„ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT”

                     TIMPUL REGĂSIT

                                                                                                     Marcel Proust
 CUPRINS:                                          
1. Date despre autor:
a. Repere biografice
b. Universul operei
2. În căutarea timpului pierdut:
c. Prezentare generală
d. Nuclee narative
3. Teme;
4. Personaje;
5. Metafora proustiană;
 1. DATE DESPRE AUTOR                   
• Copilăria petrecută la Illiers;
• Adolescenţa şi studiile întrerupte de crizele de astm;
• Tinereţea în care frecventează saloanele pariziene;
• Audiază conferinţele lui Henri Bergson la Sorbona, este
invitat la recepţiile din înalta societate, se imprieteneşte
cu Anna de Noailles, Francois Mauriac, Cesar Franck,
cunoaşte viaţa culturală a Parisului, de unde nu evadează
aproape niciodată.
• Boala nu-i permite părăsirea universului cunoscut, iar
prozatorul îşi transformă izolarea în stare favorabilă
creaţiei până când, la 18 noiembrie 1922 se stinge din
viaţa, fără să fi găsit timpul pierdut. 
 UNIVERSUL OPEREI
• Debutează în 1891 cu câteva schiţe în Revue Blanche;
• Prima sa carte a apărut în 1896, sub titlul Plăceri şi zile, şi conţinea eseuri, versuri şi nuvele care prefigurau
deja universul tematic al operei ulterioare: nostalgia copilăriei, dorinţa de ocrotire maternă, fluxul memoriei
afective, sentimentul tanatic.
• Ține sub un pseudonim, o cronică mondenă în Le Figaro, însă ipostaza artistică ce l-a consacrat în domeniul
literar este aceea de romancier.
• Opera lui Marcel Proust nu reţine printr-un număr mare de volume sau prin diversitatea domeniilor
abordate; ceea ce atrage atenţia exegenţilor şi cititorilor este transfigurarea datelor biografiei în spaţiul
operei
• Plăceri şi zile, Jean Santeuil, Contre Sainte-Beuve, traducerea Bibliei de la Amiens au permers marii
aventuri romaneşti şi au pregătit, ca şi în muzică, opera capitală a maestrului. 
• În căutarea timpului pierdut este una din cele mai mari desfăşurări epice din veacul nostru, însă cea mai
puţin narativă. Publicarea celor şapte volume ale ciclului proustian a acoperit intervalul 1913-1927 şi a
înregistrat cele mai variate opinii privind valoarea lui: Swann (1913), La umbra fetelor în floare (1919),
Guermantes (1920), Sadoma şi Gomora (1922), Prizoniera (1923), Fugara (1925), Timpul regăsit (1927). 
 ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT
PREZENTARE GENERALĂ

• Romanul proustian este o creaţie cu aspecte autobiografice, de analiză

psihologică, în manieră bergsoniană;
• Intenţia autorului reconstituirea trecutului nu ca durată consumată,
ci ca exerciţiu de percepere afectivă a consistenţei unei etape. 
• Proust recurge la procedeul memoriei involuntare, crezînd, ca şi
Bergson, că adevărul nu poate fi cunoscut prin procedeul obişnuit al
raţiunii, ci numai prin sondarea timpului psihologic, categorie imposibil
de divizat şi aflată în permanentă curgere;
• Punctul de rezistenţă al romanului este epicul( substituit adesea de analiza
minuţioasă a unor senzaţii şi stări);
 NUCLEE NARATIVE
1. Swann debutează cu evocarea copilăriei personajului-narator, povestire întreruptă de
inserarea unei secvenţe erotice, „O dragoste a lui Swann” (protagonista fiind Gilbertine,
fosta sa tovarăşă de joacă);
2. Următoarele două cărţi continuă aceeaşi linie a epicului, relatînd despre a doua dragoste,
Albertine, şi despre profunda admiraţie pentru ducesa Guermantes;
3. Cu Sadoma şi Gomora, prezentarea lumii proustiene îşi schimbă unghiul şi personajele. În
centru se află salonul familiei Verdurin, baronul Charles şi degenerarea erotismului în
gelozia faţă de Albertine;
4. Prizoniera şi Fugara propun două ipostaze ale feminităţii din perspectiva egocentrismului
masculin (Albertine este un timp sechestrată, apoi reuşeşte să scape, dar moare într-un
accident);
5. Ultima carte suprimă câţiva ani din cronologia evenimentelor şi îl semnalează pe
naratorul-personaj reîntors din provincie şi descoperind multe date schimbate în paradisul
copilăriei. Această revelaţie, anume că arta şi memoria pot face ca timpul să fie regăsit,
este mult mai profundă, instituindu-se ca idee centrală a cărţii. 
 TEME
• “Timpul de care dispunem în fiecare zi este elastic; pasiunile pe care le încercăm îl
dilată; acelea pe care le inspirăm îl îngustează şi obişnuinţa îl umple”. 
• TIMPUL suprapersonaj;
pretextul și finalitatea aventurii epice;

• H Bergson cunoașterea științifică;

cunoașterea artistică;

• Timpul proustian este un suprapersonaj;

• Orașul: Este o temă generală la scriitorii francezi: orașul tumultos, infernal, orașul
absurd, fără intrigi existențiale importante;
 PERSONAJELE PROUSTIENE

• Figurile ce animă paginile proustiene sunt în primul rând profund sociale;

• Personajele proustiene se dezvăluie treptat, scriitorul nu este omniscient, iar cititorul le
percepe aşa cum percepi în viaţă persoanele pe care le întâlneşti, puţin câte puţin;
• O noutate majoră romanescă la Proust este faptul că personajele sale nu acţionează;

• Personajele sunt foarte feminine : fie sunt femei, ca personajele de marcă (Oriane de
Guermantes, Sidonie Verdurin, Odette Swann, Albertine Simonet, Françoise, mama), fie sunt
efeminaţi, homosexuali (Charlus, Morel, le prince de Guermantes, Saint-Loup, Jupien), fie
sunt dominaţi de femei (Basin de Guermantes).
• Protagoniştii lui Proust sunt aproape toţi inspiraţi din persoane reale din anturajul autorului:
(de exemplu, pentru Albertine, Proust s-ar fi inspirat din Alfred Agostinelli, Henri Rochat,
Marie Finaly, Mlle d’Hinnisdael, Albert le Cuziat, Marie de Chevilly şi Albert Nahmias);
• Vincent Descombes:
1. Perspectiva sinelui (cea a naratorului despre sine însuși);
2. Perspectiva lumii (cea a tuturor);
• L. Truffaut: Eul este un erou, el are un destin, o evoluție. Celelalte personaje există în
măsura în care sunt văzute de Marcel.
: Numele este la Proust eticheta compozită care rezumă individul;
 Swann: are aceeași consonanță și aproape aceeași ortografie a cuvântului englez care
înseamnă lebădă;
: Ce nom devenu pour moi presque mythologique de Swann;
 Orianne: poartă în sine lumină și bucurie. Acest nume amintește de creațiile cele mai
reușite ale lui G. De Nerval;
 Guermantes: unește două silabe: mândria dură cu o blândețe prelungită;
 Verdurin: evocă vulgaritatea;
 Elstir: cu prima silabă „El” este un nume de magician;
• Proust, conchide Truffaut, condensează personajul într-un nume.
• Francoise: aparține clasei inferioare;
: este slujnica fidelă;
: personaj fix;

• Albertine Simonet: apartține burgheziei mici;

: iubirea de tinerețe a eroului;
: „etre de fuit”;
: numită de unii exegeți „cel mai important personaj al romanului”;

• Basin de Guermantes: clasa aristocrată

: personaj teatral, disperat după atenție;
 METAFORA PROUSTIANĂ
• „Beau style et metaphore, tels sont les marques qui s‘imposent a` l’ecrivain pour
traduire sa re`alite`.
• Propensiunea intensă și nelimitată a lui Proust spre metaforă, s-a transformat, cu timpul, în
obsesie;
• Comparația: constituie prima treaptă către metaforă prin așa-numitele comparații
metaforice”, iar comparația modernă pregătește terenul metaforei;
: comparații surpriză;
: comparații arbitrate;
: comparații artistice;
: obsesiile tematice;
 DESPRE TIMPUL
REGĂSIT
• Titlul anunță opera unui demiurg care
încearcă să recompună segmente trecute
de viață, să le aducă în prezent din
fondul atemporal și să le proiecteze în
conștiința cititorului;
• Cuvântul „regăsit”: cheia întregului
ciclu romanesc;
• Receptarea modernă a romanului se
evidențiază odată cu traducerea pe care
o face Irina Mavrodin;
 BIBLIOGRAFIE

• Proust Marce, În căutarea ltimpului pierdut, Timpul regăsit, traducere din limba franceză,
prefață, note și comentarii de Irina Mavrodin, editura Art, București, 2011;
• Prus Elena, Poetica Modalității la Proust, editura Ruxandra, Chișinău, 1998;
• Zamfir Mihai, Imaginea ascunsă, structura narativă a romanului proustian, editura Univers,
București, 1976;