Ion

De Liviu Rebreanu

Romanul Ion semnat de Liviu Rebreanu a fost publicat în anul 1920 (titlul inițial
fiind “Zestrea”), și a devenit o operă reprezentativă pentru perioada interbelică. Romanul
reprezintă “cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române” (Eugen Lovinescu)
prin care autorul „a ridicat drama personală, a lui Ion al Glanetaşului, la înălţimea unei
drame simbolice” (Perpessicius).
“Ion” se încadrează în romanul obiectiv de tip tradiţional: prezintă spaţiul rural cu
obiceiurile specifice (nuntă, horă, înmormântare), realist: proza sa descrie viaţa satului
românesc din sec XX (primele 2 decenii) cu clasele sociale existente (țărani, intelectuali),
cu instituţiile specifice (şcoala, biserica, judecătoria). Dintre trăsăturile specifice
realismului amintim tema, obiectivitatea, atitudinea critică faţă de unele aspecte ale
societatății, veridicitatea întâmplărilor, preocuparea pentru social, prezenţa personajelor
tipice în împrejurări specifice şi, nu în ultimul rând, stilul sobru şi impersonal.
Tema și viziunea despre lume a lui Liviu Rebreanu valorifică un realism care să
cuprindă totalitatea fiinţei. Acesta îşi studiază personajele, se documentează atent,
acumulează informații deoarece un concept esenţial pentru viziunea sa literară este cel de
viaţă. Anticalofil convins, Rebreanu preferă expresia exactă, mesajul direct, în locul
formulelor artistice căutate.
Tema operei o constituie lupta și patima ţăranului pentru pământ, într-o societate în
care singura măsură a valorii omului sunt întinderile de pământ şi zestrea. Tema centrală
este dublată de tema iubirii, și în jurul lor gravitează tema destinului (mesager fiind
oloaga Savista), tema națională (satul ardelenesc sub stăpânire austro-ungară) și cea a
familiei (relația dintre soți și dintre părinți și copii).
Opera literară Ion este un roman veritabil, fiind cea mai amplă specie a genului
epic, în proză, de mari dimensiuni, cu acţiune complexă, cu intrigă complicată şi
numeroase personaje. Subiectul însumează două sau mai multe fire epice, are mai multe
planuri ale acţiunii, o lume proprie cu norme şi reguli proprii, are o tehnică narativă
diversă, există conflicte sociale şi interioare, numeroase personaje din toate categoriile
sociale şi oferă o imagine cuprinzătoarea a vieţii sociale. Romanul lui Rebreanu
înfăţişează o lume omogenă, coerentă şi plină de sens, eroii sunt energici, ambiţioşi.
Compoziţia este clasică, solidă, narațiunea la persoana a III-a, focalizare zero,
narator obiectiv, detasat, omniscient și omniprezent. Construcția discursului narativ este
simetrică. Prin tehnica planurilor paralele se ilustrează viața țărănimii și cea a
intelectualității. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin alternanță, iar
descriptivul se creează prin tehnica detaliului semnificativ.
Conceptia autorului despre roman se reflectă artistic in structura circulară a
romanului, înțeles ca un corp geometric perfect, “corp sferoid”. Simetria incipitului cu
finalul se realizează prin descrierea drumului care intră și iese din satul Pripas, loc al
acțiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (“se desprinde”, “aleargă”, “urcă”,
“înaintează”), drumul are semnificația simbolică a destinului unor oameni.
Drama lui Ion este drama țăranului sărac. Mândru si orgolios, conștient de calitățile
sale, nu-și acceptă condiția și este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și
averea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului cu Vasile Baciu și
George Bulbuc, este dublat de conflictul interior, intre “glasul pământului” și “glasul
iubirii”.
O primă scenă semnificativă surprinde conflictul de la începutul operei, care se
conturează la horă, unde Ion, flăcău harnic, dar sărac se hotărăște să treacă peste glasul
inimii. El este îndrăgostit de Florica, o fată foarte frumoasă, dar săracă, însă hotărăște să
se căsătorească cu Ana, fata lui Vasile Baciu, care era promisă lui George Bulbuc, un
țăran bogat. Ana nu era așa frumoasă, însă era bogată, aspect care îl determină pe Ion să o
aleagă și să renunțe la iubirea Floricăi. Astfel, izvorăște conflictul dintre Ion și George,
care se bat mai întâi pentru Ana, apoi pentru Florica.
A doua scenă apare în capitolul “Zvârcolirea”, care scoate în evidenţă dragostea
lui Ion pentru pământ. Acesta este un fel de personaj pe care tânărul ţăran îl admiră şi de
care se simte copleşit: “Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o
chemare, copleşindu-l”. Aceasta scenă este completată de cea a sărutării pământului când
Ion posesor al pământurilor mult dorite este precum un uriaș ,,din basme care a biruit... o
ceată de balauri îngrozitori” și apare în straie de sărbătoare. Dragostea pentru pământ este
simbolică în scena sărutării acestuia, devenit un substitut al iubitei pierdute. Pământul
devine idol, iar țăranul prizonier al patimii sale pentru acesta.
În concluzie, “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv
deoarece are ca trăsături: specificul relatiei narator-personaj, obiectivitatea naratorului
omniscient care întreține “iluzia realității”, utilizarea narațiunii la persoana a III-a, cu
focalizare zero (viziunea “dindarat”), atitudinea detasata in descriere, verosimilul
intamplator.