ROMAN INTERBELIC, MODERN, PSIHOLOGIC

CAMIL PETRESCU
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI
CARACTERIZARE DE PERSONAJ

INTRODUCERE
Perioada interbelica este cea mai bogata pentru romanul romanesc, acesta atingand modernitatea ca
evolutie si apogeul ca valoare artistica.
Camil Petrescu a fost un romanicer, dramaturg, poet si nuvelist roman ce a creat in perioada dintre cele doua
razboaie mondiale. In studiile sale teoretice, cum ar fi “Noua structura si opera lui Marcel Proust”, ilustreaza
estetica autenticitatii. Aceasta se regaseste si in romanele sale, printre care “Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi” (1933). Despre romanul camil-petrescian, N.Manolescu spunea ca exprima “renuntarea
curajoasa la iluzia cunoasterii absolute a omului”.
Romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu este dupa clasificarea
lui G. Ibraileanu unul “de analiza”, iar dupa clasificarea lui N.Manolescu, unul “ionic”. Acest roman pune in
valoare adevarul afirmatiei lui E.Zola: “noi romancierii suntem judecatorii oamenilor si pasiunilor lor” prin
prezentarea dramelor tanarului intelectual citadin.

CELE PATRU ELEMENTE

Romanele lui C. Petrescu nu au propriu-zis un subiect, ci se remarca in acestea o observatie a vietii
interioare, o analiza psihologica a existentei. Evenimentele de constiinta sunt adevaratul subiect al romanului.
De asemenea, se remarca in romanele lui Camil Petrescu evitarea anticiparii si a previzibilitatii din romanul
obiectiv. Tema operei “Ultima noapte de dragste, intaia noapte de razboi” este drama intelectualului lucid ce
trece prin doua experiente fundamentale, decisive: iubirea si razboiul, incercand sa gaseasca semnificatia
profunda a experientei. Viziunea autorului asupra razboiului este una unica, demitizandu-se imaginea eroica a
acestuia si prezentandu-se aspectul dramatic, tragic al conflictului.
Titlul unei opere este un element paratextual care ghideaza lectura cititorului, formand un orizont al
asteptarii. Cel al creatiei lui Camil Petrescu este semnificativ, reda esenta si circumscrie tema romanului.Cele
doua sintagme din titlu sunt semnificative pentru cele doua volume, insa au sens figurat. Prin substantivul
“noapte” se exprima realitatea trista intunecata a experientei individuale simbolizate prin substantivul precedat
de prepozitie “(de) dragoste”. Prin “noapte de razboi” se denumeste experienta colectiva, iar antiteza dintre
termenii “Ultima” si “Intaia” marcheaza complementaritatea celor doua experiente care marcheaza existenta
personajului principal.
Romanul lui Camil Petrescu este structurat in doua parti si treisprezece capitole cu titluri sugestive. Prima
prima parte relateaza relatia lui Stefan Gheorghidiu cu sotia sa, Ela – o monografie a iubirii si indoielii, iar a
doua este un jurnal de front, imprumutat de autor, protagonistului. Cele doua parti sunt unificate de prezenta
unei singure constiinte.
Perspectiva narativa este interioara, personala-actoriala, „impreuna cu”. Romanul este scris la persoana I,
aparand un „eu” central, subiectiv, necredibil. C.Petrescu spune „nu descriu decat ce vad, ce aud [...] eu nu pot
vorbi onest decat la persoana I”. Eroul lui Camil Petrescu scapa de sub puterea destinului antic sau a
determinismului mediului si se adanceste in propria constiinta, avand o perspectiva unica asupra lumii.
Spre deosebire de romanele traditionale, in care confilctul este fundamental exterior, in romanul lui Camil
Petrescu apare conflictul interior, din constiinta personajului narator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari s
sentimente contradictorii fata de sotia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care
protagonistul le are cu realitatea inconjuratoare. Principalul motiv al ruperii dintre Stefan si sotia sa este
implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste. Asadar, conflictul interior trait de protagonist
se produce din cauza diferentei dintre aspriatiile lui Gheorghidiu si realitatea lumii in care traieste.

STATUTUL PERSONAJULUI
Personajul-narator, Stefan Gheorghidiu, reprezinta inadaptatul superior, lucid hipersensibil, intransigent,
inflexibil, orgolios in aspiratii, traind in lumea ideilor pure. Analiza personajului si a caracterizarii sale indirecte
pune in evidenta atractia acestuia pentru problemele profunde ale existentei. Protagonistul este incapabil sa isi
gaseasc locul in societatea in care se afla, pe ca re o vede afundata in mediocritate si lipsita de moralitate.
Studiind filosofia, Stefan Gheorghidiu este un intelectual care traieste intr-o lume a ideilor pure, a cartilor si
care are dorinta unei izolari absolute de realitatea materiala. Totusi, lumea din jurul sau produce conflictele,
atat exterioare cat si interioare din viata personajului, axate in jurul relatiei sale cu Ela, colega de la
Universitate.

TRASATURILE PERSONAJULUI SI MIJLOACE DE CARACTERIZARE

Stefan Gheorghidiu este un personaj complex, cu trasaturi vaste de caracter. Portretul sau fizic, dar si
moral este conturat prin maniere directe si indirecte. In acest roman sunt folosite adesea procedee specifice
tipului de roman psihologic precum: introspectia (“Niciodata nu m-am simtit mai descheiat de mine insumi”),
autoanaliza lucida (“Simteam din zi in zi, departe de femeia mea, ca voi muri”), monologul interior, cu notarea
starilor fiziologice a a senzatiilor organismului (“Nu pot gandi nimic. Creierum parca mi s-a zemuit”), fluxul
constiintei.
Portretul fizic al lui Gheorghidiu, personajul-narator, este realizat prin autocaracterizare in primul volum.
Acesta se numeste singur “inalt si elegant”, “alb ca un om fara globule rosii”, insa, in mod indirect, se deduce
lipsa sa de grija pentru imbracaminte, cand pentru prima oara cei doi il remarca pe domnul G. Intre Stefan si
dl. G. se realizeaza o antiteza la nivelul aspectului fizic: monden, avocatul se imbraca dupa moda vestica, pe
cand protagonistul avea “mansetele prea largi” si “colturile sucite” la costum. Lipsa atentiei asupra
vestimentatiei o deranjeaza pe Ela: “O stanjenea parca neatentia mea [...]”.
Din punct de vedere moral, Gheorghidiu este dominat de orgoliu. Orgoliul este motivul pentru care acesta
incepe relatia cu Ela, placandu-i invidia celor din jur: “Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o
avea mai toata lumea pentru mine[...]”. De asemenea, din orgoliu, la masa in familie alaturi de unchiul Tache,
Stefan refuza sa il linguseasca pe acesta. Se remarca in acest episod si sinceritatea personajului principal.
Aceasta sinceritate il impresioneaza pe Tache, care decide in cele din urma sa ii lase nepotului sau cea mai
mare parte din avere. Nae Gheorghidiu, interesat de avere, remarca mai tarziu ca nepotul sau, Stefan, este
lipsit de simt practic: “N-ai simt practic…. Ai sa-ti pierzi averea[...]”.
Conflictul din familie cauzat de marea mostenire a unchiului Tache reliefeaza dezgustul personajului
principal pentru interesele monetare cat si primele semne de pierdere a afectivitatii fata de Ela. Stefan, satul
de conflict, cedeaza o parte din avere celorlalti mostenitori, insa se simte mai izolat de lume in urma acestuia,
simte ca nici sotia sa nu ii impartaseste viziunea: “As fi vrut-o mereu feminina[...]”.
Constientizarea valorilor intelectuale proprii il fac pe Gheorghidiu mai tarziu sa nu se poata incadra in
societatea mondena. Personajul vede in a pune mai mult accent in garderoba personala o lipsa de respect de
sine, o pierdere a adevaratelor valori in viata si o acceptare a sistemului lumii exterioare de masurare a valorii.
Gheorghidiu isi pastreaza orgolios statutul de intelectoal neinteles, in ciuda a ceea ce observa a fi pierderea
fiintei iubite, pentru prima oara.
Posesivitatea este de asemenea semnificativa pentru Gheorghidiu. Desi este intrebat daca este gelos, el
neaga “nu am fost niciodata gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii”. Totusi personajul simte dorinta de a
o poseda pe Ela: “Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic”, motiv pentru care gelozia
nerecunoscuta se declanseaza.
Fire reflexiva si analitica, Gheorghidiu pare sa disece poate prea mult anumite intamplari. El diseca si
analizeaza cu luciditate fiecare vorba, fiecare gest, dorind sa aiba certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu
domnul G.: "trageam cu urechea, nervos, să prind crampeie din convorbirile pe care nevastă-mea le avea cu
domnul elegant de alaturi de ea". În plimbarea la Odobeşti, Ela se comportă ca o cocheta, devenind din ce în
ce mai superficiala, in viziunea lui Stefan. Fidelitatea Elei este pusa sub semnul intrebarii, Stefan observand
mimica si gesturile femeii care gusta cu familiaritate din farfuria lui G., are o expresie deznadajduita atunci
cand acesta sta de vorba cu alta femeie. Intre cei doi soti intervine o tensiune stanjenitoare care se amplifica,
Ela acceptand sa divorteze desi se simtea jignita de banuielile sotului sau. In “Arca lui Noe”, criticul N.
Manolescu evidentiaza faptul ca Ela este conturata subiectiv: “Nu Ela se schimba[...] ci felul in care o vede
Stefan”.
Notaţiile personajului despre razboi sunt de o mare autenticitate si luciditate, viaţa oamenilor fiind la cheremul
hazardului: "cadem cu sufletele rupte în genunchi". Ca un blestem, unul dintre soldaţi silabiseste întruna,
obsesiv: "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu". Tragediile razboiului sunt de un realism zguduitor: un ostaş a
văzut cum un obuz a retezat capul lui A Măriei şi el "fugea aşa, fără cap”. Unii critici literari consideră că Ştefan
Gheorghidiu nu poate fi considerat un învins, deoarece reuşeşte să depăşească gelozia care ameninţa să-l
dezumanizeze. El se înalţă deasupra societăţii meschine, trăind o experienţă morală superioară, aceea a
dramei omenirii, silită să îndure un război tragic şi absurd. Este, de altfel, singurul supravieţuitor între toate
personajele camilpetresciene.

OPINIA
In opinia mea, Stefan Gheorghidiu este un inadaptat superior, lucid si hipersensibil. El are orgoliul si in acelasi
timp curajul de a refuza realitatea in care traieste, de a renunta la o iubire care nu coincide cu aspiratiile sale si
de a participa la experienta colectiva a razboiului. Desi prin ochii celor din exterior cum ar fi Nae Gheorghidiu
sau Vasilescu Lumanararu, Gheorghidiu pare a fi un invins, el castiga, pastrandu-si integritatea in lumea ideii
pure, ramanand fara compromis.

CONCLUZIE
In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman modern,
psihologic, de tip subiectiv, in care apare o viziune unica asupra iubirii si a razboiului. Perspectiva subiectiva
face ca finalul operei sa aiba un caracter deschis, veridicitatea trairilor lui Stefan Gheorgidiu fiind puse sub
semnul intrebarii, insa autenticitatea si valoarea personajului fiind accentuate. Prin acest personaj, Camil
Petrescu introduce o noua tipologie in literatura romana: intelectualul inadaptat, aspirand spre absolut.