Enigma Otiliei

George Călinescu

Opera ”Enigma Otiliei” (titlul inițial fiind ”Părinții Otiliei”) de George Călinescu a
fost publicată în anul 1938 și este ”un roman de critic, în care realismul, balzacianismul și
obiectivitatea au devenit program estetic”(Nicolae Manolescu).
Opera este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, aparținând
prozei interbelice. În primul rând, e un roman de familie, modern datorită caracterului
citadin, a personajelor enigmatice, a caracterului poliedric, a proceselor psihice deviante și a
grotescului. Dintre trăsăturile realismului amintim: tema, obiectivitatea, atitudinea critică
față de unele aspecte ale societății, veridicitatea întâmplarilor, preocuparea pentru social și
nu în ultimul rând, stilul sobru și impersonal.
Viziunea autorului este una realistă și se particularizează prin motivul moștenirii și al
paternității. Se valorifică și elemente romantice prin motivul orfanului, analiza
sentimentului de iubire și descrierile livrești.
Tema romanului prezintă viața burgheziei bucureștene la începutul secolului XX,
surprinsă în aspectele ei esențiale, unde banul are o importanță deosebită într-o societate
degradată moral.
Proza realist-obiectivă se realizează prin narațiunea la persoana a III-a și presupune
un narator obiectiv, detașat care nu se implică în faptele prezentate. Naratorul omniscient
știe mai mult decât personajele sale și controlează evoluția lor ca un regizor universal. Deși
adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică prin postura de spectator și
comentator al comediei umane și se ascunde în spatele măștilor sale, care sunt personajele.
Sunt folosite diferite tehnici narative: a detaliului semnificativ, a colajului, a contrastului și
a simetriei dintre incipit și final.
”Enigma Otiliei” este un roman veritabil, fiind cea mai amplă specie a genului epic,
în proză, de întindere mare, având o acțiune complexă, o intrigă complicată și numeroase
personaje. Subiectul însumează două sau mai multe fire epice, are mai multe planuri ale
acțiunii, o tehnică narativă diversă, conflicte sociale și interioare, numeroase personaje din
toate categoriile sociale.
Romanul e alcătuit din 20 de capitole(structură clasică), iar acțiunea se desfășoară pe
planul moștenirii (al averii lui moș Costache), al paternității (îl implică pe moș Costache și
pe Otilia), planul iubirii (dintre Felix și Otilia) și planul societății (alcătuit din toate
personajele).
În incipit, autorul îl prezintă pe Felix Sima ”un tânăr de vreo optsprezece ani,
îmbrăcat în uniforme de licean”, sosit din Iași în București la casa unchiului său, Costache
Giurgiuveanu. Acesta sosește după moartea părinților cu intenția de a deveni student la
Facultatea de Medicină. Înaintarea lui Felix spre locul căutat dă impresia pătrunderii într-un
labirint, centrul acestuia fiind casa unchiului Costache Giurgiuveanu. Pătruns în locuință,
Felix își cunoaște unchiul, un om straniu și bâlbâit care îi răspunde ”nu stă nimeni aici”, pe
verișoara Otilia, pe Pascalopol și pe clanul Tulea. Sunt realizate portrete fizice ale
personajelor, cu detalii vestimentare, care sugerează unele trăsături de caracter. Incipitul
este simetric cu finalul, deoarece în deznodământ Felix îl întâlneşte pe Leonida Pascalopol
care îi redase, prin divorţ, libertatea Otiliei. Felix se întoarce pe strada Antim, vede casa în
care a locuit o perioada din viață și își amintește de vorbele lui moș Costache din momentul
întâlnirii cu acesta.
O scenă semnificativă este reprezentată de discuția echilibrată și matură dintre Felix
și
Pascalopol despre diferența de relație pe care cei doi bărbați o pot avea cu Otilia. Pascalopol
este conștient că Otilia este ”o fată rară, o fată excepțională”, ”care simte nevoia luxului și a
schimbării” (caracterizare directă). De asemenea, pe Felix îl vede ca pe ”un tânăr frumos și
inteligent” (caracterizare directă). Acesta îi recunoaște sincer ca îl înțelege ca prieten, dar ca
bărbat este indispus de iubirea pe care o simte pentru Otilia. Pascalopol accentuează că între
Felix și Otilia este o iubire de tinerețe, dar niciunul nu are siguranța modului în care va
evolua sentimentul. Îl sfătuiește să-și creeze o carieră solidă sa se cunoască mai bine, iar
apoi să încerce o relație frumoasă și matură. Discuția se finalizează ca între doi bărbați
maturi , iar apoi Felix o anunță pe Otilia că mâine vor primi vizita moșierului. Plină de
bucurie ”prinse capul lui Felix și îl sărută apăsat pentru întâia dată pe buze”.
O altă scenă semnificativă este reprezentată de dialogul lung dintre Felix și Otilia
înainte de dispariția totală la Paris. Otilia îi explică rostul iubirii și viziunea sa referitoare la
sensul femeii și la posibilitățile pe care le are alături de Pascalopol. Otilia afirmă că admiră
inteligența și voința de bărbat a lui Felix, dar nu le consideră suficiente pentru o femeie.
Scena de dinaintea plecării reprezintă un moment solemn, cu sărutări puternice, cu respect
și atenție
delicată. Totuși, dimineața totul se schimbă: Otilia dispare și își urmează destinul la Paris,
alături de Pascalopol. Ulterior, Felix se căsătoreşte într-un chip strălucit şi intră prin soţia sa
într-un cerc de persoane influente.
În concluzie, interpretat ca un roman de dragoste, realist, social, frescă, “Enigma
Otiliei” reprezintă în principal un roman de sinteză estetică, pentru că pe structura sa realistă
sunt grefate elemente de clasicism, romantism, baroc, modernism. Prin arta construirii
personajelor, prin arta narativă și prin stilul intelectualizat, romanul lui Călinescu este o
izbândă a prozei românești interbelice.