Naturalismul în romanul

interbelic realist

“Totul nu este decât un vis.”

Emile Zola
Naturalismul reprezinta un curent literar apărut în Franţa la
sfârşitul secolului XX, avându-l ca important teoretician pe
Emile Zola, e o şcoală literară care viza reproducerea realităţii
cu o obiectivitate perfectă şi sub toate aspectele sale, chiar şi
cele mai vulgare.
Spre deosebire de realism, care tratează indivizii în mediul lor
social, așa cum sunt ei în realitate, naturalismul duce la extrem
principiile estetice realiste, dezvăluind aspecte sumbre,
macabre, bolnăvicioase, chiar dezgustătoare, ale omului că
ființă biologică, condusă de ereditate, de boală, și nu de
rațiune. 
 Trăsături ale naturalismului
• Scriitorul naturalist se substituie omului de știință copiind
fotografic realitatea;
• Personajele sunt caractere netipice, care acționează în împrejurări
întâmplătoare;
• Scriitorul înlocuiește "caracterele" cu temperamantele – care sunt
rezultatele a doi factori:ereditatea și presiunea mediului social;
• Ereditatea si mediul personajul în relație cu ereditatea bolii,
instincte, aspecte sumbre, crude;
• Utilizarea tuturor domeniilor limbajului.
 Naturalismul în “Ion”
Naturalismul este în prezent în romanul “Ion” în
scenele de violență dintre Ion și Ana, Ana cu tatăl
ei, sinuciderea Anei, nașterea lui Petrișor sau
uciderea lui Ion de către George cu sapa. Aceste
caracteristici sprijină elementele de modernitate.
Savista este un exemplu de naturalism și
patologic. Exagerarea trăsăturilor negative, dar și
maturizarea instinctului și puterea oraculară
reprezintă o sugestie a simbolului destinului-Ion.
 Stilul este direct şi lipsit însă de podoabe
stilistice, încadrându-se în formula realismului
de tip obiectiv.
Într-un interviu (1926), autorul mărturisea:
„Prefer să fie expresia bolovănoasă şi să spun
într-adevăr ce vreau, decât să fiu şlefuit,
eprecis. Strălucirea stilistică… se face mai
totdeauna în detrimentul preciziei şi al
mişcării de viaţă.” „Nu frumosul, o născocire
omenească, interesează în artă, ci pulsaţia
vieţii.”
 Naturalismul în romanul „Enigma Otiliei”

Moş Costache nu este un avar dezumanizat. El nu şi-a pierdut

instinctul de supravieţuire (cheltuieşte pentru propria sănătate) şi
nutreşte o iubire paternă sinceră pentru Otilia. El este o combinaţie
între două caractere balzaciene: avarul (moş Grandet) şi tatăl (moş
Goriot). Pascalopol o iubeşte pe Otilia în acelaşi timp patern şi viril.
Felix nu este ambiţiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan
capabil de a iubi dezinteresat, dar hotărât să-şi facă o carieră, se
bazează pe luciditate şi profunzime intelectuală. Arivistul Stanică
este şi demagog al ideii de paternitate, escroc şi principial, hoţ şi
sentimental.
Alt aspect modern (naturalismul) este interesul
pentru procesele psihice deviante, motivate
prin ereditate şi mediu: alienarea şi senilitatea.
Simion Tulea reprezintă categoria estetică a
urâtului, grotescul. Titi, fiul retardat care se
îndreaptă spre demenţă, este o copie a tatălui.
Aurica, fata bătrână, invidioasă şi rea, este o
copie degradată a mamei; obsesia fiicei
(căsătoria) se aseamănă cu obsesia mamei
(moştenirea). Lumea lor se află sub semnul
bolii, al degradării morale reflectate în plan fizic.
Naturalismul în opera "În vreme de război"

Tema nuvelei "În vreme de război" de I.L. Caragiale, o constituie

dezumanizarea individului stăpânit de patimă îmbogățirii; în
acest sens, etapele decăderii morale a hangiului Stavrache, scot
în evidență elemente aparținând esteticii naturaliste.
Prin prezentarea deformării sufletești a personajului principal.,
autorul pune în evidență aspectele întunecate ale conștiinței,
sondând gândurile cele mai ascunse ale hangiului: dorința
nemărturisită ca tâlharii să-și divulge căpetenia, spaima că, într-
o zi, s-ar putea să-i vină "o nebuneală sergentului să spuie că el
e stăpânul averii" și chiar speranța că fostul preot va fi murit în
luptele de la Plevna.
Tot de morbidul specific naturalismului ține și tema
"moroiului" (stafiei): "vizita" "mortului" pune în mișcare
instinctele criminale ale lui Stavrache (care trăiește, în
planul halucinației, senzația organică dorită: "simte cum
degetele-i pătrund în mușchii grumazului strivindu-i,
afundând beregata, sfărâmând încheietura cerbicii"). Ca
într-o foaie de observație clinică, autorul urmărește
reacțiile fiziologice ale hangiului, în episodul final.
Drept urmare, prin tenta naturalistă a nuvelei se prezintă
un personaj dezumanizat până la limita inferioară.
 Concluzie
Pentru scriitorul naturalist nu există „stări
sufleteşti”, ci numai stări fizice, manifestări ale
unor instincte, forme de devitalizare a
organismului sau urmări ale unor dezordini
organice de natură nervoasă.
„Naturalismul este constientizarea ca exista o
singura lume, lumea naturala asa cum e arata
de stiinta si cea in care suntem inclusi si noi”
Tom Clarck