Sunteți pe pagina 1din 1

Eugen Lovinescu “Ion e expresia instinctului de stapânire a pamântului, în slujba caruia pune o

inteligenta ascutita, o cazuistica strânsa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa


imensa: nimic nu-i rezista.”(Istoria literaturii române contemporane 1928)

Viclenia ii dicteaza modul de apropiere de Florica: falsa prietenie cu George, in a carui casa
poate veni oricand ca prieten.Avertismentul Savistei aduce deznodamantul. George il ucide cu
sapa pe Ion, venit noaptea in curtea lui, dupa Florica.Dominat de instincte, in afara oricarei
morale, incalcand succesiv toate normele comunitatii, Ion este o victima a lacomiei si a
orgoliului sau. Este caracterizat direct (de catre narator, de alte personaje, autocaracterizare) si
indirect (prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relatii cu alte personaje,vestimentatie).
In prezentarea personajului este fundamentala relatia pe care personajul o are cu pamantul,
personaj simbolic, mai puternic decat el. Ion iubeste pamantul mai presus de orice: Iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil. De pe atunci i-a fost mai drag decat o mama. Renunta la
scoala, pentru ca ii este mai drag sa fie vesnic insotit cu pamantul. Renunta la Florica, pe care o
iubea, pentru ca toata fiinta lui ardea de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult. Instinctul de
posesiune a pamantului, vazut ca o ibovnica, sau ca o zeitate, este admirabil reliefat in celebra
scena a sarutului pamantului: Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, s-o
crampoteasca in sarutari.

George Calinescu: “ Ion nu e însa decât o bruta, careia siretenia îi tine loc de
desteptaciune…Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala,
caracteristica oricarei fiinte reduse.”(Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent
1941) Conflictul interior al personajului are un deznodamant dramatic; ambitia si disimularea nu-
l ajuta pe Ion sa-si gaseasca echilibrul interior. Dupa obtinerea pamantului mult dorit, tanarul o
trateaza cu dispret pe sotia sa, dar si pe tatal acesteia si nici macar copilul pe care Ana i-l
daruieste nu-l induioseaza. Femeia se spanzura, copilul moare si el, iar Ion incepe sa o caute
staruitor pe Florica, maritata acum cu George. Sotul inselat se razbuna insa, omorandu-si rivalul
cu trei lovituri de sapa. Un final motivat si estetic, asa cum se intampla de obicei, in proza
realista. Criticul literar G.Calinescu ii motiveaza astfel destinul: Ion nu e insa decat o bruta,
careia siretenia ii tine loc de desteptaciune Personajul este caracterizat direct, de catre narator
si de catre unele personaje. Portretul care i se face la inceputul romanului este favorabil. Astfel,
Ion este iute si harnic, ca ma-sa; munca ii era draga D-na Herdelea considera ca Ion e un baiat
cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor, e istet. Nu aceiasi parere o are V.Baciu, care-l
numeste: sarantoc, talhar, hot, ori preotul Belciug: esti un stricat si-un bataus, si un om de nimic
Conflictul interior si framantarile personajului sunt evidentiate si prin autocaracterizare: As fi o
natafleata sa dau cu piciorul norocului Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele
personajului, care-i tradeaza trasaturile de caracter, dar si prin relatia cu celelalte personaje.
Astfel printre flacai stie sa se faca ascultat. Se bate cu George pentru a-l umili si pentru a-l
indeparta de Ana, o seduce pe Ana chiar in casa lui Vasile Baciu, cel care-l numise sarantoc, isi
infrunta socrul si-l ameninta cu judecata, pentru ca pamanturile sa figureze in acte pe numele
sau. Relevanta este si scena care se patrece la nunta lui Ion cu Ana. Tanarul danseaza cu
Florica, Ana nefiind decat un substitut in vederea dobandirii averii: el insa fierbea si-si inclestase
degetele in soldurile ei pline, uitand de tot de Ana, inchipuindu-si ca Florica e mireasa lui O
relatie stranie se stabileste intre Ion si pamant, pe care-l percepe ca pe o fiinta mai puternica
decat el.