Romanul Ion

De Liviu Rebreanu
Romanul - specie a genului epic de mare intindere cu actiune complexa si conflicte puternice
care ofera o imagine ampla si profunda asupra vietii.
Trasaturi
o
desfasurarea actiunii se realizeaza pe mai multe planuri (existenta mai multor fire epice).
o
conflictele sunt puternice, variate (interior si exterior).
o
urmareste destinul unor personaje bine individualizate sau al unui grup de persojane.
o
cunoaste o mare varietate de forme ceea ce face imposibila stabilirea unor reguli
unanime pentru toate creatiile apartinand acestei specii.
Clasificarea romanului
1.
Dupa curentul literar in care se incadreaza:
o
Classic
o
Romantic
o
Realist
o
Naturalist
2.
o
o
o

Dupa mediul social sau geographic prezent in opera:

Rurale
Citadine
Exotice

o
o
o

Dupa situarea in timp a evenimentelor

Istorice
Contemporane
De anticipatie

3.

4.

Dupa cronologia evenimentelor

o
Moderniste
o
Traditionaliste

Garabet Ibraileanu in Creatie si analiza identifica 2 tipuri de romane: romane de creatie (care
urmaresc actiunile personajelor punand accentual pe miscarea epica) si romane de analiza (care
urmaresc starile sufletesti ale personajelor).
Etapele creatiei lui Liviu Rebreanu
Prima etapa- reprezentata de proza scurta care cuprinde schite si nuvele; chiar din aceasta etapa
se observa detasarea naratorului fata de lumea prezentata, perspectiva tragica asupra existentei, dar si
preocuparea pentru investigarea mediului rural, cu precadere satul ardelenesc.
Din aceasta etapa amintim Zestrea , Rafuiala (Ion); Prostii, Golanii,(Rascoala). Aceste
nuvele reprezinta un exercitiu pregatitor prin care Rebreanu exerseaza romanul ca specie literara.
A doua etapa este reprezentata de romane. Romane sociale : Ion, Rascoala, Craisorul. In
romanele sociale, conflictele sunt determinate de problema pamantului. Romane psihologice: Padurea
spanzuratilor , Ciuleandra, Jar, Adam si Eva.
A treia etapa este reprezentata de dramaturgie: Plicul, Apostolii, Cadrilul.
Aparitia romanului Ion in 1920, modifica imaginea societatii romanesti surprinsa in literatura,
reprezentand unul dintre momentele importante in evolutia literaturii romane.
Eugen Lovinescu sustine faptul ca odata cu aparitia romanului Ion, naratiunea moderna se
impune pe deplin.

Incadrarea romanului in epoca: Ion apare intr-o perioada conflictuala la nivelul culturii romane
determinata de divergentele dintre traditionalism si modernism.
Detasandu-se insa de ideile samanatoriste si poporaniste evidentiate in romanele anterioare:
Viata la tara Duiliu Zamfirescu, Ciocoii vechi si noi Nicolae Filimon, Mara Ioan Slavici.
Astfel romanul propus de Rebreanu se deosebeste de celelalte prin schimbarea perspectivei de
investigatie a realitatii asa incat autorul nu mai idealizeaza taranul si nici nu mai prezinta o rezolvare
fortata a conflictelor (unele raman deschise), dar si prin lipsa tezei moralizatoare a romanului astfel
romanul dezvolta pe spatii largi momente ale vietii lor in care personajele comunica dincolo de
individualitatea lor trairi generale.
De exemplu Ion reprezinta tragedia omului mistuit de pasiuni contradictorii. Ana reprezinta
destinul femeii lipsite de libertate intr-o perioada aspra. Titu Herdelea reprezinta dificila maturizarea a
tanarului visator. Zaharia Herdelea reprezinta omul nevoit sa traiasca sau sa supravietuiasca prin
compromis .
De altfel dincolo de personajele romanului in care autorul ne sugereaza ipostaze existentiale,
Rebreaunu creeaza in opera sa si o monografie a lumii rurale.
Cele doua idei l-au determinat pe George Calinescu sa considere romanul Ion o epopee.
Tipuri de narator
Narator omniscient- cel care stie totul despre personajele sale care relateaza evenimente ce se
petrec simultan folosind persoana a 3a. Exemplu: Ion Liviu Rebreanu, Povestea lui Harap-Alb Ion
Creanga.
Narator-martor cel care relateaza din perspectiva personajului secundar care ia parte la actiune.
Narator- personaj cel care relateaza doar ceea ce vede, ceea ce simte, ceea ce aude, folosind
persoana intai. Exemplu Camil Petrescu Patul lui Procoust.
Narator-confident cel care relateaza o intamplare sau evenimente care i-au fost prezentate de
altcineva.
ELEMENTE DE MODERNITATE IN ROMANUL ION
Daca prin mediul descris, prin tipul de personaj abordat si prin monografia realizata, romanul
Ion se incadreaza in traditionalism, etapa de consolidare in care acesta este inclus in dezvoltarea
modernismului de catre Eugen Lovinescu, poate fi argumentata in opera prin elemente de modernitate
care se contureaza la nivelul tehnicilor narative si la nivelul stilului scriitorului ( la acestea adaugam
existenta personajului intelectual reprezentat de Titu Herdelea si a mediul citadin).
Tehnici narative
Tehnica simetriei circulare, sustinuta de altfel si in marturisirile lui Rebreanu pentru care opera
apare ca un corp sferoid, actiunile principale la sfarsit trebuiau sa se uneasca... sa ofere imaginea unei
lumi in care inceputul se confunda cu sfarsitul. Astfel capitolele primei parti ale Romanului are un
corespondent in capitolele partii a doua a romanului:
Tehnica narativa a contrapunctului este tehnica narativa prin care in doua planuri narative
paralele apar imagini, situatii, personaje, corespondente, fiecarea dintre acestea avand inteles propriu,
insa formand impreuna un tot unitar.
Tot la elementele de modernitate surprindem desfasurarea actiunii pe doua planuri; primul
surprinde viata taranilor preocupati de problema pamantului, al carui personaj reprezentativ este Ion; cel
de-al doilea plan surprinde viata domnilor preocuopati de problema nationalismului al carui personaj
reprezentativ este Titu Herdelea. Desi cele doua planuri se intersecteaza uneori, fiind determinata cel mai

adesea de actiunile personajului Ion, ele raman totusi paralele, planul domnilor avand structura unei
caste.

Exemple:
Nunta

o
o
o

Ion cu Ana
Dilema matrimoniala a Laurei si a lui Ion
Conflictul generat de problema pamantului (Vasile, Ion).
Manifestarile erotice ale taranilor si a domnilor.

Laurei cu Pintea

Tehnica anticiparii prin care anumite elemente ale realitatii fictive sau anumite gesturi ale
personajului sunt menite sa prevada actiuni ale personajelor.
Nicoale Manolescu in Arca lui Noe analiza aceasta tehnica narativa in romanul Ion ca o
teroare a semnificativului astfel incat umanitatea din opera lui Rebreanu traieste doar in aparenta, sub
semnul hazardului, in esenta aceasta fiind guvernata de un destin implacabil.
Descrierea focalizata a crucii anticipeaza focalizarea colectivitatii din satul Pripas pentru viata
materiala concretizata in problema pamantului in detrimentul aspectului spiritual al existentei.
Prezentarea initiala a satului, animat de personajele nonumane din care se creeaza imagini
dinamice, anticipeaza instinctualitatea in plan uman. Trasatura concretizata in roman prin actele se
violenta. Exemplu: bataia dintre Ion si George, bataile pe care le primeste Ana, conflictul dinte parintii lui
Ion, bataia dintre Ion si Simion Lunga, omorarea lui Ion de catre George .
Savista anticipeaza finalul tragic al unor personaje.
Hora anticipeaza mentalitatile sociale ale colectivitatii.
Moartea lui Dumitru anticipeaza moartea Anei.
Tehnica gradarii actiunii (climax)
Ritmul narativ este unul ascendent, romanul debuteaza pe o imagine predominant statica, precipitanduse cu scena horei si atingand apogeul in secventa narativa a uciderii lui Ion.

TRASATURILE PROZEI REALISTE

Realismul este curentul literar aparut la jumatatea secolului al XIX-lea ca reactie impotriva
romantismului.
Principalele trasaturi ale prozei realiste:
AUTORUL :
-isi propune sa reflecte, ca intr-o oglinda, complexitatea vietii prin surprinderea unei multimi de ipostaze
existentiale.
- avand statut demiurgic, creeaza iluzia lumii reale ( pentru mine arta- zic arta si ma gandesc la literaturainseamna creatie de oameni si viata Rebreanu Marturisiri )
SURSA DE INSPIRATIE:
-este lumea de zi cu zi pe care autorul o recreeaza respectand principiul verosimilitatii Daca in scrisul
meu, in creatiile mele e vreo calitate, e aceea a vietii traite Liviu Rebreanu Marturisiri

-tot in Marturisiri vorbind despre geneza romanului Ion, autorul aminteste cateva episoade din viata
personala care au influentat subiectul operei: scena vazuta de scriitor pe hotarul satului Prislop in care
un taran saruta pamantul; relatarea surorii sale despre taranul vaduv care isi bate fata, pe Rodovica,
insarcinata cu pleava satului....un prapadit de flacau care nu iubea pamantul si nici nu stia sa-l
munceasca cum se cuvine ; discutia cu un tanar din vecini, voinic, harnic, dar foarte sarac numit Ion Pop
al Glanetasului, nemultumit ca nu are pamant. De altfel, vorbind despre primul capitol al romanului,
Rebreanu afirma ca sunt amintiri din copilaria mea.
NARATORUL:
E obiectiv si omniscient (M-am sfiit totdeauna sa scriu pentru tipar la persoana I. Liviu Rebreanu
Marturisiri)
Prezinta atat viata sociala, cat si cea intima, afectiva a personajelor, fara a intervenii prin
comentarii sau explicatii.
PESRPECTIVA NARATIVA:
-Este dindarat (Eu, dimpotriva, totdeauna m-am ascuns Liviu Rebreanu Marturisiri)
NARATORUL EXTERN:
Este informat si documentat, detaliul oferindu-i iluzia realului
Se identifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul obiectiv.
NARATIUNEA: este cronologica
INCIPITUL:
o
Estompeaza distinctia dintre realitate si fictiune (toponime ce apartin adevarului istoric si
-

toponime ce apartin adevarului istoric si toponime ce partin adevarului artictic=> incipitul poate fi
asemanat cu formula initiala de basm facand trecerea din real in fictiune=>creeaza impresia de
verosimilitate a lumii fictive.
Poate contine descrierea mediului, o prezentare detaliata a coordonatelor spatio-

temporale.
CONFLICTUL :
o
este generat de obicei de dorinta de prevenire a unui personaj de lupta pentru o pozitie
sociala, de obtinerea unei mosteniri.
PERSONAJUL PRINCIPAL:
o
sustine firul epic al operei, fiind implicat in aproape toate conflictele acesteia
o
manfestarile sale, gesturile, actiunile devin memorabile
o
este exponential pentru o categorie sociala, fiind personaj tipic in imprejurari tipice (vezi
o

dedicatia din final celor multi si umili)

evolutia sa e reliefata prin opozitii si corelatii cu celelalte personaje, este pus intr-un

context (este privit in colectivitate, deplasandu-se de multe ori accentul de la individual la masa,
se surprinde relatia personaj- mediu social)
COERENTA:
o
proza realista refuza situatiile neprevazute =>se foloseste tehnica anticiparii care
o

anuleaza hazardul
multe dintre secventele descriptive sau narative se succed intr-o ordine care implica:

paralelism, antiteza (vezi tehnica narativa a contrapunctului)

gradatia (climaxul)
DEZNODAMANTUL:
o
e cert, marcand o rezolvare a conflictelor principale

o
o

nu ofera posibilitatea interpretarilor

are valoare moralizatoare ( daca privesti arta drept creatie, trebuie sa-i atribui si o

valoare etica Liviu Rebreanu Marturisiri)

FINALUL:
o
nu coincide intotdeauna cu deznodamantul
o
evidentiaza viziunea autorului despre lume
o
se folosesc diverse strategii: -- descrierea care reia datele din incipit=>tehnica simetriei
o
dialog sau replica prin care se rezuma lumea fictiva
o
realizeaza o deschidere catre lumea reala a cititorului pentru ca sugereaza posibilitatea
de a continua actiunea sau indiferenta fata de evenimentele relatate=> finalul implica simultan
inchiderea si deschiderea latenta a unei continuari facand posibila constructia unui nou ciclu
romanesc ( personajul Titu Herdelea este surprins la varste diferite si in etape distincte ale
evolutiei sale si in romanele Rascoala Gorila)
PERSONAJUL TRAGIC
Tragicul este o categorie estetica prin care se evidentiaza infruntarea, la nivelul personajului, a
doua forte antagonice, egal indreptatite, care nu pot fi conciliate. Cele doua forte apar ca valori care se
opun una celeilalte.
Suportul tragicului e cu precadere uman, personajul tragic detasandu-se de restul colectivitatii
printr-un etalon moral si/sau fizic superior. Prin urmare tragicul e un factor de promovare a individualitatii.
Personajul tragic are o structura binara prin raportare la rolul sau in opera:
1. Este pozitiv (actioneaza initial sub semnul Binelui).
2. Este negativ (sfarseste sub semnul Raului, prin iesirea din colectivitate).
Aceeasi structura binara poate fi evidentiata si in ceea ce priveste aspectul moral individual al
personajului, acesta fiind :
o
victima
o
vinovat
Statutul de victima este privit prin raportare la urmatoarele aspecte:
VICTIMA A DESTINULUI
Personajul nu are niciodata o atitudine pasiva in fata destinului, asezandu-se in mod voluntar in
postura de rival al acestuia.
Nu exista resemnare dezolata, personajul trebuie sa-si manifeste in acelasi timp maretia si
vointa.
VICTIMA A COLECTIVITATII
Personajul se confrunta cu o lume pe care crede ca o intelege, dar pe care nu o cunoaste bine. In
sufletul sau staruie revolta, dispretul, personajul fiind impins sa instaureze, in lumea organizata, o
dezordine a carei prima victima este.
VICTIMA A PROPRIILOR SLABICIUNI
Personajul traieste constant sub semnul unei dileme care produce tensiune interioara. Acesta
este surprins in plina criza, starea sa de spirit fiind una pesimista. I se acorda astfel o noua dimensiune,
cea a luptei, a conflictului, a violentei situatiilor in plasa carora nimereste. Personajul se alatura voluntar
unei anumite valori, insa orice bun e resimtit ca plin de valoare, cel mai mult, in clipa in care e rapit sau
retras. Idealurile se implinesc prin imense jertfe, sau in ciuda acestora nu se implinesc. Actiunea sa este
singurul mijloc de a-si implini idealurile, chiar daca aceasta actiune e urmata, cel mai adesea, de
consecinte care-l pot conduce la propria suprimare.

Statutul de vinovat este impus de comiterea hybrisului de catre personaj. Hybrisul este greseala
in fond umana care consta in lipsa de masura. Greseala comisa nu este, in genral, izolata, ea se inscrie
intr-o serie de pacatecare pot apartine si generatiilor anterioare. Personajul ofera, astfel, un spectacol al
nenorocirii rezultat din infruntarea dintre o anumita fatalitate (forta divina care determina in mod prestabilit
si implacabil viata omului) si o anumita libertate ( personajul este dilematic, are posibilitatea optiunii). Din
acest punct de vedere se observa o ambiguitate a actiunii umane care este in acelasi timp asumata de
catre personaj si supusa destinului orb. Deci personajul tragic nu are decat o singura iesire: caderea
definitiva, distrugerea morala, fizica sau totala. Distrugerea sa apare in acest context drept pedeapsa.
La nivelul universului fictiv, a lumii in care actioneaza personajul, tragicul presupune un fenomen
de distrugere a valorilor absolute (viata, libertatea, dreptatea, egalitatea). Insa finalul surprinde
capacitatea umanitatii de autoregenerare morala.
Cele doua forte antagonice sunt dorinta lui Ion de a stapani cat mai mult pamant si cea de a trai
alaturi de persoana iubita, Florica.
Cele doua nu pot fi conciliate pentru ca este nevoie de sacrificarea uneia cu scopul obtinerii
celeilalte.
Personajul tragic se detaseaza de restul colectivitatii prin actiunile pe care le face si prin urmarile
acesteia.
Naturalismul
Surprinde aspecte crude, atroce ale realitatii. Predomina interesul pentru grotes, monstruos.
Personajele sunt privite din perspectiva biologica (unele trasaturi ale personajelor sunt taratemostenirea ereditara a defectelor) sunt diforme (apar persoane cu diverse handicapuri ) sau obsedate de
maladii. Exista si personaje pentru care diversele pasiuni apar ca forte ce domina de la nastere.
In cadrul romanului Ion se gasesc influente naturaliste prin interesul existent pentru grotesc si
datorita faptului ca unele personaje sunt privite din punct de vedere biologic. Putem lua ca exemplu pe
Ana care a mostenit trasaturile mamei sale, fiind considerata la fel de uratica.
Pe de alta parte, unele persoane apar cu diverse handicapuri, in acest caz ne referim la Savista.
Un aspect atroce putem gasi in sinuciderile petrecute si moartea lui Dumitru (alcool, viciile),
descrierea burtii Anei si felul in care se transforma iubirea pentru pamant.
TRASATURILE ROMANTICE
-inspiratia din folclor (surprinderea traditiilor, aparenta supranaturalului)=>puterea de a prevestii
Savista care aminteste de persoana Zavistia din mitologia populara romaneasca despre care Tudor
Pamfile afirma ca este un fel de mar al discordiei simbol al diavolului in unele povestiri populare care
determina conflicte la nivelul unui cuplu determinand destramarea acestuia.
-predilectia pentru a antiteze ( prezentarea celor doua fete- una frumoasa, cealalta urata). Relatia
lui Ion cu Ana si cu Florica.