Sunteți pe pagina 1din 5

Autor: Garabet Ibraileanu;

Titlu: Adela;
Daca ma intrebi ce am citit de Garabet Ibraileanu, am sa iti raspund automat ca
Adela. Totusi, Ibraileanu a fost critic literar, insa putini il cunosc prin prisma
acestei activitati. Tind sa cred chiar ca acesta a scapat de o anonimitate nedreapta
datorita singurului lui roman.
Pe scurt, subiectul cartii este reprezentat de iubirea dintre o femeie tanara si un
barbat ajuns la maturitate, cei doi fiind despartiti de o distanta de 20 de ani.
Emil Codrescu o cunoaste pe Adela atunci cand aceasta era doar o fetita. Iubirea
parentala manifestata fata de o copila care ii declara ingenuu: Te iubec! se
transforma intr-o iubire pasionala atunci cand barbatul de 40 de ani isi da seama ca
micuta Adela a devenit femeie in toata firea. Barbatul ajuns la maturitate nu
preconizase un posibil sentiment de atractie fata de noua Adela.
Iubirea nu se concretizeaza, nu apare nici macar un sarut, si totusi stii ca este vorba
despre dragoste intre cei doi protagonisti. Emil este complexat de varsta inaintata,
se teme de o nepotrivire pe termen lung si nu este intotdeauna sigur de
reciprocitatea sentimentelor. In plus, spera ca iubirea lui pentru Adela sa nu
reprezinte decat o scantaie de moment.
In ceea ce o priveste pe Adela, aceasta trece prin experienta unui divort, iar
sentimentele ei fata de Codrescu nu sunt dintre cele mai clare si sigure. De fapt,
intregul roman este construit pe baza unei framantari interioare perpetue, pe
sentimente innabusite si pe o iubire traita intens mai mult la nivel intrinsec.
Tanara nu poate lua nici un fel de initiativa atat timp cat Emil este mult prea nesigur
si complexat de posibilele impedimente. In schimb, Adela sugereaza de multe ori o
lipsa totala de importanta a criteriului varstei, considerand ca fiecare va imbatrani
la un moment dat. Iar daca barbatul nu reuseste sa se simta din nou tanar pentru
ea, Adela manifesta inca din adolescenta o dorinta de a fi mai matura, pentru a-l
ajunge din urma pe cel pe care il iubeste, dorinta tradata de gestul de a-si pune
faina in par pentru a parea si ea carunta.
Finalul ar dezamagi pe unii, insa mie mi se pare cea mai potrivita incheiere si,
culmea, cea mai realista, pentru o dragoste destul de greu de transpus in realitate.
Plecarea Adelei pare rupta din conceptia calinesciana din Enigma Otiliei: Orice
femeie care iubeste un barbat fuge de el, ca sa ramana in amintirea lui ca o aparitie
luminoasa. Si probabil ca Adela asa a ramas in amintirea lui Codrescu.
Romanul ar putea parea desuet pe fundalul unei literaturi moderne preponderent
erotice. Practic, o carte despre dragoste nu prea scapa fara o scena de sex. Fara,
probabil ca ar parea neverosimila. Totusi, Adela ar putea reprezenta un adevarat

model in domeniul romanelor de dragoste, scriitura capatand senzualitate si prin


subtilizarea iubirii. Sau poate mai ales in acest mod.

Garabet IBRAILEANU
biografie

Critic si istoric literar de prestigiu, ideologul revistei Viata Romaneasca" si spiritul


catalizator pentru colaboratorii apropiati, grupati in jurul acesteia (Mihail
Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Al. O. Teodoreanu, Jean Bart, George Toparceanu,
Otilia Cazimir s.a.), Garabet Ibraileanu s-a nascut in 23 mai 1871 la Targu Frumos. A
decedat in Bucuresti la 10 martie . A fost profesor, din 1908, la Universitatea
ieseana, secretarul de redactie al publicatiei literare amintite.

Studiul din 1909, Spiritul critic in cultura romaneasca, incearca sa fixeze originile si
formele ideologiei romanesti. Principalele sale contributii critice sunt concentrate in
volumele Scriitori si curente (1909), Opera literara a d-lui Vlahuta (1912), Note si
impresii (1920), Studii literare (1931). Contributiile sale teoretice in domeniul criticii
literare sunt indeosebi studiul Caracterul specific national in literatura romana
(1922) si eseul Creatie si analiza (1933).

Tot in 1933, Garabet Ibraileanu publica romanul Adela, scriere analitica socotita de
critica vremii o adevarata revelatie.

GENEZA ROMANULUI SI CONTEXTUL APARITIEI.

Cu un presupus model real al personajului feminin in persoana unei asistente a


autorului, Olga T. - care ar fi dat si titlul initial al romanului, titlu schimbat pentru ca
scriitorul constatase ca fusese folosit in O alergare de cai a lui Negruzzi si in La
Medeleni a lui Ionel Teodoreanu -, si cu un presupus model livresc in Adele din
drama lui Al. Dumas, Antony, romanul Adela al lui Garabet Ibraileanu se pare ca a
fost redactat intr-o prima faza in jurul anului . Daca premisele sale teoretice s-ar
gasi, dupa multe pareri critice, in articolele de sociologie, psihologie sau morala,
precum Misoghinismul, Casatoria, Un manuscript ratacit, in recenzia O muza, in
multe din aforismele adunate in volumul Privind viata si in cateva din scrisorile
expediate, premisele sale epice s-ar afla, pe de o parte, in metoda de constructie
enuntata si explicata in studiul Creatie si analiza, iar pe de alta, in scrisorile" care
alcatuiesc Amintiri din copilarie si adolescenta si, totodata, in cele cinci proze scurte
semnate cu pseudonimul Teodor D. Petrescu: Doamna X, Un cantec, Orionul,
Femeia, Aparitie.

1933, anul publicarii Adelei, este deosebit de fast pentru literatura romana, caci
acum apar plachetele La cumpana apelor, de Lucian Blaga, Poemul-invectiva, de
Geo Bogza, Patmos si alte sase poeme, de Ilarie Voronca, si romanele Cartea nuntii,
de George Calinescu, Maitreyi, de Mircea Eliade, Rusoaica, de Gib Mihaescu, Patul lui
Procust, de Camil Petrescu, Creanga de aur si Locul unde nu s-a intamplat nimic, de
Mihail Sadoveanu s.a. Contextul mai larg este acela al impunerii paradigmei
moderniste promovate in primul rand de Eugen Lovinescu si de cenaclul sau,
Sburatorul", inclusiv prin varful de lance" al acesteia, avangardismul (a se vedea,
ca dovada punctuala, cele doua plachete de poezie avangardista numite mai sus).

O NESFARSITA PRIETENIE PASIONATA"?

Construit pe tema generoasa si straveche a erosului, romanul Adela este sarac sub
aspect epic. Medicul cvadragenar Emil Codrescu, posesor al unei culturi umaniste
ale carei repere par a fi Schopenhauer si Diogene Laertiu, se reintalneste in
statiunea Baltatesti, in luna iulie a anului 189, cu Adela M, o tanara de douazeci de
ani pe care o cunoaste de pe vremea cand era fetita si care tocmai iesise dintr-o
foarte scurta casnicie. Cele doua luni petrecute in mica improvizare de balci"" a
Baltatestiului se scurg pentru Emil cu vizite si cu plimbari solitare sau alaturi de
Adela, in timpul carora sentimentele paterne, iar mai apoi cele fratesti de odinioara
pentru fetita, respectiv adolescenta pe care o stia, se transforma in iubire pentru
misterioasa femeie de acum. O iubire pe care nu si-o va marturisi, sau cel putin nu
si-o va deconspira ca atare, ci o va camufla sub formula o nesfarsita prietenie
pasionata", rostita atunci cand, inaintea plecarii la mosie, ea il va intreba de ce
natura e sentimentul pe care i-l poarta.

INTERPRETARI POSIBILE

O anumita parte a criticii (Vladimir Streinu, Al. Piru s.a.) a mers in directia eronata a
identificarii autorului cu naratorul (Emil Codrescu) si a transferarii centrului de
iradiere a sensurilor romanului in zona articolelor si a amintirilor criticului, care nu
reprezinta, de fapt, decat unele din elementele preformale ale Adelei; faptul a dus la
distorsionarea interpretarii in sensul exclusiv al unei lecturi autobiografice" a cartii,
cu tot ceea ce decurge de aici. incercarea de determinare a profilului personajelor a
generat o alta scapare a criticii literare: s-a vazut in romanul acesta o ilustrare a
unei exceptii de la norma" psihologica a raporturilor unui cuplu de la sfarsitul
secolului trecut, aceea conform careia barbatul reprezinta elementul activ", iar
femeia elementul pasiv"; relatia intoarsa pe dos a cuplului Emil-Adela a fost citita
ca un duel simbolic al unui spirit retractil, romantic intoxicat de romantism" (Ioan
Holban), incapabil in a-si rosti sentimentul, dar capabil de a idealiza femeia si de a o
iubi in taina pana la alunecarea spre fetisism (,f)ar mi-e scump nu numai tot ce este
ea si tot ce face ea, ci si rochiile ei [mai ales rochiile ei!], mantila ei, galosii ei mici.
adorabili, si saculetul ei, din care am scos intr-un moment, cand era in alta odaie,
batista mototolita de mainile ei si am respirat-o!"), al unei constiinte care amana
perpetuu gestul si recurge exclusiv la analiza fiecarei nuante (Emil Codrescu), duel
purtat cu frumoasa, eleganta Adela, cea care trece de la lungi momente de tacere la
replici cand echivoce, cand transante, si despre care, trebuie spus, nu avem nicio
informatie directa", ci doar mediata prin instanta naratoriala a personajului
masculin. Caci, lucru important, romanul Adela, subintitulat Fragmente din jurnalul
lui Emil Codrescu (iulie-august 189)", are toate marcile specifice unui jumal
(folosirea persoanei intai, fragmentarismul s.cl.) din care au fost eliminate datele
propriu-zise, ramanand insa atmosfera unui astfel de text, data de notatiile
fulgurante ale cotidianului estival si fara evenimente. Prin urmare, imaginea Adelei
ramane tributara privirii barbatului care o iubeste, asa cum in romanul Maitreyi al lui
Eliade imaginea indiencei este exclusiv imaginea lui Allan asupra ei.

Interpretarilor clasice", potrivit carora cel mai bun roman analitic romanesc" (G.
Calinescu) prezinta cazuistica unui amor nedobandit", fiind o patetica elegie a
dragostei unui om de prisos" care si-a construit filosofia de viata pe teoria
epicureica a fericirii prin evitarea suferintelor si realizarea linistii sufletesti
(ataraxia), si care accentueaza asupra spiritului eminamente contemplativ al
protagonistului, li s-au adaugat acele perspective critice care vad in Emil Codrescu
tocmai contrariul, si anume figura unui rafinai seducator, care mizeaza pe
argumentul imaginatiei si pe inteligenta si subtilitatea sufleteasca a femeii pentru ai provoca, pana la punctul in care eroul introduce complicatia argumentelor etice,
reactiile vazute de critica mai veche ca argumente ale preeminentei femeii asupra
barbatului. De asemenea, e adusa la zi" lectura aventurii interioare a lui Emil
Codrescu prin folosirea grilei" psihanalitice, Adela fiind vazut ca romanul unui
complex oedipian (vezi parerile lui Paul Georgescu,
N. Balota, N. Manolescu), in sensul ca figura eroinei este identificata inconstient cu
aceea a mamei invocate undeva la inceputul cartii.

S-ar putea să vă placă și