-Metamorfozele lui Ovidiu-

"Metamorfozele" constituie un amplu poem epic, o "istorie" mitologica a

genezei lumii, a metamorfozei fiintelor si lucrurilor. Prima metamorfoza cuprinde
explicatia genezei si se resimte de influenta lui Hesiod, Lucretius si a filozofilor
materialisti greci.

Ovidiu prezinta aproape 250 de legende ce ilustreaza metamorfoze. Chiar in

primele versuri din "Metamorfoze", Metamorphoses, poetul cere zeilor sa-l ajute
sa infatiseze cum au luat corpurile forme noi in timpurile in care traieste el. De
fapt, el deruleaza transformarile petrecute in cosmos sau suferite de personaje
legendare ori istoriece, de la inceputurile lumii pana la apoteoza lui Caesar.

Prin "metamorfoza" Ovidiu intelege si devenire si evolutie. Totul se

transforma in natura, cele patru elemente care-si urmeaza ciclul vesnic, timpul
datorita schimbarii anotimpurilor si varstei oamenilor, mediul geografic, destinul
popoarelor.

Ovidiu incepe, in cartea intai, prin evocarea destramarii haosului initial:"

Mai intai de mari, de uscat si de bolta cereasca/ Firea la fel peste tot arata si
numita fu Haos/Neinchipuite se-aflau si fara rost, gramadite de-a valma" si prin
formarea unei lumi din cele patru elemente:" Cum se gaseau la un loc si pamantul,
si aer, si mare/ Fierberii capat i-a pus zeitatea", prin succesiunea celor patru varste
ale omenirii: "varsta de aur, de argint, de arama, de fier" si potopul initial:" Apele
toate sorbind le-aduce cu hrana la nouri."

Poetul nareaza legende referitoarea la transformarea zeilor in animale,

precum cea a lui Lupiterin-Taur pentru a o rapi pe Europa, dar si a oamenilor in
fiinte necuvantatoare, in flori, in arbori, stanci, rauri, astre, a animalelor in
constelatii. Aceste legende, de felurite dimensiuni, care penduleaza intre cateva
versuri si sute de stihuri, se conexeaza intre ele prin diverse artificii.

Ovidiu inglobeaza, in epopeea sa si numeroase povesti de dragoste, printre

care se distinge emotionanta, casta legenda a dragostei dintre Philemon si Baucis
"o evlavioasa femeie, Baucis, batrana, /Si Philemon, tot de-o seama cu ea, se
unisera-odata/In tinerestii lor ani" care se iubeau si primeau oaspeti chiar pe zei "
Peste saltea ei astern un covor ce-l puneau sarbatoarea,/Dar covor ieftin si vechi
de divanul de salcie vrednic./Zeii se culca pe el". Ca recompensa, fura
intrebati :"Batran, iubitor de dreptate,/Si tu prea vrednica soata de dreptul tau
sot, sa ne spuneti/ Care-s a' voastre dorinti!" , ei afirmand ca nu doresc decat sa
moara impreuna, si sa traiasca viata vesnica amandoi, pazind portile templului
zeilor:" sa pazim templul vostru va cerem / Fie-ne dat sa murim de o data-
amandoi"; sunt, in cele din urma transformati in copaci.

Insa, ideea principala a ansamblului de epopei si versuri este tocmai

introspectia, intoarcerea spre suflet si alimentarea acestuia cu obiective
importante, purificatoare, precum arta. Moartea are drepturi doar asupra trupului
sovaielnic, sufletul continuand al sau drum, peste inaltul vazduh...

EPILOG