Amintiri și gînduri din vechea

școală a „monografiilor sociologice”

Autor: Henri H. Stahl

Capitolul 4
 1. Trecerea de la cercetare la acțiune
• După eșecul pe care îl are ca ministru al învățământului, profesorului Gusti i se dă
oportunitatea de a conduce Fundația Culturală Regală, deci posibilitatea de a
continua cu organizarea unei acțiuni culturale;
• În concepția sa, cercetarea nu avea numai scopul de a întemeia o sociologie și nici
de a ajunge la o „sociologie a națiunii”, ci de a asigura bazele unor acțiuni directe;
• În cadrul Fundației, accentul urma să se deplaseze de la „cercetare” la „acțiune”,
inversându-se față de campaniile monografice anterioare;
• Ce presupune această nouă ideologie?
a) O restructurare a echipelor, astfel încât să se asigure cât mai multe echipe, cu
membri mai puțini. Vechile echipe erau formate din zeci de studenți, dublați de
un corp didactic. Dezavantajul consta în faptul că aceste echipe puteau realiza o
cercetare adâncită a unui singur sat;
b) Formula propusă de Gusti a putut fi rezumată în patru cuvinte: sănătate, muncă,
minte, suflet.
• Când profesorul Gusti a propus organizarea acestor echipe, multora li s-a părut
că asistă la o adevărată trădare a ideii „monografiei" . Coborârea sub nivelul
preocupărilor de „sociologie generală " li se părea a fi o degradare a vechii lor
misiuni, de a înţelege şi teoretiza natura legilor sociale;
 Tradiția Fundației Culturale
• Acțiunile culturale aveau o veche tradiție, un lung și glorios trecut. Dominant a fost
„curentul harestist”. Spiru Haret, ministru liberal, avusese inițiativa de a duce o
campanie de „ridicare culturală” a țărănimii;
• Soluțiile pe care le propunea constau în antrenarea învățătorilor, preoților și a altor
intelectuali din sate pentru a răspândi cunoștințe;
• Cum își propunea Spiru Haret să facă asta?
a) Prin intermediul tipăriturilor și a conferințelor populare;
b) Prin împărțirea unor texte prefabricate, pe diverse teme științifice;
• Haretiștii se caracterizau printr-un orizont limitat, care nu depășea credința că o
cultură populară se poate crea pe calea propagandei orale, prin conferințe și
biblioteci;
• Lipsea întemeierea acțiunii pe o bază științifică, precum și inventarierea problemelor
sociale ale satului în diversele domenii ale economiei, ale sănătăţii publice, ale
relaţiilor sociale.
• Vechea Fundaţie îşi luase şi sarcina de a asigura tipărirea unor periodice şi a unor
lucrări închinate acţiunii culturale. Se tipăreau astfel, în tipografia proprie a
Fundaţiei, Cartea vremii, colecţie enciclopedică, îngrijită de Nichifor Crainic,
Lamura, revistă de cultură generală, pentru învăţători şi Albina, revistă pentru popor.
Fundaţia dispunea şi de o librărie proprie, de un laborator fotocinematografic şi de o
bibliotecă, cu drept de depunere legală a tot ce se tipărea în ţară.
 Noua concepție culturală a Fundației
• Profesorul Gusti a preluat Fundația cu gândul să îi dea nouă direcție, potrivit concepției sale
despre ce este „cultura”. Concepția lui era sociologică, în sensul că socotea cultura cu totul
altfel decât haretist. Aceasta se putea rezuma în felul următor:
1. Cultura cuprinde patru domenii de bază: cultura sănătății, cultura muncii, cultura
minții și cultura sufletului. Cu alte cuvinte, cuprindea „starea de sănătate a maselor,
organizarea muncii lor productive și a relațiilor lor economice, deprinderea și
practicarea învățămintelor științifice și consolidarea relațiilor etice, de solidaritate
socială, adică a conștiinței cetățenești.”
2. Acțiunea culturală este rezultatul unui efort al maselor. Acest efort trebuie să aibă
loc simultan în toate cele patru domenii pentru a se putea înregistra ceea ce numim
„progresul cultural”.
3. Efortul cultural al maselor urmează a fi organizat pentru a duce la rezultate bune.
4. Rolul intelectualilor se reduce numai la a fi elemente catalizatoare;
5. Orice acțiune socială trebuie să aibă la bază o cunoaștere științifică a realității
sociale;
6. Pentru crearea unor tehnici de acțiune culturală la sate, trebuie folosite echipe
anume alcătuite în acest scop;
7. Rolul echipelor consta în prestarea unor servicii social-profesionale. Aceste servicii
se realizau în funcție de probleme locale. După analiza problemei, urma diagnosticarea
ei, găsirea soluțiilor și antrenarea maselorpentru realizarea soluțiilor;
 Echipele studențești

 Erau formate din tineri, veniți la o chemare făcută întregii studențimi;

 Programul acestor echipe era fixat la 3 luni de vară;
 Spre deosebire de echipele monografice, echipele de acțiune culturală
cuprindeau numai strictul necesar de profesioniști pentru a lucra în cele patru
domenii culturale: un medic, un economist( agricultor), un medic veterinar,
un teolog, un maestru de educație fizică și o maestră de gospodărie;
 Sarcina lor era de a cerceta şi diagnostica părţile rele ale vieţii satului și de a
nu se opri doar la constatarea lor. Ei aveau nevoie de sugestii și soluții pentru
îmbunătățirea lor;
 Li s-a făcut un scurt instructal sociologic. Un capitol întreg al instructajului
consta în lămurirea tehnicilor de acţiune culturală, în toată complexitatea lor,
de la organizarea bibliotecilor la ţinerea prelegerilor, organizarea de cercuri
corale, muzee locale, etc;
 Un conflict latent între „cercetare" şi „acţiune" a continuat totuşi a se face
simţit, tendinţa vechilor funcţionari ai Fundaţiei, cu reminiscenţe încă
„haretiste " având o opoziţie surdă faţă de cercetările monografice, în ciuda
stăruinţelor constante ale profesorului Gusti spre a-i face să înţeleagă
problema.
 Acțiunea de instructare a echipelor
• Problema nu era uşoară: trimiţând la ţară echipe dotate cu unelte şi maşini
agricole, cu seminţe şi animale, cu cabinete medicale umane şi veterinare, cu
biblioteci, le era uşor echipierilor să activeze în domeniul lor profesional.
Mediciniştii puteau da consultaţii medicale, agronomii şi veterinarii să ducă o
campanie de înzestrare a satului şi de introducere a unor tehnici mai bune,
maeştrii de educaţie fizică să formeze terenuri şi echipe de sport, iar specialiştii
în litere să organizeze biblioteci şi şcoli de alfabetizare.
• După prima campanie, profesorul Gusti îi întrebuințează lui Stahl scrierea unui
volum cu titlul „Echipe studenţeşti la sate: program de lucru şi rezultate (1934),
cu scopul de a trage concluzii din aceasta primă experienţă.
• Mai publică, în 1935, un „Îndrumător al muncii culturale la sate”, folosind şi
texte alcătuite de către„echipierii" şi „inspectorii" Fundaţiei.
• Tot Stahl are inițiativa de a redacta un „Curier al echipelor”, adică un organ cu
rolul de a asigura comunicarea între echipe. Apare între anii 1935—1938, cu
un total de 46 de numere, până când întreaga mişcare a fost cuprinsă în
„Serviciul Social". Curierul echipelor s-a transformat, în 1939 în Curierul
Serviciului Social, cu o „redacţie" propriu-zisă de care s-a ocupat Octavian
Neamţu.
 Școlile de „șefi de echipă”

• Profesorul Gusti propune înființarea lor în anul 1936;

• Prima școală a fost organizată în satul Stănești;
• Între martie şi aprilie, pe o durată de 15 zile, au fost convocaţi 79 de
echipieri, vechi şi noi, organizîndu-s e în acest scop o „tabără”. Nu era
vorba de o tabără de viaţă în comun, de genul celor practicate în
organizaţiile cercetăşeşti, dar nici de o „şcoală" pe formula clasică a
instituţiilor de învăţământ, ci de o sinteză între aceste două idei;
• Permanenţa conducerii acestei „tabere-şcoli" a fost asigurată de Stahl —
Neamţu — Mihăilă;
• Pentru anul 1938, locul ales în acest scop a fost satul Petriş din judeţul
Arad.
• În același timp, conflictul dintre această echipă și Legiune crește. Astfel,
Mihail Manoilescu îi acuză că dădeau echipierilor uniforme şi le asigurau
hrana, spre deosebire de echipele lor, care nu ar fi fost „mercenare“.
• Au dus o întreagă acţiune de vigilenţă pentru a lupta împotriva încercărilor
de infiltrare în rândurile lor a unor elemente legionare, cu rostul nu numai
de a spiona, ci şi de a sabota;
 Muzeul Social și Muzeul Satului

• Unul din marile merite ale profesorului Gusti este acela de a fi avut o
viziune originală despre ce trebuie să fie un „Muzeu social“. În principiu,
orice „muzeu" nu este doar un loc unde se strâng colecţii de obiecte, ci este
„un mod de a înfăţişa o serie de prelegeri publice, o formă de învăţămînt a
maselor, prin prezentare a logică a unei serii de idei, expuse cu ajutorul
obiectelor”, adică, un mijloc de pedagogie socială.
• Ideea de bază a unui „Muzeu social" era următoarea: publicului trebuia să i
se aducă la cunoștință aspectele vieții sociale în care trăiește pentru a putea
asigura o dezvolatare progresivă a traiului;
• Muzeul social nu urma să aibă un caracter „etnografic”, nu trebuia să
dubleze muzeele etnografice strîngătoare de obiecte ţinând de cultura
materială a poporului;
• În 1936 a fost schiţat un plan general al acestui „muzeu social", aşa cum
fusese gîndit de profesorul Gusti.
• Ce cuprindea acest muzeu?
1.UN PAVILION CENTRAL: menirea lui ar fi fost să prezinte trecutul,
prezentul şi viitorul social al ţării.
 Trecutul ar fi fost reconstituit printr-un atlas istoric, înfăţişat în vaste
panouri, prezentând schimbările teritorial-administrative, reţeaua de
oraşe, târguri, zonele de ţărănime liberă, cele ale domeniilor domneşti,
mănăstireşti şi boiereşti, etc.
 Prezentul ar fi fost și el tot rezultatul unei analize sociologice a situaţiilor,
constatate prin anchete directe şi informaţii statistice generale;
 Viitorul cuprindea o serie de proiecte de modernizare a satelor şi oraşelor.
De asemenea, în această secţiune a viitorului, figurau şi soluţiile
preconizate pentru îmbunătăţirea tehnicilor de construcţie, a celor de
producţie economică, de acţiuni sanitare şi edilitare;
 În anexa acestui pavilion central urma să existe şi un centru de
documentare în care să se adune toate tipăriturile, manuscrisele, dosarele
și hărțile privind viaţa socială a ţării, astfel ca oamenii de ştiinţă să poată
avea la îndemînă toată informaţia necesară pentru a face studii de
specialitate.
 Tot aici era prevăzut şi un depozit de obiecte muzeale, o arhivă de
documente şi o bibliotecă de specialitate.
• II. MUZEELE IN AER LIBER: în pavilioane, oricît de mari ar fi fost
sălile disponibile, nu puteau figura obiectele de mari proporţii, cum erau de
pildă casele şi instalaţiile meşteşugăreşti. De aceea, în cadrul „Muzeului
social" urmau să existe şi muzee în aer liber şi anume două : un muzeu al
satului actual şi altul al celui viitor.
 Noul muzeu nu trebuia să fie o colecţie de case înşirate sau înghesuite în
aer liber, ci să fie un „sat-muzeu", adică prezentarea unui „sat" ca atare.
 Scenariul propunea ca gospodăriile să fie aşezate pe teren cum sunt satele
aşezate pe harta ţării: Transilvania, la nord, toată cîmpia Dunării spre lac;
 Reluarea campaniilor monografice
• Seria echipelor de cercetare a fost reluată între anii 1935-1936, în localitatea
Șanț;
• În Şanţ, preot era venerabilul bătrîn Grapini care încercase şi el o
monografie a satului, pe care a şi tipărit-o.
• Pentru formarea echipei de monografişti s-a făcut apel la o serie de studenţi
ai Seminarului, precum şi la alţi vechi cercetători, Traian Herseni revenind
să-şi ia locul ce i se cuvenea, în rîndurile cercetătorilor ştiinţifici.
• Campania a durat două veri, cu 47 de monografişti în primul an și cu 50 în al
doilea.
• Stahl își propune să realizeze un documentar sistemic, ceea ce nu era deloc
ușor deoarece șănțenii se opuneau anumitor lucruri. Se dă exemplul
ceremoniei nunții, unde ritualul cerea ca mirelui să i se aducă două fete,
îmbrăcate cât mai urât și să se dea drept mireasă. Bătrânii șănțeni nu au fost
de acord cu acest lucru și au fugărit fetele, considerând că cercetătorii vor să
le facă satul de râs;
• Se menționează și de una dintre șezătorile organizate în acest sat, în care toți
cei ce au participat au povestit ce știau, ce credeau și ce au auzit despre
„omul pădurii”, un duh înspăimântător. Șezătorile luau caracter de spectacol.
• Datorită șezătorilor, ținute în fiecare seară, ia naștere „teatrul popular” din
Șanț;
• Față de teatrul popular, așa cum se practica în alte sate, în cămine culturale,
cel din Șanț era vădit superior, dând dreptate opiniei cercetătorilor conform
căreia: „orice cultură populară trebuie să crească din popor, iar nu să vină
de sus, de la intelectuali”.
• După plecarea cercetătorilor din sat, șezătorile au încetat.
• După război, trupa de teatru și-a reluat activitatea, ajungând să fie
cunoscută de mai multă lume;
 Revista „Sociologia Românească”

• Publicau studii atât savanţi români cât şi străini, la un nivel ştiinţific foarte
pretenţios. Lipsea o publicaţie deschisă începătorilor, celor tineri, deseori
mai interesaţi decât „bătrânii". În acest scop ia viață, în anul 1936, revista
„Sociologia Românească”.
• A fost plănuită a avea 12 numere pe an, având ca director pe profesorul
Gusti.
• Munca era făcută de către colaboratori benevoli, articolele nefiind plătite;
• Şi „participanţi" erau toţi cei care doreau, revista fiind prin excelenţă
colectivă.
• O asemene a revistă a reuşit să fie o şcoală de muncă ştiinţifică pentru un
foarte mare număr de tineri, care au format astfel realment eo „şcoală",
adică un curent cultural ştiinţific, care şi-a pus pecetea pe aceşti ani din
imediata preajmă a războiului;
 O cotitură în planul nostru de muncă
• În anul 1938 a fost dată o nouă direcţie a muncii echipelor Fundaţiei,
datorită stăruinţelor lui Anton Golopenţia.
• Golopenţia avea bune temeiuri să afirme că planul conceput iniţial de către
profesorul Gusti era irealizabil. În repetate rânduri profesorul Gusti
afirmase că este posibil ca prin monografierea celor peste 15 mii de sate
din ţară să se ajungă la o cunoaştere mai completă a tuturor problemelor
sociale din ţară, creându-se pe această cale o „sociologie a naţiunii".
• Aceste echipe nu puteau alcătui „monografii " exhaustive, după tipicul
celor din vreme a începuturilor, când scopul urmărit era constituirea
experimentală a unei teorii sociologice. Ca atare, tot ce li se putea cere, era
să alcătuiască „monografii sumare " axate pe doar câteva probleme
importante.
• Cum în 1938, Fundaţia trimisese în 60 de sate un număr de 860 echipieri,
de comun acord cu profesorul Gusti au fost alese următoarele teme
generale : „Populaţia şi demografia rurală" , „evoluţia şi starea economică
a satelor " ; „starea sanitară şi culturală" , plus o încercare de stabilire a
„tipologiei" localităţilor noastre rurale;
 Enciclopedia României
• În acelaşi sens de depăşire a „monografierii sociologice" a unor sate
răzleţe, se înscrie şi lucrarea publicată în patru mari volume sub titlul de
Enciclopedia României.
• Povestea ei e destul de încurcată. Iniţial, dr. Leonte Virgiliu avusese
intenţia de a tipări o „enciclopedie. Profesorul Gusti a fost de părere că era
prudent, să-i dea forma unei „Asociaţii ştiinţifice pentru «Enciclopedia
României»", avînd un comitet de direcţie, prezidat de el însuşi şi alcătuit
din ing. Const. Orgihidan, Mircea Vulcănescu şi Virgiliu Leonte.
• Ideea nouă a acestei Enciclopedii era de a nu înfăţişa documentaţia în
ordine alfabetică, ci potrivit unui plan corespunzător. Enciclopedia urma
deci să înfăţişeze situaţia socială a ţării pe schema gustiană a „cadrelor şi
manifestărilor" socotită ca mod de inventariere si clasare a informaţiilor. În
acest sens, enciclopedia era considerată ca o lucrare de prealabilă
documentare pentru o viitoare analiză sociologică a ţării, sinteză a tuturor
informaţiilor privind geografia, demografia, istoria, psihologia,
manifestările economice, culturale, juridice şi administrativ-politice.
 Serviciul social

• În anul 1938 profesorul Gusti primește încuviințarea să organizeze

„Serviciul social”. Profesorul dorea să generalizeze experiențele de până în
acel moment, pe dubla linie a cercetării și acțiunii.
• Ce urmărea?
1. Un scop pedagogic.
 Era convins că practicienii( medicii, profesorii, economiștii) aveau o
pregătire ruptă de realitățile sociale, neavând informații despre problemele
reale ale țărănimii.
2. Serviciul social putea fi folosit ca instrument de cunoaştere ştiinţifică a
problemelor ţării. Răspândind pe teritoriu „echipe" de cercetare şi de
acţiune, era posibil să se organizeze campanii de cercetare monografică, la
scară naţională.
3. Acţiunea directă a unui mare număr de echipe repartizate în diversele zone
ale ţării, ar fi avut menirea de a elabora şi tehnicile necesare pentru
organizarea unor „centre model", în sate şi oraşe;
4. Ar fi avut menirea să coordoneze într-un singur sistem toate institutele de
cercetări sociale existente, precum şi toate instituţiile de acţiune socială,
unele din ele având o lungă tradiție care trebuia valorificată .
• În toamna anului 1938 războiul mondial putea fi considerat ca început. În
acel an, regele Carol al II-lea a instituit în ţară un regim de dictatură
personală.
• În cadrul Serviciului social, întreaga grijă a organizării echipelor a fost
lăsată în seama lui Octavian Neamţu, ca director al direcţiei Serviciului
social.
• Buletinul Serviciului social:
-constituie un document de bază pentru istoricul acestei instituţii.
- apare în patru numere, din martie 1939 până în martie al aceluiași an;
- este publicat de Stahl;
• În anul 1940 s-a dispus suspendarea Serviciului social;
• Profesorul Gusti își dă demisia din postul de director al Fundaţiei, cedând
locul lui Octavian Neamţu;
• Stahl este dat afară de la Universitate, pe motiv că nu era decât asistent
„onorific" şi în plus, nu era bine văzut de legiune.