Ion, protagonistul romanului cu același nume – „Ion” - de Liviu Rebreanu

decepționează prin felul în care sfidează regulile și principiile morale ale comunității
în care trăiește. Personajul se încadrează în tipologia umană a tânărului ambițios care
încalcă „legile nescrise” ale satului. În acest sens este relevant faptul că Ion mergea
zilnic la casa Floricăi pentru a petrece timp cu ea, deși Florica era căsătorită cu
George(„La George nu se gândea...”). La fel, glasul iubirii lui Ion(„dragostea lui
dintâi cu fata dascălului Simion Butunoiu”) și încercarea acestuia de a construi o
familie cu Ana pentru a avea pământ, demonstrează inteligența ascuțită și viclenia
acestuia care îl ajută să-și împlinească scopurile. Prin urmare, reacțiile, acțiunile și
replicile personajului vor fi dirijate de dorința acestuia de a căpăta pământ și, pe de
altă parte, de a fi împlinit în dragoste, care a determinat destinul tragic al eroului.
În incipitul fragmentului, indirect, din acțiuni, căt și direct, de către autor se
conturează firea plină de entuziasm a lui Ion, care venea de la cârciuma vădanei lui
Avrum „amețit mai mult de fericire decât de rachiu”. Înflăcărarea de care dă dovadă
Ion(„sufletul îi era așa plin de bucurie, că se stăpânea să nu sară să îmbrățișeze
gardurile”) derivă din năzuința acestuia de a o vizita pe „femeia inimii lui” – Florica –
obstacolele ce le-ar fi putut întâlni(Savista, George) în cale, considerându-le
neînsemnate. Pe de altă parte, indirect, din acțiuni, se profilează firea obsesivă de
pământ și avere a lui Ion, tânărul fiind cel care s-a căsătorit cu Ana, doar pentru a
pune stăpânire pe pământurile sale(„ dragostea lui să aibă pământ mult, și Ana ...”).
Fiind întodeauna dominat de dorința de a avea țarina sa și de a se subordona normelor
sociale ale societății, în momentul în care este bătut de George și simte că va muri,
Ion nu încetează să se gândească la pământurile sale(„toate au fost degeaba și că
pământurile lui au să rămâie ale nimănui”). Așadar, se conturează tipul de
personalitate extrovertit-coleric, drept pentru care Ion se mânie repede și este
nestăpânit de pasiuni, încrezut, dur și viclean.
Din galeria de personaje prin care se prezintă modelul care încalcă principiile
morale ale comunității este Stavrache din nuvela „În vreme de război” de Ion Luca
Caragiale. Personajul, la fel ca Ion, deziluzionează prin modul în care alege să-și
trăiască viața, alegând să se alimenteze cu fricile și obsesiile sale. Ion se zbuciumă
între glasul pământului și glasul iubirii, pe când Stavrache este terorizat de vise
chinuitoare cu imaginea fratelui său, popa Iancu, care ar putea să-i ia moștenirea.
Precum Ion a încercat să pună stăpânire pe pământurile Anei cu orice preț, la fel
încearcă și Stavrache după ce primește scrisoarea de pe front în care este anunțată
moartea fratelui său, devenind lacom și nemilos, acesta pleacă la notar pentru a lua
sub stăpânire averea fratelui. Astfel, comportamentul amândurora prezintă impactul
obsesiei pentru avere asupra destinului uman, ambele personaje având un sfârșit
tragic.
 Personajul reprezinta un antimodel al tânărului care este produsul unei societăți
și carer încearcă să stăpânească averea și femeile printr-un comportament lipsit de
respect și de valori. În opinia mea, tema este una actuală, fiindcă, astăzi, între tânăra
generație există o concurență continuă, așadar, majoritatea locuitorilor unei societăți,
încearcă să dobândească diverse lucruri prin metode înșelătoare, ilegale, iar banii
devin o valută de convertire a statului social, a libertății personale și a fericirii.