UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

CONF.UNIV.DR. CRISTINA ONEŢ

FINANŢE PUBLICE

- Suport de curs pentru învăţământul la distanţă -

Editura Universităţii Lucian Blaga din Sibiu

2019

1
 CUPRINS

1. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU ........................................................ 3

2. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI ..................................... 5
3. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ, SELECTIVĂ ŞI ACTUALIZATĂ RECOMANDATĂ
PENTRU TEMELE 1-7: ................................................................................................................. 6
4. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND (TEHNO- REDACTAREA TEMELOR DE
CONTROL:..................................................................................................................................... 6
5. CONŢINUTUL ANALITIC AL DISCIPLINEI: ..................... Error! Bookmark not defined.
Tema 1. Noţiuni generale privind finanţele publice şi dreptul financiar public. Organizarea
sistemului financiar în România. .................................................. Error! Bookmark not defined.
Tema 2. Noţiuni introductive de drept financiar public ................ Error! Bookmark not defined.
1. Locul şi rolul secretarului într-o organizaţie publică. ............... Error! Bookmark not defined.
Tema 3. Noţiuni introductive privind bugetele publice .............. Error! Bookmark not defined.
Tema 4. Sistemul bugetar public naţional: noţiune, natură juridică, conţinutError! Bookmark
not defined.
Tema 5. Bugetul de stat: noţiune, procedura bugetară . ................ Error! Bookmark not defined.
Tema 6. Structura bugetului de stat:categorii de venituri şi categorii de cheltuieli ............... Error!
Bookmark not defined.
Tema 7. Teoria generală a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor:noţiune, trăsături, elemente şi
clasificare ...................................................................................... Error! Bookmark not defined.
Tema 8. Impozite directe și impozite indirecte: caracterizare generală, categorii...........................
Tema 9.Bugetul asigurărilor sociale de stat: prezentarea sistemului public de asigurări sociale,
procedura bugetară, sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale...........
Tema 10. Structura bugetului asigurărilor sociale de stat: categorii de venituri și categorii de
cheltuieli....................................................................................................................................
Tema 11 Fondul național unic de asogurări sociale de sănătate: prezentarea sistemului
asigurărilor sociale de sănătate; categorii de venituri și categorii de cheltuieli......................
Tema 12 Bugetul asigurărilor pentru șomaj: prezentarea sistemului public al asigurărilor pentru
șomaj; categorii de venituri și categorii de cheltuieli.....................................................
Tema 13 Bugetele locale: noţiune, procedură bugetară, structură............................................
Tema 14 Noțiuni generale privind exercitarea controlul financiar în România: Curtea de Conturi
și Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF.......................................
6. TESTE DE EVALUARE RECAPITULATIVE:...................... Error! Bookmark not defined.

2
1. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU

Introducere

Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei FINANŢE

PUBLICE, care este comună învăţământului la forma de zi şi la forma de învăţământ la distanţă,
conform planurilor de învăţământ în vigoare.
El este destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi constituie
materialul bibliografic minim necesar pentru parcurgerea, însuşirea şi evaluarea disciplinei
respective.
Manualul este structurat în conformitate cu standardele şi procedurile de uz larg în
învăţământ naţional şi internaţional, care se adresează învăţării individuale pe baze interactive.
Parcurgerea manualului, pe baza prezentelor instrucţiuni asigură reţinerea informaţiilor de bază,
înţelegerea fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor dobândite la rezolvarea unor
probleme specializate.
Manualul este structurat pe teme de studiu. Tema de studiu reprezintă o parte omogenă
din componenţa manualului, caracterizată de un număr limitat de termeni de referinţă (cuvinte-
cheie), care poate fi parcurs şi însuşit printr-un efort continuu de concentrare intelectuală care să
nu depăşească 2-6 ore (intervalul se referă la conţinutul de idei al modulului de studiu şi nu ia în
calcul întrebările recapitulative, temele pentru acasă, testele de autoevaluare sau pe cele de
evaluare).
Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor
autoinstruirii.
Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele aşteptate
doar cu condiţia respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de studiu, procedură
care este prezentate în cele ce urmează.
Totalul general al orelor de studiu necesare parcurgerii şi înţelegerii T1-T7 este de 14.
Orele necesare studiului individual al disciplinei sunt cele corespunzătoare numărului de credite
transferabile alocate disciplinei înmulţite cu 24 ore pentru fiecare credit.

Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program de autoinstruire.
Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de
autoinstruire pe baza manualului de faţă:
1. Temele de studiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în manual, chiar în cazul
în care studentul apreciază că ar putea ”sări” direct la o altă unitate de studiu. Criteriile şi

3
modalitatea de ”înlănţuire” a modulelor de studiu sunt prezentate la fiecare modul de studiu şi
ele trebuie respectate întocmai, sub sancţiunea nerealizării la parametrii maximali a programului
de autoinstruire;
2. Fiecare modul de studiu conţine şi un test de evaluare şi/sau temă pentru acasă pe care
studentul trebuie să le realizeze, cu scopul evaluării gradului şi corectitudinii înţelegerii
fenomenelor ţi proceselor descrise sau prezentate în modulul de studiu;
3. Întrebările de autocontrol, testele de evaluare sau tema pentru acasă nu sunt de
perspicacitate, deci nu trebuie rezolvate contra cronometru;
4. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de studiu este următoarea:
 se citesc obiectivele şi competenţele modulului de studiu
 se citesc termenii de referinţă (cuvintele cheie)
 se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat
 se parcurge conţinutul dezvoltat de idei al modulului
 se parcurge bibliografia recomandată
 se răspunde la întrebările recapitulative, revăzând, dacă este necesar, conţinutul
dezvoltat de idei al modulului
 se efectuează testul de autoevaluare ţi se verifică, prin confruntare cu răspunsurile
date la sfârşitul manualului, corectitudinea răspunsurilor
 se efectuează testul de evaluare şi/sau tema pentru acasă sau de control (după caz)
OBS.: Este recomandabil ca, înainte de efectuarea testelor de autoevaluare, să se facă o
pauză de 30 de minute sau o oră. De asemenea este recomandabil ca la fiecare 2 ore de studiu să
se facă o pauză de 30 de minute.
5. Nu este recomandabil să se parcurgă mai mult de 1-2 teme de studiu pe zi, pentru a nu
se periclita însuşirea temeinică şi structurală a materiei. În funcţie de necesităţile şi posibilităţile
de studiu ale studentului, studiul unui modul poate fi fracţionat pe mai multe zile, dedicând cel
puţin 30 de minute pe zi studiului.

TEMA PENTRU ACASĂ (TA) reprezintă un exerciţiu obligatoriu de reflecţie pentru

fiecare temă de studiu. Ea se constituie într-un instrument indispensabil de studiu individual
necesar înşirii şi mai ales înţelegerii temei. Rezolvarea ei se poate face în aprox. 1-2 ore.

TEMA DE CONTROL (TC): reprezintă un exerciţiu obligatoriu mai amplu, cu caracter

integrativ, care are rolul de a realiza un liant noţional şi cognitiv între temele studiate anterior şi
de a provoca capacitatea sitentică şi creativă a studentului. Pregătirea ei necesită un efort mai
îndelungat (aprox.10 ore), implică stăpânirea temelor anterioare precum şi consultarea tutorelui
de disciplină. Cele două teme de control se regăsesc pe parcursul manualului astfel încât să
acopere cele mai importante părţi ale acestuia.

COORDONATOR DE DISCIPLINĂ:
Conf. Univ. Dr. Cristina Oneţ cristina.onet@ulbsibiu.ro

4
 2. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI

Manualul de studiu ”Finanţe publice” reprezintă o sinteză realizată în

manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la forma de învăţământ zi.
Conţinutul de idei nu a fost redus ci doar sintetizat, în principiu, într-o manieră mai
accentuat enumerativă, elementele de detaliu sau de explicaţie redundantă (necesare pentru
atingerea scopului pedagogic al fixării şi corelării cunoştinţelor) putând fi găsite de către student
în bibliografia de specialitate recomandată.

Obiectul general al cursului “Finanţe publice” :

Obiectul cursului îl reprezintă modul de formare, administrare şi intrebuintare a resurselor
financiare publice, respectiv ale statului sau ale unitatilor administrativ-teritoriale.
Obiectivele disciplinei:
Manualul de Finanţe publice îsi propune ca obiectiv cunoaşterea şi însuşirea de către
studenţii anului III a modului in care se realizeaza administrarea banului public prin intermediul
bugetelor publice, precum si a masurilor luate de stat pentru colectarea cat mai eficienta a
creantelor fiscale destinate bugetelor publice.
Obiective principale:
a) cunoașterea și înțelegerea normelor juridice ce reglementează modul de funcționare a
unui sistem financiar.
b) înţelegerea mecanismelor economice și juridice care stau la baza circulației banului
public.
c) cunoasterea sistemului de autorități publice ce asigură funcționarea sistemului
financiar-bugetar românesc.

Descrierea structurii manualului:

Manualul este structurat în conformitate cu rigorile studiului individual (autoinstruire) și
este compartimentat în teme de studiu. Structura fiecărei teme de studiu este următoarea:
I. Obiective (rezultatele aşteptate ale temei)
II. Competenţele dobândite de student (utilitatea temei pentru student)
III. Termeni de referinţă (concepte cheie)
IV. Structura temei de studiu
V. Rezumatul ideilor principale
VI. Conţinutul dezvoltat de idei al temelor
VII. Bibliografia recomandată
VIII. Întrebări recapitulative
IX. Teste de autoevaluare, teste de evaluare, teme de casă

5
 Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru studiul
disciplinei ”Protocol, corespondență și tehnici de secretariat”. El reprezintă minimul de
informaţie necesară pentru înţelegerea şi însuşirea noţiunilor fundamentale ale disciplinei.

3. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ, SELECTIVĂ ŞI ACTUALIZATĂ

RECOMANDATĂ PENTRU TEMELE 1-14
Studiul ştiinţific al disciplinei impune parcurgerea următoarei liste de bibliografie românească
selectivă:
1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

4. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND (TEHNO- REDACTAREA

TEMELOR DE CONTROL:

Referatul trebuie să aibă o structură logică şi echilibrată care se va prezenta

în cuprinsul acestuia
Referatul trebuie să fie redactat într-un limbaj academic cu utilizarea corectă şi riguroasă
a conceptelor şi noţiunilor de specialitate
Referatul va fi elaborat şi redactat cu utilizarea a cel puţin 3 surse bibliografice actuale şi
diferite, care vor fi identificate la sfârşitul lucrării precum şi cu utilizarea corectă a trimiterilor
bibliografice în subsolul paginilor.
Referatul se va tehnoredacta cu font Times New Roman CE, caractere de 14, la un rand
Intinderea referatului va fi de 6-15 pagini
Depunerea referatului se face electronic pe adresa tutorelui de disciplină până cel mai
târziu la data înscrisă în calendarul activităţilor didactice şi de evaluare.
Referatele care prezintă actualitate şi originalitate precum şi cele care discută probleme
controversate vor putea fi selectate pentru publicare în una din publicaţiile oficiale ale Facultăţii
(Revista Acta Universitatis Cibiniensis Seria Jurisprudentia sau într-una din publicaţiile
Centrelor de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Facultăţii.

6
 5. CONŢINUTUL ANALITIC AL DISCIPLINEI:

Tema 1
Noţiuni generale privind sistemul financiar şi finanţele publice. Organizarea sistemului
financiar public din România

Obiective:

 studentul să înţeleagă continutul notiunilor de sistem financiar, politică financiară, finanţe

şi finanţe publice;
 studentul să cunoască structura sistemului financiar al statului şi principalele autorităţi cu
atribuţii în formarea şi administrarea fondurilor publice ale statului şi ale unităţilor
administrativ-teritoriale.

I. Cuvinte cheie: finante publice, dreptul finantelor publice, actele de drept al

finantelor publice, raporturile de drept al finantelor publice

Rezumat capitol:
1. Noţiunea de sistem financiar
2. Elementele sistemului financiar
3. Politica financiară
4. Nevoia publică – izvor al finanţelor publice
5. Noţiunea de finanţe şi noţiunea de finanţe publice
6. Apariţia şi evoluţia finanţelor publice
7. Aparatul financiar al statului
7.1. Ministerul Finanţelor Publice
7.2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
7.3.. Trezoreria publică
7.4. Comisia Fiscală Centrală
7.5. Consiliul fiscal
8. Ordonatorii de credite ai statului
9. Aparatul financiar al unităţilor administrativ-teritoriale
10. Autorități de control financiar. Curtea de Conturi

7
 Tema pentru acasă: Nevoia publică – izvor al finanţelor publice.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3 si 30 min

Conţinutul temei

1. Noţiunea de sistem financiar

Satisfacerea nevoilor generale ale societăţii, incluzând în acestea atât nevoile individuale, cât,
mai ales, pe acelea colective, este condiţionată fundamental de existenţa fondurilor băneşti chemate
să asigure resursele financiare necesare procurării tuturor acelor bunuri şi servicii ce compun ceea
ce specialiştii au numit nevoi publice. O parte semnificativă a acestor fonduri sunt puse la
dispoziţia autorităţilor publice, atât a celor centrale, cât şi a celor locale, pentru a asigura
satisfacerea nevoilor publice de interes naţional şi local.
Aceste fluxuri băneşti generează formarea anumitor relaţii sociale, unele guvernate de legităţi
economice obiective, altele de norme juridice prescriptive de conduite, iar altele se menţin strict în
sfera socialului şi a subiectivităţii.
În măsura în care aceste relaţii îmbracă formă bănească, dar sunt şi guvernate de norme
juridice chemate să stabilească condiţiile de realizare a procesului de repartiţie a produsului intern
brut, ele se constituie ca relaţii financiare.
Mai trebuie precizat faptul că nu toate relaţiile băneşti care apar în procesul repartiţiei
produsului intern brut sunt relaţii financiare, ci numai acelea care exprimă un transfer de valoare,
nu şi cele care reflectă o schimbare a formelor valorii1.
Noţiunea de sistem financiar, în vorbirea curentă, se utilizează având mai multe sensuri, şi
anume:
a. sistem de relaţii economice, în expresie bănească care exprimă un transfer de resurse
financiare, ce se produce în anumite condiţii;
b. sistem de fonduri, de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite eşaloane şi
se utilizează în scopuri precis determinate;
1
I. Văcărel, Gh. Bistriceanu, G. Anghelache, M. Bodnar, F. Bercea, T. Moşteanu, F. Georgescu, Finanţe Publice,
ed. a 4-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003, p. 57.

8
 c. sistem de planuri financiare care reflectă anumite procese prevăzute a se produce în
economie, în cursul unei perioade de timp determinate;
d. sistem de instituţii şi organe care participă la organizarea relaţiilor, la constituirea şi
distribuirea fondurilor, precum şi la elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare;
e. sistem de finanţare a economiei.
Independent de aceste nuanţări ale conceptului de sistem financiar, acesta reprezintă un
ansamblu de elemente sau categorii financiare caracterizat prin legături organice între
componentele sale, care-i imprimă un caracter unitar, de sistem.

2. Elementele sistemului financiar

Prin prisma conţinutului său economic, sistemul financiar se prezintă ca un ansamblu de

relaţii financiare ce se manifestă în procesul de formare, distribuire şi utilizare a fondurilor
băneşti.
Astfel, se disting două mari subsisteme:
- subsistemul financiar public, ce reprezintă ansamblul relaţiilor financiare prin care se formează,
se distribuie şi se utilizează fondurile băneşti publice, având în prim plan autorităţile publice care
administrează în interes public aceste fonduri;
- subsistemul financiar privat, considerat ca un ansamblu de relaţii financiare prin care se
formează, se distribuie şi se utilizează fonduri financiare private, având în prim plan entităţile şi
persoanele private ce administrează în interes privat fondurile respective.
Diferenţele dintre cele două mari subsisteme ale sistemului financiar se regăsesc atât la
nivelul formei de proprietate sub care se administrează patrimoniile respective (publică sau
privată), cât şi la nivelul tipului de interese ce se satisfac prin aceste relaţii. Mai exact, relaţiile
financiare din subsistemul financiar public sunt caracterizate prin proprietate comună, publică,
precum şi prin caracterul public al intereselor satisfăcute, în timp ce relaţiile financiare din
subsistemul financiar privat sunt caracterizate prin proprietate privată şi caracterul privat al
intereselor ce se satisfac.

3. Politica financiară

Sistemul financiar descris mai sus se prezintă ca un mecanism extrem de complex, a cărui
funcţionare corectă şi coerentă este asigurată prin modul în care statul se raportează la acesta. El
va face acest lucru promovând-şi propriile interese şi utilizând anumite pârghii care îi permit să
intervină în economie şi să influenţeze ori să potenţeze anumite aspecte şi anumite sectoare.
Mijloacele prin care statul intervine în ajustarea sistemului financiar la nivel
macroeconomic formează politica financiară.
Aşadar, în literatura de specialitate s-a arătat că „metodele şi mijloacele concrete privind
procurarea şi dirijarea resurselor financiare, precum şi instrumentele, instituţiile şi reglementările
financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale într-o
etapă determinată, constituie componente ale politicii financiare a acestuia”2.
Politica financiară a unui stat influenţează esenţial luarea deciziei, atât la nivel macro, cât şi
la nivel microeconomic, dar şi existenţa cotidiană a fiecăruia dintre noi. Ea se mai doreşte a fi şi
un „ghid al managementului financiar în procesul de utilizare a fondurilor financiare publice”3.

2
I. Văcărel ş.a., Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, p. 84.
3
A. Neagu, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 11.

9
 4. Nevoia publică – izvor al finanţelor publice

Încă de la începuturile sale, societatea omenească a generat tot felul de nevoi care, pe
parcursul trecerii timpului, au crescut ca amploare şi complexitate.
Dacă la începuturi omul primitiv a avut nevoi simple de natura nevoilor individuale, cum ar
fi nevoia de hrană ori nevoia de adăpost, pe care şi le satisfăcea singur, odată cu primele forme
de organizare nevoile au început să se diversifice, iar satisfacerea lor a presupus un efort
suplimentar din partea membrilor colectivităţii umane.
Prima nevoie a cărei satisfacere a devenit stringentă şi a presupus forme superioare de
organizare a fost nevoia de apărare. Au apărut în felul acesta nevoile colective, adică acele nevoi
ale grupului a căror satisfacere reclama, de asemenea, efortul întregului grup uman organizat.
Odată cu primele forme de organizare militară au început să apară şi „costurile” aferente
acestei nevoi. Pentru a le putea satisface, membrii colectivităţilor umane vizate au trebuit să
renunţe la o serie de prerogative individuale în favoarea intereselor colective. Pe de altă parte,
multe din nevoile colective astfel conturate nici nu ar fi putut fi satisfăcute decât de către
colectivitate, în ansamblul său.
Odată cu apariţia primelor forme de organizare statală, nevoile colective s-au amplificat,
devenind tot mai complexe, iar efortul necesar pentru satisfacerea lor a devenit tot mai mare. În
plus, cu acest prilej, au apărut o serie de nevoi care au fost necunoscute omenirii până atunci şi
anume nevoia de a asigura existenţa structurilor statale proaspăt formate, chiar dacă ne referim la
forme empirice de organizare statală. În felul acesta, pasul de la nevoile colective la nevoile
publice s-a făcut firesc, fără ca umanitatea să conştientizeze acest lucru.
Momentul apariţiei statului atrage după sine și înțelegerea faptului că cetăţenii trebuie să
contribuie la realizarea cheltuielilor publice.
Ideea de cheltuială publică este, însă, mult mai veche. Ea a apărut odată cu apariţia primelor
nevoi colective, iar dintre acestea, nevoia de apărare este cea mai importantă nevoie pe care omul
a simţit nevoia să şi-o asigure împreună cu grupul sau colectivitatea din care făcea parte. Pentru
a-şi satisface această nevoie a trebuit să se organizeze, ceea ce a presupus un efort, chiar şi de
ordin material. Dealtfel, este evident faptul că apariţia nevoilor colective au condus, treptat, la
apariţia statului, care se prefigura a fi cea mai eficientă cale de satisfacere a acestor nevoi. La
rândul său, apariţia statului face să ia avânt nevoia colectivă diversificându-se, dar luând şi o
amploare cantitativă. Dealtfel, odată cu apariţia statului nu mai avem de a face doar cu simple
nevoi colective, ci din acest moment putem discuta chiar despre nevoi publice.
Pe de altă parte, dintr-o pespectivă materialistă, cuantificarea nevoilor publice nu reprezintă
altceva decăt cheltuiala publică. Fără a se fi conştientizat neapărat acest lucru, totuși nu se poate
identifica şi cuantifica cheltuiala publică fără a se identifica și venitul public, ca sursă de
finanţare indispensabilă satisfacerii nevoilor publice.
Fondurile publice menite să asigure realizarea cheltuielilor publice poartă denumirea de
venituri publice pentru a căror constituire membrii colectivităţilor umane renunţă la o parte din
interesele lor individuale, în scopul mult mai înalt al satisfacerii nevoilor colective.
Exprimarea în formă bănească a veniturilor şi a cheltuielilor publice se face prin intermediul
banului public, iar participarea cetăţenilor unui stat la realizarea acestui efort colectiv poartă
denumirea de fiscalitate.

10
 5. Noţiunea de finanţe şi noţiunea de finanţe publice

Etimologia cuvântului „finanţe” se găseşte în cuvântul latinesc finis utilizat cu sensul de

„termen de plată”. Treptat, acest cuvânt a dobândit diferite forme în aproape toate limbile vorbite
în Europa medievală.
În sec. al XV-lea, în Franţa, se foloseau expresiile hommes de finances şi financiers, care îi
desemna pe arendaşii de impozite şi persoanele care încasau impozitele regelui, finance ce
reprezenta o sumă de bani şi, mai ales, un venit al statului, ori finances, care însemna întregul
patrimoniu al statului.
În aceeaşi perioadă a evului mediu, în Germania, se întâlneau expresiile finanz, cu sensul de
plată în bani, şi finanzer, care îl desemna pe cămătar.
Odată cu trecerea timpului, cuvântul finanţe a căpătat un sens foarte larg, incluzând elemente
de finanţe publice şi elemente din sfera finanţelor private, cum ar fi: bugetul statului, creditul,
operaţii bancare şi de bursă, relaţii cambiale. Altfel spus, finanţele desemnau resursele, relaţiile
şi operaţiile băneşti.
În limbajul modern, noţiunea de finanţe se identifică adesea cu aceea de bani, resurse
băneşti, creanţe ori obligaţii de plată în bani.
Chiar şi concepţiile specialiştilor cu privire la finanţe nu sunt unitare. Cel mai adesea, ei
disting conceptul de finanţe publice (acordându-i un conţinut ştiinţific specific), de conceptele
din sfera finanţelor private.
Pentru o mai bună înţelegere a noţiunii de finanţe publice, evocăm definiţia literală, potrivit
căreia prin această sintagmă se înţelege totalitatea mjloacelor băneşti care se află la dispoziţia
unui stat şi care îi sunt necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale4.
Într-una din lucrările de referinţă ale literaturii româneşti de specialitate se arată că, într-o
concepţie modernă, finanţele publice au drept obiect nu numai serviciile proprii ale statului
sau ale unei colectivităţi publice, ci îmbracă întreaga viaţă economică şi socială a naţiunii şi
devin un element al planificării economice şi sociale5.

6. Apariţia şi evoluţia finanţelor publice

Apariţia şi evoluţia finanţelor publice este indisolubil legată de existenţa unor organizări de
tip statal şi de utilizarea banilor ca etalon de valoare, precum şi de existenţa formelor valorice de
realizare şi repartizare a produsului social6.
Aşadar, se poate vorbi despre existenţa finanţelor statului încă din epoca sclavagistă pentru
că toate statele lumii, indiferent de dimensiunile lor ori de epoca în care au existat, au avut
nevoie de resurse financiare menite să asigure funcţionarea structurilor statale şi satisfacerea cel
puţin a unui minim de nevoi publice concretizate în servicii publice de interes general.
Desigur că omenirea nu a avut de la început preocuparea de a analiza modul în care ar trebui
gestionate resursele financiare publice. Vorbim de sute de ani în care monarhiile, mai ales cele
absolutiste, nu dădeau socoteală nimănui despre modul în care erau gestionaţi banii publici. Aşa
cum, sintetic şi extrem de sugestiv Ludovic al XIV-lea spunea în Evul Mediu „statul sunt eu”,
dând expresie unei stări de fapt ce dăinuia în lume de mii de ani, tot aşa, pe cale de consecinţă,
înţelegem că şi resursele financiare ale statului se confundau cu cele proprii, ale monarhului.

4
Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1975, p. 335.
5
Finance, Grand Larousse Encyclopédique en dix volumes, tome cinquième, Librairie Larousse, Paris.
6
I. Văcărel, Gh. Bistriceanu, G. Anghelache, M. Bodnar, F. Bercea, T. Moşteanu, F. Georgescu, op. cit., pp. 32-35.

11
 Mult mai târziu s-a pus problema disjungerii cheltuielilor necesare funcţionării statului de
cele necesare coroanei, respectiv persoanei monarhului şi familiei acestuia.
Pe de altă parte, o evidenţă distinctă a veniturilor publice de cheltuielile chemate să asigure
realizarea funcţiilor statului apare pentru prima dată în sec. XII la curtea Angliei. Acela pare a fi
momentul apariţiei bugetelor publice, procedeu care s-a extins treptat în toată lumea, astfel că el
s-a utilizat apoi pe scară largă, în toată epoca medievală. Cu toate acestea, atitudinea statului faţă
de cheltuielile publice a continuat să fie una de relativă indiferenţă, principala preocupare a
monarhiilor fiind aceea de a mări veniturile şi prea puţin aceea de a urmări modul în care sunt
efectuate cheltuielile publice.
Odată cu apariţia capitalului, a unei noi clase sociale, dar şi odată cu schimbarea treptată a
formei de guvernământ (respectiv odată cu apariţia republicii), se schimbă şi atitudinea statelor
faţă de finanţele publice. Încep să se contureze opinii privitoare la modul în care ar trebui
gestionate fondurile publice, dar mai ales opinii privitoare la cea mai potrivită politică financiară
pe care ar trebui să o adopte statele.
Astfel, la sfârşitul sec. al XVIII-lea, în perioada capitalismului ascendent, îşi face tot mai
mult loc doctrina liberală ce se concretizează treptat în ceea ce numim concepţia clasică asupra
finanţelor publice. Potrivit acesteia, statul nu trebuia să adopte nicio măsură care să stimuleze ori
să inhibe vreun domeniu al vieţii economice şi sociale. Libera iniţiativă a particularilor trebuie să
fie cheia de boltă a economiei, iar statul avea doar rolul de a supraveghea ca aceasta să se poată
manifesta liber şi deplin, fără nicio restricţie şi fără nicio influenţare. Astfel, rolul statului era
acela de păzitor şi garant al liberei concurenţe, fiind numit „statul jandarm”, ce funcţiona după
principiul „laissez-faire, laissez-passer”. Activitatea economică era în întregime apanajul
întreprinderilor private, statul limitându-şi acţiunea la realizarea funcţiilor sale tradiţionale.
Pentru a se putea realiza acest lucru, cheltuielile bugetare ale statului trebuiau limitate la cele
pentru apărare, ordine publică, siguranţă naţională, justiţie şi diplomaţie. La rândul lor, veniturile
publice menite să asigure realizarea minimă a acestor nevoi publice trebuiau astfel concepute
încât să aibă un caracter neutru, adică să nu influenţeze, pe cât posibil deloc, procesele
economice ce aveau loc în societate. În realizarea acestui obiectiv, bugetul public trebuia să fie
unul echilibrat, aceasta fiind una din cerinţele fundamentale ale concepţiei neintervenţioniste a
statului asupra finanţelor publice.
Din a doua jumătate sec. XIX încep să apară primele puncte de vedere diferite de cele
consacrate până atunci, concepţia clasică asupra finanţelor publice făcând treptat loc unei noi
abordări referitoare la atitudinea statului faţă de procesele economice şi sociale ce au loc în
societate.
Acest nou curent a fost denumit ulterior concepţia modernă asupra finanţelor publice şi
promovează teoria unei atitudini active a statului pentru a susţine şi a promova dezvoltarea
economică şi socială, în ansamblu. Astfel, „statul jandarm” este înlocuit cu „statul
intervenţionist”, care treptat şi-a lărgit zonele de acţiune menite să stimuleze şi să potenţeze cât
mai multe domenii economice şi sociale.
Veniturile publice au început să se diversifice, alături de cele fiscale, conturându-se noi
surse de alimentare a bugetelor publice. Odată cu atitudinea activă a statului, au apărut şi
investiţiile efectuate de stat, iar apoi, pe cale de consecinţă, au apărut şi veniturile rezultate din
valorificarea capitalului statului.
Fiscalitatea este folosită tot mai mult ca un mijloc de ameliorare a dezechilibrelor sociale
ce pot să apară într-o societate. De asemenea, ea are şi un important rol potenţator a anumitor

12
domenii de activitate, ori rol inhibitor al altora, în funcţie de conjuncturile existente la un
moment dat.
De asemenea, se conturează mereu noi şi noi surse de venit bugetar, altele decât cele
fiscale, cu atât mai mult cu cât statul îşi diversifică mereu acţiunile şi prin intermediul
cheltuielilor bugetare.
Astfel, tot mai multe activităţi economice şi sociale au trecut în sarcina statului. Alături
de funcţiile tradiţionale ale acestuia, statele moderne şi-au asumat susţinerea financiară a unor
domenii aparent consumatoare de resurse financiare, cum ar fi învăţământul, sănătatea,
cercetarea ştiinţifică, protecţia mediului. Treptat s-a constatat că aceste cheltuieli publice se pot
dovedi, pe termen lung, deosebit de profitabile pentru acele state care investesc în cea mai
importantă şi mereu regenerabilă resursă, şi anume resursa umană.
În concepţia contemporană asupra finanţelor publice, echilibrul bugetar nu mai este un
deziderat. Desigur că excedentul bugetar este considerat chiar catastrofal, pentru că el ar reflecta
un efort inutil făcut de societate pentru a produce bani publici ce rămân în felul acesta
nevalorificaţi. Surplusul de bani publici este considerat, aşadar, o dovadă de proastă gestionare a
resurselor financiare existente. Pe de altă parte, adeseori deficitul bugetar al unui stat nu reflectă
dorinţa acestuia permanentă de dezvoltare, ci incapacitatea de a satisface din veniturile sale
curente, nevoi publice esenţiale, situaţie generată de o slabă dezvoltare economică a ţării.
Alteori, deficitul bugetar mai poate să fie şi efectul nedorit al unei proaste gestionări a banului
public, care se asociază fie cu incompetenţa, fie cu corupţia celor chemaţi să administreze
fondurile publice.

7. Aparatul financiar al statului

7.1. Ministerul Finanţelor Publice

Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de organ al administraţiei publice centrale de

specialitate cu rol de sinteză, aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor
publice; exercită administrarea generală a finanţelor publice, asigurând utilizarea pârghiilor
financiare şi valutare în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea
iniţiativei agenţilor economici.
Potrivit actului normativ de organizare şi funcţionare7, Ministerul Finanţelor Publice
îndeplineşte un număr considerabil de funcţii, fapt ce relevă complexitatea activităţilor
desfăşurate de către acesta, astfel:
a. de strategie, în sensul că participă la elaborarea strategiei naţionale în domeniile sale de
activitate, respectiv în domeniul fiscal, bugetar, contabilitate publică, datorie publică, control
financiar public intern, sisteme de management financiar şi control, precum şi coordonarea şi
verificarea achiziţiilor publice;
b. de reglementare şi sinteză, în sensul că asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional
necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul finanţelor publice;
c. de reprezentare, în sensul că asigură reprezentarea statului roman şi a Guvernului României
atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, în limitele stabilite prin acte normative;

7
H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice cu modificările și
completările ulterioare.

13
d. de prognoză, în sensul că elaborează studii şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung privind
evoluţia economiei româneşti, a anumitor sectoare ori în profil teritorial, prin intermediul
structurii sale proprii, şi anume Comisia Naţională de Prognoză;
e. de concepţie bugetară şi fiscală, în sensul că elaborează şi aplică politicile fiscale ale statului,
precum şi bugetele publice gestionate de către stat;
f. de administrare a veniturilor statului, în sensul că efectuează operaţiunile specifice de
colectare a veniturilor menite să alimenteze bugetele publice ale statului;
g. de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului, în sensul că efectuează
toate operaţiunile de încasări şi plăţi prin conturile publice;
h. de administrare a datoriei publice, în sensul că realizează serviciul datoriei publice;
i. de implementare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană
pentru domeniul financiar şi fiscal, în sensul că este responsabil de aplicarea politicilor
economico-financiare şi fiscale comune în spaţiul UE;
j. de administrare financiară a fondurilor europene PHARE, ISPA şi SAPARD;
k. de monitorizare a asistenţei tehnice oferite de instituţiile financiare internaţionale şi de
băncile guvernamentale de dezvoltare şi cooperare internaţională;
l. de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, precum şi a contactelor cu
structurile comunitare, din punct de vedere administrativ;
m. de autoritate competentă pentru elaborarea şi implementarea politicii în domeniul sistemelor
de control intern şi managerial;
n. de organizare şi exercitare a auditului intern în entităţile publice, inclusiv în Ministerul
Finanţelor Publice;
o. de evidenţă a bunurilor ce constituie domeniul public al statului;
p. de combatere a evaziunii fiscale, exercitată prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
şi unităţile subordonate;
q. de control al aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniul său de
activitate, precum şi al funcţionării instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau
sub autoritatea sa;
r. de autoritate cu competenţe în domeniul politicii şi legislaţiei vamale, precum şi de
coordonare, îndrumare şi control în acest domeniu;
s. de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii;
ş. de suport, respectiv de management al resurselor umane, financiare şi materiale, de susţinere a
activităţilor specifice prin intermediul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, de consultanţă
juridică, precum şi de promovare a unui cadru de lucru comunicaţional.
Organizarea instituţională şi conducerea Ministerului Finanţelor Publice este
reglementată prin aceeaşi H.G. nr. 34/20098. Ea statuează faptul că în fruntea acestui minister se
află Ministrul Finanţelor Publice, care coordonează activitatea desfăşurată de către toţi cei patru
secretari de stat din cadrul ministerului, precum şi activitatea Secretarului General al ministerului
împreună cu toate structurile aflate în subordinea acestuia.
Există însă şi o serie de structuri care se află exclusiv în subordinea Ministrului
Finanţelor Publice, şi anume: Colegiul Ministerului, Colegiul Consultativ şi Cabinetul
Ministrului Finanţelor Publice.

8
Anexa nr. 1 din H.G. nr. 34/2009.

14
 În subordinea Cabinetului Ministrului Finanţelor Publice se mai află şi o serie de structuri
ce nu intră şi în subordinea Ministrului Delegat pentru Buget, cum ar fi: Direcţia Generală de
Inspecţie Economico-Financiară, Unitatea de Politici Publice, Corpul de Control al Ministrului
Finanţelor Publice, Direcţia Generală Juridică, Direcţia de Audit Public Intern, Informaţii
Clasificate ori Biroul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor.
În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se organizează şi funcţionează, ca organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale, următoarele unităţi subordonate:
 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
 Comisia Naţională de Prognoză;
 Agenția Națională pentru Achiziții Publice.

7.2. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost înfiinţată ca atare la data de 1 octombrie

2003 prin Ordonanţa Guvernului nr. 86 şi a devenit operaţională la 1 ianuarie 2004, odată cu
intrarea în vigoare a Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală.
ANAF este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale aflat în structura
Ministerului Finanţelor Publice, fiind o autoritate publică cu personalitate juridică chemată să
desfăşoare activităţi concrete de colectare a veniturilor bugetare în serviciul tuturor bugetelor
publice ale statului, dar şi al bugetului Uniunii Europene. În această calitate este responsabilă de
modul în care se aplică şi se respectă legislaţia fiscală atât la nivel central, cât şi la nivel
teritorial.
La ora actuală, în baza O.G. nr. 74/2013, s-a emis Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind
organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca organ de specialitate
al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor
Publice. Prin aceste două acte normative, Agenţia a fost reorganizată prin absorbirea Autorităţii
Naţionale a Vămilor, precum şi a Gărzii Financiare, care în felul acesta s-a desfiinţat.
Prin atribuţiile ce i-au fost încredinţate prin lege, Agenţia asigură realizarea următoarelor
sarcini:
 administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri bugetare;
 aplicarea politicii şi legislaţiei vamale, precum şi exercitarea atribuţiilor de autoritate vamală;
 controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi
fapte care au ca efect frauda şi evaziunea fiscală.
Structura organizatorică a ANAF este formată din direcţii, servicii, birouri sau
compartimente, iar din punct de vedere funcţional, pot fi identificate două niveluri, și anume
nivelul central, format din aparatul propriu, şi, respectiv, structurile subordonate acestuia.
Aparatul propriu al ANAF este condus de persoanele mai sus indicate, respectiv preşedinte,
vicepreşedinţi şi secretarul general, iar personalul ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestuia
sunt funcţionari publici şi personal contractual. În cadrul aparatului propriu al Agenţiei
funcţionează Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, dar ca structură fără
personalitate juridică.
Structurile subordonate ale ANAF sunt, practic, unităţile teritoriale ale aparatului fiscal al
statului, respectiv direcţiile generale regionale ale finanţelor publice. Fiecare dintre ele are sub
tutelă administrativă un număr de 5 judeţe, iar în cadrul Direcţiei Generale Regionale a
Municipiului Bucureşti funcţionează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov,
administraţiile celor 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, precum şi Administraţia Fiscală

15
pentru Contribuabilii Mijlocii şi Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Nerezidenţi. Desigur
că niciuna dintre aceste administraţii financiare nu are personalitate juridică.
Alte structuri subordonate ale ANAF sunt Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Direcţia
Generală a Vămilor, care se organizează şi funcţionează în cadrul Agenţiei, dar ca structuri fără
personalitate juridică.

A. Direcţiile regionale ale finanţelor publice

Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sunt structuri cu personalitate juridică
conduse de directori generali ce au şi calitatea de ordonatori terţiari de credite ai bugetului de
stat, însă niciuna dintre structurile subordonate acestora nu au personalitate juridică.
Astfel, în contextul reorganizării şi în scopul declarat al eficientizării activităţii de combatere
a evaziunii şi a fraudei fiscale, în subordinea ANAF s-au înfiinţat 8 direcţii regionale ale
finanţelor publice, cu sediile în Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi
Bucureşti, având personalitate juridică, iar în subordinea acestora a fost create structuri noi, dar
fără personalitate juridică, şi anume:
 direcții regionale vamale;
 administrații județene/de sector ale finanțelor publice, care pot avea în structură servicii ori
birouri fiscale;
 administrații pentru contribuabilii mijlocii;
 birouri vamale de interior și de frontieră.
Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice s-au înfiinţat prin transformarea direcţiilor
generale judeţene, respectiv prin fuziunea prin absorbţie a direcţiilor judeţene şi trecerea lor sub
tutela celor regionale din oraşele mai sus amintite. Fiecare dintre direcţiile regionale a preluat în
felul acesta 5 foste direcţii judeţene care au fost reorganizate, nu mai au personalitate juridică şi
poartă denumirea de administraţii judeţene ale finanţelor publice.
Acestea, la rândul lor, tutelează structuri inferioare de natura serviciilor fiscale municipale şi
orăşeneşti, respectiv birourilor fiscale comunale, toate fără personalitate juridică şi care îşi
desfăşoară activitatea pe teritoriul fiecărui judeţ.
Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice sunt conduse de un director general, ce are
calitatea de funcționar public ce are calitatea de ordonator terțiar de credite.

B. Direcţia Generală Antifraudă Fiscală

Aşa cum am mai arătat, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost înfiinţată
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală ca structură fără personalitate juridică cu atribuţii de
prevenire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă fiscală şi vamală coordonată de
unul dintre vicepreşedinţii ANAF cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a primului-
ministru şi condusă de un inspector general antifraudă, ajutat de un inspector general adjunct
antifraudă.
În cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au fost create 8 direcţii regionale antifraudă
fiscală, de asemenea fără personalitate juridică, cu sediile în următoarele oraşe: Suceava,
Constanţa, Alexandria, Târgu Jiu, Deva, Oradea, Sibiu şi Bucureşti.
O altă menţiune importantă se referă la faptul că, în urma desfiinţării Gărzii Financiare şi în
condiţiile în care Direcţia Generală Antifraudă Fiscală nu are personalitate juridică, în cadrul

16
litigiilor aflate pe rolul instanţelor, ANAF se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Gărzii
Financiare, dobândind inclusiv calitatea procesuală a acesteia.
Personalul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală este numit în funcţie prin ordin al
Preşedintelui ANAF. Ei au calitatea de funcţionari publici cu toate drepturile şi îndatoririle
acestora. Personalul operativ poartă denumirea de inspectori antifraudă fiscală şi desfăşoară
operaţiuni de control financiar curent şi control financiar tematic, cu excepţia celor din cadrul
Direcţiei de Combatere a Fraudelor, ce îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea procurorilor în
cadrul anchetelor penale desfăşurate de către aceştia.
Astfel, un aspect de noutate adus de cele două acte normative mai sus menţionate se referă la
faptul că în cadrul structurii centrale a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală a fost creată
Direcţia de Combatere a Fraudelor, a cărei sarcină este aceea de a acorda suport tehnic de
specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale. În realizarea acestui scop, inspectorii
antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, desfăşurându-şi
activitatea pe posturi de specialişti. În acest sens, subliniem faptul că prin O.G. nr. 74/2013 a fost
modificată şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sens în care în cadrul parchetelor
îşi pot desfăşura activitatea specialişti în domeniul economic, financiar, bancar, vamal,
informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice ce pot să survină
pe parcursul desfăşurării urmăririi penale9.

C. Direcţia Generală a Vămilor

Direcţia Generală a Vămilor este condusă de un director general, aflat în subordinea unuia
dintre vicepreşedinţii Agenţiei, respectiv acela care coordonează şi activitatea Direcţiei Generale
Antifraudă Fiscală, aşa cum am mai arătat.
Direcţia Generală a Vămilor coordonează direct, din punct de vedere metodologic, şi
îndrumă activitatea birourilor vamale de frontieră şi primeşte nemijlocit toate raportările din
partea acestora, precum şi activitatea direcţiilor regionale vamale.
Direcțiile regionale vamale sunt conduse de un director executiv, iar în cadrul lor
funcționează birouri vamale de interior și de frontieră, fără personalitate juridică, conduse de șefi
birou, care sunt ajutați în activitatea lor de șefi birou adjuncți.
Rolul Treyoreriei publice

7.3.. Trezoreria publică

Începând din anul 1992, Ministerul Finanţelor Publice organizează Trezoreria Statului,
chemată să deservească toate bugetele publice (atât pe cele ale statului, cât şi pe cele ale
unităţilor administrativ-teritoriale). Supranumită şi „banca statului”, Trezoreria Statului are ca
principală funcţie aceea de casierie a statului. Ea a fost înfiinţată prin H.G. nr. 78/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Trezoreriei Finanţelor Publice. Conform acestui act normativ,
trezoreria asigură execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
precum şi a bugetelor locale prin încasarea veniturilor bugetare pe baza unei evidenţe stricte
pentru fiecare plătitor, din care să rezulte obligaţiile de plată ale acestuia, sumele încasate şi

9
E. Albu, Buna administrare. Administraţia publică ministerială. Reorganizarea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală. Aspecte manageriale şi juridice, în volumul Administraţia publică între misiuni şi
constrângeri bugetare. Dimensiuni juridice şi manageriale, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2014, pp. 248-258.

17
debitele rămase de încasat, precum şi asigurarea finanţării cheltuielilor în limita creditelor
bugetare şi destinaţiei stabilite, cu încadrarea în echilibrul prevăzut de lege10.
Potrivit actelor normative care îi reglementează activitatea, Trezoreria publică este
definită11 ca fiind un sistem unitar şi integrat prin care statul asigură efectuarea
operaţiunilor de încasări şi plăţi privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria
publică, şi a altor operaţiuni ale statului, în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu
dispoziţiile legale în vigoare.
La ora actuală, Trezoreriei Statului asigură efectuarea următoarelor operaţiuni12:
 încasarea veniturilor bugetare;
 efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita
creditelor bugetare;
 efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultate
din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind rambursarea
ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri aferente;
 efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale.
 păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în
lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale şi de la organisme
internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate sau folosirea lor în temeiul
unor hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli
de capital în sectoarele publice şi economice, după caz;
 efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al Trezoreriei
Statului prin Banca Naţională a României;
 alte operaţiuni financiare prevăzute de lege. 13
Contul general al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca Naţională a României şi este
deschis în numele Ministerului Finanţelor Publice şi al unităţilor Trezoreriei Statului din cadrul
Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice şi a Mun. Bucureşti.

7.4. Comisia Fiscală Centrală

Pentru aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale s-a înfiinţat Comisia Fiscală
Centrală în cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
În realizarea sarcinilor sale, aceasta emite decizii pentru:
 problemele de natură fiscală, prin coroborarea legislaţiei din domeniu cu legislaţia conexă,
după caz, pentru care se impune o soluţionare unitară în vederea eliminării interpretărilor
diferite în aplicarea legislaţiei;
 problemele ce privesc conflictele de competenţă ivite între organele fiscale care nu sunt
subordonate unui organ ierarhic comun.

10
H.G. nr. 78/1992 privind organizarea şi funcţionarea trezoreriei finanţelor publice, teza 1.
11
O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, art. 1 lit. a).
12
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 60 alin. (1).
13
Legea nr. 500/2002, art. 60 alin. (2).

18
 7.5. Consiliul fiscal

Pentru elaborarea şi derularea politicilor fiscal-bugetare, legiuitorul înfiinţează o structură

nouă, cu rol consultativ, menită să asigure o fundamentare ştiinţifică a deciziilor de politică
fiscală şi bugetară a Guvernului, şi anume Consiliul fiscal.
Acesta este o autoritate independentă, compusă din 5 membri cu experienţă în domeniul
politicilor macroeconomice şi bugetare, menită a sprijini activitatea Guvernului şi a
Parlamentului în cadrul procesului de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a
asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiecţiilor bugetare şi a
politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu şi lung.
Academia Română, Banca Naţională a României, Academia de Studii Economice Bucureşti,
Institutul Bancar Român şi Asociaţia Română a Băncilor vor nominaliza fiecare o singură
persoană pentru a face parte din Consiliul fiscal.
Membrii Consiliului fiscal îşi exercită mandatul potrivit legii şi nu vor solicita sau primi
instrucţiuni de la autorităţile publice ori de la orice altă instituţie sau autoritate.

8. Ordonatorii de credite ai statului

Conform legislației specifice în materia finanțelor publice, ordonatorii principali de credite

sunt miniștrii şi conducătorii altor autorităţi publice centrale
De asemenea, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale îndeplinesc,
prin compartimente specializate, o serie de sarcini în domeniul financiar, astfel:
 elaborează bugetele de venituri şi cheltuieli şi urmăresc realizarea acestora; repartizarea
creditelor bugetare organelor ierarhic inferioare;
 exercită controlul financiar intern asupra activităţii unităţilor subordonate şi iau sau propun,
după caz, măsuri pentru înlăturarea deficientelor constatate, asigurarea integrităţii
patrimoniului, respectarea disciplinei financiare.

9. Aparatul financiar al unităţilor administrativ-teritoriale

Administraţia publică locală funcţionează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale –

comune, oraşe şi judeţe – pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice,
eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, ale legalităţii şi consultării cetăţenilor în
problemele locale de interes deosebit. La nivelul comunelor şi al oraşelor fiinţează consilii
locale, care au calitatea de autorităţi deliberative, şi primării, ca autorităţi executive. La nivelul
judeţelor şi al capitalei există consilii judeţene, respectiv consiliul general al municipiului
Bucureşti.
Consiliile locale au atribuţii în problemele de interes local, inclusiv în cele referitoare la
finanţele publice locale şi la activităţile economice, sociale şi de alta natură, de interes local.
Astfel, consiliul local:
a. aprobă bugetul local, precum şi formarea, administrarea şi executarea acestuia; aprobă virările
de credite şi modul de utilizare a rezervelor bugetare; aprobă împrumuturile şi contul de
încheiere a exerciţiului bugetar;
b. stabileşte impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, pe termen limită, în condiţiile
dispoziţiilor Codului fiscal;

19
c. administrează domeniul public şi privat al comunei ori al oraşului şi exercită drepturile
prevăzute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înfiinţat;
d. înfiinţează instituţii şi agenţi economici de interes local, hotărăşte asupra concesionării sau
închirierii de bunuri sau de servicii publice de interes local, precum şi asupra participării, cu
capital sau cu bunuri, la societăţi comerciale, pentru realizarea de lucrări şi servicii de interes
public local, în condiţiile legii.
Primarul îndeplineşte o serie de atribuţii principale, între care unele ţin de domeniul
finanţelor publice locale, astfel:
 întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune
aprobării consiliului;
 exercită funcţia de ordonator principal de credite;
 verifică încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică consiliului cele
constatate;
 supraveghează inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin comunei sau oraşului.
Consiliul judeţean reprezintă autoritatea administraţiei publice judeţene pentru coordonarea
activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes
judeţean. În această calitate, îndeplineşte o serie de atribuţii importante, inclusiv în domeniul
finanţelor publice locale. Astfel, consiliul judeţean:
a. adoptă programe şi prognoze de dezvoltare economico-socială a judeţului şi urmăreşte
realizarea acestora;
b. adoptă bugetul propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
c. stabileşte impozite şi taxe judeţene, precum şi taxe speciale pe timp limitat, în condiţiile
dispoziţiilor Codului fiscal.
Preşedintele consiliului judeţean exercită funcţia de ordonator principal de credite,
întocmeşte proiectul bugetului propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi
le supune spre aprobare consiliului.
Este de precizat că în relaţiile dintre administraţia publică locală şi cea judeţeană nu există
raporturi de subordonare ierarhică.
Aparatul propriu al primăriilor, respectiv al consiliilor judeţene trebuie să fie în aşa fel
organizat şi dimensionat încât să poată duce la îndeplinire atribuţiile specifice ale acestora, mai
cu seamă pe acelea referitoare la colectarea creanţelor fiscale destinate să asigure alimentarea cu
fonduri publice a bugetelor locale. În acest sens, în funcţie de mărimea localităţii şi, implicit, de
amploarea şi complexitatea activităţilor de gestionare a bugetelor locale, primăriile vor trebui să
dispună de personal care să desfăşoare activităţi de contabilitate publică. Potrivit legii, aceste
persoane nu pot fi şi ordonatori de credite, în acelaşi timp. În cadrul localităţilor mai mari vor
exista birouri, compartimente sau chiar direcţii cu atribuţii specifice în domeniul fiscal (al
colectării impozitelor şi taxelor locale), distincte de cele cu atribuţii în materia execuţiei părţii de
cheltuieli a bugetului local.

10. Autorități de control financiar. Curtea de Conturi

Curtea de Conturi constituie organul suprem de control în domeniul financiar şi funcţionează

pe lângă Parlamentul României. Prin activitatea de control pe care o desfăşoară, Curtea de
Conturi urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate, eficacitate şi
eficienţă în gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti.

20
 Potrivit dispoziţiilor constituţionale, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de
formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale.
De asemenea, Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi stabileşte că ea este
instituţia supremă de control financiar ulterior extern. Curtea de Conturi verifică conturile anuale
de execuţie a bugetelor publice, fondurile de tezaur şi contul anual al datoriei publice a statului şi
a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite
interne şi externe primite de către alte persoane juridice.
În raport cu celelalte autorităţi ale statului, Curtea de Conturi este o autoritate publică
autonomă de sorginte constituţională.
Deşi funcţionează pe lângă Parlamentul României, ea îşi desfăşoară activitatea în mod
independent de acesta. Autonomia Curţii de Conturi în raport cu celelalte autorităţi ale statului
este indispensabilă pentru realizarea obiectivelor care i-au fost stabilite prin lege. Această
autonomie este consfinţită şi prin aceea că legea sa de organizare statuează libertatea Curţii de
Conturi în a-şi stabili programul de control.
Singura limitare adusă de lege în acest plan derivă din obligaţia Curţii de Conturi de a
prezenta anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetelor publice
centrale (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile bugetare speciale). De
asemenea, ea înaintează periodic rapoarte, în domeniile în care este competentă, atât
Parlamentului, cât şi consiliilor locale, prin intermediul camerelor sale judeţene de conturi.
După cum se poate observa, raţiunea pentru care există controlul financiar într-un stat
modern şi democratic este menţinută în totalitate de textul constituţional care stabileşte cadrul
general de creare şi de funcţionare a Curţii de Conturi.
Fac obiectul controlului exercitat de Curtea de Conturi:
a. formarea si utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi
ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între aceste
bugete;
b. constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;
c. formarea şi gestionarea datoriei publice şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite
interne şi externe;
d. utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme
de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
e. constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către instituţiile publice
autonome cu caracter comercial şi financiar şi de către organismele autonome de asigurări
sociale;
f. situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome, societăţile
comerciale sau de către alte persoane juridice în baza unui contract de concesiune sau închiriere.

21
 Intrebari recapitulative

1. Definiţi noţiunea de sistem financiar.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Definiţi noţiunea de finanţe publice.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_____________________________________________________________

3. Descrieţi structura aparatului financiar al statului:

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

4. Descrieţi structura aparatului financiar al unităţilor administrativ-teritoriale:

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

5. Ce este Trezoreria publică?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

6. Care este rolul Curţii de Conturi?

22
 ________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

Intrebari de autoevaluare

1.Care sunt accepţiunile date noţiunii de sistem financiar?

a) sistem de relaţii economice, în expresie bănească care exprimă un transfer de resurse
financiare, ce se produce în anumite condiţii; ☻
b) sistem de fonduri, de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite eşaloane şi se
utilizează în scopuri precis determinate; ☻
c) sistem de planuri financiare care reflectă anumite procese prevăzute a se produce în economie,
în cursul unei perioade de timp determinate; ☻
d) sistem de instituţii şi organe care participă la organizarea relaţiilor, la constituirea şi
distribuirea fondurilor, precum şi la elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare; ☻
e) sistem de finanţare a economiei. ☻

2.Care sunt elementele sistemului financiar?

a) subsistemul financiar public; ☻
b) subsistemul financiar privat; ☻
c) subsistemul financiar al statului
d) subsistemul financiar al unităţilor administrativ-teritoriale.

3.Care este obiectul finantelor publice?

a) Banul;
b) Banul public; ☻
c) Resursele financiare ale statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale. ☻

4.Nevoia publică este expresia cuantificată a:

a) Veniturilor publice;
b) Cheltuielilor publice; ☻
c) Veniturilor individuale;
d) Cheltuielilor individuale.

5. Finanţele publice au apărut:

a) În Antichitate;
b) În Evul Mediu;
c) Odată cu apariţia statului ☻
d) Odată cu apariţia statului modern.

23
NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare:

1.Funcţiile finanţelor publice sunt:

a) Funcţia de consum;
b) Funcţia de repartiţie;
c) Funcţia de control.
d) Funcţia de jurisdicţie.

2.Intervenţia statului în economie se înfăptuieşte prin:

a) Parlament;
b) Guvern;
c) Autorităţi judecătoreşti;
d) Consilii locale şi judeţene,
e) Instituţii publice.

3.Aparatul financiar al statului este compus din:

a) Guvern;
b) Parlament;
c) Ministerul finanţelor publice;
d) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
e) Autorităţi judecătoreşti.

4.Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are funcţii de:

a) Colectare a fondurilor publice;
b) Control asupra fondurilor publice;
c) Jurisdicţie privitoare la fondurile publice;
d) Gestiune a fondurilor publice,
e) Cooperare internatională privind fondurile publice.

5.Din structura ANAF fac parte:

a) Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice;
b) Direcţia Generală Antifraudă Fiscală;
c) Direcţia Generală a Vămilor;
d) Trezoreria Statului,
e) Comisia Centrală Fiscală;
f) Comisia Naţională de Prognoză.

24
 Bibliografie selectivă pentru tema 1.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 2
Noțiuni introductive de drept financiar public: definiție, izvoare, raportul juridic.

Obiective:

Studentul să dobândească cunoştinţe temeinice privind noţiunea de drept financiar public )sau
drept al finanţelor publice), dar şi alte cunoştinţe privind cadrul normativ ce reglementează
finanţele publice, precum şi categoriile de raporturi juridice ce iau naştere cu ocayia formării,
administrării, întrebuinţării şi controlului asupra fondurilor publice.

Cuvinte cheie: dreptul financiar public, acte normative, raporturi juridice,

acte de drept al finanţelor publice.

Rezumat capitol:

25
1. Noţiunea şi obiectul de studiu al dreptului finanţelor publice
2. Izvoarele dreptului finanţelor publice
3. Raporturile de drept al finanţelor publice
3.1. Noţiunea, caracteristicile şi elementele raportului de drept al finanţelor publice
3.2. Categorii de raporturi de drept al finanţelor publice
3.2.1. Raporturile de drept fiscal
3. 2.2. Raporturile ce iau naştere cu ocazia cheltuirii banului public
3.2.3. Raporturile de control financiar
4. Actele de drept al finanţelor publice

Tema pentru acasă: Cele mai importante acte normative care operează în
materia finanţelor publice.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3 ore şi 30 min.

Conţinutul temei

1. Noţiunea şi obiectul de studiu al dreptului finanţelor publice

După cum bine se ştie, cea mai importantă diviziune a dreptului pe care o cunoaşte doctrina
juridică distinge între dreptul public şi dreptul privat. Dreptul financiar public sau dreptul
finanţelor publice este o ramură distinctă a dreptului public, având un obiect propriu şi specific de
reglementare.
Obiectul reglementării juridice financiare nu reprezintă altceva decât conţinutul dreptului
finanţelor publice, iar acesta se circumscrie, în principiu, componentelor structurale ale finanţelor
publice, cu respectarea delimitării acestora faţă de finanţele private.
Astfel, o componentă importantă a dreptului finanţelor publice o reprezintă dreptul bugetar,
care se constituie într-o subramură a celui dintâi, ce studiază reglementarea juridică a relaţiilor
sociale ce iau naştere în cadrul elaborării, adoptării, executării şi încheierii exerciţiului bugetar
privind bugetele publice.
Într-o încercare de definire a dreptului bugetar se constată că acesta reprezintă ansamblul
reglementărilor juridice privitoare la raporturile juridice ce iau naştere cu ocazia elaborării,
adoptării, executări ori încheierii execuţiei unui buget public.

26
 Deoarece fiscalitatea este principala sursă de alimentare a bugetelor publice, o altă componentă
importantă a dreptului financiar public este dreptul fiscal. Potrivit unor autori, dreptul fiscal
cuprinde totalitatea normelor juridice referitoare la impozite, taxe, procedură fiscală şi control
fiscal14. Pentru acest motiv, considerăm că obiectul de reglementare al dreptului fiscal îl reprezintă
chiar fiscalitatea, şi anume normele juridice privitoare la impozite, taxe şi alte contribuţii menite să
alimenteze oricare din bugetele publice reglementate prin lege la un moment dat, precum și
relațiile ce iau naștere în procesul de realizare a creanțelor fiscale.
Într-o altă opinie15, se apreciază faptul că se conturează un drept al controlului financiar (tot ca
subramură a dreptului financiar public) şi, ca atare, controlul financiar nu ar face parte din dreptul
fiscal. În ceea ce priveşte controlul, considerăm că în sfera finanţelor publice întâlnim controlul
financiar, o formă de control mult mai complexă decât controlul fiscal, astfel că, raportându-ne
doar la obiectul controlului, avem suficiente argumente să plasăm această problematică în sfera
dreptului finanţelor publice în mod distinct faţă de dreptul fiscal.
Ţinând cont de faptul că o definiţie trebuie să aibă un caracter de maximă generalitate, dar să şi
reţină acele aspecte ce caracterizează esenţial instituţia definită, considerăm că dreptul financiar
public reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale ce iau
naştere în legătură cu formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor
financiare ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.

2. Izvoarele dreptului finanţelor publice

În doctrina dreptului, noţiunii de izvor de drept i s-au dat numeroase definiţii. În esenţă, izvorul
de drept este forma specifică pe care o îmbracă, la un moment dat, voinţa socială generală pentru a
impune ca obligatorii anumite reguli de conduită, sau, altfel spus, modul de exteriorizare a regulilor
juridice16.
În cele ce urmează vom prezenta cele mai importante categorii de izvoare formale pe care le
cunoaşte dreptul finanţelor publice.
Constituţia României cuprinde dispoziţii ce se constituie în izvoare de drept, unele exclusiv
ale dreptului finanţelor publice, iar altele izvoare comune şi pentru alte ramuri de drept. Astfel, cea
mai mare parte a Titlului IV, „Economia şi finanţele publice”, reprezintă izvor de drept exclusiv
pentru dreptul finanţelor publice. Cea mai mare parte a principiilor ce stau la baza întregii legislaţii
financiar-fiscale se regăseşte în cuprinsul Titlului IV.
Legile organice şi ordinare sunt acte normative ce emană de la puterea legislativă, iar rolul şi
importanţa lor, în general, este clar stabilită de Teoria dreptului. Astfel, legile organice sunt acte
normative cu forţă juridică superioară care conţin, în cuprinsul lor, dispoziţii de o importanţă
deosebită, prin care se realizează organizarea unui întreg domeniu de activitate. Din această
categorie enunţăm: Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,
precum şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale sau Legea nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice.
O atenţie deosebită trebuie acordată celor două coduri ce operează în materia finanţelor
publice, respectiv Codul fiscal (adoptat prin Legea nr. 571/2003, cu toate modificările ulterioare) şi
Codul de procedură fiscală (adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), aprobat şi modificat
prin Legea nr. 174/2004 şi prin numeroase alte acte normative ulterioare.

14
D. Petică Roman, Dreptul finanţelor publice, Casa de Presă şi Editură Tribuna, Sibiu, 2004, p. 8.
15
I. Condor, Drept financiar, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1994, pp. 1-2.
16
I. Santai, op. cit., pp. 87-88.

27
 În ceea ce priveşte Codul fiscal, dorim să arătăm că în cuprinsul acestui act normativ,
considerat fundamental în materia finanţelor publice, vom găsi toate precizările referitoare la
subiecţii impozabili ori taxabili, la baza de impunere sau la cota de impunere. Codul fiscal mai
cuprinde şi precizări importante referitoare la obligaţia de declarare a unor venituri, bunuri sau
activităţi impozabile ori taxabile, ce revine celor ce datorează impozitul, taxa ori contribuţia,
precum şi precizări referitoare la obligaţia de a-şi calcula singuri sarcina fiscală şi de a o declara
organelor fiscale ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, Codul fiscal
mai cuprinde referiri şi la aspecte precum termenul de plată, ori eventualele facilităţi fiscale, în ce
condiţii se acordă ele şi care sunt categoriile de subiecţi ce vor beneficia de acestea.
Alături de Codul fiscal, de aceeaşi importanţă se bucură şi Codul de procedură fiscală, ce
cuprinde importante reglementări referitoare la modul de stabilire a sarcinilor fiscale, indiferent
dacă ele se datorează statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. De asemenea, în cuprinsul
acestuia este reglementat aşa-numitul contencios fiscal, respectiv procedura de modificare a
sarcinilor fiscale ce poate să intervină după ce ele au fost stabilite deja, precum şi reglementări
importante referitoare la modalităţile de stingere a creanţelor fiscale, unele dintre ele putând să
conducă la realizarea sumelor de bani în bugetele publice, altele însă nu.
Pot fi considerate, de asemenea, legi organice şi acelea care reglementează organizarea şi
funcţionarea unei structuri instituţionale ori a unei autorităţi. Din această categorie enumerăm
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, modificată şi republicată
în 2014.
Din categoria legilor ordinare17 cu caracter special, în raport cu ansamblul legislaţiei financiar-
fiscale, menţionăm Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Ordonanţele de Guvern, simple sau de urgenţă, sunt acte normative ce emană de la Guvern,
au forţă juridică egală cu legea, dar trebuie să fie supuse aprobării Parlamentului. Aşa cum se
cunoaşte, ordonanţele simple se pot emite doar în temeiul unei legi de delegare legislativă emisă de
Parlament. Datorită acestor caracteristici, utilizarea lor ar trebui să aibă un caracter excepţional,
fapt care, din nefericire, nu se respectă. Astfel, o situaţie prevăzută a se utiliza în cazuri
excepţionale a devenit o practică curentă în ultimii 15 ani. Legislaţia financiar-fiscală abundă de
acte normative de acest fel. Este şi motivul pentru care le menţionăm printre cele mai importante
izvoare ale dreptului finanţelor publice. Din această categorie de izvoare enumerăm: O.U.G. nr.
146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată
(aprobată prin Legea nr. 201/2003) ori O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică sau OUG nr.
74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală.
Hotărârile de Guvern emană de la executiv şi cuprind măsuri de organizare a punerii în
executare a legilor. Dintre acestea amintim H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Finanţelor Publice şi H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi hotărârile de Guvern emise în scopul aprobării
Normelor Metodologice de punere în aplicare a Codului fiscal (H.G. nr. 44/2004, modificate şi
completate prin H.G. nr.. 421/2014), respectiv de aplicare a Codului de procedură fiscală (H.G. nr.
1050/2004).
Ordinele ministrului finanţelor publice sunt acte cu caracter normativ şi cuprind dispoziţii
tehnice care să permită aplicarea unitară a unor reglementări cuprinse în alte acte normative

17
Reorganizarea ANAF a fost decisă prin O.U.G. nr. 74/2014, aprobată prin Legea nr. 144/2014, iar în aplicarea
lor a fost emisă H.G. nr. 520/2013.

28
superioare ca forţă juridică18. Astfel sunt caracterizate în Teoria dreptului aceste acte normative.
Legislaţia financiar-fiscală cuprinde numeroase ordine ale ministrului finanţelor publice, dintre
care enumerăm: Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1753/2003 pentru aprobarea Codului etic
al inspectorului de control fiscal.

3. Raporturile de drept al finanţelor publice

3.1. Noţiunea, caracteristicile şi elementele raportului de drept al finanţelor publice

Într-o încercare de definire a raporturilor de drept al finanţelor publice, acestea ar putea fi

considerate ca fiind relaţiile sociale reglementate de normele dreptului finanţelor publice, ce iau
naştere, se modifică şi se sting în procesul formării, administrării, întrebuinţării şi controlului
asupra banului public, căpătând particularităţile specifice fiecăreia dintre aceste etape.
Aşa cum am mai arătat, dreptul finanţelor publice este o ramură de drept public şi, ca atare, şi
raportul de drept financiar public poartă fundamental această caracteristică.
Elementele oricărui raport juridic sunt: subiecţii, conţinutul şi obiectul. În cele ce urmează vom
analiza fiecare dintre aceste elemente, reţinând particularităţile pe care le prezintă ele în cadrul
fiecărei categorii de raporturi juridice prezentate mai sus.
Faptul că ne aflăm în faţa unui raport de drept public este cel mai bine ilustrat de analiza
asupra subiectelor sale. Astfel, în cadrul raporturilor de drept al finanţelor publice, statul va fi
întotdeauna reprezentat de unul din organele sale cu atribuţii de impunere sau de control, în calitate
de subiect specializat.
Acest subiect specializat se află pe o poziţie dominantă faţă de celălalt subiect al raportului
juridic de drept al finanţelor publice. Aceasta înseamnă că este suficientă o singură voinţă pentru ca
raportul juridic să ia naştere (caracterul univoliţional al raportului de drept financiar public).
Teoria dreptului evocă mai multe poziţii pe care se pot situa subiectele în cadrul unui raport
juridic. Dacă subordonarea ierarhică este de esenţa dreptului administrativ, iar egalitatea
subiectelor este de esenţa dreptului civil (şi a tuturor ramurilor de drept privat ce decurg din
acesta), în dreptul finanţelor publice nu vom întâlni nici una şi nici cealaltă din aceste ipoteze.
Poziţiile pe care se situează cele două subiecte ale raportului de drept al finanţelor publice, deşi
sunt de inegalitate (generată de poziţia dominantă a subiectului specializat), aceasta îmbracă forma
autorităţii, întrucât subordonarea ierarhică nu va fi întâlnită niciodată în cadrul raporturilor de drept
al finanţelor publice.
Subiectele specializate sunt statul şi unităţile administrativ-teritoriale, respectiv organele lor cu
atribuţii în sfera financiar-fiscală. În principal, este vorba despre Ministerul Finanţelor Publice
împreună cu structurile sale existente la nivel central, precum şi cu serviciile publice
desconcentrate ale acestora. În acest sens, un rol important ocupă Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală (ANAF) şi Trezoreria Statului. Alături de Ministerul Finanţelor Publice mai
pot fi evocate, ca subiecte specializate cu atribuţii în domeniul finanţelor publice, Curtea de
Conturi, Casa Naţională de Pensii ori Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, toate fiind autorităţi
publice cu competenţă în domeniul finanţelor publice, dar unele în domeniul formării banului
public, altele în cel al întrebuinţării acestuia şi altele în domeniul controlului financiar. Alte
subiecte specializate pot fi compartimentele cu atribuţii de resort din cadrul primăriilor.
În cele arătate mai sus am făcut referire la organele financiare ce au atribuţii în sfera formării,
administrării şi controlului banului public. Din definiţia dată dreptului finanţelor publice rezultă că
18
I. Santai, op. cit., p. 95.

29
obiectul de studiu al acestuia are în vedere şi modul de utilizare a banului public. De altfel, chiar şi
activitatea de control nu se referă doar la modul în care se respectă dispoziţiile legale privitoare la
formarea veniturilor publice, ci şi la legalitatea utilizării (cheltuirii) banilor publici.
Cel de al doilea subiect al raportului de drept financiar public poate fi, după caz, fie un
contribuabil (în cazul raporturilor de drept fiscal, atât material, cât şi procedural), fie un ordonator
de credite (în cazul raporturilor juridice ce iau naştere cu ocazia cheltuirii banilor publici), fie şi
unul şi celălalt (în cazul raporturilor de control financiar).
Conţinutul raportului de drept al finanţelor publice este format din drepturile şi obligaţiile
subiectelor participante la aceste raporturi juridice. Ele derivă din dispoziţiile legale. Astfel, în
funcţie de natura raportului de drept financiar public, drepturile şi obligaţiile subiectelor vor fi
diferite şi pot fi foarte variate, dar întotdeauna vor fi stabilite prin lege (specific tuturor raporturilor
de drept public).
Obiectul raportului de drept al finanţelor publice se referă la conduita părţilor şi se
concretizează în diverse acţiuni ale acestora în funcţie de categoria de raport de drept financiar
public pe care o analizăm.
Trebuie să subliniem faptul că raporturile de drept financiar public sunt raporturi patrimoniale
şi, ca atare, ele au şi un obiect material. Acesta îmbracă o formă aparte (nu orice bun poate fi obiect
material al unui astfel de raport juridic ca în cazul raportului de drept civil), prezentându-se
exclusiv sub forma banului public.

3.2. Categorii de raporturi de drept al finanţelor publice

Aşa cum am arătat mai sus, în cadrul raporturilor de drept al finanţelor publice vom regăsi mai
multe categorii de raporturi juridice: raporturi juridice de impunere (fiscale), care se nasc cu
prilejul realizării execuţiei părţii de venituri a unui buget public, distincte de raporturile juridice ce
iau naştere cu ocazia execuţiei părţii de cheltuieli a unui buget. Tot în sfera raporturilor de drept
financiar public se plasează şi raporturile de control financiar. Nu în ultimul rând, din sfera de
cuprindere a raporturilor de drept al finanţelor publice fac parte şi raporturile procedural-fiscale,
despre care se poate spune că decurg din cele de drept material fiscal.
Finanţele publice parcurg un proces complex, începând cu formarea lor şi continuând cu
administrarea, utilizarea şi controlul asupra banului public, în cadrul fiecărei etape luând naştere
raporturi juridice specifice.
Raporturile de drept al finanţelor publice prezintă mai multe forme concrete de manifestare,
după cum ele iau naştere, se modifică şi se sting în procesul de constituire a resurselor financiare,
de cheltuire a acestora ori de control exercitat asupra modului de formare, respectiv asupra
modului de întrebuinţare a resurselor financiare. În cele ce urmează vom analiza fiecare dintre
aceste categorii de raporturi juridice, analiză ce va fi întreprinsă prin parcurgerea celor trei
elemente ale oricărui raport juridic, respectiv subiecte, conţinutul şi obiectul raportului juridic.

3.2.1. Raporturile de drept fiscal

Când ne referim la procesul de formare a banului public avem în vedere realizarea execuţiei
părţii de venituri a unui buget public. Aceasta vizează aria de cuprindere a dreptului fiscal.
Raporturile de drept fiscal, atât cele de drept material, cât şi cele de drept procedural fiscal sunt
cele ce iau naştere cu ocazia constituirii resurselor financiare ale statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale.

30
 Raporturile de drept material fiscal se referă la stabilirea sarcinilor fiscale de natura
impozitelor, taxelor ori contribuţiilor sociale destinate oricăruia dintre bugetele publice. Aşadar,
din acest punct de vedere, sunt prevalente dispoziţiile Codului fiscal care reglementează modul de
aşezare a fiecăruia dintre elementele fiscalităţii româneşti.
Raporturile de drept procedural fiscal se referă la regulile, principiile, termenele şi procedurile
după care se realizează colectarea veniturilor bugetare. Din acest punct de vedere interesează cu
precădere dispoziţiile Codului de procedură fiscală, care se vor completa cu cele ale Codului de
procedură civilă pentru acele aspecte care rămân nereglementate prin regimul juridic derogatoriu
creat de către Codul de procedură fiscală. În conținutul suportului de curs aferent semestrului II
vom reveni cu precizări suplimentare pe această temă.

3. 2.2. Raporturile ce iau naştere cu ocazia cheltuirii banului public

Orice resursă financiară este evidenţiată şi administrată prin intermediul bugetelor. Acestea
sunt compuse din două părţi, respectiv partea de venituri şi partea de cheltuieli. Banii intră în buget
prin intermediul veniturilor bugetare şi ies din buget prin intermediul cheltuielilor bugetare. Acest
circuit este suportat şi de către banii publici, care, aşa cum am mai arătat, sunt administraţi prin
intermediul bugetelor publice.
Sunt considerate raporturi de drept financiar public atât cele ce iau naştere în legătură cu
formarea resurselor financiare publice, cât şi cele ce iau naştere în legătură cu utilizarea sau
întrebuinţarea resurselor financiare publice. Aşadar, aceste raporturi juridice sunt menite să asigure
alimentarea cu fonduri publice a tuturor activităţilor de interes public cu privire la care legea
stabileşte acest lucru.
Banii publici circulă dinspre bugetele publice, fiind direcţionaţi spre autorităţile şi instituţiile
publice de interes naţional şi local a căror activitate este finanţată pe seama fondurilor publice, prin
intermediul ordonatorilor de credite.
Sunt consideraţi ordonatori de credite conducătorii instituţiilor şi autorităţilor publice care au
personalitate juridică. Ei au sarcina de a realiza circulaţia banilor publici astfel încât să se asigure
alimentarea cu fonduri publice atât a instituţiilor sau autorităţilor publice pe care le conduc, cât şi a
celor aflate în subordine.
Din acest punct de vedere, raporturile de drept al finanţelor publice sunt subsecvente
raporturilor ierarhice existente între ordonatorii de credite implicaţi în realizarea execuţiei unui
buget public. Raporturile ierarhice sunt de drept administrativ, dar alocarea de credite bugetare
fiecărui ordonator de credite în conformitate cu legea şi cu bugetul propriu al instituţiei sale se face
prin intermediul Trezoreriei Statului, ca organ financiar cu atribuţii în efectuarea operaţiunilor de
încasări şi plăţi cu bani publici.
În concluzie, putem observa faptul că subiectele acestor raporturi juridice sunt ordonatorii de
credite. Un ordonator de credite va fi atât subiectul dominant, adică cel ce asigură finanţarea,
alocând credite bugetare, cât şi subiectul subordonat celui dintâi, care este cel ce beneficiază de
alocările de bani publici.
Subordonarea despre care vorbim însă rezultă din raporturile de drept administrativ intervenite
între aceleaşi subiecte şi nu din raporturile de drept financiar public.
Relaţiile dintre subiectele raporturilor de drept financiar public, indiferent de natura lor, sunt
relaţii de inegalitate în forma autorităţii exercitate de către subiectul dominant asupra celuilalt
subiect, dar în condiţiile legii şi în limitele competenţelor lor. Activitatea de asigurare a finanţării

31
autorităţilor şi instituţiilor publice nu reflectă subordonarea ierarhică. Ea doar se foloseşte de
raporturile ierarhice de drept administrativ pentru a asigura circulaţia banilor publici.
Pe de altă parte, raporturile de drept financiar public sunt raporturi de inegalitate pentru că ne
aflăm în zona dreptului public, unde este suficientă o singură voinţă (cea a subiectului dominant)
pentru ca raportul juridic să ia naştere19.
Conţinutul raporturilor ce iau naştere cu ocazia cheltuirii banului public este format din
drepturile şi obligaţiile corelative ale ordonatorilor de credite, aşa cu sunt ele stipulate prin lege şi
în limita bugetelor publice ce au fost aprobate pentru fiecare autoritate sau instituţie publică în
parte.
În sfera administrării banului public, drepturile şi obligaţiile corelative ale părţilor constau, cu
precădere, în obligaţiile subiecţilor de a efectua anumite acte şi operaţiuni ce ţin, cel mai adesea, de
contabilitatea publică şi care au ca finalitate asigurarea finanţării activităţii autorităţii sau instituţiei
publice, în scopul realizării sarcinilor şi atribuţiilor pentru care au fost create.
Utilizarea banilor publici implică, din partea beneficiarilor de credite bugetare, obligaţia
acestora de a respecta principiile de legalitate ce stau la baza realizării execuţiei părţii de cheltuieli
a unui buget (de exemplu, una dintre aceste obligaţii se referă la utilizarea sumelor conform
destinaţiei pentru care au fost aprobate şi alocate acele sume).
Obiectul raporturilor ce iau naştere cu ocazia cheltuirii banului public constă în acţiuni sau
inacţiuni de a da, a face sau a nu face acele acte şi operaţiuni prin care se asigură finanţarea
normală a activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice finanţate din bugetele statului sau ale
unităţilor administrativ-teritoriale.
Prin comparaţie cu obiectul raporturilor de drept fiscal, cel al raporturilor din sfera utilizării
banului public sunt caracterizate, cu precădere, de acţiunea de a face, alături de aceea de a da,
pentru că asigurarea circulaţiei normale a banului public implică efectuarea unor acte şi operaţiuni
stricte ce trebuie îndeplinite întocmai cum au fost reglementate. Din acest punct de vedere, este
extrem de importantă disciplina financiar-contabilă, iar toate acestea conduc la o pondere ridicată a
acţiunilor de a face. Desigur că, alături de acestea, subzistă într-o mare măsură şi o pondere
însemnată a acţiunilor de a da, pentru că, finalmente, acesta este scopul pentru care au fost create
toate procedurile financiar-contabile menţionate anterior.

3.2.3. Raporturile de control financiar

Raporturile de control financiar sunt acele raporturi juridice prin intermediul cărora statul, ca
titular al fondurilor băneşti realizate prin intermediul veniturilor bugetare, verifică corectitudinea şi
legalitatea modului în care au fost colectate creanţele fiscale de către autorităţile publice cu
competenţe în acest sens, dar verifică şi corectitudinea şi legalitatea modului de întrebuinţare a
banului public, prin intermediul cheltuielilor bugetare. În aceste împrejurări, este evident că vom
avea raporturi juridice de control financiar, atât în zona veniturilor fiscale, cât şi în zona
cheltuielilor bugetare.
Această distincţie este importantă, întrucât există autorităţi cu atribuţii de control financiar ce
verifică exclusiv modul de urmărire şi încasare a creanţelor fiscale, precum şi autorităţi ce verifică
exclusiv modul de utilizare a fondurilor publice.

19
În aceste condiţii nu se poate vorbi despre egalitatea subiectelor în cadrul raportului juridic, aşa cum se
întâmplă în dreptul privat.

32
 Aşadar, analizând categoriile de subiecţi specializaţi implicați în realizarea activităţii de control
financiar exercitat asupra veniturilor bugetare, autoritatea publică competentă este ANAF, prin
structurile sale specializate, respectiv prin Inspecţia Fiscală şi prin Direcţia Generală Antifraudă
Fiscală.
Inspecţia Fiscală desfăşoară activitate de control fiscal, verificând corectitudinea şi legalitatea
modului în care contribuabilii îşi stabilesc creanţele fiscale, pentru acele categorii de creanţe pentru
care există obligaţia legală a acestora de a face acest lucru.
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală este chemată să continue activitatea desfăşurată de către
predecesoarea sa, Garda Financiară, în sensul aplicării măsurilor de prevenire şi combatere a
evaziunii fiscale, aşa cum sunt ele stabilite de către Guvern.
Trebuie precizat faptul că ambele autorităţi menţionate mai sus fac parte din ANAF şi implicit
din Ministerul Finanţelor Publice, adică sunt structuri din cadrul puterii executive.
Analizând activitatea de control financiar exercitat asupra cheltuielilor bugetare, constatăm că
subiectul specializat în această materie este Curtea de Conturi a României. Aşa cum ne spune şi
Constituţia, ea este cel mai important organ de control financiar, fiind chemată să verifice modul în
care se realizează, se administrează şi se întrebuinţează resursele financiare ale statului şi ale
unităţilor administrativ-teritoriale20. Din textul constituţional mai sus invocat rezultă că această
autoritate de control financiar are competenţa de a verifica atât modul de încasare a veniturilor
bugetare, cât şi modul de întrebuinţare a acestora. Totuşi, aşa cum tocmai am arătat, controlul
asupra veniturilor bugetare este exercitat de către structuri din cadrul Ministerului Finanţelor
Publice. În aceste împrejurări, Curtea de Conturi îşi concentrează activitatea asupra verificării
legalităţii actelor ce au ca efect cheltuirea banilor publici, deşi nu există niciun text legal care să îi
limiteze competenţa la această zonă a finanţelor publice ori care să o împiedice să efectueze
verificări şi în zona veniturilor bugetare. Cu toate acestea, în practică, acest lucru nu se întâmplă.
În concluzie, subiectele specializate în materia controlului financiar sunt cele din cadrul
Ministerului Finanţelor Publice pentru partea de venituri bugetare ale statului, cele din cadrul
aparatului propriu al primăriilor pentru partea de venituri ale unităţilor administrativ-teritoriale şi
Curtea de Conturi pentru toate categoriile de cheltuieli bugetare, atât ale bugetelor ce aparţin
statului, cât şi ale bugetelor ce aparţin unităţilor administrativ-teritoriale.
În cadrul raporturilor de control financiar, aşa cum am mai arătat, există un subiect specializat
(organul de control financiar), iar celălalt subiect va fi, dacă obiectul controlului îl reprezintă
modul de realizare a execuţiei părţii de venituri a unui buget public, tot contribuabilul, care
răspunde pentru modul în care şi-a îndeplinit obligaţiile, aşa cum rezultă ele din dispoziţiile legale
şi pe care le vom analiza în cele ce urmează. Dacă însă obiectul controlului vizează modul de
realizare a execuţiei părţii de cheltuieli a unui buget public, cel de al doilea subiect al raportului
juridic de control financiar va fi un ordonator de credite.
Conţinutul raporturilor de control financiar este format din drepturile şi obligaţiile părţilor, care
în cadrul activităţii de control financiar sunt stabilite tot prin lege şi prezintă o anumită specificitate
determinată de obiectul acestor raporturi juridice (activitate de control). Cu caracter exemplificativ,
putem arăta că dreptului organului de control financiar de a efectua activităţi specifice îi
corespunde obligaţia celui controlat (indiferent că este un contribuabil sau un ordonator de credite)
de a se supune controlului, dar în limitele competenţelor de control cu care este investit prin lege
cel ce efectuează controlul.
Obiectul raporturilor de control financiar constă în conduita părţilor implicate în acest raport
juridic. Faţă de celelalte categorii de raporturi de drept financiar public, unde este preponderentă
20
Art. 140 alin. (1) din Constituţia României.

33
conduita de a da, în sfera raporturilor de control vom întâlni, cu precădere, conduita de a face, dar
mai ales pe aceea de a nu face ceva (de exemplu, de abţinere de la acţiuni contrare legislaţiei
financiar-fiscale ori de a nu efectua acte şi operaţiuni de administrare sau de control sancţionate de
lege).
Raporturile juridice din această categorie nu au un caracter patrimonial, aşa cum sunt celelalte
categorii prezentate mai sus, chiar dacă activitatea de control vizează acte şi operaţiuni ce definesc
raporturi juridice de natură patrimonială, cum ar fi cele ce iau naştere cu ocazia colectării banilor
publici ori cele din sfera cheltuirii acestora. Aşadar, atâta vreme cât raporturile juridice de control
financiar nu au caracter patrimonial, nici un obiect juridic efectiv şi direct nu au, chiar dacă,
indirect, verificările ce se efectuează în cadrul acestor raporturi juridice se referă la banii publici.

4. Actele de drept al finanţelor publice

Actele de drept al finanţelor publice sunt o categorie a actelor juridice care au fost
definite în literatura de specialitate21 ca fiind manifestări de voinţă făcute în scopul de a
produce anumite efecte juridice, a căror realizare este garantată prin forţa de constrângere a
statului, în condiţiile prevăzute de normele juridice în vigoare.
Pornind de la această definiţie, constatăm că actele de drept al finanţelor publice sunt
manifestări de voinţă făcute în scopul de a produce efecte juridice cu ocazia formării, administrării,
întrebuinţării şi controlului asupra resurselor financiare ale statului şi ale unităţilor administrativ-
teritoriale, a căror realizarea este garantată, în condiţiile legii, prin forţa de constrângere a statului.
Din definiţia de mai sus rezultă caracteristicile actelor de drept financiar public:
 sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral. Este şi firesc acest lucru, dat fiind faptul că
sunt acte juridice de drept public. Excepţie de la această regulă o reprezintă actele ce se
întocmesc în sfera împrumutului public;
 au un obiect specific şi clar delimitat la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul
asupra banului public;
 se emit în baza legii şi în vederea executării ei;
 se emit cu respectarea normelor de competenţă şi a condiţiilor de validitate22;
 realizarea lor este garantată prin forţa de constrângere a statului.
În literatura de specialitate23 s-a realizat şi o clasificare a actelor de drept financiar public
conform mai multor criterii de clasificare:
A. După întinderea efectelor juridice pe care le produc, distingem:
 acte normative;
 acte individuale.
B. După extinderea teritorială a efectelor, deosebim:
 acte cu aplicabilitate generală, pe întreg teritoriul ţării (de exemplu, bugetul de stat);
 acte cu aplicabilitate locală, limitată la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale (de
exemplu, bugetele locale).
C. După întinderea în timp a efectelor lor, deosebim:
 acte cu efecte nelimitate în timp (de exemplu, actele normative care au marcat doar
momentul intrării în vigoare, nefiind cunoscut şi momentul ieşirii lor din vigoare);

21
T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 8.
22
D. Petică Roman, op. cit., p. 17.
23
Ibidem, pp. 18-19.

34
  acte cu efecte limitate în timp (de exemplu, actele normative de adoptare a bugetelor
publice, care intră în vigoare la 1 ianuarie şi îşi încetează aplicabilitatea la 31 decembrie a
fiecărui an).
D. După conduita prescrisă, distingem:
 acte onerative, care obligă subiectele de drept cărora li se adresează la o anumită prestaţie
(de exemplu, Codul fiscal, care instituie sarcini fiscale pentru contribuabili);
 acte prohibitive, care prescriu interzicerea unor acţiuni (de exemplu, Legea nr. 241/2005
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale).
E. După obiectul de activitate la care se referă, distingem:
 acte care se referă la activitatea bugetară;
 acte care se referă la activitatea fiscală, care la rândul lor se împart în:
 acte material fiscale;
 acte procedural fiscale;
 acte care se referă la activitatea de efectuare a împrumuturilor publice;
 acte care se referă la activitatea de control financiar.

Intrebari recapitulative :

1. Definiţi noţiunea de drept al finanţelor publice

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

2. Definiţi raporturile de drept al finanţelor publice

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

3. Descrieţi raporturile de drept fiscal

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

35
 4. Descrieţi raporturile ce iau naştere cu ocazia cheltuirii banului public
________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

5. Descrieţi raporturile de control financiar

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

6. Descrieţi raporturile ce iau naştere cu ocazia cheltuirii banului public

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

7. Definiţi actele de drept al finanţelor publice

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

Intrebari de autoevaluare :

1.Care dintre actele de drept al finantelor publice enunţate mai jos nu conţin toate
elementele unei norme juridice?
a) Bugetul. ☻
b) Codul fiscal.
c) Legea finantelor publice.

36
2.Cine poate avea calitatea de contribuabil?
a) Numai statul
b) Numai unitatile administrativ-teritoriale.
c) Orice persoana fizica sau juridica. ☻

3.Care dintre cele trei conduite apar predominant în cadrul raporturilor de drept financiar
public.
a) A da. ☻
b) A face si a nu face ceva.
c) A da, a face si a nu face ceva.

4.Domiciliul fiscal este acelasi lucru cu domiciliul legal?

a) Da.
b) Nu.
c) Posibil, in anumite imprejurari. ☻

5. Ordonatorii de credite sunt subiecţi:

a) ai raportului de drept fiscal
b) ai raportului juridic ce ia naştere cu ocazia cheltuirii banului public, ☻
c) ai raportului juridic de control financiar.

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare

1.Ce tip de relatii se stabilesc intre subiectii raporturilor de drept financiar public?
a) De egalitate.
b) De inegalitate in forma autoritatii.
c) De inegalitate in forma subordonarii ierarhice.

2.Drepturile si obligatiile corelative ale partilor se stabilesc:

a) Prin lege.
b) Prin acordul de vointa al partilor.
c) Prin ambele modalitati de mai sus.

3.Sunt subiecti ai raporturilor de drept fiscal:

a) Contribuabilii.
b) Ordonatorii de credite.
c) Organele fiscale ale statului.

4.Raporturile de control financiar sunt:

a) Raporturi de autoritate.

37
b) Raporturi de egalitate.
c) Mixte.

5.Sunt organe fiscale ale statului:

a) Ministerele.
b) Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
c) Curtea de Conturi.

Bibliografie selectivă pentru tema 2.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 3
Noţiuni introductive privind bugetele publice.: noţiunea de buget şi noţiunea de buget
public; sistemul veniturilor bugetare; sistemul cheltuielilor bugetare.

Obiective: Studentul trebuie să dobândească conoştinţe solide privind

bugetele publice, respectiv să cunoască conţinutul noţiunii de buget public (diferenţa dintre
noţiunea de buget şi noţiunea de buget public) şi structura bugetelor publice, astfel încât să
înţeleagă correct sistemul veniturilor bugetare şi sistemul cheltuielilor bugetare.

Cuvinte cheie: buget, buget public, venit bugetar, cheltuială bugetară.

38
 Rezumat capitol:

1. Noţiunea de buget şi noţiunea de buget public

2. Natura juridică a bugetului public.
3. Structura bugetelor publice
3.1. Sistemul veniturilor bugetare
3.1.1. Noțiunea de venit bugetar
3.1.2. Clasificarea veniturilor bugetare
3.2. Sistemul cheltuielilor bugetare
3.2.1. Noțiunea de cheltuială bugetară
3.2.2. Clasificarea cheltuielilor bugetare

Tema pentru acasa: Realizaţi o analiză comparativă şi reţineţi diferenţele

dintre noţiunea de buget şi noţiunea de buget public.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3 ore şi 30 min.

Conţinutul temei

1. Noţiunea de buget şi noţiunea de buget public

Enciclopedia Universală Britanica nu defineşte termenul de finanţe ori finanţe publice, ci pe

acela de finanţare ca fiind procesul de direcţionare a fondurilor de la finanţatori la finanţaţi sub
formă de credit, împrumut sau capital investit. Potrivit aceleaşi surse, finanţarea poate fi
împărţită în trei mari categorii: finanţarea afacerilor, finanţare personală şi finanţare publică.
Toate trei presupun constituirea unui buget şi administrarea fondurilor cu rezultate optime.
Bugetul poate fi definit ca fiind un procedeu economico-financiar, cu caracter evaluativ,
programatic şi comparativ, compus din două părţi, respectiv din partea de venituri şi
partea de cheltuieli, care se întocmeşte pentru o peridoadă determinată, în legătură cu
resursele financiare ale oricărei persoane fizice sau juridice.

39
 După cum se poate observa ne referim la buget, în general, ca instrument de lucru în munca
financiară de evidenţiere a veniturilor ce se pot realiza şi a cheltuielilor ce urmează a fi efectuate
într-o perioadă determinată de timp de către orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă
sunt subiecte de drept public sau de drept privat.
Din cele arătate mai sus rezultă că bugetul prezintă o serie de caracteristici:
 Este un instrument de lucru în domeniul economico-financiar;
 Este un act de programare pentru viitor a anumitor activităţi care presupune cheltuirea unor
resurse financiare şi implicit constituirea acestor resurse;
 Este un act de evidenţiere a datelor cuprinse în conţinutul său pe măsură ce activităţile
programate, se desfăşoară;
 Este un act de urmărire a modului în care sau realizat activităţile programate;
 Este format din două părţi, partea de venituri şi partea de cheltuieli, fapt ce permite
programarea, evidenţierea şi urmărirea distinctă şi comparativă a acestora;
 Se întocmeşte pentru o perioadă determinată de timp;
 Se referă la resursele financiare, fie ale unei persoane fizice, fie ale unei persoane juridice sau
ale oricărei asocieri de persoane, chiar şi fără personalitate juridică, dacă asocierea are ca
scop îndeplinirea unor obiective concrete ce presupune efectuarea unor cheltuieli (fapt ce
implică şi căutarea surselor de finanţare pentru realizarea obiectivelor propuse).
Din cele arătate se poate concluziona că, pentru orice activitate cu caracter lucrativ ce
urmează să se desfăşoare de a lungul unei perioade de timp determinate, se poate întocmi un
buget de venituri şi de cheltuieli care să permită programarea financiară a acelei activităţi,
evidenţierea şi urmărirea modului de realizare (sub aspect financiar) a acelei activităţi, şi nu în
ultimul rând previzionarea eficienţei financiare a activităţii respective (prin compararea
veniturilor şi a cheltuielilor).
Atunci când întocmirea unui buget se referă la activitatea viitoare a unui corp public avem
de-a face cu un buget public. Când ne referim la corp public avem în vedere: statul şi unităţile
administrativ-teritoriale.
Noţiunea de buget public a fost definită de lege24 ca fiind “documentul prin care sunt
prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz, numai cheluielile,
în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice”.
Deşi legea arată că se referă, în aceşti termeni, la noţiunea de buget, din cuprinsul acestei
definiţii rezultă că de fapt ea se referă la noţiunea de buget public, aşa cum, dealtfel, am şi
prezentat-o.
În literatura de specialitate este consacrată concepţia că bugetul public reprezintă actul juridic
necesar pentru stabilirea şi autorizarea prealabilă a veniturilor şi cheltuielilor publice25. Este
concluzia la care se poate ajunge analizând întreaga literatură de specialitate, deşi trebuie să
arătăm faptul că aceasta nu s-a concentrat prea mult asupra noţiunii de buget public, ci mai
degrabă asupra noţiunii de buget de stat sau asupra celei de buget public naţional. Subliniem că
cele două concepte enunţate nu se confundă, întrucât între ele este diferenţa de la parte la întreg
(pe larg despre aceste două concepte în secţiunile următoare).
O opinie foarte interesantă este aceea potrivit căreia bugetul este programul prin care se
prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile destinate exercitării funcţiilor statului şi satisfacerii

24
art. 2, pct. 6. din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare
25
I. Gliga, Drept financiar public, Ed. ALL, Bucureşti, 1994, p.46-48 şi D. D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed.
Oscar Print, Bucureşti, 1997, p.10-12 citaţi de E. Bălan, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 17.

40
altor nevoi publice pentru o perioadă determinată (de obicei un an) program ce îmbracă forma
legii26.
Considerând această definiţie ca fiind cea mai completă dintre cele exprimate în doctrina
recentă şi având-o ca bază de pornire (chiar dacă apreciem că de fapt este o definiţie a bugetului
de stat), definim bugetul public ca fiind un program prin care se prevăd şi se aprobă
veniturile şi cheltuielile unui corp public pentru o perioadă determinată, adoptat printr-un
act normativ, care să îi confere forţa juridică necesară punerii lui în aplicare.
Precizăm că, noţiunea de buget public are un conţinut abstract, care pleacă de la noţiunea de
buget (aşa cum le-am şi prezentat) cu caracteristici specifice generate de faptul că un astfel de
buget aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale (deci unui subiect de drept public)
şi nu oricărei persoane fizice sau juridice.
În literatura de specialitate străină se arată27 despre bugetul public că este un concept dificil
de definit deoarece cunoaşte mai multe direcţii de determinare (am spune noi, în funcţie de
perspectiva din care este analizat). Astfel, este considerat ca fiind, în acelaşi timp:
 un act politic major;
 un instrument financiar-contabil influenţat de conjunctura economică;
 un act de programare economică,
 un act juridic, sub aspect formal (caracteristică ce se dobândeşte ca urmare a adoptării actului
normativ care îi conferă forţa juridică necesară aplicării).

2. Natura juridică a bugetului public.

În analizarea naturii juridice a acestei instituţii juridice, în literatura de specialitate s-a procedat
diferit.
Unii autori au procedat la analizarea naturii juridice a bugetului28. Din conţinutul lucrării
rezultă că de fapt analiza se referă la bugetul de stat.
Alţi autori29 s-au aplecat asupra bugetului public naţional, dar acesta este compus, conform
Constituţiei, din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale, or din
conţinutul aprecierilor făcute rezultă faptul că autorul se referă tot la bugetul de stat şi numai la
acesta.
O altă parte a doctrinei30 prezintă natura juridică a bugetului public, dar expune idei referitoare
la bugetul de stat şi concluzionează printr-o teorie aplicabilă bugetului de stat şi celui al
asigurărilor sociale de stat, fără a face nici o referire la bugetele locale.
Nu în ultimul rând, doctrina dreptului reţine natura juridică a bugetului de stat31, care
neîndoielnic este valabilă şi în cazul bugetului asigurărilor sociale de stat, dar în cazul bugetelor
locale suportă unele nuanţări.
În cele ce urmează vom prezenta cele mai importante teorii exprimate în literatura de
specialitate, privitoare la natura juridică a bugetului de stat.

26
D. Petică Roman, Dreptul finanţelor publice, Casa de editură şi presă Tribuna, Sibiu, 2004, p.
27
M. Bouvier, M.C. Esclassan, J.P. Lassale, Finances Publiques, 4-e édition, Éd. L.G.D.J., Paris, 1998, p. 184 şi
urm., P.M. Gaudemet, J. Molinier, Finances Publique, Éd. Montchrestien, Paris, 1989, p. 249.discută despre bugetul
statului, dar noi extrapolăm aceste aspecte ca fiind valabile pentru orice buget public
28
D. Petică Roman, op. cit., p. 26.
29
D. Drosu Şaguna, op. cit., p. 525.
30
E. Bălan, op. cit., pp. 18-20.
31
I. Gliga, op. cit., pp. 54-57; R. Stancu, Drept financiar public, Ed. Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti,
1998, pp. 57-58.

41
 Într-o primă teorie, bugetul de stat este considerat un act administrativ. Evident că acest punct
de vedere este susţinut cu precădere de către teoreticienii dreptului administrativ din perioada
interbelică32 şi este argumentat de faptul că prin buget se condiţionează atât veniturile, cât şi
cheltuielile statului, sub aspecte parţial diferite însă comune actelor administrative de acest fel. Mai
mult, bugetul de stat este pus de legiuitor la dispoziţia organelor administrative pentru a realiza
acte juridice prin care sunt create obligaţii în favoarea tezaurului public şi prin care se realizează
stingerea acestor obligaţii.
O a doua teorie apreciază că bugetul de stat este o lege întrucât este o emanaţie a puterii
legislative33.
A treia teorie se referă la faptul că bugetul de stat este o lege în partea de venituri şi act
administrativ în partea de cheltuieli, respectiv lege în partea creatoare de dispoziţii generale şi act
administrativ în partea creatoare de acte individuale şi concrete34.
A patra teorie exprimată în literatura de specialitate se bazează pe distincţia dintre sensul
formal şi material al legii. Astfel, s-a apreciat că bugetul este o lege numai în sens formal, nu şi în
sens material. El este elaborat sub formă de lege, conform procedurii legislative35.
În fine, bugetul statului a mai fost considerat un act de planificare financiară care în urma
adoptării sale de către Parlament printr-o lege emisă în acest scop dobândeşte natura juridică de
lege.
Considerăm că argumentele ce susţin ideea că bugetul statului este un act administrativ nu sunt
contestabile în totalitate, dar sunt insuficiente pentru a caracteriza fundamental o instituţie juridică
atât de complexă cum este bugetul statului.
Pe de altă parte, referindu-ne la acesta nu putem afirma nici faptul că ar fi o lege. Sub aspectul
conţinutului, niciun buget public nu are natura juridică de act normativ.
Din definiţiile date noţiunii de buget rezultă faptul că acesta este o înşiruire de cifre organizate
într-o logică tematică, determinată de scopurile urmărite de cel ce îl întocmeşte, având caracter
programatic şi estimativ. Deci bugetul este un program, iar bugetul public este acel program
întocmit de către un corp public în scopul realizării unor obiective precise într-o perioadă viitoare
şi determinată.
Bugetul de stat, dată fiind importanţa lui pentru existenţa statului, are nevoie să i se confere
forţa juridică care să permită şi să garanteze aplicarea lui. Acest lucru se realizează prin
intermediul legii bugetare anuale. Strict juridic, bugetul de stat nu este o normă juridică întrucât nu
cuprinde toate cele trei elemente structurale ale acesteia. Dacă ipoteza şi dispoziţia, în unele
interpretări, putem accepta că există, nu acelaşi lucru se poate spune despre sancţiune. Este un
argument în plus care demonstrează faptul că bugetul de stat nu este o lege, ci doar un program ce
îmbracă forma legii36 în scopul de a i se conferi forţa juridică necesară punerii lui în aplicare.
Aşa cum am mai arătat, bugetul de stat, deşi este cel mai important, totuşi nu este singurul
buget public reglementat de normele dreptului finanţelor publice. Suntem de acord că natura
juridică a acestuia este cel mai important de stabilit, dar nu trebuie ignorate nici celelalte bugete
publice.

32
G. Jèze, Cours de science des finances et de législation financière française, Paris, 1922, pp. 24-26; E.
Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Tipografia Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1944, pp. 513-515.
33
D. Drosu Şaguna, op. cit., p. 526; E. Bălan, op. cit., p. 20.
34
L. Duguit, Traité de droits constitutionnel, vol. II, Paris, 1923, p. 144.
35
L. Trotabas, Finances publiques, Paris, Lib. Dalloz, p. 100.
36
D. Petică Roman, op. cit., pp. 26-27.

42
 Astfel, bugetul asigurărilor sociale de stat are aceeaşi natură juridică ca şi bugetul de stat, cu
diferenţa că cel dintâi cuprinde date cu caracter specializat la domeniul asigurărilor sociale de stat.
Bugetele locale păstrează şi ele natura juridică de program adoptat, de data aceasta, printr-o
hotărâre a autorităţii publice cu atribuţii de conducere a unităţii administrativ-teritoriale pentru care
se adoptă bugetul. În cazul acesta, actul formal cu caracter normativ care să confere forţa juridică
necesară aplicării bugetului nu mai este legea, ci hotărârea consiliului local (în cazul bugetelor
locale), respectiv hotărârea consiliului judeţean (în cazul bugetelor judeţene).
Putem concluziona, faţă de toate aspectele prezentate în această secţiune, că bugetul public
are natura juridică de program ce îmbracă forma unui act normativ, care să îi confere forţa
juridică necesară aplicării lui. Pentru toate aceste motive se poate afirma că bugetul (care este un
program) se aprobă, iar actul normativ care îi conferă forţa juridică necesară aplicării (de exemplu,
legea bugetară anuală, în cazul bugetului de stat) se adoptă.

3. Structura bugetelor publice

Aşa cum rezultă şi din definiţiile anterioare, orice buget, deci şi bugetele publice, se compun
din două părţi: partea de venituri şi partea de cheltuieli.
Evidenţierea distinctă a veniturilor de cheltuieli permite efectuarea analizei comparative între
cele două părţi. Astfel, balanţa (adică raportul dintre venituri şi cheltuieli) bugetară poate fi
echilibrată, situaţie generată de egalitatea dintre total venituri şi total cheltuieli. Ea poate însă să fie
şi dezechilibrată, împrejurare în care avem de-a face cu un excedent bugetar (când veniturile sunt
mai mari decât cheltuielile) sau cu un deficit bugetar (când veniturile sunt mai mici decât
cheltuielile).
Atât veniturile bugetare, cât şi cheltuielile bugetare sunt părţi componente ale unui buget public
şi ele vor prelua această caracteristică împreună cu toate consecinţele economice şi juridice pe care
le implică.
Banii publici (fondurile băneşti publice) sunt administraţi şi circulă prin intermediul bugetelor
publice, indiferent la care dintre ele ne-am referi, sub forma veniturilor, respectiv a cheltuielilor
bugetare.

3.1. Sistemul veniturilor bugetare

3.1.1. Noțiunea de venit bugetar

Veniturile publice au fost definite în literatura de specialitate37 ca fiind mijloacele

practice de constituire a fondurilor băneşti publice. Modalităţile de realizare a veniturilor
bugetare sunt instituite în raport cu necesitatea repartiţiei venitului naţional, cu structura economiei
naţionale, cu gradul de dezvoltare teritorială a ţării şi cu nivelul de dezvoltare al forţelor de
producţie.
Veniturile bugetare presupun existenţa unor surse instituite de lege, care sunt prelevate de la
persoanele fizice şi juridice sub forma impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor surse (amenzi,
dobânzi penalităţi etc.) şi care sunt menite să alimenteze bugetele publice.
Mai mult decât atât, s-a mai arătat că prin venit bugetar se înţelege o sumă de bani care se
varsă la buget de către o persoană fizică sau juridică, în conformitate cu legea38.

37
D. Drosu Şaguna, op. cit., p. 526.
38
D. Petică Roman, op. cit., p. 89.

43
 Când vorbim despre sistemul veniturilor bugetare, ne referim la totalitatea surselor de
alimentare a bugetelor publice.

3.1.2. Clasificarea veniturilor bugetare

În literatura de specialitate39, veniturile bugetare au fost clasificate după mai multe criterii.
A. După criteriul provenienţei, distingem:
a. Venituri de la agenţi economici;
b. Venituri de la persoane fizice, care la rândul lor pot fi:
 Venituri de la persoane fizice implicate în activităţi economice;
 Venituri de la populaţie.
B. După criteriul locului acestor venituri în repartiţia venitului naţional:
a. Venituri ce se realizează prin redistribuirea veniturilor nete ale agenţilor economici;
b. Venituri ce se realizează prin redistribuirea veniturilor nete ale populaţiei.
C. După criteriul destinaţiei:
a. Venituri destinate bugetului de stat;
b. Venituri destinate bugetului asigurărilor sociale de stat;
c. Venituri destinate bugetelor locale;
d. Venituri destinate altor bugete publice.
D. După criteriul modului de aşezare:
a. Impozite;
b. Taxe;
c. Contribuţii;
d. Alte venituri.
E. După criteriul înscrierii în evidenţa curentă:
a. Venituri cu debit;
b. Venituri fără debit.

3.2. Sistemul cheltuielilor bugetare

3.2.1. Noțiunea de cheltuială bugetară

Asemeni veniturilor publice, în literatura de specialitate au fost definite şi cheltuielile publice,

arătându-se că ele reprezintă modalităţi de repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti
bugetare în vederea satisfacerii trebuinţelor generale ale societăţii40. Fiecare buget public are
stabilite prin lege propriile categorii de venituri menite să le alimenteze, precum şi propriile
categorii de cheltuieli pe destinaţiile precizate de legiuitor.
Spre deosebire de cheltuiala publică (care este generată de nevoia publică), cheltuiala
bugetară este acea sumă de bani alocată de la un buget public conform destinaţiei stabilită
prin acel buget41.
Totalitatea sumelor ce se alocă de la bugetele publice pentru satisfacerea acelor trebuinţe
stabilite prin respectivele bugete formează sistemul cheltuielilor bugetare.

39
D. Petică Roman, op. cit., pp. 90-91.
40
D. Drosu Şaguna, op. cit., p. 527.
41
D. Petică Roman, op. cit., p. 92.

44
 3.2.2. Clasificarea cheltuielilor bugetare

Cheltuielile bugetare au cunoscut numeroase criterii de clasificare în literatura de specialitate.

A. După criteriul teoretic42, distingem:
a. Cheltuieli bugetare care au în vedere elementele economice – la rândul lor, se împart în:
 Cheltuieli care reprezintă o avansare de venit naţional (de exemplu, cheltuieli pentru investiţii);
 Cheltuieli care reprezintă un consum de venit naţional (de exemplu, cheltuieli pentru
funcţionarea autorităţilor publice ale statului).
b. Cheltuieli care au în vedere destinaţia specifică (de exemplu, cheltuieli pentru sănătate).
B. După criteriul structurii cheltuielilor, distingem:
a. Cheltuieli bugetare ordinare, care la rândul lor cuprind următoarea structură (fără de care nu se
poate desfăşura nici o activitate):
 Cheltuieli curente, formate şi ele cel puţin din următoarele categorii de cheltuieli:
 Cheltuieli materiale;
 Cheltuieli de personal;
 Cheltuieli de capital.
b. Cheltuieli bugetare extraordinare, care au caracter excepţional.
C. După criteriul destinaţiei lor, distingem:
a. Cheltuieli social-culturale (de exemplu, cheltuieli pentru învăţământ, sănătate, cultură, sport,
tineret, culte religioase etc.);
b. Cheltuieli pentru apărare naţională (de exemplu, cheltuieli militare, pentru ordine publică,
siguranţă naţională);
c. Cheltuieli pentru funcţionarea aparatului de stat (de exemplu, cheltuieli pentru funcţionarea
autorităţilor publice centrale sau locale, după caz);
d. Cheltuieli pentru acţiuni economice (în domenii ca: industrie, agricultură, silvicultură,
transporturi, infrastructură, protecţia mediului etc.);
e. Cheltuieli pentru protecţia socială (de exemplu, cheltuieli pentru plata pensiilor din sistemul
public de pensii, pentru plata indemnizaţiei pentru şomaj şi alte ajutoare sociale);
f. Cheltuieli pentru constituirea unor fonduri de rezervă bugetară (acestea se pot constituii la
nivelul oricărui buget public în funcţie de normele legale în vigoare şi sunt puse la dispoziţia
celor chemaţi să administreze acel buget);
g. Cheltuieli pentru diverse alte acţiuni (de exemplu, cheltuieli pentru construcţia de locuinţe,
cheltuieli pentru cercetare ştiinţifică etc.).

Intrebari recapitulative :

1.Definiţi noţiunea de buget şi reţineţi trăsăturile bugetului

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______
42
D. Petică Roman, op. cit., pp. 94-95.

45
 2.Definiţi noţiunea de buget public şi reţineţi trăsăturile bugetului public

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_____________________________________________________________

3. Definiţi noţiunea de venit bugetar

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

4. Definiţi noţiunea de cheltuială bugetară

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

5. Prezentaţi clasificarea veniturilor bugetare

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

6. Prezentaţi clasificarea cheltuielilor bugetare

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

Intrebari de autoevaluare :

46
1.Ce este un buget?
a) un instrument economico-financiar. ☻
b) punga din piele cu bani.
c) institutie juridica.

2.Cui apartine un buget public?

a) Oricarei persoane fizice sau juridice.
b) Statului. ☻
c) Unei unitati administrativ-teritoriale. ☻

3. Sunt venituri bugetare publice:

a) Impozitele; ☻
b) Taxele; ☻
c) Contribuţiile sociale. ☻

4. Structura bugetelor publice cuprinde:

a) Veniturile bugetare; ☻
b) Cheltuielile bugetre; ☻
c) Împrumutul public.

5. Sunt venituri bugetare ordinare:

a) Impozitele; ☻
b) Taxele; ☻
c) Veniturile din capital; ☻
d) Veniturile rezultate din împrumuturi publice.

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare

1.Bugetul are urmatoarele trasaturi:

a) Este un act de programare a veniturilor si cheltuielilor.
b) Este o lege.
c) Se intocmeste pentru o perioada determinata de timp.

2.Bugetul public se adopta:

a) Prin lege.
b) Prin acte normative.
c) Prin hotarari ale consiliilor locale si judetene.

3.Veniturile bugetare se percep de la:

a) Agenti economici.

47
b) Ordonatorii de credite.
c) Populatie.

4. Sunt cheltuieli bugetare publice:

a) Cheltuieli pentru tichetele de vacanţă;
b) Cheltuieli pentru iluminatul public;
c) Alocaţiile de stat pentru copii.

5. Structura bugetelor publice cuprinde:

a) Veniturile bugetare;
b) Cheltuielile bugetre;
c) Deficitul bugetar

Bibliografie selectivă la tema 3.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 4
Sistemul Bugetar Public Naţional: noţiune, natura juridică, conținut.

Obiective: Însuşirea înţelesurilor noţiunii de comunicare care s-au

diversificat şi nuanţat odată cu multiplicarea formelor, activităţilor şi a mijloacelor de
comunicare.

48
 Cuvinte cheie: sistem bugetar public naţional

Rezumat capitol:

1. Sistemul bugetar public naţional. Prezentare generală.

2. Subsistemul bugetar public central
3. Subsistemul bugetar public local

Tema pentru acasă: Asemănări şi deosebiri faţă de poşta clasică şi

convorbirea directă.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 2 ore.

Conţinutul temei

1. Sistemul bugetar public naţional. Prezentare generală.

Așa cum am mai arătat, primul act normativ care a aşezat bazele finanţelor publice în
România în condiţii de economie de piaţă a fost Legea nr. 10/1991 privind finanţele publice, care
reglementa pentru prima dată conceptul de „buget public naţional”.
Această reglementare a fost preluată cu unele nuanţări şi de către Constituţia din 1991, în art.
37 alin. (1). Atât dispoziţia legală, cât şi cea constituţională considerăm că sunt criticabile, iar în
literatura de specialitate s-au subliniat unele aspecte.
Apreciem că terminologia de „buget public naţional” creează impresia greşită că ne-am afla
în faţa unui supra-buget supraordonat celor trei entităţi bugetare enunţate. Utilizarea acestei
terminologii generează şi astăzi confuzie, chiar şi printre specialişti. Aproape în unanimitate

49
literatura de specialitate vorbeşte despre conceptul de buget public naţional ca şi cum ar fi o
entitate bugetară distinctă ce le înglobează pe celelalte trei, ceea ce nu este adevărat.
Mai mult decât atât, confuzia s-a extins, mulţi autori vorbind despre bugetul public naţional
ca despre o unică entitate bugetară, prezentând şi natura juridică a acestuia, când de fapt el este
un ansamblu de bugete, la rândul lor toate având caracteristica de bugete publice, adică de bugete
ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Sesizând aceste aspecte criticabile, ulterior adoptării Constituţiei, legiuitorul introduce pentru
prima dată sintagma de „sistem unitar de bugete” prin Legea nr. 72/199643 privind finanţele
publice, care avea să abroge Legea nr. 10/1991, prima lege a finanţelor publice.
Apreciem ca fiind mult mai potrivită această denumire dată unui ansamblu de entităţi
bugetare distincte, fiecare dintre ele având propriile lor surse de alimentare (venituri bugetare),
iar banii publici ce circulă prin aceste bugete au destinaţii distincte, proprii fiecăreia dintre ele
(cheltuieli bugetare).
Aceste aspecte au rezultat, neîndoielnic, din dispoziţiile legale, iar punerea lor în practică a
generat, la ora actuală, o realitate obiectivă. Cu toate acestea, dată fiind dispoziţia constituţională
mai sus invocată (care alimentează confuzia ce se menţine încă în doctrină), legiuitorul prin noua
şi ultima Lege a finanţelor publice nr. 500/2002 evită să îi mai dea vreo denumire acestui
ansamblu de entităţi bugetare publice, limitându-se la a arăta că “dispoziţiile prezentei legi se
aplică următoarelor categorii de bugete”44 ;i procedeaz[ apoi la enumerarea acestora.
Fără a face alte precizări, legiuitorul defineşte totuşi conceptul de sistem bugetar ca fiind un
„sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) (din Legea nr.
500/2002 – n.n.) şi bugetele locale”45.
Acelaşi act normativ defineşte şi conceptul de buget general consolidat, care reprezintă
ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma
un întreg46. Bugetele componente ale sistemului bugetar sunt considerate ca fiind consolidate
după ce s-au eliminat transferurile intervenite între ele, operaţiune care generează consolidarea
bugetului general (sau altfel spus a sistemului bugetar).
Mai mult decât atât, după cum se poate observa, bugetele locale nu mai fac parte din această
enumerare şi acest fapt nu este întâmplător. Încă din 1998 legiuitorul a înţeles să dea finanţelor
publice locale o reglementare distinctă prin Legea nr. 189/1998, care a fost abrogată apoi prin
Ordonanţa Guvernului nr. 45/2003 şi care a fost apoi abrogată, la rândul ei, prin Legea nr.
273/2006. Deşi în cuprinsul său enumeră mai multe categorii de entităţi bugetare locale, totuşi
legiuitorul evită şi cu această ocazie să dea o denumire acestui ansamblu de bugete, toate având
caracteristicile de bugete publice şi de bugete locale, pentru că ele sunt instrumente de lucru ale
autorităţilor publice locale chemate să administreze banii publici ce aparţin unităţilor
administrativ-teritoriale.
În faţa unor astfel de dispoziţii legale şi a numărului mare de bugete publice enumerate, nu
putem să ne mai îndoim de faptul că bugetul public naţional nu este el însuşi o entitate bugetară,
ci doar un ansamblu de bugete.
Din cele arătate mai sus se poate observa faptul că ne aflăm în faţa a două mari sisteme
bugetare. Pe de o parte, bugetele publice de interes naţional (reglementate de Legea nr.
500/2002), iar pe de altă parte bugetele publice de interes local (reglementate de Legea nr.

43
Legea nr. 72/1996, art. 1 alin. (4).
44
Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002.
45
Legea nr. 500/2002, art. 2 pct. 38.
46
Legea nr. 500/2002, art. 2 pct. 7.

50
273/2006). Aceste două mari ansambluri bugetare distincte între ele putem spune că reprezintă
subsisteme ale sistemului bugetar public naţional care operează pe întreg teritoriul ţării, atât la
nivel central (prin bugetele ce aparţin statului), cât şi la nivel local (prin bugetele ce aparţin
unităţilor administrativ-teritoriale). Considerăm că această denumire este mai corectă, dar chiar
şi mai sugestivă decât aceea de Buget Public Naţional pentru toate considerentele arătate mai
sus, dar, în principal, pentru că ea reflectă realitatea bugetară din România în acest moment.
Aşadar, sistemul bugetar public naţional este format din:
a. Subsistemul bugetar public central
b. Subsistemul bugetar public local
Nu în ultimul rând, considerăm oportun să arătăm faptul că legiuitorul român înțelege să
reglementeze, în această materie, și noțiunea de buget general consolidat. Așa cum am mai
arătat și cu alte ocazii, acesta nu este o entitate bugetară distinctă și autonomă în cadrul
sistemului bugetar public național, ci reprezintă o însumare a tuturor veniturilor, respectiv a
tuturor cheltuielilor bugetare publice.
Astfel, potrivit Legii nr. 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare, republicată și actualizată,
prin bugetul general consolidat se înțelege ansamblul bugetelor componente ale sistemului
bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei
Statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral
sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor
speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul
fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare,
dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile,
precum şi al altor entităţi clasificate în administraţia publică, agregate, consolidate şi ajustate
conform Regulamentul UE nr. 549/2013 pentru a forma un întreg.47

2. Subsistemul bugetar public central

Subsistemul bugetar public central este primul şi cel mai important ansamblu de bugete
publice compus din bugetele ce aparţin statului, toate intrând sub incidenţa Legii nr. 500/2002
privind finanţele publice. Potrivit acestui act normativ, el este format din:
 Bugetul de stat;
 bugetul asigurărilor sociale de stat;
 bugetele fondurilor speciale;
 bugetul trezoreriei statului;
 bugetele instituţiilor publice autonome;
 bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
 bugetel instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
 bugetel fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror
rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
 bugetul fondurilor externe nerambursabile.

47
Conform art. (3), pct.(2) din Legea nr.69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare.

51
 3. Subsistemul bugetar public local

Subsistemul bugetar public local este cel de al doilea ansamblu de bbugete publice compus
din bugetele ce aparţin unităţilor administrativ-teritoriale, toate intrând sub incidenţa Legii nr.
273/2006 privind finanţele publice locale. Potrivit acestui act normativ dispoziţiile sale se aplică
tuturor acelor bugete locale prin intermediul cărora circulă bani publici, şi anume48:
 bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti,
judeţelor şi municipiului Bucureşti;
 bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale, după caz;
 bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
 bugetului împrumuturilor externe şi interne, pentru care rambursarea, plata dobânzilor
comisioanelor, spezelor şi a altor costuri se asigură din bugetele locale şi care provin din:
împrumuturi externe contractate de stat şi subîmprumutate autorităţilor administraţiei publice
locale şi/sau agenţilor economici şi serviciilor publice din subordinea acestora; împrumuturi
externe contractate de autorităţile administraţiei publice locale şi garantate de stat;
împrumuturi externe şi/sau interne contractate sau garantate de autorităţile administraţiei
publice locale;
 bugetului fondurilor externe nerambursabile.

Intrebari recapitulative

1. Ce este sistemul bugetar public naţional?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

2. Care sunt elementele sistemului bugetar public naţional?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________

3. Din ce este compus sistemul bugetar public central?:

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
48
Legea nr. 273/2006, art. 1 alin. (2).

52
______________________________________________________________________________
________________________

4. Din ce este compus sistemul bugetar public local

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

5. Ce este bugetul general consolidat?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

Intrebari de autoevaluare

1.Ce este bugetul public national?

a) Un ansamblu de bugete publice. ☻
b) O entitate bugetara distincta.
c) Un ansamblu de bugete publice si private.

2.Sistemul bugetar public national este compus din:

a) Subsistemul bugetar romanesc.
b) Subsistemul bugetar public central. ☻
c) Subsistemul bugetar public local. ☻

3. Din ce este compus subsistemul bugetar public central?

a) Bugetul de stat. ☻
b) Bugetul asigurarilor sociale de stat. ☻
c) Fondurile bugetare speciale. ☻

4. Din ce este compus subsistemul bugetar public local?

a) Bugetele locale. ☻
b) Bugetele judetene. ☻
c) Bugetul Trezoreriei publice..

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

53
 Intrebari evaluare

1.În ce act normativ se foloseşte greşit sintagma de “buget public naţional”?

a) Constituţie;
b) Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
c) Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

2. “Bugetul public national” trebuie înţeles ca “sistem bugetar public naţional”?

a) Da;
b) Nu;
c) În anumite împrejurări.

3. Bugetul general consolidat este:

a) entitate bugetară distiunctă,
b) însumare a tuturor veniturilor bugetare, respectiv a tuturor cheltuielilor bugetare;
c) element în cadrul sistemului bugetar public national.

4. Bugetul general consolidat este compus din:

a) bugetul general consolidat al statului;
b) bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale;
c) bugetul general consolidat al fondurilor bugetare speciale.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ LA TEMA 4.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

54
 Tema 5
Bugetul de stat: noţiune, procedura bugetară (principiile şi etapele procedurii bugetare)

Obiective:
Studentul să înţeleagă continutul notiunii de buget de stat şi să fie capabil să distingă între
bugetul de stat si orice alt buget public. De asemenea, studentul trebuie să înteleagă modul in
care functioneaza bugetul de stat, să cunoască etapele procedurii bugetare şi să distingă între
ordonatorii de credite ai bugetului de stat şi ordonatorii de credite ai altor bugete publice..

Cuvinte cheie: buget de stat, principia, procedură bugetară

Rezumat capitol:
1. Noţiunea de buget de stat.
2. Procedura bugetară privind bugetul de stat. Principii
3. Etapele procedurii bugetare privind bugetul de stat
3.1. Elaborarea proiectului bugetului de stat
3.2. Adoptarea bugetului de stat
3.3. Execuţia bugetară privind bugetul de stat
3.4. Încheierea execuţiei bugetare privind bugetul de stat

Tema pentru acasă: Identificaţi calendarul bugetar şi stability atribuţiile

autorităţilor statului pentru fiecare termen în parte.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3 ore şi 30 min.

55
 Conţinutul temei

1. Noţiunea de buget de stat.

Legislaţia financiar-publică nu cuprinde nicio definiţie a bugetului de stat, motiv pentru care, în
cele ce urmează ne vom raporta la opiniile exprimate în literatura de specialitate. Astfel, bugetul de
stat a fost definit ca fiind programul ce cuprinde veniturile şi cheltuielile anuale destinate
exercitării funcţiilor statului şi a altor servicii publice de interes naţional ce se aprobă de către
Parlament şi se adoptă printr-o lege.49
Pornind de la această definiţie, vom arăta că bugetul de stat este programul prin care se
prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile anuale, destinate realizării funcţiilor statului şi
satisfacerii nevoilor publice considerate de interes naţional, program ce îmbracă forma legii (în
sensul de act juridic al Parlamentului).

2. Procedura bugetară privind bugetul de stat. Principii

Procedura bugetară reprezintă o înlănţuire de acte şi operaţiuni care împreună dau naştere unui
proces bugetar, constituit din mai multe etape, şi care demarează cu întocmirea proiectelor de
bugete ale tuturor instituţiilor publice ce desfăşoară activităţi finanţate integral sau parţial de la
bugetul de stat, şi se sfârşeşte cu încheierea exerciţiului bugetar, respectiv cu adoptarea legii de
aprobare a contului general anual de execuţie a bugetului de stat. În timp, acest proces bugetar se
întinde pe durata a aproximativ trei ani.
Procedura bugetară este guvernată de o serie de reguli de maximă generalitate ce poartă
denumirea de principii. În cele ce urmează vom analiza fiecare dintre aceste principii.
Principiile procedurii bugetare sunt reglementate prin lege50, după cum urmează:
a. Principiul universalităţii
Acest principiu se referă la faptul că în buget se includ veniturile şi cheltuielile în totalitatea lor,
menţionate în sume brute. Potrivit aceluiaşi principiu, veniturile bugetare nu pot fi afectate direct
anumitor cheltuieli bugetare. De fapt, se realizează o acumulare de resurse financiare publice, la
nivelul bugetului, iar apoi, din totalitatea sumelor realizate, anumite părţi se alocă pentru
acoperirea anumitor cheltuieli conform destinaţiei lor, stabilită prin bugetul de stat. Excepţie de la
această regulă fac donaţiile şi sponsorizările, care au stabilite anumite destinaţii distinct de toate
celelalte categorii de venituri bugetare.
b. Principiul unităţii
Acest principiu constă în faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un document
unic, fapt ce permite utilizarea eficientă a fondurilor publice, dar şi o permanentă monitorizare a
acestora. Acelaşi principiu se mai referă şi la faptul că toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem

49
D. Petică Roman, Dreptul finanțelor publice, Casa de Editură și Presă Tribuna, Sibiu, 2004, p. 51.
50
Înaintea adoptării Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice era reglementat şi principiul echilibrului bugetar. Prin
actuala Lege a finanţelor publice au fost reglementate două principii bugetare noi: principiul specializării bugetare şi
principiul unităţii monetare.

56
extrabugetar, sub diverse forme şi denumiri, se introduc în bugetul de stat, urmând regulile şi
principiile ce guvernează acest buget. De asemenea, veniturile şi cheltuielile ce compun Fondul
special pentru dezvoltarea sistemului energetic şi Fondul special al drumurilor publice se introduc
în bugetul de stat ca venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială, guvernate de aceleaşi principii ce
guvernează toate veniturile şi cheltuielile bugetului de stat.
c. Principiul anualităţii
Este un principiu ce guvernează întregul sistem bugetar public naţional, şi nu doar bugetul de
stat. El se referă la faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă
de un an, care corespunde exerciţiului bugetar. Astfel, toate operaţiunile de încasări şi plăţi
efectuate în cursul unui an bugetar în contul bugetului de stat aparţin exerciţiului bugetar
corespunzător anului de execuţie al acestui buget.
d. Principiul specializării bugetare
Acest principiu se referă la faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în
bugetul de stat pe surse de provenienţă, respectiv pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor
economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.
e. Principiul unităţii monetare
Acest principiu se întemeiază pe regula potrivit căreia toate operaţiunile bugetare se exprimă în
monedă naţională. Regula de mai sus se completează cu dispoziţia constituţională potrivit căreia
moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. Ca urmare a revizuirii Constituţiei,
există acum şi o completare a acestui principiu51, care încă nu este operaţională, dar care deschide
posibilitatea înlocuirii monedei naţionale cu moneda Uniunii Europene, în condiţiile realizării
aderării României la Uniunea Europeană. În momentul în care aderarea va fi o realitate, înlocuirea
monedei naţionale cu cea a Uniunii Europene se va putea face prin lege organică.
f. Principiul publicităţii
Acest principiu stabileşte faptul că bugetul de stat trebuie să fie deschis şi transparent.
Legea statuează şi mijloacele de punere în practică a acestui principiu, astfel:
 prin dezbaterea publică a proiectelor bugetului de stat, cu prilejul aprobării acestora de către
Parlament;
 prin dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetului de stat, cu prilejul
aprobării acestora;
 prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legilor de aprobare a bugetului de
stat, respectiv a contului general anual de execuţie a acestuia;
 prin mijloacele de informare în masă în scopul difuzării informaţiilor asupra conţinutului
bugetului.
De la regulile enunţate în cadrul acestui principiu fac excepţie informaţiile şi documentele
nepublicabile (secrete), prevăzute de lege.
În concluzie, dorim să arătăm că principiile ce stau la baza procedurii bugetare privind bugetul
de stat sunt aplicabile şi celorlalte categorii de bugete publice cuprinse în sistemul bugetar public
naţional. Faţă de vechea reglementare, Legea finanţelor publice reglementează, în plus, principiul
specializării bugetare şi principiul unităţii monetare, însă pentru prima dată în ultimii 15 ani nu mai
este reglementat principiul echilibrului bugetar. Acest lucru este valabil doar în cazul bugetului de
stat, întrucât, în cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor locale, el nu este doar
operaţional, ci chiar deosebit de important.

51
Constituţia României, art. 137 alin. (2).

57
 3. Etapele procedurii bugetare privind bugetul de stat

3.1. Elaborarea proiectului bugetului de stat

Elaborarea proiectului de buget este prima din cele 4 etape ale procedurii bugetare, dar care
prezintă o importanţă deosebită, producând efecte directe şi profunde asupra întregii activităţi
financiare a statului.
Pentru acest motiv, este şi o etapă foarte complexă, astfel că alături de calendarul bugetar
propriu-zis este important de stabilit corect contextul macro-economic, dar şi contextul social
intern, fără a se putea ignora şi evoluţiile financiare ce au loc la nivel european şi global.

A. Cadrul bugetar
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România este obligată să respecte cerinţele
cadrului bugetar al Uniunii Europene, în vederea întăririi supravegherii bugetare la nivelul Uniunii
şi asigurării obligaţiei prevăzute de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi alte tratate
privind Uniunea Europeană, ratificate de România, pentru a evita deficitele publice excesive.
Planificarea bugetară elaborată de Ministerul Finanţelor Publice se bazează pe previziuni
macroeconomice şi bugetare.
Previziunile macroeconomice şi bugetare sunt comparate cu previziunile cele mai recente ale
Comisiei Europene şi, după caz, cu cele ale altor organisme independente internaţionale.
Diferenţele semnificative faţă de previziunile Comisiei Europene sunt descrise şi motivate, în
special dacă nivelul sau creşterea variabilelor din ipotezele externe se îndepărtează în mod
semnificativ de valorile menţionate în previziunile Comisiei Europene.
Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Naţională de Prognoză publică pe site-ul lor oficial,
conform competenţelor lor legale, previziunile macroeconomice şi bugetare oficiale elaborate
pentru planificarea bugetară.
Previziunile macroeconomice şi bugetare utilizate pentru planificarea bugetară fac obiectul
unor evaluări periodice, imparţiale şi cuprinzătoare, bazate pe criterii obiective, inclusiv al unei
evaluări ulterioare de către Consiliul Fiscal şi organele abilitate în acest scop. Acestea publică
rezultatele evaluărilor pe site-ul propriu al instituţiei. Rezultatele acestei evaluări sunt luate în
considerare, în mod adecvat, în viitoarele previziuni macroeconomice şi bugetare.
Cadrul bugetar pe termen mediu constituie baza pentru elaborarea proiectului de buget anual.
Ministerul Finanţelor Publice motivează, în anexă separată la raportul la legea bugetară anuală,
orice abatere a previziunilor şi priorităţilor privind veniturile şi cheltuielile care rezultă din cadrul
bugetar pe termen mediu.
În caz de schimbare a Guvernului, noul Guvern, în cadrul mandatului său, poate actualiza
cadrul bugetar pe termen mediu, pentru a ilustra noile sale priorităţi, şi va evidenţia diferenţele faţă
de cadrul bugetar pe termen mediu anterior.

B. Calendarul bugetar
Elaborarea proiectului bugetului de stat începe încă din prima parte a anului anterior celui
pentru care se întocmeşte proiectul de buget.
Această etapă cuprinde, la rândul ei, o înlănţuire de subetape în care sunt implicate diverse
categorii de organe cu atribuţii în acest sens.

58
 Legea finanţelor publice stabileşte o serie de termene ferme până la care trebuie îndeplinite
anumite acte şi operaţiuni specifice ce compun această etapă a procesului bugetar, după cum
urmează:
a) până la data de 1 iunie a anului curent se elaborează prognozele indicatorilor macroeconomici
şi sociali de către Comisia Naţională de Prognoză. Aceste prognoze vor fi actualizate, după caz,
pe parcursul desfăşurării procesului bugetar şi vor fi publicate pe site-ul instituţiei abilitate să
ducă la îndeplinire această sarcină;
b) până la data de 31 iulie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului
limitele de cheltuieli pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani,
stabilite pe ordonatorii principali de credite;
c) până la data de 1 august a fiecărui an, ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor
principali de credite o scrisoare-cadru, care va specifica contextul macroeconomic pe baza
căruia vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum şi
limitele de cheltuieli aprobate de Guvern. Aceste limite se stabilesc pe ordonatori principali de
credite şi pot fi redimensionate de către Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de
toamnă ale Comisiei Naţionale de Prognoză sau, în cazul modificării ulterioare a legislaţiei din
domeniu, în funcţie de specificul ordonatorului principal de credite, cu informarea Guvernului;
d) până la data de 1 septembrie a fiecărui an, ordonatorii principali de credite au obligaţia să
depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la
acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările pentru
următorii 3 ani, care se vor comunica însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi le
înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat. Autorităţile
administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de transferuri consolidate
şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. În situaţia în care ordonatorii
principali de credite nu îşi aliniază propunerea de buget la strategia fiscal-bugetară şi
metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget, Ministerul Finanţelor Publice poate
respinge propunerile formulate fără respectarea cerinţelor legale;
e) până la data de 15 septembrie a fiecărui an se depun la Ministerul Finanţelor Publice proiectele
de buget şi anexele la acesta, refăcute;
f) până la data de 30 septembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor
de buget ale ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele
legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pentru prima lectură.
Proiectul Legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică
pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi proiecţia acesteia în
următorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul
cărora au fost elaborate proiectele de buget, precum şi strategia Guvernului în domeniul
investiţiilor publice. Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-
bugetară a Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu;
g) până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de
toamnă ale Comisiei Naţionale de Prognoză, definitivează proiectele de buget ale ordonatorilor
principali de credite şi cel al bugetului propriu şi proiectele legilor bugetare anuale, pe care le
depune la Guvern;
h) cel mai târziu până la data de 15 noiembrie a fiecărui an, Guvernul îşi însuşeşte proiectul
bugetului de stat şi al legii bugetare anuale şi le transmite Parlamentului spre aprobare.

59
 În cazul în care alegerile generale parlamentare sunt organizate în ultimele 3 luni ale anului,
calendarul este următorul:
a) Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de
credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor pe
anul următor, pe care le depune la Guvern în termen de 15 zile de la învestirea noului Guvern;
b) după însuşirea de către Guvern a proiectului de buget şi a proiectului legii bugetare, acesta le
supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu în 20 de zile de la învestire, fără a depăşi
data de 31 decembrie a anului în curs.

3.2. Aprobarea bugetului de stat şi adoptarea legii bugetare anuale

Această etapă a procedurii bugetare, aşa cum rezultă şi din titulatura ei, are în vedere realizarea
a două obiective:
 aprobarea proiectului bugetului de stat, care, potrivit naturii sale juridice, arătată într-o secţiune
anterioară, este un program ce cuprinde sarcini şi obiective de realizat în anul bugetar pentru
care s-a întocmit bugetul;
 adoptarea legii bugetare anuale menite să confere forţa juridică de care are nevoie bugetul
pentru a putea fi pus în executare.
Sarcina aprobării bugetului de stat şi a adoptării legii bugetare anuale revine Parlamentului,
care le analizează, le discută şi le aprobă pe ansamblu, pe părţi, capitole subcapitole, titluri,
articole, precum şi aliniate, după caz, dar şi pe ordonatori principali de credite. Mai sunt supuse
aprobării Parlamentului, cu această ocazie, creditele de angajament pentru acţiuni multianuale. Nu
fac obiectul autorizării estimările pentru următorii 3 ani, întrucât ele reprezintă informări privind
necesarul de finanţare pe termen mediu.
Aprobarea bugetului de stat şi a legii bugetare anuale se va face ţinându-se cont şi de
propunerile de amendare formulate de comisiile pentru buget, finanţe, bănci şi trebuie să se
realizeze cel târziu până la data de 15 decembrie a anului anterior celui pentru care se aprobă
bugetul. În timpul dezbaterilor asupra legii bugetare anuale nu pot fi aprobate amendamente la
această lege care să determine majorarea nivelului deficitului bugetar.
În cazul în care nu se realizează aprobarea legii bugetare până la data de 15 decembrie,
Guvernul are posibilitatea să solicite Parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă.

3.3. Execuţia bugetului de stat

Această etapă a procedurii bugetare este cea mai importantă, întrucât ea se referă la punerea în
executare a bugetului de stat. Ea cuprinde două subetape, şi anume:
a. execuţia părţii de venituri a bugetului stat;
b. execuţia părţii de cheltuieli a bugetului de stat.
Ambele subetape se derulează simultan pe toată durata anului bugetar (execuţia bugetară, atât a
părţii de venituri, cât şi a părţii de cheltuieli, începe la 1 ianuarie şi se sfârşeşte la 31 decembrie a
anului pentru care s-a aprobat bugetul). Pentru ca aceste două subetape să se poată derula în bune
condiţii, trebuie efectuate operaţiunile de încasări şi plăţi, adică execuţia de casă a bugetului de stat.

60
 3.3.1. Execuţia părţii de venituri a bugetului de stat

Această sub-etapă a execuţiei bugetare are ca scop realizarea integrală şi la termenele legale a
veniturilor prevăzute în legea bugetară anuală. De altfel, aceasta este premisa ce stă la baza
efectuării cheltuielilor programate pentru acelaşi exerciţiu bugetar.
Realizarea veniturilor anuale ale bugetului de stat este supusă cerinţelor de legalitate, în sensul
că nu pot fi stabilite, urmărite şi încasate alte categorii de venituri decât cele stabilite prin lege.
Această regulă are şi o consacrare constituţională, potrivit căreia impozitele, taxele şi orice alte
venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin
lege52.
În acelaşi timp, execuţia părţii de venituri a bugetului de stat este supusă cerinţei de stabilire,
calcul şi plată conformă a fiecărui impozit, taxă ori altă formă de venit bugetar53. Realizarea
conformă a veniturilor bugetului de stat cade în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, împreună
cu structurile din teritoriu ale acestuia, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
(împreună cu structurile teritoriale ale acesteia).

3.3.2. Execuţia părţii de cheltuieli

Execuţia părţii de cheltuieli este acea etapă a procedurii bugetare care asigură finanţarea
întregului aparat al statului, respectiv funcţionarea sistemului bugetar al statului. Și această etapă
este una complexă şi se realizează de către toţi ordonatorii de credite, pe baza unor reguli şi
principii fundamentale.
Cea de a două subetapă a execuţiei bugetare este guvernată de o serie de principii instituite
prin lege, după cum urmează:
 prin legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui
exerciţiu bugetar;
 creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar;
 alocaţiile pentru cheltuielile de personal nu pot fi majorate şi nici nu pot fi virate şi utilizate la
alte articole de cheltuieli;
 creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate
pentru finanţarea altui ordonator principal de credite;
 creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol decât
în mod excepţional;
 sunt interzise virările de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din fondurile de
rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului;
 ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita
prevederilor şi destinaţilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor
publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale;
 separarea atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonatori de credite de atribuţiile
persoanelor care au calitatea de contabili.
Alături de principiile ce guvernează efectuarea cheltuielilor bugetare, legiuitorul reglementează
şi o serie de reguli referitoare la cheltuielile bugetare, după cum urmează:

52
Constituţia României, art. 139 alin. (1).
53
I. Gliga, Drept financiar, Ed. Humanitas, București, 1997., p. 81.

61
 cheltuielile bugetare au destinaţie precisă, limitată şi sunt determinate de autorizările
conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale;
 nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat şi nici angajată şi efectuată din acest
buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială;
 nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este
aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare;
 cheltuielile bugetare reprezentând contribuția României la bugetul Uniunii Europene se
cuprind în bugetul de stat, la valoarea stabilită potrivit reglementărilor Uniunii Europene.

Organe implicate în realizarea execuţiei părţii de cheltuieli a bugetului de stat.sunt

ordonatorii de credite.
Aceştia sunt împărţiţi de lege în trei categorii:
a) ordonatori principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor
publice autonome. Ei repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu, dar şi
pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare în raport cu sarcinile acestora.
Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate înlocuitorilor lor de drept,
secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare, ei
vor preciza limitele şi condiţiile delegării;
b) ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică
din subordinea ordonatorilor principali de credite. Ei repartizează creditele bugetare aprobate,
pentru bugetul propriu, dar şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate (asemeni
ordonatorului principal de credite);
c) ordonatorii terţiari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din
subordinea ordonatorilor principali sau secundari de credite, după caz. Ei utilizează creditele
bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le
conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate.
Realizarea atribuţiilor mai sus menţionate, ale ordonatorilor principali de credite, se face
potrivit unor reguli de prudenţă. Astfel, ei vor repartiza creditele bugetare după reţinerea a 10% din
prevederile aprobate acestora, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din
obligaţii internaţionale, care vor fi repartizate integral. Aceste sume reţinute în proporţie de 10%
vor fi repartizate, eşalonat, în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuţiei
bugetare pe primul semestru.
Ordonatorii de credite au o serie de responsabilităţi comune, indiferent de categoria de
ordonatori din care fac parte, după cum urmează:
 răspund de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare
repartizate şi aprobate, conform atribuţiilor ce le revin;
 răspund de realizarea veniturilor;
 răspund de angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
 răspund de integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc;
 răspund de organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor
financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi asupra execuţiei bugetare;
 răspund de organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a
programului de lucrări de investiţii publice;
 răspund de organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
 răspund de organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului conform prevederilor legale.

62
 Creditul bugetar.
Deşi denumirea induce impresia că ne-am afla în faţa unei forme de împrumut, în realitate
situaţia este complet diferită, motiv pentru care se impun o serie de precizări terminologice. În
concepţia noii legi a finanţelor publice, creditul bugetar este suma aprobată prin buget,
reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului
bugetar pentru angajamentele legale contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din
exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua
plăţi din buget pentru celelalte acţiuni54.

Actele procedurale ce trebuie îndeplinite în realizarea creditului bugetar.

Din punct de vedere procedural, execuţia părţii de cheltuieli trebuie să parcurgă mai multe
etape.
Astfel, creditele bugetare pot fi folosite la cererea ordonatorilor principali de credite numai cu
efectuarea anumitor acte procedurale, în următoarea ordine:
a) aprobarea deschiderii de credite bugetare, care constă în aprobarea comunicată ordonatorului
principal de credite prin Trezoreria Statului de către Ministerul Finanţelor Publice şi care se
poate acorda în următoarele situaţii: cu respectarea limitei creditelor bugetare, a destinaţiilor
aprobate şi în funcţie de gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziţie anterior, dar şi în
funcţie de gradul de încasare a veniturilor bugetare şi de posibilităţile de finanţare a deficitului
bugetar. Altfel spus, avem de-a face cu operaţiunea de autorizare bugetară (reprezintă
aprobarea dată ordonatorilor de credite de a angaja şi/sau de a efectua plăţi într-o perioadă dată,
în limita creditelor bugetare aprobate);
b) repartizarea creditelor bugetare;
c) alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama ordonatorilor principali de credite.
În măsura în care aceste acte procedurale se realizează, cheltuielile bugetare parcurg şi ele
următoarele faze:
a. angajarea cheltuielilor;
b. lichidarea cheltuielilor;
c. ordonanţarea cheltuielilor;
d. efectuarea plăţii.
Angajarea cheltuielilor bugetare este acea fază a procesului execuţiei bugetare reprezentând
orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice.
Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Lichidarea cheltuielilor bugetare reprezintă faza procesului execuţiei bugetare în care se
verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică
condiţiile de exigibilitate ale angajamentului pe baza documentelor justificative care să ateste
operaţiunile respective.
Ordonanţarea cheltuielilor bugetare reprezintă faza procesului execuţiei bugetare în care se
confirmă că livrările de bunuri sau de servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate,
iar, în concluzie, plata poate fi realizată.
Plata cheltuielilor bugetare reprezintă faza execuţiei bugetare reprezentând actul final prin care
instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi.
Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor bugetare se efectuează de către ordonatorii
de credite pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice, iar plata
54
Conf. art. 2 pct. 16 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.

63
cheltuielilor bugetare este efectuată de şeful compartimentului financiar-contabil, în limita
fondurilor disponibile.
Orice operaţiune de angajare şi utilizare de credite bugetare în alte scopuri decât cele aprobate
atrage răspunderea juridică a celor vinovaţi.

Modificarea destinaţiei creditelor bugetare. În practica execuţiei părţii de cheltuieli a

bugetului de stat se utilizează mai mult mijloace de modificare a destinaţiei creditelor bugetare, şi
anume:
a) virările de credite bugetare;
b) transferarea creditelor bugetare;
c) suplimentarea creditelor bugetare;
d) blocarea creditelor bugetare;
e) anularea creditelor bugetare.
Virările de credite bugetare sunt operaţiuni prin care se diminuează creditele bugetare de la
acele subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare unde sunt disponibilităţi şi se majorează corespunzător
acele subdiviziunile unde fondurile bugetare sunt insuficiente. Virările de credite bugetare între
capitole, în principiu, sunt interzise. În mod excepţional şi bine întemeiat, se pot aproba virări de
credite de la un capitol la un alt capitol al clasificaţiei bugetare, în limita a 10% din prevederile
capitolului bugetar care urmează a se suplimenta, dar numai din trimestrul al treilea al anului
bugetar şi cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor.
Între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare se pot aproba virări de credite bugetare în
limita a 10% din prevederile capitolului bugetar care urmează a se suplimenta, dar tot numai din
trimestrul al III-lea şi cu o lună înainte de angajarea cheltuielilor.
Se pot aproba virări de credite şi între programe în limita a 5% din prevederile programului ce
va fi suplimentat în aceleaşi condiţii ca cele arătate mai sus.
Transferările de credite bugetare sunt operaţiuni ce se efectuează în timpul exerciţiului
bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, în situaţiile când au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de
la un ordonator principal de credite la altul. În acest sens, Ministerul Finanţelor Publice este
autorizat să introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura bugetului de
stat, fără afectarea echilibrului bugetar şi a Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Suplimentarea creditelor bugetare este operaţiunea prin care se acordă sume în plus pentru
finanţarea unor activităţi sau sarcini care în timpul execuţiei bugetare se constată că sunt mai
complexe şi mai costisitoare decât s-a estimat iniţial sau pentru finanţarea unor sarcini ori activităţi
noi, intervenite în timpul execuţiei bugetare şi cu privire la care Guvernul decide că trebuie să fie
efectuate. Această operaţiune se face din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului sau
cu ocazia rectificării bugetului de stat, când se constată că pentru unele activităţi au rămas credite
bugetare neutilizate, iar prin legea de rectificare se stabileşte ca din acestea să se suplimenteze
finanţarea altor activităţi sau sarcini care impun o astfel de măsură.
Suplimentarea creditelor bugetare se mai utilizează şi în cazul producerii de calamităţi naturale,
împrejurare în care se apelează la Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, care este destinat
tocmai acestui scop.
Blocarea sau reducerea de credite bugetare sunt operaţiuni de oprire sau diminuare a finanţării
unor activităţi sau sarcini ce se constată că au fost realizate în mod defectuos. De regulă, aceste
măsuri se adoptă ca urmare a constatării unor abateri grave în realizarea execuţiei părţii de
cheltuieli a bugetului de stat, cum ar fi, de exemplu, constatarea angajării unor credite bugetare

64
pentru activităţi nejustificate. Aceste operaţiuni mai pot să intervină şi în cazul în care se constată
că există credite bugetare neutilizate în primele trei trimestre ale anului.
Anularea de credite bugetare este operaţiunea care se efectuează în cazul în care există credite
bugetare neutilizate, ordonatorii principali de credite având obligaţia de a comunica acest fapt
Ministerului Finanţelor Publice, cu propunerea anulării lor. Propunerea de anulare poate să vină şi
din partea Ministerului Finanţelor Publice. Creditele bugetare anulate sunt destinate majorării
Fondului de rezervă bugetară, la dispoziţia Guvernului. În acest sens, Ministerul Finanţelor Publice
solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de
utilizare a fondurilor publice, realizând în felul acesta o permanentă monitorizare a execuţiei părţii
de cheltuieli a bugetului de stat.

3.3.3. Execuţia de casă a bugetului de stat

Execuţia de casă a bugetului de stat se realizează de către Trezoreria Statului55, ce se constituie

ca structură în cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Prin Trezoreria Statului se înţelege un sistem unitar şi integrat prin care statul asigură
efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria
publică şi a altor operaţiuni ale statului, în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu dispoziţiile
legale în vigoare56.
Trezoreria Statului efectuează următoarele activităţi şi operaţiuni, în conformitate cu
dispoziţiile legale de constituire şi funcţionare ale acesteia57:
a) încasarea veniturilor bugetare;
b) efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita creditelor
bugetare aprobate şi în conformitate cu destinaţiile stabilite prin dispoziţiile legale;
c) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată
din împrumuturi contractate direct de către stat sau garantate de acesta, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor costuri
aferente;
d) efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale;
e) păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea în
lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale ori de la organisme
internaţionale şi utilizarea acestora potrivit bugetelor aprobate ori dispoziţiilor cuprinse în
hotărâri ale Guvernului, în conformitate cu destinaţiile stabilite de către donatori ori pentru
cheltuieli de capital în sectoarele publice şi economice, după caz;
f) efectuarea de plasamente financiare din disponibilităţile aflate în contul general al Trezoreriei
Statului, prin Banca Naţională a României;
g) alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.58

55
Supranumită şi „banca statului”, Trezoreria Statului are ca principală funcţie aceea de casierie a statului. Ea a fost
înfiinţată prin H.G. nr. 78/1992 privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei Finanţelor Publice.
56
O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, art. 1 lit. a), aprobată
prin Legea nr. 201/2003 și republicată în 2008.
57
H.G. nr. 78/1992 privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei finanţelor publice, O.U.G. nr. 146/2002 privind
formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, aprobată prin Legea nr. 201/2003; Legea nr. 500/2002
privind finanţele publice.
58
Conform art. 60 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.

65
 Trezoreria Statului deserveşte toate bugetele publice ale statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale.
Contul curent general al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca Naţională a României şi
este deschis în numele Ministerului Finanţelor Publice şi al unităţilor Trezoreriei Statului din
cadrul Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi ale municipiului Bucureşti, precum şi
din cadrul Administraţilor Finanţelor Publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti. În contul
general al Trezoreriei Statului, Banca Naţională a României înregistrează încasările şi efectuează
plăţile în limita disponibilităţilor existente în cont. Funcţionarea şi înregistrarea operaţiunilor în
acest cont se stabilesc prin convenţie încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca
Naţională a României.
Fiind o structură în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, acesta are o serie de atribuţii
specifice legate de activitatea Trezoreriei, după cum urmează:
 administrează contul general al Trezoreriei Statului;
 stabileşte sistemul de organizare şi funcţionare a Trezoreriei Statului, în vederea asigurării
efectuării operaţiunilor de încasări şi plăţi pentru sectorul public;
 elaborează şi administrează bugetul de venituri şi cheltuieli al Trezoreriei Statului;
 elaborează proiecte de acte normative privind datoria publică şi Trezoreria Statului.

3.4. Încheierea exerciţiului bugetar privind bugetul de stat

Încheierea exerciţiului bugetar este ultima etapă din cadrul procedurii bugetare, care începe
numai după ultima zi (31 decembrie) a execuţiei bugetare.
Procedura de derulare a încheierii exerciţiului bugetar începe prin depunerea, de către
ordonatorii principali de credite, la Ministerul Finanţelor Publice, a situaţiilor financiare referitoare
la modul în care s-a realizat execuţia bugetară aferentă anului bugetar încheiat.
În acelaşi timp, Trezoreria Statului trebuie să înainteze Ministerului Finanţelor Publice
conturile privind execuţia de casă a bugetului de stat.
Pe baza documentelor mai sus arătate (şi în urma analizării şi verificării lor), Ministerul
Finanţelor Publice elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi îl prezintă
Guvernului. Acest document trebuie întocmit în structura bugetelor aprobate şi cu luarea în vedere
a anexelor acestora.
Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat vor cuprinde, în conformitate cu legea59,
următoarele:
 la venituri: prevederi bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive, încasări realizate;
 la cheltuieli: credite bugetare iniţiale, credite bugetare definitive, plăţi efectuate.
Guvernul analizează contul general anual de execuţie al bugetului de stat şi îl înaintează
Parlamentului în vederea aprobării, cel mai târziu până la data de 1 iulie a anului următor celui de
execuţie.
Cu această ocazie, Ministerul Finanţelor Publice întocmeşte contul general anual al datoriei
publice a statului, care va fi prezentat Parlamentului ca anexă la contul de execuţie al bugetului de
stat.
Înainte ca acest document să fie luat în discuţia Parlamentului, el va fi analizat şi de către
Curtea de Conturi, ce va întocmi, în acest sens, un raport pe care îl va înainta şi ea Parlamentului.

59
Art. 57 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.

66
 Acest raport al Curţii de Conturi prezintă o importanţă deosebită, întrucât el cuprinde punctul
de vedere obiectiv şi specializat al celui mai important organ de control financiar, cu privire la
activitatea desfăşurată de executiv, în cadrul execuţiei bugetului de stat.
Astfel, Parlamentul, când va fi chemat să analizeze şi să aprobe contul general anual de
execuţie al bugetului de stat, va avea la dispoziţie şi raportul Curţii de Conturi împreună cu
neregulile constatate de către aceasta.
Aprobarea contului general anual de execuţie al bugetului de stat se face prin adoptarea unei
legi în acest sens şi are valoarea unei descărcări de răspundere dată executivului în legătură cu
execuţia bugetului de stat.
Dat fiind faptul că în faza elaborării proiectului de buget Guvernul şi l-a „însuşit”, fapt ce
echivalează cu o asumare a răspunderii faţă de acest document, descărcarea de răspundere dată de
Parlament prin aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat apare ca o
operaţiune inversă şi firească, în condiţii de respectare a legalităţii.

Intrebari recapitulative

1.Definiţi noţiunea de buget de stat.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

2. Enunţaţi principiile procedurii bugetare.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

3. Prezentaţi calendarul bugetar

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

4.Definiţi noţiunea de credit bugetar.

67
 ________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

5. Cum se poate modifica destinaţia creditelor bugetare.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

Intrebari de autoevaluare

1. Ce este bugetul de stat?

a) Un program ce imbraca forma legii. ☻
b) Punga din piele cu bani.
c) Lege.

2. Cui apartine bugetul de stat?

a) Oricarei persoane fizice sau juridice.
b) Statului. ☻
c) Unei unitati administrativ-teritoriale.

3. Cine sunt ordonatorii de credite?

a) Ministerele.
b) Conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica.
c) Ministrii. ☻

4. Ce este creditul bugetar?

a) Imprumutul acordat bugetului de stat pentru echilibrarea veniturilor sale.
b) Suma pe care statul o acorda cu imprunut ordonatorilor de credite.
c) Suma maxima aprobata prin buget pentru o anumita actiune sau activitate. ☻

5. Creditele bugetare se pot modifica prin:

a) Virari de credite☻
b) Transferari de credite☻
c) Suplimentari de credite. ☻
d) Anulări de credite; ☻

68
 e) Blocări de credite. ☻

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.

1. Proceura bugetara privind bugetul de stat este guvernata de:

a) Principiul anualitatii.
b) Principiul echilibrului.
c) Principiul publicitatii.
d) Principiul transparenţei.

2. Bugetul bugetul de stat trebuie depus spre aprobarea Parlamentului pana la:
a) 1 august al anului precedent celui de executie.
b) 30 septembrie al anului precedent celui de executie
c) 15 noiembrie al anului precedent celui de executie

3.Elaborarea bugetului de stat revine in sarcina:

a) Guvernului.
b) Parlamentului.
c) Curtii de Conturi.

4.Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sunt:

a) Primul ministru
b) Ministrii.
c) Prefectii.

5. La încheierea exerciţiului bugetar se întocmeşte:

a) Raportul Curţii de Conturi;
b) Raportul BNR
c) Contul general anual de execuţie a bugetului de stat.

Bibliografie selectivă la tema 5

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.

69
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 6
Structura bugetului de stat: categorii de venituri și categorii de cheltuieli.

Obiective:
Studentul trebuie să cunoască conţinutul bugetului de stat, atât partea de venituri, cât şi
partea de cheltuieli, pentru a înţelege mai apoi care sunt elementele componente ale fiscalitatii in
Romania. De asemenea, el trebuie să fie capabil să citească şi să înţeleagă o lege bugetară
anuală.

Cuvinte cheie: Buget de stat, venituri ale bugetului de stat, cheltuieli ale
bugetului de stat.

Rezumat capitol:
1. Structura bugetului de stat
2. Categorii de venituri ale bugetului de stat
3. Categorii de cheltuieli ale bugetului de stat

Tema pentru acasă: Cititţi şi analiyaţi legea bugetului de stat pe anul în

curs.

70
 Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3ore şi 30 de min.

Conţinutul temei

1. Structura bugetului de stat

Structura bugetelor publice nu este întâmplătoare și nu se stabilește după nevoile subiective

ale celor care execută bugetul60. Această structură este stabilită prin lege, respectiv prin legea
finanțelor publice, dar cel mai adesea prin legea bugetară anuală privind bugetul de stat 61. Dat
fiind faptul că aceste ultime acte normative au aplicabilitate limitată în timp, structura bugetului
de stat suportă unele fluctuații de la un an financiar la altul în funcție de prioritățile și necesitățile
stabilite de Guvern (ca autoritate chemată să elaboreze proiectul bugetului de stat) și aprobate de
Parlament (ca autoritate îndrituită cu aprobarea acestuia).
Așa cum am mai arătat și în capitolele anterioare, orice buget, și cu atât mai mult un buget
public, este compus din două părți, respectiv din venituri și din cheltuieli.
Structura bugetelor publice este dată de clasificația bugetară. Această noțiune a fost definită
de către leguitor ca fiind gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie şi
după criterii unitare62.
Clasificația indicatorilor privind finanțele publice în vigoare pentru anul 2017 a fost aprobată
prin Ordinul 1954/16.12.2005, cu modificările și completările ulterioare. Cu toate acestea,
legiuitorul precizează faptul că această clasificaţie bugetară nu poate reprezenta bază legală
pentru efectuarea angajamentelor legale şi efectuarea plăţilor, întrucât ea doar exprimă structura,
cu caracter general, a bugetului.
În cadrul bugetului, veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe
părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz. Cheltuielile prevăzute în
capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată.
Fondurile externe nerambursabile se cuprind în anexe la bugetele ordonatorilor principali de
credite şi se aprobă o dată cu acestea.

2. Categorii de venituri ale bugetului de stat

Veniturile bugetului de stat sunt parte componentă a sistemului veniturilor bugetare, alături
de celelalte categorii de venituri destinate să alimenteze celelalte bugete publice ce compun
sistemul bugetar public naţional.

60
Conform art. 2, pct. 24 din Legea nr. 500/2002, execuţia bugetară reprezintă activitatea de încasare a veniturilor
bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin buget;
61
Legea bugetară anuală este definită ca fiind legea care prevede şi autorizează pentru fiecare an bugetar veniturile
şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementările specifice exerciţiului bugetar respective.
62
Conform art.2, pct.9 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

71
 La rândul lor, veniturile bugetului de stat sunt compuse din mai multe categorii de venituri,
aşa cum rezultă din clasificaţia bugetară pe care o redăm în cele ce urmează.

Veniturile bugetului de stat sunt formate din:

 venituri ordinare;
 venituri extraordinare, respectiv acele categorii de venituri la care se apelează în scopul
acoperiri deficitelor bugetare. Indiferent de frecvenţa cu care ele apar, aceste venituri sunt
considerate a avea un caracter ocazional. Este vorba despre veniturile ce se obţin prin
intermediul împrumuturilor publice.

Veniturile ordinare, la rândul lor, sunt formate din:

 venituri curente;
 venituri din capital, respectiv acele categorii de venituri ce rezultă din valorificarea
capitalului statului.
Veniturile curente, la rândul lor, sunt formate din:
 venituri fiscale;
 venituri nefiscale, respectiv venituri din amenzi ori tot felul de prelevări din veniturile
realizare de instituţii publice, autorităţi publice ori regii autonome sau companii naţionale.
Veniturile fiscale, la rândul lor, sunt formate din:
 impozite;
 taxe;
 contribuții.

Potrivit Legii nr. 2/2018 privind bugetul de stat al României, veniturile fiscale sunt formate
din:
1. Impozite pe veniturile persoanelor juridice:
a. Impozit pe venit;
b. Impozit pe profit;
c. Impozit pe câștigurile din capital;
2. Impozite pe veniturile persoanelor fizice:
a. Impozit pe venit:
 impozit pe venituri din activități independente;
 impozit pe venituri din salarii;
 impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor;
 impozit pe venituri din dividende,
 impozit pe venituri din dobânzi;
 impozit pe venituri din pensii;
 impozit pe venituri din premii;
 impozit pe venituri din transferul titlurilor de valoare;
 impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală;
 impozit pe venituri din economii sub formă de dobândă realizate în Belgia, Luxemburg și
Austria de persoane fizice române rezidente fiscal în România;
 impozit pe venituri din activități agricole;
 impozit pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile
încheiate potrivit Codului civil, precum și a contractelor de agent;

72
  impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;
 sume virate pentru sponsorizarea entităților nonprofit;
 impozit pe venituri din arenda bunurilor agricole;
 impozit pe venituri din jocuri de noroc;
 impozit pe venituri din alte surse.
3. Impozite și taxe pe proprietate:
a. taxe judiciare de timbru;
b. taxe de timbru pentru activitatea notarială;
c. alte taxe de timbru.
4. Impozite și taxe pe bunuri și servicii:
a. taxa pe valoarea adăugată;
b. accize;
c. taxe pe servicii specifice;
d. alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii:
 taxe de autorizare pentru comercializarea băuturilor alcoolice, a produselor din tutun și a
cafelei;
 taxa pe venituri suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul
gazelor naturale;
 taxa specială pentru exploatarea resurselor naturale;
 taxa pe monopolul din sectorul energiei electrice și a gazului metan;
e. taxe pentru utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor, sau pentru desfășurarea
de activități:
 taxe pentru jocurile de noroc;
 taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare;
 taxe pentru activități de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale;
 taxa asupra unor activități dăunătoare sănătății și din publicitatea lor;
 taxa de timbtu social asupra jocurilor de noroc;
 taxe pentru prestațiile efectuate pentru eliberarea autorizațiilor de transport în trafic
internațional;
 taxe de licență datorate pentru eliberarea frecvențelor MAPN;
5. Impozit pe comerțul exterior și tranzacțiile internaționale;
6. Venituri încadrate în sursele proprii ale bugetului UE:
a. taxe vamale;
7. Alte impozite și taxe fiscale;
8. Contribuții de asigurări:
a. contribuții de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate;
b. venituri din contribuția asigurătorie pentru muncă aferentă bugetului de stat;
c. contribuții ale asiguraților.

Potrivit Legii nr. 2/2018 privind bugetul de stat al României, veniturile nefiscale sunt
formate din:
1. Venituri din proprietate:
a. vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
b. vărsăminte din veniturile nete ale BNR;
c. venituri din concesiuni și închirieri;

73
 d. venituri din dividende aferente capitalului statului;
e. venituri din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră;
2. Vânzări de bunuri și servicii:
a. Venituri din prestări de servicii și alte activități.
 taxe consulare;
 taxe pentru prestații vamale;
 taxe și tarife pentru analize și servicii efectuate de laboratoare;
 taxe și alte venituri din învățământ;
 venituri din expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară,
 taxe și venituri din protecția mediului,
 venituri din organizarea de cursuri de calificare, reconversie profesională, specializare și
perfecționare;
 venituri din timbrul judiciar,
 venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare anansate de stat;
 venituri din despăgubiri;
 tarife încasate pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate;
3. venituri din taxe administrative.
 Venituri din taxe pentru eliberări de permise și certificate;
4. Amenzi, penalități și confiscări:
 Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale;
 Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere declarației de impozite și taxe;
 Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată
cu confiscarea potrivit legii;
 Majorări de întârziere pentru venituri nevărsate la termen;
 Amenzi judiciare;
 Încasări rezultate din valorificarea bunurilor confiscate ca urmare a săvârșirii
infracțiunilor la regimul drogurilor și precursorilor;
 Penalități datorate în cazul eșalonărilor la plata;
 Penalități de nedeclarare;
 Alte amenzi, penalități și confiscări.
5. Diverse venituri:
 Venituri din aplicarea prescripției extinctive;
 Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri;
 Sume din recuperarea debitelor provenite din drepturile necuvenite;
 Venituri din producerea riscurilor asigurate;
 Vărsăminte din veniturile și/sau disponibilitățile instituțiilor publice;
 Venituri din ajutoare de stat recuperate;
 Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate în cursul procesului de executare silită;
 Venituri din recuperarea creanțelor fiscale;
 Sume provenind din executarea silită a debitelor reprezentând contravaloarea lucrărilor
de regenerare neexecutate de proprietarii de păduri;
 Comision de risc aferent programului de stimulare a cumpărării de autoturisme

Potrivit Legii nr. 2/2018 privind bugetul de stat al României, veniturile din capital sunt
formate din:
74
1. Venituri din valorificarea unor bunuri.
 Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice;
 Venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat și de mobilizare;
 Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului;
 Venituri obținute în procesul de stingere a creanțelor bugetare;
 Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al statului sau a unităților
administativ-teritoriale;
 Venituri rezultate din garanțiile acordate și plătite instituțiilor de credit în cadrul
programului "Prima casa".

3. Categorii de cheltuieli ale bugetului de stat

Din ansamblul veniturilor încasate la bugetul de stat se efectuează toate acele cheltuieli
bugetare înscrise în buget şi aprobate, ca atare, prin legea bugetară anuală. Acelaşi act normativ
precizează care sunt destinaţiile pentru care sunt alocate sume de bani, atât pe domenii de
activitate, cât şi structura funcţională a cheltuielilor bugetare pentru fiecare domeniu de activitate
stabilit a fi finanţat de la bugetul de stat.
Astfel, cheltuielile bugetului de stat suportă mai multe clasificări, două dintre ele
remarcându-se ca importanţă şi utilitate. La rândul lor, aceste clasificări variază, de la un an la
altul, după cum evoluează concepţia legiuitorului privind structurarea părţii de cheltuieli a
bugetului de stat.

Conform Legii bugetului de stat pe anul 201863, cheltuielile bugetare se structurează, după
criteriul funcţional, astfel:
A. cheltuieli curente:
a. cheltuieli de personal;
b. bunuri şi servicii;
c. dobânzi;
d. subvenţii;
e. fonduri de rezervă;
f. transferuri între unităţi ale administraţiei publice;
g. proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile;
h. cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă;
i. asistenţă socială.
B. cheltuieli de capital;
a. active financiare;
b. active nefinanciare;
c. operațiuni financiare
d. împrumuturi;
e. rambursări de credite.
Aceste categorii de cheltuieli publice sunt cele care asigură funcţionarea oricărei instituţii
publice ori realizarea oricărei sarcini sau activităţi.

63
Legea nr. 2/2018 privind bugetul de stat pe anul 2018.

75
 A doua mare clasificare a cheltuielilor bugetului de stat derivă, aşa cum am mai arătat, tot din
legea bugetară anuală şi se referă la destinaţia acordată prin aceasta cheltuielilor bugetare. Astfel,
conform Legii bugetului de stat pe anul 2015, cheltuielile bugetare se clasifică, după criteriul
destinaţiei, în:
I. Cheltuieli pentru servicii publice generale:
a. Autorităţi publice şi acţiuni externe:
 Autorităţi executive;
 Autorităţi legislative;
 Administraţia prezidenţială.
b. Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare;
c. Alte servicii publice generale;
d. Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi;
e. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administraţiei.
II. Cheltuieli pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională:
a. Apărare naţională;
b. Ordine publică şi siguranţă naţională;
c. Autorităţi judecătoreşti.
III. Cheltuieli social-culturale:
a. Învăţământ;
b. Sănătate;
c. Cultură, recreere şi religie;
d. Asigurări şi asistenţă socială.
IV. Cheltuieli pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe mediu şi ape:
a. Servicii, dezvoltare publică şi locuinţe;
b. Protecţia mediului.
V. Cheltuieli pentru acţiuni economice:
a. Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă;
b. Combustibili şi energie;
c. Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii;
d. Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare;
e. Transporturi;
f. Comunicaţii;
g. Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic;
h. Alte acţiuni economice.

Fiecare capitol de cheltuieli mai sus menţionat, precum şi fiecare dintre subdiviziunile
acestora, la rândul lor, pot avea anumite categorii de cheltuieli dintre cele menţionate la pct. 2. al
acestui capitol. Astfel, cheltuielile pentru învăţământ, spre exemplu, sunt compuse din cheltuieli
curente şi cheltuieli de capital. Nicio entitate publică (sau chiar privată) nu poate funcţiona în
lipsa a cel puţin două categorii de cheltuieli, şi anume fără cheltuieli de personal şi fără cheltuieli
pentru bunuri şi servicii. Alte capitole de cheltuieli vor avea şi alte categorii de cheltuieli în
structura lor, iar altele le pot avea pe toate. Astfel, cheltuielile economice, prin complexitatea lor,
reclamă prezenţa, în conţinutul lor, a tuturor categoriilor de cheltuieli funcţionale reglementate
prin legea bugetară anuală.

76
 Deficitul bugetar ce s-ar putea înregistra, în practica finanţelor publice, se acoperă din
împrumuturi publice, respectiv din venituri extraordinare, dar problematica aceasta o vom trata
pe larg, într-un capitol viitor.

Intrebari recapitulative:
1. Ce este o clasificaţie bugetară?
________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Prezentaţi cele mai importante categorii de venituri ale bugetului de stat

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
_______

3. Prezentaţi cele mai importante categorii de cheltuieli ale bugetului de stat

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

Intrebari de autoevaluare.

1.Clasificaţia bugetară este:

a) evidenţa bugetelor anuale;
b) gruparea veniturilor şi cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie şi după criterii unitare;
☻
c) sistematizare anuală a bugetelor statului.

2. Taxa pe valoarea adăugată este:

a) Taxa;
b) Impozit; ☻
c) Contribuţie.

77
3. Accizele sunt:
a) Impozite directe;
b) Impozite indirecte; ☻
c) Taxe.

4. Următoarele categorii sunt cheltuieli ale bugetului de stat:

a) pensiile.
b) cheltuieli pentru aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala. ☻
c) cheltuieli pentru salubrizarea localitatilor.

5. Veniturile nefiscale pot să alimenteze:

a) Bugetul de stat; ☻
b) Bugetul creditelor externe nerambursabile;
c) Bugetele locale. ☻

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.

1. Impozitul pe profit este:

a) Un venit fiscal;
b) Un venit bugetar curent;
c) Un venit bugetar ordinar.

2. Împrumutul public este.

a) Venit bugetar ordinar;
b) Venit bugetar extraordinar;
c) Venit bugetar exceptional.

3. Impozitele şi taxele se percep de la:

a) Personae fizice;
b) Personae juridice,
c) Asocieri de personae fără personalitate juridical

4. Veniturile bugetului de stat sunt compuse din:

a) Venituri curente.
b) Venituri din capital.
c) Ambele
.
5. Sunt cheltuieli ale bugetului de stat:
a) Cheltuieli pentru mediu;
b) Alocaţiile de stat pentru copii;
c) Cheltuieli pentru cercetare ştiinţifică.

78
 Bibliografie selectivă la tema 6.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 7
Teoria generală a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor: noţiune, trăsături, elemente și
clasificare

Obiective:
Studentul trebuie să înteleaga care sunt elementele componente ale fiscalitatii in Romania. De
asemenea, el trebuie să cunoasca caracteristicile impozitelor, taxelor şi contribuţiilor pentru a
intelege rolul lor în formarea fondurilor publice, precum şi modul de functionare a unui sistem
fiscal, în ansamblul său.

Cuvinte cheie: impoyite, taxe contribuţii, contribuabil, bayă de impunere,

unitate de evaluare.

Rezumat capitol:

1. Impozitele
2. Taxele

79
3. Contribuţiile

Tema pentru acasă: Efectuaţi o analiză comparative între noţiunile de

impozit, taxa şi contribuţie pentru a observa şi evidenţia asemănările şi deosebirile dintre ele.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: ore şi 30 min.

Conţinutul temei

Pricipalele surse de alimentare a bugetelor publice

1. Impozitele

Cele mai importante surse de alimentare a bugetului de stat sunt impozitele. Ele, potrivit
legislaţiei române, sunt destinate să creeze, cu precădere, resurse financiare administrate prin
intermediul bugetului de stat şi bugetelor locale.
Dată fiind importanţa deosebită pe care o prezintă impozitele, atât în plan economic, cât şi
social, politic şi, implicit, juridic, în cele ce urmează vom analiza pe larg toate aspectele ce
caracterizează fundamental acest instrument economico-juridic.
În ceea ce priveşte noţiunea de impozit, trebuie arătat faptul că el a primit numeroase definiţii
în literatura de specialitate, atât în cea juridică, cât şi în cea economică.
Astfel, s-a arătat că impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu
nerambursabil, datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi juridice
pentru veniturile pe care le obţin şi bunurile pe care le posedă64.
O altă definiţie arată că impozitul este o sursă de venit bugetar, ce se prelevă în mod
obligatoriu, în temeiul legii, fără contraprestaţie, de la persoane fizice şi juridice ce au capacitate
contributivă65.
În literatura de specialitate66 s-a mai arătat că, în concepţia modernă, impozitul este mijlocul
de realizare a veniturilor publice, individualizat şi particularizat de „elementele esenţiale şi

64
D. Drosu Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. II, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 102.
65
D. Petică Roman, Dreptul finanţelor publice, Casa de editură şi presă Tribuna, Sibiu, 2004, p. 65.
66
I. Gliga, Dreptul finanţelor publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, p. 58.

80
ireductibile”67 privind forma pecuniară, plata fără contraprestaţie, stabilirea autoritară şi unitară,
utilitatea lor publică şi caracterul juridic obligatoriu în virtutea căruia neachitarea impozitelor
datorate atrage executarea lor silită.
Alţi autori68 au definit impozitul ca o contribuţie bănească legală, datorată bugetului public,
în mod obligatoriu şi cu titlu nerambursabil, de către persoanele fizice şi juridice pentru
veniturile pe care le obţin, bunurile pe care le posedă şi pentru unele fapte de consum.
Impozitul a mai fost definit69 ca fiind plata bănească obligatorie, generală şi definitivă,
efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul şi la
termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un
echivalent direct şi imediat. Ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai complete definiţii date acestei
instituţii juridice.
Doctrina economică a reţinut şi ea câteva definiţii interesante, fără să se abată totuşi de la a
sublinia, în linii mari, aceleaşi caracteristici fundamentale ale impozitului. Astfel, s-a arătat că
impozitul reprezintă o formă de prelevare silită, la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă
şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau averea unei persoane fizice şi/sau
juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice70.
După cum se poate observa, definiţiile date impozitului sunt destul de ample şi de elaborate.
Unii dintre cei mai mari doctrinari străini ai dreptului finanţelor publice71 definesc noţiunea de
impozit (într-o formulare recentă) în raport cu noţiunea de buget arătând că impozitul este
procedeul de repartizare a sarcinilor bugetare între indivizi, în funcţie de capacităţile lor
contributive, subliniind totodată că această definiţie concisă reţine practic toate aspectele ce
caracterizează fundamental impozitul.
În concluzie, reţinem faptul că impozitul este acea prelevare, în formă pecuniară,
datorată în mod definitiv, obligatoriu şi fără o contraprestaţie imediată şi directă, de către
orice persoană fizică sau juridică ce are calitatea de contribuabil, destinată unuia dintre
bugetele publice existente în sistemul bugetar al statului respectiv.72
Prezentarea pe larg a acelor definiţii pe care le-am considerat ca fiind de referinţă, dintre cele
exprimate în doctrină, are ca scop desprinderea trăsăturilor fundamentale ale impozitelor, ceea ce
le diferenţiază de alte categorii de prelevări bugetare.
În acest sens, reţinem următoarele trăsături fundamentale ale impozitelor:
a. au caracter de prelevări sau surse de venit bugetar;
b. au caracter obligatoriu, în sensul că cei ce le datorează nu pot fi scutiţi de plată decât dacă
legea permite acest lucru şi în condiţiile stabilite de aceasta;
c. sunt sarcini stabilite prin lege, în sensul că decurg din lege, aceasta fiind cea care stabileşte şi
condiţiile impunerii;
d. au formă pecuniară, în sensul că la ora actuală ele se plătesc în bani şi nu în natură;
e. au caracter definitiv sau nerambursabil, în sensul că statul sau unitatea administrativ-
teritorială ce beneficiază de sumele respective nu are obligaţie de restituire;
f. nu presupun o contraprestaţie din partea statului sau a unităţii administrativ-teritoriale
beneficiare, neavând nicio obligaţie directă faţă de contribuabil;
67
L. Trotabas, Finances publiques, Ed. Lib. Dalloz, Paris, 1964, p. 221.
68
E. Bălan, Drept financiar, ed. a 3-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 151.
69
Gh. Bistriceanu, E.G. Negrea, I. Pătrăşcoiu, Finanţe şi credit în industrie, construcţii şi transporturi, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, p. 298.
70
I. Talpoş, Finanţele României, vol. I, Ed. Sedona, Timişoara, 1995, p. 137.
71
L. Trotabas, J.-M. Cotteret, M. Laflandre, Droit fiscal, 8-e édition, Ed. Dalloz, Paris, 1997, pp. 9-10.
72
C. Oneţ, Dreptul finanţelor publice. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 73.

81
g. au destinaţie bugetară publică, în sensul că ele pot reprezenta surse de venit pentru oricare
dintre bugetele statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de destinaţia pe
care le-o stabileşte legea;
h. se datorează de către orice persoană fizică sau juridică ce are calitatea de contribuabil,
conform legii;
i. întinderea lor este determinată de capacitatea contributivă a celor ce datorează impozitele
conform politicii fiscale a fiecărui stat. Stabilirea lor, în principiu, se face după principiul
„cine are mai mult, plăteşte mai mult”;
j. sunt de utilitate publică, întrucât fondurile pe care le generează sunt destinate satisfacerii
nevoilor publice.
Impozitele sunt, în sensul noţiunii mai sus arătate, sume de bani ce se prelevă la bugetul
public în anumite condiţii. Stabilirea întinderii obligaţiilor contribuabililor se face în funcţie de o
serie de elemente ce stau la baza calculării oricărui impozit, şi anume: subiectul impunerii,
obiectul impunerii şi unitatea de evaluare.
Subiectul impunerii este contribuabilul, adică persoana fizică sau juridică ce datorează,
potrivit normelor fiscale în vigoare, un impozit. În vederea stabilirii existenţei sau întinderii
obligaţiei, legea stabileşte în sarcina persoanelor ce intră sub incidenţa dispoziţiilor sale şi o serie
de obligaţii suplimentare, conexe obligaţiei principale de plată. Subiectul impozabil este acela
care datorează şi trebuie să verse, conform legii, impozitul (altfel spus, este subiectul plătitor),
indiferent dacă el este şi persoana care va suporta efectiv impozitul.
Obiectul impunerii sau materia impozabilă reprezintă bunul, venitul sau orice altă valoare
ori activitatea pentru care se datorează, potrivit legii, impozit. Obiectul impunerii mai este
denumit în doctrină şi bază de impozitare, reprezentând acea sumă (în sensul de valoare) la care
urmează să se aplice cota de impozitare în vederea stabilirii întinderii impozitului datorat.
Întinderea bazei de impozitare se stabileşte conform dispoziţiilor legale specifice fiecărei
categorii de impozit.
Unitatea de evaluare reprezintă elementul care exprimă cuantumul unitar al acestuia în
raport cu baza sa de calcul. Acest cuantum unitar se poate stabili în forme diferite şi mai este
denumit şi cota de impunere sau tarif de impunere73. El reprezintă suma fixă, procentul sau
ansamblul de sume fixe şi procente cu ajutorul cărora se calculează cuantumul bănesc al fiecărui
impozit74.
Cota fixă reprezintă o sumă determinată ce se datorează pentru întreg obiectul impunerii.
Această modalitate de impozitare se utilizează, spre exemplu, pentru calcularea impozitului pe
teren. Astfel, pentru fiecare m² de teren, legea stabileşte o cotă fixă de impozitare care se
înmulţeşte cu numărul de m² deţinuţi de fiecare proprietar de teren ce datorează impozitul.
Cota procentuală de impozitare sau tariful proporţional reprezintă procentul aplicabil bazei
de impozitare în vederea determinării impozitului datorat. Cota procentuală este reprezentată de
un singur procent, dar în practică există mai multe forme de manifestare ale acesteia, şi anume:
cota procentuală proporţională, cota procentuală progresivă şi cota procentuală regresivă75.
Cota procentuală proporţională este compusă dintr-un singur procent, unic, aplicabil bazei
de impozitare indicate de lege.
Cota procentuală progresivă este compusă din mai multe procente dispuse în ordine
crescătoare, aplicabile progresiv pe măsură ce creşte cuantumul bazei de impozitare. Această

73
D. Drosu Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. II, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 98.
74
I. Gliga, op. cit., p. 69.
75
D. Drosu Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. II, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 98.

82
tehnică de impozitare mai este denumită şi impozitare progresivă pe tranşe de valori şi se
utilizează frecvent în cazul impozitării veniturilor contribuabililor.
Cota procentuală regresivă este şi ea compusă din mai multe procente, dispuse în ordine
descrescătoare, aplicabile regresiv pe măsură ce creşte cuantumul bazei de impozitare. Spre
deosebire de situaţia precedentă descrisă, în cazul acesta procentele scad pe măsură ce baza de
impozitare creşte. Această tehnică de impozitare mai este denumită şi impozitare regresivă pe
tranşe de valori şi este mai rar utilizată pentru că prezintă dezavantajul de a nu se conforma
principiului capacităţii contributive.
Literatura de specialitate, atât cea clasică, cât şi cea modernă, a reţinut de-a lungul timpului
numeroase criterii de clasificare a impozitelor.
În cele ce urmează vom prezenta cele mai importante, dar şi mai interesante criterii de
clasificare:
A. După forma de manifestare, distingem:
 impozite în bani;
 impozite în natură (în cadrul finanţelor publice moderne, ele nu se mai utilizează).
B. După obiectul impozitării, distingem:
 impozite personale (sunt cele ce cad asupra unei anumite calităţi a persoanei
contribuabilului);
 impozite reale (sunt cele ce cad asupra unor bunuri sau valori ce aparţin contribuabilului).
La rândul lor, ele suportă o nouă clasificare, după natura obiectului sau activităţii
impozabile, astfel:
 impozite pe venituri;
 impozite pe avere;
 impozite pe fapte de consum.
C. După modul de evidenţiere şi percepere, distingem:
 impozite cu debit;
 impozite fără debit.
D. După criteriul subiecţilor contribuabili, distingem:
 impozite plătite de persoane fizice;
 impozite plătite de persoane juridice.
E. După criteriul denumirii, având sensul şi semnificaţia noţiunii de impozit, conform definiţiei
de mai sus, distingem:
 prelevări bugetare sub denumirea de „impozit” (specifică sistemului juridic francez);
 prelevări bugetare sub denumirea de „taxă” (specifică sistemului juridic anglo-american),
care nu se confundă cu noţiunea de taxă ce urmează a fi definită distinct în conţinutul
acestei lucrări;
 prelevări bugetare sub denumirea de „contribuţie” (întâlnită mai ales în sistemul juridic
spaniol), care, de asemenea, nu se confundă cu noţiunea de contribuţie ce va fi definită
într-o secţiune viitoare.
F. După criteriul ritmicităţii cu care se realizează:
 impozite permanente;
 impozite temporare;
 impozite ocazionale.
G. După relaţia cu contribuabilul şi modul de percepere, distingem:

83
  impozite directe (sunt cele percepute direct de la contribuabil, iar persoana care datorează
este cea care şi suportă aceste impozite);
 impozite indirecte (sunt cele care se percep indirect de la contribuabil, iar impozitele se
repercutează dinspre persoana care le datorează spre consumator).
Această din urmă clasificare generează cea mai importantă distincţie care se face în materia
impozitelor.
2. Taxele

Alături de impozite, taxele reprezintă importante surse de alimentare a bugetelor publice şi,
cu precădere, a bugetului de stat şi a bugetelor locale.
Într-o încercare de definire a noţiunii de taxă, trebuie reţinut faptul că ea reprezintă suma de
bani cu destinaţie bugetară, care se datorează în mod definitiv şi obligatoriu, cu titlu de
plată a unei contraprestaţii, de către toate persoanele ce beneficiază, la cerere, de acea
prestaţie din partea subiecţilor de drept chemaţi să reprezinte un corp public (statul sau o
unitate administrativ-teritorială) în raporturile de drept financiar public ce iau naştere cu
această ocazie.
Legea defineşte noţiunea de taxă ca fiind suma plătită de o persoană fizică sau juridică,
de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică
sau un serviciu public76.
În ceea ce priveşte trăsăturile ce caracterizează fundamental taxele, trebuie subliniate
următoarele:
a. sunt surse de venit bugetar, de regulă fiind menite să alimenteze bugetul de stat sau unul
dintre bugetele locale;
b. au caracter obligatoriu, în sensul că cei ce le datorează nu pot fi scutiţi de plată decât dacă
legea permite acest lucru cu titlu excepţional,
c. au caracter legal, în sensul că decurg din lege, aceasta fiind cea care stabileşte şi condiţiile
taxării;
d. au formă pecuniară, în sensul că ele nu se pot plăti decât în bani, şi nu în natură;
e. au caracter definitiv sau nerambursabil, în sensul că, odată prestat serviciul şi achitată taxa,
aceasta devine ireversibilă, adică că nu mai poate face obiectul vreunei obligaţii de restituire;
f. întotdeauna presupun o contraprestaţie din partea statului sau a unităţii administrativ-
teritoriale, respectiv din partea unui organ sau instituţie publică de subordonare ori de interes
naţional sau local, beneficiarul neavând nicio obligaţie directă faţă de contribuabil;
g. nu sunt guvernate de principiul echivalenţei dintre cuantumul sumei ce reprezintă taxa şi
valoarea economică a serviciului prestat de către stat sau o unitate administrativ-teritorială
prin organele sau instituţiile acestora, deoarece unele servicii sau interese urmărite de către
persoanele ce le datorează nu sunt evaluabile în bani;
h. se datorează de către orice persoană fizică sau juridică ce solicită recunoaşterea unui drept,
realizarea unui interes ori prestarea unui serviciu de către stat ori de către unitatea
administrativ-teritorială;
i. întinderea lor nu este determinată de capacitatea contributivă a celor ce le datorează, ci de
măsura în care aceştia solicită anumite servicii, în condiţiile legii, din partea organelor,
instituţiilor publice ori a serviciilor publice de interes naţional sau local;
j. sunt de utilitate publică întrucât fondurile pe care le generează sunt destinate satisfacerii
nevoilor publice.
76
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, art. 2 pct. 40.

84
 Sub aspectul naturii lor juridice, apreciem că taxele pot fi împărţite în două categorii.
Pe de o parte, există acele taxe care se stabilesc de către legiuitor prin norme fiscale şi
care sunt destinate să alimenteze bugetele publice. Din această categorie fac parte, spre exemplu,
taxele vamale care sunt destinate prin lege să alimenteze bugetul de stat, dar şi taxe precum
comisionul încasat de către inspectoratele teritoriale de muncă pentru serviciile pe care le
prestează în legătură cu evidenţa muncii şi care prin lege sunt destinate să alimenteze bugetul
Inspecţiei Muncii, ca autoritate publică centrală77.
Pe de altă parte, există acele taxe percepute de către unele instituţii publice pentru
prestarea unor servicii în temeiul unor contracte intervenite, în acest sens, între instituţia în
cauză şi persoanele interesate de acele servicii. Dintre acestea, am exemplifica cu taxele de
şcolarizare percepute de către universităţile de stat (care sunt instituţii publice) pentru serviciile
pe care ele le prestează persoanelor interesate să urmeze cursuri universitare contra cost.
Dacă prima categorie de taxe considerăm că face parte din sfera largă a fiscalităţii, despre cea
de a doua categorie nu mai putem să spunem acelaşi lucru, dat fiind faptul că instituţia publică
respectivă îşi stabileşte singură întinderea şi condiţiile de plată a taxelor pe care înţelege să le
perceapă pentru serviciile pe care le oferă, iar persoanele interesate aderă sau nu la contractul de
şcolarizare. Menţionăm faptul că, în astfel de împrejurări, universităţile de stat trebuie să se
raporteze, în stabilirea condiţiilor de executare a contractelor de şcolarizare, la întreaga ofertă
educaţională existentă pe piaţă, ceea ce generează importante elemente de drept comercial
contractului de şcolarizare şi, implicit, taxelor percepute în aceste condiţii. Cu toate acestea,
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, permite instituţiilor
publice să încaseze, să administreze, să utilizeze şi să contabilizeze veniturile proprii pe care
acestea le realizează din activităţile pe care ele le desfăşoară şi pentru care au fost create 78. Din
cele arătate rezultă că aceste taxe se constituie ca surse proprii în bugetele respectivelor instituţii
publice şi, ca atare, ele intră sub incidenţa controlului exercitat de către Curtea de Conturi.
Elementele taxelor sunt aceleaşi pe care le-am prezentat şi în cazul impozitelor, şi anume:
subiecţii, obiectul şi unitatea de evaluare.
Subiectul taxei poate fi orice persoană fizică sau juridică care solicită prestarea unui serviciu
ori realizarea unui interes, în condiţiile legii, unei instituţii publice sau unei autorităţi.
Obiectul taxei îl reprezintă chiar serviciul prestat de către instituţia ori autoritatea abilitată în
acest sens. Uneori serviciul respectiv poate fi evaluat în formă pecuniară, alteori însă acest lucru
nu este posibil.
Unitatea de evaluare poate să se concretizeze, fie într-o sumă fixă pentru fiecare serviciu
prestat, fie într-o cotă procentuală aplicată la baza de taxare, fie chiar dintr-un ansamblu de sume
fixe şi cote procentuale dispuse în ordine crescătoare pe măsura creşterii bazei de taxare.
În literatura de specialitate au fost exprimate mai multe criterii de clasificare a taxelor79.
După criteriul teritorialităţii, distingem:
 taxe centrale;
 taxe locale.
După criteriul scopului pentru care se plătesc taxele, distingem:
 taxe pentru eliberarea unor acte;
 taxe pentru aprobarea desfăşurării unor activităţi;

77
C. Oneţ, Natura juridică a comisionului perceput de către camerele de muncă pentru serviciile prestate de
către acestea, în revista Curierul fiscal nr. 1/2006, pp. 27-28.
78
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, art. 65-70.
79
A se vedea A.M. Georoceanu, Drept fiscal român, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2015, pp. 32-33.

85
 taxe pentru utilizarea unor elemente patrimoniale ale statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale;
 taxe pentru prestarea unor servicii publice.
După criteriul destinaţiei lor, distingem:
 taxe fiscale80;
 taxe parafiscale81.

3. Contribuţiile

Noţiunea de contribuţie socială se referă la acea prelevare, în formă pecuniară,

destinată anumitor categorii de fonduri publice, datorată în mod definitiv şi obligatoriu de
către orice persoană fizică şi/sau juridică ce are calitatea de contribuabil în temeiul legii şi
care va beneficia pentru aceasta de o contraprestaţie viitoare şi aleatorie din partea
statului, prin instituţiile sale publice specializate.82
O definiţie interesantă a noţiunii de contribuţie a fost exprimată în literatura de specialitate,
potrivit căreia aceasta reprezintă un transfer de valoare obligatoriu la dispoziţia statului, fără
echivalent, cu titlu definitiv şi cu destinaţie strict precizată, datorat conform dispoziţiilor legale
de către persoanele fizice şi juridice în vederea acoperirii unor cheltuieli publice de interes
comunitar sau de natură socială83.
Faţă de acest punct de vedere, avem de formulat o singură observaţie. Acesta se referă la
afirmaţia autorului potrivit căreia în cazul contribuţiei nu există un echivalent direct şi imediat
din partea statului. Dacă autorul se referă la o contraprestaţie din partea statului, acesta
considerăm că, într-adevăr, nu are caracter direct şi imediat, dar are caracter potenţial şi/sau
aleatoriu. În ceea ce priveşte echivalenţa dintre suma prelevată de către contribuabil şi
contraprestaţia oferită de stat prin instituţiile sale specializate, dorim să arătăm că aceasta există
şi cel mai adesea este chiar direct proporţională cu cuantumul contribuţiei prelevată de către
fiecare contribuabil.
Tot din punct de vedere terminologic, credem că este necesar a mai face unele precizări.
Astfel, legiuitorul identifică noțiunea de contribuție socială obligatorie pe care o și definește,
încă de la adoptarea noului Codul fiscal prin Legea nr. 227/2015, ca fiind acea prelevare
obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecția persoanelor fizice obligate a se
asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul cărora aceste persoane beneficiază de
drepturile acoperite de respectivele prelevări.84
Față de toate aceste aspecte ce caracterizează esential și fundamental contribuțiile sociale
obligatorii, considerăm că ele pot fi definite ca fiind acele prelevări în formă pecuniară destinate
bugetelor specializate ale statului, datorate în mod definitiv și obligatoriu de către persoanele ce
dobândesc calitatea de contribuabili prin efectul legii pentru a beneficia în viitor și aleatoriu de

80
Taxele fiscale au fost definite ca fiind cele care se colectează la unul din bugetele publice ale statului sau ale
unităţilor administrativ-teritoriale (A.M. Georoceanu, Drept fiscal român, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2015, p.
33).
81
Taxele parafiscale au fost definite ca fiind cele care se constituie în venituri proprii, extrabugetare ale unor beneficiari
– entităţi publice sau private – desemnaţi strict în acest sens prin norme juridice speciale (A.M. Georoceanu, Drept
fiscal român, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2015, p. 33; pentru alte opinii şi precizări conceptuale, a se vedea Partea
IV, Cap. III – Veniturile Bugetului de Stat).
82
C. Oneț, Drept financiar public, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p.145-146.
83
R. Bufan, Tratat de drept fiscal. Partea generală, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 310.
84
Conform art. (7), pct. (10) din Codul fiscal.

86
contraprestații de protecție împotriva riscurilor sociale asigurate de stat prin instituțiile sale
specializate.
Din cele arătate mai sus, rezultă şi trăsăturile ce caracterizează fundamental
contribuţiile la fondurile publice, astfel:
a. sunt surse de venit bugetar, fiind menite să alimenteze anumite bugete ale statului strict
specializate;
b. au caracter obligatoriu, în sensul că cei ce le datorează nu pot fi scutiţi de plată decât în
condiţiile în care legea permite acest lucru;
c. au caracter legal, în sensul că decurg din lege, aceasta fiind cea care stabileşte şi condiţiile
impunerii;
d. au formă pecuniară;
e. au caracter definitiv sau nerambursabil;
f. întotdeauna presupun o contraprestaţie din partea statului, dar nu cu caracter imediat şi direct,
ci viitoare şi/sau aleatorii;
g. sunt guvernate de principiul echivalenţei, întrucât, cel mai adesea, prestaţiile din partea
statului sunt direct proporţionale cu cuantumul contribuţiei prelevate de persoanele ce o
datorează;
h. se datorează de către orice persoană fizică şi/sau juridică ce dobândeşte calitatea de
contribuabil, în temeiul legii;
i. întinderea lor este determinată de capacitatea contributivă a celor ce le datorează;
j. sunt de utilitate publică, întrucât fondurile pe care le generează sunt destinate satisfacerii
unor nevoilor publice;
k. au destinaţie strict specializată, stabilită prin dispoziţii legale.
Categoriile de contribuții sociale obligatorii reglementate la ora actuală prin Codul fiscal, așa
cum a fost el modificat prin OUG nr. 79/2017, sunt următoarele:
 contribuțiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
 contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului național unic de
asigurări sociale de sănătate;
 contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat.

Pâna la adoptarea acestor modificări ale Codului fiscal prin OUG nr. 79/2017, contribuţiile
ce se plăteau în sistemul fiscal românesc erau următoarele:
a. contribuţiile de asigurări sociale datorate Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat;
b. contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate;
c. contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de
angajator bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
d. contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate Bugetului Asigurărilor pentru Șomaj;
e. contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator
Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat;
f. contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele
fizice şi juridice care au calitatea de angajator.
După cum se poate observa, contribuțiile de asigurări sociale și contribuțiile de asigurări
sociale de sănătate au fost menținute (chiar dacă a fost modificat conținutul lor), în timp ce toate
celelalte categorii de contribuții sociale și-au încetat existența.

87
 În același timp a fost introdusă o nouă contribuție socială obligatorie și anume contribuția
asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat.
Potrivit aceluiași act normativ,85 din contribuția asiguratorie pentru muncă destinată
bugetului general consolidat și încasată la bugetul de stat, se distribuie lunar, până la sfârșitul
lunii în curs, o cotă de:
 15%, care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale constituit în
baza Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata
creanțelor salariale, cu modificările ulterioare;
 20%, care se face venit la Bugetul asigurărilor pentru șomaj;
 5%, care se face venit la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli
profesionale;
 40%, care se face venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate
pentru plata concediilor medicale;
 20%, care se face venit la bugetul de stat într-un cont distinct.
În aceste condiții, și justificat, probabil, de necesitatea simplificării reglementărilor privitoare
la contribuțiile sociale obligatorii care tindeau să fie tot mai multe, chiar dacă erau prevăzute cu
cote de impunere destul de mici, constatăm o nouă situație de centralizare excesivă a veniturilor
bugetare către bugetul de stat, pentru ca abia apoi să se procedeze la distribuirea sumelor încasate
la acest buget, către fondurile bugetare cu destinații și funcții speciale, cum sunt Fondul național
unic de asigurări sociale de sănătate, Bugetul asigurărilor pentru șomaj, Fondul de garantare
pentru plata creanțelor salariale, Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli
profesionale. Nu putem să nu observăm faptul că de la bugetul de stat se alocă sume de bani și
către bugetele locale pentru echilibrarea acestora, dat fiind faptul că impozitele și taxele puse de
lege la dispoziția acestora sunt total insuficiente pentru a asigura finanțarea tuturor cheltuielilor
bugetare atribuite acestor bugete. Deși au existat numeroase dezbateri doctrinaire și politice pe
această temă, Guvernul procedează la un nou demers de centralizare financiară, care se află în
totală opoziție cu ideea de descentralizare administrativă, cât și cu ideea de democratizare a
aparatului administrativ central.
Folosindu-se în conținutul OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal noțiunea de
buget general consolidat, precum și având în vedere sensul și întinderea acestei noțiuni, se naște
întrebarea, în cazul în care aceste fonduri bugetare speciale devin deficitare, dacă se va proceda
la echilibrarea lor prin virări de sume de la bugetul de stat. Considerăm că acest lucru ar fi, nu
doar posibil, ci și necesar, de vreme ce se abandonează ideea autonomiei acestor fonduri publice
și poziționarea lor în stare de dependență față de bugetul de stat.

Intrebari recapitulative

1.Definiţi noţiunea de impozit şi evidenţiaţi trăsăturile impozitului.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________

85
OUG nr. 79/2017 de modificare a Codului fiscal.

88
______________________________________________________________________________
___________________

2. Definiți noţiunea de taxa şi evidenţiaţi trăsăturile taxelor.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

3. Definiţi noţiunea de contribuţie şi evidenţiaţi trăsăturile contribuţiilor.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

4. Care sunt elementele impozitelor, taxelor şi contribuţiilor..

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

Intrebari de autoevaluare.

1. Ce este impozitul?
a) sursa de venit bugetar. ☻
b) prelevare in forma pecuniara catre unul din bugetele publice. ☻
c) cheltuiala bugetara.

2. Cine datoreaza impozit?

a) Orice persoana fizica sau juridica ce are calitatea de contribuabil. ☻
b) Statul.
c) Unitate administrativ-teritoriala.

3. Care sunt elementele impozitului?

a) Baza de impunere. ☻
b) Subiectul platitor. ☻
c) Cota de impunere. ☻

89
4. Care sunt elementele taxelor?
d) Baza de impunere. ☻
e) Subiectul platitor. ☻
f) Cota de impunere. ☻

5. Cine datorează contribuţii sociale?

a) Ordonatorii de credite;
b) Orice persoană fizică ce are calitatea de salariat ori de persoană asimilată acestuia; ☻
c) Orice angajator, dacă legea impune această sarcină fiscală. ☻

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.

1. Impozitele pot avea caracter:

a) permanent.
b) temporar
c) ocazional

2.Impozitele au caracter nerambursabil?

a) da.
b) nu.
a) da, in anumite imprejurari.

3. Baza de impunere este acelasi lucru cu baza de calcul?

a) Nu..
b) Da.
c) Da, in anumite imprejurari.

4. Cine datorează taxe?

a) Orice autoritate sau instituţie publică;
b) Oricine semnează un contract de colaborare cu o autoritate sau instituţie publică;
c) Orice persoană fizică sau juridica ce solicită un serviciu din partea unei autorităţi sau
instituţii publice.

5. Contribuţiile presupun o contraprestaţie:

a) Viitoare;
b) Aleaotorie;
c) Rambursabilă.

6.Cum sunt stabilte sarcinile fiscal:

a) Prin lege;

90
b) Prin acorduri şi contracte intervenite între părţi;
c) Prin acorduri international la care România este parte.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ LA TEMA 7.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 8
Impozite directe și impozite indirecte: caracterizare generală, categorii.
Taxele parafiscale

Obiective: Studentul trebuie să înţeleagă distincţiile dintre noţiuni

funcdamentale ale fiscalităţii româneşti, precum impoyite directe, impoyite indirecte, taxe fiscal
şi taxe parafiscale. De asemenea, ei trebuie să cunoască cele mai importante categorii de
impozite şi taxe menite să alimenteze bugetele publice ale statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale.

Cuvinte cheie: impozite directe, impozite, indirecte, taxe fiscal, taxe

parafiscale.

91
 Rezumat capitol:

1.Impozitele directe
2.Impozitele indirecte
3. Taxele parafiscale

Tema pentru acasă: Realiyaţi o analiză comparative între noţiunile de

impozit direct şi impozit indirect şi observaţi diferenţele dintre ele.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3ore şi 30 min.

Conţinutul temei

Așa cum am arătat și în conținutul temei precedente, distincția între impozitele directe și cele
indirecte se remarcă în mod deosebit ca importanță, astfel că în cele ce urmează vom analiza
distinct cele două categorii de impozite şi vom prezenta totodată şi cele mai importante impozite
directe şi indirecte.

1.Impozitele directe

Impozitele directe sunt acea categorie de impozite care se stabilesc şi se percep nemijlocit
de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile stabilite de lege.
Din afirmaţia de mai sus rezultă, în primul rând, criteriul administrativ de clasificare a
impozitelor în directe şi indirecte. Din acest punct de vedere, impozitele directe sunt cele
percepute în mod direct de către organele administrativ-financiare competente. Criteriul
administrativ este, fără îndoială, foarte important, dar considerat de către specialiştii din sfera
finanţelor publice ca fiind insuficient pentru a caracteriza fundamental cele două categorii de
impozite.
Un alt criteriu important care a fost avut în vedere pentru a realiza împărţirea impozitelor în
directe şi indirecte este cel al repercursiunii. Din acest punct de vedere, impozitele directe sunt
cele care se datorează şi se suportă efectiv de către una şi aceeaşi persoană, care este

92
contribuabilul. Şi acest criteriu a fost criticat de către specialişti, dar, ca şi în cazul celui dintâi,
nonrepercursiunea rămâne o caracteristică fundamentală a acestei categorii de impozite.
În concluzie, s-a arătat faptul că impozitele directe sunt caracterizate de verbul „a fi” sau „a
avea” şi, ca atare, ele sunt cele ce vizează veniturile sau bunurile (averile) contribuabililor.
Impozitele directe pot fi datorate atât de către persoanele fizice, cât şi de către persoanele
juridice, însă prin natura lor, o parte dintre ele nu pot fi datorate decât de către persoanele fizice,
iar o altă parte numai de către persoanele juridice. În cele ce urmează vom prezenta generic cele
mai importante impozite directe ce alimentează bugetul de stat.
Impozitul de profit este un impozit direct, ce se varsă la bugetul de stat şi care cade asupra
profiturilor realizate de către agenţii economici, indiferent dacă sunt cu capital de stat, privat sau
mixt. Așadar, impozitul pe profit este un impozit care afectează profiturile realizate de către
persoanele juridice din activitățile economice desfășurate de către acestea.
Impozitul de dividende datorat de persoana juridică este un impozit direct ce se face
venit la bugetul de stat și care afectează veniturile pe care le poate realiza o persoană juridică
prin încasarea acestor venituri specifice.
Conform DEX dividendul este suma încasată efectiv de un acționar, reprezentând partea de
ce i se cuvine din profitul brut diminuat cu impozitul aferent.
Dividendul reprezintă, așadar, instrumentul financiar prin care deținătorii de active ale altor
persoane juridice participă la distribuirea între ei a profiturilor nete ale acestor persoane juridice.
Impozitarea veniturilor persoanei fizice este o activitate fiscală complexă care are în vedere
toate categoriile de venituri ce pot fi realizate din diverse activități de către persoanele fizice. Din
acest motiv, atunci când vorbim despre impozitul de venit, de fapt nu ne referim la un singur
impozit, ci la un sistem de impozite, fiecare dintre ele beneficiind de reglementări diferite, în
funcție de specificul activității ori de natura venitului impozitat. Reglementarea tuturor acestor
impozite se regăsește în Codul fiscal, iar sumele realizate din colectarea acestor impozite
reprezintă venit al bugetului de stat.
Impozitul pe venit este impozitul direct destinat bugetului de stat care cade asupra
veniturilor de orice fel (altele decât cele ce cad sub incidenţa impozitului pe profit) realizate de
către toate categoriile de persoane fizice române sau străine, rezidente sau nerezidente ce
desfăşoară activităţi aducătoare de venituri de natura celor precizate în detaliu prin lege.
Astfel, categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt următoarele:
a) venituri din activități independente;86
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;87
c) venituri din salarii și asimilate salariilor;88
d) venituri din cedarea folosinței bunurilor;89
e) venituri din investiții;90
f) venituri din pensii;91
g) venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură;92
h) venituri din premii și din jocuri de noroc;93

86
Conform art. 67 din Codul fiscal
87
Conform art.760 din Codul fiscal
88
Conform art. 76 din Codul fiscal
89
Conform art. 83 din Codul fiscal
90
Conform art. 91 din Codul fiscal
91
Conform art. 99 din Codul fiscal
92
Conform art.103 din Codul fiscal
93
Conform art. 108 din Codul fiscal

93
i) venituri din transferul proprietăților imobiliare;94
j) venituri din alte surse.95
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este un impozit direct datorat de către
persoanele juridice ce se încadrează în categoria aceasta și care se varsă la bugetul de stat. Este
important de precizat faptul că este un impozit obligatoriu, datorat de către toți cei care se află în
situațiile prevăzute de Codul fiscal, chiar dacă, în anumite situații, se poate întâmpla ca un
contribuabil să înceteze să mai datoreze impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, dar acest
lucru se poate întâmpla doar în situația în care încetează să mai fie microîntreprindere, caz în
care va datora impozit pe profit.
Microîntreprinderea este o persoana juridică română care îndeplinește cumulativ următoarele
condiții, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Cursul de schimb
pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar
în care s-au înregistrat veniturile;
b) capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile
administrativ-teritoriale;
c) nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la
instanțele judecătorești, potrivit legii.96
Impozitele şi taxele locale se aprobă de consiliile locale, judeţene şi de Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele şi în condiţiile legii. Codul fiscal reglemntează cele
mai importante categorii de impozite și taxe locale instituind în acest sens limite minime și
maxime,, revenind apoi în sarcina autorităților locale să statueze, prin hotărâri, unde se situează,
în raport cu limitele instituite de lege.
Impozitele şi taxele locale97 sunt cele mai importante surse proprii ale bugetelor locale în
ansamblul lor şi beneficiază de o reglementare distinctă în cuprinsul Codului Fiscal. Pentru
realizarea unei autonomii locale reale ele ar trebui să aibă o pondere determinantă, dacă nu chiar
exclusivă, în totalul veniturilor bugetare locale. Acest lucrunu se întâmplă pentru că sursele de
venit bugetar lăsate la dispoziţia autorităţilor publice locale sunt limitate ca număr şi ca potenţial
de eficienţă, motiv pentru care ele se completează cu sumele alocate de la bugetul de stat şi de la
alte bugete publice centrale (ale statului).
În cele ce urmează ne vom opri asupra celor mai importante impozite locale: impozitul pe
clădiri şi impozitul pe terenuri
Impozitele şi taxele locale sunt următoarele:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) impozitul pe mijloacele de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră;

94
Conform art. 111 din Codul fiscal
95
Conform art. 114 și art. 117 din Codul fiscal
96
Conform art. 47, alin. (1) din Codul fiscal
97
Impozitele şi taxele locale sunt: impozitul pe clădiri; impozitul pe terenuri; taxa asupra mijloacelor de transport;
taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi
publicitate; impozitul pe spectacole; taxa hotelieră; taxe speciale; alte taxe locale.

94
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.
Impozitul pe clădiri este un impozit local, direct şi real (se aşează asupra unor bunuri
imobile), ce cade în sarcina celor ce deţin în proprietate privată clădiri sau a celor ce beneficiază
de posesia ori folosinţa clădirilor aflate în proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale. Astfel, orice persoană care are în proprietate o clădire situată în
România datorează anual impozit pentru acea clădire.
În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane,
fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate în partea
din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale
proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru
clădirea respectivă.
Taxa pe clădiri se datorează pentru utilizarea clădirilor proprietate publică sau privată a
statului, ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori
în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public. Așadar, această taxă
reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau
de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
Atât impozitul, cât şi taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al comunei, al
oraşului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului Bucureşti,
impozitul şi taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată
clădirea.
Este considerată clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul
acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot
servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi
altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul,
indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei
clădiri.
Este considerată clădire orice construcţie care serveşte la adăpostirea de oameni, animale,
obiecte, produse, materiale, instalaţii şi alte
Fiind un impozit real, legea reglementează expres categoriile de clădiri a căror deţinere
sau administrare este scutită de la plată.
Impozitul pe terenuri este şi el un impozit local, direct şi real (se aşează asupra unor
bunuri imobile), ce cade în sarcina celor ce deţin în proprietate privată terenuri, sau a celor ce
beneficiază de posesia ori folosinţa terenurilor aflate în proprietate publică sau privată a statului,
ori a unităţilor administrativ-teritoriale.
Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit
anual.
Taxa pe terenuri proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă reprezintă sarcina fiscală
a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în
condiţii similare impozitului pe teren.
Atât impozitul, cât şi taxa pe teren se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului
sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi
taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare
proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu

95
se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun
datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

2.Impozitele indirecte

Impozitele indirecte sunt acea categorie de impozite care se percep cu prilejul vânzării de
bunuri (mai ales de consum), cu ocazia prestării unor servicii sau executării unor lucrări. Acest
lucru se realizează prin includerea impozitului în preţul produselor care finalmente sunt destinate
consumului. Astfel, aceste impozite sunt datorate legal de către producătorul produsului,
prestatorul serviciului ori executantul lucrării, dar, prin includerea impozitului calculat şi vărsat
de către aceştia în preţul produsului, cel care suportă efectiv impozitul este consumatorul
produsului sau beneficiarul serviciului ori lucrării executate. Din cele arătate mai sus rezultă
criteriul repercursiunii, în temeiul căruia s-a încercat împărţirea impozitelor în directe şi
indirecte. Chiar dacă acest criteriu a fost criticat de către specialiştii din sfera finanţelor publice,
dându-se contraexemplu la această regulă situaţia monopolurilor fiscale, el continuă să
caracterizeze fundamental impozitele indirecte ca fiind cele care se repercutează asupra
consumatorului, cel care datorează acest impozit recuperându-şi cheltuiala făcută cu plata acestui
tip de impozit. Pentru acest motiv impozitele indirecte mai sunt denumite şi impozite pe
consumaţie.
Şi criteriul administrativ enunţat, de asemenea, în secţiunea anterioară, referitoare la
impozitele directe, trebuie luat în seamă într-o analiză, chiar generală, a impozitelor indirecte.
Astfel, spre deosebire de impozitele directe, cele indirecte nu sunt percepute de către organele
administrativ-financiare, ele fiind calculate şi vărsate de către contribuabil în condiţiile,
cuantumurile şi la termenele stabilite prin lege. Chiar dacă ambele criterii au fost criticate, ele
totuşi caracterizează fundamental cele două mari categorii de impozitele.
În concluzie, specialiştii din sfera finanţelor publice au arătat că impozitele indirecte sunt
cele guvernate de verbul „a face” şi, ca atare, ele cad asupra activităţilor cu caracter lucrativ şi nu
asupra câştigurilor de orice fel rezultate din aceste activităţi (ele intră sub incidenţa impozitelor
directe).
Taxa pe valoarea adăugată (TVA), în ciuda denumirii (de taxă), este cel mai important
impozit indirect ce cade asupra valorii nou create de către orice persoană ce desfăşoară activităţi
lucrative.
Ea este definită în literatura de specialitate ca fiind acel impozit indirect care se aplică pe
fiecare stadiu al circuitului economic (ciclu de fabricație și de producție) al unui produs finit,
asupra valorii adăugate realizate (obținute) în fiecare etapă de către toți cei care contribuie la
producerea și desfacerea acelui produs până când el ajunge la consumatorul final.98
Ținând cont de faptul că elementul de bază al TVA este valoarea adăugată considerăm
fundamentală definirea acestei noțiuni. Astfel, tot literatura de specialitate este cea care și-a
asumat responsabilitatea definirii acesteia ca fiind diferența dintre valoarea unui bun (produs) sau
a unui serviciu obținută în urma vânzării lui și valoarea tuturor bunurilor și serviciilor care au
fost achiziționate și utilizate pentru a se putea realiza acel bun sau serviciu.99
Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru anumite
categorii de produse provenite din producţia internă sau din import. Deşi legiuitorul le denumeşte

98
Anca Mihaela Georoceanu, Drept fiscal român, Ed. Pro Universitaria, București, București, 2015, p.91.
99
idem

96
acum taxe, prin regimul lor juridic accizele sunt de fapt impozite indirecte, cu toate
caracteristicile acestora pe care le-am subliniat în cele de mai sus.
Pe de altă parte, legiuitorul defineşte accizele ca fiind taxe speciale de consum, dar la
momentul când ele au fost concepute aveau rol de supra-taxe pentru produsele de lux, şi nu
afectau în nici un fel preţurile produselor strict necesare existenţei zilnice a oricărei persoane, ele
fiind suportate efectiv doar de către cei care îşi permiteau să achiziţioneze astfel de produse.
La ora actuală, se aplică accize la electricitate şi la uleiurile minerale unele dintre acestea
reprezentând combustibil pentru mijloacele de transport de mărfuri. În felul acesta, accizele se
regăsesc în preţurile tuturor produselor destinate consumului (chiar şi în preţul pâinii), şi ca atare
ele nu mai pot fi considerate supra-taxe pentru produsele de lux, ci, aşa cum le defineşte
leguitorul, sunt taxe speciale de consum. Considerăm acest aspect ca fiind criticabil, întrucât, în
felul acesta accizele ignoră total principiul capacităţii contributive a celor ce suportă efectiv acest
impozit.
Accizele armonizate, așa cum sun ele denumite în actele normative europene și, implicit și în
cele naționale, sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor
produse:
a. alcool şi băuturi alcoolice;
b. tutun prelucrat;
c. produse energetice şi electricitate.

3. Taxele parafiscale

Taxele parafiscale sunt definite în literatura de specialitate ca fiind sume de bani care se
colectează în temeiul unor legi speciale adoptate în scopul de a se impune o anumită conduită în
mediul social și economic, dar și pentru a se asigura venituri complementare la dispoziția unor
beneficiari legali. Ele sunt încasate, fie direct de către beneficiarii lor constituindu-se ca venituri
extrabugetare ale acestora, fie de către administrațiile fiscale.
Ceea ce le distinge esențial de taxele așa-zis ”fiscale” este faptul că nu sunt reglementate
de Codul fiscal, iar ceea ce le aseamănă esențial, este faptul că și unele și celelalte au destinație
bugetară publică.
Tocmai pentru că au această destinație bugetară publică deosebit de importantă, Ministerul
Finanțelor Publice a realizat un Registru al taxelor și tarifelor nefiscale, care este structurat
astfel:
a. Redevențe petroliere și miniere;
b. Taxe și tarife autorizate;
c. Taxe și tarife cadastrale;
d. Taxe și tarife din domeniul transporturilor;
e. Taxe și tarife din domeniul mediului, al pădurilor și fondului de vânătoare;
f. Taxe și tarife din domeniul culturii;
g. Taxe și tarife pentru calificare profesională;
h. Taxe și tarife de natură juridică și medicină legală;
i. Taxe pentru servicii din domeniul afacerilor externe;
j. Taxe Consiliul Concurenței;
k. Tarife sanitare veterinare;
l. Taxe și tarife din domeniul agricol;
m. Taxe specifice Ministerului Administrației și Internelor;

97
 n. Contribuții bănești;
o. Tarife și comisioane din domeniul muncii;
p. Tarife din domeniul comunicațiilor electronice.
Observăm că denumirea dată acestor taxe de către Ministerul finanțelor Publice este aceea de
”taxe nefiscale”, ceea ce, credem noi, este o contradicție în termeni, căci toate taxele, indiferent
de destinația lor bugetară au aceleași trăsături100 și sunt elemente fundamentale ale fiscalității
românești, lato sensu.
Nici denumirea dată lor de către literatura de specitate, și anume aceea de ”taxe parafiscale”
nu este cea mai fericită, căci prefixul ”para” ne sugerează a fi ceve tot situat înafara fiscalității.
Ele nu își pierd caracteristicile de surse de venit bugetar de natură fiscală, chiar dacă (încă) nu
sunt reglementate de Codul fiscal. Dealtfel, nici impozitele și taxele locale, cum nici contribuțiile
sociale nu au fost reglementate de la început în Codul fiscal, dar asta nu le-a făcut mai puțin
fiscale și nici ”parafiscale”.
Credem că dacă ne-am referi la aceste taxe ca la unele ”fiscale”, dar care sunt reglementate în
alte legi decât Codul fiscal, procedăm mai corect și mai aproape de realitatea obiectivă dată de
trăsăturile caracteristice ale tuturor acestor taxe.
Mai mult, faptul că nu sunt reglementate de C.fisc ar trebui să le plaseze cu totul înafara
sistemului fiscal de percepere atât sub aspectul organelor care le încasează, cât și sub aspectul
procedurilor după care se realizează urmărirea lor. Pe de altă parte, fiind reglementate prin legi,
taxele parafiscale au un caracter legal și sunt obligatorii, ceea ce impune existența unei legislații
după care să se urmărească încasarea lor. Așa se face că ele sunt colectate după aceleași reguli
prescrise de Codul de procedură fiscală, ca și impozitele, taxele și contribuțiile de natură fiscală.

Intrebari recapitulative:
1.Ce sunt impozitele directe:
________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Ce sunt impozitele indirecte?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

3. Care sunt cele mai importante categorii de impozite directe?

100
Vezi trăsăturile taxelor, în Partea IV Realizarea veniturilor publice.Teoria generala a fiscalitatii romanesti, Cap.II
Teoria general a impozitelor, taxelor și contribuțiilor.

98
 ________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

4. Care sunt cele mai importante categorii de impozite indirecte?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

5. Ce sunt taxele parafiscale şi prin ce se deosebesc ele de taxele fiscale?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

6. Prin ce se deosebesc impozitele locale de taxele locale?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

Intrebari de autoevaluare.

1. Prin ce se caracterizează un impozit direct?

a) Se datorează pentru bunuri deţinute în proprietate, ori pentru venituri realizate; ☻
b) Se datorează pentru desfăşurarea anumitor categorii de activităţi;
c) Se datorează pentru servicii solicitate din partea unei autorităţi sau instituţii publice.

2.Prin ce se caracterizează un impozit indirect?

a) Se datorează pentru bunuri deţinute în proprietate, ori pentru venituri realizate;
b) Se datorează pentru desfăşurarea anumitor categorii de activităţi; ☻
c) Se datorează pentru servicii solicitate din partea unei autorităţi sau instituţii publice.

3.Prin ce se caraterizează o taxă?

a) Se datorează pentru bunuri deţinute în proprietate, ori pentru venituri realizate;
b) Se datorează pentru desfăşurarea anumitor categorii de activităţi;

99
c) Se datorează pentru servicii solicitate din partea unei autorităţi sau instituţii publice. ☻

4.Cum se stabilesc taxele fiscale?

a) Prin Codul fiscal; ☻
b) Prin Codul de procedură fiscală;
c) Prin legi fiscale speciale.

5.Cum se stabilesc taxele parafiscale?

d) Prin Codul fiscal
e) Prin Codul de procedură fiscală;
f) Prin legi fiscale speciale. ☻

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.

1.Ce este taxa pe valoarea adăugată?

a) Un impozit direct;
b) Un impozit indirect;
c) taxă fiscală.

2.Ce sunt accizele?

a) impozite directe;
b) impozite indirecte;
c) taxe parafiscale.

3. Ce sunt redevenţele?
a) impozite directe;
b) impozite indirecte;
c) taxe parafiscale.

4.Cine încasează redevenţele?

a) Statul;
b) Un agent economic;
c) Banca Naţională a României.

5. Cine a înfiinţat şi păstrează Registrul taxelor și tarifelor nefiscale?

a) Ministerul Finanţelor Publice;
b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
c) Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

100
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ LA TEMA 8.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 9
Sistemul public de asigurări sociale şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și
boli profesionale

Obiective:

Cuvinte cheie:.

Rezumat capitol:
1.Sistemul public de asigurări sociale.
1.1.Noţiunea de sistem public de asigurări sociale.
1.2.Principiile sistemului public de asigurări sociale
1.3.Organizarea instituțională a sistemului public de asigurări sociale
1.4.Categorii de contributori și de beneficiari ai sistemului public de protecție socială
2.Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale
2.1. Considerații introductive privind sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli
profesionale
2.2. Cadrul legislative

101
 2.3.Principiile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale
2.4. Autorități cu atribuții privind gestionarea sistemului de asigurare pentru accidente de
muncă și boli profesionale
2.5.Beneficiarii sistemului de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Categorii de asigurați
2.6. Veniturile și cheltuielile asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale
2.6.1. Categorii de venituri
2.6.2. Categorii de cheltuieli

Tema pentru acasă: Descrieţi sistemul public de asigurări sociale.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3ore şi 30 min.

Conţinutul temei

1. Sistemul public de asigurări sociale

1.1. Noțiunea de sistem public de asigurări sociale

Protecția socială este un instrument de intervenție a statului prin care acesta ocrotește, în
anumite condiții legale, anumite categorii sociale. Pentru ca aceste scopuri generale să poată fi
atinse este nevoie să existe cel puțin următoarele elemente:
a. un set de principii fundamentale și reguli care să guverneze întregul sistem;
b. fonduri publice menite să asigure funcționarea sistemului, gestionate prin intermediul unui
buget public;
c. autorități chemate să asigure gestionarea corectă, egală și transparentă a fondurilor destinate
acestui scop;
d. un sistem de contributori și contribuții care să asigure alimentarea cu fonduri a bugetului
public.
Așadar, sistemul public de asigurări sociale poate fi definit ca fiind un ansamblu de
reguli, fonduri financiare și autorități publice constituite și organizate integrat, în scopul
realizării politicilor publice de protecţie socială.

1.2.Principiile sistemului public de asigurări sociale

102
 Funcţionarea acestui sistem are la bază o serie de principii statuate prin lege101, după cum
urmează:
a. principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de
pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;
b. principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii,
obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se
corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;
c. principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe
baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii,
drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
d. principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul public de pensii,
contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie
juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
e. principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru
plata obligaţiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;
f. principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public de pensii îşi
asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
riscurilor asigurate prevăzute de lege;
g. principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de
pensii, conform legii;
h. principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
i. principiul incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial.

1.3. Organizarea instituțională a sistemului public de asigurări sociale

Organizarea instituţională a sistemului public de asigurări sociale are la bază principiul

autonomiei. În temeiul acestuia şi al legii, funcţionează la nivel naţional Casa Naţională de Pensii
Publice, iar în subordinea acesteia s-au înfiinţat case judeţene de pensii în fiecare municipiu
reşedinţă de judeţ, precum în municipiul Bucureşti, care se mai numesc şi case teritoriale de pensii
având personalitate juridică. Casa naţională poate înfiinţa şi case locale de pensii, în funcţie de
numărul, complexitatea şi structura asiguraţilor, care vor funcţiona sub conducerea şi controlul
casei judeţene de pensii competentă teritorial.
Casa Naţională de Pensii Publice este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate
juridică, fiind organ de specialitate al administraţiei publice centrale. Ea administrează sistemul
public de pensii şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, acordând
persoanelor asigurate pensii şi alte prestaţii de asigurări sociale. Ea aplică politicile şi strategiile
Guvernului privind pensiile şi alte prestaţii de asigurări sociale şi asigură beneficiarilor săi servicii
publice bazate pe transparenţă, legalitate şi eficienţă.
CNPP are în subordine case judeţene de pensii şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, care
sunt servicii publice, investite cu personalitate juridică. Ea poate înfiinţa şi case locale de pensii, în
funcţie de numărul şi structura asiguraţilor, dar acestea vor funcţiona sub conducerea şi controlul
caselor teritoriale de pensii.

101
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 2.

103
 CNPP asigură coordonarea metodologică şi a activităţii caselor de pensii sectoriale, înfiinţate,
potrivit legii, ca structuri cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.
Tot în cadrul CNPP funcţionează şi Comisia Centrală de Contestaţii, ca organism care
examinează şi soluţionează contestaţiile depuse împotriva deciziilor de pensie emise de casele
teritoriale de pensii şi care urmăreşte aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale din domeniul
pensiilor publice.
De asemenea, CNPP are în subordine Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare
a Capacităţii de Muncă, denumit în continuare INEMRCM, ce se bucură de statutul de instituţie
publică cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică.
CNPP are rolul principal în administrarea majorităţii prestaţiilor de asigurări sociale, incluse în
conceptul de securitate socială de către legislatorul comunitar. Ea deţine un rol cheie în asigurarea
funcţionării sistemului şi mecanismelor de protecţie socială, în stabilirea unor proceduri detaliate,
în organizarea sistemului conform legislaţiei şi practicii naţionale. Cea mai importantă funcţie a sa
este aceea de a administra bugetul asigurărilor sociale de stat ale cărui venituri le evidenţiază, dar
pe care le colectează autorităţile fiscale ale statului, respectiv ANAF, iar operaţiunile propriu-zise
de încasări şi plăţi le efectuează Trezoreria Publică în numele şi pe seama CNPP.

1.4. Categorii de contributori și de beneficiari ai sistemului public de protecție socială

Subiecţii ce vor beneficia de drepturile de asigurări sociale protejate prin intermediul acestui
sistem sunt asiguraţii, care au obligaţia să plătească contribuţii de asigurări sociale şi dreptul să
beneficieze de prestaţii de asigurări sociale. Pot fi asiguraţi în cadrul acestui sistem cetăţenii
români, cei străini sau apatrizii în perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România. Sunt
consideraţi asiguraţi prin efectul legii următoarele categorii de persoane:
a. persoanele care desfăşoară activităţi pe baza de contract individual de muncă, inclusiv
soldaţii şi gradaţii voluntari;
b. funcţionarii publici;
c. cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu
statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii
publice şi siguranţei naţionale;
d. persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din
drepturi de autor şi drepturi conexe definite ca atare de Codul fiscal, precum şi din
contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil.
e. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul
autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii
cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt
asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor salariate;
f. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor
pentru șomaj (şomerii);
g. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu
cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat şi care se află în una dintre situaţiile următoare:
a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;
b) membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale;
c) persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice;

104
 d) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora;
e) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale.
h. cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării
naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură
din bugetul de stat;
Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, avocaţii,
personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul
public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul
asigurat.
Prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau
parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii, invalidităţii, accidentelor, bolii,
maternităţii sau decesului, toate acestea fiind considerate riscuri asigurate.
Prestaţiile de asigurări sociale îmbracă forma pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor etc.,
corelative cu obligaţiile privind plata contribuţiei de asigurări sociale. Important de subliniat este
faptul că în sistemul public de asigurări sociale un asigurat nu poate beneficia de mai multe
prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat, cu excepţia celor pentru prevenirea
îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă.

2. Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale

2.1.Considerații introductive privind sistemul de asigurare pentru accidente de muncă

și boli profesionale

Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale reprezintă o asigurare de

persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi
specifice prin care se asigură protecția socială a salariaților împotriva diminuării sau pierderii
capacității de muncă și decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor
profesionale.102
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale garantează un ansamblu de
servicii și prestații în beneficiul persoanelor asigurate, în scopul:
a) promovării sănătății și a securității în muncă și prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor
profesionale;
b) diminuării și compensării consecințelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale.103
Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale are următoarele
obiective:
a) prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;
b) reabilitarea medicală și socioprofesională a asiguraților, victime ale accidentelor de muncă și
ale bolilor profesionale, precum și recuperarea capacității de muncă a acestora;
c) acordarea de prestații în bani pe termen lung și scurt, sub formă de indemnizații și alte
ajutoare.104

102
Conform art. 1 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
103
Conform art. 2 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
104
Conform art. 16 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.

105
 2.2.Cadrul legislativ

Organizarea sistemului de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale își

găsește reglementarea prin Legea nr. 346/2002 republicată pentru prima data în 2009 și a doua
oară în 2014. De asemenea, dispozițiile acestui act normativ se completează cu dispozițiile Legii
nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, la care am făcut deja referire într-un
capitol anterior.

2.3. Principiile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale

Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale se fundamentează pe

următoarele principii:
a) asigurarea este obligatorie pentru toți cei ce utilizează forță de muncă angajată cu contract
individual de muncă;
b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;
c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale din
contribuții suportate de angajatori, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare.
d) creșterea rolului activității de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de muncă
și al bolilor profesionale;
e) solidaritatea socială, prin care participanții la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă
și boli profesionale își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea,
diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege;
f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de lege;
g) asigurarea transparenței în utilizarea fondurilor;
h) repartiția fondurilor se face în conformitate cu obligațiile ce revin sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă și boli profesionale.105

2.4. Autorități cu atribuții privind gestionarea sistemului de asigurare pentru

accidente de muncă și boli profesionale

CNPP106 administrează, gestionează, coordonează și controlează întreaga activitate de

asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.107
În vederea realizării activității de asigurare pentru accidente de muncă și boli
profesionale, CNPP are, în principal, următoarele atribuții:
a) coordonează și controlează activitatea în acest domeniu, desfășurată de casele teritoriale de
pensii;
b) poate cofinanța programe în proiecte de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor
profesionale;
c) aplică măsuri pentru îmbunătățirea serviciilor și prestațiilor de asigurare pentru accidente de
muncă și boli profesionale;

105
Conform art. 3 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
106
a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 118/2012 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de Pensii Publice,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 9 martie 2012, cu modificările ulterioare.
107
Conform art. 67 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.

106
e) îndrumă și controlează activitatea de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor
profesionale;
f) controlează modul de acordare a prestațiilor și serviciilor de asigurare pentru accidente de
muncă și boli profesionale;
i) organizează evidența cazurilor asigurate, precum și a costurilor de asigurare la nivel național;
l) poate organiza instruirea, formarea și perfecționarea personalului din domeniul asigurării
pentru accidente de muncă și boli profesionale;
n) urmărește execuția veniturilor și cheltuielilor activității de asigurare pentru accidente de
muncă și boli profesionale și prezintă ministrului muncii, familiei, protecției sociale și
persoanelor vârstnice rapoarte trimestriale și anuale privind execuția bugetară.108
Conducerea activității de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale este
asigurată de președintele CNPP și de un consiliu tripartit.109
Consiliul tripartit este format din 9 membri:
a) 3 reprezentanți ai Guvernului, dintre care președintele CNPP și directorul general, în calitate
de membri de drept, iar al treilea, un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
desemnat de Ministerul Finanțelor Publice;
b) 3 reprezentanți ai salariaților, desemnați prin consens de confederațiile sindicale
reprezentative la nivel național,
c) 3 reprezentanți ai patronilor, desemnați prin consens de confederațiile patronale reprezentative
la nivel național, conform Legii nr. 130/1996, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
Membrii consiliului tripartit își desfășoară activitatea în baza unui mandat pe o durată de
4 ani, în timp ce președintele CNPP este și președintele consiliului tripartit.110
Activitatea de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale este organizată la
nivel de direcție generală în cadrul CNPP.
Conducerea executivă a activității de asigurare pentru accidente de muncă și boli
profesionale este asigurată de un director general cu rang de înalt funcționar public, numit de
către președintele CNPP.111

2.5.Beneficiarii sistemului de asigurări pentru accidente de muncă și boli

profesionale. Categorii de asigurați

Sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele categorii de persoane:

a) persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, a unui raport
de serviciu, contract de mandat și contract de management;
b) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul
autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii
cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt
asimilate cu ale salariaților;
c) persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj, pe toată durata efectuării practicii
profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii;
d) ucenicii, elevii și studenții, pe toată durata efectuării practicii profesionale.

108
Conform art. 68 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
109
Conform art. 69 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
110
Conform art. 71 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
111
Conform art. 70 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.

107
e) pensionarii sistemului public de pensii aflați în invaliditate ca urmare a unui accident de
muncă sau boală profesională.
f) voluntarii care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență voluntare, în baza
contractului de voluntariat, pe perioada participării la intervenții sau a pregătirii în vederea
participării la acestea, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 88/2001 privind
înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările
ulterioare.
g) angajații români care prestează muncă în străinătate din dispoziția angajatorilor români, în
condițiile legii și ale Regulamentelor europene sau acordurilor internaționale privind
coordonarea sistemelor de securitate socială, după caz;
h) cetățenii străini sau apatrizii încadrați cu contract individual de muncă, care prestează muncă
pentru un angajator român;
i) cetățenii statelor membre ale UE, SEE și Confederației Elvețiene care prestează muncă pe
teritoriul României în baza regulamentelor europene sau acordurilor internaționale privind
coordonarea sistemelor de securitate socială nr. 883/2004 și 987/2009, după caz.
Nu sunt asimilate categoriilor de persoane enunțate anterior, personalului militar în
activitate, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special, precum și personalului care își
desfășoară activitatea în instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică, securitate națională,
precum și celor din cadrul Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor.112
Calitatea de asigurat se dobândește, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data:
încheierii contractului individual de muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul
funcționarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfășoară activități în funcții
elective, numirii în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, depunerii adeziunii
în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru șomeri, ucenici, elevi și
studenți, după caz.113

10. Dreptul la prestațiile și serviciile de asigurare pentru accidente de muncă și boli

profesionale se naște de la data stabilirii raporturilor de asigurare și încetează odată cu aceste
raporturi.114
În cazul accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, declarate în condițiile legii ca
fiind produse în timpul activității profesionale, dreptul la prestațiile și serviciile de asigurare se
menține și ulterior încetării raporturilor de muncă/serviciu.
În cazul bolilor profesionale, declarate în condițiile legii ca fiind produse ulterior încetării
raporturilor de muncă, dreptul la prestațiile și serviciile de asigurare se acordă și ulterior încetării
raporturilor de muncă dacă persoana face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că
boala a fost cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă și dacă a fost asigurată în
condițiile legii.115
Riscurile asigurate sunt accidentele de muncă și bolile profesionale definite în
conformitate cu prevederile Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările
ulterioare.

112
Conform art. 5 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
113
Conform art. 9 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
114
Conform art. 12 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
115
Conform art. 14 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.

108
 Angajații români sunt asigurați dacă au înregistrat un accident de muncă și dețin un
document emis conform regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate
socială nr. 883/2004 și nr. 987/2009, care să ateste faptul că fac obiectul legislației de securitate
socială din România.116
Are calitatea de asigurător Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), iar atribuțiile
specifice de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se exercită de casele
teritoriale de pensii.117

2.6. Veniturile și cheltuielile asigurărilor pentru accidente de muncă și boli

profesionale

2.6.1. Categorii de venituri

13. Veniturile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se

constituie din contribuția asiguratorie pentru muncă, conform prevederilor Legii nr. 227/2015
privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.118
Veniturile sistemului de asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale se
prevăd distinct la partea de venituri a bugetului asigurărilor sociale de stat. Acestea sunt destinate
în exclusivitate pentru finanțarea prestațiilor și serviciilor de asigurare pentru accidente de muncă
și boli profesionale, precum și pentru finanțarea organizării și funcționării sistemului de
asigurare reglementat prin legislația în vigoare.119

2.6.2. Categorii de cheltuieli

Cheltuielile pentru prestațiile și serviciile de asigurări pentru accidente de muncă și boli

profesionale și cheltuielile pentru organizarea și funcționarea acestui sistem se prevăd distinct la
partea de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Cheltuielile pentru prestații și servicii de asigurare pentru accidente de muncă și boli
profesionale se efectuează pentru:
a) reabilitarea medicală și recuperarea capacității de muncă;
b) reabilitarea și reconversia profesională;
c) investigații de specialitate și analize de laborator, necesare stabilirii caracterului de
profesionalitate al bolilor;
d) indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă;
e) indemnizația pentru trecerea temporară în alt loc de muncă și indemnizația pentru reducerea
timpului de muncă;
f) compensațiile pentru atingerea integrității;
g) despăgubirile în caz de deces;
h) rambursările de cheltuieli;
i) activitatea de prevenire a accidentelor de muncă și bolilor profesionale;
j) servicii medicale acordate în unități sanitare cu personalitate juridică și secții/compartimente
de boli profesionale/medicina muncii sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina

116
Conform art. 15 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
117
Conform art. 8 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
118
Conform art. 91 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
119
Conform art. 92 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.

109
muncii aflate în structura spitalelor pentru tratamentul acordat bolilor profesionale și accidentelor
de muncă.
k) plata pensiilor de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională;
l) plata pensiilor de urmaș, în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală
profesională.
Cheltuielile pentru organizarea și funcționarea sistemului de asigurare pentru accidente
de muncă și boli profesionale se asigură în limita sumelor aprobate cu această destinație în
bugetul asigurărilor sociale de stat.
Lista serviciilor medicale acordate în unități sanitare cu personalitate juridică și secții de
boli profesionale sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina muncii aflate în structura
spitalelor se stabilește prin norme metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului
sănătății și al ministrului muncii și justiției sociale.120
Excedentele anuale rezultate, în cazul în care veniturile depășesc cheltuielile sistemului
de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, se reportează în anul următor,
utilizându-se pentru finanțarea cheltuielilor curente stabilite prin lege că pot fi finanțate.
Eventualele deficite înregistrate pe parcursul execuției și deficitul anual rezultat în cazul
în care veniturile sunt depășite de cheltuielile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă
și boli profesionale se acoperă din disponibilitățile înregistrate în anul precedent de sistem.121
Execuția de casă a fondurilor aferente sistemului de asigurări pentru accidente de muncă
și boli profesionale se realizează prin Trezoreria Statului. Disponibilitățile sistemului de
asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se păstrează în Trezoreria Statului și
sunt purtătoare de dobânzi.122

Intrebari recapitulative

1.Definiţi sistemul public de asigurări sociale.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Enunţaţi principiile sistemului public de asigurări sociale.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

120
Conform art. 93 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
121
Conform art. 94 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.
122
Conform art. 95 din Legea nr. 346 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată.

110
 3. Descrieţi organizarea instituţională a sistemului public de asigurări sociale.
________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

4.Definiţi sistemul public de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

5. Enunţaţi beneficiarii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli

profesionale.
________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

6. Prezentaţi veniturile şi cheltuielile asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli

profesionale.
________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

Intrebari de autoevaluare.

1.Sistemul public de asigurări sociale se întemeiază pe structura:

a) Casei Naţionale de Pensii Publice; ☻
b) Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate;
c) Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

2.Sistemul public de asigurări sociale este acelaşi lucru cu sistemul de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale:
a) Da;
b) Nu; ☻

111
c) În anumite împrejurări.

3.Sunt obligaţi să contribuie la sistemul public de asigurări sociale:

a) Numai salariaţii şi persoanele asimilate acestora; ☻
b) Numai angajatorii şi persoanele asimilate acestora;
c) Ambele categorii enunţate mai sus.

4.Veniturile sistemului de asigurări sociale se constituie din:

a) Contribuţia pentru asigurări sociale; ☻
b) Contribuția asiguratorie pentru muncă,
c) Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate.

5.Veniturile sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se

constituie din:
a) Contribuţia pentru asigurări sociale;
b) Contribuția asiguratorie pentru muncă, ☻
c) Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate.

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.
1.Sunt principii ale sistemului public de asigurări sociale:
a) principiul unicităţii
b) principiul obligativităţii
c) principiul contributivităţii
d) principiul egalităţii
e) principiul repartiţiei
f) principiul solidarităţii sociale
g) principiul autonomiei
h) principiul imprescriptibilităţii
i) principiul incesibilităţii

2.Casa Naţională de Pensii Publice administrează:

a) Sistemul public de asigurări sociale;
b) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
c) Sistemul de asigurări sociale de sănătate,
d) Sistemul asigurărilor pentru şomaj.

3.Beneficiarii sistemului public de asigurări sociale sunt:

a) Contributorii la acest sistem;
b) Salariaţii şi persoanele asimilate acestora;
c) Pensionarii.

112
4.Sunt obligaţi să contribuie la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale:
a) Toate categoriile de salariaţi şi persoanele asimilate acestora;
b) Toate categoriile de angajatori şi persoanele asimilate acestora;
c) Toate categoriile de militari, poliţişti şi functionari publici cu statut special.

5. Pensia de urmaș, în cazul decesului ca urmare a unui accident de muncă sau boală
profesională este cheltuială a:
a) sistemului public de asigurări sociale;
b) sistemului de asigurări sociale de sănătate;
c) sistemului de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Bibliografie selectivă la tema 9.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 10
Bugetul asigurărilor sociale de stat: noţiune, procedura bugetară şi structura bugetului
asigurărilor sociale de stat: categorii de venituri și categorii de cheltuieli

Obiective:

Studentul să înteleagă cum sunt administrate resursele financiare publice destinate susţinerii
sistemului public de asigurări sociale. De asemenea, el trebuie să cunoască cele mai importante

113
categorii de venituri ce alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi cheltuielile ce
se efectuează din acesta.

Cuvinte cheie: bugetul asigurărilor sociale de stat, categorii de venituri,

contribuţia pentru asigurări sociale, categorii de cheltuieli, pensii.

Rezumat capitol:

1. Noţiunea de buget al asigurărilor sociale de stat

2. Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat. Principii
3. Etapele procedurii bugetare privind bugetul asigurărilor sociale de stat
3.1. Elaborarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat
3.2. Aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi adoptarea legii bugetare anuale
3.3. Execuţia bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat
3.4. Încheierea exerciţiului bugetar privind bugetul asigurărilor sociale de stat
4. Structura Bugetului asigurărilor sociale de stat
4.1.Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat
4.2.Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat

Tema pentru acasă: Analizaţi comparativ legea bugetului asigurărilor

sociale de stat pentru ultimii trei ani şi observaţi evoluţia celor mai importante venituri,
respective cheltuieli.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3ore şi 30 min..

Conţinutul temei

114
 1. Noţiunea de buget al asigurărilor sociale de stat

Dreptul cetăţenilor români de a beneficia de asigurări sociale este consacrat în Constituţie

indirect, respectiv prin consacrarea dreptului la ocrotirea sănătăţii123, dar cu acest prilej legiuitorul
constituant face vorbire expresă despre obligaţia statului de a organiza sistemul public de asigurări
sociale124.
În acest sens, legea reglementează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale125. Pentru a putea fi mai uşor gestionate resursele financiare destinate susţinerii sistemului
public al asigurărilor sociale, a fost creat un buget public, de interes naţional, care să servească
exclusiv realizării acestui scop.
Pornind de la noţiunea de buget public, vom defini bugetul asigurărilor sociale de stat ca
fiind programul prin care se prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile anuale destinate
finanţării sistemului public de asigurări sociale, program ce îmbracă forma legii (în sensul de
act juridic al Parlamentului).

2. Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat. Principii

Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat este guvernată de aceleaşi
principii ca şi cele enunţate în legătură cu procedura bugetară privind bugetul de stat, astfel:
a. Principiul universalităţii;
b. Principiul unităţii;
c. Principiul anualităţii;
d. Principiul specializării bugetare;
e. Principiul unităţii monetare;
f. Principiul publicităţii.
În literatura de specialitate126 s-a arătat că, în cazul bugetului asigurărilor sociale de stat,
principiul echilibrului bugetar este foarte important întrucât ar fi de neconceput realizarea execuţiei
bugetare în condiţii de dezechilibru. O asemenea situaţie ar aduce sistemul asigurărilor sociale de
stat în imposibilitatea de a mai realiza scopul pentru care a fost conceput. Ne raliem acestei opinii
şi subliniem, totodată, necesitatea reglementării exprese a acestuia, ca un obiectiv central ce trebuie
avut în vedere de-a lungul întregii proceduri bugetare, în caz contrar întregul sistem public de
asigurări sociale putând fi expus riscului falimentării.

3. Etapele procedurii bugetare privind bugetul asigurărilor sociale de stat

Procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat este asemănătoare, şi uneori
chiar identică, cu procedura bugetară, pe care deja am prezentat-o, privind bugetul de stat, aşa după
cum se va putea observa şi în cele ce urmează.

3.1. Elaborarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat

123
Constituţia României, art. 34 alin. (1).
124
Constituţia României, art. 34 alin. (3).
125
Legea nr. 263/2010, cu modificările ulterioare.
126
D. Petică Roman, op. cit., p. 166.

115
 Propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat se întocmesc de către
ordonatorul principal de credite al acestui buget. Conform legii, ordonatorul principal de credite
este ministrul muncii şi solidarităţii sociale, dar atribuţiile sale se vor delega, în baza legii
preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. În această calitate, el trebuie să respecte, pentru a-
şi îndeplini atribuţiile, toate obligaţiile ce revin ordonatorilor principali de credite ai bugetului de
stat în condiţiile stipulate de lege pentru aceştia. Astfel, Casa Naţională de Pensii Publice este cea
care va întocmi şi va comunica Ministerului Finanţelor Publice întreaga documentaţie cerută de
lege, pe baza căreia se vor întocmi propunerile pentru proiectul bugetului asigurărilor sociale de
stat la termenele stabilite pentru bugetul de stat.
Pe baza acestor documentaţii şi a estimărilor pentru următorii 3 ani, Ministerul Finanţelor
Publice va stabili, împreună cu întregul Guvern, limitele maxime de cheltuieli pentru bugetul
asigurărilor sociale de stat, cu respectarea principiului echilibrului bugetar. În aceste condiţii,
ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat va putea proceda la
definitivarea propunerilor de proiect de buget, astfel încât Ministerul Finanţelor Publice să poată
definitiva, la rândul său, în termenele stabilite prin lege, proiectul bugetului asigurărilor sociale de
stat, împreună cu proiectul legii bugetare de adoptare a acestuia pentru anul următor, spre a fi
supus apoi analizei Guvernului.
Legea nu prevede pentru bugetul asigurărilor sociale de stat niciun termen şi nicio procedură
derogatorie de la cele stabilite pentru bugetul de stat, cu precizarea că dispoziţiile legale deja
prezentate în capitolul anterior vor fi îndeplinite de către unicul ordonator principal de credite pe
care îl are bugetul asigurărilor sociale de stat, şi anume preşedintele Casei Naţionale de Pensii
Publice, ale cărei atribuţii specifice îi sunt delegate, în baza legii, (aşa cum am mai arătat) de către
ministrul muncii şi solidarităţii sociale.
Odată întocmite – proiectul de buget şi proiectul legii bugetare anuale privind bugetul
asigurărilor sociale de stat –, Guvernul le poate analiza, aproba şi, în cele din urmă, însuşii (adică
îşi asumă răspunderea pentru ele şi pentru executarea lor), astfel încât ele să poată fi depuse la
Parlament în vederea adoptării la termenele stabilite de lege.

3.2. Aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi adoptarea legii bugetare anuale

După ce a fost depus, de către Guvern, la Parlament proiectul bugetului asigurărilor sociale de
stat intră în cea de a doua etapă a procedurii bugetare. Asemeni bugetului de stat, şi bugetul
asigurărilor sociale de stat se adoptă printr-o lege menită să îi confere forţa juridică necesară
punerii lui în aplicare.
Legea bugetului asigurărilor sociale de stat trebuie adoptată până la data de 15 decembrie a
anului anterior celui de execuţie, astfel încât până la începerea anului bugetar să poată fi şi publicat
şi, ca atare, cunoscut de către toţi cei chemaţi să îl pună în executare, dar şi de către orice persoană
interesată.
Aprobarea de către Parlament a bugetului asigurărilor sociale de stat se face pe ansamblu, pe
părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi pe alineate pentru anul bugetar, dar şi pentru
creditele de angajament în cadrul acţiunilor multianuale. Estimările pentru următorii 3 ani au doar
caracter informaţional şi nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

3.3. Execuţia bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat

116
 Execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat se referă, în principal, la execuţia părţii de
venituri, execuţia părţii de cheltuieli şi execuţia de casă a acestui buget. Şi în cazul acestui buget
public, execuţia bugetară începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie a anului pentru care s-a
elaborat şi s-a adoptat bugetul.
Execuţia părţii de venituri a bugetului asigurărilor sociale de stat se referă la încasarea acelor
sume care, prin lege, sunt destinate să alimenteze acest buget public.
Casa Naţională de Pensii Publice, împreună cu structurile sale din teritoriu, administrează
bugetul asigurărilor sociale de stat şi deci este implicată direct şi nemijlocit în realizarea execuţiei
bugetare, atât a părţii de venituri, cât şi a părţii de cheltuieli ale acestui buget.
Execuţia bugetară a părţii de venituri a bugetului asigurărilor sociale de stat se realizează în
baza dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi care au fost
deja prezentate pe larg în capitolul anterior referitor la bugetul de stat.
Execuţia părţii de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale de stat se referă, în principal, la
realizarea prestaţiilor de asigurări sociale, dar şi la realizarea altor cheltuieli privind funcţionarea
sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Casa Naţională de Pensii Publice, împreună cu structurile sale din teritoriu este, de asemenea,
implicată şi în realizarea execuţiei părţii de cheltuieli a acestui buget, preşedintele său fiind unicul
ordonator principal de credite (delegat) al bugetului asigurărilor sociale de stat.
Creditele bugetare circulă prin intermediul ordonatorilor de credite conform bugetelor proprii
ale acestora, după aceleaşi reguli analizate în cadrul capitolului anterior, referitor la bugetul de stat.
Rezultatele financiare la sfârşitul anului de execuţie se pot concretiza fie în excedente, fie în
deficite bugetare. Dată fiind complexitatea, mereu în creştere, a aspectelor cuprinse în bugetul
asigurărilor sociale de stat, echilibrul exact între veniturile şi cheltuielile acestui buget nu mai poate
fi realizat. Echilibrul bugetar trebuie privit ca un obiectiv de realizat, menit să garanteze
funcţionarea în cele mai bune condiţii a sistemului public de asigurări sociale.
Aspectele ce particularizează bugetul asigurărilor sociale de stat faţă de alte bugete publice se
referă la regimul juridic al excedentului sau deficitului bugetar.
Astfel, excedentul anual al bugetului asigurărilor sociale de stat poate fi utilizat în anul
următor, potrivit destinaţiilor aprobate prin lege, după restituirea transferurilor primite de la
bugetul de stat.
Eventualul deficit al acestui buget se acoperă din disponibilităţile bugetului asigurărilor sociale
de stat din anii precedenţi, iar dacă acestea nu sunt suficiente, se va apela la fondul de rezervă.
Fondul de rezervă se constituie prin prelevarea anuală a unui procent de maxim 3% din
veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat care se cumulează, an de an, fără a depăşi astfel
nivelul cheltuielilor prevăzut pentru anul bugetar respectiv. Acest fond se utilizează pentru
acoperirea prestaţiilor de asigurări sociale sau a altor cheltuieli aprobate prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat, în situaţii temeinic motivate.
În mod excepţional, şi numai în situaţii temeinic motivate, dacă nici fondul de rezervă nu este
suficient pentru a acoperi deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat, se pot aloca sume de la
bugetul de stat.
Execuţia de casă a bugetului asigurărilor sociale de stat este realizată tot de către Trezoreria
Statului împreună cu structurile teritoriale ale acesteia, în aceleaşi condiţii ca şi cele arătate la
bugetul de stat.

3.4. Încheierea exerciţiului bugetar privind bugetul asigurărilor sociale de stat

117
 Ultima etapă a procedurii bugetare privind bugetul asigurărilor sociale de stat începe din 1
ianuarie anului următor celui de execuţie şi se derulează în aceleaşi condiţii ca şi cele arătate în
capitolul referitor la bugetul de stat.
Astfel, pe baza situaţiilor financiare depuse de Casa Naţională de Pensii Publice, precum şi pe
baza conturilor privind execuţia de casă depuse de Trezoreria Statului, Ministerul Finanţelor
Publice întocmeşte contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care
îl prezintă Guvernului. Acesta îl analizează şi îl prezintă spre adoptare Parlamentului până la data
de 1 iulie a anului următor celui de execuţie. Contul general anual de execuţie a bugetului
asigurărilor sociale de stat se aprobă prin lege, dar nu înainte ca el să fi fost în prealabil verificat de
către Curtea de Conturi. Aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor
sociale de stat echivalează, aşa cum am mai arătat şi în cazul bugetului de stat, cu o descărcare de
răspundere dată Guvernului în legătură cu executarea acestui buget public.

5. Structura Bugetului asigurărilor sociale de stat

5.1.Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat

Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin, în principal, din contribuţiile de

asigurări sociale (C.A.S.), dobânzi (atât cele datorate de către contribuabili pentru neplata la termen
a C.A.S.-ului, care se calculează pentru fiecare zi de întârziere, cât şi dobânzile pe care le datorează
Trezoreria Statului sau băncile pentru disponibilităţile băneşti ale asigurărilor sociale de stat, care
se calculează în condiţiile stabilite prin convenţii intervenite între părţi), penalităţi de întârziere
percepute ca sancţiuni pentru neplata la termenele legale a contribuţiilor de asigurări sociale şi alte
venituri care au o pondere mai mică în cadrul acestui buget.

4.2. Cheltuielile bugetul asigurărilor sociale de stat

Cele mai importante cheltuieli ce se suportă de la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt
pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale.
În sistemul public de asigurări sociale se acordă următoarele categorii de pensii:
 pensia pentru limită de vârstă;
 pensia anticipată;
 pensia anticipată parţială;
 pensia de invaliditate;
 pensia de urmaş.
Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc cumulativ, la data
pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în
sistemul public de pensii.
Pensia anticipată se poate acorda, la cerere, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei
standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai
mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege.
Pensia anticipată parţială se poate acorda, la cerere, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei
standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor
care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din
capacitatea de muncă, din cauza:

118
  accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii;
 neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA;
 bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.
Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era
pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a
persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, iar acesta se
depune personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială.
Cererea de pensionare, împreuna cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de
pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana.
Pentru persoanele din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale,
cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute
de lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa de pensii sectorială
competentă, în funcţie de ultimul loc de muncă.
De la bugetul asigurărilor sociale de stat se mai acordă asiguraţilor, alături de pensii, şi alte
prestaţii de asigurări sociale, şi anume:
a. tratament balnear, altul decât cel care, potrivit legii, se suportă de la bugetul Fondului
naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate, pentru asiguraţi şi pensionari;
b. bilete de odihnă, pentru asiguraţi;
c. ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei
unuia dintre aceştia.
Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament
solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita numărului de locuri asigurate în unităţi de tratament din
proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte
unităţi de profil şi a sumelor alocate pentru această prestaţie prin legea anuală a bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Asiguraţii şi pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, în
condiţiile legi, după cum urmează:
 gratuit, pentru pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de
medicul expert al asigurărilor sociale;
 cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti, pentru asiguraţii sistemului public
de pensii, pentru celelalte categorii de pensionari.
Durata tratamentului balnear este de 12-18 zile.
Criteriile pe baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, precum şi nivelul
contribuţiei băneşti individuale a asiguraţilor şi a pensionarilor se aprobă anual, prin ordin comun
al conducătorilor Casei Naţionale de Pensii Publice şi ai caselor de pensii sectoriale.
Biletele de odihnă se pot acorda, în condiţiile legii, asiguraţilor sistemului public de pensii care
îşi desfăşoară activitatea în instituţiile publice în care nu este reglementată constituirea fondului
social, cu suportarea de către beneficiar a unei părţi din costul biletului. Diferenţa până la costul
integral al biletului de odihnă se suportă de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Criteriile pe baza cărora se pot acorda bilete de odihnă, precum şi nivelul cotei de participare
individuală a asiguraţilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Numărul biletelor de odihnă, al biletelor de tratament balnear, inclusiv cele care se acordă
gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu,

119
precum şi modul de acordare, de distribuire şi de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului.
În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură
persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz,
soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană
care face această dovadă. Aceasta se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de
stat şi nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut.
Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces chiar şi în cazul decesului unui
membru de familie care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.
Se consideră membru de familie, în sensul legii:
 soţul;
 copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre
creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până
la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi copiii incapabili de
muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă înainte de împlinirea
vârstelor menţionate;
 părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.

Intrebari recapitulative

1.Definiţi bugetul asigurărilor sociale de stat:

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Enunţaţi principiile provedurii bugetare privind bugetul asigurărilor sociale de stat.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

3. Care este procedura de elaborare a proiectului de buget?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________

4. Care sunt veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat?

120
 ________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________

5. Care sunt cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________

Intrebari de autoevaluare.

1. Bugetul asigurarilor sociale de stat este alimentat de:

a) Bugetul de stat.
b) Impozite si taxe.
c) Contributia pentru asigurari sociale de stat. ☻

2. Cine sunt ordonatorii principali de credite ai bugetului asigurarilor sociale de stat?

a) Presedintele Casei Nationale de Pensii. ☻
b) Ministrii.
c) Ministrul Muncii.

3. Veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat sunt compuse din:

a) Impozite
b) Taxe
c) Contributia pentru asigurari sociale. ☻

4. Se platesc de la bugetul asigurarilor sociale de stat urmatoarele prestatii de asigurari

sociale:
a) Pensiile; ☻
b) Alocatiile pentru copii.
c) Ajutoare de deces. ☻

5. Pensia de invaliditate nu se plateste de la bugetul asigurarilor sociale de stat:

a) adevarat.
b) fals, ☻
a) adevarat, in anumite imprejurari.

121
NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.

1. Organizarea institutionala a sistemului public de pensii si alte drepturi de asigurari

sociale se bazeaza pe:
a) Casa Nationala de Pensii
b) Ministerul Muncii
c) Ministerul Finantelor Publice

2.Următoarele categorii de pensii nu se plătesc de la bugetul asigurărilor sociale de stat:

a) Pensia pentru limită de vărstă,
b) Pensia anticipată,
c) Pensia anticipată parţială,
d) Pensia de urmaş,
e) Pensia de invaliditate.

3.Pensia de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională nu se

plăteşte de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
a) Adevărat;
b) Fals;
c) Se plăteşte de la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

4.Principiile ce guvernează procedura bugetară privind bugetul asigurărilor sociale de stat

sunt aceleaşi cu cele care guvernează procedura bugetară privind bugetul de stat.
a) Adevărat;
b) Fals.

5. Urmatoarele categorii de cheltuieli se suporta de la bugetul asigurarilor sociale de stat:

a) pensiile.
b) cheltuieli pentru aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.
c) cheltuieli pentru iluminatul public.

Bibliografie selectivă la tema 10.

122
1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 11
Fondul național unic de asogurări sociale de sănătate: prezentarea sistemului asigurărilor
sociale de sănătate; categorii de venituri și categorii de cheltuieli

Obiective: Studentul trebuie să cunoască sistemul asigurărilor sociale de

sănătate, să înţeleagă modul de funcţionare a acestuia, precum şi să înţeleagă finanţarea
serviciilor publice oferite de către stat în cadrul acestui sistem

Cuvinte cheie: sistemul asigurărilor sociale de sănătate, Fondul national

unic de asigurări sociale de sănătate, categorii de venituri, contribuţia pentru asigurări sociale de
sănătate, categorii de cheltuieli, servicii medicale.

Rezumat capitol

1.Asistența de sănătate publică – componentă a sistemului public de sănătate

2. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Prezentare generală
3.Autorități cu atribuții în domeniul sănătății publice
4.Fondul national unic al asigurărilor sociale de sănătate. Structură.
4.1.Veniturile Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate
4.2.Cheltuielile Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate
5.Beneficiarii sistemului de asigurări sociale de sănătate
5.1.Categorii de asigurați
5.2. Drepturile și obligațiile asiguraților
6.Servicii medicale suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate

123
 Tema pentru acasă:
Analizati Fondul Naţional Unic pentru Asigurări Sociale de Sănătate pe ultimii trei ani şi
observaţi evoluţia principalelor categorii de venituri şi de cheltuieli.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3ore şi 30 min.

Conţinutul teme

1. Asistența de sănătate publică – componentă a sistemului public de sănătate

1. Asistența de sănătate publică127 reprezintă efortul organizat al societății în vederea

protejării și promovării sănătății populației. Ea se realizează prin ansamblul măsurilor politico-
legislative, al programelor și strategiilor adresate determinanților stării de sănătate, precum și
prin organizarea instituțiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare. Așadar, scopul
asistenței de sănătate publică îl constituie promovarea sănătății,128 prevenirea îmbolnăvirilor și
îmbunătățirea calității vieții.
Asistența de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică, iar
Ministerul Sănătății reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice. Așadar,
asistența de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătății și se realizează prin
toate tipurile de unități sanitare de stat sau private, constituite și organizate conform legii.
Protecția sănătății publice constituie o obligație a autorităților administrației publice
centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice. În aceste condiții,
responsabilitatea pentru asigurarea sănătății publice revine Ministerului Sănătății, direcțiilor de
sănătate publică județene și a municipiului București și altor structuri de specialitate ale

127
Sănătatea publică este privită de legiuitor ca fiind starea de sănătate a populației în raport cu determinanții stării
de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viață, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea și
accesibilitatea serviciilor de sănătate ((Conform art. 4, pct. (b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătății, republicată în 2015).
128
Promovarea sănătății este un concept definit de legiuitor ca fiind procesul care oferă individului și colectivităților
posibilitatea de a-și controla și îmbunătăți sănătatea sub raport fizic, psihic și social și de a contribui la reducerea
inechităților în sănătate (Conform art. 4, pct. (b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
republicată în 2015).

124
Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), structurilor de
specialitate din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și autorităților
din administrația publică locală.
Asistența de sănătate publică este garantată de stat și finanțată de la bugetul de stat,
bugetele locale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse,
după caz, potrivit legii.129
Funcțiile principale ale asistenței de sănătate publică vizează:
a) dezvoltarea politicilor, strategiilor și programelor vizând asigurarea sănătății publice;
b) monitorizarea și analiza stării de sănătate a populației;
c) planificarea în sănătatea publică;
d) supravegherea epidemiologică, prevenirea și controlul bolilor;
e) managementul și marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică;
f) reglementarea domeniului sănătății publice, aplicarea și controlul aplicării acestei
reglementări;
g) asigurarea calității serviciilor de sănătate publică;
h) cercetarea-dezvoltarea și implementarea de soluții inovatoare pentru sănătatea publică;
i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică;
j) protejarea populației împotriva riscurilor din mediu;
k) informarea, educarea și comunicarea pentru promovarea sănătății;
l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea și rezolvarea problemelor de sănătate;
m) evaluarea calității, eficacității, eficienței și accesului la serviciile medicale;
n) dezvoltarea și planificarea resurselor umane și dezvoltarea instituțională pentru sănătate
publică;
o) integrarea priorităților de sănătate publică în politicile și strategiile naționale și în strategiile
sectoriale de dezvoltare durabilă;
p) asigurarea capacităților de răspuns la dezastre sau la amenințările la adresa vieții și sănătății
populației, inclusiv prin introducerea de restricții de circulație a persoanelor și bunurilor.130

2. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Prezentare generală

Asigurările sociale de sănătate reprezintă sistemul public prin care se asigură

organizarea, coordonarea și finanțarea ocrotirii sănătății populației prin garantarea
accesului la un pachet de servicii de bază pentru asigurații săi.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:
a) protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident;
b) asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu, în condițiile
utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, pe
baza următoarelor principii:
a) alegerea liberă de către asigurați a casei de asigurări;
b) solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor;
c) alegerea liberă de către asigurați a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente și de
dispozitive medicale, în condițiile prezentei legi și ale contractului-cadru;

129
Conform art. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015.
130
Conform art. 5 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015.

125
d) descentralizarea și autonomia în conducere și administrare;
e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea
Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
f) participarea persoanelor asigurate, a statului și a angajatorilor la managementul Fondului
național unic de asigurări sociale de sănătate;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil și nediscriminatoriu,
oricărui asigurat;
h) transparența activității sistemului de asigurări sociale de sănătate;
i) libera concurență între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.
Pot funcționa și alte forme de asigurare a sănătății în diferite situații speciale. Aceste
asigurări nu sunt obligatorii și pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate
conform legii.
Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate poate acoperi riscurile
individuale în situații speciale și/sau pe lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de
sănătate. Ea nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate.131

3. Autorități cu atribuții în domeniul sănătății publice

Ministerul Sănătății este autoritatea națională în domeniul sănătății, sens în care exercită
controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punctul de vedere al aplicării
politicilor și programelor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul României, și realizează
coordonarea funcționării eficiente a sistemului de asigurări sociale de sănătate organizat prin
CNAS.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este o instituţie publică, autonomă, de
interes naţional, cu personalitate juridică, al cărei principal obiect de activitate îl reprezintă
asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate din
România132.
La nivel naţional fiinţează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care îşi realizează
sarcinile şi atribuţiile prin casele de asigurări sociale de sănătate judeţene şi cea a municipiului
Bucureşti, precum şi prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei
Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, dar şi prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
CNAS are ca principal rol acela de a administra Fondul Naţional Unic al Asigurărilor
Sociale de Sănătate, respectiv de a ţine evidenţa veniturilor cuvenite Fondului şi de a efectua
cheltuielile acestuia în conformitate cu prevederile bugetare ale acestuia. De asemenea, CNAS
realizează strategii, studii, analize şi prognoze privind dezvoltarea, funcţionarea, eficacitatea şi
performanţele sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, în vederea perfecţionării
acestuia. Nu în ultimul rând, CNAS propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, proiecte
de acte normative pentru asigurarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pentru
proiectele de acte normative care au incidenţă asupra Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale

131
Conform art. 219 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015.
132
Legea 95/2006 actualizată prin: O.U.G. nr. 73/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, privind
reforma în domeniul sănătăţii din 7 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 647 din 9 septembrie 2011; O.U.G. nr.
93/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, din 24 iunie 2008,
publicată în M. Of. nr. 484 din 30 iunie 2008.

126
de Sănătate, elaborate de ministere şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, este obligatorie obţinerea avizului conform al CNAS.

4. Fondul national unic al asigurărilor sociale de sănătate. Structură.

Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este
un fond special care se constituie și se utilizează potrivit legii.
Constituirea fondului se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate suportată
de asigurați, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la
bugetul de stat, precum și din alte surse (donații, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului
CNAS și al caselor de asigurări de sănătate).
Gestionarea fondului se face, în condițiile legii, prin CNAS și prin casele de asigurări de
sănătate.133
Bugetul fondului se aprobă de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexă la legea
bugetului de stat. Bugetele de venituri și cheltuieli ale caselor de asigurări se aprobă de
ordonatorul principal de credite, în condițiile legii.134
Sumele rămase neutilizate la nivelul caselor de asigurări la sfârșitul fiecărui an se virează
în contul CNAS. Sumele rămase neutilizate la nivelul CNAS la sfârșitul fiecărui an se reportează
în anul următor și se utilizează pentru destinațiile stabilite prin lege.
Fondul de rezervă rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu
aceeași destinație. Disponibilitățile temporare ale fondului, precum și disponibilitățile fondului
de rezervă se păstrează la trezoreria statului și sunt purtătoare de dobândă. Din disponibilitățile
fondului de rezervă și din excedentele înregistrate de fond din anii precedenți pot fi constituite
depozite la termen la Trezoreria Statului, în condițiile stabilite prin convenție încheiată între
CNAS și Ministerul Finanțelor Publice.135

4.1. Veniturile Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate

Principalele categorii de venituri ce alimentează Fondul national unic de asigurări sociale

de sănătate sunt:
a) contribuții ale persoanelor fizice și juridice;
b) subvenții de la bugetul de stat;
c) dobânzi, donații, sponsorizări, venituri obținute din exploatarea patrimoniului CNAS și
caselor de asigurări, precum și alte venituri, în condițiile legii;
d) sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății.
Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator,
precum și a contribuțiilor datorate de persoanele fizice obligate să se asigure se face de către
Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF și organele fiscale subordonate acesteia, potrivit
prevederilor Codului de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului fondului,
după epuizarea fondului de rezervă veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se
alocă de la bugetul de stat.

133
Conform art. 220 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015.
134
Conform art. 274 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
135
Conform art. 275 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015

127
 Fondul de rezervă se constituie în anii în care bugetul fondului este excedentar și se
constituie numai după acoperirea deficitelor din anii precedenți ale bugetului fondului.
Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de
sănătate. Veniturile asupra cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate și
contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, precum și cota de
contribuție sunt prevăzute în Codul fiscal.136
Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator au obligația să calculeze și să
vireze la fond contribuția stabilită de lege datorată pentru asigurarea sănătății personalului din
unitatea respectivă.
Străinii beneficiari ai unei forme de protecție potrivit Legii nr. 122/2006 privind azilul în
România, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați, pentru a obține calitatea de
asigurat, să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu data obținerii
formei de protecție, în condițiile legii.137
Activitatea privind declararea, stabilirea, controlul și colectarea și soluționarea
contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate se realizează de către ANAF,
prin structurile de specialitate cu atribuții de administrare a creanțelor fiscale, inclusiv unitățile
subordonate.138

4.2. Cheltuielile Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate

Sumele colectate în FNUASS se utilizează pentru:

a) plata serviciilor medicale139, medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor
medicale,140 inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi în
domeniul sănătății la care România este parte;
b) o cotă de 3% pentru cheltuielile de administrare, funcționare și de capital ale CNAS și caselor
de asigurări de sănătate. Prin legile bugetare anuale se poate aproba depășirea limitei de 3%;
c) fondul de rezervă în cotă de 1% din sumele constituite anual la nivelul CNAS.141
d) plata indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate în condițiile legii.
Fondul suportă cheltuieli pentru asigurarea pachetului minimal de servicii,142 cu excepția
asistenței medicale comunitare și a serviciilor pentru activitatea de asistență medicală de urgență
și prim ajutor calificat.143

136
Conform art. 265 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015.
137
Conform art. 268 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
138
Conform art. 270 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
139
serviciile medicale sunt definite de legiuitor ca fiind acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate
de către persoanele fizice și juridice (conform art. 221, alin. (1), lit.(a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății, republicată în 2015).
140
dispozitivele medicale sunt utilizate pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor, respectiv
proteze, orteze, dispozitive de mers, necesare în scopul recuperării unor deficiențe organice sau fiziologice, precum
și alte tipuri de dispozitive prevăzute în contractul-cadru și normele de aplicare ale acestuia (conform art. 221, alin.
(1), lit.(i) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015).
141
Conform art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015.
142
pachetul minimal de servicii se acordă persoanelor care nu fac dovada calității de asigurat și cuprinde servicii de
îngrijire a sănătății, medicamente și materiale sanitare numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu
potențial endemo-epidemic, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială, servicii de
prevenție și îngrijiri de asistență medicală comunitară și se aprobă prin hotărâre a Guvernului (conform art. 221,
alin. (1), lit.(d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015).
143
Conform art. 272 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015

128
 Anumite categorii de cheltuieli nu pot fi suportate de la FNUASS. Acestea se vor suporta
de la bugetul de stat. Este vorba, în principal, despre:
a) investiții pentru construirea și consolidarea de unități sanitare;
b) achiziționarea aparaturii medicale de la nivelul și condițiile stabilite prin hotărâre a
Guvernului;
c) măsuri profilactice și tratamente instituite obligatoriu prin norme legale, altele decât cele
prevăzute de.144

5. Beneficiarii sistemului de asigurări sociale de sănătate

5.1. Categorii de asigurați

Sunt asigurați prin efectul legii următoarele categorii de persoane:

a) toți cetățenii români cu domiciliul în țară și care fac dovada plății contribuției la fond, în
condițiile legii;
b) cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere
temporară ori au domiciliul în România și care fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile
legi;
c) cetățenii statelor membre ale UE, SEE și Confederației Elvețiene care nu dețin o asigurare
încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au
solicitat și au obținut dreptul de rezidență în România, pentru o perioadă de peste 3 luni, și care
fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile legi;
d) persoanele din statele membre ale UE, SEE și Confederației Elvețiene care îndeplinesc
condițiile de lucrător frontalier și anume desfășoară o activitate salariată sau independentă în
România și care rezidă în alt stat membru în care se întoarce de regulă zilnic ori cel puțin o dată
pe săptămână și care fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile legi;
e) pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România și care își
stabilesc reședința pe teritoriul unui stat membru al UE, al unui stat aparținând SEE sau al
Confederației Elvețiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un
acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate și fac
dovada plății contribuției la fond, în condițiile legi.
Asigurații au dreptul la pachetul de bază de la data începerii plății contribuției la fond,
urmând ca sumele restante să fie recuperate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în
condițiile legii, inclusiv obligații fiscale accesorii datorate pentru creanțele fiscale.
Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției:
a) toți copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt
elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3
luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu
realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr.
416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; soțul, soția și
părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la
6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat,
144
Conform art. 273 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015

129
prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din
justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare,
prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie
1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994privind veteranii de război, precum
și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi
persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în
perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la
art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au
contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care
și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov
din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează
alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu
excepția celor obținute în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul
Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie
sau din alte resurse;
f) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază
minim brut pe țară.145
Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu
plata contribuției din alte surse:
a) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de
muncă sau a unei boli profesionale;
b) se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2
ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani sau se
află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3
și 7 ani;
c) execută o pedeapsă privativă de libertate, se află în arest la domiciliu sau în arest preventiv,
precum și cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 109, 110, 124 și 125 din
Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele care se află în perioada de
amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
d) persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj;
e) străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt
victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității
și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;
f) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr.
416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
g) persoanele fizice cu venituri lunare din pensii;
h) persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de
cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;

145
Conform art. 224, alin.(1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015

130
i) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru
Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.146
Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaționale cu
prevederi în domeniul sănătății beneficiază de servicii medicale și alte prestații acordate pe
teritoriul României, în condițiile prevăzute de respectivele documente internaționale.147
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor
juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate
angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz. Persoanele juridice sau fizice care au
calitatea de angajator, precum și persoanele asimilate angajatorilor sunt obligate să depună
declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența
nominală a persoanelor asigurate, la termenele prevăzute în Codul fiscal.148
Calitatea de asigurat poate fi dovedită fie prin cardul național de asigurări sociale de
sănătate, fie prin documentul rezultat prin accesarea de către furnizorii aflați în relații
contractuale cu casele de asigurări de sănătate a instrumentului electronic pus la dispoziție de
CNAS, fie prin adeverința de asigurat cu o valabilitate de 3 luni, pentru persoanele care refuză în
mod expres, din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului national, sau prin
adeverința de asigurat eliberată de casa de asigurări la care este înscris asiguratul.
Pentru situațiile în care nu au fost emise cardurile naționale de asigurări de sănătate și/sau
pentru situațiile în care asigurații nu se regăsesc în baza de date electronică a CNAS, pentru
persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile
penitenciare, precum și pentru persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de
siguranță privative de libertate, dovada calității de asigurat se face pe baza documentelor
necesare dovedirii calității de asigurat, prevăzute în normele metodologice pentru stabilirea
documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat.
Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin sistemul informatic unic
integrat al sistemului de asigurări sociale de sănătate.149

5.2. Drepturile și obligațiile asiguraților

Asigurații au dreptul la un pachet de servicii de bază150 care se stabilesc pe baza

contractului-cadru multianual, ce se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul
Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România, Colegiul Farmaciștilor din
România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din
România, Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor, precum și în urma consultării cu
organizațiile patronale, sindicale și profesionale reprezentative din domeniul medical. Proiectul
se avizează de către Ministerul Sănătății și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60
de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pentru anul în care urmează să se aprobe
un nou contract-cadru.

146
Conform art. 224, alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
147
Conform art. 227 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
148
Conform art. 228 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
149
Conform art. 223 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
150
Pachetul de servicii de bază se acordă asiguraților și cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a
sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații și se
aprobă prin hotărâre a Guvernului (conform art. 221, alin. (1), lit.(c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătății, republicată în 2015).

131
 Contractul-cadru reglementează, în principal, condițiile acordării asistenței medicale cu
privire la:
a) pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate și pachetul de servicii
minimal;
b) lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor,
dispozitivelor medicale și a altor servicii pentru asigurați, aferente pachetului de servicii de bază;
c) respectarea criteriilor de calitate pentru serviciile medicale oferite în cadrul pachetelor de
servicii;
d) alocarea resurselor și controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate în vederea
realizării echilibrului financiar al fondului;
e) modalitățile de plată utilizate în contractarea pachetului de servicii de bază, modul de
decontare și actele necesare în acest scop;
f) măsuri de îngrijire la domiciliu, de reabilitare;
g) condițiile acordării serviciilor la nivel teritorial, precum și lista acestora;
h) prescrierea și eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a dispozitivelor medicale;
i) modul de informare a asiguraților;
j) coplata, pentru unele servicii medicale, după caz.151
Asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din
prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare.
Așadar, asigurații au următoarele drepturi:
a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum și casa de asigurări de sănătate la care se
asigură, în condițiile prezentei legi și ale contractului-cadru;
b) să fie înscriși pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condițiile
prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă opțiunea este pentru un medic din altă
localitate;
c) să își schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puțin 6 luni de la data
înscrierii pe listele acestuia, cu excepția situațiilor prevăzute în Contractul-cadru;
d) să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii;
e) să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu
medicamentele, materialele sanitare și investigațiile paraclinice la care ar fi fost îndreptățiți fără
contribuție personală, în condițiile impuse de contractul-cadru;
f) să efectueze controale profilactice, în condițiile stabilite prin contractul-cadru;
g) să beneficieze de servicii de asistență medicală preventivă și de promovare a sănătății,
inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
h) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii și în spitale aflate în relație contractuală cu
casele de asigurări de sănătate;i) să beneficieze de servicii medicale de urgență;
j) să beneficieze de unele servicii de asistență stomatologică;
k) să beneficieze de tratament fizioterapeutic și de recuperare;
l) să beneficieze de dispozitive medicale;
m) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
n) să li se garanteze confidențialitatea privind datele, în special în ceea ce privește diagnosticul și
tratamentul;
o) să aibă dreptul la informație în cazul tratamentelor medicale;
p) să beneficieze de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în condițiile legii.

151
Conform art. 229 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015

132
 Asigurații prevăzuți în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu
modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu
modificările și completările ulterioare, beneficiază de asistență medicală gratuită, respectiv
servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, suportate din fond, în condițiile
contractului-cadru și din bugetele ministerelor și instituțiilor respective, în condițiile plății
contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Personalitățile internaționale cu statut de demnitar primesc asistență medicală de
specialitate în unități sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sănătății.152
Obligațiile asiguraților pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de lege sunt
următoarele:
a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;
b) să anunțe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
c) să se prezinte la controalele profilactice și periodice stabilite prin contractul-cadru;
d) să anunțe în termen de 15 zile medicul de familie și casa de asigurări asupra modificărilor
datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de
asigurați;
e) să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului;
f) să aibă o conduită civilizată față de personalul medico-sanitar;
g) să achite contribuția datorată fondului și suma reprezentând coplata/contribuția personală, în
condițiile legii;
h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de
asigurat.153
Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale, în
cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, prevăzut de lege.154
Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoțește copilul internat în vârstă de
până la 3 ani, precum și pentru însoțitorul persoanei cu handicap grav internate se suportă de
către casele de asigurări, dacă medicul consideră necesară prezența lor pentru o perioadă
determinată.155
Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de
asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, precum și asupra drepturilor și obligațiilor
sale.156

6. Servicii medicale suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de

sănătate

a. Servicii medicale profilactice

În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, al depistării precoce a bolii și al păstrării sănătății,
asigurații, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii cu care casele de asigurări se află în
relații contractuale, vor fi informați permanent de către casele de asigurări asupra mijloacelor de

152
Conform art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
153
Conform art. 231 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
154
Conform art. 232 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
155
Conform art. 233 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
156
Conform art. 234 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015

133
păstrare a sănătății, de reducere și de evitare a cauzelor de îmbolnăvire și asupra pericolelor la
care se expun în cazul consumului de droguri, alcool și tutun.157

b. Servicii medicale curative

Asigurații au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea
complicațiilor ei, pentru recuperarea sau cel puțin pentru ameliorarea suferinței, după
caz. Tratamentul medical se aplică de către medici sau asistenți medicali și de alt personal
sanitar, la indicația și sub supravegherea medicului.158
Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt:
a) serviciile medicale de urgență altele decât cele finanțate direct de Ministerul Sănătății;
b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afecțiunii: anamneză,
examen clinic, examene de investigații paraclinice;
c) tratamentul medical, chirurgical și unele proceduri de recuperare;
d) prescrierea tratamentului necesar ameliorării sau vindecării, inclusiv indicațiile privind
regimul de viață și muncă, precum și cel igieno-dietetic.159
Asigurații au dreptul la asistență medicală primară și de specialitate ambulatorie la
indicația medicului de familie, în condițiile contractului-cadru. De asemenea, ei primesc asistență
medicală de specialitate în spitale autorizate și evaluate.
Serviciile spitalicești se acordă prin spitalizare și cuprind: consultații, investigații,
stabilirea diagnosticului, tratament medical și/sau tratament chirurgical, îngrijire, recuperare,
medicamente și materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare și masă.
Asistența medicală de recuperare se acordă pentru o perioadă de timp și după un ritm
stabilite de medicul curant în unități sanitare autorizate și evaluate. Servicii de îngrijiri medicale
la domiciliu, inclusiv îngrijiri paliative la domiciliu, se acordă de furnizori evaluați și autorizați
în acest sens.160
Serviciile de medicină dentară se acordă de către medicul de medicină dentară și de
către dentist în cabinete medicale autorizate și evaluate conform legii.161

c. Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și alte mijloace terapeutice

Asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de
prescripție medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art.
242. Modalitățile de prescriere și eliberare a medicamentelor se prevăd în contractul-cadru.162
Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se
elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre
a Guvernului. În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de
produse.163
Criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de
solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea,
extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând
denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază
157
Conform art. 235 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
158
Conform art. 236 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
159
Conform art. 237 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
160
Conform art. 238 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
161
Conform art. 239, alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
162
Conform art. 241 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
163
Conform art. 242 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015

134
asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de
asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare
medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate se aprobă prin ordin
al ministrului sănătății, la propunerea ANMDM.164
Asigurații mai au dreptul și la materiale sanitare și dispozitive medicale pentru corectarea
văzului, auzului, pentru protezarea membrelor și la alte materiale de specialitate, în scopul
protezării unor deficiențe organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinată sau
nedeterminată, pe baza prescripțiilor medicale, cu sau fără contribuție personală, în condițiile
prevăzute în contractul-cadru și în normele sale de aplicare. De asemenea, ei pot beneficia și de
proceduri fizioterapeutice, pe baza recomandărilor medicale, cu sau fără contribuție personală, în
condițiile prevăzute în contractul-cadru și în normele sale de aplicare.165

d. Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu și alte servicii speciale

Asigurații au dreptul să primească unele servicii de îngrijiri medicale la domiciliu,
inclusiv îngrijiri paliative la domiciliu, acordate de un furnizor autorizat și evaluat în condițiile
legii. Condițiile acordării serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se stabilesc prin
contractul-cadru.166 De asemenea, ei au dreptul la transport sanitar, necesar pentru realizarea
unui serviciu medical, în cazurile prevăzute în contractul-cadru.167

e. Servicii medicale acordate asiguraților pe teritoriul altor state

Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe
teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaționale cu prevederi în domeniul
sănătății, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condițiile prevăzute de
respectivele documente internaționale.
Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza
documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte este
efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul CNAS.168

Intrebari recapitulative

1.Definiţi noţiunea de asistenţă de sănătate publică.:

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Definiţi sistemul public de asigurări sociale de sănătate.

164
Conform art. 243 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
165
Conform art. 244 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
166
Conform art. 245 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
167
Conform art. 246 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015
168
Conform art. 247 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în 2015

135
 ________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

3. Enunţaţi principiile care guvernează sistemul public de asigurări sociale de sănătate

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

4. Indicaţi caegoriile de beneficiari ai sistemului public de asigurări sociale de sănătate

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

5. Enunţaţi categoriile de servicii medicale suportate din Fondul national unic de

asigurări sociale de sănătate
________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

Intrebari de autoevaluare.

1. Fondul national unic de asigurări de sănătate este:

a) Entitate bugetară distinctă de celelalte bugete publice; ☻
b) Parte a bugetului de stat;
c) Parte a bugetului asigurărilor sociale de stat.

2.Fondul national unic de asigurări de sănătate se adoptă printr-o lege bugetară distinctă.
a) Adevărat;
b) Fals. ☻

3.Sistemul asigurărilor sociale de sănătate se întemeiază pe structurile:

a) Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate; ☻

136
b) Ministerului sănătăţii; ☻
c) Ministerului muncii.

4.Principala sursă de venit a Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate este:
a) Contribuţia pentru asigurări sociale;
b) Contribuţia asiguratorie pentru muncă;
c) Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate. ☻

5.Sunt cheltuieli ale Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate:

a) Serviciile medicale; ☻
b) Cheltuieli administrative ale CNAS; ☻
c) Cheltuieli pentru construcţia de spitale noi.

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.

1.Sunt ordonatori principali de credite ai Fondului national unic de asigurări sociale de

sănătate:
a) Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice;
b) Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate;
c) Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Formarea Forţei de Muncă.

2.Următoarele categorii de persoane nu sunt consideraţi asiguraţi, căci nu plătesc

contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate:
a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi,
inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni,
ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului și nu
realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social;
c) soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate;
d) persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie
1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri,
e) invalizilor și văduvelor de război;
f) eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989;
g) persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești
anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, dacă nu realizează alte venituri decât cele
provenite din drepturile bănești acordate de lege;
h) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă ori pensie;
i) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul
Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri din muncă,
pensie sau din alte resurse;

137
j) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază
minim brut pe țară.

3.Următoarele categorii de servicii medicale nu sunt suportate din Fondul national unic de
asigurări sociale de sănătate
a) Servicii medicale profilactice
b) Servicii medicale curative
c) Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și alte mijloace terapeutice
d) Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu și alte servicii speciale
e) Servicii medicale acordate asiguraților pe teritoriul altor state

4. Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din Fond sunt:
a) serviciile medicale de urgență altele decât cele finanțate direct de Ministerul Sănătății;
b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afecțiunii: anamneză,
examen clinic, examene de investigații paraclinice;
c) tratamentul medical, chirurgical și unele proceduri de recuperare;
d) prescrierea tratamentului necesar ameliorării sau vindecării, inclusiv indicațiile privind
regimul de viață și muncă, precum și cel igieno-dietetic.

5.Sunt considerate serviciile spitalicești:

a) Consultații;
b) Investigații;
c) Stabilirea diagnosticului;
d) Tratament medical și/sau tratament chirurgical;
e) Îngrijire;
f) Recuperare;
g) Medicamente și materiale sanitare;
h) Dispozitive medicale;
i) Cazare;
j) Masă.

Bibliografie selectivă la tema 11

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

138
 Tema 12
Bugetul asigurărilor pentru șomaj: prezentarea sistemului public al asigurărilor pentru
șomaj; categorii de venituri și categorii de cheltuieli

Obiective:
Studentul trebuie să cunoască sistemul public al asigurărilor pentru şomaj, să înţeleagă
modul de funcţionare a acestuia, precum şi să înţeleagă finanţarea măsurilor şi acţiunilor
întreprinse de către stat în cadrul acestui sistem pentru a realiya protecţia şomerilor şi reconversia
profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Cuvinte cheie: sistemul public al asigurărilor pentru şomaj, buget pentru

şomaj, şomer )persoană aflată în căutarea unui loc de muncă), indemniyaţie pentru şomaj.

Rezumat capitol:

1.Sistemul public al asigurărilor pentru șomaj

1.1. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forței de Muncă
1.2. Categorii de asigurați
2.Structura bugetului asigurărilor pentru șomaj

Tema pentru acasă: Analiyaţi bugetul pentru şomaj pe ultimii trei ani şi
observaţi evoluţia principalelor categorii de venituri şi de cheltuieli.

139
 Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3ore şi 30 min.

Conţinutul teme

1. Sistemul public al asigurărilor pentru șomaj

Pentru a se putea realiza protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă, a fost creat sistemul public al asigurărilor pentru șomaj. Ca orice sistem public, el
beneficiază de un set de reguli de funcționare169, de o rețea de istituții publice cu atribuții
specifice, de fonduri publice puse la îndemâna acestora și, nu în ultimul rând, de grupurile țintă,
adică de beneficiarii acestui sistem.

1.1. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forței de Muncă170

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forței de Muncă este o instituţie publică de interes
naţional, cu personalitate juridică, care organizează şi coordonează la nivel naţional activitatea de
ocupare şi de formare a forţei de muncă, precum şi de protecţie a persoanelor neîncadrate în
muncă. Pentru aceasta ea gestionează fondurile publice constituite la nivelul bugetului asigurărilor
pentru șomaj, astfel că Președintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forței de Muncă este și
ordonatorul principal de credite al acestui fond bugetar special.
Sub aspectul organizării instituționale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de
Muncă are în subordine următoarele unități cu personalitate juridică:
a) agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, servicii
publice deconcentrate, denumite agenții teritoriale;
b) centrele regionale de formare profesională a adulților, denumite în continuare centre
regionale;
c) Centrul Național de Formare Profesională a Personalului Propriu.
De asemenea, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă poate avea în
subordine unități fără personalitate juridică de implementare a programelor pentru dezvoltarea
resurselor umane, finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, organizate la nivel regional.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are următoarele obiective
principale:
a) stimularea ocupării forței de muncă și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă;

169
În principal, este vorba despre Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării
forței de muncă, cu modificările ulterioare.
170
A fost înființată prin Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea
Forței de Muncă, republicată, cu modificările ulterioare.

140
b) stimularea încadrării tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ în cadrul unui proces
coerent de tranziție de la sistemul educațional la piața muncii;
c) prevenirea șomajului;
d) stimularea participării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la serviciile de
formare profesională și de evaluare a competențelor dobândite pe alte căi decât cele formale;
e) creșterea șanselor de ocupare și a incluziunii sociale a unor categorii de persoane care se
confruntă cu dificultăți la încadrarea în muncă prin servicii și măsuri active de stimulare a
ocupării;
f) protecția persoanelor supuse riscului pierderii locului de muncă în cadrul sistemului
asigurărilor pentru șomaj;
g) protecția salariaților angajatorilor în stare de insolvență, în condițiile prevăzute de Legea nr.
200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale,
cu modificările ulterioare;
h) facilitarea liberei circulații a lucrătorilor în statele membre ale Uniunii Europene și în statele
semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și în alte state cu care
România a încheiat tratate, acorduri sau convenții.171

1.2. Categorii de asigurați172

În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate persoanele fizice care dobândesc în
felul acesta calitatea de asigurați:
a) cetățenii români care sunt încadrați în muncă sau realizează venituri în România, în condițiile
legii, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari;
b) cetățeni români care lucrează în străinătate, în condițiile legii, cu excepția persoanelor care au
calitatea de pensionari;
c) cetățeni străini sau apatrizi care, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România,
sunt încadrați în muncă sau realizează venituri, în condițiile legii, cu excepția persoanelor care au
calitatea de pensionari.173
În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii,
următoarele categorii de persoane (cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari):
a) persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de
contract de muncă temporară, în condițiile legii;
b) funcționarii publici și alte persoane care desfășoară activități pe baza actului de numire;
c) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul
autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului;
d) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără
scop patrimonial, respectiv entități, persoane juridice, care potrivit legilor proprii de organizare și
funcționare desfășoară activități nonprofit, cum ar fi: asociații, fundații, partide politice,
organizații patronale, organizații sindicale, case de ajutor reciproc, culte religioase, pe durata
mandatului, cu excepția președintelui asociației de proprietari sau a altor persoane care

171
Conform art. 3, alin.(2) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru
Ocuparea Forței de Muncă, republicată, cu modificările ulterioare.
172
Conform art. 5, alin. (1), pct. VI din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea
ocupării forței de muncă, cu modificările ulterioare.
173
Conform art. 18, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.

141
desfășoară activitate în baza contractului de mandat, potrivit Legii nr. 230/2007 privind
înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările
ulterioare;
e) persoanele care desfășoară activitate pe baza unui raport de muncă stabilit, în calitate de
membru cooperator, potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației,
republicată;
f) directorii care desfășoară activitate pe bază de contract de mandat și membrii directoratului de
la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, pe durata
mandatului, precum și managerii care desfășoară activități pe bază de contract în baza
contractului de management prevăzut de lege;
g) administratorii societăților, companiilor/societăților naționale și regiilor autonome,
desemnați/numiți în condițiile legii, care desfășoară activitate pe bază de contract de mandat;
h) persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, atât în România,
cât și pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spațiului
Economic European sau al Confederației Elvețiene, pentru care autoritățile competente ale
acestor state sau organismele desemnate ale acestor autorități stabilesc că, pentru veniturile
realizate în afara României, legislația aplicabilă în domeniul contribuțiilor sociale obligatorii este
cea din România;
i) persoanele fizice cetățeni români, cetățenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au,
conform legii, domiciliul sau reședința în România și care realizează în România venituri din
salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației
europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de
securitate socială la care România este parte.174
Se pot asigura facultativ în sistemul asigurărilor pentru șomaj și alte categorii de persoane
interesate să beneficieze de protecția acordată șomerilor de către statul român.
Aceste persoane pot încheia contract de asigurare pentru șomaj cu agenția pentru
ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă
au cel puțin vârsta de 18 ani și sunt asigurate în sistemul public de pensii și în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate. Venitul lunar pentru care se asigură ele nu poate fi mai mic decât
salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și mai mare decât
echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, în vigoare în luna pentru
care se plătește contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj.175
De asemenea, persoanele care sunt supuse legislației de asigurări sociale din România în
condițiile prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de
securitate socială a salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se
deplasează în interiorul Uniunii Europene sau de reglementările europene privind coordonarea
sistemelor de securitate socială, având angajator care nu are sediul social ori reprezentanța pe
teritoriul României, se pot asigura în sistemul asigurărilor pentru șomaj din România prin
încheierea unui contract de asigurare pentru șomaj, cu agenția pentru ocuparea forței de muncă în
a cărei rază teritorială își au, după caz, domiciliul, reședința sau își exercită dreptul la rezidență
potrivit legii, în condițiile în care sunt asigurate în sistemul public de pensii și în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate și nu au statut de pensionar.

174
Conform art. 19, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.
175
Conform art. 22, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.

142
 Asigurații au dreptul să beneficieze de indemnizație de șomaj. Potrivit legii, indemnizația
pentru șomaj reprezintă o compensație parțială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii
locului de muncă sau a veniturilor absolvenților instituțiilor de învățământ care nu s-au putut
încadra în muncă.176
Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj au obligația de a plăti
lunar la bugetul asigurărilor pentru șomaj o contribuție a cărei cotă se aplică asupra venitului
lunar declarat în contractul de asigurare pentru șomaj.177

2. Structura bugetului asigurărilor pentru șomaj

Bugetul asigurărilor pentru șomaj cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului

asigurărilor pentru șomaj. Ministerul Muncii și Justiției Sociale fundamentează anual, pe baza
propunerilor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, proiectul bugetului
asigurărilor pentru șomaj. El se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.178
Veniturile bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie din:
a) sumele care se distribuie bugetului asigurărilor pentru șomaj, conform art. 220^6 alin. (4) lit.
b) din Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal) cu modificările și completările ulterioare, din
contribuția asiguratorie pentru muncă.
b) contribuțiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru șomaj;
c) venituri din alte surse, inclusiv din finanțare externă.
Cu sumele recuperate din debite provenite din venituri datorate bugetului asigurărilor
pentru șomaj se reîntregesc veniturile acestui buget, în funcție de natura sursei la care a fost creat
debitul.
În cazul în care, pe parcursul execuției bugetare, se constată că veniturile realizate din
sursele indicate anterior nu acoperă finanțarea cheltuielilor, deficitul bugetar va fi acoperit prin
subvenții de la bugetul de stat.179
Veniturile din alte surse ale bugetului asigurărilor pentru șomaj se constituie, în principal,
din dobânzi și penalități de întârziere, sume reprezentând contravaloarea cursurilor de formare
profesională încasată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, penalități, amenzi
și orice alte sume încasate, potrivit legii, la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Sumele reprezentând contravaloarea cursurilor de formare profesională încasată de
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă se constituie ca venituri din alte surse ale
bugetului asigurărilor pentru șomaj, în măsura în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se prevede
altfel.180
Din sursele financiare constituite în cadrul bugetului asigurărilor pentru șomaj se suportă,
în principal, următoarele categorii de cheltuieli:

176
Conform art. 5, alin. (1), pct. VII din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea
ocupării forței de muncă, cu modificările ulterioare.
177
Conform art. 28, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.
178
Conform art. 23, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.
179
Conform art. 24, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.
180
Conform art. 30, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.

143
a) plata indemnizațiilor de șomaj, precum și a prestațiilor de șomaj aferente drepturilor stabilite
de instituțiile competente în materie de șomaj din Islanda, Norvegia, Lichtenstein și Elveția, în
condițiile prezentei legi și ale dispozițiilor referitoare la prestația de șomaj prevăzute de
reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimurilor de securitate socială a
salariaților, lucrătorilor independenți și membrilor familiilor acestora care se deplasează în
interiorul Uniunii Europene, precum și ale măsurilor adoptate, potrivit legii, în aplicarea acestor
reglementări europene;
b) prestațiile de șomaj plătite de instituțiile competente în materie de șomaj din statele membre
ale Uniunii Europene în primele 3 luni sau, după caz, 5 luni de indemnizare și a căror rambursare
este solicitată Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în calitatea sa de organism
de legătură pentru plata prestațiilor de șomaj, stabilite în temeiul dispozițiilor instrumentelor
juridice europene de către instituțiile competente, în condițiile dispozițiilor referitoare la prestația
de șomaj prevăzute de reglementările Uniunii Europene privind coordonarea sistemelor de
securitate socială;
c) plata contribuțiilor pentru asigurări sociale de stat pentru beneficiarii indemnizațiilor de
șomaj, stabilite potrivit legii.
d) plățile compensatorii acordate potrivit legii;
e) taxe, comisioane și alte cheltuieli;
f) finanțarea măsurilor pentru stimularea ocupării forței de muncă și a măsurilor pentru
prevenirea șomajului;
g) finanțarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele care, potrivit legii,
beneficiază în mod gratuit de aceste servicii;
h) finanțarea studiilor, rapoartelor și analizelor privind piața muncii, comandate instituțiilor de
specialitate de către Comisia Națională de Promovare a Ocupării Forței de Muncă și de Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
i) organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, inclusiv
realizarea de obiective de investiții, dotări și alte cheltuieli de natura cheltuielilor de capital, în
limitele prevăzute de lege;
j) participarea la activitatea unor organizații internaționale, inclusiv plata cotizațiilor pentru
afilierea la acestea;
k) aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor;
l) cofinanțarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare și formare profesională
pe baza unor acorduri internaționale
m) cofinanțarea unor programe privind stimularea ocupării forței de muncă;
n) finanțarea contribuției naționale pentru implementarea proiectelor derulate în cadrul
programelor operaționale finanțate din instrumente structurale, precum și a măsurilor pe piața
muncii de natura serviciilor și alocațiilor financiare personalizate care reprezintă acțiuni eligibile
conform reglementărilor europene privind crearea Fondului European de Ajustare la Globalizare
și sunt prevăzute a se acorda prin programele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de
Muncă, pentru care se solicită o contribuție financiară din partea Fondului European de Ajustare
la Globalizare, în condițiile reglementărilor europene specifice;
o) rambursarea împrumuturilor contractate în condițiile legii, precum și plata de dobânzi și
comisioane aferente acestora;
p) alte cheltuieli prevăzute de legislația în vigoare.
q) finanțarea serviciilor de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte
căi decât cele formale pentru persoanele înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă,

144
care beneficiază în mod gratuit de aceste servicii, precum și a activității de elaborare, actualizare
și aprobare a instrumentelor specifice necesare organizării de către Agenția Națională pentru
Ocuparea Forței de Muncă, potrivit legii, a evaluării și certificării competențelor dobândite pe
alte căi decât cea formală.
Nivelul cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj se fundamentează de Ministerul
Muncii și Justiției Sociale, la propunerea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă,
în funcție de indicatorii sociali stabiliți pe baza analizelor, studiilor și prognozelor privind
evoluțiile de pe piața muncii.
Cheltuielile cu transmiterea către beneficiari a drepturilor cuvenite potrivit legii, ce se
suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, se stabilesc astfel: 181
a) prin stabilirea unui tarif pentru un talon de plată, în situația în care plata se efectuează la
domiciliul beneficiarilor din România;
b) prin aplicarea unui procent asupra sumelor plătite, în situația în care achitarea drepturilor se
face la domiciliul beneficiarilor;182
c) prin stabilirea unui comision bancar, negociabil, în situația în care plata drepturilor se face în
cont curent sau în cont de card.183
Constituirea resurselor și efectuarea cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj se
realizează prin trezoreria statului.
Disponibilitățile bănești înregistrate la finele anului de bugetul asigurărilor pentru șomaj
se reportează și se utilizează în anul următor. Ele sunt purtătoare de dobânzi.
Măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă a căror finanțare se asigură din bugetul
asigurărilor pentru șomaj și care, potrivit prevederilor legale, continuă și în anul bugetar următor
vor fi finanțate din bugetul anului respectiv, din creditele aprobate cu acest scop.184

Intrebari recapitulative

1.Ce este sistemul public al asigurărilor pentru şomaj?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Enunţaţi categoriile de asiguraţi în cadrul sistemului public al asigurărilor pentru

şomaj.

181
Conform art. 33, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.
182
Procentul se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 1% din valoarea totală a
sumelor plătite.
183
Comisionul bancar se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 0,15% din valoarea
totală a sumelor plătite
184
Conform art. 25, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de
muncă, cu modificările ulterioare.

145
 ________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

3. Care este organizarea instituţională a sistemului public al asigurărilor pentru şomaj?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________

4. Indicaţi veniturile bugetului pentru şomaj.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________

5. Indicaţi cheltuielile bugetului pentru şomaj.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________

Intrebari de autoevaluare.

1. Bugetul asigurărilor pentru şomaj este:

a) Entitate bugetară distinctă de celelalte bugete publice; ☻
b) Parte a bugetului de stat;
c) Parte a bugetului asigurărilor sociale de stat.

2.Bugetul asigurărilor pentru şomaj se adoptă printr-o lege bugetară distinctă.

a) Adevărat;
b) Fals. ☻

3.Sistemul asigurărilor pentru şomaj se întemeiază pe structurile:

a) Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă; ☻

146
b) Casei Naţionale de Pensii Publice; ☻
c) Ministerului muncii.

4.Principala sursă de venit a bugetului pentru şomaj este:

a) Contribuţia pentru asigurări sociale;
b) Contribuţia asiguratorie pentru muncă; ☻
c) Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate.

5.Sunt cheltuieli ale bugetului pentru şomaj:

a) Plata indemnizaţiilor de şomaj; ☻
b) Servicii de formare profesională; ☻
c) Cheltuieli administrative ale ANOFM.☻

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.

1. Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor pentru şomaj este:

a) Ministrul muncii;
b) Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate;
c) Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Formarea Forţei de Muncă.

2.Sunt ordonatori principali de credite ai bugetului asigurărilor pentru şomaj:

d) Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice;
e) Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale de Sănătate;
f) Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Formarea Forţei de Muncă.

3.Următoarele categorii de persoane sunt asigurate obligatoriu în sistemul public de

asigurări pentru şomaj:
a) Salariaţii,
b) Funcţionarii publici,
c) Pensionarii.

4.Asigurarea pentru şomaj se poate încheia şi facultativ în baza unui contract de asigurare
pentru şomaj.
a) Adevărat;
b) Fals.

Bibliografie selectivă la tema 12.

147
1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 13
Bugetele locale: noţiune, procedură bugetară, structură.

Obiective:
Studentul trebuie să cunoască conţinutul noţiunii de buget local, procedura bugetară
privind bugetele locale, structura bugetelor locale şi judetene, astfel încât să fie capabil să
citească şi să înţeleagă un buget local. Astfel, el va fi capabil să constate situaţia economico-
financiară şi socială a unităţii administrativ-teritoriale căreia îi aparţine bugetul local analizat.

Cuvinte cheie: buget local, procedură bugetară, categorii de venituri,

categorii de cheltuieli, autonomie financiară, cote defalcate din impozitul pe venit, sume
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fondul de rulment.

Rezumat capitol:

1. Noţiunea de buget local

2. Procedura bugetară privind bugetele locale. Principii
3. Etapele procedurii bugetare privind bugetele locale
3.1. Elaborarea proiectelor bugetelor locale

148
 3.2. Centralizarea şi aprobarea bugetelor locale
3.3. Execuţia bugetară privind bugetele locale
3.4. Încheierea exerciţiului bugetar privind bugetele locale
4.Structura bugetelor locale
4.1.Veniturile bugetelor locale
4.2.Cheltuielile bugetelor locale

Tema pentru acasă:

Analizaţi bugetul localităţii unde locuiţi pe ultimii trei ani şi observaţi evoluţia
principalelor categorii de venituri şi de cheltuieli. Formulaţi concluzii.

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3ore şi 30 min.

Conţinutul temei

Ceea ce în terminologia de specialitate este desemnat sub denumirea de bugete locale,

reprezintă de fapt, aşa cum am mai arătat, un sistem de bugete publice ce aparţin unităţilor
administrativ-teritoriale, respectiv judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. În cele ce
urmează, vom analiza aspectele juridice ale finanţelor publice locale, mai exact procedura bugetară
privind bugetele locale, pe de o parte, dar şi categoriile de venituri şi cheltuieli ce compun bugetele
judeţene şi cele ale localităţilor.

1. Noţiunea de buget local

Legea185 defineşte bugetele locale ca fiind acele documente prin care sunt prevăzute şi
aprobate, în fiecare an, veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ-teritoriale.
În literatura de specialitate186, bugetul local este definit ca fiind programul ce cuprinde
cheltuielile şi veniturile anuale necesare funcţionării instituţiilor administrativ-teritoriale şi

185
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
186
D. Petică Roman, op. cit., p. 175.

149
satisfacerii nevoilor publice de interes local, ce se aprobă de către consiliile locale şi se adoptă
printr-o hotărâre, în concordanţă cu prevederile cuprinse în bugetul de stat pentru echilibrarea
bugetelor locale.
Pornind de la aceste definiţii, dar şi de la definiţia bugetului public enunţată într-un capitol
anterior, vom defini bugetul local ca fiind programul prin care se prevăd şi se aprobă
veniturile şi cheltuielile anuale ale unei unităţi administrativ-teritoriale, destinate realizării
sarcinilor administrative ale colectivităţilor locale şi satisfacerii nevoilor publice de interes
local, program ce se adoptă printr-o hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale
competente.

2. Procedura bugetară privind bugetele locale. Principii

Ca şi în cazul celorlalte bugete publice analizate, şi procedura bugetară privind bugetele locale
este guvernată de o serie de principii. În cea mai mare parte ele se regăsesc şi în cadrul celorlalte
bugete publice, dar nu în totalitate.
Principiile ce stau la baza desfăşurării procesului bugetar privind bugetele locale sunt:
a. Principiul universalităţii – se referă la faptul că atât veniturile, cât şi cheltuielile bugetului
local se includ în acesta, în totalitate, în sume brute, cu precizarea că veniturile bugetare nu pot fi
afectate direct unei anumite cheltuieli bugetare. Ele sunt colectate, constituind fonduri publice
mari, din care se alocă sume de bani pe anumite destinaţii, respectiv pentru acoperirea anumitor
cheltuieli, conform bugetului anual. Fac excepţie de la această regulă numai donaţiile şi
sponsorizările pentru care sunt stabilite destinaţii distincte, ele fiind acordate, de regulă, pentru
anumite destinaţii, conform voinţei donatorului ori a sponsorului.
b. Principiul unităţii – se referă la faptul că atât veniturile, cât şi cheltuielile bugetare se
înscriu într-un singur document pentru a se asigura utilizarea eficientă şi o cât mai bună
monitorizare a fondurilor publice locale. În acest sens, legea statuează că sunt interzise reţinerea şi
utilizarea de venituri în regim extrabugetar, precum şi constituirea de fonduri publice locale în
afara bugetelor locale, dacă legea nu permite acest lucru. Altfel spus, unui exerciţiu bugetar îi
corespunde un singur buget pentru fiecare unitate administrativ-teritorială.
c. Principiul anualităţii – presupune că veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate pe o
perioadă de un an, care corespunde unui exerciţiu bugetar. Mai exact, toate operaţiunile de încasări
şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget public aparţin exerciţiului
corespunzător de execuţie a bugetului respectiv. Şi în cazul bugetelor locale, anul bugetar coincide
cu anul calendaristic, dar procesul bugetar se întinde pe durata a mai bine de doi ani.
d. Principiul echilibrului bugetar – se referă, în principiu, la faptul că veniturile trebuie să fie
egale cu cheltuielile. Aşa cum am mai arătat, legiuitorul a renunţat la consacrarea acestui principiu
în cazul bugetului de stat, pentru motivele subliniate. În ceea ce priveşte bugetele locale, legiuitorul
consacră acest principiu, dar privindu-l dintr-un punct de vedere oarecum diferit. El statuează că
cheltuielile unui buget local se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv. Prin aceasta se
doreşte realizarea unui nou pas spre autonomia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, dar
şi instituirea unei discipline financiare ferme, care să nu împovăreze suplimentar bugetul de stat
prin intermediul sumelor pe care acesta le alocă pentru echilibrarea bugetelor locale.
e. Principiul transparenței și publicităţii – se referă la faptul că procesul bugetar trebuie să
fie deschis şi transparent, fapt ce se va realiza prin publicarea în presa locală sau afişarea la sediul
autorităţii administraţiei publice locale respective a proiectului de buget local şi a contului anual de
execuţie a acestuia. Tot în realizarea principiului publicităţii, legea invită cetăţenii la dezbaterea

150
publică a proiectului de buget local, precum şi la depunerea de contestaţii în legătură cu acesta, în
vederea aprobării. De asemenea, transparenţa procesului bugetar se mai realizează şi prin
obligativitatea prezentării în şedinţă publică a contului anual de execuţie a bugetului local.
f. Principiul specializării bugetare – constă în faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare se
înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi pe categorii de cheltuieli grupate după
natura lor economică şi după destinaţie.
g. Principiul unităţii monetare – se referă la faptul că toate operaţiunile monetare se exprimă
în monedă naţională, fapt valabil în cazul tuturor bugetelor publice.
h. Principiul solidarităţii – potrivit căruia, prin politicile bugetare locale, se poate realiza
ajutorarea unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a persoanelor fizice aflate în situaţie de
extremă dificultate, prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul
local. Din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local, consiliile locale, judeţene sau
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba acordarea de ajutoare către
unităţile administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate, la cererea publică a
primarilor acestor unităţi administrativ-teritoriale sau din proprie iniţiativă.
i. Principiul autonomiei locale financiare – se referă la faptul că unităţile administrativ-
teritoriale au dreptul la resurse financiare suficiente, pe care autorităţile administraţiei publice
locale le pot utiliza în exercitarea atribuţiilor lor, pe baza şi în limitele prevăzute de lege. În
aplicarea acestui principiu, s-a stabilit prin lege că autorităţile administraţiei publice locale au
competenţa stabilirii nivelurilor impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile legii. De asemenea, legea
mai statuează că alocarea resurselor financiare pentru echilibrarea bugetelor locale nu trebuie să
afecteze aplicarea politicilor bugetare ale autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul lor
de competenţă. În plus, sumele defalcate cu destinaţie speciala se utilizează de către autorităţile
administraţiei publice locale, în conformitate cu prevederile legale.
j. Principiul proporţionalităţii – potrivit căruia resursele financiare ale unităţilor
administrativ-teritoriale trebuie să fie proporţionale cu responsabilităţile autorităţilor administraţiei
publice locale stabilite prin lege.
k. Principiul consultării – potrivit căruia autorităţile administraţiei publice locale, prin
structurile asociative ale acestora, trebuie să fie consultate asupra procesului de alocare a resurselor
financiare de la bugetul de stat către bugetele locale.
Alături de principiile ce guvernează procedura bugetară, legiuitorul instituie şi o serie de
reguli, care deşi nu au un caracter de maximă generalitate ca şi principiile, totuşi sunt aplicabile
procesului bugetar, în ansamblul său. Aceste reguli bugetare sunt:
a. se interzice efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor în care
legea prevede altfel;
b. cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările
conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale;
c. nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în vreun buget local şi nici nu poate fi angajată şi
efectuată din aceste bugete dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială;
d. nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă
nu este aprobată, potrivit legii, şi nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare;
e. după aprobarea bugetelor locale pot fi adoptate acte normative cu implicaţii asupra acestora,
dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor
bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.

151
 3. Etapele procedurii bugetare privind bugetele locale

Aşa cum am mai arătat, procedura bugetară este formată dintr-o înlănţuire de etape ce trebuie
parcurse în ordinea logică şi cronologică instituită prin lege. Fiecare dintre aceste etape este
compusă, la rândul său, din mai multe acte şi operaţiuni dispuse în ordine, după aceleaşi criterii.

3.1. Elaborarea proiectelor bugetelor locale

Elaborarea proiectelor bugetelor locale este acea etapă a procedurii bugetare în cadrul căreia
autorităţile publice şi instituţiile publice ce au competenţe în acest sens prin lege trebuie să
îndeplinească anumite acte şi operaţiuni la anumite termene, după cum urmează:
a. până la data de 1 iunie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor Publice va comunica direcţiilor
generale ale finanţelor publice din fiecare judeţ, precum și consiliilor județene o scrisoare-cadru
care va cuprinde contextul macroeconomic pe baza căruia vor fi întocmite proiectele de buget, dar
şi limitele maxime de cheltuieli alocate pe ansamblul judeţului, privind sumele defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat şi transferurile consolidabile;
b. ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat sau ai altor bugete publice centrale în
bugetele cărora sunt prevăzute transferuri către bugetele locale transmit autorităţilor
administraţiilor publice locale sumele aferente, în termen de 10 zile de la primirea limitelor de
cheltuieli aprobate de Guvern în vederea cuprinderii acestora în proiectele de bugete locale;
c. până la data de 1 iulie, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale elaborează (pe
baza limitelor maxime de cheltuieli ce le-au fost comunicate) şi depun la Direcţiile Generale ale
Finanţelor Publice proiectele bugetelor locale echilibrate, împreună cu anexele, precum şi
estimările pentru următorii trei ani;
d. până la data de 15 iulie, Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice întocmesc proiectele
bugetelor locale pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti (totalitatea bugetelor
locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi bugetul propriu al judeţului, respectiv al sectoarelor
şi al municipiului Bucureşti) şi le transmit Ministerului Finanţelor Publice.

3.2. Centralizarea şi aprobarea bugetelor locale

A. Centralizarea bugetelor locale

Dată fiind relaţia dintre bugetele locale şi bugetul de stat, realizată prin intermediul sumelor
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurilor consolidabile, etapa aprobării
bugetelor locale este strâns legată de momentul adoptării legii bugetare anuale privind bugetul de
stat.
Premergător aprobării propriu-zise a bugetelor locale, trebuie îndeplinite o serie de acte şi
operaţiuni menite să stabilească exact sumele de care va beneficia fiecare judeţ, respectiv fiecare
unitate administrativ-teritorială din cadrul judeţelor, după cum urmează:
a. în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii
bugetului de stat, Ministerul Finanţelor Publice transmite Direcţiilor Generale ale Finanţelor
Publice sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile consolidabile
aprobate prin legea bugetului de stat;
b. în termen de 5 zile de la comunicare, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti repartizează, pe unităţi administrativ-teritoriale subordonate, categoriile de sume

152
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în vederea definitivării proiectelor bugetelor
locale de către ordonatorii principali de credite ai acestora. În acelaşi termen, direcţiile generale ale
finanţelor publice judeţene, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului
Bucureşti, comunică unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv subdiviziunilor acestora, după
caz, şi o estimare a veniturilor din cotele defalcate din impozitul pe venit.
c. în termen de 15 zile de la publicarea Legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, şi pe baza veniturilor proprii, ordonatorii principali de credite definitivează
proiectele bugetelor locale pe care le publică în presa locală sau le afişează la sediul unităţii
administrativ-teritoriale în vederea cunoaşterii lui de către cetăţeni. Aceştia, pot depune contestaţii
privind proiectul bugetului local, în termen de 15 zile de la publicarea sau afişarea lui.

B. Aprobarea bugetelor locale

Aprobarea propriu-zisă a bugetului local se referă la aprobarea proiectului de buget şi

adoptarea hotărârii privind bugetul anual al unităţii administrativ-teritoriale respective. Realizarea
acestora se face tot prin îndeplinirea unor acte şi operaţiuni specifice, după cum urmează:
a. în 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţilor de către locuitori, proiectul
bugetului local, însoţit de raportul ordonatorului principal de credite şi de contestaţiile depuse de
cetăţeni este supus aprobării autorităţii publice locale competente (consiliul local, judeţean sau
Consiliul General al Municipiului Bucureşti), de către ordonatorii principali de credite;
b. în termen de 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget local,
autoritatea administraţiei publice locale competentă se va pronunţa asupra contestaţiilor şi va
adopta hotărârea privind bugetul local, dar nu înainte ca acesta să fi fost votat pe capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi aliniate, după caz, şi pe anexe;
c. în termen de 5 zile de la aprobarea bugetelor locale, ordonatorii principali de credite au
obligaţia să le transmită Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice;
d. în termen de 10 zile, Direcţia Generală a Finanţelor Publice va întocmi bugetul local pe
ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti (totalitatea bugetelor locale ale comunelor,
oraşelor, municipiilor şi bugetului propriu al judeţului, respectiv al sectoarelor şi al municipiului
Bucureşti) şi îl transmit Ministerului Finanţelor Publice.
Bugetele locale se aprobă de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti, după caz, în termen de maximum 45 zile de la data publicării Legii
bugetului de stat în Monitorul Oficial al României.
În cazul în care acest lucru nu se realizează în termenul mai sus menţionat, Direcţiile Generale
ale Finanţelor Publice vor dispune sistarea alimentării bugetelor locale cu cote şi sume defalcate,
precum şi cu transferuri, până la aprobarea bugetelor locale. În acest caz, din bugetele locale se pot
efectua plăţi numai în limita veniturilor proprii încasate.
Dacă Legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea
exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent până la aprobarea noilor
bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor
anului precedent (cu excepţia cazurilor deosebite şi temeinic justificate) sau, după caz, 1/12 din
sumele propuse în proiectul de buget, dacă acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.
Pentru instituţiile publice şi acţiunile nou aprobate în anul curent, dar care încep cu data de 1
ianuarie a anului bugetar următor, se va proceda la finanţarea lor, până la aprobarea bugetului, în
limita a 1/12 din prevederile acestora cuprinse în proiectul de buget.

153
 Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice vor acorda unităţilor administrativ-teritoriale sume
defalcate şi transferuri cu încadrarea în limita lunară de 1/12 din prevederile bugetare ale anului
precedent. În cazul când necesarul de sume defalcate şi transferuri depăşeşte limita lunară mai sus
arătată, după utilizarea integrală a veniturilor acordate, Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice
pot aproba suplimentarea acestora pe baza analizelor şi fundamentărilor prezentate de ordonatorii
principali de credite ai bugetelor locale.

3.3. Execuţia bugetară privind bugetele locale

Alături de principiile şi regulile ce guvernează procedura bugetară, etapa execuţiei bugetare

este guvernată, în plus, de o serie de reguli specifice, şi anume:
 prin bugetele locale se cuprind şi se aprobă, după caz, veniturile şi creditele bugetare în
structura clasificaţiei bugetare;
 creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar;
 cheltuielile de personal, aprobate, nu pot fi majorate prin virări de credite bugetare;
 separarea atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonatori de credite de atribuţiile
persoanelor care au calitatea de contabili.
Aşa cum am arătat şi la execuţia bugetului de stat, şi în cazul execuţiei bugetelor locale vom
avea de-a face cu două subetape ce se derulează simultan, începând cu 1 ianuarie şi terminând cu
31 decembrie a fiecărui an, şi anume: execuţia părţii de venituri şi execuţia părţii de cheltuieli
(implicit derulându-se şi execuţia de casă) a bugetelor locale.

A. Execuţia părţii de venituri

Această subetapă este deosebit de importantă, întrucât o realizare corectă a acesteia va asigura
ritmicitate şi eficienţă în realizarea veniturilor ce, apoi, vor fi destinate acoperirii cheltuielilor
bugetare locale.
Legea defineşte veniturile bugetare locale ca fiind resursele băneşti care se cuvin bugetelor
locale în baza unor prevederi legale formate din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte
venituri, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, sume defalcate din unele venituri
ale bugetului de stat, subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete, precum şi din
donaţii şi sponsorizări.
Realizarea efectivă a execuţiei părţii de venituri a bugetelor locale cade în sarcina primăriilor,
întrucât o mare parte din aceste venituri, respectiv impozitele, taxele şi alte contribuţii, sunt
încasate de către serviciile şi compartimentele specializate ale acestora.
Astfel, în cadrul primăriilor unor localităţi mari, cum sunt municipiile şi oraşele, există servicii
de impozite şi taxe cu atribuţii în acest sens. În cadrul primăriilor unor localităţi mai mici, cum ar
fi, de exemplu, comunele, aceste atribuţii vor fi realizate de către o persoană cu respectarea
principiului separării de atribuţii între ordonatorul principal de credite şi persoanele implicate în
încasarea veniturilor, pe de o parte, sau în efectuarea plăţilor, pe de altă parte.
Alături de veniturile realizate din surse proprii, bugetele locale primesc sume importante de la
bugetul de stat, în vederea reechilibrării lor sub forma cotelor defalcate din impozitul pe venit şi a
sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Cote defalcate din impozitul pe venit. Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la
nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în luna anterioară, cu excepţia impozitului pe
veniturile din pensii, se alocă lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, o cotă de:

154
 a. 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi
desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
b. 11,25% la bugetul local al judeţului;
c. 18,5% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiei generale a finanţelor publice judeţene
la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale
oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului.
Pentru municipiul Bucureşti, cota de 71,5% din impozitul pe venit, cu excepţia impozitului pe
veniturile din pensii, se repartizează astfel:
a. 20% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
b. 44,5% la bugetul local al municipiului Bucureşti;
c. 7% într-un cont distinct, deschis pe seama Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a
Municipiului Bucureşti la Trezoreria Municipiului Bucureşti, pentru echilibrarea bugetelor locale
ale sectoarelor, precum şi a bugetului local al municipiului Bucureşti.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Din sumele defalcate din unele
venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, aprobate anual prin legea
bugetului de stat, şi din cota de 18,5% prevăzută la art. 32 alin. (1), o cotă de 27% se alocă
bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pentru bugetele locale ale comunelor,
oraşelor şi municipiilor, astfel:
a. 80% din sumă se repartizează în două etape, prin decizie a directorului direcţiei generale a
finanţelor publice judeţene, în funcţie de următoarele criterii: populaţie, suprafaţa din intravilanul
unităţii administrativ-teritoriale şi capacitatea financiară a unităţii administrativ-teritoriale;
b. 20% din sumă se repartizează, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru achitarea
arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea
cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru
susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Hotărârea consiliului
judeţean se comunică directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, instituţiei
prefectului şi consiliilor locale din judeţ.
Transferuri consolidabile pentru bugetele locale. Transferurile de la bugetul de stat către
bugetele locale se acorda pentru investiţii finanţate din împrumuturi externe la a căror realizare
contribuie şi Guvernul, potrivit legii, şi se aprobă anual, în poziţie globală, prin legea bugetului de
stat.
Din bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi prin
bugetele unor ordonatori principali de credite ai acestuia ori din alte bugete se pot aloca, pe bază de
contract de finanţare, resurse financiare către bugetele locale pentru finanţarea integrală sau
parţială a unor proiecte de dezvoltare sau sociale de interes naţional, judeţean ori local.
Stabilirea proiectelor şi a unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale beneficiare se face
pe baza criteriilor propuse de fiecare ordonator principal de credite al bugetului de stat şi aprobate
prin hotărâre a Guvernului.
Contractul de finanţare cuprinde, în mod obligatoriu, prevederi referitoare cel puţin la
următoarele elemente:
 obiectul contractului;
 valoarea totală a proiectului;
 durata contractului;
 contribuţia din bugetul de stat, respectiv din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), pentru
implementarea proiectului;

155
  eşalonarea multianuală a implementării şi a alocărilor din bugetul de stat, precum şi din
bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), după caz, pe ani bugetari, până la finalizarea proiectului,
inclusiv punerea în funcţiune a obiectivelor, după caz, în maximum 3 ani de la semnarea
contractului;
 cheltuielile eligibile aferente contribuţiei din bugetul de stat;
 clauze de modificare sau reziliere a contractului de finanţare;
 clauze privind răspunderea în solidar, ca urmare a prejudiciilor generate de nerespectarea
clauzelor contractuale, din motive imputabile părţilor).

B. Execuţia părţii de cheltuieli

Execuţia părţii de cheltuieli a bugetului local se referă la efectuarea cheltuielilor, în

conformitate cu destinaţiile stabilite prin bugetul respectiv.
Subiecţii implicaţi în execuţia părţii de cheltuieli a bugetelor locale sunt ordonatorii de
credite. Ca şi în cazul bugetului de stat, legea reglementează trei categorii de ordonatori de
credite, şi anume:
a. ordonatorii principali de credite – sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al
municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale. Ei au, ca principale
atribuţii, analizarea modului de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale şi prin
bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatorii secundari sau terţiari de credite,
după caz, şi aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor
legale;
b. ordonatorii secundari de credite – sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate
juridică cărora li se alocă fonduri din bugetele locale şi sunt subordonaţi ordonatorilor principali de
credite. Principalele atribuţii ale ordonatorilor secundari de credite se referă la repartizarea
creditelor bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ai căror
conducători sunt ordonatorii terţiari de credite şi aprobarea efectuării cheltuielilor din bugetele
proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale;
c. ordonatorii terţiari de credite – sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate
juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele locale şi sunt subordonaţi ordonatorilor principali
sau secundari de credite, după caz. Atribuţiile principale ale ordonatorilor terţiari de credite vizează
utilizarea creditelor bugetare ce le-au fost repartizate, numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor
pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele locale aprobate şi în condiţiile stabilite prin
dispoziţiile legale.

O primă noţiune, ce trebuie precizată în materia execuţiei părţii de cheltuieli a bugetelor locale,
se referă la creditul bugetar.
Legea defineşte creditul bugetar ca fiind suma aprobată prin buget, reprezentând limita
maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi, în cursul anului bugetar, pentru
angajamentele contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare,
pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget,
pentru celelalte acţiuni.
Alături de noţiunea de credit bugetar, considerăm important să precizăm noţiunea de credit de
angajament, care reprezintă limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate în timpul exerciţiului
bugetar, în limitele aprobate prin buget.

156
 Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite
efectuate de către ordonatorii principali de credite, în limita sumelor aprobate, potrivit destinaţiei
stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective.
Deschiderile de credite bugetare, pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete
publice către bugetele locale (în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective), se efectuează de
către Ministerul Finanţelor Publice, pentru transferurile destinate cofinanţării unor programe de
investiţii la care participă şi Guvernul, prin direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea
ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare şi
cu respectarea destinaţiei, sau de către ceilalţi ordonatori principali de credite, pentru transferurile
destinate finanţării unor programe de dezvoltare sau sociale, de interes naţional, judeţean sau local.
Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să
confirme angajamentele contractuale sau cele rezultate din convenţii, primirea bunurilor materiale,
prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata
obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii.
În realizarea execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze, întâlnite şi în
cazul celorlalte bugete publice, şi anume: angajament, lichidare, ordonanţare, plată.
Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa
ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale
instituţiilor publice.
Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil, în limita
fondurilor disponibile.
Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente
trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi altele
asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de
contabil şi de şeful compartimentului financiar-contabil.
Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte
justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai după ce acestea au fost
angajate, lichidate şi ordonanţate.
Creditele bugetare, în realizarea lor, pot suporta modificări, aşa cum am arătat şi în capitolul
referitor la bugetul de stat.
Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare şi de la un
program la altul se aprobă de către consiliul local, judeţean şi Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, după caz, pe baza justificărilor depuse de ordonatorii principali de credite, şi se pot
efectua înainte de angajarea cheltuielilor. Virările de credite bugetare, în cadrul aceluiaşi capitol
bugetar, inclusiv între programele aceluiaşi capitol, care nu contravin dispoziţiilor legale, sunt în
competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi
serviciilor publice subordonate, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor. În cele două
situaţii mai sus enunţate, virările de credite bugetare se pot efectua numai începând cu trimestrul al
treilea al anului bugetar.
O altă modalitate de realizare a modificării creditelor bugetare o reprezintă transferurile de
credite bugetare care se efectuează cu ocazia transferării de atribuţii către autorităţile administraţiei
publice locale. Astfel, în situaţia în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale,
au loc treceri de instituţii, acţiuni sau sarcini în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale,
Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul
şi structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar. Consiliile locale judeţene şi

157
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, vor aproba modificările intervenite în
structura bugetelor proprii, respectiv ale instituţiilor publice subordonate.
A treia modalitate de realizare a modificării creditelor bugetare o reprezintă suplimentarea de
credite bugetare, care, de regulă, se face cu ocazia rectificării bugetului de stat, prilej cu care se
poate proceda şi la suplimentarea fondurilor alocate bugetelor locale pentru echilibrarea acestora
sau pentru realizarea unor programe de investiţii care beneficiază de cofinanţare, atât din exterior,
cât şi din partea Guvernului.
Anularea creditelor bugetare este o altă modalitate de modificare a creditelor bugetare.
Aceasta poate să intervină în situaţia existenţei unor credite bugetare neutilizate de ordonatorii de
credite. În acest sens, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza, lunar, necesitatea
menţinerii unor credite bugetare pentru care sarcinile au fost desfiinţate sau amânate şi de a
propune consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz,
anularea creditelor respective. Pentru ultima lună a anului bugetar, termenul limită pentru anularea
creditelor bugetare este 10 decembrie.
Cu creditele bugetare anulate, se suplimentează fondul de rezervă bugetară la dispoziţia
consiliului local, judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, după caz, se constituie în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor.
Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza hotărârilor consiliilor
respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului
bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor
ajutoare unităţilor administrativ-teritoriale în situaţii de extremă dificultate. Acest fond poate fi
majorat, în cursul exerciţiului bugetar, cu aprobarea consiliului respectiv, cu disponibilităţile de
credite bugetare neutilizate şi care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului financiar.

C. Aspecte comune execuţiei părţii de venituri şi execuţiei părţii de cheltuieli ale

bugetelor locale

Ca şi în cazul bugetului de stat, în execuţia bugetelor locale apar o serie de probleme care
vizează, în egală măsură, atât partea de venituri, cât şi partea de cheltuieli.
Astfel, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare privind bugetele locale
se realizează în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi perioada în care este
necesară efectuarea cheltuielilor. Această operaţiune trebuie aprobată de către Ministerul
Finanţelor Publice pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru
transferurile de la acest buget, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale
transmise de către direcţiile generale ale finanţelor publice din judeţe în termen de 20 de zile de la
data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii bugetului de stat. Sumele astfel aprobate se
repartizează pe unităţile administrativ-teritoriale din cadrul judeţului de către direcţiile generale ale
finanţelor publice.
Pentru celelalte categorii de venituri ale bugetelor locale (respectiv pentru veniturile proprii şi
pentru cheltuielile ce urmează a se finanţe din acestea), repartizarea pe trimestre a veniturilor şi
cheltuielilor se aprobă de către ordonatorii principali de credite ai acestor bugete.
La finalul execuţiei bugetare se pot întâlni situaţii de nefinalizare, atât a execuţiei părţii de
venituri, cât şi a celei de cheltuieli, pentru care legea cuprinde o serie de dispoziţii cu caracter de
reguli:

158
  orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul
prevederilor bugetare, dar neplătită până la data de 31 decembrie a anului de execuţie, se va încasa
sau se va plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor;
 creditele bugetare neutilizate până la sfârşitul anului sunt anulate de drept;
 disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate
cofinanţării contribuţiei financiare a Uniunii Europene rămase la finele exerciţiului bugetar în
conturile structurilor de implementare se raportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

D. Execuţia de casă a bugetelor locale

Execuţia de casă a bugetelor locale (adică operaţiunile de încasări şi plăţi) se efectuează de

către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului (atribuţiile acesteia au fost evidenţiate în secţiunea
referitoare la bugetul de stat), evidenţiindu-se în conturi distincte:
 veniturile bugetare încasate pe structura clasificaţiei bugetare;
 efectuarea plăţilor dispuse de către persoanele autorizate în acest sens, din cadrul instituţiilor
publice, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
 efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publică internă şi externă rezultată
din împrumuturi contractate sau garantate de stat ori de către unităţile administrativ-teritoriale,
inclusiv a celor privind rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor
şi altor costuri aferente;
 efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice locale;
 păstrarea disponibilităţilor reprezentând fonduri externe nerambursabile sau contravaloarea
în lei a acestora, primite pe bază de acorduri şi înţelegeri guvernamentale ori de la organisme
internaţionale, şi utilizarea acestora potrivit destinaţiilor aprobate prin bugete;
 alte operaţiuni financiare prevăzute de lege.
Pentru contractarea de împrumuturi, altele decât cele din disponibilităţile contului curent
general al Trezoreriei Statului, autorităţile administraţiei publice locale pot deschide şi alte conturi
la societăţi comerciale bancare, în vederea derulării acestor operaţiuni.
Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se alocă lunar de către direcţiile
generale ale finanţelor publice, prin intermediul unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului, pe
baza fundamentărilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

3.4. Încheierea exerciţiului bugetar privind bugetele locale

Exerciţiul bugetar se finalizează la 31 decembrie a anului de execuţie. Începând cu 1 ianuarie a

anului următor celui de execuţie se declanşează cea de a patra etapă a procedurii bugetare.
Încheierea exerciţiului bugetar presupune întocmirea contului anual de execuţie pentru fiecare
buget local în parte. Astfel, ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare
consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, până la data
de 31 mai a anului următor celui de execuţie, conturile anuale de execuţie a bugetelor locale, în
structura următoare:
 la venituri: prevederi bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive, încasări realizate;
 la cheltuieli: credite bugetare iniţiale, credite bugetare definitive, plăţi efectuate.
Ordonatorii principali de credite mai întocmesc, atât trimestrial, cât şi anual, situaţii financiare
asupra execuţiei bugetare, care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice. După ce le

159
verifică, acestea întocmesc şi depun la Ministerul Finanţelor Publice situaţiile financiare
centralizate privind execuţia bugetelor locale, la termenele şi potrivit normelor stabilite de minister.
Alături de situaţiile financiare anuale, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a întocmi
şi rapoarte anuale de performanţă, în care trebuie să prezinte, pentru fiecare program, obiectivele,
rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi situaţii privind
angajamentele legale. Toate aceste documente se prezintă spre aprobare consiliilor locale, judeţene
şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
În cadrul acestei etape se face şi evaluarea rezultatelor financiare ale execuţiei bugetare prin
compararea veniturilor şi a cheltuielilor efective realizate. Cu această ocazie se poate constata
existenţa unui deficit bugetar care va fi acoperit din împrumuturi publice. Subliniem că, în cazul
bugetelor locale, legea reglementează principiul echilibrului bugetar, împrejurare în care se cere
imperativ evitarea situaţiilor de deficit bugetar.
Excedentul bugetar anual rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, după efectuarea
regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi a
transferurilor consolidabile din bugetul de stat sau din alte bugete, se va utiliza astfel:
a. pentru rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor, comisioanelor,
spezelor şi a altor costuri aferente acestora;
b. pentru constituirea fondului de rulment.
Fondul de rulment se păstrează într-un cont distinct, separat de buget, deschis pe seama
fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului. Sumele ce
compun acest fond pot fi utilizate temporar pentru acoperirea golurilor de casă provenite din
decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitivă a
eventualului deficit bugetar rezultat la finele exerciţiului bugetar.
Fondul de rulment mai poate fi utilizat şi pentru finanţarea unor investiţii aflate în competenţa
autorităţilor administraţiei publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale, în
interesul colectivităţii.
Orice utilizare dată fondului de rulment, precum şi contul de execuţie al acestuia, se aprobă de
către consiliile locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
Disponibilităţile fondului de rulment sunt purtătoare de dobândă.
În afara bugetului local se mai poate constitui fondul de risc, de către autorităţile administraţiei
publice locale, din comisioanele suportate de beneficiarii împrumuturilor garantate de către aceste
autorităţi, dar şi din alte surse.

4.Structura bugetelor locale

4.1.Veniturile bugetelor locale

Fundamentarea veniturilor proprii ale bugetelor locale se bazează pe constatarea, evaluarea şi

inventarierea materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează
impozitele şi taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea,
precum şi pe alte elemente specifice, în scopul evaluării corecte a veniturilor. Donaţiile şi
sponsorizările se cuprind, prin rectificare bugetară locală, în bugetul de venituri şi cheltuieli
Veniturile bugetare locale se constituie din:
a. venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote
defalcate din impozitul pe venit;
b. sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;

160
 c. subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
d. donaţii şi sponsorizări;
e. sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi
prefinanţări.
Structura funcţională a bugetelor locale este următoarea:
a. secţiunea de funcţionare – partea de bază, obligatorie, a bugetelor locale, cu excepţia
bugetelor fondurilor externe nerambursabile şi a bugetelor împrumuturilor externe şi interne, care
cuprinde veniturile necesare finanţării cheltuielilor curente pentru realizarea competenţelor stabilite
prin lege, precum şi cheltuielile curente respective;
b. secţiunea de dezvoltare – partea complementară a bugetelor locale, cu excepţia bugetelor
fondurilor externe nerambursabile, care cuprinde veniturile şi cheltuielile de capital aferente
implementării politicilor de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean, zonal sau local, după
caz.
Veniturile secţiunii de funcţionare sunt următoarele:
a. venituri proprii, cu excepţia veniturilor din valorificarea unor bunuri, sumelor reprezentând
amortizarea mijloacelor fixe şi a sumelor aferente depozitelor speciale pentru construcţia de
locuinţe;
b. venituri proprii ale instituţiilor publice locale finanţate integral sau parţial din venituri
proprii;
c. subvenţii pentru finanţarea cheltuielilor curente;
d. sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor curente;
e. venituri din împrumuturi acordate instituţiilor şi serviciilor publice locale sau activităţilor
finanţate integral din venituri proprii;
f. vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare, care se
reflectă cu valoare negativă.
Veniturile secţiunii de dezvoltare sunt următoarele:
a. vărsăminte din secţiunea de funcţionare;
b. sume rezultate din valorificarea unor bunuri, sume reprezentând amortizarea mijloacelor
fixe şi sume aferente depozitelor speciale pentru construcţia de locuinţe;
c. subvenţii pentru cheltuieli de capital;
d. sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor de
capital;
e. sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi
prefinanţări.
Regimul juridic aplicabil diverselor categorii de sume ce se pot încasa la bugetele locale
din diferite activităţi este următorul:
 sumele încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor rezultate în urma
demolării, dezmembrării ori dezafectării, în condiţiile prevăzute de lege, a unor mijloace fixe sau
din vânzarea unor bunuri materiale care aparţin instituţiilor publice, finanţate integral din bugetele
locale, constituie venituri ale bugetelor locale şi se varsă la acestea. Dacă aceste sume sunt încasate
de către celelalte instituţii publice, ele constituie venituri ale bugetelor acestora;
 sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului
public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale;
 sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate ce fac venit la bugetul local, în funcţie
de subordonarea instituţiilor care au dispus confiscarea acestora, în condiţiile legii;

161
  sumele rezultate din vânzarea, în condiţiile legii, a unor bunuri aparţinând domeniului privat
al unităţilor administrativ-teritoriale constituie integral venituri ale bugetelor locale şi se cuprind în
secţiunea de dezvoltare, prin rectificare bugetară locală, numai după încasarea lor.
Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi
juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot
aproba taxe speciale în următoarele condiţii:
 cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează
integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice de interes
local, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a acestor
servicii;
 prin regulamentul aprobat de autorităţile deliberative se vor stabili domeniile de activitate şi
condiţiile în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare şi funcţionare a serviciilor
publice de interes local pentru care se propun taxele respective;
 hotărârile luate de autorităţile deliberative în legătură cu perceperea taxelor speciale de la
persoanele fizice şi juridice plătitoare vor fi afişate la sediul acestora şi publicate pe pagina de
internet sau în presa;
 împotriva acestor hotărâri, persoanele interesate pot face contestaţie în termen de 15 zile de
la afişarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui termen, autoritatea deliberativă care a
adoptat hotărârea se întruneşte şi deliberează asupra contestaţiilor primite;
 taxele speciale se fac venit la bugetul local şi se încasează numai de la persoanele fizice şi
juridice care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale reglementează expres şi limitativ
categoriile de venituri ce se pot realiza de către bugetele locale, distinct pentru cele ale judeţelor de
cele ale localităţilor, fapt ce demonstrează că ele se bucură de o anumită autonomie funcţională
unele faţă de celelalte.
A. Veniturile bugetelor judeţene se împart, după criteriul sursei de atragere, în patru
categorii, astfel:
1. Venituri proprii, care se compun la rândul lor din:
a) Impozitul pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea
consiliilor judeţene;
b) Impozite şi taxe de la populaţie;
c) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare;
d) Vărsăminte din profiturile nete ale regiilor autonome;
e) Venituri din valorificarea unor bunuri;
f) Cote defalcate din impozitul pe venit;
g) Alte venituri.
2. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
3. Subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
4. Donaţii şi sponsorizări.
B. Veniturile bugetelor localităţilor, respectiv ale comunelor, oraşelor, municipiilor,
sectoarelor municipiului Bucureşti şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti sunt mult
mai complexe decât cele ale judeţelor întrucât şi sarcinile ce le revin prin lege implică costuri
publice mai ample. Raportându-ne tot la criteriul sursei de atragere, vom enumera câteva din cele
mai importante venituri bugetare locale:
1. Venituri proprii ce se constituie la nivelul localităţilor şi care se compun din:

162
 a) Impozitul pe profit de la regiile autonome şi societăţile comerciale de sub autoritatea
consiliilor locale;
b) Impozite şi taxe de la populaţie (de exemplu, impozitul pe terenuri deţinute de persoane
fizice sau juridice, impozitul pe clădiri deţinute de persoanele fizice sau juridice etc.);
c) Taxe pentru folosirea terenurilor proprietate publică;
d) Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare;
e) Vărsăminte din profiturile nete ale regiilor autonome;
f) Vărsăminte de la instituţiile publice;
g) Impozitul pe spectacole;
h) Venituri din valorificarea unor bunuri;
i) Cote defalcate din impozitul pe venit;
2. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
3. Subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
4. Donaţii şi sponsorizări.

Impozitele şi taxele locale se aprobă de consiliile locale, judeţene şi de Consiliul General al

Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele şi în condiţiile legii. Codul fiscal reglementează cele
mai importante categorii de impozite şi taxe locale, instituind în acest sens limite minime şi
maxime, revenind apoi în sarcina autorităţilor locale să statueze, prin hotărâri, unde se situează, în
raport cu limitele instituite de lege.
Impozitele şi taxele locale187 sunt cele mai importante surse proprii ale bugetelor locale în
ansamblul lor şi beneficiază de o reglementare distinctă în cuprinsul Codului Fiscal. Pentru
realizarea unei autonomii locale reale, ele ar trebui să aibă o pondere determinantă, dacă nu chiar
exclusivă, în totalul veniturilor bugetare locale. Acest fapt nu se întâmplă pentru că sursele de venit
bugetar lăsate la dispoziţia autorităţilor publice locale sunt limitate ca număr şi ca potenţial de
eficienţă, motiv pentru care ele se completează cu sumele alocate de la bugetul de stat şi de la alte
bugete publice centrale (ale statului).
În cele ce urmează ne vom opri asupra celor mai importante impozite locale: impozitul pe
clădiri şi impozitul pe terenuri.
Impozitele şi taxele locale sunt următoarele:
a. impozitul pe clădiri;
b. impozitul pe teren;
c. impozitul pe mijloacele de transport;
d. taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e. taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f. impozitul pe spectacole;
g. taxa hotelieră;
h. taxe speciale;
i. alte taxe locale.

187
Impozitele şi taxele locale sunt: impozitul pe clădiri; impozitul pe terenuri; taxa asupra mijloacelor de transport; taxa pentru
eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; impozitul pe spectacole;
taxa hotelieră; taxe speciale; alte taxe locale.

163
 4.2. Categorii de cheltuieli ce se efectuează din bugetele locale

Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările ulterioare, reglementează o

structurare obligatorie a acestor bugete din considerente de ordin funcţional. În felul acesta,
bugetele locale şi, implicit, atât veniturile, cât şi cheltuielile lor se divid în două secţiuni, şi anume:
a. secţiunea de funcţionare;
b. secţiunea de dezvoltare.
Potrivit legii, cheltuielile secţiunii de funcţionare sunt următoarele:
a. cheltuieli de personal;
b. bunuri şi servicii;
c. dobânzi;
d. subvenţii;
e. transferuri curente între unităţile administraţiei publice;
f. alte transferuri pentru cheltuieli curente;
g. asistenţă socială;
h. rambursări de credite;
i. alte cheltuieli;
j. împrumuturi pentru instituţii şi servicii publice locale sau activităţi finanţate integral din
venituri proprii.
Acelaşi act normativ statuează care sunt cheltuielile secţiunii de dezvoltare, şi anume:
a. cheltuieli de capital;
b. proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile de postaderare;
c. transferuri pentru cheltuieli de capital;
d. alte transferuri interne pentru cheltuieli de capital;
e. rambursarea împrumuturilor contractate pentru implementarea proiectelor cu finanţare
externă nerambursabilă de postaderare, prevăzută a fi realizată din sumele rambursate.
Aşa cum am mai arătat, bugetele locale au sarcini bugetare diferite, după tipul de buget local la
care ne referim. Pentru acest motiv, Legea finanţelor publice locale reglementează categorii de
cheltuieli distincte pentru bugetele locale faţă de bugetele judeţene.
Cheltuielile bugetelor judeţene, după criteriul destinaţiei lor, se prezintă astfel:
1. Cheltuieli pentru autorităţi executive;
2. Cheltuieli pentru învăţământ primar, gimnazial şi special;
3. Cheltuieli pentru sănătate;
4. Cheltuieli pentru cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret;
 Biblioteci publice judeţene;
 Muzee;
 Teatre şi instituţii profesioniste de spectacole şi concerte;
 Şcoli populare de artă;
 Centre de conservare şi valorificare a tradiţiei şi artei populare;
 Culte religioase;
 Activităţi sportive;
5. Cheltuieli pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii;
6. Cheltuieli pentru servicii de dezvoltare publică şi locuinţe;
7. Cheltuieli pentru agricultură şi silvicultură;
8. Cheltuieli pentru transporturi şi comunicaţii;
9. Cheltuieli pentru centre militare şi protecţie civilă;

164
 10. Cheltuieli pentru prevenirea şi combaterea calamităţilor naturale;
11. Cheltuieli pentru susţinerea programelor de dezvoltare regională;
12. Fondul pentru garantarea împrumuturilor publice externe;
13. Dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli;
14. Rambursări de împrumuturi;
15. Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliilor judeţene.
Cheltuielile bugetelor localităţilor, respectiv ale comunelor, oraşelor, municipiilor,
sectoarelor municipiului Bucureşti şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti sunt,
asemeni veniturilor bugetare locale, mai complexe, dată fiind complexitatea sarcinilor ce revin prin
lege acestor bugete (respectiv autorităţilor publice care le administrează).
Având în vedere acelaşi criteriu, al destinaţiei, în cele ce urmează vom prezenta cele mai
importante categorii de cheltuieli ce se suportă de la bugetele locale:
1. Cheltuieli pentru autorităţi executive;
2. Cheltuieli pentru învăţământ: preşcolar, primar şi gimnazial, liceal, profesional, postliceal;
3. Cheltuieli pentru sănătate;
4. Cheltuieli pentru cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret;
5. Cheltuieli pentru asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii;
 Cămine pentru persoane vârstnice;
 Cantine de ajutor social;
 Susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului;
 Centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;
 Centre de recuperare şi reabilitare neuropsihică;
6. Cheltuieli pentru servicii de dezvoltare publică şi locuinţe;
 Întreţinerea şi repararea străzilor;
 Iluminat;
 Salubritate,
 Locuinţe;
 Alimentări cu apă, staţii de epurare a apelor uzate, staţii de pompare;
 Canalizare;
 Reţele, centrale şi puncte termice;
 Introducere de gaze naturale;
 Electrificări rurale;
7. Cheltuieli pentru agricultură şi silvicultură;
8. Cheltuieli pentru transporturi şi comunicaţii:
 Drumuri şi poduri;
 Transportul în comun.
9. Cheltuieli pentru centre militare şi protecţie civilă;
10. Cheltuieli pentru prevenirea şi combaterea calamităţilor naturale;
11. Cheltuieli pentru susţinerea programelor de dezvoltare regională;
12. Fondul pentru garantarea împrumuturilor publice externe;
13. Transferuri către alte bugete;
14. Dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli;
15. Rambursări de împrumuturi;
16. Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliilor locale.
Alături de cheltuielile mai sus menţionate şi care prezintă paleta largă de posibilităţi de
efectuare de cheltuieli, în această enumerare unităţile administrative-teritoriale fiind obligate să se

165
încadreze, mai există posibilitatea ca pe parcursul desfăşurării execuţiei bugetare să se producă
descentralizarea unor cheltuieli de la bugetul de stat către bugetele locale.
Astfel, trecerea de către Guvern în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei
publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor competenţe, precum şi a
altor cheltuieli publice noi se poate face numai prin lege şi doar cu asigurarea resurselor financiare
necesare realizării acestora, fundamentate pe baza standardelor de cost ale serviciilor publice
respective, iar până la aprobarea acestora, pe baza sumelor aprobate pentru anul anterior,
actualizate cu indicele preţurilor de consum, după cum urmează:
 în primul an, prin cuprinderea distinctă în anexa la legea bugetului de stat a sumelor defalcate
cu destinaţie speciala, necesare finanţării cheltuielilor publice transferate sau a noilor cheltuieli
publice, precum şi a criteriilor de repartizare;
 în anii următori, prin cuprinderea resurselor respective în ansamblul sumelor defalcate pentru
echilibrarea bugetelor locale alocate unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia celor
nominalizate distinct prin anexa la legea bugetului de stat.

Intrebari recapitulative

1.Definiţi bugetul local:

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Enunţaţi principiile ce guvernează procedura bugetară privind bugetele locale.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

3. Descrieţi procedura elaborării bugetelor locale.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
____________________

4. Descrieţi procedura aprobării şi centralizării bugetelor locale.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________

166
______________________________________________________________________________
____________________

5. Indicaţi principalele categorii de venituri ale bugetelor locale.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
____________________

6. Indicaţi principalele categorii de cheltuieli ale bugetelor locale.

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
____________________

Intrebari de autoevaluare.

1. Cine sunt ordonatorii de credite ai bugetelor locale?

a) primarii. ☻
b) presedintii consiliilor judetene. ☻
c) prefectii.

2. Care autoritate publica efectueaza executia de casa a bugetelor locale?

a) Directia generala a finantelor publice din fiecare judet.
b) Ministerul Finantelor Publice.
c) Trezoreria statului. ☻

3.Adoptarea bugetelor locale trebuie sa se finalizeze:

a) pana la 31 decembrie a anului anterior celui de executie.
b) in 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a legii bugetului de stat. ☻
c) pana la sfarsitul anului de executie.

4. Este obligatorie publicarea bugetelor locale:

a) inainte de adoptare;☻
b) dupa adoptare;
c) in timpul adoptarii.

5. Cine elaboreaza proiectul bugetului local:

a) primarul. ☻
b) presedintele consiliului judetean.
c) Directia generala a finantelor publice din fiecare judet.

167
NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare.

1. Veniturile bugetelor locale sunt compuse din:

a) Impozite
b) Taxe
c) Contributii sociale

2. O parte importanta a veniturilor bugetelor locale se aloca de la:

a) Bugetul de stat
b) Bugetul asigurarilor socile de stat.
c) Bugetul Trezoreriei statului.

3. Impozitul pe terenuri si impozitul pe cladiri sunt venituri ale:

a) Bugetului de stat
b) Bugetul asigurarilor socile de stat.
c) bugetelor locale.

4. Directia generala a finantelor publice centralizeaza proiectele bugetelor locale din intreg
judetul si elaboreaza proiectul bugetului judetean:
a) adevarat.
b) fals,
a) adevarat, in anumite imprejurari.

5. Bugetul local se aproba de catre:

a) Consiliul local
b) Consiliul judetean
c) Ministerul Finantelor Publice.

Bibliografie selectivă la tema 13.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public. Drept bugetar, Editura Universul Juridic, București,
2018.

168
2. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
3. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
4. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

Tema 14
Noțiuni generale privind exercitarea controlul financiar în România. Curtea de Conturi

Obiective
Studentul trebuie să cunoasca intinderea si continutul notiunilor de control financiar si
control fiscal, studentul sa cunoasca mecanismele de functionare si procedurile de desfasurare a
controlului financiar, precum şi conditiile si limitele de desfasurare a controlului financiar. De
asemenea, el trebuie să fie capabil să indentifice corect actele si faptele juridice supuse diferitelor
forme de control financiar şi sa aplice dispozitiile legale in materia controlului financiar. Nu în
ultimul rând, studentul trebuie sa indentifice organele statului sau autoritatile publice cu atributii
in domeniul controlului financiar şi să cunoască modul în care îşi desfăşoară activitatea Curtea
de Conturi ca principal organ de control financiar în România.

Cuvinte cheie: Control financiar, audit financiar, procedure de control,

forme ale controlului, Curtea de Conturi a României.

Rezumat capitol

1.Noţiuni introductive privind controlul financiar

1.1.Noţiunea de control financiar şi noţiunea de control fiscal.
1.2. Importanţa şi funcţiile controlului financiar.
1.3. Metode de realizare a controlului financiar

169
 1.4. Procedurile de control financiar.
1.5. Formele controlului financiar.
2.Formele de controlul financiar ce se exercită în România.
2.1. Considerații introductive privind controlul financiar intern și controlul financiar
extern
2.2. Considerații introductive privind controlul financiar preventiv și controlul financiar
ulterior
2.3. Organizarea controlului financiar în România
3. Curtea de Conturi

Tema pentru acasă: Descrieţi organizarea controlului financiar în România

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 3ore şi 30 min.

Conţinutul temei

1. Noţiuni introductive privind controlul financiar

1.1. Noţiunea de control financiar şi noţiunea de control fiscal.

Aşa cum am mai arătat şi în prima parte a lucrării de faţă, dreptul finanţelor publice
reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în
legătură cu formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului
sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.
După cum se poate observa, relaţiile din sfera controlul financiar sunt o componentă
importantă a relaţiilor ce iau naştere în legătură cu resursele financiare ale statului.
În literatura de specialitate188 controlul financiar a fost definit ca fiind o componentă a
controlului economic ce are ca obiectiv cunoaşterea de către stat a modului cum sunt
administrate mijloacele materiale şi financiare de către societăţile comerciale publice,
modul de realizare şi cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar,

188
Dan Drosu Şaguna, op. cit., p. 329-330.

170
realizarea eficienţei economico-financiare, dezvoltarea economiei naţionale, înfăptuirea
progresului social.
Formarea, administrarea şi întrebuinţarea eficientă a banului public sunt determinante
pentru realizarea unor obiective majore ale statului, atât de natură economică, cât şi de natură
socială, dar sunt determinate, într-o foarte mare măsură de eficienţa cu care sunt desfăşurate
activităţile de control financiar.
Am mai arătat, de asemenea, în prima parte a acestei lucrări faptul că dreptul fiscal este o
componentă a dreptului finanţelor publice.
Mergând pe aceeaşi linie de argumentare, constatăm că şi controlul fiscal este o
componentă a controlului financiar, având ca obiect verificarea legalităţii în sfera formării
veniturilor fiscale ale statului.
Spre deosebire de controlul fiscal, controlul financiar poate viza şi alte venituri publice
decât cele de natură fiscală, dar, în plus, el trebuie să se concentreze şi asupra modului de
administrare şi întrebuinţare a banului public, deci asupra cheltuielilor publice.
După cum se poate observa ne referim la venituri publice şi cheltuieli publice fără să
distingem dacă ele aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, aşa cum nici în materia
controlului financiar nu se distinge din acest punct de vedere.
În concluzie, controlul financiar este acea activitate de verificare a actelor şi
operaţiunilor referitoare la modul de formare, administrare şi întrebuinţare a banului public ce
aparţine atât statului, cât şi unităţilor administrativ-teritoriale în scopul realizării unei
eficientizări a vieţii economico-sociale şi a restabilirii ordinii de drept încălcate.

1.2. Importanţa şi funcţiile controlului financiar.

Dincolo de importanţa controlului financiar în plan macro economic pe care am

subliniat-o mai sus, el prezintă un rol deosebit de important şi la nivel micro economic, ori la
nivelul corpurilor publice supuse activităţii de control.
Din acest punct de vedere, activitatea de control financiar determină la nivelul organizaţiei
controlate o organizare mai bună a muncii, o întărire a ordinii şi disciplinei în organizarea şi
desfăşurarea activităţilor economico-sociale, o utilizare mai eficientă a mijloacelor umane,
materiale şi financiare de care dispune organizaţia controlată, şi nu în ultimul rând, o interpretare
unitară şi corectă a legii în scopul întăririi respectării legalităţii.
Rolul şi importanţa controlului financiar delimitează, în liniile lor generale, şi funcţiile
controlului financiar.
În literatura de specialitate189 au fost menţionate o serie de funcţii ale controlului
financiar, dar cea mai sintetică şi cuprinzătoare prezentare a acestora190 este cea pe care o vom
prezenta şi noi în cele ce urmează:
 funcţia preventiv-educativă;
 funcţia de documentare;
 funcţia de evaluare;
 funcţia sancţionator-reparatorie.

189
Unii doctrinari ai dreptului financiar public au reţinut şi explicat următoarele funcţii ale controlului financiar: funcţia de
evaluare, funcţia preventivă, funcţia de documentare, funcţia recuperatorie şi funcţia pedagogică (Dan Drosu Şaguna, op. cit., p.
330-331)
190
Doina Petică Roman, op. cit., p. 219-224.

171
 1.3. Metode de realizare a controlului financiar

Indiferent de forma de control fiscal exercitată , se impune utilizarea unor metode şi

tehnici, dintre care cele mai des întâlnite sunt:
a. analiza (examinarea critică a datelor globale în care se reflectă activitatea contribuabilului
supus controlului);
b. comparaţia (compararea unor date din perioade diferite);
c. investigaţia (culegerea de informaţii verbale şi scrise privind modul de desfăşurare a
activităţii, domeniu sau contribuabilul controlat);
d. observaţia (examinarea la începutul activităţii de control fiscal);
e. inspecţia la faţa locului (verificarea faptică a unor operaţiuni la locul de desfăşurare a
activităţii sau operaţiunii);
f. verificarea conturilor contabile (verificarea înregistrărilor contabile, existenţa
documentelor justificative, respectarea corelaţiilor dintre conturi);
g. calculul de control (verificarea din punct de vedere matematic a exactităţii sumelor
înscrise pe documente sau în evidenţa contabilă).

1.4. Procedurile de control financiar.

Procedura de control financiar a fost definită în literatura de specialitate ca fiind un

ansamblu de acte şi operaţiuni privind organizarea, desfăşurarea şi valorificarea rezultatelor
acţiunii de control191.
Aşa cum rezultă şi din definiţia de mai sus, procedura de control presupune parcurgerea
mai multor etape.
Într-o primă etapă trebuie selectată unitatea ce urmează a fi controlată, iar în cadrul
acesteia trebuie stabilită şi selectată activitatea ce urmează a fi supusă controlului192.
A doua etapă se referă la desfăşurarea propriu-zisă a activităţii de control. Aceasta se
efectează pe baza unui grafic de control şi presupune verificarea actelor şi operaţiunilor supuse
controlului. Verificarea se face sub aspectul legalităţii, necesităţii, oportunităţii, economicităţii şi
al realizării acestora193.
A treia etapă are în vedere întocmirea actelor de control, cum ar fi procesul verbal de
control, nota de constatare şi foaia de măsuri.
În cazul în care, cu ocazia controlului se constată abateri de la dispoziţiile legale, se vor
întocmi o serie de acte suplimentare, cum ar fi: planul de măsuri pentru remedierea deficienţelor
constatate, proces verbal de sancţionare contravenţională, iar dacă situaţiile constatate indică
săvârşirea unor infracţiuni se va întocmi actul de sesizare a organelor de urmărire penală.
Ultima etapă se referă la valorificarea rezultatelor controlului care se concretizează în
urmărirea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor stabilite de către organul de control
financiar.
Referindu-se la procedurile de control legea194 reglementează o serie de modalităţi de
realizare a acestora, şi anume:

191
Dan Drosu Şaguna, op. cit., p. 340.
192
Unii specialişti sunt de părere că această etapă mai cuprinde şi alte faze cum ar fi: pregătirea echipei de control şi
organizarea activităţii echipei de control (Dan Drosu Şaguna, op. cit.. p. 341).
193
Dan Drosu Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 165.
194
Art. 94 C.pr.fisc.

172
 a. Controlul prin sondaj constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor
şi operaţiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de
evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetelor publice.
b. Controlul inopinat constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în
principal ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de încălcare a
legislaţiei fiscale.
c. Controlul încrucişat constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor
impozabile ale contribuabilului în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.

1.5. Formele controlului financiar.

În vederea realizării funcţiilor sale specifice, controlul financiar poate fi organizat în mai
multe forme. Acest lucru este reflectat şi de către legislaţia în vigoare care chiar reglementează
anumite forme ale controlului financiar.
În literatura de specialitate195 sau exprimat chiar şi o serie de criterii de clasificare a
controlului financiar, astfel:
A. După criteriul momentului în care se efectuează controlul, distingem:
 control financiar preventiv;
 control financiar concomitent;
 control financiar ulterior.
B. După criteriul domeniului de acţiune, distingem:
 control financiar intern sau propriu;
 control financiar extern.
C. După criteriul termenului în care se efectuează controlul:
 control financiar permanent;
 control financiar periodic.
D. După criteriul ariei de cuprindere a controlului:
 control financiar total;
 control financiar parţial.
Controlul financiar preventiv este un control specializat prin care se verifică legalitatea,
oportunitatea şi conformitatea actelor administrativ-financiare controlate cu regulile prestabilite
pentru acele acte, ce urmează a fi efectuate pe seama fondurilor publice sau a partimoniului
public, verificare ce se face înainte de aprobarea actelor respective.
Controlul financiar concomitent este acea formă a controlului financiar ce se desfăşoare
relativ în acelaşi timp cu emiterea şi aprobarea actelor supuse controlului.
Controlul financiar ulterior este acea formă a controlului financiar ce se desfăşoară după
ce actele supuse controlului au fost emise şi au produs efecte juridice.
Controlul financiar intern sau propriu este acea formă a controlului financiar efectuat de
către structuri interne din cadrul organizaţiei controlate196.

195
Doina Petică Roman, op. cit., p. 225 şi Dan Drosu Şaguna, op.cit., p. 334-336.
196
Controlul financiar intern este ansamblul formelor de control executate la nivelul entităţilor publice, inclusiv auditul intern,
stabilite de conducere, în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării
fondurilor în mod economic, eficient şi eficace. (O.G. nr. 119/1999, republicată, art. 2, lit. d.)

173
 Controlul financiar extern este controlul efectuat de către organe de control financiar cu
atribuţii specifice în acest sens, cu privire la activitatea desfăşurată de către o organizaţie,
indiferent dacă este persoană de drept public sau de drept privat.
Control financiar permanent este activitatea de control ce se efectuează pe toată durata
desfăşurării activităţii controlate.
Control financiar periodic este acea activitate de control ce se efectuează la anumite
intervale de timp, uneori cu regularitate, alteori însă, fără să fie îndeplinită această condiţie.
Control financiar total este acea formă a controlului care se referă la întreaga activitate
financiară desfăşurată de către organizaţia controlată într-un anumit interval de timp.
Control financiar parţial este acea formă a controlului financiar ce cade numai asupra
anumitor aspecte din activitatea unei organizaţii ori asupra anumitor categorii de acte întocmite
de către acestea.
Desfăşurarea în concret a activităţii de control financiar presupune derularea uneia sau
mai multor forme de control, fie în mod succesiv, fie chiar concomitent. Astfel, la un moment dat
se poate desfăşura un control financiar, ulterior, extern şi total, sau în orice alte combinaţii, în
funcţie de atribuţiile de control ale organelor ce îl efectuează, dar şi în funcţie de obiectivele pe
care şi le propune autoritatea publică de iniţiază controalele respective.

2. Organizarea controlului financiar în România.

2.1. Considerații introductive privind controlul financiar intern și controlul

financiar extern

Așa după cum s-a putut vedea în capitolul anterior, unul dintre criteriile de clasificare a
controlului financiar se remarcă sub aspectul importanței. Astfel după poziționarea autorității de
control în raport cu autoritatea controlată, distingem între control financiar intern și control
financiar extern. În cele ce urmează ne vom apleca asupra controlului financiar intern.
Controlul financiar intern a fost definit de lege197 ca fiind ansamblul formelor de
control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în
concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării
fondurilor în mod economic eficient şi eficace. El mai include şi structurile organizatorice,
metodele şi procedurile de control.

Obiectivele generale ale controlului intern se referă la următoarele:

 realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor instituţiilor publice, stabilite în
concordanţă cu propria lor misiune, în condiţii de regularitate, eficacitate, economicitate şi
eficienţă;
 protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau
fraudei;
 respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii;
 dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare şi
difuzare a datelor şi informaţiilor financiare şi de conducere, precum şi a unor sisteme şi
proceduri de informare publică adecvată prin rapoarte periodice.

197
OUG nr. 119/1999, republicată în 2003, art. 2, lit. d.

174
 Controlul intern are de îndeplinit o serie de cerinţe, unele cu caracter general, altele,
însă sunt cerinţe specifice acestuia, astfel:
a) cerinţe generale:
 asigurarea îndeplinirii obiectivelor generale menţionate mai sus, prin evaluarea sistematică şi
menţinerea la un nivel considerat acceptabil a riscurilor asociate structurilor, programelor,
proiectelor sau operaţiunilor;
 asigurarea unei atitudini cooperante a personalului de conducere şi de execuţie, acesta având
obligaţia să răspundă în orice moment solicitărilor conducerii şi să sprijine efectiv controlul
intern;
 asigurarea integrităţii şi competenţei personalului de conducere şi de execuţie, a cunoaşterii
şi înţelegerii de către acesta a importanţei şi rolului controlului intern;
 stabilirea obiectivelor specifice ale controlului intern, astfel încât acestea să fie adecvate,
cuprinzătoare, rezonabile şi integrate misiunii instituţiei şi obiectivelor de ansamblu ale
acesteia;
 supravegherea continuă de către personalul de conducere a tuturor activităţilor şi îndeplinirea
de către personalul de conducere a obligaţiei de a acţiona corectiv, prompt şi responsabil ori
de câte ori se constată încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor operaţiuni sau
în realizarea unor activităţi în mod neeconomic, ineficace sau ineficient;
b) cerinţe specifice:
 reflectarea în documente scrise a organizării controlului intern, a tuturor operaţiunilor
instituţiei şi a tuturor evenimentelor semnificative, precum şi înregistrarea şi păstrarea în mod
adecvat a documentelor, astfel încât acestea să fie disponibile cu promptitudine pentru a fi
examinate de către cei în drept;
 înregistrarea de îndată şi în mod corect a tuturor operaţiunilor şi evenimentelor semnificative;
 asigurarea aprobării şi efectuării operaţiunilor exclusiv de către persoane special
împuternicite în acest sens;
 separarea atribuţiilor privind efectuarea de operaţiuni între persoane, astfel încât atribuţiile de
aprobare, control şi înregistrare să fie, într-o măsură adecvată, încredinţate unor persoane
diferite;
 asigurarea unei conduceri competente la toate nivelurile;
 accesarea resurselor şi documentelor numai de către persoane îndreptăţite şi responsabile în
legatură cu utilizarea şi păstrarea lor.
Conducătorul instituţiei publice este cel care trebuie să asigure elaborarea, aprobarea,
aplicarea şi perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor
şi criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern.
Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze
o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi
eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.
Autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate, care are responsabilitatea
elaborării şi implementării politicii în domeniul gestiunii financiare este Ministerul Finanţelor
Publice. De asemenea, el îndrumă metodologic, coordonează şi supraveghează asigurarea bunei
gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.
În practică, controlul financiar intern capătă forma controlului financiar preventiv, adică
acea formă a controlului financiar care se organizează în interiorul entității controlate și anterior
sau concomitant cu actele supuse verificării.

175
 Spre deosebire de controlul financiar intern, controlul financiar extern este cel exercitat
de structuri specializate de control, astfel că actitivitatea acestora este receptată la nivelul entității
controlate ca fiind o activitate exercitată dinanfară.

2.2. Considerații introductive privind controlul financiar preventiv și controlul

financiar ulterior

Controlul financiar preventiv are drept scop identificarea operaţiunilor care nu respectă
condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia
creditelor bugetare şi de angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public
şi/sau fondurile publice.
Fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează, în principal:
- angajamentele legale şi angajamentele bugetare;
- deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
- modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni a clasificaţiei bugetare a creditelor
aprobate, inclusiv prin virări de credite;
- ordonanţarea cheltuielilor;
- constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi stabilirii titlurilor de încasare;
- concesionarea sau închirierea de bunuri aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale;
- vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri aparţinând domeniului privat al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
- alte categorii de operaţiuni stabilite prin ordin al ministrului finanţelor
publice.
Pentru a realiza veniturile si a le utiliza pentru necesitaţi de interes public, statul și
unitatile administrativ-teritoriale fac acte de gestiune guvernate de norme de drept public si
privat.
Acţiunea statului si resursele banesti necesare sunt reflectate intr-un sistem coerent de
bugete publice in raport cu care se fac toate actele de gestiune. Activitatea financiară a statului
sau a unităților administrative-teritoriale este impusa si condiţionata de dispoziţii legale care
prevăd imperativ regulile de realizare a veniturilor si de utilizare a acestora pentru necesitaţi de
interes public.
Existenta unor reguli cu caracter imperativ impune o acţiune de control care sa garanteze
respectarea acestora. Daca controlul asupra operaţiunilor care afectează patrimoniul şi/sau
fondurile publice se exercita înainte de autorizarea acestora de către autoritatea competenta,
atunci controlul este ex-ante.
Conform art. 23 din Legea nr. 500/2002 “Controlul financiar preventiv se exercita asupra
tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public [...]”.
Controlul financiar ulterior este acea formă a controlului financiar care nu își propune
să prevină, ci să constate aspectele de nelegalitate ori de neregularitate cerute de lege cu privire
la fondurile publice ce trebuie administrate în condiții de eficiență și eficacitate.

2.3. Organizarea controlului financiar în România

176
 În România, controlul financiar se execută, în principiu, de către organe specializate în
astfel de activităţi, dar şi de către structuri interne ale organizaţiilor pentru care există
obligativitatea legală de a organiza şi desfăşura activităţi specifice de control financiar.
În literatura de specialitate au fost prezentate în mod sintetic formele de control financiar
organizate în ţara noastră potrivit dispoziţiilor legale în vigoare198, cu indicarea autorităţilor
publice care au atribuţii în acest sens.
A. Controlul financiar preventiv:
1. controlul financiar preventiv propriu (intern);
2. controlul financiar preventiv delegat (extern) (Corpul Controlorilor Delegaţi).
B. Controlul financiar ulterior:
1. control ierarhic;
2. control specializat exercitat de:
a) Curtea de Conturi;
b) Structuri cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice:
 controlul financiar al statului (Direcţia Generală Antifraudă);
 controlul fiscal (Inspecţiile fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală şi din cadrul autorităţilor publice locale);

3. Curtea de Conturi

Curtea de Conturi constituie organul suprem de control în domeniul financiar şi

funcţionează pe lângă Parlamentul României. Prin activitatea de control pe care o desfăşoară,
Curtea de Conturi urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate,
eficacitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti.
Potrivit dispoziţiilor constituţionale, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului
de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale.
De asemenea, Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi stabileşte că ea este
instituţia supremă de control financiar ulterior extern. Curtea de Conturi verifică conturile anuale
de execuţie a bugetelor publice, fondurile de tezaur şi contul anual al datoriei publice a statului şi
a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite
interne şi externe primite de către alte persoane juridice.
În raport cu celelalte autorităţi ale statului, Curtea de Conturi este o autoritate publică
autonomă de sorginte constituţională.
Deşi funcţionează pe lângă Parlementul României, ea îşi desfăşoară activitatea în mod
independent de acesta. Autonomia Curţii de Conturi în raport cu celelalte autorităţi ale statului
este indispensabilă pentru realizarea obiectivelor care i-au fost stabilite prin lege. Această
autonomie este consfinţită şi prin aceea că legea s-a de organizare statuează libertatea Curţii de
Conturi în a-şi stabili programul de control.
Singura limitare adusă de lege în acest plan derivă din obligaţia Curţii de Conturi de a
prezenta anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetelor publice
centrale (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile bugetare speciale). De
asemenea, ea înaintează periodic rapoarte, în domeniile în care este competentă, atât
Parlamentului, cât şi consiliilor locale prin intermediul camerelor sale judeţene de conturi.
198
Emil Bălan, Drept financiar, ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 284.

177
După cum se poate observa, raţiunea pentru care există controlul financiar într-un stat modern şi
democratic este menţinută în totalitate de textul constituţional care stabileşte cadrul general de
creare şi funcţionare a Curţii de Conturi.
Fac obiectul controlului exercitat de Curtea de Conturi:
a. formarea si utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurarilor sociale de
stat si ale bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale, precum si miscarea fondurilor
între aceste bugete;
b. constituirea, utilizarea si gestionarea fondurilor speciale si a fondurilor de tezaur;
c. formarea si gestionarea datoriei publice si situatia garantiilor guvernamentale pentru
credite interne si externe;
d. utilizarea alocatiilor bugetare pentru investitii, a subventiilor si transferurilor si a altor
forme de sprijin financiar din partea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale;
e. constituirea, administrarea si utilizarea fondurilor publice de catre institutiile publice
autonome cu caracter comercial si financiar si de catre organismele autonome de
asigurari sociale;
f. situatia, evolutia si modul de administrare a patrimoniului public si privat al statului si al
unitatilor administrativ-teritoriale de catre institutiile publice, regiile autonome,
societatile comerciale sau de catre alte persoane juridice în baza unui contract de
concesiune sau închiriere.

Intrebari recapitulative

1.Ce este controlul financiar?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

2. Care sunt metodele şi procedurile de control financiar?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
___________________

3. Care sunt formele controlului financiar?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

178
 4. Cum este organizat controlul financiar în România?
________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

5. Cum îşi desfăşoară activitatea Curtea de Conturi a României?

________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________

Intrebari de autoevaluare.
1. Care este relatia dintre controlul financiar si controlul fiscal ?
a) au aceeasi semnificatie.
b) controlul fiscal este o forma a controlului financiar. ☻
c) de la intreg la parte. ☻

2. Care sunt functiile controlului financiar?

a) funcţia preventiv-educativă; ☻
b) funcţia de documentare si de evaluare; ☻
c) funcţia sancţionator-reparatorie. ☻

3. Care sunt procedurile de control financiar?

a) prin sondaj; ☻
b) inopinat; ☻
c) incrucisat. ☻

4. Sunt forme ale controlului financiar:

a) controlul financiar preventiv. ☻
b) controlul financiar ulterior. ☻
c) controlul financiar intern. ☻
d) controlul financiar extern. ☻

5. Care sunt structuri cu atribuţii de control financiar în România?

a) Curtea de Conturi; ☻
b) Direcţia Generală Antifraudă Fiscală; ☻
c) controlul financiar preventiv din cadrul autorităţilor publice. ☻

179
NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

Intrebari de evaluare

1. Pentru ce categorii de creante se efectueaza inspectie fiscala?

a) impozite
b) taxe
c) contributii sociale

2. Controlul financiar intern se exercita de catre:

a) structuri specializate din cadrul unitatii controlate.
b) structuri specializate din cadrul organului fiscal cu atributii in colectarea acelor creante
c) Garda financiara.

3. Inspectia fiscala este o forma de control:

a) financiar.
b) fiscal.
c) si financiar si fiscal.

4. Primariile au atributii de inspectie fiscala::

a) da.
b) nu.

5. Organele fiscale au atributii sub aspectul constatarii si sanctionarii infractiunilor de

natura fiscala?
a) Da.
b) Nu.
c) Numai sub aspectul constatarii nu si al sanctionarii.

Bibliografie selectivă la tema 14.

1. Cristina Oneț, Drept financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2015.
2. Iulian Văcărel, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 2007.
3. Tatiana Moşteanu, Florina Cataramă, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Andreea Stoian, Alice
Panaite, Lucian Tâţu, Iulian Brasoveanu, Roxana Tudor, Emilian Miricescu, Finanțe publice,
ediția a III-a revizuită, Editura Universitară, București, 2008.

180
Raspunsurile corecte la testele de valuare

Numarul temei Numarul intrebarii Raspuns corect

Tema 1 1. b, c
Tema 1 2. a-e
Tema 1 3. c, d
Tema 1 4. A, b, d, e..
Tema 1 5. A, b, c.
Tema 2 1. b.
Tema 2 2. a.
Tema 2 3. A, c.
Tema 2 4. a.
Tema 2 5. b.
Tema 3 1. A, c.
Tema 3 2. b.
Tema 3 3. A, c..
Tema 3 4. A, b, c.
Tema 3 5. a, b.
Tema 4 1. a.
Tema 4 2. a.
Tema 4 3. b.
Tema 4 4. A, b.
Tema 5 1. A, b..
Tema 5 2. c.
Tema 5 3. a.
Tema 5 4. c.
Tema 5 5. c.
Tema 6 1. a, b, c..
Tema 6 2. b.
Tema 6 3. A, b, c.
Tema 6 4. c.
Tema 6 5. a, b, c.
Tema 7 1. a, b, c.
Tema 7 2. a.
Tema 7 3. c.
Tema 7 4. c.
Tema 7 5. A, b.
Tema 7 6 a.
Tema 8 1. b.
Tema 8 2. b.
Tema 8 3. c.
Tema 8 4. a.
Tema 8 5. a.
Tema 9 1. a-i.
Tema 9 2. A, b.

181
Tema 9 3. A, b, c.
Tema 9 4. a.
Tema 9 5. c.
Tema 10 1. a.
Tema 10 2. -
Tema 10 3. b.
Tema 10 4. a.
Tema 10 5. a.
Tema 11 1. b.
Tema 11 2. -
Tema 11 3. -
Tema 11 4. a, b, c, d.
Tema 11 5. a-j.
Tema 12 1. A, b.
Tema 12 2. a.
Tema 12 3. c.
Tema 12 4. a.
Tema 12 5. A, b.
Tema 13 1. A, b.
Tema 13 2. a.
Tema 13 3. c.
Tema 13 4. a.
Tema 13 5. A, b.
Tema 14 1. a, b, c.
Tema 14 2. a.
Tema 14 3. b.
Tema 14 4. a.
Tema 14 5. c.

182