Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
,,In ION ,,vina continua sa fie inca atribuita individului, care a incalcat norma
morala colectiva, dar dj in romanul viitor ,,vana este limpede pus ape seama
valorilor grupului opresiv. Structura acestor romane oglindeste schimbarea petrecuta
in interiorul viziunii. In ION, desi monolitul viziunii auctoriale ramane intact, maniera
narativa sistematica, ordonata, sugruma dj un fond psihologic obscure, violent si
patimas.(pag. 25)
,,In ION , roman impersonal, sau neutral, autorul este acela care se confunda cu
naratorul. Cel pus in paranteza este autorul.[]La Rebreanu[]naratorul nu-si
depaseste nici o clipa atributiile care-I revin, de a desfasura ghemul intamplarilor,
controland, fara sa monopolizeze, punctual de vedere, nu se orezinta in chip direct
nici ca constructor ori ca regizor al scenariului, nici ca protagonist al lui.(pag. 42)
,Relatand dificultatile pe care le-a intampinat in scrierea lui ION ,Liviu Rebreanu isi
aminteste de o noapte din august 1916, cand a asternut pe hartie ,,intreg capitol
intai, cel mai lung din roman, si inceputul celui de-al doilea, nimerind, in sfarsit,
dupa multe incercari ,,ritmul si tonul romanului sau.[]Despre ,,drumul de la
inceputul lui ION s-a spus ca face legatura dintre lumea reala si lumea fictiunii:
urmandu-l, intram si iesim, ca printr-o poarta[] Cinci sute de pagini mai departe,
Herdelenii il strabat in sen invers, parasind definitive satul. Senzatia de trecere a
timpului este foarte vie. Ultimul personaj al romanului va fi acelasi ,,drum, infatisat
insa la o alta varsta:batran, batatorit, incolacindu-se lenes ,,ca o panglica cenusie in
amurgul racoros pe care uruie rotile trasurii ,,monoton-monoton ca insusi mersul
vremii[] Viata fictiva se pierde in acelasi fel, la Rebreanu, in viata cea mare si fara
inceput. Romanul fiind un univers inchis si rotund, el seamana cu un succedaneu
artificial al realitatii deschise si infinite: pare a se varsa, si la un capat, si la altul, in
viata; dar e complet izolat de ea.[]pag 137
,,Satul pare mort, imprejurimile pustii. E o tacere inabusitoare. Urechea noastra nu
percepe nici macar picurul de la Cismeaua-Mortului. Doar la rastimpuri fasaie
frunzele in copaci. Nemiscarea aceasta si linistea sunt o intuitie remarcabila a
romancierului: ele sunt ca o pauza, in marele spectacol al lumii,care permite
instaurarea unei durate imaginare. In romanul realist obiectiv, ce pare a continua in
chip direct viata, de la apogeul doricului, astfel de pauze sunt absolute necesare,
desi ele raman in genere insesizabile urechii commune. Cateva clipe timpul vietii e
suspendat:incepe timpul fictiunii. In acest timp se produce discontinuitatea: privim
in jur si totul ne este familiar, desi avem impresia ca am gresit drumul; veneam de
la Carlibaba spre Prislop, dar satul este inert, toropit de caldura dapa-amiezii de
vara, este si nu este Prislop; ne este cunoscut si strain. Ca o spirala a lui Mobius,
drumul ne-a scos pe o alta fata a realitatii, asemanatoare pana la cele mai marunte
detalii cu aceea a din care am pornit, totusi complet diferita. Suntem in puterea unei
iluzii. Romancierului realist ii plac rolurile de iluzionist.[]pag139