Creaţia literară cultă bănăţeană

Ed. Kozilek Renate

Grădiniţa P.P. Nr. 5 Lugoj

„Orice naţie, afirma N. Bălcescu încă în 1847, dăinuieşte prin trecut

şi viitor. Cu cât suntem mai legaţi de ieri, cu atât trăim un azi mai
fierbinte, mai clocotitor, mai viguros, capabil să nască mâine un Făt-
Frumos”.
Materialele arheologice descoperite pe teritoriul Banatului,
inscripţii, unelte, obiecte de uz casnic, podoabe, etc., oferă posibilitatea
de a contura urme de viaţă materială şi spirituală încă din secolul I
înaintea erei noastre.
Viaţa economico-socială în Banat, s-a desfăşurat în cadrul obştilor
săteşti. Cavalcada populaţiilor migratoare, stăpânirea turcească (1658-
1718), posesiunea habsburgică (1718 - 1919), a determinat apariţia
fenomenului cultural-artistic ca o armă în lupta împotriva tendinţelor de
deznaţionalizare a românilor fie de către austrieci, unguri sau autorităţile
clerice sârbeşti. Având contacte directe mult mai largi şi mai din vreme
cu cultura Occidentului, spiritul creator şi afirmarea istorică a românilor
bănăţeni a urmat calea perspectivei sud-est europene, până spre una
general europeană.
Mangiuca, în lucrarea sa, „Călindariul” subliniază că: „Istoria ne
învaţă că popoarele au păstrat sărbătorile, datinile şi credinţele sale şi
atunci când prin încălecare din partea altor popoare, au fost constrânşi
a-şi părăsi limba proprie”.
Literatura dialectală bănăţeană nu este o literatură de piscuri. Ea
vizează scopuri modeste: să aducă în contextul românesc ceva de
acasă, ceva „bănăţean” specific. Culegătorii se străduiesc să transcrie
particularităţile locale de limbă din nevoia de autenticitate.
Privirile unor centre bănăţene, se îndreptau spre Lugoj, care avea
o tradiţie culturală iar personalităţile sale constituiau „fala” Banatului.
Dialectul folosit aici, serveşte mai puţin limba literară dar popularizează o
pronunţie pitorească, plină de farmec.
Folcloristica reprezintă acea vastă cultură populară căreia îi spune
folclor şi care atestă vechimea unei naţiuni.
Folcloristica bănăţeană propriu-zisă, constituită printr-un proces
complex, este direct determinată de contribuţia unor cărturari mai întâi
prin adaptare, cu ajutorul literaturii orale, a unor scrieri străine, apoi prin
culegere şi publicare a creaţiilor folclorice.
Înscrisurile păstrate în arhive, stau mărturie că arta de a cânta s-a
născut în Lugoj şi în satele învecinate din timpuri foarte îndepărtate.
Obiceiul plugarilor ca la anumite ocazii să aibă loc manifestări folclorice,
a creat climatul propice pentru muzică, cântări, dansuri.
Un cântec bătrânesc începea aşa:
„Mândră ţară e Banatul
Că la noi cântă tot natul
Fie vreme rea sau bună
Noi cântăm doina străbună”.
Cea dintâi mărturie privitoare la existenţa cântecului popular pe
teritoriul locuit de români se situează în prima jumătate a secolului al XI
şi se referă la Banat. Aceasta este „Legenda Sfântului Gerard”
Cântecele populare proslăveau conducătorii poporului pentru faptele de
vitejie ale acestora.
„Grădina martirilor de la fruntari” de Elhac Ibrahim Temeşvarî,
datată în secolul VIII, face referiri la folclorul bănăţean.
„ Istoria Banatului Timişan” scrisă de Gisellini şi apărută la Viena în
anul 1780, oferă importante informaţii despre obiceiurile de nuntă şi
înmormântare, despre port şi prilejurile calendaristice. De exemplu: în
timpul cununiei, părinţii mirilor „aruncă cu creiţari şi alte monede mărunte
de argint, sau cu nuci şi poame uscate”.
Damaschin Toma Bojâncă, în „Anticele”, publicată în 1832,
consemnează obiceiuri de nuntă (îmbrăcămintea specială a miresei,
cele două feluri de răpire a miresei, aruncarea cu boabe de grâu în
curtea casei după întoarcerea de la cununie, stropirea cu apă, pregătirea
patului nupţial, trecerea pragului), obiceiuri de înmormântare (spălarea
mortului, punerea unor monede în sicriu) precum şi versuri sau bocete.
Prin această lucrare, autorul formulează noua atitudine faţă de
etnografie şi folclor, ca expresie a specificului naţional.
Creaţiile populare au preocupat pe intelectualii satelor în perioada
în care interesul pentru folclor încă nu căpătase caracterul manifest.
Circulaţia folclorului în scris este un prolog al acţiunii de culegere a
creaţiei orale.
Primul manuscris cu literatură de pe teritoriul bănăţean este
manuscrisul lui Pavel Trăilovici „Carte”, publicat în1801. Conţinutul său
constă în anecdote versificate, răvaşe, povestiri satirice care sunt
intercalate cu fragmente din cărţi populare, pilde şi proverbe.
În 1802, Iosif Popovici alcătuieşte un „Miscelaneu”, în cuprinsul
căruia sunt mai importante cântările de jale şi veselie.
Fost-am eu la Lipova
La leliţa Sofia

2
 Legai calul de fereastră
Dat-am bună sara-n casă.
„Cronica Banatului” de Nicolae Stoica de Haţeg, valorifică legende
despre locuri şi personalităţi istorice şi face referiri la producţii poetice
populare. Cântecul popular românesc, înrudit cu bocetul apare în
versurile următoare:
La corn de cetate
Unde Murăşul bate,
Călină, Mălină,
Floare din grădină,
Fată de rumână,
De rumân bogat,
În ţară lăudat.
Din rândul cărturarilor bănăţeni preocupaţi de folclor se desprind
câteva figuri importante: Mihail Roşu, Paul Iorgovici, C. D. Loga, Dimitrie
Ţichindeal, Nicolae Oţelea. Aceştia, prin intermediul literaturii populare,
aduc în cultura românească din Banat snoavele şi fabulele de circulaţie
universală.
Ioan D. Tincovici, născut la Lugoj, publică o culegere de cântece
religioase şi colinde, Iulian Grozescu, explorează modelul popular în
„balade” sau „tradiţiuni”.
Luna lucitoare
Arde-n răsărit.
La o şezătoare
Tinerii au venit.
(Floricica)
„Versuri veselitoare” de D. Cioloca, cuprinde creaţii în versuri de o
certă factură populară precum: „Măriuţă golumbiţă” „Sărăcile dragostile”.
Sofronie Liuba şi Aurel Iona în scrisorile către B. P. Haşdeu,
Manuscrisul VIII, publică jocuri de copii, balade, cântări lumeşti de
dragoste şi jale, „versuri căluşereşti de jocul cel vechiu românesc”,
versuri de petrecerea mortului, cântece pentru aducerea ploii,
descântece. Scrisorile cuprind „cuvinte culese din gura poporului(...),
dispărute din limba literară.
Procesul propriu-zis al constituirii folcloristicii bănăţene începe cu
D. Bojincă şi Eftimie Murgu care pun bazele învăţământului filozofic în
ţara noastră, iar avocatul Coriolan Brediceanu sprijină activitatea cultural
artistică şi învăţământul românesc din Banat. Este cunoscută balada
populară:
Nu-i român ca bănăţeanul,
Bănăţean ca lugojanul,
Lugojan ca Brediceanu.

3
 Victor Vlad Delamarina, publicist, a scris proză, teatru, note de
călătorie şi versuri în dialect bănăţean. Titu Maiorescu l-a numit „poet
dialectal”, iar criticul Mihai Dragomirescu vorbind despre poezia „Ăl mai
tare om din lume” , sublinează că este o capodoperă.
Trîmbiţ, dobe, larmă, chiot,
Fluier, strîgăt, rîs şi ropot...
Şie să fie? Şie să fie?
Iacă-n tîrg, minajărie!
O comegie d-a cu fiară
Şi-mpregiur lumie şi ţară...
Specifică locului în care şi-a petrecut ultimii ani de viaţă, este poezia „Lu
Ana lu Gică”.
Ano, Ano! Logojano!
.............................
Logojană agevărată
Mîndră-i numa năschimbată,
Cu măramă păstă spată
Şi cu sumna ha umflată...
În secolul XIX, folcloristul bănăţean, Atanasie Marian Marinescu
(1830-1914), în volumele „Balade şi colinde” precizează locul culegerii şi
„informatorul” sursa culegerii versurilor populare. Aceasta din urmă este
ţăranul sau lăutarul, „cari cu agera lor memorie susţinură aceste poezii”.
Vorbind despre creaţiile populare şi folcloristică, George Călinescu
spune: „cultura veche este un astfel de bloc în care stau încă nenăscuţi
Eminescu şi Creangă, Caragiale si Sadoveanu”.
O figură reprezentativă a folclorului bănăţean dar mai ales a celui
Lugojan, este Ion Vidu (1863-1931). A fost profesor, compozitor şi
mentor al vieţii culturale şi artistice. Pasiunea lui Ion Vidu, (Doinitorul
Banatului) pentru folclor, s-a manifestat încă din anii copilăriei, când
debutează în foile şcolare cu versuri în stil popular. Culegerile publicate
înainte de 1900, cuprind un bogat fond de folclor bănăţean şi văd lumina
tiparului în volumele: „De dor şi jale”
„Cucule cu pene sure
Mîndru cânţi vara-n pădure;
Tu şi iarna de-ai cânta,
Frunza nu s-ar mai usca;
Însă iarna măi fărtate,
Mergi şi cânţi în altă parte”.
„De dragoste”
„Pentru tine mândrulucă,
Nici-s gazdă, nici-s slugă,
Nici mă pot prinde de muncă”.
„Satirice”

4
 „Frunzuliţă dintre vii,
Are mândra nouă ii:
Trei sunt rupte, patru-s sparte,
Două nu se ţin pe spate”.
„Strigături”
„Cine joacă şi nu strigă,
Facă-i-se gura strâmbă;
Cine strigă şi nu joacă,
Facă-i-se gura troacă!”
Culegerile publicate de Ion Vidu, cuprind cântece din Ardeal, de pe
Valea Almăjului şi de pe Criş, meleaguri cutreierate în tinereţe de
folclorist, precum şi un bogat fond bănăţean, cules după stabilirea la
Lugoj, din împrejurimile oraşului.
În secolul XX, mai precis în 1947, la îndemnul lui G. Călinescu,
vede lumina tiparului o antologie a scriitorilor ţărani, autori de sonete,
versuri, piese de teatru. Lucrarea îşi propunea să semnaleze existenţa
unor ţărani scriitori, directori de reviste, care dau aripi versurilor în grai
local, făcând din acestea un instrument de coloratură în orchestra limbii
naţionale, prin nota intimă, umoristică, specifică.
Sub îngrijirea lui Gabriel Ţepelea apare în 1974 o selecţie de
versuri în grai bănăţean intitulat „Ano, Ano, Logojano” Versurile incluse
în volum au fost extrase din ediţii complete, reviste, ziare sau
manuscrise. Pe lângă autorii de versuri în grai bănăţean cunoscuţi,
Gabriel Ţepelea , introduce autori din generaţia contemporană,
continuatori ai lui V. V. Delamarina. Printre aceştia se numără:
Gheorghe Gârdea, Tata Oancea (Petru E. Oancea), Virgil Şchiopescu,
Ion Curea, Grigore Bugarin şi alţii.
„Nici una din provinciile româneşti – scrie Lucian Blaga – nu are o
cultură etnografică, anonimă, populară, atât de diferenţiată ca Banatul.
Atributele acesteia constau în spontaneitate, căldură, pasiune”.

IZÎMBANUL
Gheorghe Gârdea

Uice, Ioanie! Izîmbanul!

Mă, trăzni-l-ar Dumniedzău!
Aşa joavină-nfierată
N-am vădzut dă cînd mi-s ieu.

ŞI MĂI BUNĂ SARA, PAURI

Tata Oancea

Şi măi bună sara pauri şi voi mîndrie păuriţe,

5
 Şie mai faşieţ? Daţi cu lucru, cum să stă la găzdăriţe.
Dumnedzău să vă die binie şi năroc mult la tăt paşiu,
Vă poftesc la tăţ dîn suflet, io Moş Criemenie tobaşul.

LA NANA-N VALE
Grigorie Bugarin

Vidu fala rumânească,

Din Logoj şî din Bănat
Doinitor cum nu-i pră lumie,
S-o fost dus din sat în sat.
Ş-o culies atîcia doine
Ş-o culies atîcia flori.
Brîu şi legeri şi bătucie,
Poşovăişi, momir şi hori.
........................................

FOTBALU
Virgil Şchiopescu

Doi vieşini bolînz cu sportu, mă cam tăt băjocoreau,

Fîndcă nu sciu şe-i fotbălu, în tăt felu mă blămau!
Într-o zi , cu Tică Popa, la fotbal ni-am dus înşiet...
Jucau logojenii noştii, c-o echipă din Făjet.
.............................................................
Pitorescul portului, al muzicii şi al graiului vor fi desigur preţuite în
continuare, dar în spirit contemporan, ca elemente ale culturii populare.
În învăţământul preşcolar, creaţiile folclorice se pot valorifica în:
scenete pe teme biblice (Irod), sau pe motivul anului nou (Sorcova,
Steaua, Bădica Traian ); în şezători literare; în acţiuni comune cu şcolarii,
unde se citesc sau recită poezii în grai bănăţean.

6
BIBLIOGRAFIE:
IOAN VIOREL BOLDUREANU , Cultura românească în Banat,
Editura Helicon Banat S. A. , 1994
DAN POPESCU, Ghid turistic –Lugoj şi împrejurimi, Fundaţia
Europeană Drăgan, Lugoj, 1993
GABRIEL ŢEPELEA, Ano, Ano, Logojano, Editura Facla,
Timişoara, 1974
ION VIDU, Cîntece, doine şi strigături, biblioteca pentru toţi, Editura
de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1961
VIRGIL VINTILESCU, Consemnări literare – repere literare
bănăţene de la începuturi până la 1880, Editura de Vest, Timişoara,
1995.