Liviu Rebreanu - romancier, dramaturg

si academician
roman
Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885, in satul Tirlisiua, judetul Bistrita-Nasaud. Este primul
dintre cei treisprezece copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si al Ludovicai, ambii descendenti ai unor
familii de tarani liberi (“graniceri") de pe Valea Somesului. Isi face studiile gimnaziale in Nasaud si Bistrita,
apoi scoala militara in Sopron. In 1898 indragostit in clasa a IV-a de liceu, scrie “intiia si ultima poezie".
In 1906 absolva Academia Militara “Ludoviceum" din Budapesta si activeaza ca ofiter la Gyula. In 1908
demisioneaza, iar in 1909 trece clandestin muntii, spre Bucuresti.
Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista “Luceafarul", din Sibiu, condusa de
O.Goga si O.Taslauanu, catre sfarsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista “Convorbiri critice", la
Bucuresti, unde tanarul prozator se stabilise, incercand sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul
1910 este secretar de redactie la “Falanga literara si artistica", condusa de M.Dragomirescu, functie ce o
va detine si la “Convorbiri critice". In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi
devenind colaborator de baza al lui Emil Garleanu, la acea data director al institutiei.
Pana la aparitia primului sau roman, “Ion"(1920), a publicat cateva volume de nuvele (“Framintari",
1912; “Golanii", 1916; “Marturisire", 1916; “Rafuiala", 1919). In decembrie 1928 este numit director al
Teatrului National din Bucuresti, functie pe care o va detine vreme de un an. In anul 1932 tipareste, la
Bucuresti, revista “Romania literara", care apare pana la 6 ianuarie 1934.
Moare la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, in varsta de 59 de ani. Peste citeva luni va fi deshumat si
reinhumat la cimitirul Bellu din Bucuresti.
Autorul romanului “Ion" izbuteste practic,gratie unor creatii epice obiective, neegalate,sa strabata o
intreaga etapa evolutiva.Daca Sadoveanu e rapsodul literaturii romane moderne, Rebreanu e romancierul
ei.(George Calinescu)
Aparitia lui Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie. Liviu Rebreanu incheie epoca
literaturii semanatoriste si poporaniste dominata de idilism si compasiune, si deschide un drum nou, in
care scriitorul a asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante a timpului.
De dimensiuni restranse, cu oameni blajini, timizi, dar cu explozii de manie sau de brutalitate, in
conflictele dramatice preponderent-taranesti, specifice satului transilvanean, primele nuvele au fost
remarcate cu destula reticenta de opinia critica a vremii. Perseverent, cu proiecte literare mari, prozatorul
face gazetarie, colaboreaza la “Flacara", “Rampa" si “Universul literar", scoate, pentru cateva luni,
impreuna cu Mihail Sorbul, la Craiova, revista “Scena" si, un timp, semneaza cronica teatrala la
“Sburatorul" lui E.Lovinescu.
Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice mai intinse, in nuvele care
vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de primul razboi mondial (“Catastrofa", “Itic Strul-
Dezertor", “Calvarul").
In cadrul evolutiei romanului romanesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu". Prozatorul continua si
adanceste cercetarea societatii romanesti, in traditia lui N.Filimon, D.Zamfirescu si I.Slavici, printr-o vasta
documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica.
Ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, care uimeste prin puterea de a prezenta viata in complexitatea ei
sociala si psihologica, prin personaje surprinse in “umila si precara lor realitate sociala"(Tudor Vianu).
Romanul Ion este primul mare succes al lui Rebreanu. Cartea, deosebit de apreciata, primeste Premiul
Academiei Romane. Reputatia prozatorului se consolideaza, doi ani mai tarziu , cand scoate romanul «
Padurea spanzuratilor » in care reia motivul din nuvela « Catastrofa », dar inspirat de sfarsitul tragic al
fratelui scriitorului, Emil Rebreanu, sublocotenent in armata austro-ungara, executat pentru incercarea de
a trece de partea romanilor, in primul razboi mondial.
Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885, in satul Tirlisiua, judetul Bistrita-Nasaud. Este primul
dintre cei treisprezece copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si al Ludovicai, ambii descendenti ai unor
familii de tarani liberi (“graniceri") de pe Valea Somesului. Isi face studiile gimnaziale in Nasaud si Bistrita,
apoi scoala militara in Sopron. In 1898 indragostit in clasa a IV-a de liceu, scrie “intiia si ultima poezie".
In 1906 absolva Academia Militara “Ludoviceum" din Budapesta si activeaza ca ofiter la Gyula. In 1908
demisioneaza, iar in 1909 trece clandestin muntii, spre Bucuresti.
Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista “Luceafarul", din Sibiu, condusa de
O.Goga si O.Taslauanu, catre sfarsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista “Convorbiri critice", la
Bucuresti, unde tanarul prozator se stabilise, incercand sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul
1910 este secretar de redactie la “Falanga literara si artistica", condusa de M.Dragomirescu, functie ce o
va detine si la “Convorbiri critice". In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi
devenind colaborator de baza al lui Emil Garleanu, la acea data director al institutiei.
Pana la aparitia primului sau roman, “Ion"(1920), a publicat cateva volume de nuvele (“Framintari",
1912; “Golanii", 1916; “Marturisire", 1916; “Rafuiala", 1919). In decembrie 1928 este numit director al
Teatrului National din Bucuresti, functie pe care o va detine vreme de un an. In anul 1932 tipareste, la
Bucuresti, revista “Romania literara", care apare pana la 6 ianuarie 1934.
Moare la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, in varsta de 59 de ani. Peste citeva luni va fi deshumat si
reinhumat la cimitirul Bellu din Bucuresti.
Autorul romanului “Ion" izbuteste practic,gratie unor creatii epice obiective, neegalate,sa strabata o
intreaga etapa evolutiva.Daca Sadoveanu e rapsodul literaturii romane moderne, Rebreanu e romancierul
ei.(George Calinescu)
Aparitia lui Rebreanu in literatura il situeaza intre traditie si inovatie. Liviu Rebreanu incheie epoca
literaturii semanatoriste si poporaniste dominata de idilism si compasiune, si deschide un drum nou, in
care scriitorul a asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante a timpului.
De dimensiuni restranse, cu oameni blajini, timizi, dar cu explozii de manie sau de brutalitate, in
conflictele dramatice preponderent-taranesti, specifice satului transilvanean, primele nuvele au fost
remarcate cu destula reticenta de opinia critica a vremii. Perseverent, cu proiecte literare mari, prozatorul
face gazetarie, colaboreaza la “Flacara", “Rampa" si “Universul literar", scoate, pentru cateva luni,
impreuna cu Mihail Sorbul, la Craiova, revista “Scena" si, un timp, semneaza cronica teatrala la
“Sburatorul" lui E.Lovinescu.
Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice mai intinse, in nuvele care
vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de primul razboi mondial (“Catastrofa", “Itic Strul-
Dezertor", “Calvarul").
In cadrul evolutiei romanului romanesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu". Prozatorul continua si
adanceste cercetarea societatii romanesti, in traditia lui N.Filimon, D.Zamfirescu si I.Slavici, printr-o vasta
documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica.
Ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, care uimeste prin puterea de a prezenta viata in complexitatea ei
sociala si psihologica, prin personaje surprinse in “umila si precara lor realitate sociala"(Tudor Vianu).
Romanul Ion este primul mare succes al lui Rebreanu. Cartea, deosebit de apreciata, primeste Premiul
Academiei Romane. Reputatia prozatorului se consolideaza, doi ani mai tarziu , cand scoate romanul «
Padurea spanzuratilor » in care reia motivul din nuvela « Catastrofa », dar inspirat de sfarsitul tragic al
fratelui scriitorului, Emil Rebreanu, sublocotenent in armata austro-ungara, executat pentru incercarea de
a trece de partea romanilor, in primul razboi mondial.
Publicitate

SURSA 03

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud – d. 1 septembrie 1944,
Valea Mare, judeţul Argeş) a fost un romancier, dramaturg şi academician român.
Biografie
Primii ani
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi
judeţul Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi
(născută Diuganu). Din păcate, nu toţi fraţii sau surorile sale au supravieţuit până la majorat. În tinereţe,
mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului
de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc. În
anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului. Potrivit afirmaţiei
scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Până ce, când să
împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.
În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, şi apoi în limba română, multe amintiri din
copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deşi localizate în imaginarul Pripas (identificat de
cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul
toponimic şi onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile
publicate de scriitor).
Studii
A început cursurile şcolii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca:Cele dintâi plăceri ale
slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au
pasionat, Poveştile ardeleneşti ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.
A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de
băieţi din Bistriţa ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o
tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte),
scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi
gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Şcoala reală superioară de honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul
Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa,
a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine. La Braşov, a apărut povestea Armeanul
neguţător şi fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecţie pentru copii). În 1902,
după abateri de la regulamentul şcolii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al
doilea an de şcoală reală, a primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia
simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară
"Ludoviceum" din Budapesta (deşi s-a simţit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli
inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din
Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări
literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura
universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 şi 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii
excerptaţi au fost clasici francezi, ruşi, germani, italieni, englezi, unguri. Li s-au adăugat câteva proiecte
de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul
Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viaţa "intelighenţei" năsăudene.
La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara
măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost
forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice
literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).
A revenit în Prislop, spre disperarea părinţilor, care l-au ştiut domn: Aici am luat contact cu ţăranul
român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferinţele şi visurile lui - lucruri care
aveau să treacă mai târziu în literatura mea ...
Sfârşitul
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureştiul (un
control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie
Rebreanu scria în Jurnal: Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept,
emfizemul vechi şi bronşita cronică.
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost
deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Debutul
Debutul în presa românească
La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga
şi O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeaşi revistă, Rebreanu a mai publicat
nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) şi Nevasta (16 iunie 1911).
A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se în mod deosebit asupra paginilor de critică şi
istorie literară din Viaţa românească, aparţinând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra
amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influenţa lui Creangă. A încearcat să traducă
după o versiune germană, romanul Război şi pace de Tolstoi.
În traducerea lui, revista Ţara noastră a publicat poemul Moartea şoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a
trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunându-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mâna
(prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influenţa lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.
* 16 octombrie – Prima datare pe o proză originală, după sosirea în Bucureşti: Volbura dragostei Cântecul
iubirii.
În 19 octombrie 1910 a participat pentru prima oară la o şedinţă a cenaclului literar condus de Mihail
Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie
Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul. A dus
cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.
În luna octombrie a aceluiaşi an a primit o scrisoare de la Mihail Dragomirescu:
Iartă-mă că aseară am uitat de nuvela dumitale. E drept că, chiar de nu aş fi uitat, n-aş fi vrut să te
expun la un nesucces, neştiind calităţile ei de mai înainte. Astăzi însă am citit-o şi te felicit, e foarte
interesantă povestea şi cu însemnate calităţi literare. Vrei s-o public în Convorbiri critice?
Debutul în Bucureşti
La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala ţării: în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura
dragostei [Cântecul iubirii]. Ea a deschis şirul unei însemnate colaborări: Proştii, Culcuşul, Golanii, Dintele
(1910). A început să primească scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu care se interesa
îndeaproape de ce scrie, l-a invitat acasă şi s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar.
A fost angajat la Ordinea unde redactor-şef era Ştefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. A
fost secretar de redacţie la Falanga literară şi artistică, condusă de Mihail Dragomirescu, funcţie pe care a
deţinut-o şi la Convorbiri critice (funcţii mai mult onorifice).
Debutul editorial
Debut editorial: la Orăştie, apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria naţională", condusă de
Sebastian Bornemisa. În sumar, producţii literare tipărite în revistele Luceafărul şi Convorbiri critice:
Dintele, Lacrima Glasul inimii, Culcuşul, Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul
iubirii], Proştii, Filibaş [Ocrotitorul].
Activitatea literară
Nuvelistul
Înainte de a scrie şi de a-şi publica romanele scriitorul şi-a desăvârşit talentul de prozator scriind povestiri
şi nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Iţic Ştrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa
psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu.
Marile romane
Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acţiunea avea loc în decorul unui sat din
Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica ţărănească în centrul atenţiei lumii literare, prin
romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Blestemul pământului, blestemul iubirii” şi anunţa
principalul conflict din text, şi a dat unul dintre dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.
După această experienţă literară autorul a scris mai apoi romanul Răscoala , supranumit de G. Călinescu
"roman al gloatei". El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.
Un al treilea roman, Pădurea spânzuraţilor, a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său,
locotenent în Armata Austriacă, fiind condamnat la moarte şi executat pentru o tentativă de a dezerta din
armata Austro-ungară şi a trece în tranşeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese
schiţată iniţial în nuvela Catastrofa.
Etapa romanelor târzii
Spre sfârşitul vieţii prozatorul a scris mai multe romane, poliţiste sau cu subiecte care ţin de zona
paraliteraturii, cum ar fi Adam şi Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu(cei doi se cauta pana cand
iubirea lor se implineste si fizic) se reîncarnează în sapte momente istorice diferite( de fiecare data in
pielea altor personaje , cu sfarsit fatal ), iar textul e închis într-o povestire cu ramă.
Alte două romane, Gorila şi Jar, care descriau mediul intelectual şi redacţiile unor ziare interbelice deşi s-
au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la critică, iar Crăişorul, o biografia romanţată a lui
Horia, care fusese poreclit de locuitorii munţilor Apuseni „Crăişorul munţilor”, a însemnat un alt mare eşec
literar. După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind
caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.
În Amândoi Rebreanu a încercat să scrie un roman poliţist, descriind o crimă comisă de o servitoare cu
instincte criminale. Evident scriitorul cunoştea romanele naturaliste.
Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puţini autori români care s-a bucurat de succes de librărie şi a avut o
situaţie stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat şi de onoruri publice şi de recunoaşterea
valorii sale, atât din partea publicului cititor cât şi a criticii literare, încă din timpul vieţii. Postum această
recunoaştere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al
literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii şi comentarii.
Rebreanu a fost şi autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe care cititorii le pot
afla din biografia autorului. Postum au fost editate şi alte opere, inclusiv o carte de călătorii în Franţa şi
Germania, Metropole, tradusă şi în limba franceză.
În decembrie 1906 a început redactarea suitei de amintiri din copilărie (portrete din Maieru), scrise la
început în maghiară, reluate, mai târziu, în româneşte, proze nepublicate. A început să scrie un Journal
de lector, cu maxime, cugetări, conspecte din literatura universală: William Shakespeare, Oscar Wilde,
Friedrich von Schiller, Tolstoi, Victor Hugo, din creaţia românească Anton Pann, precum şi cu însemnări
de cultură generală în limbile limba germană, limba maghiară, limba franceză şi limba română - limbi în
care citea şi scria curent.
A reluat vechi proiecte (piese de teatru), precum Ghighi, şi a adăugat altele inspirate din viaţa
ţărănească: Traiul, Osânda. A citit multe cărţi româneşti, urmărind îndeosebi îmbogăţirea vocabularului,
şlefuirea limbii literare. A început să scrie un caiet de Schiţe, între care unele au anticipat eroi şi episoade
din proza matură. Multe subiecte au fost dezvoltate, la început, în cadrul nuvelisticii. Datările ating limita
28 aprilie 1909.
A scris povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeaşi toamnă, a terminat şi povestirea Domnul Ionică,
reluare a unei proze mai vechi, din ciclul Szamárlétra. Cu aceste pagini se va adresat mai multor reviste
literare de peste munţi (trimiţând scrisori lui Garabet Ibrăileanu la Viaţa românească din Iaşi, lui Mihail
Dragomirescu la Convorbiri critice din Bucureşti, precum şi din Transilvania, corespundând cu Octavian
Tăslăuanu de la Luceafărul din Sibiu).
La 1 octombrie la Blaj, în Revista politică şi literară a apărut povestirea Talerii, ultima tipărită în Ardeal,
înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala ţării. A terminat nuvela Ofilire, sub impulsul unor lecturi
sadoveniene.
Teatru
Anul 1911 şi l-a dedicat teatrului. Astfel pe 15 septembrie/ianuarie 1911 împreună cu dramaturgul Mihail
Sorbul, scoate revista Scena dar aceasta rezistă doar 10 numere. În luna aprilie a aceluiaşi an a fost
numit secretar al Teatrului Naţional din Craiova, şi devine un colaborator de bază al lui Emil Gârleanu, la
acea dată directorul instituţiei. Până în 1912, va avea îndeletniciri diveerse: de la întocmirea repertoriului
la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoţii de Schiller şi Ofiţerul de Franz Molnar) la
pregătirea revistei bilunare Teatrul.O lună mai târziu la teatrul din Craiova soşeşte şi Ştefana (Fanny)
Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în
spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).
Îşi continuă activitatea literară scriind şi publicând nuvele Astfel în luna septembrie la Iaşi, în revista Viaţa
românească, apare nuvela Filibaş Ocrotitorul; o versiune anterioară (Mâna) fusese terminată, la 20 mai,
în Bucureşti. Pe data de 11 noiembrie la Orăştie, revista Cosânzeana deschide şirul colaborărilor cu Liviu
Rebreanu (majoritatea retipăririi deghizate). Pentru început Proştii (la un an după tipărirea în Convorbiri
critice), urmată de noi reeditări, în 1912/1913. Inedite: Idilă de la ţară (1912), schiţă neglijată la
alcătuirea volumelor, şi Armeanul, Armeanca şi clubul (1913), pe care o va prelua în volum cu titlul Idilă
de la ţară (fără să fie totuna cu lucrarea amintită mai sus).
În anul 1912 în Almanahul Societăţii Scriitorilor Români pe anul 1912, apare poemul în proză Mărturisire
(amintit de Fanny Rebreanu, în volumul Cu soţul meu, ca discretă cerere în căsătorie); proza este o
prelucrare a unui text maghiar, Strófak (Strofe), aparţinând prietenului său Szini Gyula.
Pe data de 20 aprilie cu schiţa Strănutarea, revista Flacăra, condusă de Constantin Banu, deschide şirul
colaborărilor cu Rebreanu; în paginile primei serii, vor mai apărea: Vrăjmaşii, Baroneasa şi Dumnezeu
(toate în 1912); în a doua serie a revistei, Rebreanu publică Omul mic şi oamenii mari (1921), La urma
urmelor (1922). Majoritatea titlurilor vor fi incluse ulterior în volume.
Devine colaborator permanent al revistei Rampa în lunile noiembrie/decembrie, luni de vârf.
Alte proiecte
În 1913 în timp ce desfăşura o susţinută activitate de cronicar teatral, lucrează la romanul Zestrea
"înaintând dificil în acţiune" (nu s-a păstrat nimic din această pretinsă variantă). Din luna iulie, după
intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), se angajează ca reporter la Adevărul (la
sfârşitul războiului va fi concediat). Pe 25 august cu schiţa Taclalele (retipărirea schiţei Vrăjmaşii), revista
Universul literar deschide şirul colaborărilor cu Rebreanu. Mai mult decât în paginile altor publicaţii, aici
vor fi retipărite, de regulă cu titlul schimbat, vechi schiţe şi nuvele, originale şi "prelucrate". Bibliografie
scrierilor înregistrează astfel de colaborări în 1913, 1914, 1915. Câteva inedite: Santinela (1913);
Războiul. Însemnările unui sublocotenent; O scenă (ambele în 1914); Întâiul gropar (1926); Coniderate
de autorul lor submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicaţiei. Pe 7 decembrie schiţează un nou proiect:
Răscoala, dramă în patru acte. Pe 29 ianuarie 1914, apare un nume nou printre titlurile de până acum,
Ion. Roman. L. Rebreanu" (notaţie datată pe verso-ul unei file oarecare; cf. Arh. L.R., II, ms. 1). Vor mai
trece ani până când Zestrea uceniciei literare va apărea cu noul titlu în librării. Pe data de 31 iulie la
Bucureşti apare cotidianul Ziua sub conducerea lui Ioan Slavici. Aici Rebreanu va publica, folosindu-se de
pseudonime, cronici dramatice. Pe 17 septembrie – Datare pe piesa Jidanul (trei acte), cu tematică
semită. Pe 21/28 septembrie publică în Universul literar studiul Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan, care
anticipă romanul Crăişorul. În octombrie/noiembrie devine redactor la Scena. În anul 1915 scrie
povestirea istorică Horia, Cloşca şi Crişan.Pe 26 august încheie nuvela Hora morţii.