Formele iubirii în opera camilpetresciană

Emil Cioran spunea: „Iubirea are atâtea fețe, atâtea devieri și atâtea forme,
încât este destul de greu să găsești un sâmbure central sau o formă tipică a iubirii”.
Deși pentru simțul comun iubirea este o valoare universală, nealterată de timp, de-a
lungul vremii, numeroasele sale forme au demonstrat că, înainte de a fi sentiment,
senzație, pasiune sau chiar exercițiu de admirație, aceasta rămâne o manifestare
profund determinată cultural a ființei umane. Captiv, între aspirație și realitate,
operele camilpetresciene „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și
„Patul lui Procust” demonstrează, prin intermediul protagoniștilor, multiplicitatea
fațetelor iubirii, precum și imposibilitatea de a gândi sentimentul dragostei dincolo de
condiționările sale culturale.
Susțin acest lucru, deoarece în comportamentul efectiv al eroilor romanilor se
regăsesc diverse forme de iubire. Ștefan Gheorghidiu, este un adept al iubirii-pasiune,
considerând că dragostea este un mijloc de atingere a Absolutului. Pentru el,
împărtășirea sentimentelor adevărate presupune identificare cu partenerul, iar „acei
care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt”. Astfel, pasiunea
dintre el și Ela, iubita sa, reprezintă o depășire a condițiilor și normelor sociale,
ridicându-se deasupra oricăror judecăti morale. La scurtă vreme însă, o dată ce Ela îl
dezămăgește prin intteresul față de aspectele materiale ale vieții, Gheorghidiu începe
să experimenteze dragostea de tip Don Juan ca autoflagelare pentru naivitatea de care
a dat dovadă. Însă Ștefan nu este cuceritorul care dorește inimile femeilor pentru a
descoperi substanța lor divină, numeroasele sale relatii extraconjugale, trădand totuși
nostalgia iubirii-pasiune
O altă formă a iubirii, dragostea corporală, o manifestă Emilia Răchitaru, o
cocotă de lux și actriță fără talent care stârnește o pasiune mistuitoare și inexplicabilă
în sufletul sensibil al intelectualului George Demetru Ladima. Insensibilă la
sentimente puternice, relația ei cu Ladima este dominată de interes, justificându-se
prin eventualele servicii pe care acesta i le-ar fi putut face. De fapt, aceasta este doar
în căutarea relațiilor amoroase cu diverși bărbați(„gândește vulgar și grijuliu despre
sexul ei, ca un țăran despre marfă și hambar”), astfel, nu-și dă seama de răul pe care i-
l face lui Ladima, considerându-se miloasă pentru că nu-l aruncă afară din casă.
Însă Ladima, la fel ca și prietenul său Fred Vasilescu, trăiește o dragoste
platonică, care nu se materializează. Dragostea acestora pentru Emilia și respecitv,
Doamna T., se exprimă intelectual, acordând mai multă importanță spiritului, decât
pasiunii și sexualității. Având iluzia unei iubiri ideale, Ladima este însetat de a trăi în
profunzime pasiunea dragostei și se autoiluzionează în dragostea lui pentru Emilia, pe
care o vede ca pe femeia ideală refuzând structural evidențele. Deși o iubește
nebunește, dragostea acestuia nu se manifestă prin relații sexuale, ci prin respect,
ajutor si plăcerea de a fi în compania Emiliei. La fel, Fred Vasilescu, cu toate că este
îndrăgostit total și definitiv de Doamna T., o evită, fiind capabil să părăsească o
femeie care-i este superioară. Dragostea pentru ea Rămâne o enigmă, iar moartea lui
în accidentul de avion poate fi și o sinucidere. Așadar, ambele destine, al lui Ladima
și al lui Fred, sunt dramatice prin intensitatea iubirii, deși una reprezintă imaginea
răsturnată a celeilalte.
În concluzie, Camil Petrescu oferă în romanele sale o abordare relativizată a
ideii de iubire, astfel, iubirea dintre protagoniști refuză oarecare încadrări tipologice,
dovedindu-și multiplele fațete. De aceea, vă îndemn să savurați și să trăiți din plin
unicitatea sentimentului de dragoste , fiindcă este o manifestare profund determinată
de de caracterul fiecăruia, căci avea dreptate Emil Cioran să afirme că iubirea are
atâtea devieri, încât e imposibil să se descopere o formă tipică a ei.