Descrierea Moldovei constituie una din operele romantice ale lui Alexandru Odobescu,

apărută pentru prima dată în revista Revista Carpaților în 1860. Cadrul istoric este unul
favorabil, actul unirii din 1859 deschizând drumul pentru opere de factură istorică, romantică,
dramatică, toate cu elementul comun al patriotismului și al dragostei pentru țară, în orice
ipostază a acesteia.
A doua nuvelă istorică a lui Alexandru Odobescu satisface această dorință pentru
patriotic, incorporând cu succes și elemente romantice. Aspectele romantice ale expunerii
sunt întrețesute cu realitatea istorică, așa cum aceasta a fost consemnată în cronicile lui
Dimitrie Cantemir (”Descrierea Moldovei”,”Cronicile românești”,”Vornicul Ureche”), fără
îndoială una din sursele de inspirație pentru întregul fir narativ.
Autorul este fidel detaliilor istorice, în așa măsură încât personajele construite au
căpătat o nouă dimensiune în conștiința colectivă. Personajele nuvelei lui Odobescu, deși
construite în chip romantic, au devenit mai reale decât fundalul de la care au pornit.
Manolescu considera ca sursă de inspirație romantică și universul operelor lui Scott, Hugo
sau Dumas, pline de ”..răpiri, morți violente, iubiri fulgerătoare, fantome, nebunie și lovituri
de teatru.”.
George Călinescu subliniază însă caracterul fragmentar al operei lui Obodescu, în care
atenția nu este canalizată numai spre personajul principal, ci se redau în detaliu mai multe
personaje concomitent. Scenele politice sau violente în care se înfățișează clar”spiritul de
partid al cronicilor muntene și cruzimea răzbunărilor politice” sunt intercalate de scene
romantice, de idilă, fantezie și folclor, poncifiale (în opinia lui Călinescu). Personajele
principale feminine sunt construite în antiteză: Doamna Chiajna este redată în antiteză față de
fiica ei cea mai mică, Ancuța.
Doamna Chiajna, personajul despre care există cele mai multe detalii istorice,
personaj principal și eponim, este soția lui Mircea Vodă și mamă a doi fii și două fiice.
Nuvela urmărește cursul evenimentelor de la moartea lui Mircea Vodă și până la moartea
Doamnei Chiajna.
Prima scenă , cea a înmormântării lui Mircea Ciobanul, alcătuiește un tablou complet al
personajului principal din perspectiva autorului.
”Doamna Chiajna, pe al cărei chip, în veci încruntat, nimeni nu putea dovedi păsurile inimii
sale; părul ei începuse a cărunți, dar trupul său era nalt, portul ei, drept și falnic, ochirea-i,
strașnică și hotărâtă; capu-i căta mândru în sus, fără grijă și fără sfială. Pentru cea din urmă
oară ea îmbrăcase albele podoabe și vălul de beteală ale miresei, ca să ducă pe soțul ei la
 vecinicu-i lăcaș, căci după ziua aceea văduva nu mai scotea veșmintele cernite. Așa era obiceiul
vechimii.”

Detaliile anatomice legate de chip și trup sunt intercalate cu impresii subiective ale
scriitorului legate de caracterul personajului. De la început este prezentată ca fiind o femeie
cu fire puternică, inexpresivă, și controlată chiar în cele mai grele momente. Aceste
caracteristici sunt extraordinare, pentru un personaj feminim, în contextul secolului al XIX-
lea, în care femeia deținea un loc preponderent inferior în societate.
În cazul Doamnei Chiajna, aceleași caracteristici care o consemnă drept o eroină
romantică ( o femeie aparte, cu calități deosebite care îndeplinește un rol mai sus de
așteptările cititorilor) o individualizează între eroinele secolului al XIX-lea. Doamna Chiajna
nu impresionează prin frumusețe, ci prin trăsături dure și inflexibile, atribuite de regulă unui
personaj masculin. Ea nu joacă rolul unei domnițe lipsite de apărare, ci conduce acțiunea în
fiecare moment; nu se comportă asemeni unei ”femei” în nicio parte a nuvelei. Aceste
diferențe sunt cu atât mai vizibile, cu cât Odobescu creează un al doilea personaj feminin
romantic, Ancuța.
Toate elementele și strategiile romantice sunt utilizate în conceperea Ancuței, și a
idilei acesteia cu Radu. Aceasta este descrisă ca o tânără copilă cu trăsături fragile și
frumoasă, cutremurată de durere la moartea tatălui și abandonată de familie la mormântul
său. Într-un cadru stereotipic se descrie iubirea fulgerătoare între Ancuța și Radu, o iubire
prescrisă de violențele și conflictele din trecutul și prezentul operei. Cei doi sunt dispuși însă
la orice sfidare pentru a trăi sentimentele lor.
Naivitatea și inocența relației lor este anacronică în contextul nuvelei, prefigurând
destinul tragic al presonajelor. Radu, în ciuda sfaturilor date de servitorul său mai în vârstă,
refuză să se protejeze și este ucis. Ancuța are și ea un destin tragic, devenind pustnică, pierind
în mijlocul naturii după o întâlnire aproape de prisos cu mama sa. Autorul alege să introducă
și unele elemente fantastice în povestea Ancuței; elemente care sporesc discrepanța dintre
ideal (romantic) și ceea ce autorul redă drept real (conflictele politice și violențele, intrigile
care aveau loc constant pe teritoriul tărilor românești.
Odobescu creează acest cadru fantezist, efemer al iubirii pentru a contrasta cu
brutalitatea intrigilor politice, dezvoltă personajul Ancuța pentru a evidenția diferențele cu
Doamna Chiajna.
Personajul principal este întru totul preocupată de intrigi și răzbunare, putere. Într-o
epocă în care femeia nu putea deține putere socială sau financiară, Odobescu își alege drept
eroină un personaj care trăise cu două secole în urmă, complet desprins de tiparul feminității
din orice epocă. Doamna Chiajna își instalează hotărâtă primul fiu drept domnitor,
nepăsătoare față de protestele boierilor sau față de trupul neînsuflețit al soțului. Fiicele sunt
legături avantajoase cu demitari și suverani străini iar fii sunt mijloace de dobândire a puterii
în propria țară și nu numai.
Un personaj memorabil, bazat pe fapte istorice, Doamna Chiajna a lui A. Odobescu ia
parte la toate uneltirile politice și chiar la acțiunile militare. Odobescu însă nu ascunde
impresiile sale față de personaj; în multiple ipostaze condamnă comportamentul nenatural al
Doamnei Chiajna. Ca atare, cititorul nu devine partizan cu aceasta, nu ajunge să admire
tenacitatea și inteligența personajului. Personajul nu este oferit ca exemplu pentru femeile din
secolul al XIX-lea, este construit să impresioneze negativ. Din acest motiv, Doamna Chiajna
nu posedă nicio trăsătură de caracter mântuitoare. Nu poate să manifeste nicio emoție
naturală, nici în fața morții soțului, nici la rugăciunea fiicei pe moarte aflată. Comportamentul
rece este intenționat reprobabil construit și redat, destinul personajului este conturat de la
începutul operei și devine sigur în mintea cititorului pe parcursul desfășurării acțiunii.
Acțiunile Doamnei Chiajna, din ultima scenă, a morții sale, sunt tot de factură
romantică. Asemenea unui personaj dintr-o piesă istorică de Shakespeare, aceasta iese în fața
dușmanilor fără teamă, convinsă parcă de propria putere de necontestat. Așadar, finalul este
abrupt și previzibil...

” – Câini nerușinați, liftă rea!... strigă Chiajna, spumegând de turbare; dar Dumbravă nu-i dete
vreme să urmeze zadarnicele-i sudălmi, ci, desprinzând ghioaga de la brâu, o-nvârti de câteva
ori cu brațu-i vârtos, ș-apoi, glăsuind un groaznic blestem, o azvârli drept în capul înfuriatei
Doamne.
Chiajna căzu răsturnată pe spate, ș-atunci îndată, cu ochii sângerați, cu fălcile căscate, încercă
să se ridice în ghenunchi, să se sprijine pe palme, să rostească un cuvânt; dar abia putu să iasă
din gâtleju-i năbușit vorbele: Domnii! feciorii mei!... ș-o înecă sângele ce curgea șiroaie din tot
capu-i găurit de ținte.
Trupu-i se zvârcoli cu scrâșniri de dinți, săltă încă de câteva ori, se rostogoli cu creștetul în
țărână, se zgârci și se întinse în câteva încordături dureroase, ș-apoi căzu înțepenit într-o baltă
de sânge”.

Stilul ”patetic, negru, gotic”, așa cum l-a numit Manolescu, este tot un element de
factură romantică. Călinescu vorbea și despre un sarcasm al autorului, asemănându-l cu Radu
Popescu. Întradevăr, după ce până în acel moment Doamna Chiajna se dovedește un personaj
formidabil, maniera nonșalantă în care este ucisă are, în sine, mai multe semnificații. Fie
semnifică superioritatea bărbatului, chiar în contextul unui caracter extraordinar, fie scena
morții duce cu gândul la o pedeapsă divină, mai ales în măsura în care comportamentul
Doamnei în ultimele clipe par să fie desprinse dintr-o scenă a lui Dante.
Deși un personaj romantic, într-o operă romantică, nu găsim multe stereotipii în
personajul lui Odobescu. Acesta nu se conformează niciunui tipar al epocii, cu excepția celui
de femeie-războinic, rar întâlnit și insuficient în literatură. Chiar și acest tipar nu i se
potrivește, Doamna Chiajna este mult prea abilă și versată în intrigi politice pentru a o putea
rezuma unui tipar de războinic. Personajul este inedit, prin acțiunile și motivațiile sale, prin
viziunea asupra vieții, prin inteligența și curajul pe care îl dovedește; un Napoleon feminin
medieval, întipărită în folclor de opera lui Odobescu.