Suport de Curs ID - Tehnici Şi Metode de Adoptare A Deciziei Publice PDF

UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE DREPT
Laurenţiu ŞONERIU
TEHNICI ŞI METODE DE ADOPTARE A DECIZIEI

PUBLICE
- Suport de curs pentru învăţământul la distanţă -
-2018 -
1
CUPRINS
I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU ..............................3

II. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI ........6
III. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ, RECOMANDATĂ PENTRU TEMELE 1-
5:...............................................................................................................................7
IV. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND (TEHNO- REDACTAREA
TEMELOR DE CONTROL: ................................................................................9
V. CONŢINUTUL ANALITIC AL DISCIPLINEI: .........................................10
Tema 1. Teoria generală a deciziei administrative ..........................................10
Tema 2. Procesul decizional ...............................................................................21
Tema 3. Procedura administrativă de emitere/adoptare a deciziilor..............30
Tema 4. Participarea cetăţenilor şi a organzaţiilor nonguvernamentale la
elaborarea şi adoptarea deciziilor administrative. ...........................................40
Tema 5. Controlul executării deciziilor administrative....................................53
2
I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU
Introducere
Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei Tehnici şi

metode de adoptare a deciziei publice, care este comună învăţământului la forma de zi şi
la forma de învăţământ la distanţă, conform planurilor de învăţământ în vigoare.
El este destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi constituie
materialul bibliografic minim necesar pentru parcurgerea, însuşirea şi evaluarea disciplinei
respective.
Manualul este structurat în conformitate cu standardele şi procedurile de uz larg în
învăţământ naţional şi internaţional, care se adresează învăţării individuale pe baze
interactive. Parcurgerea manualului, pe baza prezentelor instrucţiuni asigură reţinerea
informaţiilor de bază, înţelegerea fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor
dobândite la rezolvarea unor probleme specializate.
Manualul este structurat pe teme de studiu. Tema de studiu reprezintă o parte
omogenă din componenţa manualului, caracterizată de un număr limitat de termeni de
referinţă (cuvinte-cheie), care poate fi parcurs şi însuşit printr-un efort continuu de
concentrare intelectuală care să nu depăşească 2-6 ore (intervalul se referă la conţinutul de
idei al modulului de studiu şi nu ia în calcul întrebările recapitulative, temele pentru acasă,
testele de autoevaluare sau pe cele de evaluare).
Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor
autoinstruirii.
Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele
aşteptate doar cu condiţia respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de
studiu, procedură care este prezentate în cele ce urmează.
Totalul general al orelor de studiu necesare parcurgerii şi înţelegerii T1-T5 este de
10. Orele necesare studiului individual al disciplinei sunt cele corespunzătoare numărului
de credite transferabile alocate disciplinei înmulţite cu 24 ore pentru fiecare credit.
Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program de
autoinstruire.
3
Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de
autoinstruire pe baza manualului de faţă:
1. Temele de studiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în manual, chiar în
cazul în care studentul apreciază că ar putea ”sări” direct la o altă unitate de studiu.
Criteriile şi modalitatea de ”înlănţuire” a modulelor de studiu sunt prezentate la fiecare
modul de studiu şi ele trebuie respectate întocmai, sub sancţiunea nerealizării la parametrii
maximali a programului de autoinstruire;
2. Fiecare modul de studiu conţine şi un test de evaluare şi/sau temă pentru acasă pe
care studentul trebuie să le realizeze, cu scopul evaluării gradului şi corectitudinii
înţelegerii fenomenelor ţi proceselor descrise sau prezentate în modulul de studiu;
3. Întrebările de autocontrol, testele de evaluare sau tema pentru acasă nu sunt de
perspicacitate, deci nu trebuie rezolvate contra cronometru;
4. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de studiu este următoarea:
 se citesc obiectivele şi competenţele modulului de studiu
 se citesc termenii de referinţă (cuvintele cheie)
 se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat
 se parcurge conţinutul dezvoltat de idei al modulului
 se parcurge bibliografia recomandată
 se răspunde la întrebările recapitulative, revăzând, dacă este necesar,
conţinutul dezvoltat de idei al modulului
 se efectuează testul de autoevaluare ţi se verifică, prin confruntare cu
răspunsurile date la sfârşitul manualului, corectitudinea răspunsurilor
 se efectuează testul de evaluare şi/sau tema pentru acasă sau de control (după
caz)
OBS.: Este recomandabil ca, înainte de efectuarea testelor de autoevaluare, să se
facă o pauză de 30 de minute sau o oră. De asemenea este recomandabil ca la fiecare 2 ore
de studiu să se facă o pauză de 30 de minute.
5. Nu este recomandabil să se parcurgă mai mult de 1-2 teme de studiu pe zi, pentru
a nu se periclita însuşirea temeinică şi structurală a materiei. În funcţie de necesităţile şi
posibilităţile de studiu ale studentului, studiul unui modul poate fi fracţionat pe mai multe
zile, dedicând cel puţin 30 de minute pe zi studiului.
TEMA PENTRU ACASĂ (TA) reprezintă un exerciţiu obligatoriu de reflecţie

pentru fiecare temă de studiu. Ea se constituie într-un instrument indispensabil de studiu
individual necesar înşirii şi mai ales înţelegerii temei. Rezolvarea ei se poate face în aprox.
1-2 ore.
4
TEMA DE CONTROL (TC): reprezintă un exerciţiu obligatoriu mai amplu, cu
caracter integrativ, care are rolul de a realiza un liant noţional şi cognitiv între temele
studiate anterior şi de a provoca capacitatea sitentică şi creativă a studentului. Pregătirea
ei necesită un efort mai îndelungat (aprox.10 ore), implică stăpânirea temelor anterioare
precum şi consultarea tutorelui de disciplină. Cele două teme de control se regăsesc pe
parcursul manualului astfel încât să acopere cele mai importante părţi ale acestuia.
COORDONATOR DE DISCIPLINĂ:
Asist. univ. dr. Laurenţiu ŞONERIU laurentiu.soneriu@ulbsibiu.ro
5
II. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI
Manualul de studiu Tehnici şi metode de adoptare a deciziei publice

reprezintă o sinteză realizată în manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la
forma de învăţământ zi.
Conţinutul de idei nu a fost redus ci doar sintetizat, în principiu, într-o manieră mai
accentuat enumerativă, elementele de detaliu sau de explicaţie redundantă (necesare pentru
atingerea scopului pedagogic al fixării şi corelării cunoştinţelor) putând fi găsite de către
student în bibliografia de specialitate recomandată.
Obiectul general al cursului Tehnici şi metode de adoptare a deciziei

publice:
Obiectul cursului îl reprezintă prezentarea succintă a teoriei generale a deciziei
publice în general şi a deciziei administrative în special, identificarea principalelor tehhnici
şi metode de adoptare a deciziei administrative, evidenţierea etapelor procedurii de
emitere/adoptare, a deciziei publice.
Obiectivele disciplinei:
Manualul de Tehnici şi metode de adoptare a deciziei publice îşi propune
următoarele obiective principale:
 să definească noţiunea de decizie publică;
 să identifice principalele tehnici şi metode de adoptare a deciziei administrative ;
 să înţeleagă procedura administrativă de adoptare a deciziilor;
 să înţeleagă şi să-şi însuşească etapele procesul decizional;
 să identifice, pe baza legislaţiei în materie, formele prin care cetăţenii participă la
adoptarea deciziilor;
 să aibă capacitatea de a utiliza în practică cunoştinţele teoretice referitoare la
contenciosul administrativ.
6
Descrierea structurii manualului:
Manualul este structurat în conformitate cu rigorile studiului individual
(autoinstruire) şi este compartimentat în teme de studiu. Structura fiecărei teme de studiu
este următoarea:
I. Obiective (rezultatele aşteptate ale temei)
II. Competenţele dobândite de student (utilitatea temei pentru student)
III. Termeni de referinţă (concepte cheie)
IV. Structura temei de studiu
V. Rezumatul ideilor principale
VI. Conţinutul dezvoltat de idei al temelor
VII. Bibliografia recomandată
VIII. Întrebări recapitulative
IX. Teste de autoevaluare, teste de evaluare, teme de casă
Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru

studiul disciplinei Tehnici şi metode de adoptare a deciziei publice. Acesta reprezintă
minimul de informaţie necesară pentru înţelegerea şi însuşirea noţiunilor fundamentale ale
disciplinei.
III. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ PENTRU TEMELE 1-5:
I. Tratate. Cursuri. Monografii
1. Anton Parlagi, Tehnici şi metode de adoptare a deciziei publice, Ed. Pro

Universitaria, Bucureşti, 2013;
2. Iordan Nicola, Management Public, Ed.Universităţii Lucian Blaga din Sibiu,
Sibiu, 2008;
3. Iordan Nicola, Drept administrativ, Ed. Universităţii ,,Lucian Blaga”din Sibiu,
Sibiu, 2007;
4. Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Vol. II, Ed. , Sibiu,
2014;
5. Vedinaş Verginia, Drept administrativ, Ediţia a X-a, Universul Juridic,
Bucureşti, 2017;
6. Cătană Emilia Lucia, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2017;
7
7. Elena Emilia Ștefan, Manual de drept administrativ, Partea a II-a, Caiet de
seminar, Ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016;
8. T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;
9. Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, Elemente de drept administrativ, Suport
de curs an universitar 2011/2012;
10. Corneliu Manda, Cezar C. Manda, Ştiinţa administraţiei, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2010.
11. Nicoleta Miulescu, Ştiinţa administraţiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2010.
II. Legislaţie obligatorie

1. Constituţia României din 1991 revizuită şi republicată în 2003;
2. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, republicată 2010;
3. Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României
şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Legea administraţiei publice publice locale nr. 215/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulteriare;
5. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,
republicată.
6. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu
modificările şi completările ulterioare.
8
IV. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND (TEHNO-
REDACTAREA TEMELOR DE CONTROL:
Referatul trebuie să aibă o structură logică şi echilibrată care se va prezenta în

cuprinsul acestuia.
Referatul trebuie să fie redactat într-un limbaj academic cu utilizarea corectă şi
riguroasă a conceptelor şi noţiunilor de specialitate.
Referatul va fi elaborat şi redactat cu utilizarea a cel puţin 3 surse bibliografice
actuale şi diferite, care vor fi identificate la sfârşitul lucrării precum şi cu utilizarea corectă
a trimiterilor bibliografice în subsolul paginilor.
Referatul se va tehnoredacta cu font Times New Roman CE, caractere de 14, la un
rand.
Intinderea referatului va fi de 6-15 pagini.
Depunerea referatului se face electronic pe adresa tutorelui de disciplină până cel
mai târziu la data înscrisă în calendarul activităţilor didactice şi de evaluare.
Referatele care prezintă actualitate şi originalitate precum şi cele care discută
probleme controversate vor putea fi selectate pentru publicare în una din publicaţiile
oficiale ale Facultăţii (Revista Acta Universitatis Cibiniensis Seria Jurisprudentia sau într-
una din publicaţiile Centrelor de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Facultăţii.)
9
V. CONŢINUTUL ANALITIC AL DISCIPLINEI:
Tema 1. Teoria generală a deciziei administrative
Obiective: Însuşirea de către studenţi a noţiunii de decizie

administrativă, a tipurilor de decizii, a caracteristicilor acestora precum şi înţelegerea
importanţei fundamentării deciziei administrative.
Cuvinte cheie: decizie publică, decidenţi, fundamentare, delegare,
Rezumat capitol:
1. Noţiunea de decizie administrativă.

2. Decidenţii-autorităţile de decizie.
3. Tipuri de decizii.
4. Caracteristicile deciziilor administrative.
5. Fundamentarea deciziilor.
6. Delegarea deciziilor.
Tema pentru acasă: Identificaţi principalele tipuri de decizii şi

autorităţile decizionale, de la nivelul administraţiei publice româneşti.
10
Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 2 ore.
1. Noţiunea de decizie administrativă
Preocupările şi cercetările privind studierea deciziei, inclusiv a celei administrative,

au dus la constituirea unei ramuri a ştiinţei, relativ nouă, componentă de bază a ştiinţei
conducerii sau a managementului, numită "teoria deciziei". Această ştiinţă contribuie la
formarea unei teorii unitare şi generale asupra deciziei care să permită introducerea şi
utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de pregătire, adoptare şi aplicare a deciziilor1.
Cercetarea actului decizional, inclusiv a deciziei administrative – ca formă de
manifestare a activităţii executive – nu se face numai la nivelul ştiinţei conducerii şi a
teoriei generale a deciziei, ci ea se realizează şi la nivelul unor ramuri deosebit de
specializate ale ştiinţei, cum sunt ştiinţa administraţiei de stat şi ştiinţa dreptului
administrativ, care contribuie la fundamentarea teoretică şi practică a activităţii executive
şi a deciziei administrative. 2
 Decizia administrativă poate fi definită ca fiind manifestarea deliberată de
voinţă a unei autorităţi publice, realizată în cadrul activităţii executive pentru
atingerea scopurilor specifice acestei forme fundamentale de activitate a
administraţiei publice.
 Decizia administrativă a mai fost definită în doctrină ca fiind actul de voinţă
prin care o instituţie a statului stabileşte şi aplică un set de măsuri în
vederea realizării unui interes general. 3
2. Decidenţii-autorităţile de decizie
1. Autorităţile cu putere de decizie sunt autorităţi/instituţii ale

administraţiei publice, care deţin capacitatea administrativă de a lua hotărâri
conform competenţei lor materiale şi teritoriale.4
a) Autorităţi politico-administrative cu putere de decizie:
1
Gh.Boldur, Fundamentarea complexă a procesului decizional economic, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1973, p.92, apud I. Santai Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Vol. II, Ed. , Sibiu, 2014, p.28.
2
I. Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Vol. II, Ed. , Sibiu, 2014, p.28
3
A. Parlagi, Tehnici şi metode ale adoptării deciziei publice, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2013, p. 9.
4
Ibidem, p. 10.
11
 Parlamentul – organ decizional care realizează funcţia legislativă a
statului; adoptă legi organice sau ordinare care au forţă juridică supremă
în raport cu actele altor autorităţi publice;
 Preşedintele (Şeful statului) – autoritate publică statală, care, împreună cu
Guvernul exercită funcţia executivă a statului;
 Guvernul – autoritate supremă a administraţiei publice centrale (de stat),
care elebaorează politici publice cu caracter strategic pe care autorităţile,
instituţiile şi serviciile publice trebuie să le implementeze.
b) Autorităţile administraţiei publice cu putere de decizie:

 Ministerele şi agenţiile guvernamentale - autorităţi ale
administraţiei publice de specialitate care elaborează decizii
publice privind reglementarea exclusivă a unui singur sector
de activitate (economie, comerţ, transport, mediu, sănătate,
învăţământ, cultură, etc.
 Miniştrii şi prefecţii, autorităţi ale administraţiei care emit
ordine, instrucţiuni, cu carcater obligatoriu, atât pentru
instituţiile, serviciile sau agenţiile din subordine;
 Consiliile judeţene şi consiliile locale - autorităţi publice cu
caracter deliberativ care adoptă hotărâri cu votul majorităţii
membrilor lor.
c) Autorităţi publice autonome:

 Consiliul Suprem de apărare a Ţării (C.S.A.T.), Consiliul Naţional al
Audiovizualului (C.N.A.); Consiliul Economic şi Social (C.E.S.), Oficiul
pentru Protecţia Consumatorului (O.P.C.), Consiliul Concurenţei etc.
d) Cetăţenii:
 Participă în mod direct la adoptarea deciziilor publice numai prin
intermediul referendumului (naţional5 sau local6) şi în situaţiile expres
5
A se vedea în acest sens art. 2 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,
cu modificările şi completările ulterioare, care statuează: ,, Referendumul național constituie forma
și mijlocul de consultare directă și de exprimare a voinței suverane a poporului român cu privire la:
a) revizuirea Constituției;b) demiterea Președintelui României;c) probleme de interes național.”
6
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, rpeublicată, cu modificările şi completările ulterioare,
reiterează principiul constituţional al consultării cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit
12
pevăzute de lege ( la dezbaterile anterioare adoptării deciziilor privind
elaborarea bugetului local, avizul de mediu etc.).
 Cetăţenii participă în mod indirect la adoptarea deciziilor publice prin
dreptul de a alege autorităţile publice, prin dreptul de petiţionare şi dreptul
de iniţiativă;
 Promovarea unui proiect de hotărâre poate fi inițiată de unul sau de mai
mulți cetățeni cu drept de vot, dacă acesta este susținut prin semnături de
cel puțin 5% din populația cu drept de vot a unității administrativ-
teritoriale respective, conform art. 109 alin. (2) din Legea nr. 215/2001,
republicată cu modificările şi completările ulterioare.7
3. Tipuri de decizii8
 Decizii politice – exprimă voinţa unui partid (alinaţe de partide) cu privire la
realizarea unor politici general-statale; sunt adoptate de către instituţiile
politice, Parlament, Guvern, Preşedinte etc.
 Decizii politico-administrative – sunt adoptate de autorităţi ale administraţiei
publice centrale sau locale şi reflectă voinţa politică a partidelor care deţin
majoritatea ăn cadrul autorităţii publice;
 Decizii pur administrative – sunt elaborate de manageri (aleşi sau numiţi), ai
autorităţilor, instituţiilor sau serviciilor publice şi au de regulă caracter de
organizare a executării şi/sau de executare în concret a legilor, în regim de
putere publică;
 Decizii tehnico-juridice: deciziile de control şi îndrumare, deciziile
constatatoare, deciziile sancţionatoare, deciziile jurisdicţionale.
4. Caracteristicile deciziilor administrative
 Finalitatea politică a deciziilor – exprimă voinţa unei autorităţi publice,

adică a liderilor politici care alcătuiesc respectiva autoritate;
[art. 2, alin. (1); art. 3 alin. (3)], dizolvarea Consiliilor locale /judeţene prin referendum
local/judeţean, după caz, [art. 55, alin. (1); art. 99 alin. (1)], respectiv demiterea primarilor prin
referendum [art. 70 alin. (1) ];
7
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.
8
A se vedea, A. Parlagi, Tehnici şi metode..., 2013, pp. 14-16.
13
 Utilitatea socială a deciziilor – caracterul public al deciziei rezultă din
utilitatea şi eficienţa ei socială, care se materializează, de regulă în proiecte
sau programe de interes public;
 Normativitatea deciziilor – obiectivul deciziilor publice este acela de a
reglementa, de a norma, un proces sau un fenomen social cu scopul de a
asigura funcţionarea sistemului social; deciziile administraţiei publice
concretizate în acte administrative cu caracter normativ, conţin norme cu
caracter general-obligatoriu pentru toatepersoanele fizice şi juridice vizate
prin actul decizional.
 Legitimitatea deciziilor - conferă validitate politico-administrativă

scopului, obiectivelor şi mijloacelor de realizare; derivă din legalitatea
deciziei publice, din conformitatea ei cu normele, principiile şi valorile
sistemului de drept;
 Caracterul discreţionar al deciziilor (puterea discreţionară) – presupune

dreptul unei autorităţi de a decide într-o anumită materie, independent de
voinţa altor autorităţi sau a cetăţenilor; se poate trnsforma în abuz atunci când
autoritatea publică depăşeşte cadrul legal.
 Colegialitatea adoptării deciziilor – deciziile administrative sunt rezultatul

activităţii mai multor persoane, chiar dacă acestea se materializează printr-
un act administrativ individual; spre exemplu, ordinele miniştrilor,
dispoziţiile preşedinţilor consiliilor județene, dispoziţiile primarilor, sunt
fundamentate, redactate, motivate şi promovate de compartimentele de resort
din cadrul aparatului de specialitate al ministerelor, consiliilor, primarilor
etc.
 Formalismul deciziilor – semnifică faptul că deciziile administrative se

emit/adoptă cu respectarea formei şi a procedurii prevăzute de lege;
formalismul constituie o garanţie pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti de către autorităţile publice;
14
5. Fundamentarea deciziilor administrative
Mangerul public (individual sau pluripersonal) este obligat să emită/adopte

deciziile cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale.
Alegerea variantei optime, atunci când legea conferă decidentului această
posibilitate, nu poate fi rezultatul hazardului ci, dimpotrivă, pesupune o analiză
realistă, responsabilă şi conştientă a diferitelor alternative care se prefigurează
pentru atingerea obiectivelor organizaţiei.9
Prin unele acte normative precum Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi Legea nr.
52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, au
fost consacrate condiţiile care asigură calitatea deciziilor manageriale şi implicit
eficienţa şi eficacitatea acestora în sectorul public.
Aceste condiţii sunt următoarele:
a) Fundamentarea ştiinţifică a deciziei
Conform art. 20 din Legea nr. 24/2000, ,,Elaborarea proiectelor de acte

normative trebuie precedată, în funcție de importanța și complexitatea acestora, de
o activitate de documentare și analiză științifică, pentru cunoașterea temeinică a
realităților economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului
legislației din acel domeniu, precum și a reglementărilor similare din legislația
străină, în special a țărilor Uniunii Europene.”
Mai mult, potrivit art. 21 din Legea nr. 24/2000, ,,în activitatea de
documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina
practica Curții Constituționale în acel domeniu, jurisprudența în materie a Curții
Europene a Drepturilor Omului, practica instanțelor judecătorești în aplicarea
reglementărilor în vigoare, precum și doctrina juridică în materie.”
9
A se vedea, în acest sens, Iordan Nicola, Management public, Ed. Universităţii Lucian Blaga din Sibiu,
2008, p. 81.
15
b) Oportunitatea deciziei
Oportunitatea reprezintă facultatea sau liberatatea acordată de legiuitor

decidentului, pentru ca, în limitele competenţei sale legale,să-şi aleagă metodele,
mijloacele şi instrumentul de aplicare a legii, implicit a deciziei manageriale.
Legea poate acorda un drept de apreciere pe considerente de oportunitate
pentru cazuri mai diferite, cum ar fi considerente de : loc, timp, situaţie, scop, cultura
organizaţională. Spre exemplu, dreptul ordonatorului de credite de a ajusta salariile
angajaţilor proprii, în funcţie de bugetul alocat pentru cheltuielile de personal.
c) Emiterea/adoptarea deciziei în forma şi cu procedura prevăzute de lege
De regulă, deciziile manageriale îmbracă forma scrisă, ele putând fi

transmise şi în formă nescrisă.
Decidentul are obligaţia de a respecta procedura legală în emiterea/adoptarea
deciziei. Ori de câte ori legea prevede o procedură mai complexă pentru pregătirea,
elaborarea, dezbaterea, adoptarea deciziei, managerul public are obligaţia de a
respecta toate etapele procesului decizional şi de a obşine toate avizele, acordurile
şi aprobările impuse de lege.10
d) Legalitatea deciziei
În sectorul public şi nu numai, toate deciziile manageriale trebuie să respecte cu

stricteţe litera şi spiritul legii, să se emită/adopte numai în limite competenţei conferite
de lege.
6. Delegarea deciziei
În management, delegarea deciziei este o modalitate de optimizare a deciziei.

Doctrina11 a relevat avantajele delegării în procesul de management care se
cantonează la nivelul organizaţiei, la nivelul decidentului care deleagă competenţa
precum şi la cel al persoanei care o va exercita prin delagare.
10
I. Nicola, op. cit, 2008, p. 84.
11
Ibidem, p. 91.
16
Pentru organizaţie efectele benefice ale delegării sunt:
 degrevarea managerilor la nivel superior de o serie de servicii de rutină,
ceea ce va conduce la raţionalizarea utilizării bugetului de timp al acestora
şi de concentrarea pe probleme cu grad de dificultate ridicat;
 creşterea supleţei şi dinamismului în activitatea oprganizaţiei;
 formarea unor noi manageri;
 optimizarea deciziei prin dispersia către mai multe persoane.
De menţionat este faptul că, unii manageri care adoptă un stil autocrat de
conducere, nu îmbrăţişează varianta delegării de competenţă, din teama de a nu-şi
pierd postul.
Întrebări recapitulative:
1. Ce este decizia administrativă

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_________________________________________
2.Care sunt tipurile de decizie?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________
3. Enumeraţi avantajele delegării deciziei.

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
17
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________
Întrebări de autoevaluare :
1. Decizia administrativă trebuie:

a) să fie doar legală ;
b) să fie oportună ;
c) să fie atât legală cât şi oportună. ☻
2. Sunt manageri pluripersonali :

a) Consiliile locale şi judeţene ; ☻
b) primarii şi preşedinţii Consiliilor judeţene ;
c) miniştrii şi prefecţii.
3. Sunt caracteristici ale deciziei administrative :

a) normativitatea; ☻
b) legitimitatea; ☻
c) colegialitatea adoptării. ☻
NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect
Întrebări de evaluare:
1. Carcaterul discreţionar al deciziei presupune:

a) luarea deciziilor fără a ţine cont de vreo limitare legală;
b) decizile se elaborează în limitele competenţei legale, independent de voinţa
altor autorităţi sau a cetăţenilor ;
c) colegialitatea aoptării deciziei.
18
2. Legitimitatea deciziei derivă din
a) conformitatea deciziei cu normele, principiile şi valorile sistemului de drept;
b) caracterul discreţionar al deciziei;
c) dreptul de apreciere al decidenţilor;
d) oportunitatea deciziei.
3. Formalismul deciziei constă în:

a) repsectarea formei şi procedurii prevăzute de lege pentru emiterea/adoptarea
deciziei;
b) birocratizarea procesul decizional;
c) superficialitatea decidenţilor în luarea deciziilor.
4. Deciziile pot fi:

a) politice;
b) politico-administrative;
c) pur administrative.
5. Fundamentarea ştiinţifică a deciziei presupune:

a) utilitatea socială a deciziei;
b) o temeinică analiză şi documentare care stă la baza emiterii/adoptării
deciziei;
c) consultarea jurisprudenţei C.E.D.O., a Curţii Constituţionale a României şi
a practicii instanţelor judecătoreşti în demeniul care face obiectul
proiectului de decizie.
19
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 1
 Anton Parlagi, Tehnici şi metode de adoptare a deciziei publice, Ed. Pro

 Iordan Nicola, Management Public, Ed.Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, Sibiu,
2008;
 Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Vol. II, Ed. , Sibiu, 2014;
 Vedinaş Verginia, Drept administrativ, Ediţia a X-a, Universul Juridic, Bucureşti,
2017;
 Cătană Emilia Lucia, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2017;
 Elena Emilia Ștefan, Manual de drept administrativ, Partea a II-a, Caiet de seminar,
Ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016;
 Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, Elemente de drept administrativ, Suport de curs
an universitar 2011/2012;
20
Tema 2. Procesul decizional
Obiective: Însuşirea de către studenţi a etapelor procesului de

elaborare a deciziilor administrative.
Cuvinte cheie: proces decizional, etape, mijloace, variante, aplicare,

control.
Rezumat capitol:
1. Definirea problemei decizionale.

2. Elaborarea proiectului de decizie.
3. Documentarea în vederea formulării deciziei.
4. Stabilirea mijloacelor de realizare.
5. Prefigurarea variantelor decizionale şi alegerea variantei optime.
6. Deliberarea.
7. Adoptarea/emiterea deciziei.
8. Aplicarea/executarea deciziei.
9. Monitorizarea, controlul și evaluarea modului de executare a deciziei.
Tema pentru acasă: Identificaţi rolul evaluării modului în care este

pusă în operă decizia administrativă.
21
1. Definirea problemei decizionale
Profesorul Iordan Nicola12 apreciază că deciziile manageriale sunt de două categorii,

respectiv:
 decizii curente-care vizează activitatea operativă, cotidiană a
organizaţiei;
 decizii strategice care stabilesc evoluţia organizaţiei pe termen
scurt, mediu şi lung.
Faţă de această realitate şi pe baza unei diagnoze a impactului pe care îl pot avea
anumiţi factori interni sau externi asupra situaţiei de fapt selectate, vor fi stabilite
obiectivele ţintă.
2. Elaborarea proiectului de decizie13
În această etapă, se efectuează următoarele operațiuni:
 definirea obiectivului ca urmare a analizei fenomenului social, identificarea

interesului general și a modului în care poate fi satisfăcut;
 alegerea resurselor, (umane, financiare, materiale, informaționale) a
mijloacelor (de cooperare, de cointeresare, de constrângere) și a procedurilor
de realizare a obiectivului (în regie, colaborare cu sectorul privat, prin
delegare etc);
 stabilirea gradului de prioritate, urgența satisfacerii unei anumite nevoi
sociale.
3. Documentarea în vederea formulării deciziei14
12
I. Nicola, Management public, 2008, op. cit., p. 86.
13
A se vedea Anton Parlagi, Tehnici și metode..., 2013, op. cit., p. 54.
14
Ibidem.
22
Adoptarea unei decizii publice presupune un proces complex de culegere a unui
volum mare de informații realiste. Cu cât acest proces este mai riguros și mai detaliat cu
atât va crește și calitatea deciziei.
Documentarea implică:
 culegerea informațiilor cu caracter general din mediul socio-politic;
 analiza situației de fapt, pe baza informațiilor reale din colectivitate;
 studiul surselor de documentare: documente oficiale, situații statistice, anchete
sociale, rapoarte sau avize din partea specialiștilor, sondaje de opinie;
 sintetizarea informațiilor prin tehnici de stocare și prelucrare IT.
Studierea și analizarea legislației, a practici administrative și judiciare în domeniul
vizat de proiectul de decizie, astfel încât decizia să fie tmeinic fundamentată din punct de
vedere juridic, în concret să fie legală și oportună.
4. Stabilirea mijloacelor de realizare
Decizia administrativă trebuie să fie realistă iar fundamentarea acesteia să se facă în

temeiul unei evaluări cât mai complexe a situaţiei de fapt, a mediului extern, care urmează
a fi aplicată.
Printre factorii care determină dinamica mediului se evidenţiază:
 contextul european, naţional şi local sub aspect social, politic, economic,
legislativ etc;
 resursele umane, financiare, materiale şi informaţionale pe care le presupune
aplicarea deciziei, raportate la posibilităţile organizaţiei;
 satisfacerea interesului public;
 evoluţia cererii şi ofertei în domeniul reglementat etc.
Succesul actului decizional va fi asigurat numai în situaţiile în care deciziile
sunt realiste, bazate pe mijloace de care dispun şi/sau pe cele pe care le poate
achiziţiona organizaţia în cauză.15
5. Prefigurarea variantelor decizionale şi alegerea variantei optime
După încheierea procesului de culegere a informațiilor urmează activitatea

de sinteză care constă în selectarea informațiilor în sensul că vor fi luate în
considerare doar cele care se pot grefa pe obiectivul urmărit; valorificarea
15
I. Nicola, op. cit., pp.86-87.
23
informațiilor selectate în urma unor ședințe informale sau alte forme de dialog între
autoritățile de decizie și specialiști.
6. Deliberarea
Deliberarea se referă la discutarea, analizarea, confruntarea de opinii și

exprimarea punctelor de vedere cu prilejul adoptării unei decizii.16
În cazul managerului de grup (Guvern, Consiliul local sau judeţean),
proiectele deciziilor parcurg mai multe etape, şi-anume: dezbaterea, deliberarea şi
în final aprobarea prin vot, cu majoritatea prevăzută de lege.
Managerul individual (Premier, prefect, primar, preşedinte al Consiliului
judeţean etc) analizează proiectele viitoarei decizii, care de regulă sunt
fundamentate de către specialişti din cadrul organizaţiei, deliberează şi în final
emite dispoziţia/decizia în varianta pe care o consideră a fi optimă.
7. Adoptarea/emiterea deciziei
Adoptarea/emiterea unei decizii publice definește alegerea unei soluții, dintre mai
multe prezentate, care să corespundă cel mai bine obiectivului propus, prin luarea în
considerare a mijloacelor (resurselor) de care dispune autoritatea de decizie
Procesul de adoptare/emitere a deciziei cuprinde:
 transmiterea propunerilor formulate (alternative decizionale) în timp util, pentru ca
aceștia să le poată analiza și să formuleze fie alte variante, fie puncte de vedere
pentru completarea materialelor;
 existența instrumentelor de prezentare și motivare a proiectelor de decizie: note de
fundamentare, expuneri de motive, rapoarte de specialitate, referate, avize, acorduri
etc;
 respectarea legalității ședinței: cvorumul, majoritatea, autentificarea și publicitatea
procedurii de adoptare a deciziei.
16
Ibidem.
24
8. Aplicarea/executarea deciziei
Managerul trebuie să aibă abilitatea şi ştiinţa de a crea în organizaţie un spirit de

emulaţie, de creativitate, de consimţire benevolă la aplicarea deciziilor administrative,
evident plecând de la premisa că acestea sunt legale şi oportune. 17
Aplicarea oricărei decizii presupune din partea managerului iniţierea unui cumul de
acţiuni pentru operaţionalizarea deciziei, precum şi supravegherea personalului pentru
atingerea standardelor stabilite.
Pentru realizarea obiectivelor previzionate, managerul va trebui să motiveze în mod
corespunzător personalul, pe criterii de performanţă.
9. Monitorizarea și controlul modului de executare a deciziei
Succesul punerii în aplicare a unei decizii este garantat, printre altele, de modul în
care se urmăreşte şi se verifică activitatea personalului de execuţie de către managerii
situaţi pe diferite nivele ierarhice.
În cazul constatării unor abateri de la executarea deciziei se transmit informații
autorității de decizie pentrua interveni în scopul remedierii/corectării lor.
În procesul de executare a deciziei administrative se poate constata că o decizie nu
reușește să ofere cea mai bună rezolvare a nevoilor sociale sau obiectivelor urmărite de
autoritatea publică. În acest caz, autoritatea emitentă poate să-și modifice sau chiar să-și
retracteze (revoce) decizia, cu excepția situațiilor când aceasta devine irevocabilă, în
vederea corelării acesteia cu noile condiții.18
Situații de acest fel pot atrage, în anumte situații, costuri suplimentare, pe care le va
suporta colectivitatea și/sau persoanele responsabile.19
1. Care sunt etapele procesului decizional?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
17
I. Nicola, op. cit., p. 88.
18
A. Parlagi, op. cit., p. 58.
19
Ibidem.
25
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_________________________________________
2. Care este rolul şi scopul monitorizării şi controlului modului în care se execută

decizia ?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________
3. Cine fundamentează deciziile managerului individual?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________
Întrebări de autoevaluare:
1. Sub aspectul perspectivei pe care o reglementează deciziile pot fi:

a) curente; ☻
a) strategice; ☻
b) oportune;
26
2. În cadrul etapei stabilirii mijloacelor de realizare a deciziei administrative,
emitentul deciziei va trebui să ţină cont de:
a) contextul european; ☻
b) resursele umane şi financiare pe care le are la dispoziţie; ☻
c) realizarea interesului public. ☻
3. Aplicarea deciziei se realizează plecând de la premisa că aceasta este:

a) legală;
b) oportună:
c) legală şi oportună. ☻
1. Deliberarea se referă la:

a) discutarea, analizarea, confruntarea de opinii și exprimarea punctelor de
vedere cu prilejul adoptării unei decizii;
b) emitere/adoptarea unei decizii administrative;
c) votarea proiectului de decizie administrativă.
2. Succesul punerii în aplicare a unei decizii depinde de:

a) modul în care se urmăreşte şi se verifică activitatea personalului de
execuţie;
b) modul în care sunt recompensați sau sancționați funcționarii
responsabili;
c) modul în care sunt trasate sarcinile de serviciu de către autoritățile
decidente.
3. Documentarea implică:
a) culegerea informațiilor cu caracter general din mediul socio-politic;
b) sintetizarea informațiilor prin tehnici de stocare și prelucrare IT;
c) studierea și analizarea legislației, a practici administrative și judiciare
în domeniul vizat de proiectul de decizie.
27
4. Elaborarea proiectului de decizie se referă la:
a) inițiativa cetățeneacă;
b) identificarea interesului general și a modului în care poate fi
satisfăcut;
c) aplicarea deciziei administrative.
5. Procesul de adoptare/emitere a deciziei cuprinde:

a) respectarea legalității ședinței;
b) documentarea;
c) existența instrumentelor de prezentare și motivare a proiectelor de
decizie.
28

2008;
2017;
29
Tema 3. Procedura administrativă de emitere/adoptare a deciziilor
Obiective: Însuşirea şi îneţelegerea de către studenţi a operațiunilor

anterioare, concomitente și ulterioare adoptări/emiterii deciziilor administrative
Cuvinte cheie: procedură, operațiuni, decizii administrative,

formalități procedurale, emitere, adoptare.
Rezumat capitol:
1. Operațiunile procedurale anterioare adoptării/emiterii deciziilor administrative.

2. Operațiunile procedurale concomitente adoptării/emiterii deciziilor
administrative.
3. Operațiuni procedurale ulterioare adoptării/emiterii deciziilor administrative.
Tema pentru acasă: Identificați 3 avize și 3 acorduri prevăzute de

legislația în viogare.
30
1. Operațiuni procedurale anterioare emiterii/ adoptării deciziilor
administrative
Operațiunile procedurale anterioare emiterii/adoptării deciziei administrative sunt

următoarele:
 Avizul – opinia/punctul de vedere pe care îl solicită organul care

urmeăză să emită/adopte decizia unui alt organ specilizat pentru ca
decizia să fie luată în deplină cunoștință de de cauză;
 Acordul – manifestarea de voință pe cre un organ public îl dă altui
unui alt organ în vederea emiterii de către acesta din urmă a unei
decizii administrative.
 Avizele pot fi20:

 facultative – când organul emitent al deciziei administrative este liber
să solicite un aviz sau, dacă l-a ceut, nu este obligat să țină cont de el;
 consultative – când organul emitent al deciziei administrative este
obligat să-l solicite dar nu este obligat să se și conformeze (ex. Avizul
cerut de către Parlament Curții Constituționale în procedura de
suspendare din funcție a Președintelui României, art. 95 din
Constituție);
 conforme – când organul emitent trebuie să-l solicite, iar opiniile pe
care le conțin sunt obligatorii (ex. Avizele solicitate pentru emiterea
autorizației de construire).
Avizele sunt formalități procedurale sau operațiuni tehnico-materiale care nu

produc efecte juridice prin ele însele, deci nu modifică realitatea juridică existentă;
acestea doar contribuie la întărirea caracterului legal al deciziei administrative.21
 Acordul poate fi prealabil, concomitent sau posterior.
20
A se vedea, Elena Emilia Ștefan, Manual de drept administrativ, Partea a II-a, Caiet de seminar, Ediția
a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 42.
21
Elena Emilia Ștefan, op.cit., p. 42.
31
Acordul organului ierarhic superior se mai numește și aprobare.
Spre deosebire de aviz, care este o simplă opinie/părere, acordul este un
consimțământ, adică o manifestare de voință care se adaugă la cea a emitentului întărind-
Acordul poate proveni de la organul ierarhic superior sau de la un alt organ al administrației
situat pe o poziție superioară emitentului.22
4. Operațiunile procedurale concomitente emiterii/adoptării deciziilor

administrative
Acestea sunt specifice organelor colegiale și se referă la funcționarea în baza

legii și adoptarea unor decizii administrative de către aceste autorități publice
potrivit competențelor:
 Cvorumul;
 Majoritatea;
 Motivarea;
 Semnarea și contrasemnarea;
 Ordinea de zi.
 Cvorumul – se referă la numărul minim de membri necesar ca să se

realizeze o întrunire valabilă a organului colegial.
Sancțiunea neîntrunirii cvorumului de prezență este nulitatea actelor
adoptate în aceste condiții.
 Majoritatea – se referă la numărul minim de voturi necesar pentru adoptarea

unei decizii administrative concretizate într-un act administrativ (votarea);
Majoritatea poate fi:

 simplă – 50 %+1 din numărul membrilor prezenți;
 absolută – 50%+1 din numărul total al membrilor care compun
organul colegial;
 calificată – 2/3 sau 3/4 din numărul total al membrilor care compun
organul colegial.
22
Ibidem.
32
 Motivarea
În cazul deciziilor individuale, motivarea trebuie să fie cuprinsă în conținutul

acestora sau într-un document justificativ care însoțește actul ce emană de la aceeași
autoritate, chiar dacă sub semnătura altei persoane. (Ex.: referatul care stă la baza
emiterii dispoziției primarului).
În cazul deciziilor/actelor cu caracter normativ, Legea nr. 24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, face
referire la două situații:
 actele Guvernului – ordonanțe și hotărâri, trebuie să aibă întocmite în
prealabil o notă de fundamentare, care însoțește actul normativ în
procesul de adoptare și este publicată odată cu acesta în Monitorul Oficial
sau prezentat pe site-ul de internet al instituției emitente;
 celelalte acte administrative cu caracter normativ, emise de autorități
centrale – sunt însoțite de un referat de aprobare, cu precizarea că în
cazul acestora nu este prevăzută obligativitatea publicării referatului
odată cu actul administrativ;
 Actele cu carcater normativ adoptate de autoritățile administrației publice
locale trebuie să cuprindă, în preambul o motivare în drept, adică
articolul din Legea nr. 215/2001, sau din altă reglementare, în temeiul
căreia a fost adoptat actul.
 Motivarea este obligatorie în cazul deciziilor/actelor administrativ-
jurisdicționale (Ex.: deciziile Consiliului Național pentru Soluționarea
Contestațiilor, în materia achizițiilor publice).
Legea nr. 24/2000 nu prevede sancțiuni pentru situația în care motivarea nu

este publicată odată cu actul normativ, sau nu este afișată pe pagina web a instituției.
Cu toate acestea, în doctrină s-a apreciat că ,,lipsa motivării constituie viciu de
ilegalitate pentru motiv de formă (nulitate relativă) iar dacă motivele sunt ilegale,
actul va fi considerat nul din punct de vedere al conținutului” (nulitate de fond,
absolută).23
În contextul adoptării unui Cod de procedură administrativă, de lege ferenda, s-
ar impune introducerea obligativității motivării tuturor actelor administrative.
23
T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 135 apud. Dacian Cosmin
Dragoș, Ana Ranta, Elemente de drept administrativ, Suport de curs an universitar 2011/2012, p. 13.
33
 Semnarea și contrasemnarea
 Semnarea actului administrativ este o operațiune/formalitate esențială, ce

permite verificarea competenței de emitere a actului, indispensabilă pentru
existența deciziei administrative.24
Toate actele administrative trebuie semnate de persoana împuternicită să angajeze
autoritatea publică emitentă: dispozițiile primarului se semnează de către acesta25, deoarece
este o autoritate unipersonală, hotărârile consiliului local se semnează de către președintele
de ședință26, ordinele prfectului se semnează de către prefect, odinele și instrucțiunile
ministeriale se semnează de către ministru, hotărârile și ordonanțele de guvern se semnează
de către primul-ministru27, decretele prezidențiale de către Președinte etc.
 Contrasemnarea presupune o ,,autentificare” a semnăturii persoanei
competente și se asociază răspunderea contrasemnatarului în ceea ce privește
legalitatea deciziei administrative.28
Obligația contrasemnăturii este prevăzută, spre exemplu, în Constituție,
pentru ordonanțele și hotărârile guvernamentale, care trebuie contrasemnate
de miniștrii ce au obligația punerii lor în executare29, în cazul hotărârilor
consiliului local și a dispozițiilor primarului, ce trebuie contrasemnate de
secretarul unității administrativ-teritoriale.30
5. Operațiuni procedurale ulterioare adoptării/emiterii deciziilor

administrative
 Comunicarea și publicarea actelor administrative

Actele administrative individuale își produc efectele de la data comunicării lor
către destinatarii respectivului act, iar actele admnistrative normative își produce
efectele de la data aducerii lor la cunoștință publică, a respectivelor acte.
24
Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, Elemente de drept administrativ, Suport de curs an universitar
2011/2012, p. 12.
25
Art. 68 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
26
Art. 47 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
27
Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, op. cit., p. 12.
27
Art. 108 alin. (4) din Constituție.
28
Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, op. cit., p. 12.
29
Art. 108 alin. (4) din Constituție.
30
Art. 47 și 68 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale;
34
Aducerea la cunoștință publică a deciziei administrative poate avea loc prin una
din următoarele operațiuni:
 publicarea în Monitorul Oficial al României;
 publicarea în Monitorul Oficial al comunei /orașului/ municipiului/
județului;
 afișarea la sediul autorității publice;
 publicarea în presa centrală și/sau locală;
 afișarea pe pagina web a autorității publice.
 Aprobarea improprie31
Aprobarea reprezintă manifestarea de voință a unui organ ierarhic superior

prin care se declară de acord cu cu un act deja emis de un organ ierarhic inferior, act
care, fără această manifestare de voință ulterioară lui, nu ar produce conform legii,
efecte juridice.32
 Confirmarea
Confirmarea este manifestarea de voință prin care autoritatea publică își

menține un act administrativ anterior.
Prin confirmare se mai înțelege și operațiunea prin care o autoritate a
administrației urmărește să acopere un viciu al propriului său act emis anterior
sau să acopere un viciu de care era lovit un act inferior; această confirmare este
în realitate un act administrativ distinct de cel confirmat, care contribuie la
valabilitatea acestuia.33
 Ratificarea
Noţiunea de ratificare este utilizată în sensul de ratificare propriu-zisă şi în sensul

de ratificare improprie.
 Ratificarea propriu-zisă este operaţiunea de control asupra unui act
administrativ anterior adoptat de o altă autoritate publică, act care îşi produce
31
Dacian Cosmin Dragoș, Ana Ranta, op.cit., p. 16.
32
T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p.137.
33
Emilia Lucia Cătană, Drept administrativ, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 280.
35
în mod propriu şi deplin efectele juridice urmărindu-se prin ratificare
descărcarea de răspundere a organului emitent al actului ratificat. 34
 Ratificările improprii se referă la manifestările de voinţă ale unui organ
superior prin care acesta urmăreşte să dea valabilitate actului emis de un
organ inferior cu depăşirea competenţei legale a acestuia din urmă, dar în
cadrul competenţei organului superior.
1. Care este diferența între cvorum și majoritate ?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_________________________________________
2. Ce este ratificarea improprie?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________
3. Care sunt modalitățile de aducere la cunoștință a deciziei administrative cu

caracter normativ?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
34
I. Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Vol. II, Ed. , Sibiu, 2014, p. 96.
36
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________
1. Care sunt cele trei tipuri de avize:

a) Avizul constitutiv;
b) Avizul facultativ; ☻
c) Avizul conform.☻
2. Prin cvorum se înțelege:

a) votarea actului;
b) întrunirea valabilă a organului colegial; ☻
c) publicarea actului.
3. Operațiunile posterioare emiterii/adoptării deciziei administrative sunt:

a) cvorumul și majoritatea cerută de lege;
b) aprobarea, confirmarea, comunicarea sau publicarea, ratificarea; ☻
c) aprobarea, comunicarea și ratificarea.
1. Avizul consultativ este acela care:

a) trebuie solicitat organului de specialitate dar nu este obligatoriu să fie și
respectat;
b) trebui să fie cerut organului de specialitate și trebuie respectat;
37
c) nu trebuie nici solicitat organului de specialitate și nici respectat în caz că se
solicită.
2. Operațiunile anterioare emiterii/adoptării deciziei administrative sunt:
a) motivarea și redactarea;
b) avizul și acordul;
c) publicarea și comunicarea.
3. Operațiunile concomitente amiterii/adoptării deciziei administrative sunt:

a) cvorumul și majoritatea;
b) avizul, acordul și ratificarea;
c) ratificarea și publicarea, comunicarea.
4. Avizele sunt:
a) acte administrative de sine stătătoare;
b) operațiuni tehnico-materiale;
c) emise doar în formă orală.
5. Problema cvorumului nu se pune în cazul:

a) organelor unipersonale;
b) organelor colegiale;
c) autorităților publice centrale.
38

2008;
2017;
 T. Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;
39
Tema 4. Participarea cetăţenilor şi a organizaţiilor
nonguvernamentale la elaborarea şi adoptarea deciziilor administrative
Obiective: Cunoașterea, însușirea și înțelegerea mecanismelor legale

prin care cetățenii și ONG-urile participă direct și/sau indirect la elaborarea și adoptarea
deciziilor administrative precum și a imperativului transparenței decizionale în
administrația publică.
Cuvinte cheie: proces decizional, cetățeni, transparență decizională,

participare, consultare publică, dezbatere publică, sedință publică.
Rezumat capitol:
1. Proceduri consultative generate de imperativul asigurării transparenței

decizionale în administrația publică.
2. Beneficiile consultării publice pentru administrația publică din România.
3. Autoritățile administrației publice obligate să respecte dispozițiile legii.
4. Participarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituie la procesul de elaborare
a actelor normative.
5. Participarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituie la procesul de luare a
deciziilor.
Tema pentru acasă: Prezentați procedura de organizare și desfășurare

a dezbaterilor publice.
40
1. Proceduri consultative generate de imperativul asigurării transparenței

decizionale în administrația publică
Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,

republicată, stabilește regulile procedurale minimale aplicabile transparenței decizionale în
cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, alese sau numite, precum și
altor instituții care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite între ele cu
cetățenii și asociațiile legal constituite ale acestora. 35
Procedurile de asigurarea a transparenței decizionale în activitatea autorităților
publice au la bază anumite principii36 cum ar fi:
 informarea în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de
interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative;
 consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa
autorităţilor publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;
 participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în
procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea
următoarelor reguli:
 şedinţele şi dezbaterile autorităţilor şi instituţiilor publice care fac obiectul
prezentei legi sunt publice, în condiţiile legii;
 dezbaterile vor fi consemnate şi făcute publice;
 minutele acestor şedinţe vor fi înregistrate, arhivate şi făcute publice, în
condiţiile legii.
Conform prevederilor Legii nr. 52/2003, este supus dezbaterii publice orice act
administrativ cu caracter normativ, adică orice act cu aplicabilitate generală emis sau
adoptat de o autoritate publică, oricare ar fi nivelul la care se face reglementarea. Cu alte
cuvinte, cu excepția actelor administrative cu un caracter individual (acte ce vizează în mod
35
Dana Apostol Tofan, Unele considerații în legătură cu Legea pentru transparența decizională în
administrația publică, în ,,Curierul Judiciar” nr. 3/2003, p. 22 și urm.
36
Art. 2 din Legea nr. 52/2003, republicată.
41
explicit anumite persoane, clar individualizate), se supun consultării publice toate actele
normative, indiferent de categoria sau ierarhia lor (inclusiv ordinele emise de
ministru/președinte de agenție/prefect în exercitarea atribuțiilor sale, precum și hotărârile
adoptate de consiliu local și dispozițiile emise de primari).
Excepție: autorizațiile de mediu sunt acte administrative cu caracter individual,

dar sunt supuse consultării publice prin procedura specifică de mediu, procedură stabilită
printr-o normă specială ce derogă de la norma legală generală.
2. Beneficiile consultării publice pentru administrația publică din România37
Beneficiile sau avantajele consultării publice sunt următoarele:
deschiderea proceselor de pregătire a deciziilor către părţile interesate îi aduce

oricărei instituții, pe orice tematică, un capital enorm de expertiză şi legitimitate,
pe care nu l-ar fi putut obţine eficient, cu alte mijloace. În acest fel este suplinită o
nevoie de resurse importantă (atât materială, cât și de expertiză) cu care se
confruntă orice instituție a administrației publice.
instituție care depune eforturi în privinţa comunicării active despre problemele şi

soluţiile identificate, a fundamentării proiectului şi a dezvăluirii oneste a
obiectivelor pe care le urmăreşte, determină toți actorii interesați de problematica
respectivă să se angajeze în documentarea şi elaborarea unor recomandări
substanțiale. Instituția primește practic echivalentul unor adevărate studii de
specialitate, de care adesea o instituție publică nu poate beneficia în alt mod, în timp
util și cu resurse limitate.
recomandările primite în cadrul procesului de elaborare a unui act normativ

reprezintă piatra de temelie a colaborării dintre instituţia publică şi comunitatea pe
care o deserveşte;
implicarea tuturor actorilor interesați previne numeroase probleme în privința

calității deciziei/actului normativ, dar mai ales în implementarea acestuia la nivelul
comunității.
37
A se vedea ,,Consultarea publică eficientă la nivelul administrației centrale și locale. Ghid practic pentru
aplicarea Legii nr. 53/2003 privind transparența decizională în administrațiea publică.”
(http://dialogsocial.gov.ro/wp-content/uploads/2016/07/Ghid-52-final_cu-link-uri.pdf)
42
o instituție deschisă la cooperare va primi recomandări utile, concrete şi valoroase
din partea; participanţilor la procesul de consultare pe marginea proiectului de act
normativ;
participarea publicului creşte încrederea în administraţia publică. O instituție

deschisă la cooperare se bucură de legitimitate în ochii întregii comunități;
participarea cetăţenilor la procesul decizional duce la îmbunătăţirea relaţiilor din

comunitate;
participarea cetăţenilor creşte potenţialul de dezvoltare al comunității.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, în cazul reglementării
unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale impune adoptarea de soluţii
imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte
normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în
vigoare.
Se impune precizarea că sintagmele ședință publică și dezbatere publică nu exprimă

același lucru:
 Ședința publică - se referă la ședința de consiliu local, așa cum este ea

definită în Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
 Dezbaterea publică - este întâlnirea organizată cu cetățenii pentru a discuta

proiectul de act normativ – la inițiativa autorității publice sau la solicitarea
unei organizații neguvernamentale – conform Legii nr. 52/2003.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 52/2003, republicată, şedinţa publică este definită ca
fiind ,,şedinţa desfăşurată în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi la care are acces
orice persoană interesată” iar dezbaterea publică ,,întâlnirea publică, organizată conform
art. 7.”
43
3. Autoritățile administrației publice obligate să respecte dispozițiile legii
Potrivit art. 4 din Legea nr. 53/2003, republicată, autoritățile administrației publice
care sunt obligate să respecte obligația de transparență decizională sunt următoarele:
a) autorităţile administraţiei publice centrale38: ministerele, alte organe centrale
ale administraţiei publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor,
serviciile publice descentralizate ale acestora, precum şi autorităţile
administrative autonome;
b) autorităţile administraţiei publice locale: consiliile judeţene, consiliile locale,
primarii, instituţiile şi serviciile publice de interes local sau judeţean.
Prin excepție, nu intră sub incidența Legii nr. 52/2003, republicată, procesul de
elaborare a actelor normative şi şedinţele în care sunt prezentate informaţii privind:
a) apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică, interesele strategice
economice şi politice ale ţării, precum şi deliberările autorităţilor, dacă fac parte
din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor
comerciale sau financiare, dacă publicarea acestora aduce atingere principiului
concurenţei loiale, potrivit legii;
c) datele personale, potrivit legii.
4. Participarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituie la procesul de

elaborare a actelor normative
Sintetizând procedura prevăzută la art. 7 din Lege nr. 52/2003, republicată,

părivnd participarea cetățenilor și a ONG-urilor legal constituite la procesul de
elaborare a actelor normative, reliefăm următoarele aspecte:
în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea

administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această
acţiune care va fi adus la cunoştinţa publicului, cu cel puţin 30 de zile
lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice;
38
Din enumerare lipsește, în mod inacceptabil, Guvernul României, fapt criticat în doctrină – Dana Apostol
Tofan, art. cit., ,,Curierul judiciar” nr. 3/2003, p. 27.
44
Anunţul va cuprinde: data afişării, o notă de fundamentare, o expunere de
motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ
propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al
proiectului actului respectiv, precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în
care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de
recomandare privind proiectul de act normativ;
La publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă

de cel puţin 10 zile calendaristice pentru a primi în scris propuneri, sugestii
sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice;
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii

sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor
specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă,
menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului;
Conducătorul autorităţii publice va desemna o persoană din cadrul

instituţiei, responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă, care să
primească propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la
proiectul de act normativ propus;
Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri

în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost
cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă
autoritate publică.
În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se

desfăşoare în cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea datei şi locului
unde urmează să fie organizate.
Autoritatea publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările

referitoare la proiectul de act normativ în discuţie.
45
5. Participarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituie la procesul de luare
a deciziilor
Participarea la luare deciziilor administrive se realizează în următoarele condiții39:
anunţul privind şedinţa publică se afişează la sediul autorităţii publice, inserat în

site-ul propriu şi se transmite către mass-media, cu cel puţin 3 zile înainte de data
de desfăşurare și va conține data, ora și locul de desfășurare a ședinței publice,
precum și ordinea de zi;
acest anunţ trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite

care au prezentat sugestii şi propuneri în scris, cu valoare de recomandare,
referitoare la unul dintre domeniile de interes public care urmează să fie abordat în
şedinţă publică;
Difuzarea anunţului şi invitarea specială a unor persoane la şedinţa publică sunt în

sarcina responsabilului desemnat pentru relaţia cu societatea civilă;
Participarea persoanelor interesate la şedinţele publice se va face în limita locurilor

disponibile în sala de şedinţe, în ordinea de precădere (de prioritate - s.n.) dată de
interesul asociaţiilor legal constituite în raport cu subiectul şedinţei publice, stabilită
de persoana care prezidează şedinţa publică.; ordinea de precădere nu poate limita
accesul mass-mediei la şedinţele publice;
la dezbaterea publică vor participa obligatoriu iniţiatorul şi/sau iniţiatorii

proiectului de act normativ din cadrul instituţiei sau autorităţii publice locale,
experţii şi/sau specialiştii care au participat la elaborarea notei de fundamentare, a
expunerii de motive, a referatului de aprobare privind necesitatea adoptării actului
normativ propus, a studiului de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, şi a
proiectului de act normativ;
Persoana care prezidează şedinţa publică oferă invitaţilor şi persoanelor care

participă din proprie iniţiativă posibilitatea de a se exprima cu privire la problemele
aflate pe ordinea de zi;
39
A se vedea art. 8-13 din Legea nr. 52/2003, republicată.
46
Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor
publice, de unde rezultă faptul că punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor
publice de persoanele invitate au valoare de recomandare.
Autorităţile administraţiei publice sunt obligate să justifice în scris nepreluarea

recomandărilor formulate şi înaintate în scris de cetăţeni şi asociaţiile legal
constituite ale acestora;
Minuta40 şedinţei publice, incluzând şi votul fiecărui membru, cu excepţia cazurilor

în care s-a hotărât vot secret, va fi afişată la sediul autorităţii publice în cauză şi
publicată în site-ul propriu;
Autorităţile publice prevăzute la art. 4 sunt obligate să întocmească şi să facă public

un raport anual privind transparenţa decizională, care va cuprinde cel puţin
următoarele elemente: a) numărul total al recomandărilor primite; b) numărul total
al recomandărilor incluse în proiectele de acte normative şi în conţinutul deciziilor
luate; c) numărul participanţilor la şedinţele publice; d) numărul dezbaterilor
publice organizate pe marginea proiectelor de acte normative; e) situaţia cazurilor
în care autoritatea publică a fost acţionată în justiţie pentru nerespectarea
prevederilor prezentei legi; f) evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi
asociaţiile legal constituite ale acestora; numărul şedinţelor care nu au fost publice
şi motivaţia restricţionării accesului; raportul anual privind transparenţa decizională
va fi făcut public în site-ul propriu, prin afişare la sediul propriu într-un spaţiu
accesibil publicului sau prin prezentare în şedinţă publică.
Legea nr. 52/2003 prevede și anumite sancțiuni juridice41 pentru nerespectarea

prevedrilor sale:
 Acțiunea în contencios administrativ - orice persoană care se consideră

vătămată în drepturile sale, prevăzute de Legea nr. 52/2003, poate face
plângere potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr.
40
Minuta este documentul scris în care consemnează în rezumat punctele de vedere exprimate de
participanții la o ședință precum și rezultatul dezbaterilor.
41
A se vedea Cap. III Sancțiuni, din Legea nr. 52/2003, republicată.
47
554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; plângerea şi recursul
se judecă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.
 Raspunderea disciplinară - constituie abatere disciplinară şi se

sancţionează, potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, sau, după caz, potrivit legislaţiei muncii, fapta funcţionarului
care, din motive contrare legii, nu permite accesul persoanelor la şedinţele
publice sau împiedică implicarea persoanelor interesate în procesul de
elaborare a actelor normative de interes public, în condiţiile Legii nr.
52/2003.
 Măsuri administrative - persoanele care asistă la şedinţele publice, invitate

sau din proprie iniţiativă, trebuie să respecte regulamentul de organizare
şi funcţionare a autorităţii publice. În cazul în care preşedintele de
şedinţă constată că o persoană a încălcat regulamentul, va dispune
avertizarea şi, în ultimă instanţă, evacuarea acesteia.
1. Care este diferența între ședința publică și dezbaterea publică?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_________________________________________
2. Care sunt autoritățile administrației publice ce trebuie să respecte obligația de

transparență prevăzută de Legea nr. 52/2003, republicată?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
48
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________
3. Care sunt beneficiile consultării publice pentru administrația publică din

România?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________
1. Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei

dezbateri publice dacă acest lucru a fost cerut în scris de către:
a) o asociație legal constituită; ☻
b) orice cetățean care are un interes;
c) o altă autoritate publică. ☻
2. Sancțiunile juridice pentru nerespectarea prevederilor Legii nnr. 52/2003,

republicată sunt:
a) răspunderea penală a personelor responsabile;
b) raspunderea civilă a persoanelor responsabile;
c) acțiunea în contencios administrativ.
3. Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice de persoanele

invitate au :
a) valoare de recomandare; ☻
b) caracter obligatoriu;
49
c) valoare de adevăr.
1. Nu intră sub incidența Legii nr. 52/2003, republicată, procesul de elaborare

a actelor normative şi şedinţele în care sunt prezentate informaţii privind:
a) bugetul autorităților publice;
b) datele personale;
c) taxele și impozitele locale.
2. Pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul

de act normativ supus dezbaterii publice, la publicarea anunţului,
autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de:
a) cel puţin 10 zile calendaristice;
b) cel puțin 3 zile calendaristice;
c) cel mult 30 de zile lucrătoare.
3. Autoritățile administrației publice care sunt obligate să respecte obligația

de transparență decizională sunt:
a) Guvernul;
b) Consiliile locale și primarii;
c) Curtea de Conturi.
4. Autorităţile administraţiei publice sunt obligate:

a) să refuze în scris nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris de
cetăţeni şi asociaţiile legal constituite ale acestora;
b) să facă public un raport anual privind transparenţa decizională;
c) să limiteze accesul mass-mediei la şedinţele publice.
50
5. Proiectele de acte administrative cu caracter normativ sunt puse în consultare
publică:
a) cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către
autorităţile publice;
b) în cel mult 10 zile calendaristice;
c) în termen de 45 de zile de la data supunerii spre avizare de către autoritățile
publice.
51

2008;
2017;
 ,,Consultarea publică eficientă la nivelul administrației centrale și locale. Ghid
practic pentru aplicarea Legii nr. 53/2003 privind transparența decizională în
administrațiea publică.” (http://dialogsocial.gov.ro/wp-
content/uploads/2016/07/Ghid-52-final_cu-link-uri.pdf).
52
Tema 5. Controlul executării deciziei administrative
Obiective: Însușirea și înțelegerea rolului, caracteristicilor și a tipurilor

de control a executării sau a modului în care este pusă în operă decizia administrativă.
Cuvinte cheie: control, executare, prevenție, corecție, comparare.
Rezumat capitol:
1. Autoritățile de control.
2. Caracteristicile controlului.
3. Tipuri de control.
4. Efectele controlului.
Tema pentru acasă: Analizați efectele controlului exercitat de Curtea

de Conturi a României.
1. Autoritățile de control
Curtea de Conturi a României
Curtea de Conturi a României este organul suprem de control financiar, cu

atribuții de jurisdicție, care funcționează autonom și care verifică modul de
formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi
53
ale sectorului public, precum şi modul de gestionare a patrimoniului public şi privat
al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.42
Avocatul Poporului
Avocatul Poporului43 este o autoritate publică autonomă și independentă de

orie altă autoritate publică, în condițiile legii, având drept scop apărarea drepturilor
și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.
Avocatul Poporului analizează cererile oricărei persoane fizice care se
consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin deciziile administrației
publice și se adresează autorității reclamante pentru remedierea situației.
Prefectul
Prefectul44 este reprezentantul Guvernului pe plan local, fiind totodată

garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.
Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor la nivel
local și exercită tutela administrativă, resepctiv verifică legalitatea actelor
administrative emise/adoptate de autoritățile administrației publice locale ( actele
Consiliului judeţean, ale președintelui Consiliului județean, Consiliului local și ale
primarului.
Prefectul poate ataca la instanța de contencios administrativ actele
administrative pe care le consideră ilegale. Până la pronunțarea instanței, decizia
atacată este suspendată de drept.
42
A se vedea art. 16 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014.
43
A se vedea Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 27 februarie 2018.
44
A se vedea Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, Republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 225 din 24 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare.
54
Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP)
ANFP45 este organul de specialitate al administrației publice centrale care are ca

scop crearea și dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial.
Acest organism de control are drept de tutelă administrativă specializată, în sensul
că monitorizează şi controlează modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică şi
funcţionarii publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
ANFP are legitimitate procesuală activă, conform dispozițiilor Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și poate sesiza
instanța de contencios administrativ cu privire la deciziile prin care administrația publică
încalcă prevedrile legale din materia funcției publice46.
Instanțele de contencios administrativ
Controlul jurisdicțional se exercită prin intermediul instanțelor de contencios

administrativ, asupra deciziilor ilegale adoptate/emise de autoritățile publice, conform
procedurii reglementate prin dispozițiile Legea contenciosului administrativ nr.
554/200447, cu modificările și completările ulterioare, care se completează cu dispozițiile
Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul
raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în
drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
45
A se vedea art. 21 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare.
46
A se vedea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
47
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,. 1154 din 7 decembrie 2004.
55
2. Caracteristicile controlului
Exercitarea controlului asupra modului de realizare a deciziilor publice la nivel

socio-global are drept scop atât realizarea funcțiilor statale, cât și a serviciilor de utilitate
publică pentru viața, sănătatea și bunăstarea cetățenilor.48
 Caracterul continuu al controlului – presupune faptul că exercitarea

controlului este permanenă, pe tot parcursul anului și vizează întreaga
activitate a organizației49.
 Caracterul preventiv al controlului – prin activitatea de îndrumare, autoritățile
ierarhic superioare pot verifica, de sus în jos, modul în care sunt aduse la
îndeplinire deciziile politico-administrative și pot interveni oricând cu
mijloace de corecție; cauzele principale de abatere de la realizarea deciziilor
publice sunt, în principal, necunoașterea legii, lipsa mijloacelor de realizare a
sarcinilor, lipsa de expertiză (pregătirea profesională precară a personalului)50.
 Caracterul reparator al controlului – se referă la posibilitatea autorităților
publice de a interveni înainte ca deficiențele (abaterile) să producă efecte
negative51.
 Caracterul de eficientizare a activităților autorităților de decizie – controlul
deciziilor publice are ca efect optimizarea activității instituțiilor și serviciilor
publice datorită faptului că scoate în evidență defectele si propune soluțiile de
remediere a acestora52.
 Caracterul de monitorizare al controlului - autoritățile de control culeg și
transmit instituțiilor publice informații relevante cu privire la factori pozitivi
sau negativi care influențează aplicarea deciziilor; organismele de control
culeg informațiile cu privire la realitatea politico-administrativă pentru ca
autoritățile decizionale șă-și poată fundamenta corect deciziile și pentru a relua
ciclul decizional53.
 Caracterul stimulativ al controlului – prin faptul că exercitarea controlului are
analitic-constructiv, el poate stimula activitatea personalului din cadrul
48
A. Parlagi, Tehnici și metode..., op. cit., 2013, p. 136.
49
I. Nicola, Management public, op. cit., 2008, p. 77.
50
A. Parlagi, op. cit., p. 137.
51
Ibidem.
52
Ibidem,
53
56
autorităților, instituțiilor sau serviciilor publice prin aplicarea unui sistem de
recompense și/sau sancțiuni administrative54.
3. Tipuri de control
În doctrină55, controlul a fost clasificat în funcțiie de mai multe criterii, după cum
urmează:
a) din punct de vedere al momentului în care intervine:
 controlul preventiv – se concentrează asupra posibililor factori
perturbatori care ar putea afecta realizarea obiectivelor previzionate.
 controlul postoperativ – se concentrează supra rezultatelor finale ale
organizației; scopul acestei forme de control este multiplu și - anume: de
a identifica abetrile de la standarde și a cauzelor care le-au generat, de a
dispune măsurile necesare pentru diminuarea cauzelor cu efecte negative
și reorganizarea activități, de a dispune sancționarea persoanelor
responsabile.
 Control programat - este o activitate de verificare stabilită și anunțată
înainte de începerea efectivă a controlului; scopul acestui tip de control
este de a verifica gradul de competență și aportul unui funcionar public la
realizarea sarcinilor stabilite prin deciziile publice.56
 Controlul inopinat – este o activitate de verificare prin surprindere a
activității unei instituții (compartiment funcțional) cu rol de intimidare57.
b) din punct de vedere al subiectului care exercită controlul față de subectul

controlat, identificăm:
 control extern – exercitat de către o persoană sau structură din afara
subiectului controlat (ex: controlul exercitat de Curtea de Conturi a
României, prin camerele județene de conturi, asupra conturilor anuale
de execuție bugetară a primăriilor).
 control intern - exercitat de către o persoană sau structură din interiorul
subiectului controlat (ex: controlul exercitat de Birourile de audit
public intern din cadrul instituțiilor/autorităților publice).
54
Ibidem.
55
I. Nicola, Management public, op. cit., 2008, pp. 77-78.
56
57
Ibidem.
57
c) din punct de vedere al complexității, idntificăm:
 controlul general - care se extinde asupra întregii activități.
 controlul specializat – care urmărește doar un domeniu al activității
derulate de subectul controlat.
d) din punct de vedere al ierarhiei administrative, distingem:

 controlul ierarhic;
 controlul neierarhic.
4. Efectele controlului58
Prin activitatea de control se stabilește conformitatea dintre activitatea

autorităților publice lato sensu și normele de referință stabilite prin decizii publice.
 Efectul imediat al controlului – constă în restabilirea conformității prin

corectarea operativă a disuncțiilor din activitatea administrației publice
(prin aplicarea măsurilor obligatorii dispuse de corpul de control).
 Efectul pe termen lung (în timp) al controlului – constă în corectarea
modului de funcționare al instituției și/sau a funcționarului pentru viitor.
 Efectul de contingență – constă în posibilitatea autocorectării activității
prin decizia conducătorului unei instituții care a luat la cunoștință efectele
controlului asupra altei instituții similare.
58
A se vedea, A. Parlagi, Metode și tehnici..., 2013, p. 142 și urm.
58
1. Care este autoritatea de control a modului în care sunt cheltuiți banii

publici?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_________________________________________
2. Care sunt caracterele controlului executării deciziei administrative?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________
3. Ce efecte generează controlul executării deciziei administrative?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________
1. Controlul postoperativ se concentrează asupra:

a) rezultatelor finale ale organizației; ☻
59
b) rezultatelor inițiale ale organizației;
c) posibililor factori perturbatori care ar putea afecta realizarea obiectivelor
previzionate.
2. Prefectul exercită controlul asupra:

a) legalității actelor administrației publice locale; ☻
b) legalității actelor administrației publice centrale;
c) oportunității contractelor administrative.
3. Curtea de Conturi a României este:

a) Organ administrativ de control autonom; ☻
b) Organ jurisdicțional independent;
c) Organ de control subordonat Guvernului.
1. Agenția Națională a Funcționarilor Publici monitorizează și verifică:

a) modul în care este respectată legislația în materia funcției și funcționarului
public;
b) modul în care sunt cheltuiți banii publici;
c) modul în care se realizează execuția bugetară anuală a autorităților publice.
2. Caracterul stimulativ al controlului presupune:

a) stimularea activitatății personalului din cadrul autorităților, instituțiilor sau
serviciilor publice;
b) aplicarea unui sistem de recompense;
c) aplicare de sancțiuni administrative.
3. Din punct de vedere al complexității, controlul poate fi:

a) control general;
60
b) control specializat;
c) control programat;
4. Efectul de contingență al controlului constă în:

a) posibilitatea autocorectării activității prin decizia conducătorului
instituției;
b) restabilirea conformității prin corectarea operativă a disfuncțiilor din
activitatea administrației publice;
c) sancționarea abaterilor comise de funcționarii responsabili.
5. Cauzele principale de abatere de la realizarea deciziilor publice sunt în

principal:
a) necunoașterea legii;
b) lipsa mijloacelor de realizare a sarcinilor,
c) lipsa de expertiză a personalului.
61

2008;
62

Suport de Curs ID - Tehnici Şi Metode de Adoptare A Deciziei Publice PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs ID - Tehnici Şi Metode de Adoptare A Deciziei Publice PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

TEHNICI ŞI METODE DE ADOPTARE A DECIZIEI

- Suport de curs pentru învăţământul la distanţă -

I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU ..............................3

Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei Tehnici şi

Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

TEMA PENTRU ACASĂ (TA) reprezintă un exerciţiu obligatoriu de reflecţie

Manualul de studiu Tehnici şi metode de adoptare a deciziei publice

Obiectul general al cursului Tehnici şi metode de adoptare a deciziei

Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru

III. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ PENTRU TEMELE 1-5:

I. Tratate. Cursuri. Monografii

1. Anton Parlagi, Tehnici şi metode de adoptare a deciziei publice, Ed. Pro

II. Legislaţie obligatorie

Referatul trebuie să aibă o structură logică şi echilibrată care se va prezenta în

Tema 1. Teoria generală a deciziei administrative

Obiective: Însuşirea de către studenţi a noţiunii de decizie

Cuvinte cheie: decizie publică, decidenţi, fundamentare, delegare,

1. Noţiunea de decizie administrativă.

Tema pentru acasă: Identificaţi principalele tipuri de decizii şi

1. Noţiunea de decizie administrativă

Preocupările şi cercetările privind studierea deciziei, inclusiv a celei administrative,

1. Autorităţile cu putere de decizie sunt autorităţi/instituţii ale

b) Autorităţile administraţiei publice cu putere de decizie:

c) Autorităţi publice autonome:

4. Caracteristicile deciziilor administrative

 Finalitatea politică a deciziilor – exprimă voinţa unei autorităţi publice,

 Legitimitatea deciziilor - conferă validitate politico-administrativă

 Caracterul discreţionar al deciziilor (puterea discreţionară) – presupune

 Colegialitatea adoptării deciziilor – deciziile administrative sunt rezultatul

 Formalismul deciziilor – semnifică faptul că deciziile administrative se

Mangerul public (individual sau pluripersonal) este obligat să emită/adopte

a) Fundamentarea ştiinţifică a deciziei

Conform art. 20 din Legea nr. 24/2000, ,,Elaborarea proiectelor de acte

Oportunitatea reprezintă facultatea sau liberatatea acordată de legiuitor

c) Emiterea/adoptarea deciziei în forma şi cu procedura prevăzute de lege

De regulă, deciziile manageriale îmbracă forma scrisă, ele putând fi

În sectorul public şi nu numai, toate deciziile manageriale trebuie să respecte cu

În management, delegarea deciziei este o modalitate de optimizare a deciziei.

1. Ce este decizia administrativă

2.Care sunt tipurile de decizie?

3. Enumeraţi avantajele delegării deciziei.

1. Decizia administrativă trebuie:

2. Sunt manageri pluripersonali :

3. Sunt caracteristici ale deciziei administrative :

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

1. Carcaterul discreţionar al deciziei presupune:

3. Formalismul deciziei constă în:

4. Deciziile pot fi:

5. Fundamentarea ştiinţifică a deciziei presupune:

 Anton Parlagi, Tehnici şi metode de adoptare a deciziei publice, Ed. Pro

Obiective: Însuşirea de către studenţi a etapelor procesului de

Cuvinte cheie: proces decizional, etape, mijloace, variante, aplicare,

1. Definirea problemei decizionale.

Tema pentru acasă: Identificaţi rolul evaluării modului în care este

1. Definirea problemei decizionale

Profesorul Iordan Nicola12 apreciază că deciziile manageriale sunt de două categorii,

2. Elaborarea proiectului de decizie13

În această etapă, se efectuează următoarele operațiuni:

 definirea obiectivului ca urmare a analizei fenomenului social, identificarea

3. Documentarea în vederea formulării deciziei14

4. Stabilirea mijloacelor de realizare

Decizia administrativă trebuie să fie realistă iar fundamentarea acesteia să se facă în