alte tari CLIPA LUCIAN-GABRIEL ADMINISTRATIE PUBLIC, AN I, ZI • Potrivit normelor fundamentale, atat in statele federale, cat si in cele unitare, principiile autonomiei locale si cele ale descentralizarii se regasesc ca principii de baza ale organizarii si functionarii sistemelor administratiilor locale si regionale ale statelor comunitare. • In ceea ce priveste statele federale, Austria si Germania, potrivit constitutiilor proprii, aceste principii sunt preluate de constitutiile locale. In acest sens sunt dispozitiile art. 116 al legii constitutionale federale a Austriei, care stabileste ca fiecare land se divide in districte. Districtul este o 919f55j colectivitate teritoriala dotata cu autonomie administrativa, fapt pentru care landurile sunt abilitate de a decide organizarea districtelor si a adopta reglementari cu privire la colectivitatile locale • In acelasi fel sunt prevederile art.28/alin 1. si 2 ale legii fundamentale a Germaniei, care consacra principiul autonomiei locale, subliniindu-se ca , in landuri, districte si municipalitati, cetatenii trebuie sa aiba reprezentanti alesi prin sufragiu general, direct, egal si secret, consfintindu-se norma potrivit careia municipalitatea va trebui sa aiba garantia exercitiului dreptului de a solutiona toate problemele locale potrivit legii. Asociatiile municipale au, de asemenea dreptul la autonomie, in limitele competentelor legale si conform dispozitiilor lor legale si conform dispozitiilor legislative. Dintre normele fundamentale ale celorlalte state comunitare se pot enumera: • · Constitutia Belgiei, care contine un numar insemnat de norme prin care se creeaza si se dispune crearea prin lege a autoritatilor administratiei locale, comunitare, si regionale. Prin legea sa fundamentala, in Belgia este consfintita existenta a patru regiuni lingvistice, si anume: regiunea de limba franceza, olandeza, regiunea capitalei Bruxelles si regiunea de limba germana. Potrivit aceleiasi prevederi, Belgia cuprinde trei comunitati: comunitatea franceza, cea flamanda si cea germana, reprezentate printr-un consiliu si un executiv regional. • In acelasi context se mentioneaza ca fiecare comuna belgiana trebuie sa faca parte dintr-o regiune lingvistica, subliniindu-se ca interesele exclusiv comunale sunt reglementate de consiliile comunale, avand la baza activitatii lor principiile alegerii directe a membrilor consiliilor comunale, recunoasterea competentelor in tot ceea ce este de interes comunal, precum si descentralizarea atributiilor spre institutiile comunale. • Constitutia Frantei contine dispozitii potrivit carora „ colectivitatile teritoriale ale Republicii sunt comunele, departamentele, teritoriile de peste mari”. Orice alta colectivitate teritoriala este creata de lege. Aceste colectivitati se administreaza liber prin consiliile alese si in conditiile prevazute de lege. Prin lege se determina principiile fundamentale ale administrarii libere a colectivitatilor locale, competentele si resursele lor. • · Constitutia Italiei contine informatii relevante pentru autoritatile locale in art. 5 din capitolul V. Regiunea are un statut special care este reglementat prin legi constitutionale. • Constitutia spaniola din anul 1978 contine dispozitii speciale, atat pentru nivelul regional, cat si pentru cel local. Si in celelalte state comunitare: Suedia, Olanda, Danemarca, Grecia, Irlanda si Luxemburg prin normele lor fundamentale se determina regimul administratiei locale si principiile care stau la baza acesteia, „ comunele” fiind cele care formeaza colectivitatile autonome, cu „ personalitatea juridica, care gireaza prin organele lor patrimoniul si propriile lor interese sub controlul puterii centrale.” • In toate statele Uniunii Europene exista legi care reglementeaza administratia publica locala si regionala, astfel: • Principale dispozitii legislative referitoare la organizarea colectivitatilor locale in Anglia si TaraGalilor sunt denuntate in legile privind colectivitatile locale - Local Government, pentru Scotia legile colectivitatii locale scotiene - Local Government din 1973 si 1975. Traditional, sistemul britanic al administratiei locale a fost recunoscut de lege inca din sec. al XIX-lea; ulterior, autoritatile locale, au stabilit structura, au definit autoritatea juridica si gradul de descentralizare al managementului ( self- government). • In Austria, este elaborat un text legislativ federal, care a servit drept” model” legilor votate la nivelul celor noua landuri, pentru organizarea colectivitatilor locale (districtelor) pe baza principiilor „ autoadministrarii”. • · In Germania, fiecare land are stabilita Constitutia locala, sub forma unui statut al municipalitatii ori a districtului rural. • · In Franta, dispozitiile legislative privind comunele sunt codificate intr-un cod al comunelor, care reuneste legile aparute incepand din 1884. • In Italia, principalele texte legislative sunt pentru regiuni Legea nr. 62/ 1953 care se refera la constituirea si functionarea organelor regionale, Legea nr. 108/ 1968 privind alegerea consiliilor regionale si Decretul Presedintelui Republicii nr. 1-11/1972 si 1977 privind transferarea functiilor administrative ale statului catre regiune. Pentru provincii si comune Legea 142/ 1990 privind regimul legislativ al colectivitatilor locale, Legea nr. 81/ 1993 privind normele pentru alegerea directa a primarului, presedintelui provinciei, consiliului municipal si consiliului provincial. • In Spania, pentru administratia regionala exista Legea organica nr.8/1980 privind finantarea comunitatilor autonome si legile organice din 1979-1983 adoptate pentru fiecare dintre cele 17 comunitati autonome prin care se aproba statutul de autonomie. • In ce priveste Romania, administratia publica locala este reglementata prin Legea nr. 69/1991. In continutul legii se mentioneaza ca administratia publica locala din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice. De asemenea, se regasesc informatii referitoare la autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase. Consiliile locale alese si primarii alesi functioneaza ca autoritati administrative autonome si participa la satisfacerea nevoilor publice din comune si orase. • Autoritatea judeteana este definita prin Consiliul Judetean - autoritate a administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. • Prin aceste norme fundamentale, administratia locala nu mai este incorporata in administratia centrala a statului si reprezinta o structura administrativa autonoma, prin care colectivitatile locale isi solutioneaza problemele locale, prin autoritatile proprii alese, insa sub controlul legalitatii de catre autoritati statale. Prin Legea nr. 27/ 1994 privind impozitele si taxele locale s-au creat surse de venituri destinate pentru bugetele locale si judetene. II. STRUCTURA COLECTIVITATILOR LOCALE SI REGIONALE • Statele Uniunii Europene sunt grupate, din punct de vedere al structurii statale, in trei categorii: • · State federale: Austria si Germania; • · State regionale: Belgia, Italia si Spania; • · State unitare: Franta, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Olanda, Danemarca, Suedia, Grecia, Finlanda si Luxemburg. • In ceea ce priveste colectivitatile locale ca obiect al descentralizarii, in unele colectivitati ale statelor federale se pot distinge urmatoarele caracteristici: • Existenta a trei niveluri ale colectivitatii locale, regiunea (sau comunitatea), provincia dar si comitatul, departamentul, districtul si comuna urbana, rurala in Austria, Belgia, Germania, Franta, Italia si Spania. • Existenta unei puteri legislative la nivelul landurilor, regiunilor si comunitatilor in statele federale si in cele regionale. • In statele unitare, ca si in cele federale, nivelul local - comunal sau al municipiilor – dispune de largi competente, cel provincial fiind adesea folosit pentru exercitarea controlului, coordonare, ori chiar de planificare a diferitelor programe intercomunale. • Locul rezervat colectivitatilor locale in cadrul statului federal este bine definit. Astfel, in masura in care entitatile federale sunt considerate adevarate state, constitutia federala a instituit doar norme de principiu privind existenta colectivitatilor descentralizate. • Statele federale sunt de altfel statele unde recunoasterea descentralizarii a antrenat existenta unor colectivitati locale puternice. • In statele regionale tensiunea intre centralizare si descentralizare se mentine. In statele unitare aceasta s-a atenuat prin introducerea unui nivel suplimentar, intre stat si colectivitatile locale. Aceste state au fost initial marcate de certitudinea sustinuta de vechiul nivel intermediar dintre stat si comuna si de riscul unui centralism regional care se putea substitui centralismului etatic. • Descentralizarea a ramas o preocupare esentiala a statelor comunitare mentionate, care dupa reformele din 1970- 1980 a dus la o mai mare stabilitate institutionala, in Germania si Spania existand astazi un status quo institutional. Italia, din contra recunoaste autonomia regionala, dar de o maniera limitata. • Belgia constituie un stat aparte, scopul actualelor reforme fiind transformarea intr-un „stat federal”, compus din comunitate si regiuni. • In schimb, regionalizarea efectiva a Frantei este greu de imaginat, in sensul trecerii peste pragul descentralizarii, intrucat aceasta este calitatea de stat unitar unanim recunoscut. • Regionalizarea nu exista in prezent in Danemarca, Olanda si Luxemburg, iar posibilitatea realizarii acesteia in viitor este destul de mica. • Regatul Unit se afla sub influenta unor curente politice favorabile autonomiei regionale, fara sa fie posibila inca punerea formala a problemei. • In ceea ce priveste colectivitatile locale din tarile comunitare cu structura unitara, se remarca faptul ca organizarea lor are la baza patru modele si anume: • · Modelul napoleonian – Franta departamentala, Olanda divizata in provincii, Luxemburg – fara nivel intermediar si Grecia; • · Modelul britanic – comitatele – Regatul Unit si Irlanda; • · Modelul scandinav – Danemarca, Suedia, Finlanda, care au imprumutat de la modelul englez doua niveluri de colectivitati si de cel francez sistemul de relatii cu administratia centrala; • · Modelul german, caracterizat printr-un nivel de legatura intre reteaua comunala si cea a colectivitatilor mai mari, denumita Kreise, un al doilea nivel de cooperare si coordonare a sarcinilor de la nivel districtual. • In general, la baza sistemului local al Uniunii se afla comuna (rurala sau urbana), care poate fi perceputa ca o colectivitate umana de baza. Ex.: Franta – comuna; Portugalia – paroisse; Marea Britanie – parohiile. • Localitatile rurale si urbane sunt supuse, de regula, in general, aceluiasi regim local sau prin lege li se stabilesc norme aplicabile in mod diferentiat pentru cele doua categorii (ex.: Austria, Germania, Italia, Franta, etc.). • Comunele urbane, orasele sau municipalitatile sunt si ele impartite in orase mari, metropole si capitale. De regula, pentru marile aglomerari urbane este stabilit un regim de district ( ex.: Franta, Spania, Italia si Germania). • Intre comune, respectiv orase exista colectivitatile intermediare care, la randul lor, pot fi dispuse pe unul sau doua niveluri. Unele reprezinta colectivitati locale validate istoric, pe cand altele sunt create artificial prin lege. In cazul organizarii administratiei locale pe doua niveluri, asemenea colectivitati poarta diferite denumiri in functie de tara: • · Comitatul in Marea Britanie, Irlanda, Suedia si Danemarca, district in Austria si Germania; • · Departamentul in Franta; • · Provincia in Belgia si Italia. In cazul colectivitatilor locale distribuite pe trei niveluri distingem comunitatile, regiunile sau asociatiile pe care le intalnim in : Italia, Franta, Belgia si Spania. Cele mai multe din informatiile prezentate mai sus sunt integrate intr-un Nomenclator de Unitati Teritoriale Statistice elaborat de Oficiul Statistic al Comunitatii. • In Romania potrivit prevederilor constitutionale se precizeaza organizarea administrativa a teritoriului, mentionandu-se ca teritoriul este structurat sub aspect administrativ in comune, in orase si judete, iar autoritatile administratiei publice functioneaza la nivelul fiecarei unitati administrativ-teritoriale. • Pornind de la coordonatele normelor fundamentale, administratia publica este impartita conform art.115-122, in administratia centrala si administratia teritoriala si in administratia statului si administratia locala. Acestea doua din urma sunt doua categorii complementare in stat, in sensul ca administratia tarii e structurata in autoritati statale-administratia publica locala, acestea din urma fara a fi statale, realizeaza administrarea intereselor publice ale colectivitatilor locale, chiar si in cazul in care unele dintre acestea indeplinesc si atributii statale. • La baza sistemului nostru de administratie locala se afla colectivitatea locala – comuna, orasul care reprezinta comunitatea naturala a populatiei, iar intre acestea si stat se afla colectivitatea intermediara – judetul, care reprezinta o colectivitate validata istoric si determinata prin lege. MUTATII SEMNIFICATIVE IN MANAGEMENTUL PUBLIC PE PLAN MONDIAL SI IN ROMANIA • Incepand cu perioada 1980 –1990, in managementul public s-au conturat cateva mutatii importante, care marcheaza semnificativ acest domeniu al stiintei si practicii. • Schimbarile au originea in ideologie politica si in modificarile mediului socio-economic care determina mutatii la nivelul managementului public. Aceste mutatii isi pun puternic amprenta asupra strategiilor si politicilor sistemului administrativ si institutiilor publice in general. • Una din problemele importante pe care managerii publici intentioneaza sa o rezolve este cea a costurilor si calitatii serviciilor. Prin urmare, preocuparilor lor se concentreaza pe cunoasterea nevoilor clientilor – cetatenilor si transformarea lor in organizatii eficiente si dinamice restructurate dupa modelul sectorului privat. Desi schimbarile, in general, au fost initiate de ministere, vizate de oameni de afaceri si de consultanti in management, responsabilitatea pentru implementare a revenit managerilor responsabili din fiecare serviciu. • Cum este si normal, principala sursa de schimbare in tarile democratice dezvoltate a fost politica guvernamentala. In mod succesiv, diferitele guverne conservatoare au adoptat politici economice si sociale diferite de cele fundamentate in perioadele anterioare. Este relevanta in acest sens experienta managerilor publici din Marea Britanie. • La inceputul schimbarii, obiectivele la nivel macro includeau combaterea declinului economic relativ al Marii Britanii, imbunatatirea eficientei economice, reafirmarea rolului Marii Britanii in politica mondiala. La nivel mediu, Guvernul trebuia sa revitalizeze sectorul privat, sa imbunatateasca competitivitatea serviciilor publice si sa reformeze dreptul de a conduce. La nivel micro, inferior Guvernul urmarea optimizarea posibilitatilor de alegere a consumatorului, instituirea suveranitatii consumatorului pe piata si eliberarea indivizilor de „ cultura de dependenta fata de stat”. Guvernul de asemenea dorea sa motiveze functionarii publici sa-si asume responsabilitatea pentru initiativele lor si sa incurajeze in acest context formarea unei culturi antreprenoriale. • Este evident faptul ca pentru a eficientiza serviciile publice si sistemul administrativ, in general, este nevoie in primul rand de un management public bazat pe performanta. Consideram ca procesul schimbarii este complex, de durata si cuprinde cateva mutatii importante: • 1. Privatizarea serviciilor publice • In acest sens si in Romania se poate dezvolta un parteneriat, respectiv intre organizatii publice si cele private care desfasoara activitati de interes social. Astfel va incepe sa se formeze piata serviciilor publice, care atrage competitia, concurenta intre ofertantii de servicii. Este necesara in acest sens o flexibilizare a legislatiei, care sa stimuleze formarea unui mediu concurential pentru serviciile publice. In acest context se poate opta pentru mai multe forme de parteneriat: • · Subcontractarea de lucrari publice; • · Concesionarea de terenuri si infrastructuri pentru executia serviciilor publice; • · Dezvoltarea de franchising; • · Intreprinderile mixte. • Subcontractarea consta in apelarea la serviciile oferite de firmele private, specializate si solicitate sa realizeze la costuri mai mici si calitate ridicata o serie de produse pe baza infrastructurilor respective. Aceasta forma poate fi folosita si in serviciile specializate. • Franchisa poate fi folosita in cadrul regiilor care presteaza servicii pentru populatie, respectiv salubritate, transport urban. Aceasta forma presupune renuntarea la control de catre autoritatile locale, ale caror competente decizionale trebuie sa se reduca la specificatii tehnice si standarde de calitate. Evident o astfel de forma presupune eliminarea monopolului existent la nivel local pentru serviciile publice respective. • Concesionarea serviciilor publice implica un regim tipic de executie contractuala. Durata acesteia reclama reglementari clare si stabile privind licitatiile in domeniul public, evaluarea performantelor, regimul platilor, supervizarea si controlul. • Intreprinderile mixte se pot constitui pe baza celor publice deja existente sau ca intreprinderi noi. Ca modalitati posibile de actiune exista: • Vanzarea unei parti din capitalul organizatiilor publice catre investitorii privati individuali sau institutionali. Procedura este similara privatizarii totale si se transpune in practica prin oferta publica de cumparare, vanzare la pret fix, transfer catre salariati si manageri publici. • Asocierea in participatiune, prin care firma privata pune la dispozitie capitalul pentru dezvoltare si calificarile de specialitate. • Constituirea de intreprinderi mixte noi este o varianta mult mai frecvent practicata, chiar si in sectorul serviciilor publice. Aceasta deoarece conditiile de participare la capital sunt mai clare decat in cazul anterior, iar restul clauzelor contractuale pot fi negociate mai usor de catre parteneri. • Desigur o alta forma este privatizarea totala a productiei de servicii publice, care in fond creeaza bazele unei alocari eficiente a resurselor si a calitate ridicata a produselor si serviciilor oferite. • 2. Transformarea functiunii de personal intr-o componenta a strategiei institutiei publice in general si nu intr-o reuniune de activitati administrative specifice. In acest context, este necesara flexibilizarea practicilor de angajare a personalului in structurile administrative. • 3. Schimbarea stilului de management al managerilor publici acesta devenind mai mult rationalist, orientat catre obiective, decat paternalist. • 4. Schimbarea rolului functionarului public de la cel traditional, clasic, de tip mecanicist, la cel nou in care accentul se pune pe capacitatea creativa a functionarului public, pe flexibilitatea lui in gandire si actiune. • 5. Orientarea organizatiilor publice conduse de manageri publici catre clienti. • 6. Accentuarea preocuparii functionarilor publici pentru un management public de tip rationalist orientat pe schimbarea continua nu pe mentinerea unei stabilitati temporare a unui sistem. • 7. Dezvoltarea in cadrul institutiilor publice a unei noi abordari, aceea a organizatiei care invata. • 8. Transformarea serviciilor publice in afaceri publice orientate exclusiv catre piata serviciilor, unde actioneaza toti factorii economici; prin urmare functionarul public se transforma din angajat al statului in om de afaceri preocupat permanent de nevoile clientului, de calitatea serviciilor pe care le ofera si de eficienta organizationala. • 9. Introducerea managerilor profesionisti in institutiile statului, acesta fiind cel mai bun mod de a sigura eficienta si eficacitatea si nu in ultimul rand calitatea serviciilor publice. • 10. Informatizarea institutiilor publice permite fluidizarea procesului de comunicare si diminuare a gradului de birocratizare al unei institutii publice si/ sau al managementului public dintr-o tara. • 11. Flexibilizarea structurilor institutiilor publice. Institutia publica trebuie sa dispuna de compartimente distincte pentru care sa fie definite clar atributiile determinate de sistemul nevoilor sociale. • 12. Functionarea institutiilor administrative se face pe principiul autocoordonarii, ceea ce presupune o descentralizare a sistemului respectiv, o delegare de sarcini, competente si responsabilitati catre nivelurile inferioare ale structurii sistemului. • 13. Accentuarea laturii creative a managementului public. Adaptarea institutiilor publice la economia de piata presupune profunde schimbari la nivelul managementului public. Necesitatea urgenta de a inova, de a crea „ noul” in management presupune la nivelul fiecarei institutii publice adoptarea unor strategii inovatoare indreptate spre promovarea noului pentru realizarea eficientei in cadrul sistemului. Unul din principalele obiective ale functionarilor publici in special pentru cei cu functii de conducere in sistem, trebuie sa fie descoperirea si asimilarea elementelor noi in toate domeniile de activitate si abordarea intr-un spirit deschis a propunerilor de schimbare. • 14. Orientarea sistemului spre atragerea managerilor publici generalisti, pornind de la ideea exprimata in repetate randuri de Peter Drucker ca o definitie logica a unui generalist este specialistul, care poate face legatura intre domeniul lui restrans si celelalte. • 15. Transformarea unor functionari publici in colaboratori , respectiv asistenti pentru functionarii publici decidenti, in special pentru cei cu functii de conducere, reprezentanti ai politicului. Este necesar ca relatia intre managerii publici si subordonati sa se bazeze pe incredere care sa genereze un climat de colaborare, orientat pe stimularea initiativei, pe exprimarea libera a opiniilor. Frecvent, managerul public iti diminueaza autoritatea prin setea de putere, excesul de ambitie. Se recomanda o consultare periodica a functionarilor publici colaboratori pentru a obtine un raspuns in legatura cu activitatea managerului public.