Instituţiile Uniunii Europene

Augustin Fuerea
INSTITUȚIILE UNIUNII
EUROPENE
- suport de curs -
EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI
2022
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Augustin Fuerea
Instituţiile Uniunii Europene

Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4,

Bucureşti Tel./fax:
0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro
ISBN: 978-630-6508-03-7
Obiectivele cursului (modulului)
Raportarea din ce în ce mai amplă la noua tipologie de drept, deja recunoscută de specialiști,
teoreticieni și practicieni ai domeniului, adică Dreptul Uniunii Europene, cu subramurile sale,
este consecința etapei pe care o parcurge țara noastră, în prezent, ca stat membru al Uniunii
Europene, cu drepturi și obligații depline.
În acest fel, cursul urmărește:
• cunoașterea, înțelegerea și însușirea problematicii sistemului instituțional al Uniunii
Europene;
• studiul și aprofundarea componenței, organizării, funcționării, atribuțiilor/
competențelor instituțiilor Uniunii Europene;
• cunoașterea organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii Europene;
• înțelegerea rolului instituțiilor Uniunii Europene în buna funcționare a acesteia; •
studiul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și a al reformei în materie
instituțională la nivelul Uniunii Europene;
• orientarea profesională a studenților pentru ca, la absolvire, să poată contribui la
activitățile destinate procesului de integrare europeană, proces pe care, în prezent,
România îl parcurge, dar și înțelegerea statutului de stat membru al UE.
Competențe conferite
Conform fișei disciplinei, competențele specifice sunt:

• cunoașterea constituirii și evoluției Comunităților Europene, a Uniunii Europene și a
funcționării principalelor instituții ale acestora;
• înțelegerea izvoarelor dreptului Uniunii și a procedurilor de adoptare a actelor
normative și a actelor specifice relațiilor externe ale UE;
• înțelegerea rolului jurisprudenței în interpretarea și dezvoltarea ordinii juridice a UE; •
înțelegerea raporturilor politice și juridice stabilite între instituțiile Uniunii, între acestea
și statele membre, precum și a dinamicii acestor raporturi;
• înțelegerea și interpretarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene; •
corelarea cunoștințelor teoretice cu abilitatea de a le aplica în practică.
Resurse și mijloace de lucru
5
Însușirea temeinică a materiei specifice disciplinei Instituțiilor Uniunii Europene presupune,
pe lângă activitățile didactice programate, un efort consistent din partea studenților în ceea ce
privește studiul individual pe baza bibliografiei minime obligatorii recomandate în prezenta
lucrare.
De asemenea, fiecare student are obligația întocmirii a două referat, care să aibă ca obiect
tratarea unei instituții sau teme din cadrul disciplinei. Fiecare referat nu poate avea mai puțin
de 10 pagini și nici mai mult de 25 de pagini și trebuie să aibă elemente de originalitate.
Depunerea referatului se va face cel mai târziu la ultimul tutorial. Pentru a nu exista încălcări
ale legislației drepturilor de autor, studenții vor prezenta, odată cu lucrarea, și o declarație pe
proprie răspundere că nu au adus atingere normelor juridice care protejează dreptul de autor.
Suportul de curs trebuie completat prin studierea bibliografiei obligatorii.
Structura cursului
Cursul este structurat în mai multe teme, care fac trimitere, în esență, la cunoașterea
constituirii și evoluției sistemului instituțional al Uniunii Europene și la înțelegerea
mecanismului de funcționare a instituțiilor și organelor Uniunii Europene.
Cursul-prelegere are ca obiectiv principal activitatea de predare-învățare, variantele structural
funcționale ale acestuia fiind impuse de obiectivele instruirii, conținuturi prin intermediul
cărora se vor atinge obiectivele, resursele materiale și umane disponibile. Totodată, cursul își
propune realizarea mai multor sarcini didactice, și anume comunicarea de informații noi,
sistematizarea și fixarea acestora.
Pentru înțelegerea și însușirea problematicii prezentate/dezbătute în cadrul cursurilor, în
cadrul tutoriatelor, o atenție deosebită este acordată conceperii, elaborării și susținerii de
referate.
Durata medie de studiu individual

O unitate de învățare poate fi parcursă într-un interval de 2 ore de studiu individual.
Evaluarea
Aprecierea nivelului de pregătire a studenților se realizează astfel:

1. Evaluarea parțială, prin intermediul unei lucrări de control programate conform
calendarului disciplinei (al doilea tutorial).
2. Evaluarea finală, prin examen la sfârșitul semestrului.
Studiul disciplinei Instituțiile Uniunii Europene se finalizează cu susținerea unui examen scris.
6
Sub conducerea tutorelui, în cadrul activităților tutoriale, studenții au posibilitatea de a
susține, în cadrul grupei, referate și de a participa activ la dezbaterile teoretico-aplicative.
Activitatea studentului din timpul semestrului (elaborarea de referate, susținerea acestora,
răspunsurile date în cadrul dezbaterilor ș.a.) sunt notate de către cadrul didactic cu note de la
10 la 1.
Lucrarea de control și referatele, desfășurate conform planificării cuprinse în calendarul
disciplinei, reprezintă 30% din nota finală obținută de student.
Studentul care a obținut la examen cel puțin nota-limită de promovare (cinci), poate primi, pe
baza referatelor și a notelor obținute la seminar, până la 3 puncte.
Studentul care nu a obținut notă de promovare la examen, nu poate promova pe baza notelor
primite în timpul anului de studiu.
Notarea finală se face cu note între 10 și 1, potrivit actualului sistem de notare existent în
învățământul universitar din România.
7
1. Cuprins
INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE 4
1. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE 12 1.1. Introducere 12 1.2. Obiective

12 1.3. Scurt istoric al Comunităților Europene/Uniunii Europene 12
1.3.1. Premisele apariției Comunităților Europene 12 1.3.2. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului 13
1.3.3. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA/Euratom) și Comunitatea Economică Europeană (CEE) 13
1.3.4. Considerații generale cu privire la Uniunea Europeană 14 1.3.5. Personalitatea juridică a Uniunii Europene 14
1.4. Instituțiile Uniunii Europene. Aspecte evolutive 15 1.5. Organele, oficiile și agențiile Uniunii Europene –
concepte 15 1.6. Rezumat 15 1.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor 16 1.8. Bibliografie 16
2. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. ORDINEA JURIDICĂ A UNIUNII EUROPENE ȘI PRINCIPIILE

CARE GUVERNEAZĂ ACTIVITATEA INSTITUȚIILOR UNIUNII EUROPENE 18 2.1. Introducere 18
2.2. Obiectivele unității de învățare 18 2.3. Izvoarele dreptului Uniunii Europene 18
2.3.1. Concept; definiție 18 2.3.2. Tratatele institutive și modificatoare - izvoare primare 20 2.3.3. Enumerare și
prezentare 20 2.3.4. Izvoarele derivate (dreptul derivat) 22 2.3.5. Normele de drept care provin din angajamentele
externe ale Uniunii Europene 22 2.3.6. Izvoarele complementare 23 2.3.7. Izvoarele nescrise 24
2.4. Principiul atribuirii de competență 24 2.5. Principiul autonomiei instituționale 24 2.6. Principiul separației
puterilor 24 2.7. Rezumat 24 2.8. Test de autoevaluare a cunoștințelor 25 2.9. Bibliografie 26
3. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE

PARLAMENTULUI EUROPEAN 27 3.1. Introducere 27 3.2. Obiectivele unității de învățare 27 3.3.
Componența Parlamentului European 28 3.4. Modalitatea de alegere a membrilor Parlamentului European 28 3.5.
Legislația română privind alegerea reprezentaților cetățenilor români în Parlamentului European 29 3.6. Organizarea
Parlamentului European 29 3.7. Funcționarea Parlamentului European 30 3.8. Atribuțiile Parlamentului European 30
3.9. Rezumat 30 3.10. Test de autoevaluare a cunoștințelor 30 3.11. Tema de control nr. 1 31 3.12. Bibliografie 31
8
CONSILIULUI EUROPEAN 33 4.1. Introducere 33 4.2. Obiectivele unității de învățare 33 4.3. Sediul materiei
33 4.4. Componența Consiliului European 34 4.5. Organizarea Consiliului European 34 4.6. Funcționarea Consiliului
European 34 4.7. Atribuțiile Consiliului European 34 4.8. Rezumat 35 4.9. Test de autoevaluare a cunoștințelor 35
4.10. Bibliografie 35

CONSILIULUI 37 5.1. Introducere 37 5.2. Obiectivele unității de învățare 37 5.3. Sediul materiei 37 5.4.
Delimitări conceptuale: Consiliul – Consiliul European – Consiliul Europei 37 5.5. Componența Consiliului 38 5.6.
Organizarea Consiliului 38 5.7. Funcționarea Consiliului 38
5.7.1. Președinția Consiliului 38 5.7.2. Organele auxiliare 39 5.8. Atribuțiile Consiliului 39 5.9. Rezumat 39 5.10. Test
de autoevaluare a cunoștințelor 39 5.11. Bibliografie 40
6. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE COMISIEI

EUROPENE 41 6.1. Introducere 41 6.2. Obiectivele unității de învățare 41 6.3. Sediul materiei 42 6.4.
Componența Comisiei Europene 42 6.5. Procedura de desemnare a membrilor Colegiului Comisiei Europene 42 6.6.
Organizarea Comisiei Europene 43 6.7. Funcționarea Comisiei Europene 43 6.8. Atribuțiile Comisiei Europene 43 6.9.
Rezumat 43 6.10. Test de autoevaluare a cunoștințelor 44 6.11. Bibliografie 44
7. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI COMPETENȚA CURȚII

DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE(I) - CURTEA DE JUSTIȚIE (CJ) 45 7.1. Introducere 45 7.2.
Obiectivele unității de învățare 45 7.3. Sediul materiei 45 7.4. Componența Curții de Justiție 45 7.5. Statutul
membrilor Curții de Justiție 46 7.6. Competența Curții de Justiție; 46
7.6.1. Competența „ratione materiae” 46 7.6.2. Competența „ratione personae” 46 7.7. Rezumat 46 7.8. Test de
autoevaluare a cunoștințelor 46 7.9. Bibliografie 47
9
8. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI COMPETENȚA CURȚII
DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE (II) -TRIBUNALUL 48 8.1. Introducere 48 8.2. Obiectivele unității
de învățare 48 8.3. Sediul materiei 48 8.4. Componența Tribunalului 49 8.5. Statutul membrilor Tribunalului 49 8.6.
Competența Tribunalului 49 8.7. Rezumat 49 8.8. Test de autoevaluare a cunoștințelor 49 8.9. Tema de control nr. 2
50 8.10. Bibliografie 50
9. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 9. ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCEDURA ÎN FAȚA

CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE 51 9.1. Introducere 51 9.2. Obiectivele unității de învățare
51 9.3. Sediul materiei 51 9.4. Aspecte generale privind procedura în fața Curții de Justiție 51
9.4.1. Faza scrisă a procedurii 52 9.4.2. Faza orală a procedurii 52 9.5. Aspecte generale privind procedura în fața
Tribunalului 53 9.5.1. Faza scrisă a procedurii 53 9.5.2. Faza orală a procedurii 53 9.6. Rezumat 54 9.7. Test de
BĂNCII CENTRALE EUROPENE (BCE) 56 10.1. Introducere 56 10.2. Obiectivele unității de învățare 56
10.3. Sediul materiei 56 10.4. Componența BCE 56 10.5. Organizarea BCE 57
10.5.1. Consiliul guvernatorilor 57 10.5.2. Comitetul executiv 57 10.5.3. Consiliul general 58
10.6. Funcționarea BCE 58 10.7. Atribuțiile BCE 58 10.8. Rezumat 58 10.9. Test de autoevaluare a cunoștințelor 58
10.10. Bibliografie 59

CURȚII DE CONTURI A UNIUNII EUROPENE 60 11.1. Introducere 60 11.2. Obiectivele unității de
învățare 60 11.3. Sediul materiei 60 11.4. Componența Curții de Conturi 61 11.5. Organizarea Curții de Conturi 61
11.6. Funcționarea Curții de Conturi 61 11.7. Atribuțiile Curții de Conturi 61 11.8. Rezumat 61 11.9. Test de
10
BĂNCII EUROPENE DE INVESTIȚII (BEI) 64 12.1. Introducere 64 12.2. Obiectivele unității de învățare
64 12.3. Sediul materiei 64 12.4. Organizarea BEI 64 12.5. Atribuțiile BEI 65 12.6. Rezumat 66 12.7. Test de

COMITETULUI ECONOMIC ȘI SOCIAL (CES) 68 13.1. Introducere 68 13.2. Obiectivele unității de
învățare 68 13.3. Sediul materiei 68 13.4. Componența CES 68 13.5. Organizarea CES 69 13.6. Funcționarea CES 69
13.7. Atribuțiile CES 69 13.8. Rezumat 69 13.9. Test de autoevaluare a cunoștințelor 69 13.10. Bibliografie 70

COMITETULUI REGIUNILOR (CR). AGENȚIILE ȘI OFICIILE UNIUNII EUROPENE 71 14.1.
Introducere 71 14.2. Obiectivele unității de învățare 71 14.3. Sediul materiei 71 14.4. Componența CR 71 14.5.
Organizarea CR 72 14.6. Funcționarea CR 72 14.7. Atribuțiile CR 72 14.8. Agențiile și oficiile Uniunii Europene 73
14.9. Rezumat 73 14.10. Test de autoevaluare a cunoștințelor 73 14.11. Bibliografie 74
15 REZOLVĂRI ALE TESTELOR DE AUTOEVALUAREA CUNOȘTINȚELOR 75 16.
BLIOGRAFIE GENERALĂ 78
11
2. Unitatea de învățare 1. Delimitări conceptuale
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele unității de învățare
1.3. Scurt istoric al Comunităților Europene/Uniunii Europene
1.4. Instituțiile Uniunii Europene
1.5. Organele, oficiile și agențiile Uniunii Europene
1.6. Rezumat
1.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
1.8. Bibliografie
Durata de parcurgere a primei unități de învățare este de 2 ore.
2.1. Introducere
În această primă unitate de învățare, vom avea în vedere clarificare unor concepte de
bază ale dreptului Uniunii Europene în materie instituțională. Astfel, este prezentat,
mai întâi, un scurt istoric al Comunităților Europene și al Uniunii Europene, precum și
aspecte evolutive legate de structura instituțională a Uniunii Europene.
2.2. Obiective
La finalul acestei unități de studiu, toți studenții vor fi capabili să:
✔ descrie modul de constituire a Comunităților Europene și a Uniunii Europene; ✔
identifice Tratatele de instituire ale Comunităților Europene și ale Uniunii Europene; ✔
cunoască aspecte privind criteriile și etapele aderării la Comunitățile Europene și la
Uniunea Europeană;
✔ identifice instituții, organe, oficii și agenții care fac parte din structura instituțională a
Uniunii Europene;
✔ utilizeze, în mod corect, diferite concepte specifice domeniului.
2.3. Scurt istoric al Comunităților Europene/Uniunii Europene
2.3.1. Premisele apariției Comunităților Europene

Retrospectiv privind, istoria Uniunii Europene începe după cel de-al doilea război mondial,
când „pentru Europa se deschide (...) epoca realizărilor efective”2, odată cu înființarea mai
2
Charles Zorgbibe, Construcția Europeană. Trecut, prezent, viitor, Editura Trei, București, 1998, pag. 10.
12
multor organizații internaționale, de cooperare în diferite domenii, între statele europene, după
cum urmează:
- în domeniul militar au fost înființate două organizații, și anume: Uniunea Europei
Occidentale (Tratatul de la Bruxelles, din 17 martie 1948, revizuit prin Acordul de la Paris, din
23 octombrie 1954) și Organizația Atlanticului de Nord (Tratatul de la Washington, din 4
aprilie 1949). - în plan economic a fost înființată, la 16 aprilie 1948, Organizația Europeană
de Cooperare Economică (OECE). Aceasta a devenit, în anul 1960, Organizația pentru
Cooperare Economică și Dezvoltare (OCED).
- în materie politică, regăsim Consiliul Europei (Tratatul de la Londra, din 5 mai 1949, intrat
în vigoare la 3 august, același an).
Acestor organizații de cooperare înființate în Vest, li se adaugă, la începutul anilor ’50, alte
organizații de tip nou, restrânse, acestea nefiind altele decât Comunitățile Europene, care
contribuie la realizarea unei noi viziuni de tip federal.
2.3.2. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO)

La data de 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul afacerilor externe din Franța, a prezentat
Declarația care îi poartă numele, Declarație inspirată de ideea lui Jean Monnet. Ideea
prezentată de către Schuman a fost acceptată de Germania, Italia, Belgia, Olanda și
Luxemburg, astfel încât la 18 aprilie 1951, la Paris, reprezentanții acestor state, la care se
adaugă cel al Franței, au semnat Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iulie 1952; la aceeași dată, Înalta Autoritate, cu
sediul la Luxemburg, prezidată de Jean Monnet, și-a început activitatea.
Fiind încheiat pentru o perioadă de 50 de ani, acest Tratat a încetat să mai producă efecte la
data de 23 iulie 2002.
2.3.3. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA/Euratom) și Comunitatea

Economică Europeană (CEE)
Constituirea altor două Comunități Europene a avut va punct de plecare negocierile angajate
pe baza „Raportului Spaak”3, din 21 aprilie 1956. Raportul avea drept temă principală crearea
a două uniuni: pe de o parte, o uniune economică generală și, pe de altă parte, o uniune în
domeniul utilizării pașnice a energiei atomice.
Principalul aspect asupra căruia s-au purtat negocierile se regăsește în propunerea de înființare
a două noi Comunități: Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA/Euratom) și
3
Paul Henry Spaak – politician de origine belgiană.
13
Comunitatea Economică Europeană (CEE). Tratatele de instituire a CEEA și CEE au fost
semnate la 25 martie 1957. Tratatele au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.
*
**
Pentru a exista și pentru a funcționa, cele trei Comunități Europene au avut, la început,
instituții și organe proprii, în cele mai importante domenii de interes.
Tratatul de la Paris conferea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului o structură
instituțională proprie, originală. Astfel, regăsim, după cum urmează: Înalta Autoritate;
Consiliul Special de Miniștri; Adunarea Comună și Curtea de Justiție.
Tratatele de la Roma înființează, fiecare, pentru organizația pe care o instituie, câte un sistem
instituțional propriu. Astfel, cele două Tratate înființează următoarele instituții: câte o
Comisie; câte un Consiliu; câte o Adunare și câte o Curte de Justiție – având competențe în
domeniul jurisdicțional.
Deși o perioadă au existat, în paralel, trei sisteme instituționale internaționale, încă de la
intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma (1958) s-a avut în vedere reunirea instituțiilor celor
trei Comunități în instituții unice, ducând, însă, la îndeplinire atribuții/competențe stabilite
prin cele trei Tratate institutive. Acest lucru s-a finalizat în anul 1965, prin „Tratatul de la
Bruxelles instituind o Comisie unică și un Consiliu unic”.
2.3.4. Considerații generale cu privire la Uniunea Europeană

Tratatul de la Maastricht (1992) este cel care a introdus, pentru prima oară, conceptul de
Uniune Europeană. Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht, UE era formată din trei
„piloni”: Comunitățile Europene, Politica externă și de securitate comună (PESC) și Justiția și
afacerile interne (JAI)4. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona pilonii s-au
transformat
în politici ale Uniunii Europene.
2.3.5. Personalitatea juridică a Uniunii Europene

Personalitatea juridică a Uniunii Europene nu a fost recunoscută în mod expres prin Tratatul
asupra Uniunii Europene (TUE). Însă, absența unei asemenea prevederi nu conduce, în mod
implicit, la excluderea ideii potrivit căreia UE are personalitate juridică.
Până la 1 decembrie 2009, defineam Uniunea Europeană ca fiind o entitate sui generis, având
personalitate juridică emergentă, în existența sa sprijinindu-se pe cei trei piloni, instituiți prin
4
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, noua denumire a acestui pilon a fost „Cooperarea polițienească
și judiciară în materie penală”.
14
Tratatul de la Maastricht, și anume: Comunitățile Europene, politica externă și de securitate
comună, justiția și afacerile interne5.
2.4. Instituțiile Uniunii Europene

Instituțiile Uniunii Europene sunt: Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeană,
Parlamentul European, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană și
Curtea de Conturi.
Fiecare instituție ocupă un loc distinct în structura organizatorică a Uniunii, și
anume: a. Consiliul reprezintă interesele statelor membre;
b. Comisia Europeană apără interesul Uniunii, în ansamblul ei;
c. Parlamentul European reprezintă interesele popoarelor statelor membre;
d. Curtea de Justiție și Tribunalul asigură respectarea regulilor de drept al Uniunii
Europene;
e. Curtea de Conturi asigură legalitatea folosirii resurselor financiare, și, prin urmare,
controlul în domeniu.
2.5. Organele, oficiile și agențiile Uniunii Europene

Principala caracteristică a organelor este aceea că, spre deosebire de instituțiile, acestea nu
participă direct la luarea deciziei, ci ele numai pregătesc luarea deciziei, având un caracter
tehnic, auxiliar.
2.6. Rezumat
Construcția europeană a evoluat treptat, în anii 1951 și 1957 fiind semnate tratatele
care au pus bazele Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, Comunității
Europene a Energiei Atomice și Comunității Economice Europene. Uniunea
Europeană a fost constituită prin Tratatul de la Maastricht. Fiind formată din trei
„piloni”: Comunitățile Europene, Politica externă și de securitate comună și Justiția și
afacerile interne. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona pilonii s-au
transformat în politici ale Uniunii Europene.
5
Denumirea acestui pilon a fost schimbată, prin Tratatul de la Amsterdam (1997/1999) în cea de „cooperarea
polițienească și judiciară în materie penală”.
15

Rezolvați următoarele teste-grilă6:
1. Uniunea Europeană:
a) are personalitate juridică;
b) are personalitate juridică în anumite cazuri, special prevăzute de tratate;
c) nu are personalitate juridică.
2. Comunitatea Europeană reprezintă:

a) denumirea generică dată celor trei Comunități Europene prin Tratatul de la
Maastricht (intrat în vigoare în anul 1993);
b) noua denumire a Comunității Economice Europene, potrivit Tratatului de la
Maastricht (intrat în vigoare în anul 1993);
c) primul pilon al UE.
3. Cei 3 piloni ai UE erau:

a) Comunitățile Europene; politica externă și de securitate comună; justiția și afacerile
interne;
b) Uniunea Europeană; politica externă și de securitate comună; cooperarea judiciară în
materie penală;
c) Comunitățile Europene; politica externă și de securitate comună; cooperarea
judiciară în materie civilă.
4. Instituțiile participă direct la luarea deciziei la nivelul Uniunii:

a) adevărat.
b) fals.
2.8. Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the
EU, 2010 (341C/B68);
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
6
Un singur răspuns corect.
16
Culegeri de acte normative:
Augustin Fuerea, „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, ediția a II-a și a III
a, Editura C. H. Beck, 2015, 2017 (cota: 341. 24L/T81).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
17
3. Unitatea de învățare 2. Ordinea juridică a Uniunii Europene și
principiile care guvernează activitatea instituțiilor Uniunii
Europene
Cuprins
2. 1. Introducere
2. 2. Obiectivele unității de învățare
2. 3. Izvoarele dreptului Uniunii Europene
2. 4. Principiul atribuirii de competențe
2. 5. Principiul autonomiei instituționale
2. 6. Principiul separației puterilor
2. 7. Rezumat
2. 8. Test de autoevaluare a cunoștințelor
2. 9. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 2-a unități de învățare este de 2 ore.

Introducere
Prezenta unitate de învățare are în vedere, în primul rând, categoriile de izvoare ale
ordinii juridice a UE. Sunt avute în vedere sunt: izvoarele primare, secundare, normele
de drept care provin din angajamentele externe ale Uniunii Europene, izvoarele
complementare, precum și izvoarele nescrise ale dreptului Uniunii Europene. De
asemenea, sunt reliefate principiile care guvernează activitatea instituțiilor Uniunii
Europene.

✔ cunoască izvoarele dreptului Uniunii Europene;
✔ identifice elementele constitutive ale actelor normative ale Uniunii
Europene; ✔ să utilizeze, în mod corect, diferite concepte specifice
domeniului;
✔ identifice principiile care guvernează activitatea instituțiilor Uniunii
Europene; ✔ înțeleagă conținutul acestor principii.
3.3. Izvoarele dreptului Uniunii Europene

3.3.1. Concept; definiție
18
Dreptul Uniunii Europene = ansamblul regulilor (de drept) aplicabile în ordinea juridică a
UE7; principiile generale de drept sau jurisprudența Curții de Justiție; normele de drept a căror
proveniență se află în afara ordinii juridice a UE, provenind din relațiile externe ale Uniunii;
dreptul complementar provenit din actele convenționale încheiate între statele membre pentru
aplicarea tratatelor.
Cu privire la clasificarea izvoarelor dreptului Uniunii Europene, în literatura de specialitate nu
există o opinie unitară8.
După unii autori9, aceste izvoare sunt:
• tratatele institutive ale Uniunii;
• dreptul derivat;
• dreptul internațional;
• principiile generale de drept.
Pentru alți autori10, izvoarele dreptului Uniunii Europene ar fi:
- tratatele institutive;
- tratatele subsidiare;
- legislația secundară;
- deciziile, opiniile și principiile generale aplicate de Curtea de Justiție.
Potrivit altei opinii11, izvoarele dreptului Uniunii Europene cuprind următoarele
categorii: • tratatele institutive;
• principiile generale;
• actele unilaterale cu forță obligatorie.
În sfârșit, o altă opinie12, pe care o consemnează literatura de specialitate, este cea potrivit
căreia dreptul Uniunii Europene este dat de următoarele izvoare:
• tratate ce instituie Comunitățile, protocoale, convenții, acte adiționale, tratate
modificatoare, acorduri încheiate între statele membre sau între acestea și state terțe;
7
Sensul de „ordine juridică comunitară” este atribuit de Jean Boulouis în lucrarea „Droit institutionnel de communautés
européennes”, Ed. Dalloz, 1999.
8
Viorel Marcu, „Drept instituțional comunitar”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2001,
p. 88-89.
9
Jean Victor Louis, „L’ordre juridique communautaire”, Bruxelles, 1990, p. 71-104.
10
Penelope Kent, „European Community Law”, 1992, p. 23 - 26.
11 12
David A. O. Edward, Robert C. Lane, „European Community Law”, Edinburgh, 1991, p. 73 - 74. P. Manin, „Les
communautés européennes, L’Union européenne, Droit institutionnel”, Paris, Editura A. Pedone, 1993, p. 9.
19
• norme legislative și decizii ale instituțiilor Uniunii Europene adoptate în temeiul
tratatelor, inclusiv decizii ale Curții de Justiție;
• jurisprudența Curții de Justiție;
• principiile generale de drept care își au sorgintea în constituțiile și legile statelor
membre, în acordurile internaționale și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În
continuare, vom trece în revistă problematica izvoarelor dreptului Uniunii Europene, în
următoarea clasificare:
- tratatele institutive și modificatoare - izvoare primare ale dreptului Uniunii Europene; -
izvoarele derivate sau dreptul derivat, secundar al Uniunii Europene (regulamentele,
directivele, deciziile, recomandările și avizele);
- normele de drept care provin din angajamentele externe ale Uniunii (ex. : acordurile
încheiate de Comunități/Uniunii cu state terțe sau cu organizații internaționale; actele
unilaterale adoptate prin organele anumitor acorduri externe ale Uniunii; unele tratate
încheiate de statele membre cu statele terțe ș. a.);
- izvoarele complementare (ex. : convenția comunitară; deciziile și acordurile convenite prin
reprezentanții guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului; declarațiile; rezoluțiile
și luările de poziție relative ale Uniunii);
- izvoarele nescrise (metodele de interpretare ale Curții de Justiție; principiile generale de
drept).
3.3.2. Tratatele institutive și modificatoare - izvoare primare
Dreptul primar este constituit din tratatele institutive ale Comunităților/Uniunii, tratate care au
fost permanent modificate, completate și adaptate noilor realități. Toate acestea au condus la
apariția unui număr mare de instrumente convenționale.
3.3.3. Enumerare și prezentare
a) Tratatele originare.
Pentru Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, principalul instrument a fost Tratatul
de la Paris din 18 aprilie 1951, care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.
Pentru Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice (CECA sau Euratom) există cele 2 Tratate, semnate la Roma, la 25 martie 1957,
însoțite de numeroase anexe și protocoale, între care cel mai important definește Statutul
Băncii Europene de Investiții (BEI), la care se adaugă, în mod deosebit, protocoalele, semnate
la 17 aprilie 1957 la Bruxelles, asupra privilegiilor și imunităților privind Curtea de Justiție.
Toate acestea au intrat în vigoare la 14 ianuarie 1958.
b) Tratatele și actele modificatoare
20
• instrumentele care instituie instituțiile comune ale Comunităților (Convenția privind anumite
instituții comune, semnată și intrată în vigoare în același timp cu Tratatele de la Roma;
Tratatele instituind un Consiliu unic și o Comisie unică a Comunităților și Protocolul unic
asupra privilegiilor și imunităților, semnate la Bruxelles la 8 aprilie 1965, intrate în vigoare în
august 1967);
• tratatele referitoare la bugetul Comunităților, ce au urmărit ca scop pe acela al sporirii puterii
financiare a Parlamentului European (Tratatul de la Luxemburg, din 22 aprilie 1970, intrat în
vigoare la 1 ianuarie 1971 și Tratatul de la Bruxelles, din 22 iulie 1975, intrat în vigoare la 1
iunie 1977);
• Decizia din 21 aprilie 1970, privind înlocuirea contribuțiilor financiare prin resurse proprii
ale Comunităților, întemeiată pe art. 231 al Tratatului CEE și art. 173 al Tratatului CEEA,
intrată în vigoare la 1 ianuarie 1971, în prezent înlocuită prin Decizia din 24 iunie 1988; •
Decizia din 20 septembrie 1976, privind alegerea reprezentanților Adunării prin sufragiu
universal direct, întemeiată, în special, pe art. 138 al Tratatului CEE, intrată în vigoare la 1
iulie 1978 (această decizie, împreună cu altele, a făcut obiectul unor adaptări operate de către
statele membre, trebuind să fie asimilată cu tratatele propriu-zise);
• actele de aderare, multiple și de natură diversă care adaptează și completează tratatele
anterioare, sunt, de asemenea, izvoare primare ale dreptului UE. Aici avem în vedere actele
referitoare la aderarea la Comunitățile Europene a Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit al
Marii Britanii, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1973;
• actele relative la aderarea Republici Elene la Comunitățile Europene, din 24 mai 1979,
intrate în vigoare la 1 ianuarie 1981;
•actele privind aderarea Regatului Spaniei și Republicii Portugheze, din 12 iunie 1985, precum
și cele care au urmat până în anul 1995 inclusiv (Austria, Finlanda, Suedia); • tratatul de
aderare a celor 10 state din Europa Centrală, din anul 2004; • tratatul de aderare a României și
Bulgariei la Uniunea Europeană, din anul 2007; • Actul Unic European, semnat la Luxemburg
și la Haga, la 14 februarie 1986, de 9 din cele 12 state membre, și la 28 februarie 1986 și de
către celelalte trei state membre (Italia, Danemarca și Grecia). A intrat în vigoare în iulie
1987, și nu s-a limitat la a modifica cele 3 tratate institutive și la a completa Tratatul CEE, ci a
dat și o bază juridică Consiliului European și cooperări politice europene.
• Tratatul de la Maastricht, din anul 1993;
• Tratatul de la Amsterdam, din anul 1999;
• Tratatul de la Nisa, din anul 2003;
• Tratatul de la Lisabona, din anul 2007.
21
3.3.4. Izvoarele derivate (dreptul derivat)
a) Regulamentul
Regulamentul, așa cum sunt definit la art. 288 TFUE, are „aplicabilitate generală”. Este
obligatoriu „în toate elementele lui”13 (adică este obligatoriu cu privire la scopul final de atins
și la formele, respectiv mijloacele prin intermediul cărora se ajunge la îndeplinirea acestuia) și
„se aplică direct în fiecare stat membru”14.
b) Directiva
Potrivit art. 288 TFUE, „directiva15 este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu
privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce
privește forma și mijloacele”. Altfel spus, directiva impune rezultate și lasă destinatarilor
competența în ceea ce privește forma și mijloacele pentru a atinge rezultatele urmărite, în
termenele stabilite. Prin urmare, spre deosebire de regulament, directiva este obligatorie numai
cu privire la scopul final propus.
c) Decizia
Este un act obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatarii desemnați. Spre deosebire
de regulament, decizia nu are o influență generală.
Contrar directivei, decizia este obligatorie în toate elementele ei, nu numai în ce privește
rezultatul de atins.
d) Recomandarea și avizul
Acestea „nu leagă”, adică nu au forță de constrângere și, deci, nu sunt izvoare de drept în
adevăratul înțeles al cuvântului.
3.3.5. Normele de drept care provin din angajamentele externe ale Uniunii Europene
a) Acordurile încheiate de Comunități/Uniune cu statele terțe sau cu organizațiile
internaționale.
Acestea, în afară de faptul că obligă Comunitățile, respectiv Uniunea, în plan internațional, se
integrează în ordinea juridică a UE și devin izvoare de drept. O astfel de interpretare are art.
216 TFUE, potrivit căruia asemenea acorduri „sunt obligatorii pentru instituțiile Uniunii și
pentru statele membre”.
13
Art. 288 TFUE.
14
Idem.
15
A se vedea și Roxana-Mariana Popescu, Directiva – act comunitar, în volumul Simpozionului Pregătirea economică
și juridică a specialiștilor – premisă esențială a integrării României în Uniunea Europeană, Editura Ars Docendi,
București, 2002, pag. 76-83.
22
b) Actele unilaterale adoptate de organele înființate prin acordurile externe ale
Comunităților/Uniunii.
Sunt destul de numeroase acordurile sau convențiile încheiate de Comunități, respectiv de
Uniune, cu statele terțe, prin care se constituie „organe de gestiune și care le conferă puterea de
a adopta acte obligatorii unilaterale, adică cele care nu au nevoie de o ratificare sau aprobare
pentru a lega părțile (de exemplu: Consiliile acordurilor de asociere sau cooperare cu țările
Mediteranei; Consiliul de miniștri al Convenției de la Lomé; Consiliul Internațional al cafelei;
Consiliul internațional pentru cacao ș.a.)”16.
c) Unele tratate încheiate de statele membre ale Comunităților / Uniunii cu state terțe
„Acordurile externe și actele unilaterale, luate în esența lor, nu sunt singurele angajamente
internaționale care produc efecte în ordinea juridică a UE. Curtea de Justiție nu exclude
„legarea” Comunităților prin acorduri la care ele nu sunt părți, dar care au fost încheiate de
statele membre”17.
Această posibilitate a rămas, totuși, limitată la anumite situații în care Comunitățile și Uniunea
sunt considerate ca fiind „substituite” statelor membre, pentru angajamentele asumate de
acestea prin anumite tratate, încheiate anterior anului 195818.
3.3.6. Izvoarele complementare
„Spre deosebire de izvoarele derivate și de cele care sunt constituite din angajamentele externe
ale Comunităților/Uniunii, ce rezultă (ambele) din exercitarea de către instituțiile UE a atribu
țiilor/competențelor care le-au fost atribuite prin Tratate, în acest caz avem de-a face cu
izvoare care provin din acordurile încheiate între statele membre în domeniile de competență
națională. În măsura în care obiectul lor se situează în sfera și în prelungirea obiectivelor
definite de Tratate, poartă denumirea de „drept (izvoare) complementar(e)” și pot fi
considerate norme de drept ale UE, în sens larg”19.
Acestea sunt:
a) Convenția comunitară
b) Deciziile și acordurile convenite prin reprezentanții guvernelor statelor membre
reunite în cadrul Consiliului.
c) Declarațiile, rezoluțiile și luările de poziție relative ale Comunităților/ Uniunii
Europene, care sunt adoptate de comun acord de statele membre
16
Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit général de l’Union européenne, 10e édition, Dalloz, Paris, 2012, pag. 336.
17
Idem.
18
Potrivit Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit., pag. 336.
19
Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit., pag. 340.
23
3.3.7. Izvoarele nescrise
„Jurisprudența este, la rândul ei, izvor de drept”20 al Uniunii Europene. „Caracterul de izvor de
drept al jurisprudenței se datorează poziției ocupate de Curte de asigurare a respectului
dreptului (...) [Uniunii Europene], faptului că doar Curtea dă interpretare cu caracter
autentic, fapt ce constituie premisa asigurării omogenității și coerenței sistemului și
construcția acquis-ului”21
Uniunii Europene.
3.4. Principiul atribuirii de competență

Potrivit Art. 5 TUE (ex-articolul 5 TCE), delimitarea competențelor Uniunii este guvernată
de principiul atribuirii.
În conformitate cu art. 5 TUE (2), în temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează
numai în limitele competențelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru
realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competență care nu este atribuită
Uniunii prin tratate aparține statelor membre.
În baza principiului atribuirii de competențe, instituțiile UE duc la îndeplinire numai acele
atribuții care le sunt stabilite în mod expres.
3.5. Principiul autonomiei instituționale

Principiului autonomiei conferă instituțiilor UE posibilitatea de a-și elabora regulamente
proprii de organizare și funcționare. Totodată, acestea își pot numi proprii funcționari.
3.6. Principiul echilibrului instituțional

Principiul echilibrului instituțional reunește două componente esențiale, și anume:
A. separarea puterilor, respectiv a competențelor instituțiilor UE;
B. colaborarea, cooperarea între instituțiile Uniunii Europene.
3.7. Rezumat
Dreptul Uniunii Europene este format din ansamblul regulilor aplicabile în ordinea
juridică a UE, principiile generale de drept sau jurisprudența Curții de Justiție. Dreptul
primar este constituit din tratatele institutive ale Comunităților și Uniunii Europene,
tratate care au fost permanent modificate, completate și adaptate noilor realități.
Dreptul
20
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2008, pag. 166.
21
Idem.
24
derivat format din ansamblul actelor unilaterale ale instituțiilor, nemaifiind, deci, în
prezența unui drept convențional, ci în prezența unui drept „legiferat”.
În baza principiului atribuirii de competențe, instituțiile UE duc la îndeplinire numai
acele atribuții care le sunt stabilite în mod expres. Principiul echilibrului instituțional
reunește două componente esențiale, și anume: separarea puterilor, respectiv a
competențelor instituțiilor UE și cooperarea între instituțiile Uniunii Europene.

Rezolvați următoarele teste-grilă22:
1) Dreptul primar al UE este constituit din:

a) cele trei tratate care au pus bazele Comunităților Europene;
b) cele trei tratate care au pus bazele Comunităților Europene, precum și din actele
primare ale instituțiilor comunitare;
c) cele trei tratate care au pus bazele Comunităților Europene, precum și din actele care
le modifică, completează și adaptează.
2) Decizia și Actul privind alegerile directe în Parlamentul European fac parte din:
a) legislația primară a dreptului UE;
b) legislația secundară a dreptului UE;
c) legislația complementară a dreptului UE.
3) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează:

a) numai în limitele competențelor care i-au fost atribuite de statele membre prin
tratate;
b) orice competență care este atribuită Uniunii prin tratate aparține și statelor membre;
c) instituțiile UE duc la îndeplinire și alte atribuții care nu le sunt stabilite în mod
expres.
4) Regulamentele:
a) sunt obligatorii pentru toți destinatarii lor și sunt direct aplicabile în toate statele
membre;
b) sunt obligatorii în ceea ce privește scopul de atins pentru destinatarii lor și sunt
direct aplicabile în toate statele membre;
c) sunt obligatorii în toate elementele lor și sunt direct aplicabile în toate statele
membre;
d) sunt obligatorii în toate elementele lor și sunt direct aplicabile în statele membre
destinatare.
5) Directivele:
a) sunt acte cu forță juridică obligatorie;
b) sunt acte direct aplicabile în legislația statelor membre.
22
Un singur răspuns corect.
25
3.9. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
26
4. Unitatea de învățare 3. Organizarea, funcționarea și atribuțiile
Parlamentului European
Cuprins
3.1. Introducere
3.3. Componența Parlamentului European
3.4. Modalitatea de alegere a membrilor Parlamentului European
3.5. Legislația română privind alegerea reprezentaților cetățenilor români în
3.6 Organizarea Parlamentului European
3.7. Funcționarea Parlamentului European
3.8. Atribuțiile Parlamentului European
3.9. Rezumat
3.11. Tema de control nr. 1
3.12. Bibliografie

Introducere
Obiectul de studiu al acestei unități de învățare îl constituie organizarea, funcționarea și
atribuțiile Parlamentului European. Parlamentul European a apărut prin Tratatele
institutive, fiind denumit, inițial, fie Adunarea comună (în Tratatul de instituire a
CECA), fie Adunare (în Tratatele de instituire a CEE și a Euratom); prin Rezoluția din
20 martie 1958, cele trei instituții similare au fost reunite în Adunarea Parlamentară
Europeană, denumire ce și-a produs efectele începând cu anul 1960.
Ulterior, prin rezoluția Adunării Parlamentare Europene din 30 martie 1962, s-a stabilit
denumirea de Parlamentul European, denumire pe care o poartă și în prezent.

✔ cunoască componența Parlamentului European;
✔ încadreze și să exemplifice diverse aspecte legate de organizarea și funcționarea
Parlamentului European;
✔ cunoască atribuțiile Parlamentului European.
27
4.3. Componența Parlamentului European
Potrivit art. 14 TUE, Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor
Uniunii. Numărul acestora nu poate depăși șapte sute cincizeci, plus președintele.
Reprezentarea cetățenilor este asigurată în mod proporțional descrescător, cu un prag minim
de șase membri pentru fiecare stat membru. Niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de
nouăzeci și șase de locuri.
Membrii Parlamentului European sunt aleși pentru o perioadă de 5 ani, iar mandatul lor este
unul reprezentativ.
Actul privind alegerea reprezentanților Adunării stabilește, în art. 6 par. 1, incompatibilitățile
cărora trebuie să li supună membrii Parlamentului European. Astfel, un membru al
Parlamentului European, pe timpul mandatului, nu poate îndeplini și calitatea de: - membru al
guvernului unui stat;
- membru al Comisiei;
- membru al Curții de Justiție sau grefier;
- membru al Curții de Conturi;
- membru al Comitetului Economic și Social;
- membru al comitetelor sau organismelor create în temeiul sau în aplicarea
Tratatelor institutive în vederea administrării fondurilor
Uniunii sau a unei sarcini permanente și directe de gestiune
administrativă;
- membru al Consiliului de administrație, al Comitetului director al BEI23;
- funcționar sau agent în activitate în cadrul Uniunii Europene.
4.4. Modalitatea de alegere a membrilor Parlamentului European

Membrii Parlamentului European sunt aleși cu sufragiu universal direct, după o procedură
uniformă. În acest sens, Consiliul a adoptat, la 20 septembrie 1976, o decizie privind alegerea
reprezentanților parlamentari prin sufragiu universal direct. Actul din 1976, care prevede
alegerea reprezentanților în Adunare prin sufragiu universal direct, aduce în prim plan câteva
reguli minimale, cum ar fi:
- principiul votului unic;
- alegerea să se desfășoare în cursul aceleiași perioade în toate statele membre,
perioadă care începe joi dimineață și se termină în duminica imediat următoare,
23
Banca Europeană pentru Investiții.
28
prima perioadă fiind determinată de către Consiliu, care statuează cu
unanimitate de voturi, după consultarea Parlamentului European;
- vârsta minimă pentru vot este de 18 ani.
4.5. Legislația română privind alegerea reprezentaților cetățenilor români în

Cadrul juridic pentru organizarea și desfășurarea alegerii membrilor Parlamentului European
este dat de Legea nr. 33/2007, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 4 din
Lege, „membrii din România în Parlamentul European se aleg pe bază de scrutin de listă,
potrivit principiului reprezentării proporționale, și pe bază de candidaturi independente”. De
asemenea, „pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, teritoriul
României constituie o singură circumscripție electorală”.
4.6. Organizarea Parlamentului European

Sub aspect organizatoric, Parlamentul European cuprinde:
- un Birou;
- Conferința președinților;
- comisii;
- grupuri politice parlamentare.
Președintele, vicepreședinții (14) și cei 5 chestori sunt aleși de către Parlament prin scrutin
secret, pentru o perioadă de 2 ani și jumătate. Ei formează Biroul.
Președintele reprezintă Parlamentul în situații oficiale și în relațiile internaționale, prezidează
ședințele plenare și întâlnirile Biroului și Conferinței Președinților.
Conferința președinților are în componența sa președintele Parlamentului și președinții
grupurilor politice parlamentare.
Parlamentul, în vederea organizării și desfășurării activității sale, înființează comisii
permanente.
De asemenea, Parlamentul poate înființa comisii temporare, pentru o perioadă de 12 luni, cu
posibilitatea prelungirii existenței lor printr-o decizie a Parlamentului.
Totodată, Parlamentul European poate înființa și comisii parlamentare mixte, cu participarea
parlamentarilor din statele asociate la Uniune sau din statele cu care, deja, sunt angajate
negocieri de aderare.
Membrii Parlamentului au posibilitatea să se organizeze în grupuri politice, dar există și
deputați neînscriși.
29
4.7. Funcționarea Parlamentului European
La nivelul Uniunii Europene, o legislatură se întinde pe o durată de 5 ani. Parlamentul se
reunește într-o sesiune anuală de plin drept în a 2-a zi de marți din luna martie (cu excepția
lunii august) și organizează, uneori, și sesiuni suplimentare mai scurte. Parlamentul poate fi
convocat, cu titlu de excepție, în sesiuni extraordinare, la cererea majorității membrilor săi sau
la solicitarea Consiliului ori a Comisiei și din inițiativa unei treimi din membri săi.
Dezbaterile Parlamentului sunt publice.
Parlamentul este asistat de un Secretar general, ce se găsește în fruntea Secretariatului general.
Lucrările Parlamentului se desfășoară în 3 orașe diferite. Secretariatul se găsește la
Luxemburg, comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc
la Strasbourg, cu sesiuni suplimentare la Bruxelles.
4.8. Atribuțiile Parlamentului European
Potrivit art. 14 TUE, Parlamentul European exercită, împreună cu Consiliul, funcțiile
legislativă și bugetară. Acesta exercită funcții de control politic și consultative, în
conformitate cu condițiile prevăzute în tratate. Parlamentul European alege președintele
Comisiei.
4.9. Rezumat
Parlamentul European este compus din reprezentanții cetățenilor Uniunii. În ceea ce
privește componența Parlamentului European și modul de desemnare a membrilor
acestuia, trebuie subliniat faptul că, încă din anul 1951, autorii Tratatelor au susținut
clar principiul conform căruia membrii Adunării să fie aleși cu „sufragiu universal
direct, după o procedură uniformă în toate statele membre”. Sub aspect organizatoric,
Parlamentul European cuprinde: un Birou, Conferința președinților, comisii și grupuri
politice parlamentare. Potrivit art. 14 TUE, Parlamentul European exercită, împreună
cu Consiliul, funcțiile legislativă și bugetară. Acesta exercită funcții de control politic
și consultative, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate. Parlamentul
European alege președintele Comisiei.

1) Parlamentul European este compus din:
a) reprezentanții cetățenilor Uniunii.
b) trimiși din parlamentele naționale ale statelor membre.
2) Sub aspect organizatoric, Parlamentul European cuprinde:

a) Conferința președinților;
30
b) comisii de organizare;
c) grupări parlamentare.
3) Dezbaterile Parlamentului:
a) sunt publice.
b) sunt, în anumite condiții, publice.
4) Parlamentul European:
a) exercită, în mod independent, funcțiile legislativă și bugetară.
b) alege președintele Comisiei.
5) Parlamentul European:
a) nu exercită un control politic asupra Comisiei;
b) poate adopta o moțiune de cenzură împotriva Comisiei.
Tema de control nr. 1 constă într-un referat cu tema la alegere, apreciat cu 15% din nota
finală:
a) Organizarea și funcționarea unei instituții a Uniunii Europene (Unitățile de învățare
nr. 3 și 4) sau,
b) Funcționarea și atribuțiile unei instituții a Uniunii Europene (Unitățile de învățare nr.
5 și 6).
3.12.Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
31
Tratatul privind Uniunea Europeană; Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.
32
Consiliului European
Cuprins
4. 1. Introducere
4. 3. Sediul materiei
4. 4. Componența Consiliului European
4. 5. Organizarea Consiliului European
4. 6. Funcționarea Consiliului European
4. 7. Atribuțiile Consiliului European
4. 8. Rezumat
4. 10. Bibliografie
5.1. Introducere
Unitatea de învățare prezentă are în vedere instituția Consiliului European.
Inițial, Consiliul European nu a fost prevăzut în Tratatele institutive, el fiind rezultatul
unui proces istoric. Acesta a apărut pe cale neconvențională, ca urmare a întâlnirilor la
nivel înalt ale șefilor de stat și de guvern. Existența sa a fost reglementată, ulterior, prin
Actul Unic European (art. 2) și, mai târziu, prin Tratatul de la Maastricht (lit. D).
Începând cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul European este
prevăzut pentru prima oară ca instituție a Uniunii Europene.

✔ prezinte etapele apariției Consiliului European;
✔ cunoască componența Consiliului European;
✔ descrie funcționarea Consiliului European;
✔ cunoască rolul specific al acestei instituții.
4.3. Sediul materiei

Articolele 13, 15, 26, 27 și articolul 42 alineatul (2) din TUE.
33
4.4. Componența Consiliului European
Potrivit art. 15 alin. (2) TFUE, Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern
ai statelor membre, precum și din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate participă la lucrările
Consiliului European.
4.5. Organizarea Consiliului European

Potrivit art. 15 alin. (5) TFUE, Consiliul European își alege președintele cu majoritate
calificată, pentru o durată de doi ani și jumătate, cu posibilitatea reînnoirii mandatului o
singură dată.
Președintele Consiliului European are următoarele atribuții:
- prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European;
- asigură pregătirea și continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare
cu președintele Comisiei și pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale; -
acționează pentru facilitarea coeziunii și a consensului în cadrul Consiliului
European;
- prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului
European.
4.6. Funcționarea Consiliului European

Potrivit Tratatului, Consiliul European se întrunește de două ori pe semestru la convocarea
președintelui său. Atunci când ordinea de zi o impune, membrii Consiliului European pot
decide să fie asistați fiecare de un ministru și, în ceea ce îl privește pe președintele Comisiei,
de un membru al Comisiei. Atunci când situația o impune, președintele convoacă o reuniune
extraordinară a Consiliului European.
Consiliul European se pronunță prin consens, cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel.
4.7. Atribuțiile Consiliului European

În conformitate cu art. 15 alin. (1) din TUE, Consiliul European oferă Uniunii impulsurile
necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Acesta
nu exercită funcții legislative.
De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din TUE, Consiliul European identifică interesele
strategice ale Uniunii, stabilește obiectivele și definește orientările generale ale politicii
externe și de securitate comune, inclusiv în ceea ce privește chestiunile având implicații în
materie de apărare. Acesta adoptă deciziile necesare.
34
În cazul în care evoluția internațională o impune, președintele Consiliului European convoacă
o reuniune extraordinară a Consiliului European pentru a defini liniile strategice ale politicii
Uniunii în raport cu această evoluție.
4.8. Rezumat
Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre,
precum și din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate participă la lucrările Consiliului
European. Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia
și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții
legislative. Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabilește
obiectivele și definește orientările generale ale politicii externe și de securitate
comune.
1) Consiliul European este compus din:

a) șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum și din președintele său și
președintele Comisiei.
b) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și din
miniștrii de externe ai tuturor statelor membre.
2) Președintele Consiliului European are următoarele atribuții:

a) prezidează și impulsionează lucrările Consiliului European;
b) prezintă Comisiei un raport după fiecare reuniune a Consiliului European.
3) Consiliul European se întrunește:

a) de trei ori pe semestru la convocarea președintelui său;
b) de două ori pe semestru la convocarea președintelui său.
4) Consiliul European se pronunță:

a) prin consens, cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel;
b) în mod uzual, prin vot cu majoritate calificată.
5) Consiliul European:
a) oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și
prioritățile politice generale.
b) exercită funcții legislative.
4.10. Bibliografie
Doctrină:
35
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
36
Consiliului
Cuprins
5. 1. Introducere
5. 4. Delimitări conceptuale: Consiliul – Consiliul European – Consiliul Europei
5. 5. Componența Consiliului
5. 6. Organizarea Consiliului
5. 7. Funcționarea Consiliului
5. 8. Atribuțiile Consiliului
5. 9. Rezumat
5. 11. Bibliografie

6.1. Introducere
Prezenta unitate de învățare are în vedere instituția Consiliului Uniunii Europene. Sunt
precizate aspectele legate de sediul materiei, componența, organizarea, funcționarea și
rolul acestei instituții în cadrul instituțional al Uniunii Europene.

✔ cunoască componența Consiliului;
✔ descrie funcționarea Consiliului;
✔ cunoască rolul specific al acestei instituții.

Instituția Consiliului este reglementată în cadrul articolului 16 din Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE) și la articolele 237-243 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE).
6.4. Delimitări conceptuale: Consiliul – Consiliul European – Consiliul Europei

Cele două instituții ale Uniunii Europene, Consiliul și Consiliul European, nu trebuie
confundate, în primul rând, cu Consiliul Europei.
37
Consiliul Europei este o organizație internațională, regională, de sine stătătoare. Cele două
instituții ale Uniunii Europene se disting, de asemenea, având în vedere următoarele criterii:
al apariției, al componenței și al atribuțiilor proprii fiecăreia dintre instituții.
6.5. Componența Consiliului

Consiliul este compus din 27 membri.
„Consiliul este format din câte un reprezentant al fiecărui stat membru, la nivel ministerial,
abilitat să angajeze guvernul acestui stat membru”24.
Componența Consiliului este variabilă, în funcție de ordinea de zi25. Cele mai frecvente sunt
consiliile destinate afacerilor generale, agriculturii, economiei și finanțelor.
6.6. Organizarea Consiliului

Principalul rol al Consiliului Uniunii Europene, ca instituție, este acela de a reprezenta toate
statele membre ale Uniunii Europene, exprimând, de altfel, legitimitatea statală a Uniunii.
Potrivit TFUE, „fiecare guvern delegă pe unul dintre membrii săi”.
6.7. Funcționarea Consiliului

Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatele institutive și Regulamentul interior elaborat
chiar de către de Consiliu26 sunt cele care stabilesc condițiile în care funcționează Consiliul.
Modalitățile de organizare și de funcționare27 a Consiliului sunt prevăzute în Regulamentului
interior adoptat de către Consiliu.
Funcționarea Consiliului ridică, în principal, problema președinției, a modului de deliberare și
a organelor auxiliare.
6.7.1. Președinția Consiliului

Președinția Consiliului este exercitată, prin rotație, de către fiecare stat membru, pentru o
perioadă de 6 luni.
Pregătirea și conducerea lucrărilor Consiliului este asigurată de către ministrul al cărui stat
asigură președinția.
24
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/24/consiliul-uniunii-europene
25
În anul 1997 cele 83 de sesiuni ale Consiliului s-au ținut în 21 de formații diferite.
26 27
Hotărârea Curții din data de 23 februarie 1988, Regatul Unit/Consiliu, C-68/86, EU:C:1988:85. A se vedea, pentru
puterea Consiliului de a adopta măsuri pentru organizarea sa internă, o decizie care vizează accesul publicului la
documentele sale, Hotărârea Curții din data de 30 aprilie 1996, Țările de Jos/Consiliu, C-58/94, EU:C:1996:171.
38
6.7.2. Organele auxiliare
a) Secretariat general
Consiliul este asistat de către un Secretariat general. Organizarea Secretariatului este decisă
de Consiliu cu unanimitate de voturi.
b) COREPER
Fiecare stat membru are un birou de reprezentare permanentă la Bruxelles, al cărui personal
este alcătuit din diplomați sau persoane oficiale din ministerele naționale. Șefii acestor
delegații se reunesc o dată pe săptămână în cadrul Comitetului reprezentanților permanenți ai
statelor membre (COREPER).
c) Alte organe auxiliare
Alte organe auxiliare: grupurile de experți; Comitetul special pentru agricultură; Comitetul
pentru vize; Comitetul monetar; Comitetul politic; Comitetul pentru vize. În afara acestor
comitete, Consiliul mai este asistat și de alte organe auxiliare, precum: Comitetul permanent
pentru forțe de muncă; Comitetul pentru energie; Comitetul pentru cercetare științifică și
tehnică; Comitetul pentru educație; Comitetul pentru acordurile de cooperare cu țările Lumii a
treia.
6.8. Atribuțiile Consiliului

- asigură coordonarea politicilor generale ale statelor membre.
- este cel care apare ca legiuitor de drept comun.
- deține puterea de decizie, alături de Parlamentul European.
Rolul Consiliului este esențial și în cadrul PESC.
6.9. Rezumat
Consiliul este format din câte un reprezentant al fiecărui stat membru, la nivel
ministerial, abilitat să angajeze guvernul acestui stat membru. Funcționarea Consiliului
ridică, în principal, problema președinției, a modului de deliberare și a organelor
auxiliare. Consiliul adoptă legislația Uniunii, fie împreună cu Parlamentul European,
conform procedurii legislative ordinare fie singur, după consultarea Parlamentului
European.
1) Consiliul este format din :
a) prim-miniștrii tuturor statelor membre ale Uniunii Europene;
b) câte un reprezentant al fiecărui stat membru, la nivel ministerial, abilitat să
angajeze guvernul acestui stat membru.
2) Președinția Consiliului este exercitată:
39
a) de către Președintele Consiliului European;
b) prin rotație, de către fiecare stat membru, pentru o perioadă de 6 luni.
3) Modalitatea cea mai frecventă prevăzută pentru adoptarea deciziilor la nivelul

Consiliului Uniunii Europene este:
a) majoritatea calificată;
b) unanimitatea.
4) Organ auxiliar al Consiliului, COREPER, este format din:

a) șefii reprezentanțelor permanente ale statelor membre pe lângă Uniunea Europeană;
b) persoane înalt calificate alese în mod direct de către Consiliu.
5) Consiliul adoptă legislația Uniunii:

a) fie împreună cu Parlamentul European, conform procedurii legislative ordinare;
b) fie singur, după consultarea Consiliului European.
6.11. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
40
Comisiei Europene
Cuprins
6. 1. Introducere
6. 4. Componența Comisiei Europene
6. 5. Procedura de desemnare a membrilor Colegiului Comisiei Europene
6. 6. Organizarea Comisiei Europene
6. 7. Funcționarea Comisiei Europene
6. 8. Atribuțiile Comisiei Europene
6. 9. Rezumat
6. 11. Bibliografie
7.1. Introducere
Prezenta unitate de învățare are în vedere instituția Comisiei Europene. Sunt analizate
aspectele legate de sediul materiei, componența, organizarea, funcționarea și rolul
acestei instituții în cadrul instituțional al Uniunii Europene.
Comisia Europeană, denumită în sistemul Tratatului CECA „Înalta Autoritate”, are
drept scop principal pe acela de a asigura Uniunii Europene identitatea sa proprie,
punând în valoare interesele UE, mai presus de interesele statelor membre.
Denumirea de „Comisie” o găsim menționată, de asemenea, și în economia Tratatului
de la Maastricht.

✔ cunoască componența Comisiei;
✔ descrie procedura de desemnare a membrilor Comisiei;
✔ descrie funcționarea și organizarea Comisiei;
✔ cunoască atribuțiile Comisiei.
41
Instituția Comisiei Europene este reglementată în articolul 17 din Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE) și în articolele 234, 244-250, 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE).
7.4. Componența Comisiei Europene

Comisia Europeană reprezintă elementul executiv al Uniunii.
În prezent, Comisia Europeană are în componența sa 27 de membri.
Membrii Comisiei sunt aleși în funcție de competențele lor generale și trebuie să ofere toate
garanțiile de independență. „Membrii Comisiei își exercită funcțiile în deplină independență,
în interesul general al Uniunii”. În îndeplinirea atribuțiilor lor, ei (membrii Comisiei) nu
solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea nici unui guvern sau alt organism unional ori
extra-unional. Durata mandatului comisarilor este de 5 ani. Acesta poate înceta în una dintre
următoarele situații:
- împlinirea termenului;
- demisie voluntară;
- demitere din oficiu;
- moțiune de cenzură a Parlamentului;
- deces.
7.5. Procedura de desemnare a membrilor Colegiului Comisiei Europene În

conformitate cu art. 17 alin. (7) TUE, ținând seama de alegerile pentru Parlamentul European
și după ce a procedat la consultările necesare, Consiliul European, hotărând cu majoritate
calificată, propune Parlamentului European un candidat la funcția de președinte al Comisiei.
Acest candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun. În
cazul în care acest candidat nu întrunește majoritatea, Consiliul European, hotărând cu
majoritate calificată, propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de
Parlamentul European în conformitate cu aceeași procedură.
Potrivit Tratatului, Consiliul, de comun acord cu președintele ales, adoptă lista celorlalte
personalități pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Președintele, Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și ceilalți membri ai
Comisiei sunt supuși, în calitate de organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului
European. Pe baza acestei aprobări, Comisia este numită de Consiliul European, hotărând cu
majoritate calificată.
42
7.6. Organizarea Comisiei Europene
Funcționarea Comisiei este guvernată de principiul colegialității. „Deliberările Comisiei au
loc cu majoritatea numărului membrilor prevăzut la art. 157.
Comisia nu poate delibera valabil decât dacă numărul de membri stabilit prin Regulamentul
său interior este prezent”.
Președintele instituției este cel care convoacă Comisia; aceasta își desfășoară reuniunile cel
puțin o dată pe săptămână (în principiu, miercurea); reuniuni suplimentare pot fi decise în
funcție de problemele nou apărute.
7.7. Funcționarea Comisiei Europene
În cadrul Comisiei, deciziile se iau, de obicei, de către grupuri de comisari, numite „colegii”.
Reuniunile nu sunt publice, iar dezbaterile sunt confidențiale.
În ceea ce privește desfășurarea ședințelor Comisiei, există două proceduri speciale, și
anume28: a) procedura scrisă și b) procedura delegării.
7.8. Atribuțiile Comisiei Europene

- are drept de inițiativă legislativă;
- garantează respectarea legislației UE;
- reprezintă UE pe scena internațional;
- gestionează politicile UE și alocă fonduri europene.
7.9. Rezumat
Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia inițiativele corespunzătoare în
acest scop. În prezent, Comisia Europeană are în componența sa 27 de membri, însă
numărul membrilor, la fel ca și în cazul celorlalte instituții și organe, este variabil,
modificându-se în funcție de numărul statelor membre. Membrii Comisiei sunt aleși în funcție
de competențele lor generale și trebuie să ofere toate garanțiile de independență. Procedura de
alegere a membrilor Comisiei Europene este stabilită pe calea art. 17 din TUE. Comisia
supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Aceasta execută bugetul și gestionează programele. Comisia exercită funcții de coordonare, de
executare și de administrare, în conformitate cu condițiile prevăzute în tratate.
28
Ion P. Filipescu, A. Fuerea, „Drept instituțional comunitar european”, ediția a V-a, Editura Actami,
București, 2000, p. 111.
43
1) În îndeplinirea atribuțiilor lor, membrii Comisiei:
c) nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea nici unui guvern sau alt organism
unional ori extra-unional;
d) solicită instrucțiuni numai din partea guvernului statului ai căror cetățeni sunt.
2) Candidatul la funcția de președinte al Comisiei este:

a) propus Parlamentului European de către Consiliu, hotărând cu majoritate calificată;
b) ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care îl compun.
3) Funcționarea Comisiei este guvernată de principiul:

a) colegialității;
b) atribuirii.
4) Ca instituție executivă, Comisia are responsabilitatea:

a) implementării bugetului Uniunii;
b) coordonării bugetelor statelor membre.
5) Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curții de Justiție a

Uniunii Europene:
a) fals;
b) adevărat.
7.11. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
44
8. Unitatea de învățare 7. Organizarea, funcționarea și
competența Curții de Justiție a Uniunii Europene(I) - Curtea de
Justiție (CJ)
Cuprins
7. 1. Introducere
7. 4. Componența Curții de Justiție
7. 5 Statutul membrilor Curții de Justiție
7. 6 Competența Curții de Justiție
7. 7 Rezumat
7. 9. Bibliografie

8.1. Introducere
Unitatea de învățare are ca obiectiv prezentarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Este descrisă, astfel, într-o primă parte, Curtea de Justiție. Sunt avute în vedere aspecte
ce țin de componența și statutul membrilor Curții, de competența și de aspectele
generale privind procedura în fața Curții de Justiție.

✔ precizeze aspecte privind componența și statutul membrilor Curții;
✔ identifice elemente ce țin de competența Curții;
✔ să descrie, în linii generale, procedura în fața Curții de Justiție.
Sediul materiei este reprezentat de articolul 19 din TUE, articolele 251-281 din TFUE, și
Protocolul nr. 3 anexat la Tratate privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
8.4. Componența Curții de Justiție

Curtea este compusă din judecători și avocați generali. Aceștia din urmă sunt chemați să se
pronunțe, în totală independență, în cauzele supuse Curții, prin concluzii care constituie stadiul
final al procedurii orale.
Judecătorii și avocații generali sunt numiți de comun acord pentru o perioadă de 6 ani de către
guvernele statelor membre.
45
În prezent, Curtea este compusă din 27 judecători și 11 avocați generali. Numărul judecătorilor
și al avocaților generali poate fi modificat printr-o hotărâre a Consiliului luată cu votul unanim
al membrilor acestuia, la cererea Curții.
8.5. Statutul membrilor Curții de Justiție

Statutul membrilor este stabilit de Statutul Curții și de Regulamentul de procedură.
8.6. Competența Curții de Justiție;
Curtea este singura instituție de jurisdicție a Uniunii care are o funcționare permanentă și
emite hotărâri ce nu pot fi recurate în fața unei alte instanțe.
8.6.1. Competența „ratione materiae”
Rolul Curții de Justiție este acela de a asigura respectarea dreptului Uniunii Europene,
interpretarea și aplicarea uniformă a Tratatelor constitutive.
8.6.2. Competența „ratione personae”
Curtea de Justiție este abilitată să soluționeze litigii între statele membre, între acestea și
instituțiile Uniunii - Comisia, Consiliul‚ precum și între instituțiile UE, respectiv Comisie,
Consiliu, Parlament.
8.7. Rezumat
Judecătorii și avocații generali sunt numiți de comun acord pentru o perioadă de 6 ani
de către guvernele statelor membre. În prezent, Curtea este compusă din 27 judecători
și 11 avocați generali. Rolul Curții de Justiție este acela de a asigura respectarea
dreptului Uniunii Europene, interpretarea și aplicarea uniformă a Tratatelor. Curtea de
Justiție este abilitată să soluționeze litigii între statele membre, între acestea și
instituțiile Uniunii, și între instituțiile UE și particulari.

1) Judecătorii și avocații generali sunt numiți:
a) de comun acord pentru o perioadă de 6 ani de către guvernele statelor membre;
b) de către membrii Comisiei Europene.
2) Rolul Curții de Justiție este acela de a asigura:

a) respectarea dreptului Uniunii Europene, interpretarea și aplicarea tratatelor;
b) interpretarea legislației naționale a statelor membre contrară tratatelor.
3) Curtea de Justiție are competența de a soluționa litigii între:

a) statele membre și cetățenii europeni;
b) instituțiile UE și particulari.
4) Funcțiile de judecător și de avocat general sunt:
46
a) compatibile numai cu funcția de judecător la instanțele supreme din fiecare stat
membru;
b) incompatibile cu orice funcție politică sau administrativă ori cu o altă activitate
profesională, remunerată sau nu.
5) Avocații generali au sarcina de:

a) a prezenta public, cu toată imparțialitatea și în deplină independență, concluzii
motivate asupra cauzelor supuse Curții de Justiție;
b) a apăra cetățenii europeni în cauzele împotriva propriilor state.
8.9. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
47
competența Curții de Justiție a Uniunii Europene (II) -
Tribunalul
Cuprins
8. 1. Introducere
8. 4. Componența Tribunalului
8. 5. Statutul membrilor Tribunalului
8. 6. Competența Tribunalului
8. 7. Rezumat
8. 9. Tema de control nr. 2
8.10. Bibliografie
9.1. Introducere
Cea de-a 8-a unitate de învățare are în vedere una dintre instanțele Curții de Justiție a
Uniunii Europene, și anume, Tribunalul.
Tribunalul (fostul Tribunal de Primă Instanță) a luat ființă pe baza prevederilor
introduse de Actul Unic European în cele 2 Tratate constitutive. Astfel, la cererea
Curții și după consultarea Comisiei și a Parlamentului, Consiliul a hotărât, cu
unanimitatea voturilor, crearea unei jurisdicții de primă instanță, pe lângă Curtea de
Justiție. Tribunalul de primă instanță a intrat în funcție la 1 septembrie 1989, pe baza
hotărârii Consiliului din 24 octombrie 1988.

✔ precizeze aspecte privind componența și statutul membrilor Tribunalului;
✔ identifice elemente ce țin de competența Tribunalului;
✔ să descrie, în linii generale, procedura în fața Tribunalului.
Articolele 254-257 din TFUE și Titlul IV din Protocolul nr. 3, anexat la tratate, privind
Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
48
9.4. Componența Tribunalului
Tribunalul este compus din 54 de judecători.
9.5. Statutul membrilor Tribunalului
Ca și membrii Curții de Justiție, ei sunt numiți, de comun acord, de către guvernele statelor
membre. Pe perioada îndeplinirii mandatului, membrii Tribunalului se supun acelorași
obligații și beneficiază de aceleași garanții, privilegii și imunități ca și membrii Curții. Pentru
a putea fi aleși, lor nu li se cere să fi avut capacitatea „exercitării celor mai înalte funcții
jurisdicționale”, fiind suficientă capacitatea „exercitării funcțiilor jurisdicționale”.
9.6. Competența Tribunalului

Tribunalul are competența să audieze și să decidă în primă instanță în acțiunile în anulare, în
carență, privind orice litigiu dintre Uniune și agenții săi, și în temeiul unei clauze
compromisorii cuprinsă într-un contract de drept public sau de drept privat, încheiat de
Uniune sau în numele acesteia, cu excepția celor care sunt atribuite unei camere
jurisdicționale și a celor rezervate prin statut Curții de Justiție.
Deciziile pronunțate de Tribunal pot face obiectul unui recurs introdus la Curtea de Justiție,
limitat la chestiuni de drept, în condițiile și limitele prevăzute de statut.
9.7. Rezumat
Tribunalul este compus din cel puțin un judecător pentru fiecare stat membru (44 de
judecători în funcție la 19 septembrie 2016). Tribunalul nu are în componență avocați
generali, dar membrii săi, cu excepția președintelui, pot fi chemați să exercite funcțiile
avocatului general în anumite cauze. Ca și membrii Curții de Justiție, ei sunt numiți, de
comun acord, de către guvernele statelor membre. Procedura în fața Tribunalului este
stabilită prin propriul regulament de procedură. În linii generale, procedura cuprinde o
fază scrisă și o fază orală.
1) Tribunalul este compus din:

a) cel puțin un judecător pentru fiecare stat membru;
b) un judecător pentru fiecare stat membru.
2) Deciziile pronunțate de Tribunal pot face obiectul unui recurs introdus la Curtea de
Justiție:
49
a) limitat la chestiuni de drept;
b) ce include, obligatoriu, și chestiuni de fapt.
3) Pentru a putea fi aleși judecători la Tribunal, se cere candidaților: a) să fi

avut capacitatea „exercitării celor mai înalte funcții jurisdicționale”; b) să fi
avut capacitatea „exercitării funcțiilor jurisdicționale”.

Cea de a doua temă de control constă într-un referat cu tema la alegere, apreciat cu
15% din nota finală:
a) Organizarea și competențele unei instituții jurisdicționale a Uniunii Europene
(Unitățile de învățare nr. 8, 9) sau
b) Organizarea, funcționarea și atribuțiile unui organ al Uniunii Europene (Unitățile de
învățare nr. 11 și 14).
9.10. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
50
10. Unitatea de învățare 9. Aspecte generale privind procedura
în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene
Cuprins
9. 1. Introducere
9. 4. Aspecte generale privind procedura în fața Curții de Justiție
9. 5. Aspecte generale privind procedura în fața Tribunalului
9. 6. Rezumat
8. 8. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 9-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
10.1. Introducere
Cea de-a 9-a unitate de învățare are în vedere aspecte generale privind procedura în
fața instanțelor Curții de Justiție a Uniunii Europene. Sunt evidențiate, în mod distinct,
aspectele de procedură în fața Curții de Justiție și în fața Tribunalului.
10.2.Obiectivele unității de învățare

✔ precizeze aspecte privind procedura în fața Curții de Justiție a Uniunii
Europene; ✔ să descrie aspecte esențiale privind procedura în fața Tribunalului.
Sediul principal al materiei este avut în vedere de art. 13-19 Tratatul privind Uniunea
Europeana, art. 251 -281 Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și de Protocolul nr. 3
privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, anexat la tratate, astfel cum a fost
modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 741/2012 al Parlamentului European și al
Consiliului din 11 august 2012. De asemenea, fiecare dintre cele două instanțe beneficiază de
propriul regulament de procedură29.
10.4. Aspecte generale privind procedura în fața Curții de Justiție
29
Regulamentul de procedură al Curții de Justiție din 25 septembrie 2012 (JO L 265, 29. 9. 2012), astfel cum a fost
modificat la 18 iunie 2013 (JO L 173, 26. 6. 2013, p. 65) și la 19 iulie 2016 (JO L 217, 12. 8. 2016, p. 69) și
Regulamentul de Procedură al Tribunalului din 4 martie 2015 (JO 2015, L 105, p. 1).
51
30
Curtea indica faptul ca, sub rezerva unor dispoziții speciale prevăzute de Protocolul privind
Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene sau de Regulamentul de procedură, procedura în
fața Curții cuprinde, ca regulă generală, o fază scrisă și o fază orală.
10.4.1. Faza scrisă a procedurii
Faza scrisă a procedurii are ca obiectiv să se expună Curții obiecțiile, motivele sau
argumentele părților din procedură sau, în materie preliminară, observațiile pe care
persoanele interesate înțeleg să le formuleze în legătură cu întrebările adresate de instanțele
statelor membre ale Uniunii31.
Deși acest obiectiv este comun în ceea ce privește examinarea tuturor cauzelor cu care este
sesizată Curtea, desfășurarea și contururile fazei scrise a procedurii diferă totuși în funcție de
natura acțiunii. În timp ce, în materia acțiunilor directe sau a recursurilor, părțile sunt invitate
să își exprime poziția cu privire la memoriile depuse de celelalte părți din procedură, faza
scrisă a procedurii în trimiterile preliminare se caracterizează prin absența
contradictorialității32.
Dată fiind natura sa contencioasă, faza scrisă a procedurii în materia acțiunilor directe este
supusă unor reguli mai stricte33 (cererea introductiva, memoriul în apărare, replica și duplica).
10.4.2. Faza orală a procedurii
În ceea ce privește faza orală, care îi succedă, aceasta urmărește să permită Curții să
aprofundeze cunoașterea cauzei prin eventuala audiere a acestor părți sau persoane interesate
în cadrul unei ședințe de audiere a pledoariilor și, dacă este cazul, prin audierea concluziilor
avocatului general34.
Astfel cum rezultă din articolul 20 al patrulea paragraf din statut, faza orală a procedurii
cuprinde, în esență, două etape distincte35: audierea părților sau a persoanelor interesate
prevăzute la articolul 23 din statut și prezentarea concluziilor avocatului general. Potrivit
dispozițiilor articolului 20 al cincilea paragraf din statut, Curtea poate totuși decide, în cazul
în care consideră că respectiva cauză nu pune o problemă nouă de drept, ca aceasta să fie
judecată fără concluziile avocatului general.
Întrucât Curtea cunoaște deja cauza la sfârșitul fazei scrise a procedurii, este inutil ca, în
cadrul ședinței, să se amintească conținutul memoriilor sau al observațiilor scrise depuse și în
30
Instrucțiuni practice pentru părți, referitoare la cauzele cu care este sesizată Curtea, OJ L 31, 31. 1. 2014, p. 1.
31
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014Q0131(01)&from=ES 32 Instrucțiuni
practice pentru părți...., op. cit., p. 9.
33
Ibidem, p. 12.
34
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32014Q0131(01)&from=EN
35
Instrucțiuni practice pentru părți...., op. cit., p. 44.
52
particular cadrul juridic și factual al cauzei. Numai aspectele decisive pentru decizia Curții
trebuie să fie aduse în atenția acesteia36.
10.5. Aspecte generale privind procedura în fața Tribunalului

Potrivit art. 63 din Regulamentul de procedura al Tribunalului, fără a aduce atingere
dispozițiilor speciale prevăzute de Statut sau de prezentul regulament, procedura în fața
Tribunalului cuprinde o fază scrisă și o fază orală.
Un principiu al procedurii în fața Tribunalului este caracterul contradictoriu al procedurii.
Potrivit Art. 64 din Regulament, Tribunalul ia în considerare doar actele de procedură și
înscrisurile și mijloacele materiale de probă de care reprezentanții părților au putut lua
cunoștință și asupra cărora și-au putut exprima punctul de vedere.
Regulamentul de procedura al Tribunalului stabilește aspecte privitoare la obligația de
reprezentare a părților37.
10.5.1. Faza scrisă a procedurii
Faza scrisă a procedurii are în vedere, în principiu, cuprinsul cererii introductive38,
comunicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene39, memoriul în apărare40, replica și
duplica41. Atunci când se închide faza scrisă a procedurii, președintele stabilește data la care
judecătorul raportor prezintă Tribunalului un Raport preliminar.
Raportul preliminar cuprinde o analiză a chestiunilor pertinente de fapt și de drept ridicate
de acțiune, propuneri cu privire la necesitatea luării în cauză a unor măsuri de organizare a
procedurii sau a unor măsuri de cercetare judecătorească, cu privire la organizarea fazei orale
a procedurii, precum și cu privire la eventuala trimitere a cauzei în fața Marii Camere sau în
fața unei camere care judecă în complet format dintr-un număr diferit de judecători și cu
privire la transmiterea eventuală a cauzei judecătorului unic. (art. 87, Regulament).
10.5.2. Faza orală a procedurii
36
Instrucțiuni practice pentru părți, referitoare la cauzele cu care este sesizată Curtea, OJ L 31, 31. 1. 2014, p. 51.
37 38
Art. 51, Regulamentul de Procedură al Tribunalului din 4 martie 2015 (JO 2015, L 105, p. 1). Art. 76,
39
Regulamentul de Procedură al Tribunalului din 4 martie 2015 (JO 2015, L 105, p. 1). Art. 79, ibidem.
40
Art. 81, ibidem.
41
Art. 83, ibidem.
53
Procedura în fața Tribunalului cuprinde, în cadrul fazei sale orale, o ședință de audiere a
pledoariilor, organizată fie din oficiu, fie la cererea unei părți principale (art. 106,
Regulament).
Ulterior, judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către judecătorul
raportor, iar hotărârea se pronunță în ședință publică.
10.6. Rezumat
Fiecare dintre cele două instanțe ale Curții de Justiție a Uniunii Europene beneficiază
de propriul regulament de procedura. În esență, procedura cuprinde, o fază scrisă și o
fază orală. Faza scrisă a procedurii joacă un rol esențial în înțelegerea cauzei de către
cele două instanțe și consta în depunerea memoriilor sau a observațiilor de către părți.
Faza orală a procedurii cuprinde, de regula, două etape distincte: audierea părților sau a
persoanelor interesate și, daca este cazul, prezentarea concluziilor avocatului general.

1) Procedura în fața Curții de Justiție cuprinde:
a) o fază scrisă și o fază orală;
b) o fază preliminară și o fază definitivă.
2) Cele două instanțe ale Curții de Justiție a Uniunii Europene au propriul regulament
de procedură.
a) adevărat;
b) fals.
3) Faza scrisă a procedurii în trimiterile preliminare se caracterizează prin:

a) obligativitatea contradictorialității;
b) absența contradictorialității.
4) Regulamentul de procedură al Tribunalului stabilește aspecte privitoare la:
a) obligația de reprezentare a părților;
b) lipsa obligației de reprezentare a părților.
5) Curtea poate, totuși, decide, în cazul în care consideră că respectiva cauză nu pune o
problemă nouă de drept, ca aceasta să fie judecată:
a) fără concluziile avocatului general.
b) fără etapa scrisă.
10.8. Bibliografie
Doctrină:
54
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
55
atribuțiile Băncii Centrale Europene (BCE)
Cuprins
10. 1. Introducere
10. 4. Componența BCE
10. 5. Organizarea BCE
10. 6. Funcționarea BCE
10. 7. Atribuțiile BCE
10. 8. Rezumat
10. 10. Bibliografie
11.1. Introducere
Unitatea de învățare numărul 10 are ca obiect de studiu instituția Băncii Centrale
Europene. Sunt avute în vedere, în principal, aspecte privitoare la organizarea,
funcționarea și atribuțiile instituției.

✔ precizeze aspecte privind componența BCE;
✔ identifice elemente ce țin de organizarea și funcționarea BCE;
✔ să descrie, în linii generale, atribuțiile BCE.

Articolele 3 și 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), articolele 119, 123, 127-134,
138-144, 219 și 282-284 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),
Protocolul (nr. 4) privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al
Băncii Centrale Europene (BCE).
11.4. Componența BCE

Banca Centrală Europeană, instituție a Uniunii Europene, este responsabilă de politica
monetară a zonei euro de la 1 ianuarie 1999.
56
În conformitate cu articolul 282 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, Banca Centrală Europeană (BCE) și băncile centrale naționale constituie Sistemul
European al Băncilor Centrale (SEBC). BCE și băncile centrale naționale ale statelor membre
a căror monedă este euro constituie Eurosistemul.
11.5. Organizarea BCE

În conformitate cu articolul 129 alineatul (1) din TFUE, organele de decizie ale BCE sunt
Consiliul guvernatorilor și Comitetul executiv. Acestora li se adaugă Consiliul general, potrivit
Statutului BCE.
11.5.1. Consiliul guvernatorilor
Consiliul guvernatorilor este principalul organ de decizie al BCE.
Este format cei șase membri ai Comitetului executiv al BCE și din cei 19 guvernatori ai
băncilor naționale ale statelor membre din zona euro. În conformitate cu articolul 12 din TUE,
Consiliul guvernatorilor adoptă orientările și ia deciziile necesare pentru a asigura
îndeplinirea atribuțiilor. Acesta formulează politica monetară și stabilește orientările necesare
pentru punerea sa în aplicare.
11.5.2. Comitetul executiv
Potrivit art. 11 Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale
Europene (Statut), Comitetul executiv este format din președinte, vicepreședinte și alți patru
membri. În conformitate cu articolul 283 alineatul (2) din TFUE, membrii Comitetului
executiv sunt numiți de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la
recomandarea Consiliului și după consultarea Parlamentului European și a Consiliului
guvernatorilor, dintre persoanele a căror autoritate și experiență profesională în domeniul
monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora are o durată de opt ani și nu poate fi
reînnoit.
De asemenea, tratatul precizează că numai resortisanții statelor membre pot fi membri ai
Comitetului executiv.
Potrivit art. 11 din Statut, Comitetul executiv este răspunzător pentru administrarea curentă a
BCE.
Conform art. 12 din Statut, Comitetul executiv pune în aplicare politica monetară în
conformitate cu orientările și deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest cadru,
Comitetul executiv dă instrucțiunile necesare băncilor centrale naționale. În afară de aceasta,
Comitetului executiv îi pot fi delegate anumite competențe prin decizia Consiliului
guvernatorilor.
57
11.5.3. Consiliul general
Consiliul general este format din președintele și vicepreședintele BCE, precum și din
guvernatorii tuturor băncilor centrale naționale. Ceilalți membri ai Comitetului executiv pot
participa, fără drept de vot, la reuniunile Consiliului general.
11.6. Funcționarea BCE

Consiliul guvernatorilor se întrunește, de regulă, de două ori pe lună, la sediul BCE din
Frankfurt pe Main, Germania. Consiliul guvernatorilor evaluează evoluțiile economice și
monetare și adoptă deciziile privind politica monetară la fiecare șase săptămâni. În cadrul
celorlalte ședințe, Consiliul discută, în principal, chestiuni legate de alte atribuții și
responsabilități ale BCE și ale Eurosistemului42.
11.7. Atribuțiile BCE

În conformitate cu art. 127 TFUE, Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor
Centrale este menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind
stabilitatea prețurilor, SEBC susține politicile economice generale din Uniune cu scopul de a
contribui la realizarea obiectivelor Uniunii.
Astfel, potrivit art. 127 alin. (2) TFUE, Misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite
prin intermediul SEBC sunt:
- definirea și punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii;
- efectuarea operațiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219; -
deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre; -
promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.
11.8. Rezumat
Banca Centrală Europeană, instituție a Uniunii Europene, este responsabilă de politica
monetară a zonei euro de la 1 ianuarie 1999. Obiectivul principal al BCE este
menținerea stabilității prețurilor. Organele de decizie ale BCE sunt Consiliul
guvernatorilor și Comitetul executiv și Consiliul general.

1) Organele de decizie ale BCE sunt:
a) Consiliul guvernatorilor și Comitetul executiv;
b) Consiliul de conducere și Președintele.
42
Banca Centrală Europeană https://www.ecb.europa.eu/ecb/orga/decisions/govc/html/index. ro.html.
58
2) Consiliul guvernatorilor este format:
a) Din guvernatorii băncilor naționale ale tuturor statelor membre ale Uniunii
Europene;
b) Din cei șase membri ai Comitetului executiv al BCE și din cei 19 guvernatori ai
băncilor naționale ale statelor membre din zona euro.
3) Membrii Comitetului executiv sunt numiți de:

a) Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului;
b) Parlamentul European, după consultarea Comisiei.
4) Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale este:

a) menținerea stabilității prețurilor;
b) prosperitatea statelor Uniunii Europene.
5) Consiliul guvernatorilor se întrunește:

a) ori de câte ori este convocat de către Comisia Europeană;
b) de regulă, de două ori pe lună, la sediul BCE;
11.10. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
59
atribuțiile Curții de Conturi a Uniunii Europene
Cuprins
11. 1. Introducere
11. 4. Componența Curții de Conturi
11. 5. Organizarea Curții de Conturi
11. 6. Funcționarea Curții de Conturi
11. 7. Atribuțiile Curții de Conturi
11. 8. Rezumat

12.1. Introducere
Curtea de Conturi este inclusă în rândul instituțiilor UE prin Tratatul de la Maastricht,
din anul 1993 alături de Consiliu, de Comisie, de Parlament și de Curtea de Justiție.
Până atunci o regăseam între organele complementare având caracter tehnic. A fost
creată la inițiativa Parlamentului European prin Tratatul de revizuire a dispozițiilor
bugetare de la Bruxelles, din 22 iulie 1975. A înlocuit, în acest fel, Comisia de control,
înființată prin Tratatele CEE și Euratom și Comisarii (delegații) pentru conturi
prevăzuți în Tratatul CECA.
Este o instituție care, prin activitatea pe care o desfășoară, urmărește scopuri financiare
realizând controlul financiar.
Curtea, în ciuda numelui său, folosit înainte de toate pentru motive de prestigiu, nu este
o jurisdicție.

✔ precizeze aspecte privind componența și organizarea Curții de Conturi;
✔ identifice elemente ce țin de funcționarea Tribunalului;
✔ să descrie, în linii generale, atribuțiile în fața Tribunalului.

Articolele 285-287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
60
12.4. Componența Curții de Conturi
Potrivit art. 285 din TFUE Curtea de Conturi este formată din câte un resortisant din fiecare
stat membru.
Curtea de Conturi numără, în prezent, 27 de membri.
Membrii Curții de Conturi trebuie să-și exercite funcțiile în deplină independență, în interesul
general al Uniunii; ei nu trebuie să solicite sau să accepte instrucțiuni de la nici un guvern sau
alt organism; ei trebuie să se abțină de la orice act incompatibil cu natura funcției lor.
12.5. Organizarea Curții de Conturi

Președintele Curții este ales dintre membrii acesteia pentru o durată de 3 ani, cu posibilitatea
prelungirii mandatului. Președintele este cel care asigură buna funcționare a serviciilor și a
activităților Curții; tot el reprezintă Curtea pe plan extern, în special atunci când instituția pe
care o conduce trebuie să prezinte rapoarte altor instituții ale UE.
Curtea adoptă avize sau rapoarte anuale, cu majoritatea membrilor care o compun.
12.6. Funcționarea Curții de Conturi

Totodată, Curtea de Conturi asistă Parlamentul European și Consiliul în exercitarea funcției lor
de control privind executarea bugetului.
12.7. Atribuțiile Curții de Conturi

Curtea de Conturi nu îndeplinește o veritabilă funcție jurisdicțională, în ciuda denumirii sale.
Ea examinează „legalitatea și regularitatea cheltuielilor și a încasărilor” și „asigură buna
gestiune financiară” în cadrul Uniunii.
Totodată, Curtea își exercită controlul pe domenii și asupra instituțiilor și statelor membre, în
măsura în care acestea au beneficiat și au folosit fonduri ale Uniunii, cum ar fi: ajutor, servicii
de vamă, organisme de intervenție agricolă ș. a. Și din acest motiv se apreciază că atribuțiile
(puterile) Curții au fost considerabil consolidate, în raport cu cele ale precedentei Comisii de
control.
12.8. Rezumat
Curtea de Conturi este o instituție care, prin activitatea pe care o desfășoară, urmărește
scopuri financiare, realizând controlul financiar. Curtea de Conturi este formată din
câte un resortisant din fiecare stat membru. Curtea de Conturi numără, în prezent, 27
de membri. Ei trebuie să fie aleși dintre personalitățile care aparțin sau au aparținut, în
țările lor, instituțiilor de control extern sau care posedă o calificare specială pentru
această funcție și trebuie să prezinte toate garanțiile de independență. Curtea de Conturi
nu
61
îndeplinește o veritabilă funcție jurisdicțională, în ciuda denumirii sale. Ea examinează
„legalitatea și regularitatea cheltuielilor și a încasărilor” și „asigură buna gestiune
financiară” în cadrul Uniunii. Competențele Curții de Conturi sunt foarte largi. Se
ocupă cu examinarea aspectelor de legalitate și regularitate a totalității veniturilor și
cheltuielilor Uniunii, indiferent că sunt bugetare sau nu.

1) Curtea de Conturi este formată:
a) din câte un resortisant din fiecare stat membru;
b) din 15 reprezentanți ai Parlamentului European.
2) Curtea de Conturi:
a) îndeplinește o veritabilă funcție jurisdicțională;
b) nu îndeplinește o veritabilă funcție jurisdicțională.
3) Curtea de Conturi se ocupă cu:

a) examinarea aspectelor de legalitate și regularitate a totalității veniturilor și
cheltuielilor Uniunii, indiferent că sunt bugetare sau nu;
b) litigiile asupra bugetului dintre statele membre și Comisia Europeană.
4) Curtea are responsabilitatea exercitării controlului permanent al conturilor:

a) numai la solicitarea Consiliului;
b) în mod autonom.
5) Președintele Curții este ales:

a) de către Consiliul European, prin consens;
b) dintre membrii acesteia pentru o durată de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii
mandatului.
12.10. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);
62
Legislație:
63
atribuțiile Băncii Europene de Investiții (BEI)
Cuprins
12. 1. Introducere
12. 4. Organizarea BEI
12. 5. Atribuțiile BEI
12. 6. Rezumat
12. 8. Bibliografie

13.1. Introducere
Prezenta unitate de învățare are ca obiect organizarea și atribuțiile Băncii Europene de
Investiții. În cadrul mandatului definit la articolul 309 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, Banca acordă finanțări, în special sub formă de credite și de
garanții, membrilor săi sau întreprinderilor private sau publice pentru investiții care se
vor realiza pe teritoriile statelor membre.

✔ identifice elemente ce țin de organizarea și funcționarea BEI;
✔ să descrie, în linii generale, atribuțiile BEI.

Articolele 308 și 309 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Protocolul (nr. 5)
privind Statutul Băncii Europene de Investiții (Statutul BEI) și Protocolul (nr. 28) privind
coeziunea economică, socială și teritorială, anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la
13.4. Organizarea BEI
Potrivit art. 308 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Banca Europeană de
Investiții are personalitate juridică, iar membrii Băncii Europene de Investiții sunt statele
membre.
64
În conformitate cu Articolul 6 din Statutul BEI, Banca este administrată și condusă de un
Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu de administrație și un Comitet de direcție.
a) Consiliul guvernatorilor
Potrivit art. 7 din Statutul BEI, Consiliul guvernatorilor este format din miniștrii desemnați de
statele membre. Consiliul guvernatorilor stabilește directivele generale referitoare la politica
de creditare a Băncii în conformitate cu obiectivele Uniunii. Consiliul guvernatorilor
veghează la executarea acestor directive.
b) Consiliul de administrație
În conformitate cu art. 9 din Statutul BEI, Consiliul de administrație decide cu privire la
acordarea de finanțări, în special sub formă de credite și de garanții, precum și cu privire la
contractarea de împrumuturi, stabilește ratele dobânzilor pentru împrumuturi, precum și
comisioanele și celelalte speze.
În temeiul unei decizii adoptate cu majoritate calificată, Consiliul de administrație poate
delega anumite atribuții Comitetului de direcție. Consiliul de administrație stabilește
condițiile și modul în care se realizează această delegare și supraveghează punerea sa în
aplicare. Consiliul de administrație verifică administrarea corectă a Băncii și asigură
conformitatea acesteia cu dispozițiile tratatelor și ale statutului și cu directivele generale
stabilite de Consiliul guvernatorilor.
La încheierea exercițiului, Consiliul de administrație trebuie să prezinte un raport Consiliului
guvernatorilor și să-l publice după aprobare.
c) Comitetul de direcție
Art. 11 din Statutul BEI precizează componența Comitetului de directive. Acesta este format
dintr-un președinte și din opt vicepreședinți, numiți pe o perioadă de șase ani de Consiliul
guvernatorilor, la propunerea Consiliului de administrație. Mandatul lor poate fi reînnoit.
Potrivit Statutului BEI, Comitetul de direcție asigură gestionarea afacerilor curente ale
Băncii, sub autoritatea președintelui și sub controlul Consiliului de administrație. Comitetul
de direcție pregătește deciziile Consiliului de administrație, mai ales în ceea ce privește
încheierea de împrumuturi și acordarea finanțărilor, în special sub formă de credite și
garanții; asigură executarea acestor decizii.
13.5. Atribuțiile BEI

Art. 309 din TFUE precizează că Banca Europeană de Investiții are misiunea de a contribui,
recurgând la piețele de capital și la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrată și neîntreruptă a
65
pieței interne în interesul Uniunii. În acest scop, Banca facilitează, prin acordarea de
împrumuturi și garanții și fără a urmări un scop lucrativ, finanțarea proiectelor de mai jos în
toate sectoarele economiei:
(a) proiecte care urmăresc punerea în valoare a regiunilor mai puțin dezvoltate; (b)
proiecte care urmăresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi
activități care sunt rezultatul realizării sau funcționării pieței interne și care, prin
amploarea sau natura lor, nu pot fi finanțate în întregime prin diferitele mijloace de
finanțare existente în fiecare dintre statele membre;
(c) proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau
natura lor, nu pot fi finanțate în întregime prin diferitele mijloace de finanțare existente
în fiecare dintre statele membre.
13.6. Rezumat
Banca Europeană de Investiții are personalitate juridică, iar membrii Băncii Europene
de Investiții sunt statele membre. Banca acordă finanțări, în special sub formă de
credite și de garanții, membrilor săi sau întreprinderilor private sau publice pentru
investiții care se vor realiza pe teritoriile statelor membre. În conformitate cu Articolul
6 din Statutul BEI, Banca este administrată și condusă de un Consiliu al
guvernatorilor, un Consiliu de administrație și un Comitet de direcție.

1) Banca Europeană de Investiții are personalitate juridică:
a) adevărat;
b) fals.
2) Membrii Băncii Europene de Investiții sunt:

a) băncile naționale ale statelor membre;
b) statele membre.
3) Banca este administrată și condusă de:

a) un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu de administrație și un Comitet de direcție;
b) un Președinte numit de către Banca Centrală Europeană.
4) Consiliul guvernatorilor este format din:

a) miniștrii desemnați de statele membre;
b) reprezentanți ai Băncii Centrale Europene.
5) Banca Europeană de Investiții are misiunea de:

a) a contribui, recurgând la piețele de capital și la resursele proprii, la dezvoltarea
echilibrată și neîntreruptă a pieței interne în interesul Uniunii;
b) a acorda împrumuturi pe termen scurt Comisiei Europene.
66
13.8. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
67
atribuțiile Comitetului Economic și Social (CES)
Cuprins
13. 1. Introducere
13. 4. Componența CES
13. 5. Organizarea CES
13. 6. Funcționarea CES
13. 7. Atribuțiile CES
13. 8. Rezumat
13.10. Bibliografie

14.1. Introducere
Comitetul Economic și Social European (CESE) este, potrivit art. 13 TUE, un
organism consultativ al Uniunii Europene.

✔ precizeze aspecte privind componența BCE;
✔ identifice elemente ce țin de organizarea și funcționarea BCE;
✔ să descrie, în linii generale, atribuțiile BCE.

Articolul 13 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolele 301-304 din
14.4. Componența CES

În conformitate cu art. 301 TFUE, numărul de membri ai Comitetului Economic și Social nu
poate depăși trei sute cincizeci.
Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabilește
componența comitetului.
68
Art. 302 TFUE stabilește că membrii comitetului sunt numiți pentru un mandat de cinci ani.
Consiliul adoptă lista membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru.
Mandatul membrilor comitetului poate fi reînnoit.
14.5. Organizarea CES

Potrivit art. 303 TFUE, Comitetul își desemnează, dintre membrii săi, președintele și biroul
pentru un mandat de doi ani și jumătate. Comitetul își adoptă regulamentul de procedură.
14.6. Funcționarea CES

Potrivit art. 303 TFUE, Comitetul este convocat de președinte, la cererea Parlamentului
European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni și din proprie inițiativă.
14.7. Atribuțiile CES

În conformitate cu art. 304 TFUE, Comitetul este consultat de Parlamentul European, de
Consiliu sau de Comisie în cazurile prevăzute de tratate. Comitetul poate fi consultat de
aceste instituții în toate cazurile în care acestea consideră oportun.
Acesta poate emite un aviz și din proprie inițiativă, în toate cazurile în care consideră oportun.
În cazul în care consideră necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordă
comitetului un termen pentru ca acesta să își prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic
de o lună de la data la care comunicarea este adresată președintelui în acest scop. După
expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfășurarea procedurilor. Avizul
comitetului, precum și procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului
European, Consiliului și Comisiei.
14.8. Rezumat
Comitetul Economic și Social European este, potrivit art. 13 TUE, un organism
consultativ al Uniunii Europene. Numărul de membri ai Comitetului Economic și
Social nu poate depăși trei sute cincizeci. În conformitate cu art. 304 TFUE, Comitetul
este consultat de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie în cazurile
prevăzute de tratate.

1) Numărul de membri ai Comitetului Economic și Social:
a) nu poate depăși trei sute cincizeci;
b) este stabilit anual de către Consiliul European.
2) Comitetul este convocat de președinte:

69
a) numai la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei;
b) din proprie inițiativă.
3) Comitetul Economic și Social European este, potrivit art. 13 TUE:

a) o instituie a Uniunii Europene;
b) un organism consultativ al Uniunii Europene.
4) Comitetul este consultat de:

a) Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cazurile în care sunt implicați cetățenii
europeni;
b) Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie în cazurile prevăzute de tratate.
5) Parlamentul European acordă comitetului un termen pentru ca acesta să își prezinte

avizul, termen care:
a) nu poate fi mai mic de o lună de la data la care comunicarea este adresată
președintelui în acest scop;
b) poate fi de două săptămâni în cauze care privesc securitatea Uniunii Europene.
14.10. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
70
atribuțiile Comitetului Regiunilor (CR). Agențiile și oficiile
Uniunii Europene
Cuprins
14. 1. Introducere
14. 4. Componența CR
14. 5. Organizarea CR
14. 6. Funcționarea CR
14. 7. Atribuțiile CR
14. 8. Agențiile și oficiile Uniunii Europene
14. 9. Rezumat
Durata de parcurgere a celei de-a 14-a unități de învățare este

de 2 ore. 15.1. Introducere
Prezenta unitate de învățare are în vedere Comitetul Regiunilor, organ tehnic

consultativ al Uniunii Europene, dar și agențiile și oficiile Uniunii Europene.
Comitetul Regiunilor îndeplinește un rol consultativ și este format din reprezentanți ai
colectivităților locale și regionale. A fost creat în anul 1994, după intrarea în vigoare a
tratatului de la
Maastricht.

✔ precizeze aspecte privind componența CR;
✔ identifice elemente ce țin de organizarea și funcționarea CR;
✔ să descrie, în linii generale, atribuțiile CR.
Articolul 13 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolele 300 și 305-307
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
15.4. Componența CR
71
Potrivit art. 305 din TFUE și Deciziei 2014/930/UE a Consiliului, Comitetul Regiunilor este
format din 329 de membri și dintr-un număr egal de supleanți, repartizați între statele membre.
Textul tratatului precizează că membrii comitetului, precum și un număr egal de supleanți se
numesc pentru o perioadă de cinci ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit. Consiliul adoptă
lista membrilor și a supleanților stabilită în conformitate cu propunerile fiecărui stat membru.
La încheierea mandatului menționat la articolul 300 alineatul (3), în temeiul căruia au fost
propuși, mandatul membrilor comitetului încetează din oficiu și aceștia sunt înlocuiți pentru
restul mandatului respectiv în conformitate cu aceeași procedură. Aceștia nu pot fi în același
timp și membri ai Parlamentului European.
15.5. Organizarea CR
Potrivit art. 306 TFUE, Comitetul Regiunilor își desemnează dintre membrii săi președintele și
biroul, pentru un mandat de doi ani și jumătate.
Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
15.6. Funcționarea CR
Comitetul este convocat de președinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau
a Comisiei. Acesta se poate întruni și din proprie inițiativă, în conformitate cu art. 306 TFUE.
Potrivit art. 307 TFUE, în cazul în care consideră necesar, Parlamentul European, Consiliul
sau Comisia acordă comitetului un termen pentru ca acesta să își prezinte avizul, termen care
nu poate fi mai mic de o lună de la data la care comunicarea este adresată președintelui în
acest scop. După expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfășurarea
procedurilor.
15.7. Atribuțiile CR
Atribuțiile CR sunt precizate în cadrul art. 307 din TFUE.
Astfel, Comitetul Regiunilor este consultat de către Parlamentul European, Consiliu sau
Comisie în cazurile prevăzute de tratate și în toate celelalte cazuri și, în special, în care
acestea privesc cooperarea transfrontalieră sau în cazul în care una dintre instituții consideră
oportun acest lucru.
În cazul în care Comitetul Economic și Social este consultat în conformitate cu articolul 304,
Comitetul Regiunilor este informat de Parlamentul European, Consiliu sau de Comisie cu
privire la cererea de aviz. În cazul în care consideră că sunt în joc interese regionale specifice,
Comitetul Regiunilor poate emite un aviz în acest sens.
Acesta poate emite un aviz din proprie inițiativă, în cazurile în care consideră util acest lucru.
72
Avizul comitetului, precum și procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului
European, Consiliului și Comisiei.
15.8. Agențiile și oficiile Uniunii Europene

Agențiile Uniunii Europene sunt organisme distincte de instituțiile UE. Sunt entități juridice
separate, create pentru a îndeplini anumite sarcini specifice, în temeiul legislației europene43.
În cadrul structurii instituționale a UE, s-au conturat mai multe tipuri de agenții: - Agenții
descentralizate;
- Agenții aflate sub incidența politicii de securitate și apărare comună;
- Agenții executive;
- Agenții și organisme EURATOM.
15.9. Rezumat
Comitetul Regiunilor îndeplinește un rol consultativ și este format din reprezentanți ai
colectivităților locale și regionale. A fost creat în anul 1994, după intrarea în vigoare a
tratatului de la Maastricht. Comitetul Regiunilor este format din 329 de membri și dintr
un număr egal de supleanți, repartizați între statele membre. Comitetul Regiunilor este
consultat de către Parlamentul European, Consiliu sau Comisie în cazurile prevăzute de
tratate și în toate celelalte cazuri și, în special, în care acestea privesc cooperarea
transfrontalieră sau în cazul în care una dintre instituții consideră oportun acest lucru.

1) Comitetul Regiunilor este format din:
a) 329 de membri și dintr-un număr egal de supleanți, repartizați între statele membre;
b) 329 de membri și un Președinte.
2) Președintele Comitetului Regiunilor:

a) este numit de către Consiliul European;
b) este desemnat de către Comitetul Regiunilor dintre membrii săi.
3) Agențiile Uniunii Europene:

a) nu sunt organisme distincte de instituțiile UE;
b) sunt entități juridice separate, create pentru a îndeplini anumite sarcini specifice, în
temeiul legislației europene.
4) Comitetul Regiunilor este consultat de către:

a) Parlamentul European, Consiliu sau Comisie;
b) Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
43
https://europa. eu/european-union/about-eu/agencies_ro.
73
5) În cadrul structurii instituționale a UE, s-au conturat mai multe tipuri de agenții:
a) agenții descentralizate;
b) agenții uniforme.
15.11. Bibliografie
Doctrină:
EU, 2010 (341C/B68);

Legislație:
74
15 Rezolvări ale testelor de autoevaluarea cunoștințelor
Capitolul 1. 7.
Întrebare Răspuns corect
1 a
2 b
3 a
4 a
5 a
Capitolul 2. 8.
1 c
2 a
3 a
4 c
5 a
Capitolul 3. 10.
1 a
2 a
3 a
4 b
5 b
Capitolul 4. 9.
1 a
2 a
3 b
4 a
5 a
Capitolul 5. 10.
1 b
2 b
3 a
4 a
5 a
Capitolul 6. 10.
1 a
2 b
3 a
4 a
5 b
75
Capitolul 7. 8.
1 a
2 a
3 a
4 b
5 a
Capitolul 8. 8.
1 a
2 a
3 a
Capitolul 9. 7.
1 a
2 a
3 b
4 a
5 a
Capitolul 10. 9.
1 a
2 b
3 a
4 a
5 b
Capitolul 11. 9.
1 a
2 b
3 a
4 b
5 b
Capitolul 12. 7.
1 a
2 b
3 a
4 a
5 a
76
Capitolul 13. 9
1 a
2 a
3 b
4 b
5 a
Capitolul 14. 10.

1 a
2 b
3 b
4 a
5 a
77
16. BLIOGRAFIE GENERALĂ
a) Cursuri, tratate, monografii
1. Anghel, Ion M. , „Dreptul tratatelor”, Editura Lumina Lex, București, 1993; 2. Berlin,
Dominique, „Controle communautaires des concentration”, Pedone, Paris, 1992; 3. Betti,
„Instituzioni di diritto romano”, I, Padoue, 1947;
4. Boulouis J. ; Chevallier R. M. , „Grands arréts de la Cour de justice des Communautés
européennes”, 5-e édition, Paris, 1992; 3-e édition, Paris, 1983;
5. Charbit, Nicolas, „Secteur public et droit de la concurrence”, Joly, Paris, 1999; 6. Chérot,
Jean-Yves, „Les aides d’état dans les Communautés européennes”, Economia, Apris, 1998; 7.
Constantinos Lycourgos, „L’association avec union douanière: un mode des relations entre CEE et des
États tiers”, Ed. Pedone, 1994;
8. Craig, Paul;de Búrca, Gráinne, „EC law. Text, cases and materials”, Oxford, Claredon Press, 1999;
9. Dumitrașcu, Augustina-Mihaela, „Specificitatea dreptului Uniunii Europene”, ediția a II-a, revăzută
și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2015;
10. Dumitrașcu, Augustina-Mihaela; Poepscu, Roxana-Mariana, „Dreptul Uniunii Europene. Sinteze
și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2015; 11. Favret,
Jean-Marc, „Droit communautaire du marché interiéur”, Gualino Éditeur, Paris, 2001; 12. Favret,
Jean-Marc, „L’essentiel de l’UE et du droit communautaire”, Gualino Editeur, 2000; 13. Favret,
Jean-Marc, „Droit et pratique de l’Union Européenne”, Gaulino Éditeur, 2001; 14. Filipescu, Ion. P. ;
Fuerea, Augustin, „Drept instituțional comunitar european”, ediția a V-a, Editura Actami, București,
2000;
15. Fuerea, Augustin, „Dreptul comunitar al afacerilor”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2006;
16. Fuerea, Augustin (coord. ), „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, Editura C. H. Beck,
București, 2015;
17. Augustin Fuerea, „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, ediția a III-a, Editura C. H. Beck,
2017; 18. Fuerea, Augustin, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită, Editura
Universul Juridic, București, 2016;
19. Gaillard Emmanuel; Carreau Dominique; Lee William L. , „La marché unique européen”, Ed.
Pedone, 1989;
20. Gavalda, Cristian; Parleani, Gilbert, „Droit des affaires de l`Union Européenne”, 3e éditions Litec,
1999;
21. Grynfogel, Catherine, „Droit communautaire de la cocurrence”, 2e éditions, LGDJ, 2000; 22.
Ligneul, Nicolas, „L’élaboration d’un droit international de la concurrence entre les entreprises”,
Bruylanr, Bruxelles, 2001;
23. Malinier Joël, „Droit du marché interiéur européen”, Ed. L. G. D. J. , 1995;
78
24. Miga–Beșteliu, Raluca „Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public”, Editura
All, București, 1998;
25. Muraru, Ioan; Tănăsescu, Simina „Drept constituțional și instituții politice”, ediția a IX-a,
revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2001;
26. Pensovecchio, Cristina, „La cittadinanza europea. I diritti dei cittadinni dell’Unione europea”,
Palerme, 1994;
27. Poillot-Peruzzetto, Sylvanie; Luby, Monique, „Le droit communautaire appliqué à l’entreprise”,
Dalloz, Paris, 1998;
28. Popescu, Roxana-Mariana, „Introducere în dreptul Uniunii Europene”, Editura Universul Juridic,
București, 2011;
29. Rideau, Joël, “Droit institutionnel de l’Union et des Communautés européennes”, 3e édition, L. G. D.
J. , Paris, 1999 ;
30. Schappira, J. ; Le Tellec, G. ; Balisa, J. B. , „Droit européen des affaires”, PUF, Paris, 1994;
31. Vogel, Louis et Joseh, „Le droit européen des affaires”, 2e éditions, Dalloz, Paris, 1994; 32.
Ținca, Ovidiu, „Drept comunitar material”, Editura Lumina Lex, București, 2003.
Articole
1. Kovar, R; Simon, D. , „La citoyenneté européenne”, în Cahieres de droit européen, 1993; 2.
Martinez López Muniy, J. , „Qué Unión Europea? Una unión de Estados soberanos, pero firme,
estable y eficaz”, în Papeles de la Fundación para el Análisis y los Estudios Sociales, nr. 34, Madrid,
1996;
*
**
- Tratatul de la Paris de instituire a CECA, intrat în vigoare în anul 1952, ieșit din vigoare în anul
2002; - Tratatele de la Roma de instituire a CEE și Euratom, intrate în vigoare în anul 1957; - Tratatul
de la Maastricht, intrat în vigoare în anul 1993;
- Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în anul 1999;
- Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în anul 2003;
- Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare în anul 2009;
- Tratatul de aderare a Bulgariei și României la UE ;
- Legea nr. 590/2003 privind tratatele;
- Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare a României la UE;
Alte suse
www. europa. eu – Site-ul oficial al UE ;
www. ier. ro – Site-ul Institutului european din România;
79
www. mae. ro – Site-ul Ministerului afacerilor externe;
www. auswaertiges-amt. de - Site-ul Ministerului Federal German al Afacerilor Externe; www. europarl.
eu – Site-ul Parlamentului european (Ferri, Enrico, „La citoyenneté européenne – projet politique pour
une Union fédérale” );
www. ladocumentationfrancaise. fr;
www. euractiv. ro.
80

Instituţiile Uniunii Europene

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Instituţiile Uniunii Europene

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Augustin Fuerea

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

Instituţiile Uniunii Europene

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4,

Conform fișei disciplinei, competențele specifice sunt:

Resurse și mijloace de lucru

Durata medie de studiu individual

Aprecierea nivelului de pregătire a studenților se realizează astfel:

INSTITUȚIILE UNIUNII EUROPENE 4

1. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE 12 1.1. Introducere 12 1.2. Obiective

2. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. ORDINEA JURIDICĂ A UNIUNII EUROPENE ȘI PRINCIPIILE

3. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE

5. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE

6. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE COMISIEI

7. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI COMPETENȚA CURȚII

9. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 9. ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCEDURA ÎN FAȚA

11. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 11. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE

13. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 13. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE

14. UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 14. ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI ATRIBUȚIILE

15 REZOLVĂRI ALE TESTELOR DE AUTOEVALUAREA CUNOȘTINȚELOR 75 16.

Durata de parcurgere a primei unități de învățare este de 2 ore.

2.3. Scurt istoric al Comunităților Europene/Uniunii Europene

2.3.1. Premisele apariției Comunităților Europene

2.3.2. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO)

2.3.3. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA/Euratom) și Comunitatea

2.3.4. Considerații generale cu privire la Uniunea Europeană

2.3.5. Personalitatea juridică a Uniunii Europene

2.4. Instituțiile Uniunii Europene

2.5. Organele, oficiile și agențiile Uniunii Europene

2.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor

2. Comunitatea Europeană reprezintă:

3. Cei 3 piloni ai UE erau:

4. Instituțiile participă direct la luarea deciziei la nivelul Uniunii:

Durata de parcurgere a celei de-a 2-a unități de învățare este de 2 ore.

3.2. Obiectivele unității de învățare

3.3. Izvoarele dreptului Uniunii Europene

3.4. Principiul atribuirii de competență

3.5. Principiul autonomiei instituționale

3.6. Principiul echilibrului instituțional

3.8. Test de autoevaluare a cunoștințelor

1) Dreptul primar al UE este constituit din:

3) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează:

Culegeri de acte normative:

Durata de parcurgere a celei de-a 3-a unități de învățare este de 2 ore.

4.2. Obiectivele unității de învățare

4.4. Modalitatea de alegere a membrilor Parlamentului European

4.5. Legislația română privind alegerea reprezentaților cetățenilor români în

4.6. Organizarea Parlamentului European

4.10. Test de autoevaluare a cunoștințelor

2) Sub aspect organizatoric, Parlamentul European cuprinde:

Culegeri de acte normative:

Durata de parcurgere a celei de-a 4-a unități de învățare este de 2 ore.

4.2. Obiectivele unității de învățare

4.3. Sediul materiei

4.5. Organizarea Consiliului European

4.6. Funcționarea Consiliului European

4.7. Atribuțiile Consiliului European

4.9. Test de autoevaluare a cunoștințelor

1) Consiliul European este compus din:

2) Președintele Consiliului European are următoarele atribuții:

3) Consiliul European se întrunește:

4) Consiliul European se pronunță: