Romancier de scoala Balzacian, inzestrat cu simtulnaturii romantice, G, Calinescu trece opera prin temperamentul sau, traind succesiv interpretarile,

fara ca personalitatea lui sa estompeze originalitatea scriitorului. Criticul aduce capacitatea analitica, se explica si recreeaza universuri posibile, contempla opera in lumina universului ei particular si face posibila perceptia ei.

Scrinul Negru
Spre deosebire de Bietul Ioanide, Scrinul negru a fost amplu comentat, parerile fiind axate pe ideea confruntarii dintre creatie si realitate. Romanul lui G. Calinescu se asaza alaturi de scrierile mari ale acestor ani: Bietul Ioanide, Descult, Morometii, Groapa, iar asezat langa celelalte trei romane calinesciene: Cartea nuntii, Enigma Otiliei, si Bietul Ioanide, Scrinul negru se afla sub raport valoric, intr-o oarecare masura, deasupra romanului Cartea nuntii si indiscutabil sub valoarea ultimelor doua. Umanitatea Scrinului negru alcatuieste un spectacol, pe scena eroii evolueaza, iar autorul ii contempla din sala cu ochiul regizorului malitios, el explica invataceilor sai comportamente si situatii cu grija de a nu lasa nimic obscur. G. Calinescu exceleaza in pictarea aristocratiei si a marii burghezii. Scrinul negru ramane inainte de toate romanul unei clase sociale care coboara scara pe istoriei. Dupa o introducere in maniera balzaciana, in istoria familiei Znoag, facuta de doamna Valsamaky si descrierea interiorului Catyei, din 1940 de catre Krikor Barbighinian, care ii destainuie si provenienta argentiniana a comodei, Ioanide incepe lectura corespondentei gasite in scrinul negru. Initial, scrisorile sunt transcrise intocmai, mai apoi romancierul dizolva materia epistolara in naratiune desfasurata la persoana la III-a. Adresate lui Gigi Ciocrlan, scrisorile Catyei, trimise cele mai multe din Pipera, sunt niste patimase epistole de dragoste. Facanc abstractie de elementele concrete, in fata ni se destainuie o fata cu o naivitate dezarmanta si o lipsa de pudoare admirabila si avem senzatia indefinita a patrunderii prin hazard, intr-o intimitate pe care autoarea scrisorilor nu se gandea s-o faca publica. Varianta a Otiliei,privita pe latura senzuala, Caty traieste mereu sub spaima curgerii ireversibile a timpului. Comportamentul Catyei e in mar eparte identic cu al Otiliei; si ea isi exteriorizeaza simtamintele cantand ca o nebuna la pian, sau se lanseaza in cavalcade pe calul favorit, traind intr-o neistovita revarsare de vitalitate. Frumusete fascinanta, incantatoare si gratioasa, cu o educatie mondena ireprosabila, Caty este torturata de nostalgia departarilor. Ah, cum as vrea sa plecam odata departe, cat mai departe, pe un continent cu soare arzator si paduri imense, sa ratacim cu picioarele goale, hranindu-ne cu banane si apa de la cascade. Tanara domnisoara Caty Zanoaga reprezinta totusi o Otilie demitizata. Aceasta nu exclude insa o reala complexitate a personajului pe planul vietii interioare. Sesizata cu fina intuitie a proportiilor de D. Micu 1 : Construit cu o inimitabila perceptie a unor contradictii interioare specific feminine, portretul ei moral releva un suflet in care spontaneitatea ingenua si calculul, intensitatea afectiva si superficialitatea tradusa in manifestari usuratice, generozitatea dezinteresata si avaritia meschina, capacitatea de totala daruire a sentimentelor si egoismul atroce sunt indisolubil unite. Reducand personajul la esenta, observam ca eroina e construita pe doua coordonate ce se intrepatrund armonios. Pe de-o parte. Caty este o Ctlin, timpuriu senzuala si pasionala. Are intuitia ca produce o impresie deosebita asupra barbatilor, curand insa incepe sa uzeze constient de fascinatia ei. Primele scrisori adresate lui Ciocrlan dau certitudinea unei aspiratii sincere de evadare din prozaismul cotidian, devenit sufocant in urma conflictului izbucnit intre parinti. In casa de la Pipera, visand melancolic, Caty este o mica doamna Bovary. Dar aproape insesizabil, personajul se metamorfozeaza dupa prima cruda incercare a vietii, cand Ciocrlan se casatoreste, iar Caty inlatura sarcina, rodul unei luni maritale cu Gigi aime. De la aceasta data, adolescentei indragostite pana la sompleta depersonalizare ii ia locul femeia matura, rece si calculata. De acum patrunde in actiune o alta Caty, femeie de extractie balzaciana, absorbita de calcule financiare si interesata sa-si pastreze averea parinteasca, loveste cu egoism in toti cei care ii stau in cale. Terestritatea aspiratiilor sale matrimoniale nu se explica numai prin calcule de ordin material, nici numai prin dorinta ascensiunii pe treptele irearhiei sociale. O femeie trebuie sa fie stapana pe viata sa, sa nu 1 Scrinul negru, Viaa romneasc, nr. 8, august 1960, p. 112.

depinda baneste de sot, este sfatul unchiului Alec Zanoaga. Intreg romanul e scaldat intr-o ironie ucigatoare, pe panza careia se detaseaza portrete de un comic aproape caricatural. Comicul e dilatat peste limita, hiperbolizat, personajele incep sa capete un aer livresc. Melancolicul Oster si lucidul Alec Zanoaga sunt printre putinele personaje asupra carora nu cade sarcasmul calinescian. Romanul aristocratiei romanesti e construit antitetic: din situatia de clasa dominanta, aristocratia trece cu negandita rapiditate la periferia societatii noi. Pe scurt, tehnica folosita: un personaj sau un grup de personaje este sau sunt surprinse in perioada interbelica, intr-o atitudine oarecare, pe o gama larga de situatii, mergand de la atitudini foarte intime la atitudini social-politice. In continuarea romanului, aceiasi eroi revin intr-o ipostaza identica, dar aflata in antiteza, peste oameni asternandu-se ravagiile varstei si privatiunile la care sunt supusi inevitabil in noua oranduire. Izvorul principal al comicului il constituie contrastul dintre gandirea si comportamentul eroilor si ambianta realitatilor contemporane. In Scrinul negru, Ioanide traieste viabil mai cu seama pe latura erotica. E gresit a incerca demonstrarea personalitatii exceptionale a lui Ioanide bizuindu-te doar pe materia epica oferita de Scrinul negru. Din aderarea lui Ioanide la revolutie au rezultat pe planul fictiunii artistice cateva si consecinte. Romancierul si-a scos eroul din mediul aristocratico-burghez, pe care-l frecventa cu asiduitate in Bietul Ioanide. Intr-o oarecare masura, in Scrinul negru, Ioanide, profesor la Institutul de arhitectura, academician si factor important la Institutul de proiectari, este un izolat. Autorul i-a diminuat considerabil si activitatea creatoare, efectiv insa, Ioanide nu mai este angrenat in vreo activitate productiva. In Bietul Ioanide arhitectul lucra alaturi de Butoiescu la zidarie si urca e schele, in Scrinul negru isi contempla constructiile de la o anumita departare. Nici acasa nu e surprins in intimitatea febrei creative si romancierul comenteaza intr-un rand: Ioanide avea cateodata sentimentul intim ca nu se poate realiza in toata amplitudinea , de aici tendinta lui de a-si cauta o respiratie morala in legaturi extraconjugale.