Chirița în provinție de Vasile Alecsandri

Temă și viziune
Context
Vasile Alecsandri a fost liderul mișcării literare a epocii pașoptiste, fiind un deschizător de drumuri
pentru diferite genuri și specii (poezie, proză, dramaturgie). Preluând ideile din articolul program „Introducție”
semnat de M. Kogălniceanu și publicat în primul număr al revistei „Dacia Literară”, Alecsandri a surprins în
operele sale aspecte din istoria țării, din frumusețile naturii și a întocmit prima culegere de folclor. De asemenea,
a avut un rol hotărâtor în formarea și dezvoltarea teatrului românesc, căci așa cum afirma criticul literar Al. Piru,
„Adevăratul teatru național s-a născut în Moldova sub direcția lui M. Kogălniceanu, C. Negruzzi și V. Alecsandri”.
Acesta a debutat ca dramaturg cu patru comedii dar cele mai valoroase sunt cele care alcătuiesc ciclul Chirițelor:
Chirița în Iași, Chirița în provinție, Chirița în voiaj și Cucoana Chirița în balon. Piesele au un caracter satiric și critic
împotriva moravurilor sociale și politice ale vremii, ridiculizând demagogia, snobismul, parvenitismul, într-un
cuvânt, formele hibride ale civilizației românești de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Chirița în provinție este o comedie cu cântice în două acte reprezentată pe scenă în 1852 fiind a doua din
cele patru piese din Ciclul Chirițelor. Toate au în centrul lor același personaj feminin comic, reprezentativ pentru
epoca de după 1848 și pentru un anumit tip uman: boieroaica de provincie, dornică de a parveni.
1. Încadrare
Textul aparține genului dramatic ce cuprinde operele literare destinate reprezentării scenice. Acestea
sunt divizate în acte, alcătuite la rândul lor din scene prin care se marchează intrarea sau ieșirea unui personaj
ori schimbarea locului acțiunii. Autorul își prezintă în mod indirect gândurile prin intermediul personajelor care
comunică între ele prin dialog, alcătuit din schimbul de replici. Intervenția directă a autorului o reprezintă
didascaliile. Ca specie literară este o comedie, operă în versuri sau proză ce provoacă râsul prin surprinderea
unor moravuri sociale sau situații umane având un final fericit și un rol moralizator. Comicul este categoria
estetică ce are drept efect râsul determinat de contrastul dintre aparență și esență, dintre ce sunt și ce vor să
pară personajele.
În primul rând, piesa „Chirița în provinție” se încadrează în genul dramatic fiind alcătuită din două acte
cu număr diferit de scene, având toate trăsăturile specifice menționate.
În al doilea rând, Chirița în provinție este o comedie de moravuri în care sunt prezente toate tipurile de
comic; autorul satirizează dorința de parvenire a micii boierimi prin reprezentanții ei tipici: boierul de țară
Grigore Bârzoi și soția sa Chirița.
2. Temă și viziune
Tema comediei este demascarea parvenitismului, a snobismului și a abuzurilor administrației. Viziunea
despre lume a autorului surprinde într-o formă originală formele hibride ale civilizației românești. În perioada
pașoptistă, descrierile despre civilizația și cultura occidentală coexistă cu formele orientale impuse de realități
istorice precum domniile fanariote. Acestea sunt observate în special de călătorii străini dar și de scriitorii
pașoptiști care surprind asemenea lui Alecsandri amestecul original de stiluri oriental și „evropienesc”.
O primă secvență ilustrativă pentru temă este în primul act, scena III. Întoarsă recent de la Iași, Chirița
călărește îmbrăcată în armazoană, fumează ca un caporal țigări de halva și cochetează cu bărbații mai tineri
(profesorul Șarl, Leonaș) motivându-și modernitățiile prin expresia „dacă-i moda”. Din același motiv, că e la
modă, îl plătește pe profesorul Șarl să îl învețe franțuzește pe Guliță, un băiat prost crescut care batjocurește
țăranii, le ucide vițeii și le aprinde bordeiele. Deși nu este în stare să rețină decât prima frază din poemul studiat,
Guliță trece cu bine examinarea făcută de mama în prezența profesorului, oferind drept corespondent în
franceză cuvinte inventate: furculision, fripturision, învârtsion. Scena este comică, fiind o dovadă a falsei culturi a
protagonistei.
O altă secvență ce susține tema comediei se înfățișează în scena IV a primului act. Deși este
nerăbdătoare să afle denumirea lui Bârzoi în funcția de ispravnic, ea vrea să respecte la moșie obiceiurile din Ieși
așa că nu deschide răvașul până când Ion nu i-l aduce pe o tavă cu șervet. Buimăcit de noile reguli, feciorul din
casă nu înțelege ordinea în care trebuie să așeze obiectele și le tot încurcă spre nemulțumirea stăpânei.

3. Elemente de structură și compoziție

Titlul asociază numele de factură comică al personajului principal Chirița cu proveniența sa provincială
aflată în discrepanță cu pretențiile de ființă nobilă pe care le are.
Conflictul dramatic principal reiese din contrastul între condiția umilă a personajelor și intenția de a fi
considerați reprezentanți emancipați ai înaltei societăți.
Reperele spațiale sunt bine determinate, acțiunea petrecându-se în mare parte la Bârzoieni pe moșia
cucoanei Chirița. În ceea ce privește coordonata temporală, evenimentele se petrec după 1848, perioadă
istorică de ascensiune a micii boierimi.
Subiectul reprezintă o continuare a acțiunii din comedia anterioară. După ce și-a măritat fiicele pe
Aristița și Calipsița cu doi boieri de țară aleși de Bârzoi, Chirița își centrează atenția asupra altor probleme. Cele
trei scopuri ale sale sunt: să introducă la Bârzoieni moda timpului, să devină isprăvnicească și să-și însoare fiul
nătâng, Guliță cu Luluța, o orfană crescută în casa ei care va moșteni o avere mare.
Chirița acordă o atenție deosebită educației mezinului, un tânăr de 14 ani care se comportă aidoma unui
copil răsfățat. După cum cere moda, ea angajează profesor de franceză pe Monsiu Șarlă, cu care nu face nici un
progres. Dornică de a schimba obiceiurile de la Bârzoieni, Chirița călărește ca la Iași, fumează și impune celor din
jur să se comporte după bunul ei plac. Astfel, soțul e nevoit să poarte haine incomode care îl fac să arate ca un
negustor de farfuri și să se adapteze schimbărilor deși tânjea după stilul tradițional.
Nici atunci când Chirița așteaptă cu nerăbdare veșt de la soțul ei în legătură cu isprăvnicia nu renunță la
etichetă punându-l pe Ion servitorul să aducă răvașul cu șervet și talger. La aflarea veștii că este isprăvniceasă se
manifestă zgomotos, bucuroasă că și-a mai împlinit o ambiție.
Un alt plan ascuns al Chiriței, anume acela de a-l însura pe Guliță cu Luluța eșuează fiind dejucat de
tânărul Leonaș tocmai întors de la studii în străinătate. După ce acesta îl demască pe ispravnicul corupt a cărui
slugă vindea jeluitorilor un curcan pe care aceștia îl ofereau plocon, Bârzoi este demis și Leonaș numit în înalte
funcție. Luluța se preface nebună și dorește să fie logodită cu actrița venită în vizită, care este de fapt Leonaș
travestit.
Piesa se sfârșește cu triumful cinstei și tinereții întruchipate de cuplul Leonaș-Luluța și cu pedepsirea
ambițiilor deșarte și a corupției.
Formele de manifestare a comicului se remarcă prin varietate. În ceea ce priveșe comicul de situație,
piesa abundă în situații comice: atunci când Ion aduce răvașul așezându-l greșit, când Chirța călărește și fumează
sau Gulița cade de pe cal. Comicul de caracter prezintă două tipuri umane reprezentative: boierul de țară
nemulțumit de condiția sa umilă, boieroaica parvenită și snoabă, copilul răsfățat exagerat deși are 14 ani. În ceea
ce privește limbajul, comicul este savuros. Se remarcă o notă regional – moldovenească, dar și amestecul comic
de cuvinte românești și franțuzești. Chirița afirmă că a învățat singură franceza și traduce cu nonșalanță
expresiile intraductibile (de calcuri lingvistice): boire une cigarre, tambour d instruction, pour les fleurs de
coucou, parler comme l eau. Guliță care învață franceză cu profesorul angajat din snobism de mama sa se
pricepe la fel de bine ca și aceasta ajungând la cuvinte inexistente: furculision, fripturision, învârtision. Alecsandri
își numește personajele astfel încât să sugereze trăsături de caracter, comicul de nume antcipându-l pe
Caragiale. Guliță, prin sufixul diminutival sugerează imaturitatea, Șarlă duce cu gândul la șarlatanie iar Bârzoi la
condiția socială reală a personajelor de oameni de la țară.
În ceea ce privește construcția personajelor, Alecsandri o conturează sugestiv pe protagonistă, celelalte
fiind schițate pe baza unor trăsături de caracter.
În concluzie, , piesa surprinde un fenomen tipic epocii pașoptiste, amestecul de civilizație orientală și
occidentală a cărui exponent este boieroaica de provincie cu dorință de parvenire dar și o inteligență deschisă
pentru ideea de progres.
În concluzie, Chirița în Provinție este una dintre cele mai bine realizate comedii de moravuri din
literatura română.
 Caracterizarea Chiriței

Context
Vasile Alecsandri a fost liderul mișcării literare a epocii pașoptiste fiind un deschizător de drumuri pentru
diferite genuri și specii (poezie, proză, dramaturgie). Preluând ideile din articolul program „Introducție” semnat
de M . Kogălniceanu și publicat în primul număr al revistei „Dacia Literară”, Alecsandri a surprins în operele sale
aspecte din istoria țării, din frumusețile naturii și a întocmit prima culegere de folclor. De asemenea, a avut un
rol hotărâtor în formarea și dezvoltarea teatrului românesc căci așa cum afirma criticul literar Al. Piru
„Adevăratul teatru național s-a născut în Moldova sub direcția lui M. Kogălniceanu, C. Negruzzi și V. Alecsandri”.
Chirița în provinție este o comedie cu cântice în două acte reprezentată pe scenă în 1852 fiind a doua din
cele patru piese din Ciclul Chirițelor. Toate au în centrul lor acelașii personaj feminin comic, reprezentativ pentru
epoca de după 1848 și pentru un anumit tip uman: boieroaica de provincie, dornică de a parveni.
Tema comediei este demascarea parvenitismului, a snobismului și a abuzurilor administrației. Titlul
asociază numele de factură comică al personajului principal Chirița cu proveniența sa provincială aflată în
discrepanță cu pretențiile de ființă nobilă pe care le are.
Reperele spațiale sunt bine determinate, acțiunea petrecându-se în mare parte la Bârzoieni pe moșia
cucoanei Chirița. În ceea ce privește coordonata temporală, evenimentele se petrec înainte de 1848, perioadă
istorică de ascensiune a micii boierimi.
1. Statutul personajului
Chirița este personajul central al comediei, ea întruchipează tipul boieroaicei de țară, măcinată de
dorința de parvenire. Ea este un personaj autohton tipic prin care Alecsandri satirizează imitarea modei
occidentale fără asimilarea culturii corespunzătoare, adică realizează expresia comică a „formelor fără fond”
înainte de formularea teoriei maiorescene.
Statutul social al Chiriței este de soție a unui boier de țară, Grigore Bârzoi, având trei fete măritate și un
băiat de 14 ani pe care dorea să îl însoare o orfană, pe nume Luluța. Din punct de vedere psihologic, ea este o
femeie cu o cu pretenții de a fi la modă, o combinație de parvenitism și de snobism, mai ales după ce devine
isprăvniceasă. Din punct de vedere moral, ea este un personaj ridicol prin contrastul între ceea ce vrea să pară
și ce este în realitate, comportamentul său dând ocazia criticării unor moravuri din epocă: falsa cultură, imitarea
cu orice preț a modei, cosmopolitismul, negarea tradiției.
2. Trăsături și mijloace de caracterizare
În personajul Chirița, parvenitismul și snobismul sunt inseparabile. Cele trei scopuri ale Chirței sunt: să
introducă la Bârzoieni moda timpului, să devină isprăvnicească și să-și însoare fiul cu Luluța, orfana crescut în
casa ei care va moșteni o mare avere. Aceste trei scoupuri sunt evidențiate încă din primul act în scena III.
Întoarsă recent de la Iași, Chirița călărește îmbrăcată în armazoană, fumează ca un caporal țigări de halva și
cochetează cu bărbații mai tineri (profesorul Șarl, Leonaș) motivându-și modernitățiile prin expresia „dacă-i
moda”. Din același motiv, că e la modă, îl plătește pe profesorul Șarl să îl învețe franțuzește pe Guliță, un băiat
prost crescut care batjocurește țăranii, le ucide vițeii și le aprinde bordeiele. Deși nu este în stare să rețină decât
prima frază din poemul studiat, Guliță trece cu bine examinarea făcută de mama în prezența profesorului,
oferind drept corespondent în franceză cuvinte inventate: furculision, fripturision, învârtsion. Scena este comică,
fiind o dovadă a falsei culturi a protagonistei.
Imitarea cu orice preț a modei, faptul că vrea să introducă la Bârzoieni eticheta din casele mari, se
înfățișează în scena IV a primului act. Deși este nerăbdătoare să afle denumirea lui Bârzoi în funcția de ispravnic,
ea vrea să respecte la moșie obiceiurile din Ieși așa că nu deschide răvașul până când Ion nu i-l aduce pe o tavă
cu șervet. Buimăcit de noile reguli, feciorul din casă nu înțelege ordinea în care trebuie să așeze obiectele și le
tot încurcă spre nemulțumirea stăpânei.
Ca să devină isprăvniceasă îl trimite pe Bârzoi la Iași. În discuția cu Safta își expune pretențiile care o
determină să solicite funcția pentru soțul ei. De aici reiese parvenitismul, demagogia și falsul patriotism.
 Femeie voluntară, Chirița se folosește de Bârzoi ca să parvină și îl obligă să schimbe obiceiurile
vestimentare și culinare după modă. Prânzul se servește la ora 5 și în locul bucatelor tradiționale precum borș,
alivenci cu care a crescut în casa părintească, Bârzoi trebuie să mănânce noile preparate de care nu este
mulțumit. Mai mult, ea îi cere să își schimbe și vestimentația, să renunțe la anteriu și giubea care îl făceau să
semene a lăutar din taraful lui Barbu Lăutarul cu hainele nemțești de care ispravnicul nu este mulțumit, spunând
că seamănă a vânzător de farfurii.
Bârzoi știe cum să obțină avantaje materiale din funcția sa, fapt ce evidențează că deși era comod și
lipsit de inițiativă, nu era și onest. O scenă semnificatvă este vânzarea repetată a curcanului și primirea
peșcheșului de la evrei care aduc cele zece căpățâni de zahar.
Parvenitismul și snobismul Chiriței reiese și din modul în care ea își desfășoară noua existență, cu
jandarmi la poartă, cu mobilă nouă, trăsuri la modă, rochii cu jiletci, cușme de ascuns mâinile iarna. Această
prețioasă ridicolă refuză să se mai ocupe de gosodărie, dorindu-și să călătorească la Paris „că nu mai poate trăi
în țara asta”.
3. Elemente de structură
Conflictul dramatic principal reiese din contrastul între condiția umilă a personajelor și intenția de a fi
considerați reprezentanți emancipați ai înaltei societăți.
Caracterizarea Chiriței se realizează prin modalități specifice textului dramatic : direct prin didascalii sau
autocaracterizare („eu îs ușurică ca o pană”) și indirect prin limbaj, fapte și relația cu alte personaje.
Faptele sale scot în evidență ridicolul personajului: fumează deși nu-i place obiceiul, călărește deși îi este
foarte greu, cochetează cu Leonaș, devenind penibilă.
În relația cu celelalte personaje, se manifestă diferit. Cu servitorii este autoritară și agresivă iar pe Guliță
îl răsfață peste măsură, amintind de doamnele ce-l educau pe Goe. Ca o bună mamă, vrea să-i facă educația în
franceză și să-l căpătuiască cu zestrea Luluței. Dar dorințele îi rămân nerealizate,din cauza intervenției lui Leonaș
care o va salva pe fata iubită.
Limbajul Chiriței ilustrează incultura, lipsa de educație și snobismul. Ea îi mărturisește lui Șarlă că a
învățat singură franceza, limba de conversație în saloanele vremii. Ea utilizează cu volubilitate un jargon româno-
francez, de fapt de calcuri comice construite de Chirița și urmate de explicația „nous-disons comme ca en
moldave”. Schimbul de replici dintre soți evidențează două opinii diferite dar caracteristice civilizației românești
pașoptiste, vechiul și noul, Orientul și Occidentul.
Chirița asistă neputincioasă la dejucarea tuturor planurilor pe care și le-a făcut deoarece Leonaș îl
demască pe Bârzoi, preluând el funcția sa, și se va însura cu Luluța, pedepsind astfel lăcomia și lipsa de scrupule
a boieroaicei.
Celelalte personaje sunt conturate succint. Cuplul romantic Leonaș și Luluța, reprezintă ideile noi,
progresiste. Din grupul țăranilor care apar ca personaj colectiv se desprinde Ion, care comentează cu ironie și
bun simț comportamentul stăpânilor.
În concluzie, Chirița este un personaj comic, realizat din contraste, fiind expresia unui fenomen tipic al
vremii sale ale cărei trăsături, snobismul și parvenitismul sunt dublate de dorința de modernizare și de
sincronizare cu viața din înalta societate.