Varianta A

SUBIECTUL I

Citeşte următorul fragment:

ARTICOLUL 29

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi

îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o
credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de
respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile
legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire
religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv
prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în
orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor
minori a căror răspundere le revine.

Constituția României, Articolul 29

A. Scrie, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la

text:
1. Indică sensul structurii libertatea credinţelor religioase.
2. Menționează trei tipuri de libertăți precizate în Articolul 29 al Constituției României.
3. Precizează măsura pe care o poate lua un cult împotriva unui alt cult în cadrul statului.
4. Explică, pe baza textului, care este rolul statului în vederea sprijinului cultelor
religioase.
5. Precizează, în 30-50 de cuvinte, importanța unui alineat al Articolului 29.
 B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă
libertatea este sau nu importantă pentru cetățeni, raportându-te atât la
informațiile din fragmentul dat, cât și la experiența personală sau culturală.
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi
dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii
pertinente;
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă
minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL AL II-lea

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.

Walter nu dase de bănuit; de origină germană, dar născut şi crescut în ţară, n-avea pasiunea
naţionali-tăţii şi se însumase cetăţeniei fără şovăire. Norocul îl repartizase la etapă' şi nu la
oraş; veştile din Rusia, unde se refugiase Salema, nu ajungeau pînă la dînsul, şi nici nu
porneau de la dînsul într-acolo,stare ele lucruri ce-i convenea ca un repaus nou şi minunat, pe
lîngă care greutăţile campamentului păreau nimicuri. Asprimea noii sale vieţi era pentru
dînsul o refacere trupească.Abia tîrziu, la Bîrlad, aflase de moartea Salemei, întâmplată la
Odessa; la Bîrlad, garnizoana compusădin rezervişti provinciali nu-i cunoştea povestea. Făcut
încă de mult şi cunoscut de Walter — deoarece banchereasa ţinuse să-şi exploateze
sentimental încă din viaţă dărnicia postumă — Walter n-avea nicio grijă cu privire la
testamentul Salemei. Se simţea acum liber, dar fără avânt pentru a se bucura delibertate; căuta
să elimine toxinele lungii sale existenţe ruşinoase, nu să le înlocuiască cu altele;greutatea
femeiei grase ridicată, nu i se ridicase şi greutatea trecutului. Doctorul Walter era un omlucid;
cunoştea valoarea exactă a faptelor şi a moralităţii lor: din confruntarea moralei cu ambiţiile
luiîi rezultase atitudinea rece şi hotărîtă, compromis între dezgusturile de sine şi gusturile
sale.
(Hortensia Papadat-Bengesc, Drumul ascuns)
SUBIECTUL AL III-lea

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți tema și viziunea despre
lume într-un text poetic studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
- comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
- analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru
textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final,
tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.)

Rezolvare Varianta A

SUBIECTUL I
A.1. Structura libertatea credinţelor religioase face referire la faptul că fiecare cetățean are
dreptul de a apartine oricărei religii pe care acesta o preferă, statul neavând puterea de a
schimba alegerea persoanei, precizându-se faptul că aceste alegeri „nu pot fi îngrădite sub
nici o formă”.

A.2. În Articolul 29 al „Constituției României” sunt precizate libertatea gândirii, libertatea

credințelor religioase și libertatea conștiinței, „libertatea conştiinţei este garantată”.

A.3. Două culte nu au dreptul de a lua nicio măsură unul împotriva celuilalt, indiferent de
problemele pe care le întâmpină, precizându-se faptul că „în relaţiile dintre culte sunt
interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire reli gioasă”.

A.4. Statul asigură asistență religioasă în candrul unei multitudini de instituții, pentru ca
cetățenii să aibă posibilitatea de a-și exercita dorințele și nevoile religioase în diferite situații
nefavorabile prin care aceștia trec, precum „în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în
orfelinate”.
A.5. Alineatul 6 al Articolului 29 din „Constituția României” este unul deosebit de important,
întrucât prin intermediul acestuia li se dă părinților dreptul de a alege modalitatea prin care
copiii lor vor fi educați în funcție de propria cuviință, „potrivit propriilor convingeri”. Acest
alineat face referire atât la educația pe care minorii o primesc în cadrul familiei, cât și în
cadrul învățământului, astfel părinții având abilitatea de a alege fie învățământul classic, fie
cel online, în funcție de nevoile copilului.

B. Libertatea este un concept filosofic, a cărui semnificație ar putea fi rezumată prin

sintagma „lipsa constrângerilor”. Conceptul de libertate a avut de-a lungul istoriei utilizări
multiple, uneori contradictorii.

Consider că libertatea a avut dintotdeauna o importanță deosebită pentru toți cetățenii,

odată cu trecerea timpului devenind mult mai valoroase libertatea de exprimare și libertatea
gândirii și a opiniilor.

În primul rând, orice persoană are nevoie de libertate de exprimare, pentru a-și putea
exterioriza sentimentele, gândurile, fără a fi înlănțuită de stat sau de alți cetățeni. Principala
modalitate prin care oamenii se exprimă este verbal, dar numeroși adolescent aleg să își
exercite dreptul de libertate de exprimare prin intermediul hainelor pe care le poartă, muzicii
pe care o ascultă, sau prin intermediul artelor și al sportului. Un bun exemplu este reprezentat
de adolescenții introvertiți, care pot suferi de anxietate socială sau alte problem care îi
impiedică din a se exprima liber, dar aceștia transmit sentimente, gânduri, prin intermediul
muzicii, picturii, actoriei. În cartea „Minunea”, aparținând lui R. J. Palacio, protagonistul,
Auggie, născut cu o diformitate facială, alege să se exprime prin intermediul teatrului.

În al doilea rând, libertatea gândirii și a opiniilor este extrem de importantă pentru

orice cetățean, întrucât fiecare persoană are atât o gândire diferită, cât și experiențe de viață
diferite, toate acestea formându-i opinii si modalități de gândire aparte. Nimeni nu are dreptul
de a le impune celor din jur un mod de gândire, statul acceptând opinia oricărei personae,
indifferent dacă acesta o susține sau nu. Un bun exemplu este reprezentat de libertatea
oamenilor de a aparține oricărui cult religios ales, statul susținând orice alegere a unui
membru al poporului, atât timp cât aceasta nu are repercusiuni asupra celorlalți membri.
Articolul 29 al „Constituției României” prevede faptul că religiile „sunt libere şi se
organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”, astfel oferind libertate totală a
gândirii și opiniilor pentru cetățeni.

În concluzie, omul secolului al XXI-lea depinde foarte mult de libertatea oferită de

stat, exercitând zilnic atât dreptul la libertate de exprimare, cât și dreptul la libertate a gândirii
și a opiniilor.

SUBIECTUL AL II-lea

Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al naratorului asupra evenimentelor

relatate, incluzând și relația sa cu întâmplările respective. În fragmentul propus, extras din
opera „Drumul ascuns”,de Hortensia Papadat-Bengesc, se remarcă un narator obiectiv,
extradiegetic, narațiunea făcându-se la persoana a treia, spre exemplu „nu dase”, „nu
cunoștea”, „n-avea”. Se remarcă omnisciența si omniprezența naratorului, acesta fiind present
peste tot și știind tot ce se întâmplă în sufletul personajelor, toate gândurile și ideile lor. Spre
exemplu, naratorul precizează faptul că Walter „Se simţea acum liber”, în ciuda faptului că
naratorul nu este present fizic la acțiune. De asemenea, naratorul este unul heterodiegetic,
povestind la persoana a treia și nefiind personaj al acțiunii. În concluzie, viziunea narativă
este una extradiegetică, prezentându-se o narațiune obiectivă, la care naratorul nu participă.

SUBIECTUL AL III-lea

Poemul Luceafărul a apărut în 1883, în Almanahul Societăţii Academice Social-

Literare România Jună din Viena, fiind apoi reprodus în revista Convorbiri literare.
Luceafărul este un poem epic ce prezintă alegoria condiţiei omului de geniu, văzut ca o fiinţă
sfâşiată de contradicţii adânci şi în antiteză cu omul mediocru, fără aspiraţii spirituale.
Această poezie este reprezentativă pentru întreaga creație eminesciana și se încadrează în
curentul romantism. Romantismul este mişcarea artistică de la începutul secolului al XIX-lea
ce introduce noi categorii estetice (urâtul, grotescul, macabrul, fantasticul) şi noi specii
literare (elegia, meditaţia, poemul filosofic). Trăsăturile acestuia sunt exprimarea unor idei
sau sentimente puternice, personajele excepţionale, cultivarea specificului naţional,
valorificarea istoriei, a folclorului, a frumuseţilor naturii, modalitatea stilistică specifică fiind
antiteza.

În opinia mea, poezia ”Luceafărul” este considerată o sinteză dovadă nu numai a

gândirii eminasciene, ci și a stilului. Daca în primele texte ale marelui poet, romantismul este
vizibil la nivelul abundenței stilistice, în ultima etapă, scrisul eminescian se individualizează
prin limpezime, prin exprimarea gnomică a poetului și prin muzicalitatea întregii poezii.
Așadar, pentru realizarea acestei opere, autorul recurge la căutarea ”cuvântului ce exprimă
adevărul”, cititorul asistând la un paradox: conceptele filozofice, precum viață, moarte, timp
sunt exprimate prin cuvinte care aparțin fondului principal lexical, iar în imediata apropiere
se află termeni ce țin de regional-arhaic. (”Ia du-te-ți vezi de treabă”). Totodată, se remarcă
valoarea gnomică a poemului care conține o serie de aforisme și maxime, acest artificiu
stilistic conferind un farmec aparte creației (“Dar piara oamenii cu totii
S-ar naste iarasi oameni”). În același timp, opera lui Eminescu prezintăo Muzicalitatea
aparte care este realizata prin intermediul aliterațiilor (Miroase florile-argintii ) si prin schema
prozodica(catrene de 7-8 silabe, ritm iambic),

În primul rând, poezia Luceafărul este una de factură romantică, dovadă fiind sursele
de inspirație ale poemului, dar și amestecul genurilor și speciilor literare. Sursele de
inspiraţie care sunt de natură folclorică sau filozofică reprezintă un element al esteticiii
romantice. Astfel, marele poet s-a inspirat din basmele româneşti culese de călătorul german
Richard Kunisch – "Frumoasa fără corp" (tema iubirii incompatibile) şi "Fata-n grădina de
aur, dar si din mitul Zburătorului, considerat de Călinescu unul dintre cele patru mituri
fundamentale ale culturii române, care se regăseşte în prima parte a apoemului eminescian:
Luceafărul i se arată fetei de împărat în vis, are o înfăţişare luminoasă, îi provoacă o stare de
melancolie diurnă și se metamorfozează în tineri cu înfăţişare frumoasă. Influenţele filozofiei
lui Arthur Schopenhauer legate de concepţia despre geniu se regsesc într-o notaţie a poetului
pe marginea manuscrisului, din care se deduce că geniul este, în ciuda privilegiului nemuririi,
condamnat la nefericire şi singurătate, idee preluată de la filozoful german.

Totodată, se remarcă amestecul genurilor si speciilor literare, deoarece acest poem

filozofic pe tema condiției omului de geniu prezintă atat elemente epice, cat si elemente lirice
si elemente dramatice. Trăsăturile epice rezida din cadrul de basm creat in incipitul poeziei
(,,A fost odată ca povesti A fost ca niciodată"), precum si in structura narativă pe care se tese
povestea alegorică. In plus, se observă îmbinarea tuturor speciilor lirice abordate de
Eminescu in creatia sa: elegia,prin nota nostalgică prezentă la nivelul poeziei (În veci îl voi
iubi/Și-n veci va rămânea departe), meditatia filosofica(atunci când Demiurgul face distincția
între muritori și omul de geniu: „Ei doar au stele cu noroc...Noi nu avem nici timp, nici loc),
idila (Ea, îmbătată de amor), pastelul terestru(Și din oglindă-n luminiș) si pastelul
cosmic(„Un cer de stele dedesupt/Deasupră-i cer de stele”). Pe de alta parte, apar si elemente
dramatice care rezulta din folosirea dialogului: in primul tablou, dialogul dintre fata de
imparat si Luceafar,in al doilea tablou, dialogul dintre Catalin si Cătălina, in al treilea tablou
dialogul dintre Demiug si Hyperion in al patrulea tablou există schimbul de replici dintre
Catalin si Catalina si apoi cel dintre Catalina si Hyperion, din finalul poemului.

În al doilea rând, poezia Luceafărul este o capodopera a literaturii române datorită

temelor, ideilor și motivelor literare expuse de Eminescu în creația sa. Astfel, tema censtrală
a poeziei este condiția nefericită a omului de geniu într-o societate care nu îi înţelege
aspiraţiile. Eminescu realizeaza o distinctie intre omul de geniu care nu se poate adapta dpdv
soacial, dar care este rațional, atotștiutor si omul comun care este egoist, limitat, ghidându-se
pe baza instinctelor si a sentimentelor și care este incapabil sa isi depaseasca propria conditie.
O temă adiacentă temei omului de geniu este supratema operei Eminesciene, timpul. În
poezia Luceafărul este prezentă o temporalitate duală, formată din timpul universal
(macrocosmic) „Căci este sara-n asfințit” și timpul individual (microcosmic) „El iar privind
de săptămâni”. Totodată, în opera Eminesciană, tema iubirii este ingemanata cu cea a naturii,
natura celebrând astfel întâlnirea îndrăgostiților, dar și despărțirea lor („Sub șirul lung de
mândri tei”). În ceea ce privește iubirea, aceasta este surprinsă în două ipostaze: iubirea
frenetică, căreia îi corespund visul și dorința(„Pătrunde-n casă și în gând/Și viața-mi
luminează!”), dar și iubirea demonică, apărută odată cu destrămarea cuplului. („Dar se înalță
tot mai sus/Ca să nu-l pot ajunge.”)

Poezia „Luceafărul” se clădește pe două idei fundamentale. Ideea centrală a textului

pune în valoare prezentarea romantic a antitezei dintre lumea muritorilor, a oamenilor cumoni
(„chip de lut”), în opoziție cu lumea omului superior care râmâne „nemuritor” în gândire și
„rece” în plan afectiv. A doua idee a poeziei ilustrează condiția omului de geniu care este
copleșitor prin puterea minții și capabil să pătrundă tainele universului („Vedea ca-n ziua cea
dintâi/Cum izvorăsc lumine”), însă în aceeași măsură capabil de sacrificiul suprem: să
renunțe la tot în schimbul unei ore de iubire.
 Totodată, textul conține o galerie impresionantă de motive care au diverse
semnificații. Astfel, motivul fetei de împprat este sugestiv pentru condiția precară specifică
oamenilor de rând, care caută doar împlinirea imediată și care nu sunt capabili să își
depășească condiția („Când sărutându-te mă-nclin/Tu iarăși mă sărută”). Motivul îngerului și
motivul demonului sunt sugestive pentru ipostazele diverse în care se transpune Luceafărul
(O, ești frumos cum numa-n vis/Un înger -demon- se arată). În aceeași ordine de idei, la
nivelul textului sunt prezente motivul demiurgului, m zburătorului, m chemării, m sărutului și
m fulgerului.

Incipitul poemului Luceafarul este reprezentat de primele două strofe ale poeziei.
Așadar, poemul debuteaza cu formula binecunoscuta de deschidere a basmului, care fixeaza
timpul actiunii, de altfel nedeterminat, mitic si primordial(„A fost odata ca-n povesti / A fost
ca niciodata,”). De asemenea, primele doua strofe prezinta si unul dintre personajele
principale ale textului: fata de imparat, caracterizata printr-o serie de epitete si comparatii ce
contureaza unicitatea ei. Frumusetea fetei este subliniata prin adjectivul la superlativ, in
forma populara: o prea frumoasa fata. Unicitatea ei se releva si prin descendenta sa nobila:
din rude mari imparatesti, calitatile ei cu totul deosebite: si mandra-n toate cele, precum si
prin comparatiile cu Fecioara intre sfinti si luna intre stele. Autorul o asaza astfel pe fata intr-
o pozitie privilegiata, de superioritate fata de omul de rand, dandu-i dreptul sa aspire spre
ceea ce este vesnic si nemuritor.

O primă secvență semnificativă este reprezentată de partea întâi a poemului, o

splendidă poveste de iubire. Atmosfera se află în concordanță cu mitologia romană, iar
imaginarul poetic e de factură romantică. Iubirea se naște lent din starea de contemplație și de
visare, în cadru nocturn, realizat prin motive romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra,
oglinda. Semnificatia alegoriei este că fata pamanteana aspiră spre absolut, iar spiritul
superior simte nevoia compensatorie a materialitații. La chemarea-descântec rostită de fată
„Cobori în jos, Luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază”, Luceafarul se smulge din sfera sa,
spre a se întrupa prima oară din cer și mare, ca un tânăr voievod, un mort frumos cu ochii vii.
În această ipostază angelică, Luceafărul are o frumusețe construită după canoanele romantice:
„ păr de aur moale, umetele goale, umbra feței străvezii / E alba ca de ceara”. Cea de-a doua
întrupare, din soare și noapte, redă ipostaza demonică. Cosmogonia este redată în tonalitate
majoră: „Iar ceru-ncepe a roti/ În locul unde piere”. Luceafărul vrea să eternizeze iubirea lor,
oferindu-i fetei mai întâi împărăția oceanului, apoi a cerului. Însă paloarea fetei și strălucirea
ochilor, semne ale dorinței de absolut, sunt înțelese de fată ca atribute ale morții: „Privirea ta
mă arde”. Ea îi cere să devină muritor, iar Luceafărul acceptă sacrificiul: „Tu-mi ceri chiar
nemurirea mea În schimb pe-o sărutare... ”.

O altă secvenţă poetică relevantă pentru tema şi viziunea despre lume  este conţinută
de tabloul final al poeziei . Cadrul protector, romantic, găzduieşte cuplul Cătălin- Cătălina
într-o nouă vârstă a iubirii, adâncită şi maturizată.  Expresia se metaforizează,  sentimentul
devine peren: ” Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi/ Revarsă linişte de veci/ Pe
noaptea mea de patemi”. Nostalgica chemare a fetei  adresată astrului nopţii aduce o
schimbare de percepţie : “Cobori în jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază / Pătrunde-n
codru  şi în gând/ Norocu-mi luminează”. “Casa” şi “viaţa” devin “codru” şi “noroc”. Reacţia
Luceafărului, diferită de cea „din trecut”, dovedeşte acceptarea legii superioare a raţiunii, a
datului obiectiv al incompatibilităţii : “Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul? /
Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/ Ci eu, în lumea mea mă simt/ Nemuritor
şi rece”. Metaforele se organizează în jurul celor două naturi antinomice: “chip de lut”,
“cercul vostru strâmt”, “norocul”, în opoziţie cu “lumea mea”,” nemuritor” şi „rece”.
Luceafărul recapătă detaşarea demiurgică a esenţei sale divine, reintrând în sferele
superiorităţii reci.

În concluzie, poezia “Luceafărul”, care are 4 tablouri: tabloul I corespunde planului

ceresc, dar şi terestru, cuprinzand întalnirile celor 2 îndragostiti; tabloul al III-lea, exclusive
cosmic, înregistreaza discuţia dintre Luceafăr şi Demiurg; tabloul al IV-lea surprinzând
deopotrivă ambele planuri, arată întoarcerea Luceafărului în planul lui, este considerată de
către critici ca fiind cea mai reprezentativă poezie pentru opera lirică eminesciană deoarece
aceasta conţine întreaga plajă tematică a discursului liric eminescian precum şi ideologia
romantică ce a modulat gândirea, inclusiv filosofică a lui Eminescu.
Varianta B

SUBIECTUL I

Citește următorul fragment:

De ani buni se vorbeşte despre nivelul următor în evoluţia cărţii, de faptul că ebook-ul va

detrona cartea tipărită. Însă, cu toate că acest format de carte există deja pe piaţă de ceva
timp, preferinţele cititorilor nu numai din România, ci din lumea întreagă, încă se îndreaptă,
într-o proporţie covârşitoare, către cartea tipărită. Să urmărim, în continuare, trei
particularităţi ale fiecărui format de carte pentru a ne decide mai uşor spre ce optăm: ebook
sau carte tipărită? Preţul unei cărţi digitale, mult mai mic decât al uneia tipărite, este de natură
să încurajeze lectura folosind acest format. Cu toate acestea, deşi este acceptat faptul că
ebook-urile reprezintă viitorul, puţin peste 5% dintre cititorii europeni aleg acest format de
carte. Lucrurile nu stau altfel nici în România, unde cifra cititorilor de carte în format
electronic este chiar mai mică. Fiecare bibliofil împătimit s-a confruntat, probabil, cu situaţia
de a nu mai şti unde să depoziteze cărţile tipărite. În ceea ce priveşte cartea electronică,
această problemă nu există. Un ebook reader poate stoca în memoria sa şi mii de cărţi, peste
care nici nu se aşterne praful, nici nu se deteriorează. Şi totuşi…. În cadrul unui studiu
realizat de The Guardian în 2012, unora dintre participanţi li s-a dat să citească o povestire în
format tipărit, iar celorlalţi, pe ecranul digital. Concluzia a fost că cei care au citit cartea în
formatul fizic au reusit să stabilească o conexiune emoţională mai puternică cu naraţiunea
faţă de cei care au citit în format electronic. De asemenea, primii dintre aceştia au putut să
redea evenimentele prezentate în povestire în ordine cronologică mult mai exact.
Potrivit Digital Book World, în Statele Unite, mai puţin de 10% dintre părinţi aleg să le
citească poveşti copiilor seara, înainte de culcare, folosind un ebook. Acest format de carte
este asociat de mulți părinţi mai mult cu divertismentul, cu jocurile interactive şi este evitat şi
din cauza impactului negativ asupra somnului.
www.carteadelaora5.ro/ebook-sau-carte-tiparita/
A. Scrie, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la
text:
1. Explică sensul structurii au reusit să stabilească o conexiune emoţională.
2. Menționează două avantaje ale e-book-urilor precizate în text.
3. Precizează situația lecturii cărților electronice în România.
4. Explică, pe baza textului, un dezavantaj al cărților tipărite.
 5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, rezultatul experimentului prezentat în articol.

B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă

lectura virtuală este sau nu mai bună decât lectura cărților fizice, raportându-te
atât la informațiile din fragmentul dat, cât și la experiența personală sau
culturală.
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi
dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii
pertinente;
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare
(norme de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.
În vederea acordării punctajului pentru redactare, textul trebuie să aibă
minimum 150 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

SUBIECTUL AL II-lea

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, apartenența la genul liric a fragmentului de mai jos.

Valul bate'ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o'nfăşoară
Într'o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte'n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună

Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă'n volburi largi lăstunii,

Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa, 'n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,

Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

(Dan Botta, Cornul mării, cornul serii)

SUBIECTUL AL III-lea

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți tema și viziunea despre
lume într-un text dramatic studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
- comentarea a două secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
- analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru
textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final,
tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice,
limbaj etc.)
Rezolvare Varianta B
A. 1. Structura „au reusit să stabilească o conexiune emoţională” surprinde modalitatea
în care cărțile în format fizic au o influență mult mai profundă asupra cititorilor, în
comparație cu cele în format electronic, „aceştia au putut să redea evenimentele
prezentate în povestire în ordine cronologică mult mai exact”.

A. 2. E-book-urile au numeroase avantaje, precum faptul că sunt mult mai ieftine și nu

ocupă spațiu în bibliotecă: „fiecare bibliofil împătimit s-a confruntat, probabil, cu
situaţia de a nu mai şti unde să depoziteze cărţile tipărite”.

A. 3. Majoritatea cicitotilor români preferă cărțile fizice în defavoarea e-book-urilor,

fenomen întâmpinat în toată Europa, „lucrurile nu stau altfel nici în România, unde
cifra cititorilor de carte în format electronic este chiar mai mică”.

A. 4. Unii oameni nu sunt adepți ai cărților tipărite, deoarece acestea ocupă mult spațiu
fizic, se pot deteriora și necesită o îngrijire specială, în timp ce cărțile digitale pot fi
stocate cu ușurință într-un calculator, o tabletă, sau chiar un simplu telefon, „un ebook
reader poate stoca în memoria sa şi mii de cărţi, peste care nici nu se aşterne praful,
nici nu se deteriorează”.

A. 5. În urma experimentului realizat de The guardian în 2012, cercetătorii au ajuns la

concluzia că persoanele care au citit cartea în format fizic au avut o percepție mult
mai clară asupra conținutului, în comparație cu cei cărora li s-a oferit varianta
electronică. Cei care au primit versiunea fizică „au putut să redea evenimentele
prezentate în povestire în ordine cronologică mult mai exact”.

B. Lectura ar trebui să aibă o importanță deosebită în viața oricărei persoane, deoarece

prin lectură oamenii își dezvoltă, personalitatea, intelectul, reprezentând totodată o
modalitate de relaxare.

Consider că, deși cărțile tipărite au avut o influență majoră asupra trecutului omenirii,
e-book-urile sunt o modalitate mult mai eficientă de a citi, atât deoarece sunt la îndemâna
oricui, cât și pentru că prezintă un interes mult mai mare pentru copii și adolescenți.
 În primul rând, cărțile electronice pot fi accesate în orice moment cu ușurință,
aflându-se la depărtare de doar câteva clic-uri de orice doritor de lectură care se află sub
posesia unui calculator sau telefon. Numeroase cărți sunt gratuite pe internet, oferindu-le
oamenilor posibilitatea de a citi fără a plăti nimic, în ciuda cărților fizice, care pot atinge
prețuri considerabile. Spre exemplu, un articol online postat pe
www.carteadelaora5.ro/ebook-sau-carte-tiparita/ precizează faptul că „un ebook reader
poate stoca în memoria sa şi mii de cărţi, peste care nici nu se aşterne praful, nici nu se
deteriorează”, surprinzând astfel ușurința lecturii online.

În al doilea rând, copiii secolului al XXI-lea sunt din ce în ce mai neinteresați de

lectură, dar pasionați de tablete și alte electronice. Majoritatea adolescenților nu văd
meritul în a se deplasa până la o librărie sau bibliotecă pentru a găsi o carte, de aceea ei
preferă să citească cărți pe internet. Un bun exemplu este reprezentat de elevii de liceu,
care au la dispoziție online toate cărțile pe care trebuie să le studieze pentru Bacalaureat,
aceasta fiind o modalitate mult mai ușoară pentru ei de a citi și a se pregăti.

În concluzie, deși cărțile în format fizic au numeroase avantaje, acestea vor devein din
ce in ce mai puțin populare cu trecerea timpului în favoarea cărților online, care pot fi
citite oricând și sunt mult mai comode pentru tineri.

SUBIECTUL AL II-lea

În genul literar liric se include acele creații în care autorul își exprimă în mod direct
gândurile, ideile și sentimentele, utilizând un limbaj expresiv. Poezia „Cornul mării, cornul
serii”, aparținând lui Dan Botta, este una deosebit de expresivă, prezentând numeroase
trăsături ale genului liric, precum prezența eului liric și expresivitatea limbajului. Se remarcă
numeroase mărci ale eului liric, precum verbe la persoana întâi, „privesc”, dar si pronume,
„mă”, având rolul de a asigura subiectivitatea scrierii și de a amplifica sentimentele eului.
Exclamația de la finalul poeziei, „ Cornul jelei şi-al pierzării! ”, surprinde sentimentele de
tristețe din sufletul eului liric, reprezentând de asemenea o marcă distinctivă a prezenței eului.
De asemenea, apartenența la genul liric este dată de expresivitatea limbajului, prin prezența a
numeroase imagini artistice și figuri de stil. Repetiția cuvântului „corn” de numeroase ori la
nivelul poeziei, „ Cornul serii, cornul mării,/ Cornul surd al întristării, ”, are rolul de a
amplifica sentimentele de durere și melancolie în cadrul operei, cornul reprezentând un
simbol al suferinței la care este supus eul liric. Epitetul „luna palidă” contribuie la conturarea
unui cadru straniu, morbid, în care natura se îmbină cu sentimentele eului lipsit de putere.
Imaginea vizuală „ Privesc cerul. Se adună/ Zarea pură-a unui vis” surprinde distopia
momentului descris, lumea magică, ireală, în care se află eul liric.
SUBIECTUL AL III-lea
Ion Luca Caragiale a fost un scriitor, nuvelist, dramaturg, director de teatru și ziarist
român. Acesta a fost ales post-mortem membru al Academiei Române și de asemenea este
considerat a fi cel mai bun dramaturg român. Reprezentată pe scenă în 1884, comedia ”O
scrisoare pierdută” este a treia dintre cele patru scrise de autor, fiind o capodoperă a genului
dramatic. Piesa este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății
contemporane autorului, fiind inspirată de farsa electorală din 1883. Comedia este specia
genului dramatic , în proză sau în versuri, care prezintă întâmplări, moravuri, personaje într-o
manieră care trezeşte rîsul, având rol moralizator.

În opinia mea, opera dramatică ”O scrisoare pierdută” prezintă numeroase valențe

tragice, comicul fiind doar o mască menită să ascundă o lume stagnată, în care progresul este
doar o iluzie. Astfel, valențele tragice ale operei reies din situațiile comice care se repetă la
nesfârșind, devenind absurde (cetățeanul turmentat nu este capabil să ia o decizie singur și
întreabă în repetate rânduri ”eu pentru cine votez?”), din faptul că personajele nu respectă
niciun set de norme morale (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu), dar și datorită
lipsei de cultură pe care o manifestă personajele, creionându-se astfel o societate lipsită de
valori (se remarcă folosirea incorectă a neologismelor: faliți-oameni de fală, capitaliști-
locuitori ai capitalei).

În primul rând, ”O scrisoare pierdută” prezintă caracteristicile unei comedii datorită

contrastului dintre aparență și esență, datorită conflictului derizoriu prezent la nivelul operei,
dar și datorită tipurilor de comic identificabile în text. Așadar, contrastul dintre aparență și
esență reprezintă diferența dintre ce vor să pară personajele și ceea ce sunt ele în realitate.
Actanții operei încearcă să își creeze o imagine de persoane cinstite, corecte și amabile, însă
realitatea scoate la iveală cu totul alte trăsături: corupție, parvenitism, demagogie (Zoe este
opusul unei femei cinstite, Cațavencu este opusul unui adevărat politician). O altă
caracteristică a comicului este reprezentată de conflictul derizoriu stabilit între personaje,
Caragiale folosind tehnica bulgărelui de zăpadă și amplificând astfel conflictul inițial prin
diverse răsturnări de situație. Conflictul principal se declanșează odată cu amenințarea lui
Nae Cațavencu de a publica o scrisoare care scoate la iveală relația dintre Zoe și Tipătescu și
evoluează treptat. Conflictul principal antreneaza si alte conflicte secundare. Farfuridi si
Branzovenescu se tem ca vor fi tradati si intra in disputa cu Tipatescu, cu Zoe si Trahanache.
De asemenea, apar conflicte si intre Stefan Tipatescu si Zoe, legatate de sustinerea
candidaturii lui Nae Catavencu. Totodată, la nivelul operei se remarcă diversele tipuri de
comic: de situație, de moravuri, de caracter, de limaj și de nume. Comicul de
situaţie tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute, construite după scheme comice
clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv, răsturnarea de statut a lui Caţavencu,
teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi-Brânzovenescu, confuziile lui Dandanache
care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache, când lui Tipătescu şi, în final, împăcarea ridicolă
a forţelor adverse. Comicul de moravuri vizează viața de familie (triunghiul conjugal Zoe-
Trahanache-Tipătescu) și viața politică (șantajul, falsificarea listelor electorale, satisfacerea
intereselor personale). Comicul de caracter reliefează defectele general-umane pe care
Caragiale le sancționează prin râs (demagogia lui Cațavencu, prostia lui Farfuridi, servilismul
lui Pristanda, senilitatea lui Dandanache). Prin comicul de limaj se realizează caracterizarea
personajelor și se evidențiază parvenitismul și incultura acestora. Așadar, Comicul de
limbaj este ilustrat prin intermediul ticurilor verbale: „Ai puţintică răbdare”, „Curat...”,
tautologia: „O soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are”, stâlcirea
cuvintelor: „momental”,„nifilist”, „famelie”, clişeele verbale, negarea primei propoziţii prin a
doua: „Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu
desăvârşire”, „Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră”. Comicul
numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter, originea sau
rolul personajelor în desfășurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la
cuvântul trahana, o cocă moale, ceea ce sugerează că personajul poate fi foarte ușor
influențat, numele Dandanache vine de la dandana (boacănă), nume sugestiv pentru cel care
crează confuzii penibile, numele Farfuridi și Brânzovenescu au rezonanțe culinare, sugerând
prostia.

În al doilea rând, problematica textului înglobează teme profunde și motive pline de

semnificații. Tema centrală a operei o constituie satirizarea societatii burgheze și a lumii
politice de la mijlocul secolului al XIX-lea, realizându-se astfel o frescă socială. O temă
adiacentă temei socialului este tema politicii, comedia surprinzând evenimentele desfășurate
în preajma alegerilor, dar evidențiind în același timp o clasă politică în care corupția,
minciuna și prostia domnesc (listele de alegători sunt falsificate, iar Dandanache câștiga în
unanimitate alegerile). Tema familiei este tratată dintr-o perspectivă gravă, Cragiale
satirizând familia în care afecțiunea lipsește, personajele țintind doar o poziție socială. Un
exemplu care relevă lipsa de valori morale din cadrul familiei este reprezentat de adulterul
dintre Zoe și Tipătescu, acceptat de Trahanache. Opera ”O scrisoare pierdută” se clădește pe
două idei fundamentale. Pe de-o parte, Caragiale satirizează defectele umane, aducând în
prim plan fapte precum adulterul (relația dintre Zoe și Tipătescu), minciuna (Pristanda minte
cu privire la numărătoare steagurilor, Zoe și Tipătescu îl mint pe Trahanache), iar pe de altă
parte, textul este reprezentativ datorită tipologiilor umane create la nivelul său, neexistând
personaje pozitive(Zoe=adulterina, Cațavencu=demagogul, Farfuridi și
Brânzovenescu=proștii fuduli). În ceea ce privește motivele literare, aceste sunt numeroare și
au semnificații diverse. Motivul central al textului este reprezentat de scrisoarea de dragoste
dintre Zoe și Tipătescu, scrisoare care declanșează conflictul derizoriu al operei (” Ai cerut,
în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat. ... Ei! eu te aleg, eu şi cu bărbatul
meu; mie să-mi dai scrisoarea... Primeşti?”). Motivul cetățeanului turmentat este ilustrativ
pentru conceptul de manipulare, acesta nefiind capabil să ia singur o decizie (”eu pentru cine
votez?”). Motivul complotului sugerează degradarea clasei politice și este ilustrativ pentru
complotul dintre Zoe și Tipătescu care încearcă să-l elimine pe Cațavencu.

Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta

pentru putere politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al
santajului politic “o scrisoare pierduta” – pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat
indica atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale scrisorii,
aplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu acelasi efect). Incipitul propriu-zis
aduce în prim plan lista cu personaje alături de o mică explicație, având rol anticipativ (Zoe
Trahanache, soția celui de sus). Comedia se deschide printr-o scena care îi înfățișează pe
Ștefan Tipătescu și Pristanda citind ziarul intitulat ”Răcnetul Carpaților” (nume sugestiv
pentru oamenii care încearcă să iasă dintr-un univers mecanic) și numărând steagurile.

O secvență reprezentativă pentru comedia ”O scrisoare pierdută” este momentul când

Zoe, temându-se de faptul că relația amoroasă dintre ea și Tipătescu va ieși la iveală și își va
pierde poziția socială (”cum or să mă sfâșie, cum or să râză”), îl amenință pe Tipătescu că ea
și bărbatul ei vor vota cu Cațavencu (”Da, îl aleg eu. Eu sunt pentru Cațavencu”). Prin
această secvență este caracterizată indirect Zoe, femeia adulteră, care pentru păstrarea statului
social intact este dispusă să făcă orice. Totodată, deși Tipătescu și Zoe sunt consideți
personaje ”cu carte”, nefăcând greșeli de natură lingvistică, aceștia sunt însă ironizați pentru
legătura amoroasă extraconjugală.
 O a doua secvență sugestivă este reprezentată de prima scenă a actului IV, când Zoe
este îngrijorată întucât Cațavencu este dispărut și poate publica scrisoarea incriminatorie în
orice clipă. Tipătescu o încurajează, fiind convins că relația lor nu va fi descoperită (”Nu fi
copilă, Zoe... Zoe...”), însă Zoe este sigură că ”mișelul” de Cațavencu va publica scrisoarea
odată proclamarea ca deputat a lui Dandanache., iar ea va fi pierdută (”Ce să fac? Ce să
fac?”). Această scenă reliefează lipsa de scrupule a personajelor, o societate mizerabilă, în
care fiecare persoană își vede de propriul interes, nepăsându-i de cei din jurul ei, remarcându-
se astfel satirizarea societății burgheze.

În concluzie, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este o operă dramatică având

numeroase conflicte, Caragiale folosind tehnica bulgărelui de zăpadă și amplificând astfel
conflictul inițial prin diverse răsturnări de situație, evidențiindu-se tema și viziunea despre
lume într-o societate condusă de burghezie de la sfârșitul secolului al XIX-lea.