O scrisoare pierduta

de I. L. Caragiale
INTRODUCERE
I.L.C. este un prozator si dramaturg din Epoca Marilor Clasici, membru al
societății Junimea, a cărui operă dramatică stă sub semnul propriei afirmații: “Simt
enorm și vad monstruos”. El supune societatea burgheză unei ample observații și
reliefează defectele acesteia in cele patru comedii: “O scrisoare pierdută”, “O
noapte furtunoasă”, “D’ale Carnavalului”, “Conu Leonida de față cu reacțiunea”.
Opera este scrisă in 1883 și jucată in 1884 pe scena Teatrului Național
București, într-o perioadă in care literatura română cunoaște o dezvoltare fără
precedent, societatea Junimea reunind toți marii scriitori ai vremii. Opera se
încadrează în realism prin: tipuri umane, fapte verosimile, plasarea acțiunii în timp
și spațiu
I. TRĂSĂTURI CURENT
O primă trăsătură a realismului, prezentă și în această piesă, este
plasarea acțiunii într-un timp si spațiu limitat, “În capitala unui județ de munte,
în zilele noastre”, și anume în timpul alegerilor parlamentare din 1883. Lipsa
cronotopului bine determinat sugerează faptul că moravurile criticate de Caragiale
se întâlnesc și în zilele noastre.
O altă trăsătură care justifică încadrarea operei în realism este caracterul
tipologic al personajelor. Ion Luca Caragiale este considerat unul dintre cei mai mari
creatori de tipologii din literatura română, în această operă îndreptându-și atenția
mai ales spre Zaharia Trahanache, reprezentând tipologia încornoratului sau a
vicleanului. Acesta este considerat un personaj „enigmă” datorită comportamentului
său în fața adulterului Zoei. Deși pare naiv, el doar se preface deoarece comedia
naivității constituie un beneficiu pentru el. Bineînțeles, în opera „O scrisoare
pierdută” există și alte tipologii, precum cea a junelui prim (reprezentată de
Tipătescu), cea a femeii adulterine (reprezentată de Zoe), cea a slugarnicului
(reprezentată de Pristanda) și cea a demagogului (reprezentată de Cațavencu și
Dandanache).

Tema comediei este viața politică românească prezentată în

detaliu, autorul insistând pe două aspecte negative pe care alege să le
ironizeze: jocul politic de culise și practica șantajului . Piesa acoperă o largă
arie socială: politica, familia, presa, viața publică, morala, opera exprimând, printr-
o diversitate de procedee, viziunea despre lume a autorului.
II. SCENE TEMĂ  
O primă scenă reprezentativă pentru temă este Scena 6 din Actul 2, în
care Zoe încearcă să-l convingă pe Tipătescu să-l voteze pe Cațavencu, apelând la
toată gama de șiretlicuri feminine. Când Tipătescu o ceartă (“Ești femeie în toată
firea, nu ești copil”), Zoe face pe vinovata și pe victima, plânge ca să-l
impresioneze și să evidențieze cât de nefericită este ea. Aceasta apelează la șantajul
sentimental (“Dacă m-ai iubit vreodată, scapă-mă“). Tipătescu, afectat, îi propune
să fugă în lume, dar Zoe, pragmatică, nici nu vrea să audă: “Ești nebun?”. Îi
propune să-l susțină pe Cațavencu, amenințându-l că dacă luptă împotriva lui Nae,
luptă și împotriva ei. Femeia se folosește de toată puterea ei de a-l influența,
oscilând între a-l amenința că se sinucide și a-l lăsa să o certe.
O altă scenă reprezentativă pentru temă este Scena 7 din Actul 4, ce
prefigurează deznodământul. Cațavencu, spășit, recunoaște în fața Zoei că a pierdut
scrisoarea, iar ea nu-l crede și îl amenință cu polița falsă descoperită de soțul ei. În
Scena 8, cetățeanul turmentat restituie scrisoarea aflată în pălăria lui Cațavencu.
Scena ilustrează ironia cetățeanului turmentat față de Cațavencu (“O scrisoare, da,
domn Nae...Nu mai mergem la o țuică?”), dar și stările contradictorii prin care trec
Zoe și Cațavencu: neîncredere, nervozitate, disperare. Cetățeanul nu dorește
recompensă, ci vrea să știe cu cine să voteze, ilustrând astfel confuzia cetățenilor
“turmentați” de falsele promisiuni ale celor aleși. Comedia devine un adevărat
manual satiric al politicii din totdeauna și de pretutindeni.
III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ
Un prim element de compoziție semnificativ este prezența mai multor
tipuri de comic. Comicul de situație este reprezentat de amânări, încurcături,
acțiunea este supusă hazardului, fiind cultivate răsturnările de situație.
Unitatea piesei este asigurată de intrările în scenă ale cetățeanului turmentat. Zoe
pierde scrisoarea de amor de la Tipătescu, pe care o găsește cetățeanul turmentat.
Cațavencu i-o fură și îl șantajează pe Trahanache. Tipătescu îl arestează și caută
scrisoarea, însă nu o găsește. Din acest motiv, Zoe îl eliberează și îi promite
susținerea. De la București se cere alegerea lui Agamemnon Dandanache. La
adunarea de numire, Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea. Cetățeanul turmentat o
găsește și i-o restituie Zoei. Comicul de limbaj denotă incultura personajelor și se
realizează prin pronunții incorecte (“bampir”, “soțietate”, “prințipuri”), truisme
(“un popor care nu merge înainte stă pe loc”), cacofonii (“care va să zică că”),
nonsensuri (“doișpe trecute fix”), ticuri verbale (“curat murdar”, “famelie mare,
renumerație mică”). Comicul de nume a fost analizat de criticul Garabet
Ibrăileanu în studiul “Numele proprii în opera lui Caragiale”. Numele reflectă
trăsături de caracter. Astfel, Nae Cațavencu este tipul politicianului demagog,
numele provenind fie de la “cațaveică”, o haină cu două fețe, fie de la “cață”,
cineva care vorbește mult și prost. Zaharia Trahanache este tipul omului ușor de
manipulat, credulul, căci “trahana” înseamnă o cocă moale, iar “zahărul” sugerează
firea pasivă, învechită, a acestuia. Agamemnon Dandanache este prostul fudul al
cărui nume este inspirat din Iliada lui Homer, “dandanaua” însemnând încurcătură,
boacănă.
Un alt element de compoziție este conflictul construit prin tehnica
“bulgărelui de zăpadă” sau a acumulării progresive, căci la cel inițial, pierderea
scrisorii, se adaugă mai multe conflicte până când rezultă o mare încurcătură de
situație ce se rezolvă în final ca și cum nu ar fi fost. Conflictul se stabilește între
grupul de la conducerea județului, format din Zoe, Zaharia Trahanache și Ștefan
Tipătescu, prefectul județului, pe de o parte, și pe alta Nae Cațavencu, avocat și
director proprietar al ziarului de scandal “Răcnetul Carpaților”. Cei de la
conducere îl susțin pe Farfuridi în alegerile pentru Camera Deputaților, iar
Cațavencu își dorește să devină el deputat și folosește șantajul politic.