SUBIECTUL I

Citeşte următorul fragment:

„Unica fiică a lui Schmitt este grav bolnavă. Are nevoie urgentă de operaţie, dar
singurii medici din zonă care pot face operaţia cer bani înainte de a trata vreun pacient.
Schmitt nu ştie ce să facă. El şi soţia lui au câteva economii, cu care sperau să poată cumpăra
o mică prăvălie. Ar renunţa bucuroşi la bani pentru a-şi salva fiica, dar suma nu e nici pe
departe suficientă.
Schmitt imploră medicii să facă operaţia pe mai puţini bani, dar aceştia spun că nu pot
face aşa ceva, deoarece nu ar fi corect faţă de ceilalţi pacienţi, care trebuie să plătească preţul
întreg. Schmitt cere familiei şi prietenilor să îi împrumute bani, dar nu strânge, în acest fel,
decât o sumă mică. Şi, în tot acest timp, starea fiicei lui Schmitt este din ce în ce mai gravă.
Din disperare, Schmitt se gândeşte să fure restul de bani pentru a salva viaţa fiicei
sale.”

(Dilema lui Schmitt, text online: https://www.living democracy.ro /textbooks/volume-3/part-

2/unit-6/student-handout-6/)

A. Scrie, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la text:

1. Indică sensul structurii pentru a salva viața fiicei sale.
2. Menționează motivul pentru care familia lui Schmitt făcea economii.
3. Precizează cauza pentru care soții nu își pot opera fetița.
4. Explică, pe baza textului, de ce medicii nu acceptă o sumă mai mica de bani.
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, motivul pentru care protagonistul decurge la hotărârea de a fura
bani.

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă

respectarea legilor este sau nu importantă, raportându-te atât la informațiile din
fragmentul dat, cât și la experiența personală sau culturală.
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi
dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii
pertinente;
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă
minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL AL II-lea

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului din fragmentul de mai

jos.

CHIRIȚA (bocind): Gulița mamei!... Gugulița nineacăi... cât era el de frumușel... cât era de
sprintinel, ș-acum iată-l țeapăn... bujorașu mamei... l-am pierdut!...
LULUȚA și LEONAȘ (în parte, speriați): A murit!
ȘARL (apropiindu-se de Guliță): No... taci, madam cocona... că el nu-i murit... traiesc bine.
(Caută să-l dezleșine.)
CHIRIȚA: N-o murit!... ești sigur, monsiu Șarlă... Ah, aș fi în stare să mă duc la Ierusalim pe
gios cu traista-n cap. (Bocind cu bucurie.) Îngerașu mamei!... n-o murit!...
ȘARL: Destul țipat acum... asurzit la mine. Apă de colonie este?
CHIRIȚA: Na flacornul meu... dă-i la nas... Gugulița mamei... (Furioasă.) Ei las’, bade Ioane,
că te-oi drege eu.
ȘARL (punând flaconul sub nasul lui Guliță): Enfin!... voilà qu’il revient, son nez remue!
CHIRIȚA: Son nez remue?... quel bonheur!... Cher Goulitze!... il a mangé une terrible...
comment dites-vous en français?... une terrible... trântă!
GUGULIȚĂ (trezindu-se, cu glasul slab): Trântision.
TOȚI: A!...
CHIRIȚA: Trântision!... o înviet franțuzește! Gugulița nineacăi!...
(Îl strânge în brațe.)
LEONAȘ, LULUȚA (în boschet): Trântision? Ha, ha, ha, ha.
CHIRIȚA: Cine chicotește aici?... (Aleargă furioasă în boschet.) Luluța cu un cavaler!... Ce
faci aici, dimoni?... și d-ta, cuconașule, cine ești?... ce cauți? ce vrei?

(Vasile Alecsandri, Chirița în provincie)

SUBIECTUL AL III-lea

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți relația dintre

două personaje într-un text narativ studiat, aparținând perioadei interbelice.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecaruia dintre cele doua personaje
din textul narativ ales
- evidențierea modului în care se manifestă relația dintre cele două personaje prin două
secvențe/episoade comentate;
 - analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului narativ ales,
semnificative pentru relația dintre cele două personaje (de exemplu: acțiune, conflict, relații
temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțele comunicării narative,
perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.)

Rezolvare

SUBIECTUL I

A.

1. Structura „pentru a salva viaţa fiicei sale” face referire la toate sacrificiile pe care sunt dispuși
părinții să le facă pentru a-și păstra fiica bolnavă în viață: „ar renunţa bucuroşi la bani pentru
a-şi salva fiica”.
2. Schmitt și soția lui economiseau bani pentru a achiziționa o prăvălie, dar aceasta nu a mai
fost o prioritate odată cu îmbolnăvirea copilului lor, „au câteva economii, cu care sperau să
poată cumpăra o mică prăvălie”.
3. Cei doi nu pot să-și opereze copila deoarece medicii cer bani înainte de a vindeca pacienții,
iar familia lui Schmitt nu a obținut suma de bani necesară, chiar dacă au apelat la economii și
au împrumutat bani de la rude: „dar singurii medici din zonă care pot face operaţia cer bani
înainte de a trata vreun pacient”.
4. Medicii nu doresc să accepte o sumă mai mică de bani, întrucât nu ar fi corect față de ceilalți
pacienți, care sunt obligați să să achite prețul întreg al operației: „aceştia spun că nu pot face
aşa ceva”.
5. După ce a aflat că unica sa fiică este bolnavă, Schmitt a făcut tot posibilul pentru a o salva,
dar nimic nu părea să dea roade. Și-a folosit economiile și a îmărumutat bani, dar fără folos:
„suma nu e nici pe departe suficientă”. Toată această trudă zadarnică l-a făcut pe Schmitt să-
și piardă speranța: „din disperare, Schmitt se gândeşte să fure restul de bani”.

B.

Legile reprezintă obligații pe care fiecare cetățean le are, iar nerespectarea lor poate avea
reprecusiuni grave, în unele țări ajugându-se chiar la pedeapsa cu moartea.

Consider că legile au fost făcute pentru a fi respectate, iar păstrarea lor este deosebit de
importantă pentru societate, deoarece aceasta asigură atât existența unui echilibru social, cât
și siguranța oamenilor.

În primul rând, statele folosesc legile pentru a păstra un echilibru constant în cadrul
locuitorilor, în caz contrar apărând revolte din partea poporului. Dacă oamenii nu ar respecta
aceleași legi, are exista o războire permanentă, atât între oameni, cât și între ei și conducători.
Un bun exemplu este reprezentat de opera „Dilema lui Schmitt”, unde protagonistului nu i se
permite să își opereze fetița pe mai puțini bani, pentru că „ nu ar fi corect faţă de ceilalţi
pacienţi”. Se remarcă în acest fel faptul că trebuie respectată lege sau o regulă în fiecare
situație, întrucât nu ar fi corect ca oamenii să plătească sume diferite pentru aceleași servicii
sau bunuri.
 În al doilea rând, respectarea legii asigură siguranța cetățenilor. Există foarte mulți
oameni periculoși în lume, dar un motiv pentru care aceștia aleg să respecte legea este acela
că sunt speriați de urmările pe care le au actele lor si de faptul că vor fi pedepsiți de stat. Un
bun exemplu este reprezentat de numeroșii șoferi care încalcă limita de viteză, mai ales la
drumuri lungi, astfel punând în pericol siguranța lor si a celor din jur. În cazul în care un șofer
primește o amenda, aceasta îl va determina să respecte legea din cauza fricii de a nu fi prins și
pedepsit iar.

În concluzie, toți oamenii trebuie să respecte legile, atât pentru a fi egali în fața statului și
astfel a opri apariția certurilor, cât și pentru a menține în siguranță locuitorii.

SUBIECTUL AL II-lea

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi reprezentate

pe scena unui teatru. Apartenența fragmentului extras din „Chirița în provincie”, de Vasile
Alecsandri, la genul literar dramatic se face prin intermediul didascaliilor, menite atât să
realizeze caracterizarea indirectă a personajelor, cât și să prezinte cadrul în care se desfășoară
acțiunea. În primul rând, personajele sunt caracterizate indirect de către dramaturg prin
intermediul didascaliilor, în care sunt precizate trăirile și sentimentele resimțite de personaje.
Spre exemplu, indicația „ Bocind cu bucurie” surprinde fericirea din sufletul Chiriței, când
descoperă că Guguliță trăiește, nu a pățit nimic grav. De asemenea, didascaliile au rolul de a
descrie cadrul în care decurg întâmplările, introducându-l pe cititor în atmosfera operei. Un
bun exemplu este reprezentat de indicația scenică „Aleargă furioasă în boschet”, care prezintă
cadrul exterior unde au avut loc întâmplările, dar și pe cei doi copii ascunși în timpul
dezastrului lui Guguliță.

SUBIECTUL AL III-lea

Liviu Rebreanu (1885-1944) este considerat creatorul romanului romanesc modern,

intrucat "Ion" este privit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane"  ."Ion" a
fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi scriitorul
mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913 - iulie 1920. Liviu Rebreanu a pornit în
scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care le-a transfigurat în opera sa.  Romanul  este o
monografie a realităților satului ardelean de la începutul sec. al XX-lea, ilustrând conflictul
generat de lupta aprigă pentru pământ, într-o lume în care statutul social al omului este
stabilit în funcție de averea pe care-o posedă,fapt ce justifică acțiunile personajelor. 

În opinia mea, relația dintre Ion și Ana este cea dintre manipulator și manipulat, însă
niciunul nu reușește să obțină ce-și dorește de la celălalt. Pe de o parte, cei doi au în comun
tentativa de a-și schimba statutul, Ion dorind să-și schimbe statutul social prin obținerea
averii, pe când Ana dorește să-și schimbe statutul psihologic, căutând iubirea adevărată.
Pentru Ana, Ion reprezintă un substitut al afecțiunii de care este lipsită, iar pentru Ion, Ana
reprezintă calea de a se îmbogăți rapid și sigur.

În primul rând, cele două personaje își schimbă drastic statuturile pe parcursul romanului.
Ion este personajul lipsit de morală, interest numai de avere. În situația initial, el are statutul
social de țăran harnic, dar sărac, nepăstuit de soartă, născut în sânul unei familii care a risipit
pământurile. El dorește să obțină avere, iar apelativele lui Vasile Baciu îi accentuează
sentimentul de inferioritate, fapt care îl determină să se îmbogățească prin intermediul celui
care îl jignea. Din punct de vedere moral, Ion este un personaj harnic, disimulat, viclean, dar
ambițios, pentru că dorește să își depășească condiția. La nivel psihologic, Ion se zbate între
iubirea pentru Florica și nevoia de pământ, de aceea încearcă să o seducă pe Ana la horă, deși
o consideră „urâțică”, pentru că Ana avea „case și locuri și vite multe”. În situația mediană,
statutul moral al lui Ion este deom calculat, inteligent, dar lipsit de scrupule, deoarece o
seduce pe Ana pentru a obține pământurile mul dorite. Din punct de vedere moral, el devine
dezumanizat cu Ana, agresiv și imporal cu familia lui, schimbându-și statutul social odatu cu
obținerea pământurilor, adaptându-se ușor la comportamentul categoriei în care tocmai a
intrat. Ion ajunge bocotan, în fruntea satului, aparținând unei noi pături. La nivel psihologic,
obsesia pentru pământ este înlocuită de obsesia pentru Florica, el fiind incapabil să
disimuleze iubirea pentru fată. Un bun exemplu este reprezentat de faptul că la nunta cu Ana,
Ion o joacă pe Florica, în loc de noua lui soție. În situația finală, statutul moral al lui Ion este
de bărbat lipsit de norme, deoarece o impinge pe Ana la spânzurătoare. Nici sinuciderea
Anei, nici moartea copilului nu îi trezesc vreun licăr de conștiință, astfel remarcându-se starea
lui psihologică. De asemenea, el îi strică viața Floricăi, sugerând lipsa de moralitate. Din
punct de vedere social, se remarcă simetria cu incipitul, întrucât el pierde averea și ajunge iar
sărac. La nivel psihologic, el este decis să-și împlinească dragostea, dar este ucis de rivalul
său, George, astfel fiind pedepsit pentru abaterea de la legea morală.

Ana, pe de altă parte, este victima tuturor bărbaților din viața ei, nereușind niciodată să-și
atingă scopul de a găsi dragostea. În situația initial, statutul social al Anei este de fată de
familie bună, fiica lui Vasile Baciu, un țăran înstărit din sat. Din punct de veder moral, Ana
este blândă și îndrăgostită sincer de Ion, fapt care o transformă într-o marionetă. Din punct de
vedere psihologic, Ana este traumatizată de un tată dur, care a chinuit-o și abuzat-o
dintotdeauna, motiv pentru care ea încearcă să găsească afecțiune alături de Ion. În situația
mediană, statutul moral al Anei este de manipulată, devine victima violențelor, a brutalităților
fizice și verbale ale tatălui și soțului. La nuntă, ea realizează că Ion nu o mai iubește, atunci
când acesta dansează cu Florica, și că de fapt ea nu este decât o unealtă. La nivel psihologic,
Ana este femeia traumatizată de un tată prea dur, lipsită de afecțiunea maternă și de orice
formă de comunicare: se oferă lui Ion, căutând iubirea de care a fost lipsită. În situația finală,
din punct de vedere social, Ana vede moartea ca pe o eliberare, o scăpare din universal crud
în care trăiește. La nivel moral, ea nu mai poate suporta condiția de obiect al negogierii, așa
că se sinucide.

Un al doilea argument privind relația dintre cele două personaje în romanul ”Ion” îl
reprezintă problematica textului, care inglobează teme și motive diverse. Tema centrală a
romanului este socialul, opera ”Ion” reprezentând o monografie a satului ardelean la
începutul secolului al XX-lea. Astfel, sunt prezentate diverse tradiții, obiceiuri și credințe
specifice acelei zone. În altă ordine de idei, criticii consideră că scriitorul are o adevărată
vocație a tragicului și că în toată opera sa se poate vorbi despre trei teme fundamentale:
pământul, sângele și iubirea. Pământul reprezintă pentru Ion echivalentul demnității, dar și
singura modalitate prin care acesta își poate modifica statutul social (”Glasul pământului
pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, copleșindu-l”). Sângele reprezintă dimensiunea
negativă și sugerează violența lui Ion față de Ana, acesta agresând-o în repetate rânduri
(”Atunci, cu o pofta neînfrântă, ridică mâna și o lovi greu peste obrazul drept”). Iubirea se
evidențiază și ea la nivelul romanului și este de trei tipuri: eros, pentru Florica, pe care Ion o
dorește sincer întrucât aceasta întruchipează idealul de frumusețe al personajului principal
(”Iubise pe Florica și, de câte ori o vedea sau își amintea de ea, simțea că tot o mai iubește”);
pragma, pentru Ana, întrucât Ion se căsătorește cu aceasta datorită averii pe care urma să o
primească (”Ana avea locuri, și case, și vite multe...”); mania, întrucât iubirea pentru pământ
devine trăsătura definitorie a personajului (”Iar pământul îi era drag ca ochii din cap”). Tema
familiei se remarcă și ea la nivelul textului prin opoziția dintre cele două tipuri de familie:
familia intelectualilor (Herdelea) și familia țăranilor. Romanul ”Ion” se întemeiază pe două
idei fundamentale. Pe de-o parte, opera reprezintă o frescă a satului ardelenesc la începutul
secolului al XX-lea, iar pe de altă parte, la nivelul romanului este creionat destinul unui
personaj simbolic, Ion reprezentând imaginea țăranului român care își identifică ființa cu
pământul. În ceea ce privește galeria de motive, acestea sunt diverse și abundă în semnificații.
Motivul secerișului este sugestiv pentru rodnicia pământului, personajul principal trâindu-l
organic, identificându-se cu pământul pe care îl dorește cu orice preț (”Simțea o plăcere atât
de mare, văzându-și pământul, încât îi venea să cadă în genunchi și să-l îmbrățișeze”).
Motivul disimulării este prezent în cadrul relației dintre Ion și Ana. Personajul eponim nu o
iubește pe acestă femeie, însă o curtează și se căsătorește cu ea datorită avuțiilor ei. Motivul
sinuciderii este prezent la nivelul textului prin personajul Ana care recurge la acest gest,
nemaisuportând traiul lângă Ion care nu o iubește nici după ce a dat naștere copilului lor
(”Acum trebuia să-și dea seama în sfârșit că Ion o urăște și deodată se miră cum n-a înțeles
până azi”).

Titlul aduce în prim plan numele personajului eponim, remarcându-se apoi cele doua
subtitluri, Glasul pământului și Glasul iubirii, care nuanțează evoluția simbolică a
personajului. Drumul de la intrarea în satul Pripas anticipează destinul tragic al personajelor,
marcând o intrare metaforică în infern. Naratorul focalizează la intrarea în sat o cruce cu
aspect deplorabil, „mâncată de ploi", ceea ce prefigurează înstrăinarea de sacralitate a
locuitorilor satului. Urmează apoi descrierea caselor, dintre care se insistă asupra celor a lui
Ion Glanetaşul şi a învăţătorului Herdelea, personaje principale ce anticipează cele două
planuri narative ale cărţii: planul intelectualilor și planul țărănimii. Specific realismului,
trăsăturile definitorii ale personajelor pot fi extrase din descrierea spaţiilor locuite: casa lui
Ion este sărăcăcioasă, dar prin spărturile gardului se văd pereţii proaspăt văruiţi, căci Ion este
un ţăran sărac, dar ambiţios şi harnic, iar casa lui Herdelea are nişte ferestre care privesc
„dojenitoare şi cercetătoare spre inima satului", învăţătorul fiind o autoritate morală în lumea
satului. Fiind duminică, „satul pare mort", intrucât lumea este adunată în ograda Todosiei,
văduva lui Maxim Oprea, la horă. Descrierea acestui moment esenţial din viaţa rurală are
multiple roluri în roman. În primul rând, reprezintă o scenă care contribuie la realizarea
caracterului monografic al romanului, fiind o pagină etnografică din care nu lipsesc detaliile
legate de vestimentaţia, atitudinile şi mişcările celor ce „bat someşana" pe muzica viorii lui
Briceag. În al doilea rând, scena are rolul unui pretext narativ prin care sunt reunite toate
personajele la un loc, grupate pe categorii sociale: alături de dansatori stau fetele neinvitate,
ce-şi ascund suferinţa, mamele care îşi admiră odraslele, copiii jucăuşi, bărbaţii ce discută
politică şi probleme obşteşti, intelectualii, reprezentaţi de primar sau de fostul învăţător. Nu
în ultimul rând, în cadrul horei se declanşează conflictul principal al operei: Ion şi Ana „bat
someşana", apoi Ilie, prieten cu George, îi vede retraşi, ceea ce dă naştere furiei şi reacţiilor
dispreţuitoare ale lui Vasile Baciu. Numindu-l pe Ion „tâlhar, hoţ, fleandură, nimeni,
sărăntoc", Vasile Baciu stârneşte orgoliul protagonistului de a intra în rândul celor preţuiţi
pentru pământurile avute.

În ilustrarea relaţiei dintre cei doi, o scenă semnificativă este scena de la începutul
romanului, când Ion pleacă de la horă şi o caută pe Ana, pe care o atrage  la umbra unui nuc. 
Aici Ion îi oferă ţuică, pe care Ana o refuză, amintindu-i de tatăl ei. Secvenţa următoare este
realizată în stil indirect liber, în care sunt prezentate gândurile lui Ion în timpul conversaţiei
cu Ana: ,, Nu-i fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi  dădea bine seama dacă i-e dragă. Iubise
pe Florica şi, de câte ori o vedea sau îşi amintea de ea, simţea că o mai iubeşte.(…) Dar
Florica era mai săracă ca dânsul, iar Ana avea locuri, şi case, şi vite multe…. Îi asculta glasul
plângător şi-l cuprindea mila, în acelaşi timp se gândea la Florica.”În timp ce, în sufletul
personajului mai există dubii, în privinţa sentimentelor pentru Ana, receptorul textului nu are
niciun dubiu că Ion nu o iubeşte pe Ana, în ai cărei ochi nu se uită când îi vorbeşte, deşi ea e
prezentă, pe când  Florica, absentă fizic de la scenă, este prezentă în mintea lui.

O altă scenă semnificativă pentru relaţiile dintre cei doi este cea în care, după ce
Vasile Baciu află că Ion e tatăl copilului Anei, îşi trimite fata acasă la Glanetaşu. Ana ajunge
la casa lui Ion fără să ştie cum, dar indiferenţa cu care o primeşte Ion o blochează: acesta
mănâncă ,tăindu-şi cu atenţie feliile de mâncare şi ştergându-şi tacticos briceagul de
pantaloni, fără a se uita la femeia nenorocită din faţa lui. Apoi  cântăreşte burta Anei cu o
privire triumfătoare, după care îi spune să îşi trimită tatăl, pentru că situaţia nu poate fi
rezolvată de ea. Răceala lui Ion, indiferenţa şi detaşarea cu care el o priveşte pe Ana
prefaţează  destinul femeii. Ana este o victimă într-un război al bărbaţilor, o marionetă care
ajunge fără să ştire cum de la o casă la alta, pe când Ion este sigur pe el, arogant şi superior,
iar copilul din pântecele Anei îi dă siguranţa că va reuşi.

În concluzie, Ana nu este capabilă să ia nicio atitudine față de Ion din cauza iubirii
sincere pe care i-o poartă, oferindu-i-o fără a cere vreun angajament din partea lui, în vreme
ce Ion, brutal în sinceritatea lui, este incapabil să își disimileze repulsia față de Ana, iubirea
față de Florica și dorința de avuție.