Facultatea de Litere

Specializarea: Limba și literature română- Literatură universal și comparată

Student: Vrabie Nicoleta-Georgiana
Anul III

Cartea milionarului
de Ștefan Bănulescu

1. Date despre autor și universul operei sale:

Nuvelist uriaş, romancier solid, eseist fin, poet folcloric, epigramist strălucit,
pamfletar meteoric, reporter îngândurat şi memorialist riguros, Ştefan Bănulescu (n. 8
septembrie 1926, Făcăeni, jud. Ialomiţa – m. 25 mai 1998, Bucureşti) este un scriitor pentru
toţi deşi nu a scris de toate. Numele lui îl poartă două instituţii publice de învăţământ şi
cultură (Biblioteca Judeţeană Ialomiţa „Ştefan Bănulescu” şi Colegiul Călăraşi „Ştefan
Bănulescu”) precum şi o placă memorială în Bucureşti.

Ștefan Bănulescu este considerat unul dintre cei mai valoroși prozatori români din a doua
jumătate a secolului XX, opera sa fiind încadrată de critica contemporană în realismul miraculos.
Autorul conturează în cărțile sale un univers personalizat, bazat pe experiența copilăriei,
petrecută în câmpia de sud a României, care simbolizează spațiul infinit. Șaizecistul creează
astfel un topos misterios, uneori cu dimensiuni fantastice, realizând o cronică amplă a unui ținut
imaginar.

Format și impus în perioada postbelică, Ștefan Bănulescu a prezentat în opera lui o lume
mitică, dar care păstrează toate aparențele realității. La el ficțiunea nu apare ca o parte separată
de realitate, ci ficțiunea vine să completeze realitatea prin simboluri, mituri și imaginar.

Caracterul original al prozei lui Ștefan Bănulescu are trei trăsături definitorii: orientarea
spre mit și spre fantastic, trimiterile la arhaic și arhetipuri și caracterul simbolic.
 2. Fantasticul bănulescian:

În ceea ce îl privește pe Ștefan Bănulescu, criticii au căzut de acord asupra caracterului

mitologizant al prozei sale, al prezenței, în text, a numeroase elemente de fantastic, de simbolic
ori de mitic:

De aici și căile particulare, altele, de valorificare a viziunii intelectualiste, ceea ce duce

la o proză de atmosferă cvasi-exotică și de generalizare simbolic-mitologizantă, în maniera
moralismului metaforic sadovenian, întrucâtva.1

Virgil Ardeleanu mai face o remarcă de o deosebită importanță în ceea ce privește

fantasticul la Ștefan Bănulescu. Unul dintre principiile fundamentale ale prozei sale este
refacerea mitologiei. Totodată, toată această recompunere a lumii se face sub influența istoriei:
Ștefan Bănulescu manifestă o veritabilă repulsie față de unele venerabile percepte cum ar fi a
oglindi, a explica, și altele asemănătoare. El nu arată aproape nimic exlicit întrucât mizează
mult pe imaginația cititorului.2

3. Toposului mitic bănulescian

Se realizează printr-o valorificarea a mitului. Logosului deoarece existența locurilor este

condiționată de atribuirea unui nume (sau a unei porecle). În această privință seminficativ este
primul volum din romanul Cartea de la Metopolis, inițial intitulat Cartea milionarului.

4. Cartea de la Metopolis

Este prima dintr-o serie de patru cărți proiectate a fi reunite sub titlul Cartea
milionarului, celelalalte trei volume anunțate Cartea Dicomesiei, Sfârșit la Metopolis și
Epilog în orașul Mavrocordat− nu au mai apărut, din al doilea volum publicându-se doar o
nuvelă.

Cele patru titluri trimit la reperele unei geografii fabuloase și ale unui timp încheiat,
cărora Milionarul (naratorul) le-a închinat cartea la care a lucrat întreaga viață.

Cartea de la Metopolis cuprinde o serie de povestiri care alcătuiesc, împreună, cronica

unui spațiu mitic și magic, al cărui centru este orașul Metopolis−cel mai important personaj al
1
Nicolae Ciobanu, Nuvela și povestirea contemporană, Editura pentru Literatură, București, 1967, p. 324;
2
Virgil Ardeleanu, Însemnări despre proză, București, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 168;
volumului. Romanul se deschide prin sosirea, la Metopolis, a unui anume Glad, care intră în oraș
dând de-a dura o roată de căruță, simbolismul roatei fiind extrem de bogat: A venit în localitatea
Metopolis, într-o zi de iulie pe la amiază, un om uscat și înalt, în pantaloni roșcați și cămașă în
romburi(...). Omul înainta pe șosea dând de-a dura o roată de căruță. 3 În unele mitologii roata
este un simbol solar, din ea născându-se spațiul și timpul. Roata poate semnifica viața și moartea
sau poate reprezenta întoarcerea la origini).

În roman, locțiitorii divinității sunt: Milionarul( mie mi se spune, aici în Metopolis,

Milionarul. Mă îmbrac curat, port dungă la pantaloni, am globuri colorate pe stâlpii gardului,
locuiesc într-o casă de marmoră(...) Mi se spune Milionarul și e singura poreclă de aici din
Metopolis4)−întruchipând cea mai demnă ipostază a Creatorului, Polider sau Constantin
Pierdutul. Aceștia intervin asupra lumii în care trăiesc și interprind acțiuni complementare, fiind
înzestrați cu atribute divine: ubicuitatea (Milionarul), omnisciența (Polider), omnipotența
(Constantin Pierdutul). Câțiva dintre acești eroi au destine de personaje mitice. Milionarul este
cel care supraveghează de altfel si străfundurile geologice ale orașului, de care depinde
supraviețuirea sau distrugerea sa. Așezat pe posibile filoane de marmură, Metopolisul riscă să
dispară distrus de săpăturile conduse de "generalul" Glad( personaj straniu si neințeles de ceilalți,
având probabil o semnificație alegorică, fostul puscăriaș reprezintă factorul dizolvant si
perturbator care, venind din afara ficțiunii, o atrage în neant). Istoria Metopolisului se îndreaptă
spre o apocalipsă anunțată, ca și cum autorul ne-ar preveni că se apropie momentul de a strânge,
asemeni Dumnezeului biblic, ca pe niște foaie de cort, cerurile și pământul micii sale lumi de
jucărie.

Unii lumi fără Dumnezeu și fără credință Ștefan Bănulescu îi opune una a sacrului prin
excelență, ordonată de credințe și practici magice. Ștefan Bănulescu nu este un folclorist,
cunoaște bine scenariile diferitelor credințe, pe care le modifică așa încât să devină din magice
fantastice: Dacă în povestiri un ținut real era preschimbat pe neștiute într-un fabulos, aici unui
ținut himeric și atemporal i se dăruie−precum magicului Macondo−temeinicia realității
palpabile. Cu minuție swiftiană și seriozitate urmuziană sunt descrise obiceiurile vechi și
ciudate ale locului. Unele (cum ar fi cele legate de Bobotează și de recuperarea crucii) sunt
practicate întrucâtva altfel decât astăzi. Amestecul de cruzime și generozitate le divulgă
3
Ștefan Bănulescu, Cartea de la Metopolis, Editura Albatros, București, 1996, pag. 9;
4
Ibidem, pag. 11;
barbaria și arhaicitatea. Mai cu seamă cei din Dicomesia se arată a fi ultimele exemplare ale
unei umanități pierdute.5

Spațiul este în acest caz Valea Dunării, pe porțiunea care desparte Dobrogea de
Muntenia. Lumea din valea Dunării este un laitmotiv în opera lui Ștefan Bănulescu, fiind
valorificată în povestiri a căror perspectivă este identificată de Ion Negoițescu ca fiind una realist
magică: Aici, acum, acel realism magic, ce era o formă a poeziei, a dispărut aproape, înlocuit
din epicul pur, romanesc, cu fantasmele-i utopice, însă, ce îl așează mai degrabă înspre mitos.
Mitos modern, firește, conceput ca geografic prin punctele fixe numite Metopolis, Dicomesia,
Insula Cailor, Cetatea de Lână, Orașul Mavrocordat.6 Modelul acestei geografii utopice lasă
impresia unei provincii pedagogice, așa cum se regăsește în Insula Cailor, insulă guvernată pe
bază de principii matematice aplicate cabalinelor de către regele Constantin Pierdutul I-ul: Dar
dicomesienii au lăsat prea mult în seama insulei soarta cailor(...) Blestemă insula dacă le vin
caii mai lipsiți de putere și li se strică sămânța(...) Lucrul ăsta a fost împins prea departe, dacă
într-o zi caii din insulă s-au unit cu Constantin Pierdutul I-ul, pe când acesta era foarte tânăr, și
i-au atacat pe dicomesieni.7

Cartea Milionarului conține virtual nu numai o lume cu o geografie și istorie proprii,

transpusă într-un text de o coerență clasică ci și o filosofie, în măsura în care, dincolo de sensul
strict al narațiunii în desfășurare, se întrevede un suprasens al tetralogiei: confruntarea între
mai multe soluții de existență ale omenirii, altfel spus o propunere de realitate care se bazează
pe o propunere de sens.8

5
Eugen Negrici, Literatura română sub comunism, Editura Fundației Pro, București, 2003, p.329;
6
Ion Negoițescu, Scriitori contemporani, Editura Dacia, Cluj, 1994, pag. 36;
7
Ștefan Bănulescu, op. cit., pag. 71;
8
Eugen Negrici, op.cit., p 330;
 Bibliografie

 Ardeleanu, Virgil, Însemnări despre proză, București, Editura pentru Literatură,

București, 1966;
 Bănulescu , Ștefan, Cartea de la Metopolis, Editura Albatros, București, 1996;
 Ciobanu, Nicolae, Nuvela și povestirea contemporană, Editura pentru Literatură,
București, 1967;
 Negoițescu, Ion, Scriitori contemporani, Editura Dacia, Cluj, 1994;
 Negrici, Eugen , Literatura română sub comunism, Editura Fundației Pro,
București, 2003;