”. Ea este
însă îndrăgostită de Leonaş, un prieten din copilărie, tânăr inteligent şi cinstit, cu un acut
simţ al umorului, care ştie să îmbine judecata sănătoasă cu gluma bufonă. Leonaş
soseşte la Bârzoieni tocmai în iureşul provocat de Guliţă, care încălecase fără voia
„nineacăi” şi tot satul, în frunte cu ea, alerga să-l prindă. Băiatul suferă o teribilă
„trântition” şi, după ce-şi revine din spaimă, Chiriţa îl alungă pe Leonaş, care însă o
previne: „de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea mea”.

Finalul actului I înfăţişează plecarea triumfală spre isprăvnicie a Chiriţei, care ţine în braţe
curcanul cel bătrân, fiind însoţită de Guliţă, Luluţa şi „monsiu Şarlă”, cu toţii urmaţi de
jandarmii „cu săbiile scoase”. Este un entuziasm general, Chiriţa exclamă cu avânt: „nous
lavons le baril... spălăm putina [...] Nous disons comme 9a en moldave”.

Actul II

Acţiunea actului al II-lea se desfăşoară în salonul Chiriţei dintr-un „târg din ţinut”, unde
ea aplică şi impune mai abitir moda. Bârzoi se plânge că-l strâng hainele pe care
nevastă-sa îl obligă să le poarte, este necăjit că ea nu mai vrea să facă dulceţuri şi
cozonac, nu mai catadicseşte să se ocupe de gospodărie. Bârzoi este nemulţumit şi de
cheltuielile fără măsură pe care le face nevasta pe numeroase rochii şi straie cu fir.

Indiferentă la reproşurile soţului, Chiriţa este preocupată de petrecerea pe care o

organizează în cinstea logodnei dintre Luluţa şi Guliţă, cu toate că băiatul este prea
tânăr iar fata „are toane de nebunie” şi „îi cam lipsâtă”, însă nu-şi permite să piardă
„zăstrea Luluţăi de la mână”. Totodată, este nerăbdătoare să plece la Paris, gândindu-se
cu satisfacţie anticipată la efectul „ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă”.

Reapare Leonaş care, ca să se răzbune pentru că fusese alungat şi ca să fie aproape de

Luluţa, se deghizează în ofiţer, purtând nişte „musteţi mincinoase”. Prin quiproquo
(cviprocvo - situaţie comică prin care un personaj este confundat cu altul, rezultând o
serie de încurcături), se distinge comportamentul ridicol al eroinei, care îl ia pe „ofiţerul”
Leonaş drept un admirator înfocat.

El îi face curte Chintei şi-i cere portretul ca dovadă a iubirii ce i-o poartă, ameninţând-o
că se împuşcă dacă-l refuză, dar pistolul cu care o sperie este de ciocolată. Guliţă îl
surprinde pe Leonaş sărutând-o pe Luluţa şi-l provoacă la duel, spre disperarea Chiriţei
care-l recunoaşte pe „curtezan” şi-l alungă din nou. Pentru a scăpa de logodna cu Gulită,
Luluţa se preface nebună, tremură şi dă continuu din cap, vorbeşte incoerent şi devine
agresivă cu Guliţă: „Vină-ncoace să te muşc... să te mănânc”.

Leonaş apare travestit în „bricicar” (brişcar, vizitiu) şi vine în audienţă la ispravnic însă
fără plocon, de aceea argatul Ion îi „vinde” curcanul cel bătrân, pe care tânărul să-l lase
la isprăvnicie. Curcanul fusese vândut „de 57 de ori pe la împricinaţi, şi o slujit până-
acum de 57 de ori ca peşcheş”, ori de câte ori petiţionarul venea Ia Bârzoi cu mâinile
goale. Recomandându-se Piciu bricicariul, Leonaş este recunoscut de Chiriţa, dar curajos
şi cinstit, tânărul ameninţă cu demascarea faptelor de corupţie, lovindu-i peste picioare
cu biciuşca.

Musafirii sosiţi cu prilejul logodnei dintre Guliţă şi Luluţa sărbătoresc totodată şi

paşaportul Chiriţei, care-i fusese adus de „monsiu Şarlă” de la Iaşi şi în care ea declarase
titlul de „baroană”, justificându-şi minciuna prin acelaşi slogan: „De ce nu?... dacă-i
moda?”. Deghizat pentru a treia oară, Leonaş se dă drept actriţă şi sora acestuia. Luluţa
se preface nebună şi, în criză fiind, doreşte să se mărite cu actriţa, „că de nu...
nebunesc!...”.

Şarl îi sfătuieşte să n-o contrazică şi s-o logodească pe Luluţa cu „madama”, apoi fac
schimb de inele. Leonaş îşi dezvăluie identitatea, îl anunţă pe Bârzoi că a fost numit
ispravnic în locul său şi-i prezintă acestuia demiterea din funcţie. Chiriţa se întristează că
pierde „bunătate de zăstre”, dar şantajată de Leonaş că arată portretul lui Bârzoi, este de
acord cu căsătoria celor doi tineri, ba, mai mult acceptă să fie nuni mari la nuntă.

Finalul

Finalul piesei evidenţiază o idee de natură filozofică, aceea a lumii ca teatru, în care
oamenii sunt actori: „Apoi... nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni?” (Leonaş),
idee reiterată prin cupletele care se cântă de către toţi cei prezenţi pe scenă, în timp ce
„Cortina cade”.

Comedia are, aşadar, un final fericit, binele triumfă, iar pedepsirea binemeritată a
personajelor negative nu atinge forme atât de grave încât să producă nenorociri ori să
împiedice împăcarea finală.

Comicul este creat prin contrastul dintre estenţă şi aparenţă, adică situaţiile stau cu
totul altfel decât vor să pară, iar personajele , Chiriţa în special, se străduiesc să se
comporte diferit faţă de felul lor de a fi şi a gândi. Principalul mod de realizare a
comicului în această piesă este quiproquoul (se pronunţă cviprocvo), adică încurcătura
comică produsă de faptul că un personaj este luat drept altul.

Sursele comicului
Sursele comicului în piesa Chiriţa în provinţie sunt variate, Alecsandri apelând la comicul
de situaţie, comicul de caracter, comicul de nume şi comicul de limbaj.

Situaţiile comice
Situaţiile comice sunt numeroase: apariţia pe scenă a Chiriţei călare şi efortul servitorilor
de o da jos de pe cal; travestirile lui Leonaş; nebunia prefăcută a Luluţei; vinderea
perpetuă a curcanului etc.
Comicul de limbaj
Comicul de limbaj reiese, în principal, din stâlcirea limbii române şi a limbii franceze prin:
calchierea expresiilor româneşti (traducerea cuvânt cu cuvânt a expresiilor din limba
română în franceză, rezultând o înşiruire de cuvinte care nu formează o expresie în
franceză şi, deci, nu are sens”): „boire un cigare” (a bea o ţigară), „un tambour
d’instruction” (tobă de carte), „pour des fleurs de coucou” (de flori de cuc), „donner de
l’argent pour du miel” (să dai bani pe miere);
amestecul ridicol de cuvinte franţuzeşti cu expresii argotice în acelaşi enunţ: „O! non te
tem... că sunt vurtos” (Şarl); „est-ce que vous etes... mulţămit de Guliţă?”; „j’aprendre tout
seulette le francais... pre legea mea”;
deformarea cuvintelor franţuzeşti prin pronunţare românizată, barbarisme: „furculision”,
„fripturision”, „învârtision”;
expresiile populare şi regionalisme, cuvinte de argou şi jargon: „Mai tras-ai în cărţi,
cumnăţâco?”; „Da’ aşa s-aduce răvaşul, măi oblojâltule?”, „bată-te cucu, mangosâtule!”;
pronunţia greşită a neologismelor: „Şăde toată zaua pe tandur (divan), la tauletă
(toaletă) şi din blanmajăle (din fr. blanc-manger), din bulionuri, din garnituri nemţăşti nu
mă slăbeşte...”;
confuzii lingvistice: „Ils sont de minune... cigeres de Halvanne”, adică ţigări de halva, în
loc de Havane, „Am să-i durez ş-un voiaj la Paris”, însemnând că intenţionează să
întreprindă o călătorie la Paris.

Comicul de nume
Comicul de nume se manifestă prin diminutivele Leonaş, Luluţa, Guliţă sau prin
deformarea numelor unor personaje, cum este „monsiu Şarlă”, în loc de „monsieur
Charles”.

Pompiliu Marcea afirma că personajele au fost totuşi salvate de scandaluri şi de a fi

demascate pentru tare morale condamnabile în societate. La un moment dat, Chiriţa a
fost în pericol de a-şi pierde „onoarea de familistă”, dar Alecsandri dirijează firul
situaţiilor astfel încât femeia este salvată de a deveni adulterină. De altfel, „happy-endul
cu Bârzoi şi Chiriţa nuni, prin constrângere e adevărat, ai lui Leonaş şi Luluţei e
semnificativ pentru caracterul umoristic şi mai puţin satiric al piesei, pentru caracterul
idilic al lumii lui Alecsandri”.

Comicul este creat prin contrastul dintre estenta si aparenta, adica situatiile stau cu
totul altfel decat vor sa para, iar personajele , Chirita in special, se straduiesc sa se
comporte diferit fata de felul lor de a fi-si a gandi. Principalul mod de realizare a
comicului in aceasta piesa este qinproquoul (se pronunta cprocvo), adica incurcatura
comica produsa de faptul ca un personaj este luat drept altul.

Sursele comicului in piesa "Chirita in prontie" sunt variate, Alecsandri apeland la

comicul de situatie, comicul de caracter, comicul de nume si comicul de limbaj.
Situatiile comice sunt numeroase: aparitia pe scena a Chiritei calare si efortul sertorilor
de o da jos de pe cal; travestirile lui Leonas; nebunia prefacuta a Lulutei; nderea
perpetua a curcanului etc.
Detalii