Marcel (Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges ) Proust –

novator al romanului

• In căutarea timpului pierdut:

roman de analiză
psihologică cu aspecte
autobiografice,
roman în manieră
bergsoniană
“Ce este altceva romanul lui Proust dacă nu
o halucinantă goană după adevăr, o
nostalgie profundă şi lucidă a unei
realităţi fixe, un dor de cunoaştere, de
verificare, de descoperire şi precizie” (M.
Sebastian).
“Citindu-l pe Proust, privim, auzim, mirosim
şi gustăm altfel” (M. Berindei).
Balzac a pus accentul pe istoria epocii.
Proust pune accentul pe istoria conştiinţei.
 Scopul:

Evidenţierea trăsăturilor
specifice ale romanului
În căutarea timpului pierdut
 Obiective:
• Să cunoască viaţa şi activitatea literară a lui M.
Proust
• Să cunoască principiile compoziţionale ale operei
şi inovaţiile aduse romanului sec. al XX-lea de
către Proust
• Să comenteze temele romanului şi să
caracterizeze personajul-narator
• Să-şi exprime atitudinea faţă de unele afirmaţii
proustiene (şi despre Proust)
• Să utilizeze conceptele: timp subiectiv, memorie
involuntară, introspecţie, roman de autoanaliză
etc.
 Bibliografie:
• Céleste Albaret, Domnul Proust: amintiri consemnate de Georges
Belmont, traducere de Adriana Liciu, Bucureşti, Albatros, 2004
• 1.Mircea Berindei, Marcel Proust, Bucureşti, Editura Albatros, 1971
• Irina Eliade, Marcel Proust, Bucureşti, Editura Enciclopedică
Română, 1974
• 2.Mihai Zamfir, Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului
proustian, Buc., Univ., 1976)
• 3.Traian Liviu Birăescu, Proust, azi, Timişoara, Editura Facla, 1979)
• Florian Bratu, Proust: cunoaştere şi discurs, Iaşi, Editura Junimea,
1997
• Iulian Băicuş, Dublul Narcis. Influenţa lui Marcel Proust şi André
Gide asupra prozatorilor români interbelici, Editura Universităţii din
Bucureşti, 2003
• Pro şi contra Marcel Proust: 1921-2000, antologie şi prefaţă de
Viola Vancea, Buc., Inst. Cult. Român, 2006
Încercaţi să rezolvaţi următoarele sarcini:

• Ce este intuiţionismul bergsonian?

• Cum explicaţi teoria relativităţii a lui Einstein?
• Prin ce anume Freud va influenţa literatura
sec. al XX-lea?
• Caracterizaţi romanul realist de tip balzacian.
• Numiţi câteva trăsături ale personajului din
romanul de analiză dostoievskian.
• Daţi o definiţie romanului de analiză.
Repere biobibliografice
 Viaţa
Anii de viaţă: 10.07.1871- 18.11.1922.
Origine burgheză. Tatăl – medic ilustru.
Un tip hipersensibil şi bolnăvicios (crize astmatice).
Copilăria – la Paris şi Illiers (Combray în roman).
Tinereţe tumultuoasă în saloanele mondene ale Parisului.
Dreptul la Sorbona, dar şi conferinţele lui Henry Bergson.
Romancer, eseist şi critic literar şi de artă.
Cunoscător al vieţii culturale pariziene; prieten cu A. de Noailles, fraţii
Bibescu, Fr., Mauriac.
Şi-a petrecut ultimii ani de viaţă închis în celebra sa cameră cu pereţii
din dopuri de plută, şi a lucrat zi şi noapte la încheierea romanului
său, rămas, în ciuda tuturor acestor eforturi, neterminat.
Influenţe –John Ruskin, Henri Bergson, Lev Tolstoi, Honore de Balzac
şi F. M. Dostoievski.
A influenţat literatura (romanul) secolului al XX-lea.
Premiul Goncourt.
 . roman de
In analiză
căuta psihologică
rea cu aspecte
Timp autobiograf
ice
ului . roman în
pierd manieră
ut: bergsonian
ă
 Universul operei
• 1896 Les plaisirs et les jours (Plăcerile şi zilele)
• 1904 La Bible D'Amiens; "Biblia din Amiens", o traducere a eseului lui
Ruskin The Bible of Amiens.
• 1906 Sésame et les lys; o traducere a eseului lui Ruskin Sesame and
Lilies
• 1913-1927 À la recherche du temps perdu (În căutarea timpului
pierdut)
– 1913 Du côté de chez Swann (În partea dinspre Swann)
– 1918 À l'ombre des jeunes filles en fleur (La umbra fetelor în floare)
– 1920 Le côté de Guermantes (Partea dinspre Guermantes)
– 1922 Sodome et Gomorrhe (Sodoma şi Gomora)
– 1923 La prisonnière (Captiva sau Prizoniera)
– 1925 Albertine disparue (Albertine a dispărut sau Fugara)
– 1927 Le temps retrouvé (Timpul regăsit)
• 1919 Pastiches et mélanges( Pastişe şi melanjuri)
• 1954 Contre Sainte-Beuve (Împotriva lui Sainte-Beuve)
• 1954 Jean Santeuil (roman neterminat)
 Nucleul narativ al fiecărei cărţi

În lumea lui Swann debutează cu evocarea copilăriei

personajului-narator, povestire întreruptă de inserarea
unei secvenţe erotice (singura parte a romanului narată la
pers. a III-a), “O dragoste a lui Swann” (vecin şi prieten
cu părinţii săi), unde protagoniste sunt Odette, soţia lui
Swann, şi Gilberte, fiica lui Swann şi tovarăşa de joacă a
eroului-narator.
La umbra fetelor în floare şi Guermantes continuă
aceeaşi linie a epicului, relatând despre a doua dragoste a
eroului, Albertine (una din grupul “fetelor în floare”) şi
despre admiraţia scriitorului pentru tânăra ducesă de
Guermantes.
Cu Sodoma şi Gomora prezentarea lumii proustiene
îşi schimbă unghiul şi personajele, în centru
aflându-se salonul familiei Verdurin şi baronul
Charles. Tot aici, tânărul povestitor încearcă
sentimente de gelozie faţă de Albertine.
Captiva şi Fugara propun două ipostaze ale
feminităţii din perspectiva egocentrismului
masculin (Albertine este un timp sechestrată şi
ţinută departe de lumea care-i stârneşte gelozia,
scapă, dar moare într-un accident tocmai când
intenţionează să se întoarcă alături de Marcel.
Dragostea şi gelozia lui o urmăresc şi după moarte,
încercând zadarnic să-i reconstituie adevărata
personalitate din impresii şi informaţii disparate).
Timpul regăsit suprimă câţiva ani din cronologia
evenimentelor şi îl semnalează pe naratorul reîntors
din provincie (dintr-o casă de sănătate) la Paris şi
descoperind multe date schimbate în paradisul
copilăriei: in primul rând, personajele îmbătrânite şi
transformate pe planul vieţii personale sau cel al
poziţiei sociale. Această revelaţie profundă pe care o
trăieşte în curtea prinţului Guermantes, anume că
arta şi memoria pot face ca timpul să fie regăsit,
poate fi considerată IDEEA CENTRALĂ a cărţii.
Confesiunea naratorului se încheie cu speranţele şi
îndoielile dramatice resimţite atunci când, luptându-
se cu boala, începe să-şi scrie opera prin care va
înfrânge moartea.
 Construcţia
• Roman fără acţiune principală;
• Compoziţie “voalată” (Proust), arhitectonică;
• “Tratat de poetică”: face referiri la structura şi modul de
fiinţare a romanului;
• Analogie/paralelism între lume şi formele artei;
• Circularitate: a scris întâi primul şi ultimul capitol; restul – în
funcţie de această construcţie rotundă;
• Rupturi în logica cronologică a evenimentelor;
• Ruinează principiul unităţii psihologice a

personajului din romanul tradiţional;

• Timpul povestirii tinde să egaleze sau chiar să
depăşească timpul povestit;
• 11 zile pline din cei 50 de ani din viaţa
naratorului-personaj. Cu cât acţiunea avansează,
cu atât zilele în care se petrec diverse
evenimente ale acţiunii, sunt mai pe larg relatate.
• Tehnica mnemonică (povestea este spusă în
funcţie de impactul unei senzaţii organice asupra
memoriei afective: episodul în care naratorul
gustă o madlenă înmuiată în ceai, amintindu-şi
de anii copilăriei, când i se servea des prăjitura
respectivă).
Madelaine
 Roman de analiză psihologică
cu elemente autobiografice
• Naraţiune la persoana I.
• Intriga şi acţiunea se precipită în faţa autoanalizei subtile a
personajului-narator.
• “Pentru mine romanul nu înseamnă psihologie plană, ci
psihologie în spaţiu şi în timp” (Proust): de-a lungul timpului
în noi se succed mai multe euri.
• Urmăreşte traseul sinuos şi paradoxal al sentimentelor,
revelaţiile memoriei şi complexitatea proceselor sufleteşti
provocate de o simplă senzaţie.
• Proust a explorat culmile psihicului uman, acţiunile
subconştientului şi iraţionalitatea comportamentului
uman, în special în contact cu dragostea.
 Proust şi dragostea

• Arhetipul: dragostea constituită pe

noţiunea de suferinţă şi pe iluzie,
Înşelătoare,
• Decepţia este inevitabilă şi pasiunea
amoroasă sfârşeşte totdeauna în uitare,
dar poate supravieţui prin gelozie,
amintiri sau emoţii artistice,
• Instabilitatea sentimentelor umane,
 Roman în manieră bergsoniană
Timpul în roman

• În centru - problema timpului. Scurgerea timpului

este explicată în lumina teoriilor filosofului
francez Henri Bergson: Timpul cronometric,
ştiinţific – abstacţie pură, identic pentru toţi.
Timpul subiectiv sau Durata – vie, concretă şi
creatoare, este cunoaştere artistică cu un flux
continuu nedivizat în secvenţe. Fiecare clipă are o
consistenţă aparte şi anticipează bogăţia de
senzaţii a celeilalte.
• Trăirea duratei diferă de la o persoană la alta.
• Pentru Proust timpul este elastic: imaginile
panoramice ale trecutului se pot şterge, iar
lucruri neînsemnate pot reveni în memorie.
“Timpul de care dispunem în fiecare zi
este elastic; pasiunile pe care le
încercăm îl dilată; acelea pe care le
inspirăm îl îngustează şi obişnuinţa îl
umple” (Proust).
În 11 zile din cei 50 de ani, romanul urmăreşte
evoluţia personajului-narator din copilărie
până la maturitate, înaintarea în cunoaşterea de
sine, de la primele contacte cu realitatea şi
până la descoperirea vocaţiei: crearea unei
opere prin care să învingă timpul, care să-i
redea fericirea prin intuirea esenţei realităţii,
dincolo de aparenţele ei fugare şi
contradictorii.
• Timpul – atât un element distrugător, cât şi un
element pozitiv, a cărui esenţă poate fi descoperită
numai de memoria intuitivă. Cunoaşterea artistică
realizată prin intuiţie reuşeşte să domine timpul,
care nu mai este ireversibil, odată ce naratorul poate
retrăi un moment din trecut cu aceeaşi intensitate
ca unul din prezent. Reîntoarcerile în timp (produse
de contactul cu o madlenă sau cu pavajul din curtea
prinţului de Guermantes) declanşează un flash-back
instantaneu ce duce la retrăirea unui moment din
trecut în toată bogăţia sa. Timpul considerat
pierdut pentru totdeauna poate fi, deci, regăsit.
 Personajele proustiene
• Apariţia lor nu e pregătită ca la Balzac. Sunt mai mult nişte
lumi sufleteşti.
• Le conturează prin raportare la ideea timpului.
• Sunt complexe, inconsecvente, instabile, se transformă în
timp, necunoscute, marcate de mediile în care evoluează şi
de unghiul din care sunt privite.
• Majoritatea apar din primul volum, dar evoluează diferit de
cum s-a crezut iniţial.
• Cu adevărat ne putem cunoaşte doar pe noi înşine. Iar
imposibilitatea de a cunoaşte deplin o altă persoană naşte
drame, dar şi iubirea.
 Proust, Captiva

“De cele mai multe ori

dragostea n-are ca obiect un
trup, decât dacă o emoţie,
teama de a-l pierde,
nesiguranţa de a-l fi găsit se
contopesc în el”.
 Aspecte sociale. Frescă a moravurilor
• Interes pentru monden.
• Se ocupă de burghezia şi aristocraţia (în agonie)
intersecţiei de veacuri, denunţându-le – prin vastele
analize psihologice – snobismul, completând astfel
fresca moravurilor sociale începută de Balzac.
• La început - incompatibilitatea acestor lumi: I – o
lume a platitudinii pretenţioase; II – dedată plăcerii
şi normelor impuse. Ambele sun golite de fondul
uman.
• Fuziunea lor se realizează în final prin burgheza
Verdurin devenită prinţesă de Guermantes.
 Stilul lui Proust
• Înrudire cu simbolismul datorită sinesteziei, simţului
conexiunilor şi al corespondenţelor, de unde porneşte
la evocarea trecutului, încercând să reţină şi să asocieze
trăirea inconfundabilă a unor momente aparent
disparate, descoperindu-le legătura profundă şi
integrându-se astfel în durată.
• Procedee impresioniste în dezvăluirea diversităţii
universului psihic şi fixarea unor detalii fugare,
niciodată aceleaşi cu cele din clipa precedentă sau
ulterioară.
• Inimitabil modul de a descrie: madelaina, plimbarea la
mare, sunetul sonatei, mirosul buchetului, aroma
păstrăvului cu migdale etc.
• Limbaj microscopic de exact (30 pag. surprind
sentimentele, temerile, gândurile unui om înainte de a
adormi).
• Frază foarte complexă: reuşeşte să reţină şi să
cuprindă concomitent sensuri multiple şi preţioase
pentru naraţiune, dar are şi funcţie estetică (prin
frumuseţea cascadelor de subordonate).
• Metafora ca procedeu de stil; cu ajutorul ei pune pe
acelaşi plan reminiscenţele memoriei involuntare şi
realitatea, deci face legătura între ceea ce spaţiul şi
timpul separă. (Albertine e comparată cu un fluture).
• Laitmotivul cel mai des întâlnit – Sonata lui
Vinteuil.
 Originalitate, inovaţie şi influenţe ulterioare
• Concepţie modernă despre artă: lumea este un obiect de
artă (inclusiv cartea) şi arta e lumea.
• Fondator al romanului de introspecţie şi de autoanaliză a
conştiinţei, în care intriga şi acţiunea pierd în favoarea
acţiunii psihologice;
• Folosirea intuiţiei în locul raţiunii şi inteligenţei;
• Fluxul narativ al memoriei involuntare.
• Raportul dintre romancier şi lumea reflectată în operă –
unul al decepţiei;
• Temele: timpul şi memoria involuntară, iubirea şi
gelozia, homosexualitatea, conştientizarea şi amintirea
prin cunoaştere artistică, imaginea globală a lumii
mondene;
• Timpul – pretext şi finalitate ale romanului, problemă
şi suprapersonaj;
• Autenticitatea emoţiei;
• Analist al dragostei şi geloziei;
• Epicul marcat de perspectiva auctorială;
• Procedeul prezentării efectului înaintea cauzei
(evocarea copilăriei, caracterizarea personajelor);
• Ruinarea unităţii personajului prin evoluţia lui în
timp;
• Elementul poetic – esenţa romanului prin succesiunea
frazelor conform regulilor simfoniei şi prin
simbolurile intrinseci (partitura, sonata, concertul);
• Sinestezia. Gustul – cel mai important dintre simţuri;
• Formula jurnalului în care timpul scriiturii coincide
cu timpul senzaţiei;
 CITATE DIN PROUST
• Atunci când Iubeşti, nu mai iubeşti pe nimeni.
• Să lăsăm femeile frumoase bărbaţilor fără imaginaţie.
• Adevărul despre intenţiile pe care le are cineva nu se află
întrebându-l.
• Adevăratul act al descoperirii nu consistă în a găsi
pământuri noi, ci în a vedea cu ochi noi.
• Paradoxurile de azi sunt prejudecăţile de mâine.
• Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om.
• Farmecele personale ale cuiva prilejuiesc iubirea în mai
rare cazuri, decât o frază, în genul acesteia “Nu, în seara
asta nu voi fi liberă”.
• Dragostea este spaţiul şi timpul măsurate cu inima.
• Fiecare cititor este, atunci când citeşte, propriul său cititor.
Opera scriitorului nu este decât un fel de instrument optic
pe care îl oferă cititorului pentru a-i permite să discearnă
ceea ce, fără acea carte, nu ar fi văzut poate în el însuşi.
• Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăseşti.
• Amintirile pe care le avem unii despre alţii, chiar în dragoste,
nu sunt aceleaşi.
• Pentru noi fericirea e o eroare. Fericirea în dragoste este o
stare anormală.
• Omul este făptura ce nu poate ieşi din sine, ce nu-i cunoaşte
pe ceilalţi decât în sine; şi, spunând contrariul, minte.
• Dorinţa e foarte puternică, zămisleşte credinţa.
• Amintirea unei anumite imagini nu este decât părerea de rău
după o anumită clipă; iar casele, drumurile, aleile sunt repede
trecătoare, vai, ca şi anii!
• Caută să rămâi aşa cum eşti, reînsufleţind mereu
faptele şi cuvintele tale cu o gândire creatoare,
nelăsând niciun loc convenţiei, pentru că ceea ce
credem că e un simplu fapt monden sau o simplă
răutate, este de fapt moartea spiritului.
• Pentru a suferi din pricina unei femei, trebuie să fi
avut o totală încredere în ea.
• Luăm întotdeauna hotărâri definitive pornind de la
nişte stări de spirit care nu ştiu să dureze.
• Lucrurile cele mai neînsemnate capătă deodată o
valoare extraordinară, atunci când o finţă pe care o
iubim ni le ascunde.
• Iubirea – un farmec rău ca acelea din poveşti
împotriva cărora nu poţi face nimic până ce nu trece
vraja.
ATENŢIE!!!

MAI AVEŢI RĂBDARE?!...

 E GATA.....
ÎNVĂŢARE UŞOARĂ!!!