Stefan Gheorghidiu

Camil Petrescu ilustreaza in opera sa, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” estetica
autenticitatii, idee pe care o regasim atat in romanele sale, cat si in studiile teoretice. Romanul apartine
perioadei interbelice, fiind publicat in anul 1930.

Opera, ca specie literara, este un roman modern, psihologic si subiectiv, Acesta este scris la persoana
intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, care trece prin doua experiente fundamentale:
iubirea si razboiul, care sunt, in acelasi timp, temele romanului. Textul narativ este structurat in doua
parti precizate in titlu, corespunzatoare experientelor traversate de aceeasi constiinta. Unicitatea
perspectivei narative asigura unitatea romanului.

Personajul principal Stefan Gheorghidiu reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care
nu-si gaseste locul intr-o societate dominata de mediocritate si de lipsa de moralitate. Student la
Filosofie, Stefan este un intelectual care traieste in lumea ideilor, a cartilor si care are impresia ca s-a
izolat de realitatea materiala imediata. Insa tocmai aceasta realitate duce la destramarea relatiei sale cu
Ela, sotia lui, care incepe sa devina interesata de lumea mondena, lume pe care Stefan o dispretuieste.
Pana in momentul in care Gheorghidiu primeste mostenirea de la unchiul Tache, cuplul traieste in
conditii modeste, dar in armonie, o iubire absoluta, din punctul de vedere al lui Stefan.

Stefan aspira la iubirea absoluta, dar este dezamagit de realitate cand relatia sa cu Ela se destrama.
Determinat totusi sa caute absolutul, acesta incearca sa-l atinga pe front, prin experienta razboiului, insa
aceasta incercare se dovedeste a fi un esec. In cele din urma, trairea iubirii si a razboiului au ca scop
cunoasterea de sine.

Protagonistul este caracterizat prin doua mijloace: caracterizare directa si indirecta.

Caracterizarea directa este realizata cel mai adesea prin autocaracterizare, dar si prin cea facuta de alte
personaje. Acesta isi descrie portretul fizic “Eram inalt si elegant” , “Eram alb ca un om fara globule
rosii”, dar si portretul moral sau psihologic: “ Lipsit de orice talent, in lumea asta muritoare, fara sa cred
in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza – si am incercat-o – decat intr-o dragoste absoluta”. Pentru
observarea propriilor trairi, autorul utilizeaza tehnici moderne ale analizei psihologice precum:
introspectia, autoanaliza lucida si monologul interior, cu notarea starilor fiziologice si a senzatiilor.
Aceste tehnici sunt cel mai bine remarcate in episodul excursiei la Odobesti, cand protagonistul incepe
sa banuiasca infidelitatea Elei, care pare sa acorde o atentie exagerata unui domn G. Stefan isi noteaza
sentimentele si senzatile care il incearca: “Mi-era pielea uscata, capul dur si gol” si “gatul plin de calti”,
ceea ce sugereaza conflictul psihologic pe care il simte cand speranta sa de a gasi iubirea absoluta se
destrama.

Principala trasatura de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativa in acest sens este
marturisirea lui Gheorghidiu referitoare la felul in care ia nastere si ii este alimentata iubirea pentru Ela.
La o autoanaliza lucida, naratorul recunoaste ca era magulit de admiratia pe care o avea toata lumea
pentru el fiindca era iubit de una dintre cele mai frumoase studente, iar acest orgliu a constituit baza
iubirii sale pentru Ela.
 In plus, in roman se contureaza si alte trasaturi ale eroului, precum natura analitica si reflexiva,
luciditatea si inteligenta. Preferinta sa pentru contemplare si analiza si-o exprima direct intr-o discutie
cu o domana cunoscuta intamplator: “Atentia si luciditatea nu omoara voluptatea reala, ci o sporesc...”

Autorul pune accent pe natura analitica a autorului, conflictul principal al romanului fiind unul
interior,care se desfasoara in constiinta personajului narator, spre deosebire de romanele traditionale.
Conflictul interior este generat de raporturile pe care le are protagonistul cu lumea inconjuratoare,
neavand un interes pentru lumea materiala si dispretuind societatea in care acesta traieste.

Caracterizarea directa de catre alte personaje este realizata rar, prin intermediul replicilor scurte,
precum cea a lui Nae Gheorghidiu, “N-ai spirit practic:, sau cea a Elei cand sotul ii reproseaza
comportamentul ei din timpul excursiei la Odobesti: “Esti de o sensibilitate imposibila.”

Caracterizarea indirecta a personajului se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si
relatia cu celelalte personaje.

Fiind o trasatura definitorie a personalitatii sale, orgoliul se remarca nu doar in mod direct, ci si prin
intermediul atitudinii si gesturilor lui Stefan. O scena semnifictiva pentru a ilustra orgoliul personajului
este cea a mesei in familie din casa batranului avar, Tache. Ela si Stefan sunt invitati de Sfantul Dumitru
la masa la unchiul Tache, fratele tatalui protagonistului. Celelalt unchi al lui Stefan, Nae Gheorghidiu,
ironizeaza casatoria din dragoste cu o fata saraca, pe care i-o reproseaza atat lui Stefan, cat si tatalui sau
mort, Corneliu, pe care in plus il acuza ca nu i-a lasat nicio mostenire fiului sau. Stefan incearca sa-si
apere tatal si le spune unchilor lui ce crede despre ei. Din aceasta scena rezulta caracterul integru al
tanarului si moralitatea de care da dovada in momentul in care isi apara memoria tatalului. In mod
surprinzator, unchiul Tache este impresionat de izbucnirea de sinceritate a lui Stefan si ii lasa acestuia
cea mai insemnata parte a averii sale. Mostenirea averii unchiului Tache constituie primul pas spre
destramarea relatiei lui Stefan cu Ela, ea devenind interesata de viata mondena, dar si a relatiei cu
familia sa, care il dau in judecata pentru partea pe care o primeste din mostenire. Dezgustat fiind de
gesturile familiei si de interesul sotiei sale pentru bani, Stefan cedeaza o parte din avere in favoarea
familiei. Tot din mandrie, el refuza sa intre in competitie cu ceilalti din noul lor cerc de prieteni, fiindca i
se pare sub demnitatea lui de intelectual sa-si schimbe garderoba si sa adopte comportamentul
superficial al dansatorilor mondeni apreciati de Ela, cu toate ca banuia ca sotia il inseala tocmai cu unul
dintre acesti barbati, cu domnul G.

Din dorinta de a trai o experienta existentiala pe care o considera definitorie pentru formarea sa ca
om, dar si din orgoliu, Stefan se inroleaza voluntar in razboi, desi avea posibilitatea sa evite acest lucru.
Razboiul constituie o alta secventa semnificativa pentru orgoliul protagonistului, care constata ca
realitatea frontului nu corespunde imaginii despre eroism pe care si-o formase inainte inrolarii:
”Orgoliului meu i se pune acum, de altfel, si o alta problema. Nu pot sa dezertez, caci, mai ales, n-as vrea
sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact, sa
lipseasca ea din intregul meu sufletesc.”

O alta trasatura pe care o putem remarca la personajul principal este idealismul, prin credinta sa in
absolutul si unicitatea iubirii, caracteristica care iese la iveala pe tot parcursul romanului, protagonisul
fiind mereu in cautarea absolutului, dar in special in incipit, in scena de la popota. Aprins fiind de
discutia ofiterilor despre un articol din ziar care prezenta crima savarsita de un barbat datorita
infidelitatii sotiei sale, Stefan isi exprima propria opinie legata de subiectul dragostei:” Orice iubire e ca
un monodeism, voluntar inceput, patologic pe urma.”, “...acei care se iubesc au drept de viata si de
moarte, unul asupra celuilalt.” Parerile ofiterilor erau impartite: unii considerau ca rolul sotiei, si implicit
al femeii in general, este sa fie loiala barbatului, astfel incat adulterul este un pacat de neiertat, iar altii
considerau ca decizia judecatorului de a il achita pe barbatul in cauza pentru uciderea sotiei este gresita,
considerand ca infidelitatea nu este o justificare pentru o crima. Stefan ii acuza pe acestia de vulgaritate,
considerand ca ei nu au experienta necesara in dragoste pentru a putea dezbate acest subiect. Iubirea
este un punct sensibil al tanarului, mai ales in contextul infidelitatii, el insusi fiind o posibila victima a
unui adulter. Similaritatea dintre propria situatie si cea a celor doi soti din articol trezesc amintirile
legate de idila sa cu Ela.

In raport cu celelalte personaje, Stefan Gheorghidiu se remarca printr-o superioritate morala; el

respinge orgolios “valorile” unei societati meschine: abilitati specifice unui dansator modern ca domnul
G., a unui arivist si politician precum Nae Gheorghidiu, unui avar ca unchiul Tache sau ale unui
multimilionar analfabet ca Tanase Vasilescu Lumanararul.

In concluzie, “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman modern, psihologic,
de tip subiectiv, reprezentativ pentru o noua viziune autentica si demitizata asupra razboiului. Prin
Stefan Gheorghidiu, personajul-narator, scriitorul impune in literatura romana o noua tipologie:
intelectualul inadaptat, ce aspira spre absolut.