Chirita in provintie Vasile Alecsandri

Dramaturgia
Dramaturgia totalitatea operelor dramatice ale unui popor,ale unei epoci.etc; arta de a scrie
piese de teatru ,de a le pune in scena si de a le interpreta.
Cele mai vechi elemente teatrale se intalnesc in jocurile de copii si de tineri , in jocurile cu
masti si in teatru papusaresc , in obiceiurile legate de sarbatorile de iarna sau in datinile legate de
principalele momente ale vietii , acesta fiind ceremonialul de nunta. Acestea se reantalnesc in
poeziile lui Vasile Alecsandrii.Primele compuneridramatice scrise in limba romana dateaza de la
sfarsitul veacului al XVIII-lea .La inceputul secolului al XIX-lea montarea spectacolelor teatrale
in limba romana are de facut fata multor dificultati : lipsa unor spatii corespunzatoare , a unor
trupe de actori profesionisti , a unui repertoriu adecvat ,concurenta altor limbi agreate de publicul
cultivat si a trupelor straine . Dintre genurile teatrale este preferata la inceput comedia adesea
presarata cu cantece amuzante , sub forma de vodevil cu subiecte din actaualitatea imediata.
Dramaturgia este impartita in 2 epoci mari acestea fiind:
1. Epoca lui Vasile Alecsandrii (1821-1890)
2. Epoca lui Ion Luca Caragiale (1852-1912)
Genul DRAMATIC
Specii - tragedia (Sofocle ,Antigona)
Alte specii ale genului dramatic:
- melodrama
- voievodilul
Caracteristici ale genului dramatic:
-prezenta autorului indirecta prin personaje
-dialogul
-textul literal este , de cele mai multe ori , gandit pentru a fi reprezentat pe scena.
Epoca lui Vasile Alecsandrii
Cel mai reprezentativ poet al unei framantate epoci din istoria poporului nostru , Vasile
Alecsandri a ilustrat literatura noastra timp de aproape jumatate de veac.S-a nascut la Bacau
primind de copil o educatie ingrijita , in spiritul ideilor iluministe .Dupa catva ani petrecuti in
pensionul uniu profesor francez a fost trimis la Paris , unde a ramas intre 1834-1839.Din acesti
ani dateaza primele lui incercari poetice in limba franceza .Intorcandu-se in tara , in 1840 dupa o
calatorie in Italia , a fost izbit de nedreptatile crunte ale caror victime erau paturile largi ale
poporului .De aici inainte pana la sfarsitul vietii a fost prezent la evenimentele culturale si poetice
hotaratoare ale veacului .Prinscris si participare directa a slujit miscarea revolutionara din
Moldova de la 1848 ,unirea , lupta pentru independenta Nationala .Infiintarea teatrului national,
culegerea de literatura populara , editarea unor importante reviste de literartura (Propasia ,
Romania Literala) sunt adevarate evenimente culturale legate de numele lui Alecsandri. Volumul
Poezii populare are romanilor (1866) a atras o atentie asupra tezaurului folcloric.
Talent de resurse multiple , Alecsandri si-a castigat merite de seama in poezia ca si in
dramaturgia si proza romaniasca.Comediile Iasii in Carnaval , Coana Chirita in provincie ,
Sanziana si Pepelea si altele , drama Despot Voda , povestirile Istoria Unui galben Balta alba
etc , sunt realizari de mare valoare .Creatia Poetica a lui Alecsandrii imbratiseaza o tematica
Larga de la cantarea sentimentelor personale, pana la energicul manifest politic. Trainicia ei isi
are radacinile in adeziunea poetului la aspiratiile poporului si in itimul si neantreruptul contact cu
folclorul .Din dorinta scriitorului de a intra in regiunile literale grave.V Alecsandri va scrie drama
Despot Voda care va fi jucata la treisprezece ani mai tarziu dupa prima reusita notabila in drama
istorica a lui B P Hasdeu (1838-1907) Razvan si Vidra pusa in scena in 1867. Ultimele piese ale

lui Alecsandri Fantana-Blandanuziei 1884 si Ovidiu 1885 cu subiecte inspirate din antichitate
se pastreaza intradevar in registrul inalt.
Vasile Alecsandri, om politic, prozator, poet si dramaturg, omul care a pus bazele teatrului
national romanesc. Cand Alecsandri ajungea, in 1840, la conducerea Teatrului National din Iasi,
dramaturigia autohtona se afla, in pofida unor meritorii incercari intr-un stadiu de inceput.
Constatand penuria de piese originale, sufocate, cate erau, de concurenta multelor talmaciri, el se
insarcineaza sa creeze anume un repertoriu de piese romanesti. Demersul sau e mai intai de ordin
cultural. Dramaturgul practica, marturisit si cu tot din adindul, o arta cu tendinta morala, dar si de
imediata eficienta politica, contribuind si el la infierbantarea spiritelor in preajma revolutiei de la
1848. Epoca e colorata de contraste, iar scriitorul, care e un satiric indulgent si sugubat o fixeaza
intr-o ampla panorama comica, unde se amesteca si se infrunta moravuri si naravuri pitoresti,
tipuri si personaje originale, un amalgam de patimi, vechi si noi, si de figuri curioase, dintre
acelea ce rasar si se inmultesc intr-o perioada de adanci framantari si prefaceri sociale.
O piesa reprezentativa este Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului (1844). E
infatisat aici un proces intre doua generatii, arbitrat de un moderat, care, de fapt, nu e altul decat
autorul, indecis la inceput intre a amenda inertiile si opacitatea conservatorismului ruginit, sau a
lua in deradere ridicolele stridente care decurg din imitarea cu orice pret a manierelor occidentale,
dar optand pana la urma, pentru bunul simt si intelepciunea batraneasca, patriarhala, a boierului
Enache Damian. Cosmopolitismul, dispretul pentru tot ce e romanesc il irita si il ingrijoreaza pe
dramaturg, tot asa cum mai tarziu va fi mahnit constatand fie tradarea, fie degradarea vechilor
idealuri pasoptiste.
Personaje plasmuite de-a lungul catorva decenii, in scena pasesc, rand pe rand, tot soiul de
paraziti, de parveniti, ciocoi (ca Lipicescu din Boieri si ciocoi), demagogi politici (Clevetici
ultrademagogul, Tribunescu), combaterile ostile oricaror inoiri (Sandu Napoila ultraretrogradul),
pedanti latinisti (Galuscus din Rusaliile in satul lui Cremine), postulanti (Millo director sau
Mania posturilor), cucoane cam trecute, dar impopotonate cu ifose frantuzite (precum Gahita
Rozmarinovici din Iorgu de la Sadagura, cucoana Chirita), straini carora scriitorul, intr-o
regretabila dispozitie sovina, le pune in carca mai toate pacatele. Apar, tot odata si boieri vechi de
tara, oameni de nadejde (Stalpenanu din Boieri si Ciocoi), sau tarani pusi pe sotii, mereu cu
zambetul pe buze (precum Nunta taraneasca).
Personajul ramane totusi, prin implantarea intr-un mediu specific cu moravuri de
neconfundat, o creatie originala, plina de haz, care l-a destinat unei cariere triumfale, aceasta si
datorita unui interpret genial ca Matei Millo, actor care, cu talentul sau l-a stimulat mult pe
Alecsandri in opera de dramaturg. Chirita. prototip al micului proprietar ahtiat sa parvina in
protipendada, e o cucoana cu teribile fandoseli cosmopolite, debitand cu candoare un stupefiant
jargon frantuzit. Chirita poate fi socotita ca o caricaturizare a tendintelor exagerat sau pretins
inovatoare, asa cum ursuzul si greoiul Barzoi incarneaza conservatorismul sclerozat in vechi
tabieturi si vrajmas oricarei primeniri. In cariera de comediograf a lui Alecsandri personajul
Cucoana Chirita ramane cel mai izbutit.
In cariera de comediograf a lui Alecsandri personajul Cucoana Chirita ramane cel mai izbutit.
Scriitorul e un moralist cu principii de creatie deduse din normele clasiciste. Alcatuindu-si
canticele comice fiziologii, de fapt scriitorul configureaza o intreaga galerie de tipuri
contimporane, unele imortalizand figuri pe cale sa dispara (Surugiul, Paraponisitul, Barbu),
altele infatisand ipochimene (demagogul retrogradul) care nu sunt legate de o anume epoca.
Comediile lui Alecsandri sunt structurate in jurul unui caracter, a unei monomanii (gelozie,
zgarcenie etc) sau vizeaza pacate si neajunsuri care tin de o anumita apoca. Tehnica e in deobste
de vodevil, asumandu-si facetea si ingenuitatea farsei populare. Dialogul, de o mare naturalete si
cu un pitoresc nu tocmai subtire este adesea in excese, intre care, cu deosebire caricaturizarea
vorbirii strainilor.

1. Chirita in provintie Vasile Alecsandri

Comedia este o specie a genului dramatic in versuri sau in proza care prezinta intamplari
si personaje care starnesc rasul si care are un final vesel.
Tema operei este critica institutiilor si moravurilor societatii feudale.
Subiectul este comic si critica arivismul micilor boieri rurali, care-si dau aere de nobili.
Chirita, comedie de moravuri surprinde modul de viata, moravurile unei epoci. Autorul
apare in mod indirect in text prin intermediul actiunii si al personajelor. Chirita este structurata pe
doua acte . Actul intai se prezinta personajele si Chirita se cearta cu taranii. Ea primeste un ravas
d la Iasi prink re sotul ei o anunta k a fost avansat in functie k ispravnic. In actul doi Chirita,
deoarece se plictisise in provintie hotaraste s plece la Paris si incearca s faca logodna dintre
Gulita si Luluta kre il iubeste pe Leonas, un prieten din copilarie. Insa, Leonas apare deghizat in
actrita iar Luluta kre se preface k a innebunit cere s fie logodita cu actrita in fata tuturor celor
veniti la logodna lui Gulita. In urma acestui fapt Chirita si Barzoi sunt obligati s accepte casatoria
dintre cei doi, deoarece Leonas obtine functia de ispravnic.
Chirita e o cucoana cu teribile fandoseli cosmopolite, debitand cu candoare un stupefiant
jargon frantuzit. Ea poate fi socotita ca o caricaturizare a tendintelor exagerat sau pretins
inovatoare, asa cum ursuzul si greoiul Barzoi incarneaza conservatorismul sclerozat in vechi
tabieturi si vrajmas oricarei primeniri. Gulita, fiul Chiritei, este un baiat lipsit de minte si de
educatie care vrea sa para foarte manierat si inteligent.
Comedia este realista prin spiritul critic, prin faptul ca eroii, conflictul, subiectul sunt luate din
viata sociala. Chirita este tipul arivistului, Barzoi este tipul ispravnicului abuziv, Leonas este tipul
tanarului inteligent.
Comicul este mijlocul prin care autorul realizeaza critica aspectelor abordate. Opera
aceasta este in primul rand o comedie de moravuri. Mijloacele de realizare a comicului sunt
variate : comicul de limbaj personajele vorbesc o franceza modernizata ( musiu Sarl,
furculision, fripturision) , utilizarea calcului lingvistic (utilizarea mot-a-mot a expresiilor si
locutionilor) , utilizarea unor neologisme cu forma gresita sau cu sens gresit ; comicul de
character personajele sunt ridicule prin contrastul dintre esenta si aparenta ; comicul de nume
cele mai multe sunt diminutive Luluta, Gulita, Chirita ; comicul de moravuri ipocrizia ,
incultura, snobismul, coruptia.
Formele comicului sunt umorul si ironia.
Ca moduri de expunere, autorul foloseste dialogul si monologul, iar caracterizarea
personajelor se face in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile lor, ori direct de catre alte
personaje.
O alta modalitate o constituie indicatiile scenice prin care autorul isi misca personajele,
le da viata, folosind comicul ca principal mijloc artistic.
Opera Chirita in provintie se incadreaza in specia comediei, deoarce autorul satirizeaza cu
sarcasm intamplari, aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicule, starnind rasul, cu scopul de a
le indeparta.
2. Chirita in provincie de Vasile Alecsandri
Comedie cu cantece in doua acte, reprezentata in mai 1852, numita initial Inturnarea
cucoanei Chirita, este urmarea Chiritei in Iasi, sau Doua fete si o neneaca, reprezentata pe scena
teatrului din Iasi in aprilie, 1850.
In momentul aparitiei Chiritelor, Vasile Alecsandri se impusese printr-o bogata activitate de
autor dramatic: Farmazonul din Harlau (1840), Modista si cinovnicul, Iorgu de la Sadagura
(1844), considerata a fi cea dintai izbanda a dramaturgiei romanesti, cea dintai piesa cu adevarat
romaneasca; Iasii in carnaval (1845), Peatra din casa (1847); precum si canticele comice (Mama

Anghelusa, Barbu Lautarul, Stan Covrigarul, Surugiul, Ion Papusariul), care contureaza diverse
tipuri caracteristice ale epocii.
Actiunea comediei Chirita in provincie o prezinta pe Chirita, dupa ce-si maritase cele
doua fete, intr-o alta ipostaza, caracteristica perioadei anterioare evenimentelor de la 1848, cand
mica boierime este dornica de parvenire. Chirita vrea sa-si vada sotul ispravnic, iar pe Gulita, fiul
ei, sa-l casatoreasca cu Luluta, o fata orfana, care va mosteni insa o mare avere. Dar Luluta este
indragostita de Leonas, un tanar istet si cinstit. Intors din strainatate, acesta vine la Barzoieni
pentru a se casatori cu Luluta, spre indarjirea Chiritei care incearca sa se opuna.
Cuplul tinerilor indragostiti, antitetici celorlalti membri ai familiei Barzoi, reusesc sa
inlature piedicile Chiritei si sa se casatoreasca. Barzoi, ajuns ispravnic, dovedeste incapacitate si
necinste.
Prin Chirita, Alecsandri a creat tipul boieroaicei provinciale dornica sa parvina in lumea
buna a capitalei de la mijlocul veacului trecut, dupa tipurile comediei clasice, dar nu mai putin
originala (G. Calinescu), proiectata pe fundalul autohton. Personajul e caracterizat prin situatii si
limbaj.
Apreciata drept o pretioasa ridicola (dupa comedia lui Molire, Pretioasele ridicole),
Chirita, mica boieroaica de provincie, ahtiata de parvenire, doreste sa fie asemeni femeilor din
marea boierime, de aceea va imita obiceiurile protipendadei. De aici rezulta ridicolul
personajului, consecinta a discrepantei intre ceea ce este in realitate si ceea ce vrea sa para
personajul: vrand sa fie moderna, invata frantuzeste, dupa posibilitatile ei, calareste ca
oarmazoana, fumeaza, cocheteaza, angajeaza un profesor de franceza pentru fiul ei, isi insuseste
obiceiurile unei case mari, spre uimirea celor obisnuiti ai casei.
Astfel, pretinde ca ravasul de la Barzoi, plecat la Iasi, sa-i fie adus pe talger cu servetel.
Tehnica qui-pro-quo-ului naste situatii comice in care personajul isi dezvaluie ridicolul (scena in
care Leonas, travestit in ofiter, o flateaza cu complimente pe Chirita).
Limbajul ei impestritat, dar plin de savoare, o caracterizeaza, o prezinta in esenta ei;
superficiala, cu o spoiala de cultura, o snoaba. Vorbirea ei este un mestec de limba neaos
moldoveneaca, plina de farmec (sasa, sapte, cumnataca, gasi, taieta), cu constructii ale limbii
populare (sarcu de mine, ma munceste cugetul, nu dau tatarii s.a.), de frantuzisme (desirul,
monsiu, uvraj) si grecisme (metaherisaste).
Boieroaica batrana si urata, necioplita, plina de fumuri, Chirita este un personaj cu
trasaturi ingrosate, caricaturale, dar care este totusi simptica prin firea volubila, prin slabiciunile
ei materne. Ea devine un pesonaj pitoresc, manifesta o rapida receptivitate fata de nou este o
bonjurista (G. Calinescu).
Personajul este viabil si astazi, rezistand timplui. Explicatia o formuleaza George
Calinescu: Amestecul de anteree si fracuri din aceste vodeviluri de moldoveneasca grecizanta si
jargon franco-roman, de tabieturi patriarhale si de inovtii de lux occidental da un tablou inedit
pentru ochiul de azi. Veselia nebuna a cupletelor, invartirea in dant a personajelor, bufoneria
enorma, dar nu triviala, dau nastre unei placute emotii arheologice.