Realismul

Definiţie:

Realismul este un curent literar artistic apărut în

Franţa la mijlocul secolului XlX şi care îşi propune
prezentarea obiectivă şi veridică.
Principiul realismului este cel al veridicităţi oferind o
imagine a omului şi a lumi cât mai aproape de realitate.
Caracteristici:

▪ A apărut ca o reacție împotriva romantismului;

▪ Oglindirea realității contemporane, a omului în mediul său social,
familia de zi cu zi;
▪ Observația, analiza psihologică și reflecția morală;
▪ Critică mediul și individul.
Caracteristici(2):

▪ Teme: parvenitismul, avariția, imoralitatea, etc.

▪ Motive: parvenitul, avarul
▪ Compoziție: obiectivă, narator omniscient și omniprezent
▪ Subiecte: inspirate din realitate
▪ Acțiune: pe mai multe planuri
▪ Conflicte: sociale, psihologice, politice, etc
▪ Personaje: întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate,
reprezintă tipuri umane
▪ Structura închisă
▪ Se utilizează tehnica detaliului
▪ Se accentuează relația dintre mediu și personaj.
 Reprezentanţi:

În literatura română: În literatura universală:

▪ N. Filimon; ▪ Stendhal;

▪ I. Slavici; ▪ Honoré de Balzac;

▪ I.L Caragiale; ▪ Gustave Flaubert;

▪ L. Rebreanu; ▪ Charles Dickens;

▪ Hortensia Papadat- Bengescu; ▪ Dostoevski;

▪ G. Călinescu; ▪ Tolstoi;
▪ M. Preda;
Ion de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu
Date despre autor:

▪ Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 , in comuna

Tîrlişua , Bistriţa–Năsaud şi a murit la data de 1 septembrie 1944 .

▪ A fost primul fiu din cei 14 al lui Vasile Rebreanu şi Ludovicăi , el

este consideratde critica literară cel mai mare creator de viaţă al
literaturii române.
Studii:

▪ A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc

din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Școala de băieți din Bistrița ,
unde a urmat încă trei clase.

▪ În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi

din Sopron Ödenburg,( în nord-vestul Ungariei). La sfârșitului
primului an de studiu a obținut calificativul "eminent".

▪ A fost un prozator și dramaturg român, membru al Academiei

Române.
Apariţia romanului Ion:

▪ Prima apariţie a romanului dateaza din 1913 , fiind intitulată

“Zestrea” , şi rămânând la stadiu de proiect abandonat , dar reluat
ulterior în urma unei atente documentări.

▪ Imediat după publicarea variantei finale , în 1920 ,romanul se bucură

de aprecierea criticii literare , reprezentând prima creaţie realist-
obiectivă de valoare din literatura română.
Încadrarea în tipologie:

▪ Opera literară “Ion” este un roman tradiţional , care inglobează

elementele de modernitate, obiectiv, realist şi social.

▪ Romanul este o specie a genului epic, în proză de mare întindere cu

personaje numeroase şi acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe
planuri narative şi dezvoltând conflicte puternice.
Tema romanului:

▪ Tema romanului prezintă problematica ţăranului român

reprezentativ pentru societatea ardelenească de la începutul
secolului XX-lea, dominată de supremaţia bunurilor materiale.
Simetria incipit-final:

▪ Romanul are două părţi ,intitulate sugestiv „Glasul pământului” şi

„Glasul iubirii” şi fac referire la cele două tendinţe complementare
manifestate de personajul principal; fiecare dintre părţi este
alcătuită din şase capitole , la sfârşit adăugându-se un capitol-
concluzie.
Constructia subiectului:

▪ Construcţia subiectului are la bază tehnica narativă a planurilor

paralele ,care prezintă in principal , destinul ţăranului român,
reprezentat de Ion şi existenţa intelectualităţii rurale , reprezentată
de preotul satului ,Ioan Belciug şi de familia Zaharia Herdelea.

▪ Subiectul este construit astfel prin alternanţa planurilor narative ,

iar secvenţele narative se suced pe baza înlănţuiri.
Incipitul:

▪ Incipitul romanului se axează pe descrierea drumului , care face

legătura dintre realitate şi ficţiune , considerîndu-se ca o metaforă-
simbol a romanului.
Finalul romanului:

▪ Finalul romanului prezintă acelaşi drum , care iese din universul

satului spre a se pierde în şoseaua principală; se remarcă însă o
altă vârstă a acestuia , care se prezintă „ca o panglică cenuşie în
amurgul răcoros”.
Conflictele:

▪ Conflictul principal al romanului se conturează la horă ,unde Ion ,

flăcău harnic şi priceput , dar care se confundă sărăcia cu lipsa
demnităţii şi cu privarea de un statut social, pe care este convins că îl
merită, se hotărăşte să treacă peste glasul inimii; el este îndrăgostit
de cea mai frumoasă şi cea mai săracă fată din sat, pe nume Florica
dar hotărăşte să se căsătorească neîntârziat cu Ana , fata lui Vasile
Baciu , promisă lui George Bulbuc un ţăran foarte bogat.
▪ Conflicul exterior: Intriga romanului şi totodată inceputul conflictului
exterior , între Ion şi Vasile Baciu , o constituie confruntarea dintre cei
doi de după horă , acesta din urmă adresîndu i tînărului cuvinte
jignitoare , precum „sărăntoc” şi „hoţ” şi arătînduşi făţiş dezaborbarea
faţă de eventuala legătură dintre el şi Ana.
Punctul culminant:

▪ Punctul culminant al romanului este reprezentat de scena sărutări

pămîntului, moment al existenţei flăcăului in care cele două „glasuri”
se confundă , dar şi o anticipare a finalului său tragic , a contopiri cu
pământul, care îi este atat de drag.

▪ Obsesia posesiuni acestuia substituie nevoia de afectiune: „Mirosul

acru, proaspăt şi roditor îi aprindea sângele [...] luă în mână un
bulgăre şi-l sfărma între degete cu o plăcere înfricoşată”.
Alexandru Lăpuşneanu de Costache Negruzzi

Costache Negruzzi
Alexandru Lăpușneanu (nuvelă)

▪ Alexandru Lăpușneanu este o nuvelă istorică scrisă de Costache

Negruzzi și publicată în anul 1840, în primul număr al
revistei ieșene Dacia Literară. Acțiunea se desfășoară în timpul celei
de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu în Moldova.
Personaje

▪ Alexandru Lăpușneanu
▪ Este personajul eponim al operei, statut care îi relevă importanța.
Proiecție romantică a unei figuri istorice reale, Alexandru Lăpușneanu
este un personaj static, încrâncenat, până la sfârșit, în teribila luptă
împotriva boierilor.
▪ Personaj principal a cărui voință domină destinele supușilor, acesta
reprezintă tipul Tiranului crud și violent, care încalcă orice principii
religioase și morale, în scopul de a-și păstra puterea.
▪ Cuvintele proprii îl caracterizează ca pe un om hotărât („Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreu...”), lucid și prevăzător care nu acceptă să renunțe la
oastea străină, gândindu-se că boierii îl vor trăda din nou.
Al 2-lea personaj

▪ Doamna Ruxanda
▪ Este personaj secundar, deorece se regăsește numai în unele episoade ale acțiunii. De
asemenea, ea pune în evidență, prin antiteză, aspectele negative din firea crudului ei
soț.
▪ Portretul pe care autorul i-l face doamnei, în capitolul al doilea, îi reliefează
descendența nobilă și frumusețea: fiică a domnitorului moldovean Petru Rareș,
Ruxanda „era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unei soții, fiice și surori de domn”. Pe
chipul ei mândru se citea însă o tristețe adâncă pricinuită de soarta ei vitregă: „Ea însă
era tristă și tânjitoare, ca floarea expusă arșiței soarelui ce nu are nimică s-o umbrească”.
▪ Din cuvintele pe care i le adresează temutului ei soț, reies bunătatea și compasiunea
față de cei aflați în suferință. Astfel, întrebată fiind care este pricina pentru care și-a
lăsat lucrul, blânda doamnă invocă „lacrimile jupâneselor văduve care se varsă la ușa
mea”.
Al 3-lea personaj

▪ Vornicul Moțoc
▪ Este un boier „învechit în rele” (cum îl caracterizează chiar voievodul)
și un trădător care l-a părăsit pe domitor, atunci când îi era greu (în
prima domnie), procedând la fel și cu Tomșa - Vodă. Laș și slugarnic,
acceptă să rămână alături de Lăpușneanul (căruia îi sărută mâna
„asemenea câinelui care, în loc să muște, linge mâna care-l bate”).
Necruțător în strângerea birurilor, este urât de oamenii din popor,
care îl vor ucide.
▪ Personaj secundar, Moțoc reprezintă tipului lașului perfid, care face
orice pentru a intra în grațiile stăpânului.
Ultimul personaj :

▪ Mulțimea
▪ Apare ca personaj colectiv, în capitolul al treilea. Fragmentul
constituie prima scenă de masă din literatura română, caracterizată
prin uniformizarea tuturor figurilor. Într-un tablou vizual și auditiv,
autorul surprinde momentul de derută al mulțimii („Prostimea rămase
cu gura căscată”), vocile răzlețe unindu-se apoi într-un singur glas:
„Capul lui Moțoc vrem!”. În acestă scenă, substantivul colectiv
„prostimea”, căruia i se adaugă verbele la singular numind acțiunile
gloatei („rămase”, „nu se aștepta”, „venise”, „vrea”, „începu”)
omogenizează figurile (ca și când ar fi una singură).
Deznodământul acțiunii :

▪ Alexandru Lăpușneanu intră în Moldova cu o armată turcească,

hotărât să-și recupereze tronul. Pe drum primește o solie compusă
din patru boieri, Veveriță, Moțoc, Spancioc și Stroici, care încearcă să-
l convingă că țara este mulțumită cu actualul domnitor, Ștefan
Tomșa. Alexandru Lăpușneanu refuză să se întoarcă din drum și le dă
de înțeles că va face tot ce-i stă în putință să slăbească puterea
boierilor după ce va fi luat țara în primire. Mâhniți, toți boierii, mai
puțin Moțoc, pleacă, iar acesta încearcă să-l convingă pe Lăpușneanu
să vină în țară fără armată, pentru a aprecia singur situația țării.
Simțind capcana, acesta râde de încercarea lui Moțoc, spunându-i că-
l va cruța când va prelua țara, deoarece va avea nevoie de un
„intrigant” ca să țină boierii în frâu.
Continuarea deznodământului

▪ Auzind de venirea lui, voievodul Ștefan Tomșa fuge în Țara Românească, iar

Lăpușneanu este primit cu nădejde și încredere de popor. Din postura de
domnitor acesta pornește să sărăcească boierii și să-i omoare la cea mai mică
provocare. Moțoc, ajuns vornic, se folosește de nepăsarea lui Vodă pentru a
mări taxele. Boierii apelează la soția lui, doamna Ruxanda, care încearcă să-l
convingă să înceteze să omoare, amintindu-i de viața de apoi, dar fără succes.
▪ Ca să scape într-un final de amenințarea boierilor, noul domnitor îi cheamă la
un praznic, sub pretext de împăcare și pune gărzile să-i omoare. Ulterior pune
să li se taie capetele și să fie așezate pe o masă. Mulțimea se adună afară
furioasă și-l cere pe Moțoc drept ofrandă, cerere pe care domnitorul le-o
satisface fără ezitare. Apoi o aduce pe soția sa în sala măcelului, ca „leac de
frică”, dar aceasta leșină. Singurii care scapă sunt cei doi boieri tineri, Spancioc
și Stroici, care fug și trecNistrul.
Continuarea deznodământului

▪ Patru ani mai târziu, Alexandru Lăpușneanu îi face pe plac doamnei Ruxanda
și nu mai omoară, doar schingiuie. El încearcă să-i prindă pe cei doi boieri
fugari (Spancioc și Stroici), fără succes însă, și, în așteptarea unui atac,
întărește cetatea Hotinului, unde se îmbolnăvește de febră tifoidă și e bântuit
de cruzimea sa din trecut. Alexandru îl cheamă pe mitropolitul Teofan, își cere
iertare și cere să fie călugărit înainte de moarte. Când este cuprins de un leșin
care îl lasă rece și rigid, preoții, crezându-l mort, îl călugăresc sub numele de
Paisie și-l numesc domnitor pe fiul lui minor, Bogdan. Auzind acestea,
Spancioc și Stroici se întorc în țară.
▪ La trezire, Lăpușneanu este cuprins de furie aflând faptele mitropolitului și-l
dă afară din cameră. Cei doi boieri, care stăteau la ușă, o conving pe Ruxanda
că Lăpușneanu vrea să-l omoare pe Bogdan și o conving să-l otrăvească. Tot
cei doi, Spancioc și Stroici, îl veghează pe Alexandru când acesta își dă duhul.
În vreme de război de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale

Date despre autor:

▪ Ion Luca Caragiale s-a născut la data de 1 februarie 1852 în satul

Haimanale , care acum îi poartă numele (Ion Luca Caragiale) , find
primul născut al lui Luca Caragiale şi a Ecaterinei.
▪ Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cîntăreața
Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată,
întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica
negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.
Studii:

▪ Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele

Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul
1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.
▪ În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu
familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui
bun șef de familie.
Apariţia şi tema romanului:

▪ Textul literar „În vreme de război” este publicat în 1898

,în revista „Gazeta săteanului”.

▪ Constituindu-se ca o creaţie realistă cu ecouri

naturaliste, aceasta dezvoltă tema obsesiei, care devine
din avariţia personajului,şi ajunge până la nebunie.
Încadrarea în specia literară:

▪ Opera este o nuvelă psihologică , specie a genului epic , in proză,cu

un singur fir narativ care prezintă un conflict puternic ,redat in
maniera obiectivă, între presonaje bine conturate , individualizate
prin detalii semnificative;
Încadrarea într-un curent literar:

▪ Nuvela „În vreme de război” este o proză de factură realistă fapt

evidenţiat de o serie de trăsături specifice curentului literar:
obiectivitatea perspectivei narative , omniscienţa şi omniprezenţa
naratorului ,relatarea la persoana a treia , veridicitatea , inspiraţia din
realitate prin prezenţa societăţii , utilizarea descrierii.
Semnificaţia titlului:

▪ Titlul face referire la războiul de independenţă din 1877 eveniment

istoric de care se leagă înrolarea preotului Iancu din Podeni.
Intriga şi desfăşurarea acţiunii:

Intriga şi desfăşurarea acţiunii sunt concentrate în cea de-a doua parte

a nuvelei.
Atunci il credea „pierdut de-a binele” pe fratele său , hangiul primeşte
două scrisori. Prima era redactată de Iancu , cel care îl înştinţa despre
faptele sale vitejeşti de pe front . Stavrache se arată iritat de aceste
veşti şi „mototoli hârtia după ce mai privi odată data.
Realizat de:

 Vâlcan Vlad
 Ciprian Dobrean
 Rusu Mihaela
 Deak Adriana
 Deak Tudorel
 Șerban Ioana