1.

Predomină caracterizarea indirectă , realizată prin faptele personajului,atitudini, limbaj,

mimică, relaţia cu celelalte personaje.Un alt personaj al nuvelei este Lică, personaj
secundar, liniar, care stă sub semnuldemonicului. Acesta are o influenţă nefastă asupra
tuturor personajelor. Este Sămădău,şeful porcarilor, dar şi tâlhar.Spre deosebire de Ghiţă,
naratorul îi realizează un portret fizic şi vestimentardetaliat, care pe de o parte îi trădează
caracterul malefic(ochi verzi, sprânceneîmpreunate, îşi muşca colţul mustăţii), iar pe de altă
parte sugerează faptul că personajulîşi obţine veniturile din afaceri necurate(vestimentaţia).
Autocaracterizarea subliniazăcaracterul violent, crud, cinic, şi părerile celorlalte personaje,
Ana fiind cea care intuieşteinfluenţa malefică a lui Lică.
2. 11. Om care impune frică, are tendinţa de a-şi intimida convorbitorii. Fără scrupule,omoară
omoară fără niciun fel de remuşcare, singur afirmând că uneori simte dorinţa desânge cald.
Este un bun psiholog, întăreşte dorinţa de înavuţire a lui Ghiţă pe care p aţâţăpermanent,
este invidios pe Ghiţă pentru că are o familie şi de aceea o distruge treptat,încălcând orice
normă morală.Trăieşte după propriile legi, fapt care face să fie perceput ca un om de
temut,influent, are relaţii sus-puse. Este un disimulat, ascunzându-şi cu abilitate intenţiile.
Dinpunctul de vedere al lui Pintea, singura lui slăbiciune sunt femeile. Comportamentul
luifaţă de copiii Anei contrastează cu ticăloşenia personajului şi nu reuşeşte să-l
umanizeze.Are influenţă distrugătoare asupra tuturor personajelor cu care intră în contact.
Esteputernic, orgolios, preferând să-şi pună capăt zilelor într-un mod violent, decât să
fieprins de Pintea. Această trăsătură este evidenţiată şi de Ana, care, comparativ cu Ghiţă,
îlconsideră un bărbat adevărat. Moartea personajului este o pedeapsă adusă răului
absolut.Ana, personaj feminin secundar, reprezintă condiţia femeii din acea
perioadă,supunându-se necondiţionat dorinţei lui Ghiţă de a se muta la Moara cu noroc. Ca
statutsocial, este soţia lui Ghiţă, mamă a doi copii. Portretul fizic se conturează încă
dinexpoziţie(tânără, frumoasă, fragilă), îşi iubeşte familia, este răsfăţată de către soţul ei
şiconsideră că Ghiţă a făcut o alegere bună. Maturitatea personajului se dovedeşte
înmomentul în care intuieşte caracterul malefic al lui Lică, avertizându-şi soţul.Observând
schimbarea lui Ghiţă, încearcă să-l salveze, rugându-l să-imărturisească ceea ce-l frământă.
Relaţia dintre cei doi începe să se răcească, la aceastaadăugându-se violenţa verbală şi
fizică pe care Ghiţă o manifestă faţă de Ana şi faţă decopii. Când Ghiţă neglijează afacerile
de la Moara cu noroc, Ana este cea care preiaconducerea, contrazicând îndoiala mamei.În
momentul în care Ghiţă depune mărturie mincinoasă la proces, Ana seînstrăinează definitiv
de acesta, intrând în jocul seducţiei făcut de Lică. Este un finpsiholog, simte că ceva se va
întâmpla şi refuză să plece de Paşti împreună cu bătrâna şicopiii, rămânând la han. Rănită
de gestul lui Ghiţă, Ana încalcă normele familiale şi, într-un gest de răzbunare, i se dăruieşte
lui Lică. Acesta este motivul pentru care autorul opedepseşte printr-o moarte violentă, fiind
ucisă de către soţul ei.Ca moduri de expunere predomină naraţiunea obiectivă la persoana a
III-a,monologul interior evidenţiază natura psihologică a nuvelei şi descoperă
frământareainterioară a personajelor, dialogul contribuie la stabilirea relaţiilor dintre
personaje şidinamizează discursul narativ, iar descrierea conturează indicele spaţial şi
personajeleprin portretistică.Stilul este sobru, lipsit de încărcătură stilistică, iar limbajul este
autenticardelenesc, acesta contribuind la realizarea atmosferei.Opera literară „Moara cu
noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă deoareceoglindeşte viaţa socială şi de familie în
satul ardelenesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea, importanţa acordată banului, cât şi
personaje tipice, reprezentative pentru lumeaardelenească din perioada evocată.
3. 12. ALEXANDRU LĂPUŞNEANULde Costache Negruzzi- comentariu –Nuvela “Alexandru
Lăpuşneanul” este prima nuvelă romantică de inspiraţieistorică din literature română, o
capodoperă a speciei şi un model pentru creaţiile apăruteulterior de acest tip.Apare în primul
volum al revistei “Dacia literară” la 30 ianuarie 1840, alături dearticolul-program al
romantismului românesc, răspunzând astfel uneia dintre direcţiileprevăzute de Mihail
Kogălniceanu(istoria ca sursă de inspiraţie).Nuvela este o specie a genului epic care include
un singur fir narativ, intriga şiconflictul sunt bine continurate iar accentual cade pe
individualizarea personajelor, nu peacţiune.“Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă istorică
 prin temă şi motiv literar central,sursele de inspiraţie specifice, prin conflict şi personaje
atestate documentar şi princuloarea epocii.Este şi o nuvelă romantică deoarece are ca şi
caracteristici tema şi motivulcentral, prin antiteza ca mijloc de conturare a personajelor, prin
excepţionalulpersonajului creat şi a situaţiilor în care este pus şi prin descrierile cu
caracterdocumentar, şi nu estetic.Negruzzi preia o serie de evenimente şi întâmplări din
“Letopiseţul ŢăriiMoldovei” al lui Grigore Ureche, cum ar fi revenirea la tron a doua oară a lui
AlexandruLăpuşneanul, întâmpinarea domnitorului, incendierea cetăţilor, omorârea celor 47
deboieri, îmbolnăvirea şi moartea lui Alexandru Lăpuşneanul la Cetatea Hotin prin otrăvireşi
cele două replici ale motto-urilor pe care le aşează în capitolele 1 şi 4 (“Dacă voi nu mavreţi,
eu vă vreu” şi “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”)Pentru a amplifica conflictul,
Negruzzi apelează la licenţa istorică(abatere de laadevărul istoric), introducând două
personaje, Moţoc şi Stoici, care nu mai erau în viaţăîn timpul celei de-a doua domnii a lui
Lăpuşneanul.Nuvela are ca temă lupta pentru putere în epoca medievală, în timpul celei de-
a douadomnii a lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova. Motivul literar central este
tipicromantic, şi anume răzbunarea ca pedeapsă.Conflictul nuvelei este complex şi pune în
lumină personalitatea puternică apersonajului principal. Principalul conflict, cel exterior, este
de ordin politic: lupta pentruputere între domnitor şi boieri. Conflictul secundar, între domnitor
şi Moţoc(boierul careîl trădase), particularizează dorinţa de răzbunare a domnitorului, fiind
anunţat în primulcapitol şi încheiat în cel de-al III-lea. Conflictul social, între boieri şi
domnitor, estelimitat la revolta mulţimii din capitolul al III-lea.Perspectiva narativă este
obiectivă, aparţine unui narator omniscient, omniprezent şineimplicat. Naraţiunea este
realizată la persoana a III-a. Ca tehnică narativă, putemremarca înlănţuirea cronologică şi
cauzală a secvenţelor narative.Indicele temporale şi spaţiale sunt determinate istoric(mijlocul
secolului al XVI-lea, în cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, la cetatea de
scaun aMoldovei , Suceava; în al patrulea capitol, cetatea Hotin).
4. 13. Structura compoziţională este clasică, echilibrată şi simetrică(prin incipitul şifinalul care
aparţin naratorului). Include patru capitole, fiecare precedat după modaromantică de câte un
motto. Capitolele se constituie în momentele subiectului.Capitolul I curpinde expoziţiunea
(întoarcerea lui Alexandru Lăpuşneanul latronul Moldovei, în 1564, în fruntea unei armate
turceşti şi întâlnirea cu solia formată dincei patri boieri trimişi de Tomşa: Veveriţă, Moţoc,
Spancioc şi Stroici) şi intiga(hotărârea domnitorului de a-şi relua tronul şi dorinţa sa de
răzbunare faţă de boieriitrădători).Capitolul II corespunde desfăşurării acţiunii şi cuprinde o
serie de evenimentedeclanşate de reluarea tronului de către Alexandru Lăpuşneanul: fuga
lui Tomşa înMuntenia, incendierea cetăţilor, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea
averilorboiereşti, uciderea unor boieri, intervenţia doamnei Ruxandra pe lângă domnitor
pentru aînceta cu omorurile şi promisiunea pe care acesta i-o face.Capitolul III conţine mai
multe scene romantice, prin caracterul memorabil sauexcepţional, concretizându-se în
punctul culminant al nuvelei: participarea şi discursuldomnitorului la slujba religioasa de la
Mitropolie, ospăţul de la palat şi uciderea celor 47de boieri, omorârea lui Moţoc de către
mulţimea revoltată şi “leacul de frică” pentrudoamna Ruxanda.În capitolul al IV-lea este
înfăţişat deznodământul, moartea tiranului prinotrăvire.