Sunteți pe pagina 1din 3

NICOLAE MANOLESCU ,,ARCA LUI NOE

,,In ION ,,vina continua sa fie inca atribuita individului, care a incalcat norma
morala colectiva, dar dj in romanul viitor ,,vana este limpede pus ape seama
valorilor grupului opresiv. Structura acestor romane oglindeste schimbarea petrecuta
in interiorul viziunii. In ION, desi monolitul viziunii auctoriale ramane intact, maniera
narativa sistematica, ordonata, sugruma dj un fond psihologic obscure, violent si
patimas.(pag. 25)
,,In ION , roman impersonal, sau neutral, autorul este acela care se confunda cu
naratorul. Cel pus in paranteza este autorul.[]La Rebreanu[]naratorul nu-si
depaseste nici o clipa atributiile care-I revin, de a desfasura ghemul intamplarilor,
controland, fara sa monopolizeze, punctual de vedere, nu se orezinta in chip direct
nici ca constructor ori ca regizor al scenariului, nici ca protagonist al lui.(pag. 42)
,Relatand dificultatile pe care le-a intampinat in scrierea lui ION ,Liviu Rebreanu isi
aminteste de o noapte din august 1916, cand a asternut pe hartie ,,intreg capitol
intai, cel mai lung din roman, si inceputul celui de-al doilea, nimerind, in sfarsit,
dupa multe incercari ,,ritmul si tonul romanului sau.[]Despre ,,drumul de la
inceputul lui ION s-a spus ca face legatura dintre lumea reala si lumea fictiunii:
urmandu-l, intram si iesim, ca printr-o poarta[] Cinci sute de pagini mai departe,
Herdelenii il strabat in sen invers, parasind definitive satul. Senzatia de trecere a
timpului este foarte vie. Ultimul personaj al romanului va fi acelasi ,,drum, infatisat
insa la o alta varsta:batran, batatorit, incolacindu-se lenes ,,ca o panglica cenusie in
amurgul racoros pe care uruie rotile trasurii ,,monoton-monoton ca insusi mersul
vremii[] Viata fictiva se pierde in acelasi fel, la Rebreanu, in viata cea mare si fara
inceput. Romanul fiind un univers inchis si rotund, el seamana cu un succedaneu
artificial al realitatii deschise si infinite: pare a se varsa, si la un capat, si la altul, in
viata; dar e complet izolat de ea.[]pag 137
,,Satul pare mort, imprejurimile pustii. E o tacere inabusitoare. Urechea noastra nu
percepe nici macar picurul de la Cismeaua-Mortului. Doar la rastimpuri fasaie
frunzele in copaci. Nemiscarea aceasta si linistea sunt o intuitie remarcabila a
romancierului: ele sunt ca o pauza, in marele spectacol al lumii,care permite
instaurarea unei durate imaginare. In romanul realist obiectiv, ce pare a continua in
chip direct viata, de la apogeul doricului, astfel de pauze sunt absolute necesare,
desi ele raman in genere insesizabile urechii commune. Cateva clipe timpul vietii e
suspendat:incepe timpul fictiunii. In acest timp se produce discontinuitatea: privim
in jur si totul ne este familiar, desi avem impresia ca am gresit drumul; veneam de
la Carlibaba spre Prislop, dar satul este inert, toropit de caldura dapa-amiezii de
vara, este si nu este Prislop; ne este cunoscut si strain. Ca o spirala a lui Mobius,
drumul ne-a scos pe o alta fata a realitatii, asemanatoare pana la cele mai marunte
detalii cu aceea a din care am pornit, totusi complet diferita. Suntem in puterea unei
iluzii. Romancierului realist ii plac rolurile de iluzionist.[]pag139

,,[]romancierul isi ia in stapanire universal fara intermediari, zugravindu-l


meticulous, populandu-l de finite si obiecte.[] Secretul obictivitatii romancierului(si
a iluziei pe care o intretine) nu e strain de acest mod de a privi lucrurile fictiunii sale
ca si cum ar exista independent de cel ce le priveste, absolute si eterne: pentru
autorul lui ION, lumea fictiunii nu este decat o alta lume reala.[] Un aspect nu
indeajuns de relevant este bogatia toponimiei si a onomasticii. Locurile si oamenii,
ce populeaza tabloul, exista din prima clipa cu numele lor cu tot. In aceasta
simultanietate e una din conventiile centrale ale naratiunii omnisciente. A crea un
univers din haos inseamna a-i da un nume:a-ti introduce cititorul intr-un univers deja
existent inseamna a ,,recunoaste lucrurile o data cu numele lor.[]Romancierul
Doric, oarecum facil asemanat Creatorului, isi ascunde definitiv ambitia de a crea o
lume in spatele ambitiei de a o face sa semene, ca doua picaturi de apa, cu lumea
reala. Aici este insa ceva mai mult decat spirit de imitatie. Romanul tinteste un
trompe doeil, in care importanta nu este atat impresia ca fictiunea repeat viata, cat
aceea ca viata prelungeste, intr-o parte si in cealalta, fictiunea.[] univesul ,,in
relief, uman si natural, tridimensional sau, cu alte cuvinte, Euclidian. Tot secretul
romancierului este de a obtine similaritatea desavarsita, folosind scara de 1/1. E
vorba insa de a copia tot asa de putin cum e vorba de a inventa:procedeul seamana
mai degraba cu o treptata descoperire;doar ca lucrurile se descopera oarecum de la
sine. Un drum pustiu ,la inceput,ne conduce el insusi in miezul imaginarului. Acest
drum e o metafora a romanescului. Sa ne amintim ca el indeplineste un rol
dublu:asigura o continuitate fireasca intre lumea ,,din afara sic ea ,,dinauntru; si
realizeaza o convergenta a acesteia din. Cu alte cuvinte deschide si inchide o lume.
[] Altfel spus, romanul e o imago mundi si o structura: o felie de viata, cum
pretindeau zolistii, si un substitute logic al vietii.[]Romanul traditional nu e, din
punct de vedere , o imagine, ci o interpretare: caci un personaj sau o actiune sunt
efecte, indicia sau simptome; romanul realist e o simptomatologie a realului mai
curand decat o oglinda a lui.[] Romancierul vrea sa creeze impresia ca e un
observator(si nimic mai mult) al lumii; un observator omniscient, desigur, dar lipsit
de voce proprie.(pag 142,143,144,145)
In ION ,la un nivel artistic mai sus, intra in joc fatalitatea cea sumbra, cercul finalist
se inchide si romanul se confunda cu Tragedia. Si aicu exista teologie. Cand, la
pagina 15 apare Savista ,oloaga, si din gura ei principalele personaje isi aud rostite
numele, cvintetul tragic s-a alcatuit. Hora din primul capitol e o hora a soartei. Vasile
Baciu afirma:,,O fata am si eu si nu-mi place fat ape care o am. Conflictul e deja
schitat. Bataia dintre Ion si George, de la carciuma ,este ca o repetitive generala in
vederea crimei. Moartea lui Moarcas sau a lui Avrum anunta sinuciderea Anei.[]
G. Calinescu avea dreptate sa sustina ca ,,ION e un poem epic, cuprinzand
,,momente din calendarul sempitern al satului,miscatoare prin calitatea lor
elementara. El observa in roman un caracter epopeic.[] Personajele seaman aici
cu cu niste masive forte ale naturii, existenta lor e privita fara realitivism si fara
ironie, cuprinsa intr-o temporalitate lenta, ce trece parca pe deasupra istoriei,
ingloband-o in sine.[] A spune ca in centrul lui ION se afla ,,problema pamantului,

mecanismul social al luptei pentru pamant este insuficient si chiar neadevarat.[] in


centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instinctului de posesiune.[] A
vedea in Ion viclenia ambitioasa(un ,,erou stendhalian, spune E. Lovinescu, in
limitele ideatiei lui obscure si reduse) sau brutalitatea condamnabila e la fel de
gresit, caci implica un criteriu moral; Ion traieste in preistoria morale, intr-un paradis
foarte crud, el e asa zicand bruta ingenua. [] Aproape nu este personaj in acest
roman care sa nu devina o victima. Ana, unul dintre cele mai zguduitoare din tot
romanul nostrum, se misca de la inceput pana la sfarsit intr-un cerc vicios.
Lamentatia ei repetata invoca un noroc inexistent. Singura ei vina este de a fi tras,
la nastere lozul nefericit.(pag 146, 147, 149, 150, 151)