Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

De Camil Petrescu

Romanul ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” semnat de Camil

Petrescu a fost publicat în anul 1930 și a devenit o operă reprezentativă pentru perioada
interbelică. Opera literară prezintă “povestea studentului în filozofie Ștefan
Gheorghidiu, care odată cu războiul trăiește agonia și moartea iubirii lui”(Tudor Vianu).
Roman psihologic prin temă, conflict (interior), protagonist și prin utilizarea unor
tehnici ale analizei psiholgice, romanul lui Camil Petrescu este considerat drept ”o
monografie a îndoielii”. Opera este un roman modern de analiză psihologică având
drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv ,
narațiunea la persoana I, memoria afectivă, cu experiența depravată și trăirea intensă.
Ultima noapte... este un roman veritabil, fiind cea mai amplă specie a genului
epic, în proză, de mari dimensiuni, cu acţiune complexă, cu intrigă complicată şi
numeroase personaje. Subiectul însumează două sau mai multe fire epice, are mai multe
planuri ale acţiunii, o lume proprie cu norme şi reguli proprii, are o tehnică narativă
diversă, există conflicte sociale şi interioare, numeroase personaje din toate categoriile
sociale şi oferă o imagine cuprinzătoarea a vieţii sociale.
Romanul este scris la persoana I sub forma unei confesiuni a personajului
principal, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și
războiul. Reprezentarea unor evenimente exterioare (în romanul tradiţional) face loc
reprezentării unei proiecţii subiective în conştiinţa naratorului (în romanul modern,
psihologic, de tip subiectiv). Punctul de vedere unic și subiectiv al personajului-
narator face ca cititorul să cunoască despre personaje atât cât știe și personajul
principal. Astfel romanul lui Camil Petrescu este unul al experienței deoarece se creează
impresia de autenticitate prin utilizarea unor elemente care țin de realitate (jurnal și
elemente biografice).
Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele
romanului și, în același timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere. Dacă
prima parte reprezintă rememorarea iubirii eșuate (dintre protagonist și Ela), partea a
doua urmărește experiența de pe front în timpul Primului Război Mondial. Prima parte
este în întregime ficțională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie al
autorului, conferind autenticitate textului.
Incipitul îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu contribuind la amenajarea
fortificaţiilor de pe Valea Prahovei. El asistă la o discuție referitoare la un bărbat care
și-a ucis soția infidelă, fapt care îi declanșează memoria afectivă, trezindu-i amintirile
legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela. În cartea lui Camil Petrescu,
evenimentele din trecut sunt ordonate cronologic și analizate în mod lucid, fiind vorba
de memoria voluntară.
 În planul iubirii se mărturisește că Ștefan, tânăr student la filosofie, se căsătorește
din iubire cu Ela, studentă la Litere, însă o iubire izvorâtă din admirație, duioșie și
orgoliul de a fi iubit de o fată frumoasă. Cei doi soți trăiesc modest, însă sunt fericiți.
O scenă semnificativă, care tulbură echilibrul familiei, este intâlnirea cu rudele
după moartea lui Tache, unchiul lui Ștefan. Protagonistul află că a primit o mare parte
din avere, spre dezamăgirea familiei care încearcă să-l determine să împartă banii cu ei.
Ela determinată îi spune lui Ștefan ”nu vezi că toți vor să te înșele [...] pentru că ești
prea bun”. Ștefan este dezgustat de atitudinea familiei și o urmărește șocat pe Ela, care
devine brusc interesată de aspectele materiale și de viața mondenă. Ei, astfel, intră într-
un mediu monden, plin de snobi, care o schimbă pe Ela. Cuplul evoluează spre o
inevitabilă criză matrimonială, iar punctul culminant al relației este determinat de
excursia de la Odobești, unde Ela îi acordă prea multă atenție unui așa zis domn G.
O altă scenă semnificativă surprinde un fapt neprevăzut. Fiind concentrat de două
săptămâni la Azuga, Ștefan dorește să o surprindă pe Ela și sosește pe neașteptate acasă,
dar are surpriza de a nu-și găsi nevasta la domiciliu. Ștefan petrece o noapte cumplită,
chinuit de vechile incertitudini, care acum devin insuportabile. La întoarcerea Elei (la
opt dimineața), Ștefan nu îi cere explicații, propunându-i să divorțeze. După o vreme
găsește într-un teanc de cărți un bilet de la Anișoara, prin care o cheamă pe Ela să
doarmă la ea, întrucât soțul ei era plecat. Biletul avea data de 15 februarie, adică seara
când se întorsese de la Azuga. Cuplul se reîmpacă și își retrăiesc dragostea pasională.
A doua experiență surprinde planul războiului. Frontul înseamnă haos, mizerie și
dezordine. Ordinele ofițerilor sunt contradictorii, iar artileria română își fixează tunurile
asupra propriilor batalioane. Experiența traumatizantă a războiului modifică atitudinea
lui Ștefan care simte că nu mai are ce pierde și este rănit din cauza nepăsării. Rănit și
spitalizat, se întoarce acasă, la București, fiind detașat de Ela, obosit de incertitudini și
îndoieli. El se hotărăște să o părăsească, lăsându-i în urmă toată casa, împreună cu tot
trecutul lor.
În concluzie, romanul ” Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este
un roman modern, psihologic având drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative,
timpul prezent și subiectiv, memoria afectivă, narațiunea la persoana I și autenticitatea
trăirii.