✒

Cursul 15: Vasile Alecsandri -

Dramaturg și prozator
După începuturile șovăielnice în sec. al XVIII-lea, teatrul românesc se afirmă cu
energie pe la jumătatea sec. XIX. Dramaturgii anteriori pașoptismului sunt relativ
neimportanți (Iordache Golescu, Alecu Beldiman și Gheorghe Asachi), iar piesele lor
ajung rareori să fie jucate. Abia în anul 1840 putem fixa începutul dramaturgiei
românești moderne, odată cu fundarea Teatrului Național din Iași și cu înființarea
unei trupe de actori care să joace în limba română.

Între dramaturgii pașoptiști (C. Negruzzi, D. Bolintineanu etc.), cel mai consistent și
mai longeviv (în sensul valabilității în timp a operei) este VA, iar evoluția acestuia
este sugestivă pentru evoluția întregii literaturi dramatice românești.
Opera dramatică a lui Alecsandri cuprinde mai multe forme de creație scenică. Unele
sunt lungi, pot fi originale sau adaptări după un original francez și intră în categoria
comediilor (Iorgu de la Sadagura, Creditorii, Sânziana și Pepelea) sau a dramelor
(Cetatea Neamțului, Lipitorile satelor). Tot piese lungi sunt vodevilurile, comedii în
care figurează și arii cântate; dintre vodeviluri fac parte și celebrele piese Chirița în
Iași și Chirița în provinție, alături de altele, precum Piatra din casă, Nunta țărănească
etc.
Altele sunt scurte și reprezintă spectacole concepute pentru a completa un program
teatral de o seară; e particularitatea lor să cuprindă arii cântate: sunt canțonete
comice centrate pe un personaj real sau ficțional, emblematic pentru o întreagă

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 1

 categorie socială, de la lăutar (Barbu Lăutariul), artistul de iarmaroc (Ion
Păpușariul), evreul negustor de mărunțișuri (Herșcu Boccegiul), lașul (Șoldan
Viteazul) sau figurantul politic. Alte piese scurte sunt scenetele dialogate sau
operete.

Adaptări
Alecsandri începe cu piese adaptate din repertoriul franțuzesc al epocii:
Farmazonul din Hârlău (1840) și Modista și cinovnicul (1841). Adaptări se făceau
pe întreg continentul la acea dată, pentru a suplini nevoile scenei - teatrul era
cel mai important mijloc de divertisment. Totodată, făcând adaptări, autorul se
preocupă să redea „culoarea locală” prin limbă și comportament, așa încât,
automat, „specificul național” devenea o preocupare esențială, ceea ce
satisfăcea imperativele culturii naționaliste a epocii de la 1848.

Adaptările sunt mai mereu comedii. De altfel, teatrul pașoptist de început este
unul comic, folosindu-se de temele furnizate de o societate în tranziție:
conflictul între mentalități vechi și noi, între originalitate și imitație, între
falsitate și adevăr. De exemplu, în piesa adaptată Modista și cinovnicul, un
compliment făcut de cinovnic este grăitor pentru conflictul între influența
rusească și cea franceză care se înfruntă în Moldova acelor ani:

„CINOVNICUL: Ești frumoasă ca o otnoșenie (cerere) scrisă pe

hârtie galanțchi (velină).”

Iorgu de la Sadagura (1844)

Prima piesă originală a lui Alecsandri se joacă în 1844 cu mare succes.

Tema este aceea a conflictului între „tineri” și „bătrâni”, între cosmopolitismul

atașat de valori superficiale și autohtonia trainică, stabilită moral.

Meritul comedoei nu stă în construcție, ci în inventivitatea verbală, în lejeritatea

cu care autorul comutează între neaoșism și franțuzism și pune în dialog
comedia ignoranței burzuluite a unui boier bătrân cu ridicolul unei cucoane
îndrăgostite de mărcile străine la modă.

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 2

 Iașii în carnaval (1845)
Piesă mai reușită, plină de haz, aducând o temă sentimentală (tinerii se caută și
se găsesc pe străzile Iașilor în vremea carnavalului) laolaltă cu una politică
(stăpânirea se teme de o posibilă mișcare revoluționară întreprinsă de tineri cu
ocazia sărbătorii de carnaval).

Ingeniozitatea este notabilă, deoarece confuzia de pe scenă oglindește o

confuzie în spațiul politic al capitalei Moldovei, așa că piesa funcționează și ca
un instrument politic de potolire a aprehensiunilor stăpânirii (care erau
întemeiate, pentru că, în doar 3 ani, vor avea loc evenimente revoluționare
veritabile în Iași).

Piesa a jucat la noi rolul unei veritabile „bătălii pentru Hernani” (1930), dar nu
pentru a marca triumful romantismului asupra clasicismului, ca în cazul piesei
lui Victor Hugo, ci ca o victorie a tinerilor pașoptiști asupra gustului conservator

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 3

 în materie de literatură și asupra rigidității cenzurii, învinsă de inteligența
subversivă a dramaturgului.

În noaptea de carnaval, poliția vrea să înăbușească un presupus complot al

tinerimii revoluționare; de fapt, tinerii nu vor decât să se întâlnească și să
flirteze, așa că poliția arestează doar provinciali petrecăreți rătăciți, precum
Jignicerul Vadră ot Nicorești.

E o piesă plină de umor ușor, care în acest caz are funcție politică. Tinerii
mascați în „irozi” sau „păpușari” cântă cuplete denunțătoare la adresa
bătrânilor, prin care se înțeleg guvernanții: „În cea țară de păpuși/ Tâlharii
poartă mănuși/ Și se jură pe dreptate/ Că li-s mâinile curate”.

Tinerii fac vorbe de spirit, flirtând în stilul specific. Leonil, care e militar, îi
declară modistei Cati, la care ține: „Glasul tău e mai dulce ca trâmbița
scadronului”. Sau altădată: „înger cu bonetă și cu papiliote, care-mi îndulcești
viața și-mi tivești basmalele”.

Oficialii doresc să fie răsplătiți pentru serviciile lor, făcând aluzii la monumentul

leilor din grădina Copou. „LUNĂTESCU: Când ar ști Moldova ce slujbă i-am făcut
eu, mi-ar râdica un monument de patru lei... aduși de peste graniță!”.

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 4

 Chirița în Iași (1850)
Personajul Chirița e împrumutat din teatrul francez (Madame Angot, ou la
Poissarde parvenu): e tipul parvenitei îngâmfate și ridicole.

Tema este aceea a diferențelor dintre provincie și capitală, care ține de

asimilarea modei, a ideilor noi, a idealurilor progresiste, dar și de snobismul
ridicol, imitația necritică, pierderea identității culturale. Punând ideile
retrograde pe seama provincialilor, ascuțișul politic pare să fie neutralizat,
deoarece nu se mai constituie într-un atac antiguvernamental. Provincialul este
retrogradul, un individ care nu înțelege ideile, dar maimuțărește obiceiurile
vechi.

Chirița vine în Iași de sărbătorile de iarnă ca să-și mărite fetele, pe Artistița și

Calipsița, dar se lasă înșelată de doi hoți care se recomandă a fi de neam mare
(Bondici și Pungescu), în final fiind salvată de poliție, dar și de bunul simț al
soțului ei, Grigore Bârzoi, venit de la casa lor de la țară s-o ia acasă.

Piesa mizează pe diferențele între prostul-gust al Chiriței, o persoană vulgară,

care se dorește elegantă, și ieșencele discrete și decente precum văduva Afin și
fiica ei, Luluța.

Chirița e fără stil și trivială, dar și ea, și ceilalți folosesc tot felul de vorbe de duh
din popor: „Urât tată a mai avut”; „Intră-n doi ca-n doisprezece și nu-l scot nici
douăzeci și patru” etc. Ca atare, prin latura ei rurală, moștenește un anumit bun
simț țărănesc care contrastează cu cosmopolitismul ei.

Cea mai realizată piesă din serie. Personajul ajunge să facă parte, prin soțul ei,
din sectorul administrației țării, deci să desemneze stăpânirea și vechile
moravuri ale acesteia. Bârzoi, ajuns ispravnic de provincie, este un profitor
politic, care vrea să se căpătuiască prin corupție, acceptând mită în schimbul
unor soluții favorabile în pricinile judecătorești.

Chirița e o falsă „revoluționară”, care îmbrățișează manierele, limbajul,

obiceiurile „bonjouriștilor”, uzurpând o poziție ideologică pe care nu are niciun
drept s-o ocupe. Ea ilustrează proasta modernizare în țările române.

Un exemplu al falsului ei cosmopolitisim este slaba cunoaștere a limbii franceze,

pe care insistă să o folosească, cu greșeli, în fața profesorului francez al fiului ei
Guliță: „tambour d'instruction”, „des fleurs de coucou”, „il parlera comme
l'eau”, „lavons le baril”, iar Guliță produce vestitul „furculision”.

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 5

 Chirița în provinție
Intriga cu implicații de satiră socială e complicată cu una sentimentală. Orfana
Luluța, care e luată în tutelă de Bârzoi, este căutată de către iubitul ei Leonaș
chiar în perioada în care Chirița însăși și-o dorește de soție pentru Guliță pentru
dota acesteia. Leonaș își face apariția de mai multe ori, în travestit, în casa
Chiriței, făcând ca aceasta să se amorezeze, în chip comic, de el. La una dintre
reveniri descoperă sistemul lui Bârzoi de a lua mită de la pricinașii veniți la
isprăvnicie, iar la ultima apariție, acesta îi destituie pe Bârzoi cu împuternicire
de sus și se căsătorește cu Luluța.

Personajul Chirița este centrul de greutate al piesei, mediind între veritabilii

occidentalizați Luluța și Leonaș (dar și occidentalul pedagog Monsieur Șarl) și
„ruginitul” Bârzoi, care suspină după mâncărurile moldovenești, și slugile care
încurcă comenzile bizare ale Chiriței, doritoare de etichetă occidentală în casă.

Piesa se încheie cu un cântec ce devoalează convenția dramatică printr-o veselă

caricatură cu ambiții aforistice:

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 6

 „Astfel e lumea... o comedie!/ Iar noi, artiștii care-o jucăm,/ N-
avem dorință alta mai vie/ Decât aplauzi să merităm.”

Despot-Vodă (1879)
Piesă istorică în versuri care se concentrează (ca și nuvela lui C. Negruzzi)
asupra unui personaj relativ minor din trecutul Moldovei, Despot, dorind să
localizeze astfel o temă importantă, aceea a conflictului dintre autohtonie și
străinătate, dintre aventură și statornicie, dar și dintre îndrăzneală și inerție.

O reușită a teatrului din secolul XIX, alături de Răzvan și Vidra, de B. P. Hasdeu,

mai ales prin scenele secundare, cu personaje anonime, care redau atmosfera
unei epoci legendare și exprimă sentimente patriotice (în special soldații
moldoveni Limbă-Dulce și jumătate).

Reprezentând romantismul dramatic și urmând modelul prestigios al lui Victor

Hugo, piesa a fost criticată chiar la apariție de către autori (B. Delavrancea) care
nu mai împărtășeau aceste idealuri și adoptau o estetică preocupată de
complexitate intelectuală și emoțională, realism și autenticitate.

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 7

 Alecsandri prozator
Proza este mai puțină, scrisă cu talent, dar cu intermitențe, cuprinzând atât
scrieri de ficțiune (Buchetiera de la Florența, Istoria unui galbân, Balta Albă), cât
și memorialistică (Vasile Porojan, Un episod din 1848, Călătorie în Africa).

Istoria unui galbân (1844) face o spirituală panoramă socială a lumii

moldovenești de pe atunci, privită din perspectiva a două monede, personaje
sentimentale și pline de haz: un galben olandez și o para turcească, iubiți
odinioară și reîntâlniți în portmoneul unui poet, ce au trecut prin multe
buzunare. Are orizontul comic al unei bune proze satirice, de care autorul știe să
profite atât la nivelul limbajului, cât și la nivelul observației sociale.

Balta Albă (1847) propune tema străinului pentru a crea o interesantă imagine a
Moldovei prin ochii unui vizitator francez prins în vârtejul de emoții a unei
călătorii prin locuri sălbatice pentru a întâlni societatea cosmopolită,
occidentalizată, venită să facă băi pe malul unui lac brăilean. Țara apare ca un
amestec de Orient și Occident, conturând astfel reprezentarea pe care
Alecsandri și alți pașoptiști se străduiesc să o proiecteze la acea dată în Europa
prin propagandă politică și prin literatură.

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 8

Cursul 15 Vasile Alecsandri - Dramaturg și prozator 9